Vizita lui I Carol la Constanța a avut un efect deosebit, conducând la decizia statului român de a răscumpăra cu orice preț concesiunile deținute de DBSR, calea ferată Constanța – Cernavoda și exploatarea portului Constanța. În scrisoarea trimisă mamei sale după vizita princiară din octombrie 1879, Harris declara că întreținerea princepelui României l-a costat 100 de lire sterline, dar, așa cum el afirmă: “nu am niciun dubiu că societatea (n.a. DBSR) mi-i va deconta, pentru că ei (n.a. acționarii companiei), și nu eu, vor beneficia de pe urma acestei vizite… Opinia favorabilă formată despre Kustendjie va mări dorința Prințului și Guvernului său să cumpere această linie ferată și în felul acesta să fie grăbită tranzacția. Guvernul (n.a. român) este pe cale să cumpere toate liniile ferate din țară, care mai sunt în mâinile străinilor, și probabil că și a noastră va fi inclusă în această operațiune. Nimic nu este însă definitiv stabilit, dar nu m-ar surprinde dacă linia se va vinde în viitoarele șase luni” .

Din rândurile de mai sus reiese clar disponibilitatea celor de la DBSR de a vinde pe bani buni concesiunile, către statul român. De asemenea, este, de asemenea, limpede că guvernul român tatona problema preluării portului Kustendjie. Vizita în port a lui Carol, efectuată desigur sub ghidajul lui Harris, a mărit interesul principelui pentru preluarea și transformarea bazinului într-o amenajare modernă și de mare viitor. Practic, deciziile ulterioare ale statului român s-au întemeiat mult pe impresia creată de starea orașului-port asupra principelui, în acele zile de toamnă din anul 1879. La câteva zile după plecarea lui Carol, Harris a primit o scrisoare de la un membru al Consiliului de Administrație al DBSR, William Tipping, care își manifesta încântarea față de modul în care Harris a gestionat evenimentul (scrisoarea a fost primită de arhitectul Stănculescu de la familia Midgett).

Harris credea că o posibilă răscumpărare a concesiuni căii ferate ar putea avea loc chiar și în prima jumătate a anului 1880. Lucrurile nu au stat chiar așa, iar termenul a fost unul mai larg, birocrația și negocierile repetate având să aducă răscumpărarea abia după aproape trei ani de la vizita lui Carol.

În timpul Congresului de la Berlin (iunie-iulie 1878), inginerul Johnn Trevor Barkley, prezent ca reprezentant al DBSR, îl contactase pe I.C. Brătianu propunându-i ca statul român să cumpere calea ferată în schimbul uriașei sume de 25 de milioane de franci, însă prim ministrul spusese că va înainta propunerea Guvernului, pentru analiză. Așadar, principele României și Guvernul său luaseră în calcul preluarea căii ferate și a portului Kustendjie, cu mult timp înaintea vizitei din 1879 și chiar înainte de instaurarea oficială a administrației românești în noua provincie. Astfel, la 4 august, în ziarul ieșean Steaua României era publicat un  Mesaj Domnesc adresat sesiunii ordinare a Corpurilor Legislative, în care se stipula: “Grabnica unire a sistemului căilor noastre ferate cu calea ferată Cernavoda – Kustendjie este imperios reclamată de interesele noastre politice și comerciale. Ministerul va supune maturei dumneavoastră chibzuiri cuvenitul proiect de lege întru aceasta”.

La finele anului 1878, pe 4 decembrie, Adunarea Legislativă admite un proiect de lege privind unirea căilor ferate din România, proiect de lege care ulterior este adoptat și de către Senat. Un prim obiectiv era alegerea unui loc unde să se construiască podul peste Dunăre și exista deja în acest sens, propunerea Cernavoda, în timp ce al doilea obiectiv era cumpărarea liniei ferate britanice. Presa autohtonă, în special ziare precum România Liberă, Curentul, Românul, erau de partea inițiativei Guvernului, militând pentru răscumpărarea concesiunilor din Dobrogea .

La începutul anului 1880 era publicat argumentul primului ministru Brătianu, în care se punea accentul și pe cumpărarea concesiunii portului: “Portul Constanța este plămânul României, gura prin care România respiră. Prin el vom stabili o legătură cu întreaga lume și vom securiza cea mai importantă rută de comunicare pentru comerțul nostru. Vom cheltui 16, 20 sau încă 25 de milioane, oricât costă pentru a construi necesarul port maritim și podul peste Dunăre, dar asta va fi cea mai bună dovadă că suntem o națiune puternică și că de noi depinde viitorul întregului Orient”.

Pe 21 mai / 2 iunie 1882, Adunarea Deputaților adoptă (47 de voturi pentru, 23 contra) Legea privind răscumpărarea de către statul român a căii ferate Cernavoda – Constanța și a lucrărilor din Portul Constanța, concesionate în 1857 companiei Danube&Black Sea Railway Company Limited.

Articolul 1 prevedea că “România cumpără liberă de orice sarcini calea ferată Cernavoda – Constanța, cu toate dependințele și atenanțele sale de orice natură, toate drepturile și privilegiile acordate companiei de către Guvernul Otoman, atât pentru calea ferată cât și pentru port” . În articolul următor, art.2, se menționa faptul că statul român intra în proprietate deplină și absolută a obiectivelor, după achitarea sumei de 16.800 lei aur.

La data de 9 noiembrie 1882, Edward Harris, reprezentant DBSR, și colonelul Nicolae Dabija, reprezentantul statului român, semnau contractul de răscumpărare a concesiunilor iar managerul britanic preda convențiile cu Imperiul Otoman din 1857 și 1870 și firmanele imperiale de confirmare a acestora.

La 10 decembrie 1882 era declarată oficial răscumpărarea liniei ferate în lungime de 65,237 km, precum și a materialului rulant: 9 locomotive, 1 vagon salon, 2 vagoane clasa a I-a, 3 vagoane clasa a II-a, 5 magoane clasa a III-a, 1 vagon mixt (cls. II-III), 312 vagoane de marfă, 10 furgoane, 1 vagon pentru cai, 2 pluguri pentru zăpadă. Odată cu acestea trecea în proprietatea statului român și Portul Constanța, iar pentru ambele concesiuni DBSR urma să încaseze suma de 16,8 milioane franci. În această sumă era inclusă preluarea “clădirea de călători” din Kustendjie și a celor cinci gări construite de britanici, în speță Constanța Oraș (Gara Veche), Constanța Port, Murfatlar, Medgidia și Cernavoda Port.

Edward Harris a negociat răscumpărarea concesiunilor și a făcut-o cu succes, profitând și de faptul că statul român nu s-a uitat la bani, considerând că tranzacția merită cu prisosință și plătind întreaga sumă aproape imediat. Așa cum ne indică arh. Gheorghe Radu Stănculescu, după vânzare, fostul manager general a fost recompensat de către DBSR, el primind pe 14 februarie 1883 o scrisoare din partea secretarului companiei, Richard Kiduer, care scria următoarele: “Dragă domnule. Am fost rugat de către Administratori să vă trimit alăturat un CEC de 5000 de lire sterline reprezentând partea dvs. din compensația votată pentru personalul Companiei, la Adunarea Generală a Acționarilor, de pe 8, luna curentă. și am fost, în același timp, rugat să vă exprim marea satisfacție pe care au resimțit-o Administratorii pentru modul în care ați îndeplinit funcția de Director General al Companiei…” .

Edward Harris a mai venit la Kustendjie cel puțin o dată, după finalizarea răscumpărării, pentru rezolvarea unor probleme administrative. De această dată nu mai era rezident al orășelului turcesc pentru că se mutase deja, împreună cu întreaga familie, acasă, în Anglia. A rămas pentru tot restul vieții în Regatul Unit. Edward Harris al III-lea a decedat pe 15 decembrie 1916, la locuința sa din Carshalton, Surrey, la onorabila vârstă de 81 de ani și a fost incinerat . A lăsat o soție și șapte copii, și o avere de 2419, 2 lire sterline . Consoarta Anne Tattershal (Dunning) Harris l-a urmat în 1927, când a decedat la vârsta de 85 de ani.

Reclama zilei – Ocaziune Rară! 298 de lei un costum bărbătesc de postav pentru iarnă. Mosorele de orice calitate marca Ackerman. La depozitul din strada Scarlat Vârnav no.11 (fostă Dorobanți). (1923)

În 1878, ca urmare a Tratatelor de Pace de la San Stefano și apoi Berlin (care au consfințit victoria ruso-română în fața Imperiului Otoman), harta politică a Europei a fost din nou redesenată de către marile puteri. Principatul României și-a obținut independența mult dorită și mai ales recunoașterea internațională de care avea atâta nevoie. În urma Tratatului de la Berlin, România a preluat  Dobrogea, ca o compensație pentru pierderea celor trei județe din sudul Basarabiei (Ismail, Cahul, Bolgrad).

La puțin timp după încheierea Tratatului de la Berlin (13 iulie, stil vechi) principele Carol I îi scria, pe 23 iulie/4 august 1878, tatălui său, principele Carol Anton de Hohenzollern, descriind sudul Dobrogei (din cele spuse de apropiații săi sau citite în rapoarte) și potențialul acesteia: „Orașele de pe Dunăre le cunosc, cu câțiva ani înainte (n.a. iunie 1867) am fost primit la Tulcea și Sulina cu mari demonstrațiuni. Constanța este un port frumos, întemeiat ca și calea ferată la Cernavoda de o societate engleză. Acolo se află instalațiuni de băi de mare și câteva hoteluri bune, poziția este sănătoasă.”

Pe 14 noiembrie 1878 a fost declarată oficial instaurarea administrației românești în teritoriul dintre Dunăre și Mare, cu această ocazie principele Carol emițând la Brăila celebrele sale proclamații, către dobrogeni și către armată , acțiuni care au făcut ca schimbarea administrativă să aibă loc fără nicio problemă. Dobrogea a devenit, așadar, românească, însă acest lucru avea să producă efecte deosebite asupra afacerilor derulate de către DBSR la Kustendjie. Britanicii obținuseră în 1857 două concesiuni, pe o perioadă de 99 de ani, dar partenerul care i le încredințase, Imperiul Otoman, nu mai avea acum niciun drept asupra acestor proprietăți. Edward Harris, ca manager general al companiei, se confrunta așadar cu probleme serioase iar pentru rezolvarea situației, avea nevoie de o mare abilitate diplomatică. Între timp, orașul (încă numit în actele românești Kiustenge și în cele britanice Kustendjie) se afla, de pe 23 noiembrie 1878, sub administrarea unui prim prefect român, Remus Opreanu. Trupele rusești predaseră cheile urbei, dar nu au plecat imediat și aveau să o facă definitiv abia în primăvara anului 1879.

Între timp, britanicii încercau să își vadă de activitate. Edward Harris locuia împreună cu familia sa într-o casă frumoasă de pe malul mării, de pe strada care din 1879 capătă numele de Bulevardul Elisabeta (în cinstea Elisabethei de Wied, principesă, soție a lui Carol I și viitoare primă regină a statului). Imobilul familiei Harris se afla chiar pe locul unde, ulterior, a fost construită Casa Pariano și care astăzi este sediul Muzeului de Sculptură Ion Jalea. Această locuință este cea în care a fost cazat principele Carol I al României, timp de două nopți, în perioada 18/30 octombrie – 20 oct/1 noiembrie 1879, la prima sa vizită la Kustendjie, o vizită care va produce efecte deosebite pe viitor.

Amintirile lui Edward G. Harris, din care cităm ample fragmente, sunt preluate din materialele publicate în ultimele decenii de regretatul cercetător arhitect Gheorghe Radu Stănculescu în reviste de specialitate precum Analele Dobrogei. Ele sunt parte dintr-o scrisoare trimisă de Harris, mamei sale, acasă în Anglia, și în posesia căreia Gheorghe Radu Stănculescu a reușit să intre după o corespondență avută cu moștenitorii managerului DBSR (familia Rosemary și Paul Madgett). Scrisoarea este datată “K. 6 nov. 1879”, iar fragmentele din ea ne ajută să înțelegem mai bine contextul acelei vizite:

„Scumpa mea mamă. Am acum deja de răspuns în două scrisori de la dumneata, dar, dacă îți spun, cum probabil ai văzut din ziare, că am găzduit pe Prințul României, nu vei fi suprinsă că în ultima vreme n-am mai avut timp de scrisori. Alteța Sa Regală a ajuns la Cernavoda devreme în dimineața de joi, 30 octombrie. M-am dus să îi ies în cale și de acolo l-am adus aici cu un tren special. El s-a instalat în casa mea până sâmbătă, 1 noiembrie, când, din nou, l-am escortat înapoi la Cernavoda… La un moment dat, venise vorba să fiu solicitat pentru casa mea, dar ideea căzuse și autoritățile locale au decis să îl găzduiască pe A.S.R., la casa unui grec (n.a. Macri, căpitan al portului); dar se pare că miniștrii din București, care cunoșteau Kustendjie, nu au fost de acord și considerând-o pe a mea ca fiind singura casă potrivită să îl găzduiască pe prinț, au decis să mă roage în acest scop, numai că nu mi s-a solicitat numai casa, ci m-au rugat să primesc Prințul și suita sa, și să le asigur o pensiune completă în timpul șederii lor aici… . Asta a fost o misiune formidabilă, dar nu exista cale de ieșire, deoarece suveranii domnitori (chiar dacă și numai un prinț al României) nu sunt obișnuiți cu refuzurile” .

Familia Harris s-a mobilizat exemplar pentru a-l primi pe principe așa cum se cuvenea. Șase dintre cei șapte copii ai familiei se născuseră deja (cel mai mic dintre ei, Jack Dunning Harris avea puțin peste un an) și se aflau cu toții la Kustendjie. Managerul i-a trimis să locuiască câteva zile în casele altor britanici iar el și soția sa Annie au reamenajat locuința, au curățat-o, remobilat-o parțial și au cumpărat covoare noi . Au fost achiziționate vinuri scumpe iar Harris a angajat un foarte bun bucătar francez din București, precum și câțiva chelneri pentru a servi la masa principelui. Annie Harris s-a ocupat personal de amenajarea camerei de dormit a prințului și de cea de toaletă.

Însoțit de Mihail Kogălniceanu, principele Carol I a plecat din capitală pe 17 / 29 oct. 1879, urmând ruta Brăila – Galați – Isaccea – Tulcea – Ghecet – Măcin – Cernavoda . De aici, el a fost luat cu un tren special (condus chiar de Harris) și care a ajuns în gara Kustendjie la ora 10.00, iar principele a fost întâmpinat de o gardă de onoare formată din roșiori.

În scrisoarea adresată mamei sale, managerul DBSR scrie: „Când am ajuns la gară, el a mers la biserică (n.a. biserica greacă) pentru un Te Deum iar eu am fugit acasă să văd dacă totul este gata pentru micul dejun, care fusese comandat pentru ora 12.00. Puțin înainte de această oră el a sosit iar Annie și cu mine l-am întâmpinat la ușă și i-am urat bun venit. Apoi l-am condus în dormitorul lui, Annie rezemându-se de brațul lui pe tot parcursul. Eticheta nu permite gazdelor să se așeze la masa persoanelor de rang regal, fără o invitație. Aceasta a venit sub forma unei rugăminți de a lua mereu masa împreună, la micul dejun și la cină”.

Cina din prima seară a fost una festivă, cu participarea mai multor consuli străini printre care și  Harry Guarracino, vice-consulul de la Kustendjie și John Green, consulul general britanic de la București, care ulterior i-a făcut un raport foarte bun lui Harris, către Consiliul de Administrație al DBSR. La cină, Carol i-a mulțumit lui Harris pentru amabilitate și l-a decorat cu Ordinul Steaua României iar managerul a luat masa purtând la gât această medalie.

Programul lui Carol I în cele două zile (pline) 30 și 31 octombrie, a fost unul încărcat de evenimente. Pe lângă Te Deum-ul din prima zi, de la Biserica Greacă Metamorphosis (singurul lăcaș creștin ortodox al orașului, la acea vreme), principele a participat și la o rugăciune la Moschee, unde a fost întâmpinat cu bucurie și bunăvoință de către supușii musulmani .  Moscheea în care a intrat Carol I se numea Sultan Mahmud, fusese construită în 1822-1825 de către guvernatorul Hafuz Hussein Pașa și se afla foarte aproape de locul unde între 1910-1913 avea să se construiască Marea Moschee (Moscheea Carol I, sau Moscheea Regelui), bine-cunoscută și astăzi.

În prima zi, după slujba de la Biserica Greacă, prefectul Remus Opreanu a ținut și el o scurtă alocuțiune în prezența suveranului. Programul excursiei dobrogene a mai inclus în acele zile și alte numeroase activități: dejunuri cu oficialități, o vizită în port (unde Carol se convinge de necesitatea construirii unui port mai mare și mai modern), inspecții la școli și la piața din oraș, vizitarea cazărmii și a escadronului de roșiori de lângă Anadolchioi. De asemenea principele, a pus piatra de temelie a viitorului hotel Carol I/Charles I, pe care inițial DBSR dorise să îl construiască sub numele de Terminus. Serile și le-a petrecut plimbându-se pe bd. Carol (actual Tomis) sau pe bd. Elisabeta, unde în cântec de fanfară militară, a asistat la iluminarea străzii .

Pe 20 oct/1 noiembrie, în dimineața celei de a treia zi, a părăsit Kustendjie, tot cu trenul, până la Cernavoda, garnitura fiind condusă tot de către Harris. De la Cernavoda, Carol s-a oprit și a vizitat Hârșova, a mers apoi la Brăila iar seara a ajuns în București, la Palatul Cotroceni.

(Va urma)

Reclama zilei – Râia de oi se vindecă cu Leșia Electro-Creolinizată, 80 de lei kilogramul. Singurul deposit: Nestor Stefanos, str. Carol no. 29 (1923)

Sursă foto – Familia Harris în anul 1910, (sursă foto – https://www.wikitree.com/photo.php/7/7b/Harris-5731-2.jpg_)

În perioada 1868-1882, directorul general al consorțiului britanic DBSR la Kustendjie a fost inginerul Edward Harris al III-lea (1835-1916). Un profesionist abil și un diplomat înnăscut, el este un personaj extrem de important din istoria orașului Kustendjie, din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Așa cum se va putea vedea în continuare, el s-a remarcat ca un real salvator al orașului, într-o perioadă tulbure, iar de numele său se leagă și răscumpărarea concesiunilor britanice de către statul român, în 1882. S-a născut pe 10 noiembrie 1835 într-o casă de pe South Street, Braunton, un oraș din comitatul Devon, în sud-vestul Angliei, într-o familie de comercianți, fiind cel mai mare dintre cei cinci copii.

Edward Harris s-a căsătorit în 1865 cu Annie Tattershall Dunning și au avut împreună șapte copii, cinci fete și doi băieți, care, fie s-au născut la Kustendjie, fie în Anglia, dar cu toții au copilărit în orașul concesiunilor DBSR. Harris a moștenit spiritul de antreprenor al tatălui său comerciant dar, cu siguranță, a absolvit și cursurile de inginer, necesare ulterior pentru postul de manager general al DBSR, pe care îl ocupă începând cu 1868.

Postul de manager al companiei DBSR și al concesiunilor din Dobrogea era unul dificil și implica o mare responsabilitate, dar în 1868, Edward Harris, în vârstă de 32 de ani, nu se sperie și intră în această aventură. Harris a condus DBSR-ul într-o perioadă tulbure, în care relațiile dintre britanici și administrația otomană se deterioraseră. Mai mult, Consiliul de Administrație al companiei londoneze era format din membri tot mai nemulțumiți de dividendele venite din Dobrogea. Managerul de la Kustendjie a reușit însă să țină situația sub control, să obțină profit și să asigure existența micii comunități britanice (aprox.100 – 150 de bărbați, femei și copii) din localitate.

Harris a condus afacerile DBSR din Dobrogea până în decembrie 1882, anul răscumpărării concesiunilor de către statul român. Activitatea sa a mai continuat însă până în 1884, când a finalizat ultimele detalii birocratice, astfel că acțiunile sale de supervisor se întind pe o durată de peste 15 ani. Cele mai dificile momente din acest lung mandat sunt, cu siguranță, cele din timpul războiului-ruso-româno-turc, când el a rămas la Kustendjie pentru a proteja bunurile, mobile și imobile, ale companiei. Interesat de aceste lucruri, el a reușit să salveze de la distrugere chiar și orașul, evident, având interesul ca așezarea în care locuiau și munceau britanicii să nu aibă de suferit de pe urma sângerosului conflict.

Ziarul Illustrated London News prezenta în numărul de sâmbătă, 11 august 1877 câteva desene create în teatrul de război de către Herr Schönberg, un artist austriac, corespondent de război și care însoțea armata rusă în Estul Bulgariei și în Dobrogea. Într-unul dintre desene, erau reprezentați doi britanici aflați pe două scaune, aparent legați, și încojurați de mai mulți soldați ruși (explicația de sub desen era “prizonieri englezi de război” . În articolul din pagina următoare, intitulat The War (Războiul), ziariștii de la The Illustrated explicau ce reprezintă acea imagine:

„Cei doi prizonieri englezi de război care pot fi văzuți în custodia soldaților ruși la Tchernavoda sunt Mr. Harris, traffic manager al Danube Black Sea Railway din Kustendjie și Mr. Roff, inginer șef sau superintendent al locomotivelor. Calea ferată care a fost construită de o companie engleză a fost lăsată intactă de turci atunci când au abandonat această linie de apărare. Domnii Harris și Roff au rămas la conducerea liniei și a materialului rulant, dar când au condus un tren spre Tchernavoda au fost arestați de ofițerii ruși aflați acolo la conducere și care i-au trimis sub escortă la Generalul Zimmerman. După câteva ore cei doi au fost eliberați iar Mr. Harris a urcat pe bordul HMS Rapid la Kustendjie iar rușii au preluat în posesie calea ferată. Micul steamer Evelina, aparținând companiei feroviare, a primit din acel moment însărcinarea la Kustendjie de a transporta fugari refugiați bulgari pe o învecinată coastă.”

Înainte de a analiza și comenta situația, dăm citire unui alt fragment de articol, tot din Illustrated London News, dar datat trei săptămâni mai târziu, pe 1 septembrie 1877 , și intitulat HMS Rapid at Kustendjie (Nava HMS Rapid la Constanța):

„Forreign Office tocmai a publicat corespondența privind relele tratamente aplicate deopotrivă creștinilor și locuitorilor turci din Bulgaria în timpul acestui război, s-au făcut mențiuni privind prezența lui HMS Rapid la Kustedjie în a doua săptămână din iulie și asupra acțiunii în timp util a comandantului Drummond, cel care împreună cu ofițerii și echipajul vasului, a împiedicat populația bulgară să își atace vecinii musulmani. Asta s-a întâmplat după retragerea trupelor turcești și înainte de venirea armatei rusești ce ținea de Divizia a 14-a, sub generalul Zimmerman și care acționa în Dobrogea. Artistul nostru special, Her Schönberg, într-o scrisoare pe care am publicat-o acum trei săptămâni, a vorbit despre prompta și oportuna intervenție a comandantului britanic, care a debarcat cu o echipă de marinari să mențină pacea în oraș, atunci când acesta a fost abandonat de autoritățile guvernamentale obișnuite. Desenul domnului Schönberg, pe care îl reproducem acum, este o ilustrație a acestei scene particulare. Forța maritimă britanică nu a avut nicio dificultate în a menține ordinea, fără să folosească baionetele sau pistoalele și săbiile scurte, care au fost ținute discret în afara vederii. În acest timp, managerul englez al căii ferate (n.a. Harris) a plecat cu un tren la Medjidieh să se întâlnească cu rușii și le-a cerut acestora să vină și să ocupe locul. Generalul (n.a. armatei ruse) i-a spus că Kustendjie nu se află în linia lui de marș, dar pentru a-i mulțumi pe locuitori va trimite un regiment de cazaci care să asiste la menținerea păcii și va desemna pe cineva pentru organizarea unei guvernări locale. Rezultatul a fost sosirea, duminică, pe 15 (iulie?), a Regimentului 29 de Cazaci, a cărui intrare în Kustendjie a fost salutată de întreaga populație, îmbrăcată în haine de sărbătoare și aflată de ambele părți ale drumului ce intră în oraș…” .

Un alt ziar britanic, Daily News, a publicat pe 31 iulie 1877 un articol ce prezintă evenimentele de la Kustendjie, de la jumătatea acelei luni, și unde se menționează că echipajul britanic de pe HMS Rapid și un grup de aproximativ 100 de localnici au organizat o forță de menținere a păcii în oraș În același articol scrie că o delegație locală l-a așteptat pe generalul rus Zimmerman cu pâine și sare și că 800 de cazaci, sub comanda contelui Orloff (Orlov) au rămas în oraș pentru a proteja pacea. O zi mai târziu au fost alese noile autorități municipale și totul s-a petrecut în perfectă ordine. Același ziar Daily News revine cu un articol pe aceeași temă în numărul din 31 iulie, menționând că stăpânirea rusă este completă, în oraș este liniște și ordine, și că rusul M. Belocherevitz (! sic) a fost numit guvernator militar și civil la Kustendjie . De asemenea, Daily News reiterează faptul că managerul căii ferate, Edward Harris, a fost cel care a avut ideea de a-i chema pe rușii aflați la Medjidieh.

Din cele de mai sus reiese clar faptul că Harris, prin acțiunile sale, a influențat decizia armatei ruse și implicit, a contribuit la salvarea orașului. A fost nevoie de mult curaj pentru a face asta, cu riscul de a deveni la rândul său o victimă. Arestarea sa la Tchernavoda a durat câteva ore, dar și-a păstrat sângele rece și a reușit apoi (ca cetățean britanic și reprezentant al unei companii puternice) să îl convingă pe Zimmerman să își schimbe planurile și să meargă spre sud-estul Dobrogei, la Kustendjie. Venirea rușilor, în acel moment, a fost una de bun augur, pentru că a fost de natură să pună capăt degringoladei și să oprească conflictul declanșat între locuitorii bulgari și cei turci.

(Va urma)

Reclama zilei – Cofetăria Princiară Emil Curcan se deschide în curând pe strada Carol No.1 sub direcțiunea maestrului cofetar Emil Curcan, fost șef al renumitei Case Georges, din Iași. Deviza – Bun și eftin!, Reclama firmei – Calitatea mărfii!.Se va lucra exclusiv numai cu material de primă mână și exclusiv numai cu unt proaspăt! Specialitate de înghețate casate, fondante, biscuiți, cozonaci, fursecuri, prăjituri poaspete zilnic. Se primesc comenzi pentru banchete, serbări, baluri, predabile la domiciliu la ora indicată, servite estetic, spre deplina satisfacție a clienților. Este lucru cert că cine o dată ne va vizita, nu ne va mai părăsi niciodată. Încercați și vă veți convinge! (1932)

Sursă foto – Edward Harris și George Lenton Roff, prizonieri de război, Illustrated London News, Sketches of the war by our special artist, 11 august 1877),(Sursă blob:https://babel.hathitrust.org/8aab5913-d71d-407f-8e5b-6a94333d4e4f, Illustrated London News)

Unul dintre cele mai cunoscute localuri de petrecere din anii interbelici a fost Cabaretul Britania, un teatru de varietăți care funcționa pe strada Lascăr Catargiu (astăzi Nicolae Titulescu), vizavi de Casa cu Lei, colț cu actuala stradă Gheorghe Dumitrașcu (fostă Dianei).

Condus de antreprenorul Mișu Georgescu, localul devenise celebru încă dinaintea Primului Război Mondial, când își câștigase supranumele de „Moulin Rouge-ul Constanței” sau „Paradisul Constanței”. La 1 noiembrie 1924, aici se deschidea stagiunea artistică de toamnă a localului, iar presa vremii anunța că Britania urma să găzduiască, în sezonul rece, spectacole deosebite și recitaluri ale unor mari artiști internaționali.

În ziarul Dacia se menționau următoarele: „Frumoasele seri pe care publicul select al Constanței le-au petrecut în cursul anului trecut în acest local sunt încă în memoria tuturor. Direcțiunea teatrului n-a cruțat niciun sacrificiu pentru a pune la dispoziția publicului constănțean cele mai alese și mai distractive spectacole”.

 Chiar în prima seară a stagiunii, într-o zi de sâmbătă, pe scena cabaretului au urcat artiști de renume, veniți din marile capitale ale Europei. Capul de afiș era ținut de celebra dizeuză (cântăreață de estradă) La Zurka, venită de la Teatrul Olympia din Paris, dar și de duo-ul Maddy et Brezzo, neîntrecuți dansatori și cântăreți aduși de la Palais Royal. Nu erau singurii artiști de marcă, lista era completată de următorii: Paulette Darty – renumită cântăreață internațională, Elli Tollen – cupletistă de la Teatrul Renaucher din Viena, Helene Andresy – cântăreață a Teatrului Trocadero din Berlin, de Manon – cântăreață de limbă rusă și de jargon, dar și de duetul Solte, specializat în dansuri moderne. Alături de toți aceștia, în program mai erau și alte zece numere executate de alți cântăreți și dansatori obișnuiți ai Varieteului Britania.

Lunile noiembrie și decembrie 1924 au fost, așadar, unele de pomină, în fiecare seară, cabaretul fiind luat cu asalt de către iubitorii teatrului de variete, dornici să petreacă până dimineața…

„Luni dimineața, la Balcic, pe bordul distrugătorului „Mărășești”, dl ministru al comunicațiilor, C. Dumitriu și dl comandor St. Popescu, căpitanul portului Constanța, au înmânat principesei Ileana brevetul de ofițer de bord gradul I, obținut în urma examenului dat la școala navală din Constanța. A avut loc apoi o masă pe bordul distrugătorului.” (Dacia, 1 nov. 1928)

„O fugă inopinată – Astăzi dimineața, d-na Paulina Popescu, născută Kanareva, din str. Fericirei No. 16, a reclamat poliției următoarele: Soțul său, Victor Popescu, funcționar la percepția fiscală din localitate, întreținând oarecari relațiuni amoroase cu o femeie de moravuri ușoare, a fugit în tovărășia acesteia, la București. Înainte de a fugi, Popescu profitând de faptul că soața-i dormea, i-a furat toată rufăria și toate bijuteriile ce le poseda. Poliția a luat măsuri pentru prinderea fugarilor.” (Dacia, 1924)

„Atacul banditesc din str. Carol – Un ardelean jefuit de 600 dolari – Domnul Ion R. Ciucu, sosit eri (1 noiembrie) din America, a fost victima bandiților ce operează în nasul poliției, pe străzile orașului nostru. Eșind aseară pe la ora 10 din bodega „Jubileu“, când ajunse în fața Poștei, un necunoscut l-a trântit pe jos acoperindu-l cu un palton, și până să se desmeticeastă, hoțul dispăruse luând cu sine și 600 dolari, pe cari Cincu îi cel avea asupra sa”. (Dacia, 2 nov. 1923) (Poșta orașului funcționa pe strada Carol (Tomis) în primul sediu al Primăriei Constanța, astăzi Muzeul de Artă Populară. În reclamele vremii, restaurantul de categoria I Jubileu funcționa chiar vis-a-vis de Poștă).

„Președintele societății culturale «I. L. Caragiale» de la liceul «Mircea cel Bătrân», d. N. Papatanasiu a scris un memoriu intitulat «Pomul de Crăciun» care va fi jucat de elevele institutului «Louise Anghene». Reprezentarea acestei piese urmând să aibă loc de Crăciun, s-a început de pe acum repetițiile, sub directa conducere a autorului.” (1930)

„În sala teatrului «Elpis» a avut loc duminică după amiază, anunțata șezătoare a Asociației pentru emaniciparea civilă și politică a femeii române. Au conferențiat d-nele Maria Dumitriu-Castano, prezidenta Asociației, tratând subiectul «Drepturile Femeii» și d-na profesoară Zoe Verbiceanu, despre «Feminismul lui Selmer Lagerlöf». Au urmat numeroase producțiuni muzicale, interpretate de d-nele M. Alexandrescu și St. Ghezzo, d-rele Nigoghosia și Agopian, d-nii St. Ghezzo, A. Alexandrescu și Podanowski.” (1930)

Reclama zilei – Camioane și Automobile: Dodge Brothers, Reo – American Motors SA, Fargo – fabricat de Chrysler, De Soto – fabricat de Chrysler, Renault. Se fac înlesniri de plată. Reprezentant Gh. Eliopol. Strada Traian no. 7. (1929)

Ultimele zile ale lunii octombrie anul 1929 au adus o extraordinar de puternică furtună, ce a paralizat traficul maritim și activitățile din Portul Constanța. Tempesta, cum era denumită în ziarele constănțene ale vremii, a făcut ravagii și a forțat cele mai multe vapoare să rămână în rada portului și să nu se aventureze în larg.

Schimbarea programului a afectat activitatea și a cauzat pagube economice deosebite. Puținele vase care au avut curaj să își vadă de orarele inițiale și au plecat în cursă au fost la un pas de a deveni epave. Așa s-a întâmplat, de exemplu, cu vasul SMR Regele Carol, surprins de furtuna teribilă în apropierea Capului Caliacra. Puntea navei a fost continuu măturată de valurile uriașe, dar din fericire nu s-a înregistrat nicio pierdere umană.

Pe 30 octombrie, în Portul Constanța a intrat doar un singur vas, GI Churchill, sub pavilion britanic. Alte două vase, Celino – sub pavilion italian și Agatha – sub pavilion olandez, au vrut să își respecte programul și au riscat, părăsind rada portului tomitan. Au avut parte de lupte grele cu valurile uriașe, dar au reușit să rămână pe linia de plutire.

În port, manevrele și operațiunile obișnuite au fost aproape imposibil de efectuat, vântul având o forță de 9 metri pe secundă. Valuri incredibil de înalte au luat cu asalt digul cel mare de apărare a portului. În cursul nopții, marea a făcut prăpăd pe plajele urbei, măturând efectiv numeroase bărci pescărești, neadăpostite la timp. Vijelia a blocat întregul oraș, serviciul telefonic fiind blocat timp de 12 ore.

***

„Doamna Vero, înapoindu se de la congresul profesorilor de dans, a adus cele mai noui dansuri, cari se predau la salonul ,Regina“ și în familie. Înscrierile se fac zilnic la sală între orele 6-8. Duminicile după amiaza, de la orele 4-8, curs de perfecționare cu muzică jaszband.” (1928)

„Dl profesor N. Negulescu prepară în particular elevi și eleve cari nu sunt înscriși la liceul din Constanța, pentru științele fizico-chimice și matematici cari se predau în cursul secundar și eventual pentru examenul de bacalaureat sau examenul de intrare în alte școli. Se va adresa str. L. Catargiu No. 22.” (1931)

„PIERDUT poșetă roșie de piele. Găsitorul este rugat a o aduce la Lloyd Triestino sau la ziar, reținându-și banii.” (1931)

„Scarlatina continuă a face ravagii grozave în oraș. Sunt numeroase cazuri mortale. Bolnavii au fost izolați la pavilionul special de la spitalul local.” (1928)

„Se dărâmă malurile! În ultimul timp s-au înregistrat surpări parțiale ale malurilor mării pe distanța de la Biserica Greacă și tăbăcărie. Acest fenomen după cum se știe este cauzat prin deplasarea periodică a straturilor de loes. Faptul la prima vedere nu are părea îngrijorător dacă nu am avea probă privitoare a dezastrului pricinuit în ultimii ani pe porțiunea orașului dinspre mare. Sperăm că noui edili printre altele vor găsi modalitatea soluționării și a acestei probleme.” (1929)

„Curiozități – Nevoia de Cuvinte: După cele mai noi rezultate ale cercetărilor întreprinse în Anglia, un copil de cinci ani are nevoe pentru a se exprima de 1700 cuvinte, un om matur necesită 3000-10.000 cuvinte, intelectualii au nevoe de 12.000. Shakespeare a întrebuințat în scrierile sale 24 000 cuvinte, iar redactorul șef al unui mare ziar de astăzi trebue să cunoască 45.000 cuvinte.” (1926)

Reclama zilei – Cofetăria Princiară Emil Curcan se deschide în curând pe strada Carol No.1 sub direcțiunea maestrului cofetar Emil Curcan, fost șef al renumitei Case Georges, din Iași. Deviza – Bun și eftin!, Reclama firmei – Calitatea mărfii!.Se va lucra exclusiv numai cu material de primă mână și exclusiv numai cu unt proaspăt! Specialitate de înghețate casate, fondante, biscuiți, cozonaci, fursecuri, prăjituri poaspete zilnic. Se primesc comenzi pentru banchete, serbări, baluri, predabile la domiciliu la ora indicată, servite estetic, spre deplina satisfacție a clienților. Este lucru cert că cine o dată ne va vizita, nu ne va mai părăsi niciodată. Încercați și vă veți convinge! (1932)

 „Scăpând de sub supravegherea medicilor comunali a autorităților administrative, câțiva pescari au vândut azi dimineață în hală, o însemnată cantitate de pește vechi, intrat în putrefacție. Mai mulți cumpărători au protestat împotriva acestui fapt, dar zadarnic. Din cauza cererilor peste măsură de numeroase, în câteva minute întreaga marfă s-a desfăcut, rămânând ca consumatorii să tragă consecințele. Până în acest moment nu s-au semnalat cazuri de intoxicați, dar avem toate motivele să nu ne îndoim că ele s-au produs. Cerem serviciului sanitar să facă un control mai serios al piețelor și să nu cruțe nici o rigoare a legii fațâ de cei ce profită de împrejurările grele prin cari trecem și cari ne silesc să cumpărăm mărfuri stricate!“ (Dacia, 1923)

„În marea sală a restaurantului Elita comunitatea turcă din localitate a oferit aseară (n.n. 29 octombrie), un banchet de plecare, studenților turci cari, după o excursie de mai multe săptămâni prin întreaga țară, se reîntorc în patria lor. Fruntașii musulmani și cu d. Haidar Bey, consul al Turciei, au invitat la această masă și pe șefii autorităților române și pe directori de ziare. În tot timpul mesei a domnit o caldă însuflețire și tinerii turci au legat curând, în entuziasmul firii lor apropiabile, raporturi de prietenie cu amfitrionii și cu invitații români. Seria toasturilor a fost deschisă de d. Omer Izet, intelectual turc din localitate, care a salutat fraternitatea turco-romănă și a închinat pentru propășirea ei. D. N. Negulescu, prefectul județului, într-o frumoasă cuvântare, reamintește de recomandațiile foștilor domnitori români ca urmașii lor să încheie legături de prietenie cu bravul și nobilul popor turc, vorbește de transformările mari prin cari au trecut Turcia și România, ridicând paharul pentru progresul națiunii turce. Dl Haidar Bey, consul al Turciei la Constanța, mulțumește autorităților românești, în numele guvernului ce reprezintă, de bună-voința ce-au arătat-o excursioniștilor și închină pentru România. Studentul turc de la Universitatea din București, Mustigib, vorbește de legăturile dintre studențimea română și cea turcă, creatoare de amiciție între aceste două popoare. Muftiul din Bazargic închină pentru fraternitatea turco-romănă. Studenții excursioniști Chiazim și Chiamil vorbesc cu multă înflăcărare, primul în limba turcă și al doilea în limba franceză, de sentimentele frumoase pe cari studențimea și poporul turc le nutresc față de România și aduc prinosul lor de entusiazm și de mulțumire pentru tot ce au văzut în călătoria lor. Concetățeanul nostru, d. Suliman Abdul Hamid, într-o bine inspirată alocuțiune, ținută în limba franceză, asigură pe tinerii turci că nu poate exista o țară în care drepturile și sentimentele poporului turc să fi fost mai bine apărate, ca în România. Aduce elogii poporului român și închină pentru fraternitatea turco-romănă… La ridicarea mesei, studenții turci au intonat cântece studențești românești și în corpore s-au îndreptat spre port, unde s-au îmbarcat pe vaporul «Regele Carol» cu care au părăsit țara. În buna lor dispoziție, tinerii turci nu găseau cuvinte cu cari să-și arate impresiunile frumoase culese din excursia lor, prin regiunile industriale ca și cele agricole ale țării și mărturiseau sinceră părere de rău că părăsesc locurile frumoase pe cari le-au vizitat.” (Dacia, 30 oct. 1924)

„La spitalul comunal din localitate a încetat ori din viață copila Nepi Iuseni, în etate de 13 ani, bolnavă de scarlatină. La Oltina și Bazargic s-au produs de asemenea cazuri mortale de scarlatină. Numărul bolnavilor în localitate este în creștere”. (Dacia, 1923)

„Epidemiile sunt mereu în creștere în oraș. Pe lângă cele aproape 40 de cazuri de scarlatina s-au mai ivit în ultimele zileîncă peste 16 cazuri. Febra tifoidă a făcut noi victime. S-au mai ivit un caz de anghină difterică și două de pustulă malignă (bubă neagră).” (Dacia, 1924)

„Academia Populară și-a reluat activitatea. Prima șăzătoare va avea loc sâmbătă 30 Octombrie, ora 6,30 —8 p. m. în localul școlii primare No. 1 de fete, strada Carol. Vor vorbi domnii: magistrat D. Stoicescu : ,Prima navă română“. prof. Mureșanu  -«Educația copilului». avocatul Bucur Constantinescu –«Obiceiuri juridice».“ (Dacia, 1926)

„Aflăm cu părere de rău că săptămâna trecută a încetat din viață la București Polihon Foundace, fost timp îndelungat director al Băncii Comerciale dinlocalitate. Numitul moare în vârstă de 50 ani, lăsând regrete unanime în rândurile rudelor și prietenilor. Înmormântarea s-a făcut la București”. (1926)

„Domnul avocat Alex. D. Constantinescu s-a mutat din strada M. Eminescu no. 5, în Bulevardul Ferdinand no. 5, (lângă Divizie)”. (1926)

Reclama zilei – Atelierul de mode Mirca Vasileva Bulev, Piața Independenței 47, execută orice fel de comenzi și reparații de Pălării de Fetru, cu prețuri mai eftene ca oriunde. Vizitați spre convingere. (1926)

„Luni noaptea, pe la orele unu și jumătate, un puternic incendiu a isbucnit în partea superioară a clădirei Sindicatului Agricol din Piața Independenții. În apartamentul de unde au eșit mai întâi flăcările, locuește d. C. Leonida, intendent pe vaporul „Regele Carol“. La fața locului a sosit comisarul de serviciu, care a anunțat pompierii. După 10 minute, pompierii, în frunte cu sublocotenentul Picioruș, și-au făcut apariția, începând să lucreze la localizare. Ca și în trecut, pompierii militari au dat dovadă de necesitatea lor, reușind să stingă focul într-o jumătate de oră. D-na Leonida, chiriașa apartamentului de unde a isbucnit focul, a reclamat poliției că i-a dispărut suma de 300 mii lei pe care o avea ascunsă în dulapul pianului. Furtul nu putea fi comis decât de o persoană care știa precis că banii se aflau în pian. Aceasta se deduce din faptul că pianul a fost salvat. Cauzele incendiului nu se cunosc precis. Se bănuește totuși, după modul cum au decurs lucrurile, că focul a fost pus. Astfel, servitoarea d-nei Leonida pretinde că pe la orele 1 noaptea a auzit umblându-se pe scară. Eșind să vadă cine e, a observat un bărbat îmbrăcat în haine militare, care la întrebarea servitoarei pe cine caută a răspuns că e un om bun și s-a retras. După o jumătate de oră, a isbucnit incendiul. Una din bănueli cade asupra acestui soldat, care probabil a furat banii și temându-se să nu fie recunoscut de servitoare, a pus foc casei, crezând că se va bănui că banii au ars. O altă prezumție poate fi și acela că furtul ar fi simulat și că focul, pus de o persoană interesată. Această bănuială pare a fi mai puțin verosimilă decât prima. A fost distrusă de incendiu toată partea de sus a clădirei și o parte din mobilele d-lui Leonida. Pagubele se cifrează la circa cinci sute mii lei. Imobilul a fost asigurat la societatea de asigurare „Agricola” din București. În legătură cu acest incendiu au fost arestați azi de dimineață servitoarea d-nei Leonida și încă un individ, al căror nume sunt ținute în secret de poliție.” (Dacia, 28 oct, 1926)

„Cu ocazia incendiului din Piața Independenței am omis eri să arătăm concursul pe care l-a dat la localizare d. St. Amuratiu, ajutorul de comandant al sergenților de oraș. Acesta, cu riscul vieții sale, a pătruns prin flăcări în imobilul incendiat și a salvat de la o moarte sigură pe copilul d-nei Leonida. După aceia dl Amuratiu, luându-și și rolul de pompier, a început sa lucreze la localizare. O vorbă bună despre un om merituos, credem că este la locul ei.” (Dacia, 29 octombrie 1926)

„Duminică dimineața, la sosirea vaporului „Împăratul Traian“ vameșii au găsit la pasagerul Ibrahim Abdula din Bazargic, mai multe șaluri de mătase pe care le avea cusute în căptușala pardesiului. S-au dresat contrabandistului acte de dare în judecată”. (Dacia, 1926)

„La Teatrul Cinema Regal rulează filmul „Quo Vadis”, splendidă dramă cu Emil Jannings. La Teatrul Cinema Popular, începând de azi, rulează filmul “Înconjurul lumii cu avionul în 12 zile”, seria a 2-a. Între pauze va juca trupa de reviste Tomescu și Bejan. La Parcul Arena Grand, cu începere de astăzi, rulează filmul “Pat, Patachon și Patachonel” (Marinarii boxeuri), în 7 mari acte. Între pauze, trupa de elită rusă Ivan Severianin.” (Dacia, 1926)

Reclama zilei –  Cărbuni bulgări, Cocks brichette și Antracit special pentru forje, proveniența din Silezia superioară, calitate excelentă, vă puteți procura de la D.Marin – G. Stavraca, str.Dumitru Sturza 18. Se predă franco în orice gară din Dobrogea, se acordă și înlesniri de plată. (1926)

14 noiembrie este oficial Ziua Dobrogei, însă în anul 1928 Semicentenarul realipirii provinciei la statul român a fost sărbătorit la sfârșitul lunii octombrie. Astfel, în zilele de 27, 28 și 29 octombrie, la școlile și instituțiile publice din ținut au avut loc numeroase adunări festive, seerbări și conferințe menite să marcheze extrem de importantul eveniment. Cele mai importante activități au fost organizate însă pe data de 28 octombrie și s-au bucurat de un fast deosebit.

A fost o zi de mare sărbătoare la Constanța, la festivități participând întreaga suflare a urbei precum și invitați din alte localități. Dimineață, între orele 8.20 și 9.00, în gară au sosit trei trenuri speciale, venite de la București: un tren parlamentar, unul ministerial și al treilea, cel regal. Un singur ministru a sosit în acea dimineață, Vintilă Brătianu, dar asta pentru că mai mulți dintre colegii săi de Cabinet, C Anghelescu, Lupu, Inculeț, Paul Anghelescu, Al. Lapedatu și G. Tătărescu se aflau deja la Constanța de aproape trei zile. Printre oaspeții de vază sosiți în acea dimineață s-au mai numărat  și Nicolae Iorga, Generalul Averescu, Octavian Goga, Grigore Trancu Iași, Generalul Moșoiu și un mare număr de parlamentari. Cu trenul regal au sosit regina Maria, principele Nicolae, principesa mamă Elena, principesa Ileana, regentul Gh. Buzdugan, patriarhul Miron Cristea și alte înalte fețe bisericești. Înalții oaspeți au fost întâmpinați la gară de primarul municipiului, dr. Nicolae Mărgărint, care le-a oferit pâine și sare. S-a mers apoi la Biserica Episcopală (astăzi Catedrala), pentru un serviciu divin. Cu această ocazie au luat cuvântul patriarhul Miron Cristea și episcopul Gherontie care au evidențiat însemnătatea zilei, comemorându-i pe cei care s-au jertfit pentru țară în timpul Războiului de Inedependență din 1877-1878.

După aceasta, asistența a trecut in sala festivă a Cazinoului Municipal, unde a avut loc o ședință solemnă la care a luat parte familia regală și înalta regentă. Au luat cuvântul regentul Buzdugan, Vintilă Brătianu, reprezentanți ai Parlamentului și ai Armatei, în timp ce Vasile Sassu a vorbit în numele populației Dobrogei și a primilor coloniști români atrași după 1878 de tărâmul dintre Dunăre și Mare. După alocuțiuni, corul Astrei a intonate oda Dobrogea iar ședința solemnă a luat sfârșit. S-a trecut apoi la deschiderea oficială a Marii Expoziții Jubiliare și a muzeului organizat în pavilionul din fața Cazinoului.

În fața tribunelor, în care au luat loc familia regală, regența, corpul diplomatic, parlamentarii și mii de cetățeni, pe Faleză s-au perindat cei 800 de veterani purtând cele 43 de steaguri militare ce au luat parte la luptele din Războiul de Independență. Printre veterani s-a numărat și eroul Constantin Țurcanu, celebrul Peneș Curcanul din nemuritoarea poezie a lui Vasile Alecsandri.  A urmat apoi trecerea carelor alegorice care au prezentat diverse perioade și epoci din istoria provinciei, de la Legenda Argonauților, la stăpânirile greacă și romană (inclusiv prezența nemuritorului Ovidiu), până în Evul Mediu și în epoca modernă. Așa cum se menționează în ziarul Dacia, pe 30 octombrie 1928, au defilat apoi invalizii, delegații ale populației dobrogene, școlile din Dobrogea și trupele din garnizoanele dobrogene, în frunte cu generalul Vlădescu și amiralii Scodrea și Gavrilescu. La orele 1 și jumătate a avut loc câte un banchet festiv în saloanele „Palas“ și „Regina“ iar după amiază curse de cai la hipodromul Palas și serbări nautice pe mare.

Reclama zilei – Ocaziune Rară! Stofă englezească KAKI pentru uniforme școlare și militare – Lei 650 metru. Stofă bleumarin închis pentru paltoane – Lei 500 metru. Ștofă neagră special pentru pantaloni ofițerești – Lei 450 metrul. Nu cumpărați până nu vizitați Depoxitul General Expedo. Leon Lazarovici, strada Gh. Cantacuzino 19. (1928)

Sursă foto – Delia Roxana Cornea, Corina Apostoleanu – Istoria pe un clișeu. Dobrogea interbelică în colecția fotografului Virgil Nicolau, Editura City Walk, Constanța, 2016.

Specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța au descoperit un mormânt de copil din perioadă romană, în timpul unor cercetări arheologice preventive, desfășurate în arealul municipiului Constanța, zona Flămânda.

Arheologii de la fața locului, dr. Constantin Băjenaru și Cătălin Nopcea, au sesizat încă din data de 22 octombrie 2026 posibilitatea existenței unei descoperiri de sarcofag intact, acesta fiind ulterior degajat și transportat la una dintre locațiile muzeului.

Astăzi, 27 octombrie 2026, colectivul muzeului format din conservatori, restauratori și arheologi a participat la deschiderea sarcofagului, moment care a permis identificarea unei înmormântări de copil în sicriu de lemn.

Inventarul funerar prelevat de specialiști constă în câteva obiecte de port din bronz, jucării din lut, precum și ghirlande de flori.

După primele observații, specialiștii datează descoperirea în perioada secolelor II-III d.Hr., mormântul fiind identificat la marginea de nord a necropolei tomitane, în apropierea unui important drum antic.

Deși suntem încă la începutul documentării, considerăm că această descoperire este una importantă, în primul rând datorită păstrării intacte a sarcofagului, precum și a păstrării neatinse a inventarului funerar, care oferă informații prețioase cu privire la practicile funerare din epoca romană de la Tomis.

Miercuri, 28 octombrie 2026, ora 9:00, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța va avea loc o conferință de presă, în cadrul căreia specialiștii arheologi vor prezenta primele concluzii și vor oferi o serie de informații legate de această descoperire.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invită publicul la vernisajul expoziției foto-documentare itinerante „Scrisori din detenție. Povestea unui tânăr închis la Canal: Nicolae Voicilă”.

Evenimentul va avea loc vineri, 30 octombrie 2026, la ora 13:30, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, din strada Toma Caragiu nr. 10, Ploiești.

Demersul expozițional itinerant reconstituie povestea lui Nicolae Voicilă (1931–1999), unul dintre tinerii care au cunoscut, de la o vârstă fragedă, brutalitatea represiunii politice din primii ani ai regimului comunist.

În 1949, înainte de a împlini 18 ani, Nicolae Voicilă a fost arestat, fiind acuzat de apartenență la o organizație considerată „subversivă”. A primit o condamnare de patru ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, executând cea mai mare parte a pedepsei în lagărele de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, unde deținuții politici erau supuși unor condiții aspre de trai și muncă. Între 1951 și 1953, s-a numărat printre cei 100 de deținuți politici anticomuniști care au lucrat la restaurarea Cazinoului din Constanța, o clădire emblematică a orașului, a cărei istorie păstrează astfel și amintirea unor destine marcate de suferință și de privarea de libertate.

Documentele și fotografiile integrate expoziției provin atât din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cât și din fondul familial, pus la dispoziție de Laura Voicilă, fiica lui Nicolae Voicilă. Acestea reconstituie parcursul tânărului Nicolae Voicilă de la arestarea și condamnarea sa (la 13 septembrie 1949), până la eliberarea sa (11 septembrie 1953), și chiar după acest moment, deoarece constrângerile și interdicțiile au continuat să-i marcheze existența.

Elementul inedit adus în atenția vizitatorilor este reprezentat de un număr de 19 cărți poștale scrise de Nicolae Voicilă din lagărele de muncă de la Canal: Peninsula-Valea Neagră, Poarta Albă și Constanța-Șantierul Tineretului. Aceste artefacte se constituie într-una dintre cele mai mari colecții de cărți poștale scrise în detenție, în perioada regimului comunist, care oferă atât specialiștilor, cât și publicului larg o perspectivă introspectivă a experienței carcerale trăite de Nicolae Voicilă.

 O altă mărturie ilustrativă relevantă este un fragment de stucatură desprins de pe fațada Cazinoului din Constanța și recuperat în cursul anului 2024, în timpul lucrărilor de reabilitare. Ornamentul poartă inscripționată semnătura lui Nicolae Voicilă, precum și data (3 iulie 1952), fiind o mărturie directă a participării deținuților politici anticomuniști, închiși la Canal, la refacerea clădirii Cazinoului din Constanța, în  perioada anilor 1951-1953.

Deschiderea expoziției în data de 30 octombrie are o semnificație aparte, marcându-se astfel 95 de ani de la nașterea lui Nicolae Voicilă, un bun prilej de evocare a destinului său și de readucere în atenția publică a memoriei unei generații greu încercate de represiunea politică.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 30 octombrie – 27 noiembrie 2026, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești.