Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Asociația Primus Art Laboratory, Universitatea „Ovidius” din Constanța – Facultatea de Istorie și Științe Politice și Primăria Lipnița, invită reprezentanții mass-media și publicul la conferința dedicată prezentării rezultatelor proiectului cultural „Sucidava Moesica: Patrimoniu digital și experiență participativă”.

Conferința, susținută de către reprezentanții MINAC, dr. Delia Roxana Cornea și cercetător dr. Sorin Marcel Colesniuc, alături de reprezentanții Asociației Primus Art Laboratory, Georgiana Rusu și Sebi Pătrunjei, va avea loc joi, 8 octombrie 2026, ora 14:00, la sediul muzeului din strada Arhiepiscopiei nr. 7A, Constanța.

Derulat în perioada 15 iulie-10 octombrie 2026, demersul cultural a fost inițiat de către Asociația Primus Art Laboratory și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Valoarea totală a proiectului este de 278.000 de lei, din care 250.000 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Proiectul continuă cercetările arheologice sistematice dedicate cetății romano-bizantine Sucidava Moesica, situată în sud-vestul județului Constanța, pe malul Dunării, în zona localităților Izvoarele și Oltina și urmărește valorificarea, în premieră, a sitului arheologic prin metode inovative de digitalizare și educație aplicată. Componenta de documentare digitală se concretizează prin realizarea unei documentări 3D complete, care cuprinde un ortofotoplan, un model al elevației, o simulare 3D, o galerie de fotografii digitale de înaltă rezoluție, precum și un tur virtual interactiv, accesibil de pe desktop, telefon mobil și prin tehnologii VR și mixed reality.

În cadrul aceleiași inițiative, în perioada 7-26 septembrie 2026, în satul Izvoarele, comuna Lipnița, situat în apropierea sitului arheologic Sucidava Moesica, a fost organizată o tabără intensivă de arheologie și patrimoniu pentru 20 de studenți, masteranzi și doctoranzi ai Universității „Ovidius” din Constanța. Programul a inclus ateliere teoretice și practice de arheologie, conservare, digitalizare, tehnologie aplicată, tehnici ale arheologiei subacvatice, precum și prezentări și ghidaje cultural-istorice. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a fost reprezentat de cercetător științific dr. Sorin Marcel Colesniuc, director științific al taberei și coordonator al atelierului de arheologie, și de specialist restaurator Luiza Valentina Ionescu, coordonator al atelierului de conservare.

Conferința din 8 octombrie 2026 marchează etapa finală a proiectului cultural, prilej cu care vor fi prezentate publicului larg rezultatele documentării digitale a sitului arheologic, precum și a activităților desfășurate în cadrul proiectului.  

We look forward to seeing you!

Sub semnul îndemnului creștinesc rostit de Mircea Vulcănescu – „Să nu ne răzbunați, dar să nu ne uitați” -, în perioada 2-4 octombrie 2026, la Pitești, s-a desfășurat ediția din acest an a Simpozionului Internațional „Experimentul Pitești – Reeducarea prin tortură”, una dintre manifestările dedicate cercetării și recuperării memoriei victimelor represiunii comuniste din România.

Ajuns la cea de-a XXVI-a ediție, simpozionul a reunit istorici, cercetători, oameni de cultură și reprezentanți ai unor instituții preocupate de documentarea și păstrarea memoriei victimelor regimului comunist, cărora li s-au alăturat urmași ai celor care au cunoscut teroarea închisorilor comuniste. Evenimentul s-a bucurat și de participarea doamnei Niculina Moica, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, ea însăși deținut politic în perioada 1959-1964. Programul celor trei zile a cuprins comunicări științifice, dezbateri, mărturii, lansări de carte și momente dedicate recuperării acestei pagini dureroase din istoria recentă a țării.

Pentru prima dată, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța s-a alăturat acestei manifestări în calitate de coorganizator. Participarea instituției muzeale constănțene la ediția din acest an a fost marcată atât prin prezența în programul științific, cât și prin prezentarea expoziției foto-documentare itinerante „Scrisori din detenție. Povestea unui tânăr închis la Canal: Nicolae Voicilă”.

Expoziția, construită în jurul documentelor de arhivă și al mărturiilor păstrate în fondul personal al familiei Voicilă, readuce în atenția publicului destinul lui Nicolae Voicilă (1931–1999), arestat în adolescență și condamnat în primii ani ai regimului comunist. Documentele și fotografiile prezentate urmăresc experiența sa carcerală în lagărele de la Canal, perioadă în care a lucrat alături de alți deținuți politici la refacerea Cazinoului din Constanța și la edificarea Stadionului Tineretului. Din această perioadă au rămas câteva cărți poștale trimise de Nicolae Voicilă părinților și păstrate timp de aproape opt decenii în familie, mărturii emoționante care au fost expuse pe parcursul manifestării.   

La vernisajul ce a avut loc vineri, 2 octombrie 2026, din partea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a participat dr. Delia Roxana Cornea, managerul instituției, alături de Laura Voicilă, fiica lui Nicolae Voicilă, care a pus la dispoziția muzeului documentele și fotografiile din fondul personal.

Simpozionul Internațional „Experimentul Pitești – Reeducarea prin tortură” reprezintă un demers cultural și științific de păstrare a memoriei și, în același timp, un spațiu al dezvoltării de noi direcții de cercetare privind sistemul carceral din România comunistă.

Bătrâna urbe tomitană a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anii cumplitei conflagraţii mondiale suferind numeroase distrugeri şi pierderi de vieţi omeneşti. Modernul oraş Constanţa, o perlă turistică a Europei în epoca interbelică, a devenit începând din 1942 un punct strategic militar deosebit de important. Viaţa sa a avut mult de suferit pe toate planurile (economic, social, cultural etc.), urbea a cunoscut ocupaţii străine şi atacuri devastatoare… Faţa sa, altădată atât de frumoasă, a fost mutilată, clădirile impozante i-au fost distruse, iar populaţia, decimată. Din 22 iunie 1941, după ce mareșalul Antonescu a dat ordinul „Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!”, România, aliată a Germaniei Naziste şi implicată în război din dorinţa de a elibera Basarabia şi Bucovina de Nord, a devenit ţinta bombardamentelor ruseşti. Una dintre ţintele preferate ale Rusiei sovietice a fost evident Constanţa, a cărei importanţă era deosebită datorită portului său. În ciuda tuturor problemelor şi distrugerilor, viaţa la Constanţa a continuat, iar oamenii urbei au rămas fermi pe poziţii, continuând să lupte pentru salvarea oraşului. Informaţii oficiale extrem de preţioase ne spun povestea Constanţei în anii 1942-1943 şi ne ajută să reconstituim imaginea sa din acea perioadă.

Un document extrem de important în acest sens este darea de seamă din 1943, practic un raport întocmit de primarul municipiului Constanţa, colonelul N. Oprescu, pentru perioada 1 aprilie 1942-1 aprilie 1943. Din acesta aflăm date legate de problemele administrative, economice şi sociale, pe care le întâmpinau în acele timpuri autorităţile locale. Se muncea intens, într-o epocă în care resursele economice ale Dobrogei şi ale întregii Românii erau aprig exploatate, iar multe dintre aceste bunuri ajungeau la armata aliată, Germania nazistă. Darea de seamă a primarului Oprescu ne relevă faptul că autorităţile locale au efectuat controale la 174 de întreprinderi industriale şi comerciale, care aveau împreună un număr total de 4.346 de salariaţi. Durata muncii era de 8, maximum 10 ore pe zi, la micile ateliere şi de 10-12 ore la întreprinderile cu comenzi urgenţe, pentru MAN. S-au inspectat 294 de ateliere de ucenici şi în urma verificării s-a constatat că aceştia erau, în general, bine trataţi. Zilnic erau controlate şi toate cele 34 de brutării de pe teritoriul municipiului, căci pâinea era un produs indispensabil. În urma controalelor, statul a aplicat şi numeroase amenzi, trimiţând în judecată 1.142 de persoane care comiseseră contravenţii economice, încălcând prevederi penale, legea administraţiei, legea sanitară sau pe cea a comerţului ambulant.

Au fost inspectate cantine ce ţineau de societăţi petroliere precum Concordia, Rom-An, Columbia, Astra Română, dar şi cantina Muncitorilor din Port, cea a Șantierului Naval, Cantina Căminului Domniţa Ileana şi cea de la Serviciul Salubrităţii. Scopul acestor controale era acela de a vedea dacă mâncarea oferită acolo era de bună calitate şi servită în condiţii legale de igienă.

Constanţa fusese grav avariată în timpul bombardamentelor din vara lui 1941. Din acest motiv, un an mai târziu, Primăria dispune dărâmarea clădirilor grav avariate, iar înlăturarea acestor ruine moderne sunt un prim pas făcut pentru reînfrumuseţarea oraşului.

În plin război, asistenţa socială este un domeniu extrem de important. Unul din forurile implicate la nivel local în astfel de acţiuni era Comitetul Municipal de Patronaj. Acesta, în perioada 1942-1943, a acordat pentru locuitorii Constanţei ajutoare în valoare totală de 3.886.452 lei, 1,8 milioane din această sumă reprezentând numerar, iar restul, îmbrăcăminte şi alimente. Acelaşi Comitet Municipal a asistat şi sprijinit 1.772 de familii din municipiu. De asemenea, erau date alimente pentru funcţionarea a 13 cantine şcolare, zilnic oferindu-se gratuit masă pentru 1.400 de copii. Un instrument extrem de util în acţiunea de sprijinire a populaţiei de către acest Comitet Municipal de Patronaj era cel al colectelor pentru asistaţi. În urma colectelor s-au adunat 6.168.721 de lei, din care, 4,1 milioane erau în numerar, iar restul în efecte.

În anii 1942-1943 multe dintre importantele evenimente culturale, religioase, sociale şi literare se desfăşurau la Căminul Cultural al municipiului. Bombardamentele din 1941 distruseseră localul bibliotecii şi pinacotecii municipiului. Cărţile şi tablourile salvate au fost adăpostite într-una din sălile Cazinoului Municipal. În ciuda vremurilor tulburi, constănţenii nu uitau să se bucure de o lectură bună sau de admirarea unui tablou de înaltă calitate artistică. Astfel, vizitatorii şi licitatorii au avut acces la biblioteca de la Cazino, în tot cursul anului 1942…

Erau vremuri tulburi, dar viața continua în milenara urbe a Tomisului, ajunsă acum, în timpuri moderne, să cunoască fața hidoasă a celei mai teribile conflagrații mondiale. Din punctul de vedere al stării demografice, între 1 aprilie 1942 și 1 aprilie 1943 (perioada de referință în darea de seamă a primarului N. Oprescu), în municipiul Constanța s-au înregistrat 1.371 de nașteri, 721 dintre noii născuți fiind de sex feminin. S-au consemnat 1.143 de decese, 382 de copii murind din diverse cauze.

Constanța spera ca războiul să se încheie cât mai repede, iar locuitorii visau la un viitor liniștit și prosper. Tinerii își întemeiau familii având acest normal deziderat. S-au înregistrat astfel 763 de căsătorii, șase dintre acestea fiind efectuate prin procură. S-au consemnat și 116 divorțuri. Într-o perioadă în care, din cauza războiului, populația se confrunta cu mari lipsuri economice, starea sanitară era implicit una dintre marile probleme ale societății. Lipsa cadrelor medicale specializate (majoritatea aflate pe front), lipsa medicamentelor și nevaccinarea în rândul populației erau de asemenea alți factori ce conduceau la apariția a numeroase boli. Astfel, în perioada 1942-1943 sunt înregistrate foarte multe cazuri noi de tuse convulsivă, nu mai puțin de 148, 37 de cazuri noi de rujeolă (rugeolă), 28 de oreion (oreillon), 25 de scarlatină, 17 de varicelă, 14 de febră tifoidă, 18 de iripizel (eripizel – infecție bacteriană a pielii, numită popular brâncă).

          De la 1 aprilie 1942 și până pe 31 martie 1943, administrația locală, prin instituțiile abilitate, a avut grijă să acorde asistență unui număr de 1.772 de familii, care aveau în componență 5.765 de persoane asistate. Dintre acestea enumerăm: 36 de văduve de război, 35 de invalizi de război, 475 de familii sărace de mobilizați, 461 de văduve nevoiașe, 38 de infirmi, 157 de bătrâni nevoiași, 426 de persoane de sex feminin supuse protecției materne infantile, 184 de familii asistate medical, etc. Doar în 1942, pentru ajutorarea persoanelor sărmane din municipiu, s-au efectuat colecte publice și donații rezultând un numerar total de 4.168.721 lei și efecte în valoare de 2 milioane lei.

Aceste date statistice ne ajută să înțelegem realitatea acelor vremuri. Populația a rezistat, în ciuda tuturor problemelor. Războiul a continuat încă doi ani, dar sfârșitul său avea să aducă alți nori negri…

Reclama zilei – VINOL – Dr. A. Urbeanu – Cel mai eficace preparat pentru oprirea firberii mustului. Prevenirea bolilor vinului și conservarea lui. Prețul unui borcan Vinol este de lei 95 și este suficient pentru 1000 de litri de must dulce. Reprezentant general pentru Dobrogea – E. Flamaropol. Strada Traian no.11. (1927)

Sursa foto: Biblioteca Națională Digitală

Pe data de 4 octombrie 1927 ziarul Dacia anunța numirea unui nou prefect de poliție al municipiului Constanța, în persoana avocatului și publicistului Al. Negrea. Numirea acestuia fusese făcută de câteva zile, mai exact sâmbătă, pe 1 octombrie, dar acum știrea era răspândită pe căile oficiale, pentru a fi cunoscută de întreaga suflare a urbei. Ziarul Dacia saluta cu entuziasm numirea lui Negrea, acesta înlocuindu-l în funcție pe experimentatul Grigore Ștefu, cel care condusese instituția în toți anii de după Primul Război Mondial. Înlocuirea se făcea pe fondul unei așteptate reorganizări a poliției constănțene, măsură impusă de problemele deosebite legate de ordinea și liniștea publică. Într-un oraș-port cosmpolit, precum Constanța, rata infracționalității devenise una extrem de ridicată iar efectivul celor care încercau să stopeze criminalitatea era unul extrem de redus. Numirea lui Negrea era primită cu mare speranță de către populație, chiar dacă se știa bine că doar o reformă la nivel național poate schimba cu adevărat fața poliției române. Se așteptau minuni de la distinsul avocat, dar acestea nu puteau avea loc atât cât cadrul juridic nu permitea acest lucru.

Negrea a fost un personaj iubit și respectat în oraș, un avocat valoros și mai ales un om de cultură de o mare calitate. El nu a rămas în istoria orașului prin activități legate de reformarea poliției locale, ci prin acțiunile sale editoriale. A scris articole în domeniul culturii și juridicului și a fost pe 5 noiembrie 1922 membru fondator al Uniunii Ziariștilor Dobrogeni, alături de Ioan N Roman și Constantin Brătescu. În 1943 a publicat volumul Schițe Dobrogene (cunoscut și sub titlul Din Dobrogea: Schițe și Povestiri) care s-a bucurat de mare succes la public și în care evidenția pitorescul multicultural al Constanței. Prefața acestei cărți i-a fost semnată de Ion Marin Sadoveanu, scriitor care copilărise în urbea lui Ovid. Foarte probabil, pe cei doi îi lega o mai veche prietenie. De altfel, Ion Marin Sadoveanu a trăit într-o casă din spatele Episcopiei, pe D.A. Sturdza (astăzi Revoluției din 22 decembrie 1989), stradă pe care în anii 20 și Negrea și-a avut biroul de avocatură, la imobilul de la nr.37. Fruntaș al partidului liberal, Al. Negrea a mai îndeplinit în anii 20-30 diverse funcții publice, el fiind un apropiat al primarului Virgil Andronescu, iar mai apoi al noului șef al organizației județene Vasile P. Sassu.

Se aduce la cunoștință că astăzi, 4 octombrie, se va vinde prin licitaație publică o casă din orașul Mangalia. Poziție frumoasă lângă mare. Proprietatea preotului Nicolaide este compusă din trei camere cu antreu și magazie, construcție de zid. Curte îngrădită cu zid de piatră. Întinderea totală a locului este de 450 de metri. Licitația va avea loc la Tribunalul Constanța. (Dacia, 1927)

De închiriat pe strada Traian, în vila Corina, din fața Gării (Gara Veche), cu vedere la mare, cu începere de sfântul Dumitru, apartamente compuse din 4,5,8, 9, 12 sau 14 camere mari, garaj, parchetate, sobe de teracotă, instalație electrică, apă și pentru baie, construcție nouă. De preferat pentru consulate și birouri comerciale. A se adresa avocatului O. Goruneanu, strada Vasile Alexandri no.7. (Dacia, 1927)

Reclama zilei – Țigle de Jimbolia, de cea mai bună calitate. Depozit permanent al Fabricei La Steaua Constanței, Avram Iancu 25. Prețuri fără concurență. Înlesniri de plată. (1927)

Dobrogea a suferit mult în prima jumătate a sec.XIX, fiind teatru de operațiuni și câmp de bătălie al războaielor ruso-turce. Paradoxal, unul din Războaie, cel al Crimeii (1853-1856) avea să aducă și efecte pozitive și să contribuie la dezvoltarea orașului nostru. În 1857, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei (aliat cu Imperiul Otoman, Franța și Sardinia – împotriva Rusiei) a profitat de victoria obținută în război și a pretins mari avantaje economice. Marea Neagră a devenit zonă liberă de comeț iar o companie engleză, DBSR a obținut de la otomani odublă concesiune: construcția căii ferate Constanța (Kiustenge) – Cernavodă (Bogazchioi) și exploatarea micului port Kiustenge. Prezența și activitatea companiei britanice (care a activat 25 de ani la Kiustenge) a fost una de bun augur și a dus la devoltarea economică a urbei lui Ovidius.

Interesul Angliei pentru Dobrogea se manifestase însă cu mult înainte de Războiul Crimeii. La adăpostul statutului de aliat al turcilor, navele Regatului Unit începuseră deja să colinde apele vechiului Pont Euxin. Imperiul reginei Victoria era un imperiu creat de marină şi de expansiunea sa navală. Din acest motiv, marinarii englezi cartografiau, topografiau şi înregistrau toate întinderile de apă străbătute şi implicit ţărmurile acestora, acest lucru facilitând ulterior viitoare acţiuni economice sau militare. Fila de calendar de astăzi prezintă un astfel de document, realizat în toamna anului 1847 de un hidrograf al Marinei Regale Britanice. Autorul, pe nume J.S. Hobbs a ţinut seama atât de experienţa dobândită de el însuşi în Marea Neagră, cât şi de mărturiile oferite de alţi navigatori britanici  care au colindat Vestul Pontului în perioada 1837-1847.

Iată ce ne povesteşte Hobbs: „În drumul său spre Marea Neagră (de la Constantinopol) un vas trebuie să ţină partea europeană (a strâmtorii Bosfor). Curentul este moale acolo şi este loc bun de ancoraj pe tot drumul canalului, până la cel mai din capăt castel, pe când în cealaltă parte (cea asiatică) este numai apă adâncă şi e puţin probabil să poţi sta liniştit sub maluri înalte unde nici nu ai ancoraj sigur. Când aştepţi firmanul (n.a. ferman – aici cu sensul de permis de navigaţie în Marea Neagră) este bine să rămâi cu nava un pic mai jos de palatul de vară al sultanului (n.a. palatul Dolmabahce, început în 1839, finalizat total în 1856), unde vei şi găsi fântâni în apropiere şi de unde te poţi aproviziona cu apă…”

În 1847, ţărmul vestic al Mări Negre era în continuare unul puţin cunoscut de către navigatorii britanici, astfel că fiecare călătorie întreprinsă de câte vreun vas era atent înregistrată, pentru a servi apoi viitorilor temerari. Hobbs oferă informaţii extrem de importante legate de curenţii marini, de vânturile ce suflă în Marea Neagră şi vorbeşte mult despre forma ţărmurilor dobrogene: „În Marea Neagră vântul de Nord Est aduce multă apă în lunile de vară şi cauzează frig iarna. Cele de NV şi V, în contrariu, sunt acompaniate în general de ceaţă şi de vreme nenorocită. În general, vara bat vânturile de nord, în timp ce cele sudice bat abia la începutul toamnei şi în primăvară”. Hobbs îl citează pe un alt ofițer, comandantul Middleton, cel care în 1837 făcuse următoarea observaţie: „Nu există flux de maree în Marea Neagră. Curenţii şi direcţia vânturilor cauzează ocazional mici diferenţe în elevaţia apei în diferite locuri… dar efectele sunt imperceptibile”. Astăzi, la aproape 200 de ani de la această menţiune se ştie bine faptul că există flux şi reflux în Marea Neagră. Această maree este într-adevăr aproape insesizabilă, de maxim 10-11 cm. De menţionat că prima înregistrare oficială a mareei în Marea Neagră a fost făcută în 1933, la aproape un secol distanţă de consemnarea lui Middleton.

Hobbs descrie portul Varna, golful Kavarna, capul Kaliacra şi capul Chabler Saghi (azi Șabla), care făceau la acea vreme parte din provincia otomană Dobrogea, care ulterior au aparţinut României (între 1913 şi 1940) şi care astăzi aparţin Bulgariei.

Hobbs continuă descrierea țărmului dobrogean: „La 8 mile SV de Cape Touzla se află Mangkalia, un mic oraş pe care îl recunoşti după şapte mici movile, după care trebuie să te orientezi. Există un loc de ancorare în afara oraşului, cam la o milă de ţărm, şi unde apa are 6 stânjeni adâncime iar fundul este nisipos”. Hobbs mai face o recomandare importantă la Mangalia: „… De preferat să nu te apropii prea mult de vechiul mol pentru că este înconjurat de stânci (n.a. conform DEX, molul este acel dig „ce înaintează dinspre ţărm către larg, servind pentru acostare, operaţii portuare şi apărarea portului de curenţi şi valuri”). Britanicul se referă probabil la ruinele portului medieval de la Mangalia, dispărute în epoca modernă.

Britanicul descrie și Capul Tuzla iar apoi vede Kiustenge (Kustendje în document – Kustendjie, Constanța): „… e un mic oraş, 16 mile nord de Cape Touzla, situat pe un promontoriu cu acelaşi nume şi care este înconjurat de ziduri. Când eşti la sud de Kustendje vei vedea un deal mare şi lângă el, altele mai mici – dintre care două îndreptate spre Sud. La est de oraş e un banc de nisip, acoperit cu puţină apă iar acest banc de nisip se întinde spre larg cam o milă. La extremitatea sud-vestică a promontoriului se găseşte un mol ruinat (n.a. fostul dig genovez?)… Mici vase pot ancora în nord-vestul acestui mol… în apa adâncă între 15 şi 5 picioare… Dar vasele mai mari trebuie să ancoreze cam la două cabluri (n.a. un cablu marin este egal cu 185 de metri) în sud-vestul oraşului, acolo unde apa are o adâncime de 16-18 picioare, fundul este nisipos şi unde eşti expus vântului…”

Hobbs afirmă că la Kustendje nu se face comerţ iar acest lucru nu trebuie să ne mire. La 1847, Constanţa era încă o aşezare ruinată, abia supravieţuind după distrugerea din 1828-1929, din timpul unui devastator război ruso-turc. Portul de aici va începe să îşi revină abia după preluarea sa de către englezii de la Danube Black Sea Railway (DBSR). O altă menţiune foarte interesantă este cea referitoare la oraşul port Kara Kerman, adică fostul Kara Harman, astăzi identificat pe raza localităţii Vadu: „Acest loc este situat la 23 de mile de Cape Kustendje şi este o localitate destul de întinsă, apărată de un castel şi de câteva turnuri rotunde. Se poate ancora cam la o leghe depărtare de orăşel (n.a. o leghe marină este egală cu 5, 5 km), pe această distanţa aflându-se şi mai multe bancuri de nisip. Coasta se îndreaptă apoi spre Est şi spre Nord, fiind joasă şi mlăştinoasă, mărginită de nisipuri mişcătoare ce se întind spre nord încă 20 de leghe. În acel spaţiu, mai multe canale ce curg prin mlaştinile joase formează estuarul fluviului Dunărea”.

Hobbs prezintă o realitate geografică foarte interesantă atunci când se referă la Gurile Dunării. Să nu uităm că anul de referinţă este 1847, când geografia zonei era diferită de cea de astăzi. Astfel, el scrie despre patru guri de vărsare, în timp ce astăzi ne referim strict la numai trei, Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorghe. În antichitate, spre exemplu, autorii antici precum Herodot, Pliniu cel Bătrân, Ptolemeu, Strabon şi alţii au scris despre cinci, şase şi chiar şapte guri de vărsare.

 „Gurile Dunării se termină în Mare prin patru canale diferite… Kilia în nord, iar Soulina, St. George şi Portitcheh în Sud. Ele sunt separate una de alta prin mau multe mici insule acoperite cu păpuriş şi copaci, insule adesea inundate iar malurile lor marine se încheie cu bancuri de nisip de 2-3 mile lungime”. Portitcheh este Portiţa, astă

zi Gura Portiţei – liman de nisip creat în secolul XX şi care a blocat comunicarea dintre Mare şi actualul lac Goloviţa (parte a complexului lagunar Razelm/Razim – Sinoe, fost golf al Mării Negre). Jurnalul lui Hobbs se referă și la Sulina, oraș căruia îi vom aloca însă, la un moment dat, o filă specială de calendar.

Aceasta era realitatea la jumătatea veacului al XIX-lea. Documente precum cel analizat în acest articol au condus ulterior la dezvoltarea navigaţiei maritime din vestul Mării Negre. Evenimentele politice şi militare ce au urmat au fost de natură să contribuie la dezvoltarea Dobrogei în deceniile următoare. Descrierea lui Hobbs este la rândul ei o pagină importantă, care ne ajută să reconstituim povestea şi în acelaşi timp, imaginea unui tărâm cu o istorie incredibilă, numit… Dobrogea!

Reclama zilei – Telegramă! A sosit astăzi în localitate renumitul circ ZOOLOGIC, carfe va da câteva reprezentații având un program select. Mare șampionat de lupte greco-romane. Până în prezent s-au înscris 16 luptători dintre cei mai renumiți! (1927)

Fila de calendar dedicată zilei de 2 octombrie ne oferă oportunitatea de a aduce în atenție o familie care a avut un loc important în istoria economică și socială a Constanței de la începutul secolului al XX-lea, precum și asupra unui imobil care a fost, pentru câteva decenii, unul dintre reperele arhitecturale ale orașului. Familia Manissalian, de origine armeană, s-a afirmat în comerțul cu cereale, activitate strâns legată de dezvoltarea portului Constanța și de legăturile comerciale ale orașului cu marile piețe europene. În centrul acestei istorii se află Armenag (Armenac) Manissalian, comerciant, filantrop și președinte al Uniunii Armenilor din România în perioada interbelică.

La 2 octombrie 1927, ziarul „Dacia” publica articolul intitulat „Afacerea Manisalian”, într-un moment în care prăbușirea marii case de cereale devenise un subiect de interes pentru lumea comercială. Articolul nu prezenta însă cazul doar ca pe un faliment individual, ci îl interpreta în contextul crizei comerțului cerealier românesc. Autorul vorbea despre fiscalitatea ridicată, despre dificultățile transporturilor, precum și despre instabilitatea regimului de export și fluctuațiile valutare, considerând că toate acestea contribuiseră la … activității comerciale. Cazul Manissalian devenea simptomul unei crize economice mai largi și prilejul unei critici adresate politicii economice a statului.

„Crackul Manisalian care a stârnit enormă senzație în cercurile financiare mondiale, dat fiind că firma falită se bucura nu numai la noi în țară ci și pe piețele streine de o excelentă reputație, ne oferă pentru a multa oară prilejul unor triste meditări asupra nenorocitei stări a comerțului nostru de grâne. Cazul Manisalian nu intră în categoriile falimentelor obișnuite: este efectul unei nefaste politici economice întronată de către diriguitori, o realizare a prevestirilor făcute cu câțiva ani în urmă de ziarul nostru, care a abordat întotdeauna cu profunzime, problemele cerealiste.

Ori, în suscitata afacere, oricât s-ar strădui penaliștii să demonstreze caracteru-i agravant de excrocherie nereușită prin dovada ce s-a făcut că se lucra cu cekuri fără acoperire reală, totuși pentru clarvăzătorii bancruta frauduloasă a marilor cerealiști constituie un caz tipic al neguțătoriei actuale de produse agricole, un simbol al decăderii și nesiguranței acestei proeminente ramuri de activitate economică.

Cercetând fazele prin care a trebuit să treacă în epoca postbelică, găsim că dintre toate categoriile comerciale, cea a cerealelor a fost sorocită să suporte greutățile cele mai felurite și numeroase, care l-au periclitat echilibrul, ducând-o în mod treptat și lent la distrugere sigură.”, se arată în articolul de presă.

Istoria familiei Manissalian începe la Constantinopol, de unde aceasta s-a refugiat în România, în contextul persecuțiilor îndreptate împotriva armenilor din Imperiul Otoman. Familia s-a stabilit la Constanța, unde în 1855 au fost puse bazele unei firme de mare prestigiu, având ca principal obiect de activitate exportul de cereale. Afacerea avea să se dezvolte considerabil, ajungând să dispună de sucursale în mai multe orașe din țară și de legături comerciale în străinătate.

Dintre cei patru fii ai familiei, Armenag, Kevork, Garbis și Grigore, primii doi au rămas implicați în afacerile din Constanța, formând casa comercială „Frații Manissalian”, cunoscută pentru activitatea sa în comerțul și exportul de cereale. Garbis și Grigore s-au stabilit în Franța, unde au continuat activitatea comercială a familiei prin firma „Manissalian Frères”. Cei doi au murit la 23 iulie 1923, într-un accident de automobil.

În deceniile de început ale secolului XX, firma Manissalian s-a numărat printre casele importante ale comerțului cerealier din Constanța. Activitatea sa era legată de portul orașului și de exporturile către piețele europene, iar dezvoltarea firmei a făcut ca numele Manissalian să devină asociat nu doar cu prosperitatea comercială, ci și cu viața comunității armene. Armenag Manissalian s-a remarcat, în paralel, prin activitatea sa filantropică și prin implicarea în sprijinirea armenilor refugiați în România în timpul Primului Război Mondial. A devenit ulterior președinte al Uniunii Armenilor din România și a sprijinit instituții și inițiative ale comunității armene.

Istoria familiei este inseparabilă de cea a Palatului Manissalian, una dintre clădirile remarcabile ale Constanței de altădată. Ridicată pe bulevardul Elisabeta, în apropierea Catedralei Sfinții Petru și Pavel și vizavi de Cazino, casa a fost proiectată de arhitectul Ion D. Berindei. După declinul financiar al firmei, imobilul a trecut în proprietatea Camerei de Comerț și Industrie Constanța, devenind sediul acesteia. Clădirea a fost grav afectată de bombardamentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a fost demolată, în locul acesteia fiind construit un bloc.

Astăzi, din ceea ce a fost cândva una dintre cele mai spectaculoase reședințe ale Constanței, au rămas fotografiile, documentele și memoria unei familii care a legat istoria orașului de comerțul cerealier, de comunitatea armeană și de marile transformări ale Constanței de la începutul secolului XX.

Reclama zilei: „Țigle de Jimbolia – Cea mai perfectă calitate – Depozitu permanent al fabricei – la Steaua Constanței – strada Avram Iancu 25 – Prețuri fără concurență – Înlesniri de plată” (Dacia, 2 octombrie 1927)

Sursă foto: Delia Roxana Cornea; Corina-Mihaela Apostoleanu – Istoria pe un clișeu: Dobrogea multiculturală în colecția fotografului Virgil Nicolau, clișeul 117.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) informează publicul că începând de joi, 1 octombrie 2026, intră în vigoare programul de vizitare pentru sezonul rece, valabil până la data de 30 aprilie 2027, inclusiv. În această perioadă, obiectivele muzeale administrate de MINAC vor putea fi vizitate conform următorului program:

• Edificiul Roman cu Mozaic:                            miercuri – duminică: 09:00 – 17:00;

• Mormântul Pictat de la Tomis:                        miercuri – duminică:  09:00 – 17:00;

• Complexul Muzeal Tropaeum Traiani – Adamclisi:

                                                                                    luni – duminică: 09:00 – 17:00;

• Complexul Muzeal Histria:                                      luni – duminică: 09:00 – 17:00;

• Complexul Arheologic Carsium Hârșova:               luni – duminică: 09:00 – 17:00;

• Complexul Arheologic Capidava:                     miercuri – duminică, 09:00 – 17:00;

• Centrul Hamangia / Muzeul de Istorie „Axiopolis” Cernavodă:

                                                                                         luni – vineri: 09:00 – 17:00.

(sâmbătă și duminică, vizitarea este posibilă pentru grupuri organizate, la cerere).

          Mai multe informații despre tarife, programul de vizitare și modalitățile de achiziționare a biletelor (fizic sau în format online) sunt disponibile pe site-ul instituției, www.minac.ro.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, prezintă expoziția foto-documentară itinerantă „Scrisori din detenție. Povestea unui tânăr închis la Canal: Nicolae Voicilă”, în cadrul celui de al XXVI-lea Simpozion Internațional „Experimentul Pitești – Reeducarea prin tortură”. Pentru prima dată, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța se alătură acestei manifestări în calitate de coorganizator, alături de instituțiile și organizațiile partenere ale simpozionului. Potrivit programului oficial, ediția din acest an se desfășoară în perioada 2-4 octombrie 2026, la Pitești.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 2 octombrie 2026, la Muzeul Județean Argeș din Pitești, în Sala Artă Naivă, cu acces dinspre Bulevardul Eroilor. Expoziția reunește documente din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, precum și documente și fotografii inedite provenite din fondul personal al familiei Voicilă, puse la dispoziția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța prin bunăvoința fiicei lui Nicolae Voicilă, doamna Laura Voicilă.

Prin intermediul acestor mărturii documentare, proiectul expozițional urmărește destinul lui Nicolae Voicilă (1931-1999), care a trecut prin experiența detenției politice în primii ani ai regimului comunist. Materialele prezentate ilustrează condamnarea, anii de detenție, precum și perioada de după eliberare, marcată în continuare de constrângeri și interdicții.

În 1949, când nu împlinise încă 18 ani, Nicolae Voicilă a fost arestat, fiind acuzat de apartenență la o organizație considerată subversivă. A fost condamnat la patru ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, iar cea mai mare parte a anilor de detenție i-a petrecut în lagărele de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, unde deținuții politici erau supuși unui regim sever de muncă și detenție. Între anii 1951 și 1953, Nicolae Voicilă s-a numărat printre cei 100 de deținuți politici anticomuniști care au lucrat la restaurarea Cazinoului din Constanța.

Expoziția aduce în atenția publicului documente și imagini care reconstituie nu doar traseul unui tânăr condamnat și închis în anii de început ai regimului comunist, ci oferă și o perspectivă asupra uneia dintre cele mai dificile perioade ale istoriei recente. Prin acest demers, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța contribuie la recuperarea și păstrarea memoriei celor care au trecut prin experiența represiunii comuniste.

În fila de calendar istoric dedicată zilei de 1 octombrie ne oprim asupra a două crâmpeie din viața orașului Constanța, așa cum au fost surprinse în presa vremii: scandalul de la Liceul „Mircea cel Bătrân”, care a culminat cu suspendarea din funcție a directorului Gheorghe Coriolan, și expoziția de artă națională a Victoriei Ștefu.

În vara anului 1925, la Liceul „Mircea cel Bătrân” a izbucnit un conflict în jurul situației școlare a elevului Negulescu, fiul prefectului județului Constanța, Nicolae Negulescu. Elevul a fost declarat corigent la germană și științe naturale, iar ulterior Ministerul Instrucțiunii Publice a admis organizarea unui nou examen, în fața unor comisii speciale. Profesorii liceului au protestat, invocând încălcarea regulamentului și caracterul neobișnuit al procedurii, și au cerut anularea examenelor. Protestul, publicat în ziarul „Dacia”, îl avea printre semnatari pe directorul Gheorghe Coriolan.

Cazul a devenit un conflict public, fiind urmărit îndeaproape de presa constănțeană. În lunile august și septembrie 1925, ziarele „Dacia” și „Dobrogea Jună” au relatat frecvent despre controversele din jurul subiectului, despre intervențiile ministerului, acuzând amestecul politicului în viața liceului. În septembrie, ceea ce presa numea deja „scandalul de la liceul din Constanța” a intrat într-o nouă etapă: presa a anunțat suspendarea/destituirea din funcție a directorului Gheorghe Coriolan. În zilele următoare au apărut reacții ale foștilor elevi și ale profesorilor. La 30 septembrie 1925, ziarul „Dacia” publica pe prima pagină o scrisoare colectivă adresată ministrului, semnată de foști elevi – avocați, medici, studenți – care își exprimau sprijinul pentru directorul suspendat.  

„Sufletele noastre s-au desvoltat sub sfaturile și îngrijirea directorului; vorba, pilda, mustrarea lui, ne-au rămas, astăzi încă, indicii călăuzitoare. (…) A lipsi școala de conducerea sa înseamnă a-i zdruncina temeinicia organizării, pentru că realizările domnului Coriolan sunt unice și nimeni nu l-ar putea imita”, se arată în misiva publicată.

În ediția din 1 octombrie 1925 a aceluiași ziar sunt publicate și gândurile de mulțumire transmise de profesorul Gheorghe Coriolan: „Țin să transmit pe această cale vii mulțumiri tuturor foștilor mei elevi, prieteni, părinți și cunoscuți, cari, în aceste zilei grele pentru școală, mi-au adus o deplină mângăere sufletească. Sunt adânc mișcat de dragostea ce mi se arată”.

Episodul nu a dus la sfârșitul carierei sale la conducerea liceului. După o întrerupere de câteva luni, în iulie 1926 Gheorghe Coriolan a revenit în fruntea Liceului „Mircea cel Bătrân”, directoratul său continuând până în 1940.

***

Ediția din 1 octombrie 1925 consemnează o altă manifestare care atrăgea atenția asupra vieții culturale a orașului: expoziția de artă națională a Victoriei Ștefu, dedicată țesăturilor și cusăturilor tradiționale românești. Victoria Ștefu era „soția distinsului prefect al poliției și inspector general al siguranței locale d. Grigore Ștefu” (aspect pe care îl aflăm tot din „Dacia”, într-un articol din 12 august 1926), iar expoziția pe care o aduce în fața publicului constănțean era prezentată drept „produsul unei munci stăruitoare de ani de zile”.

Articolul intitulat „În atenția constănțenilor – Covoarele d-nei Ștefu”, semnat de o „spectatoare”, oferă o descriere atentă și plastică a exponatelor – covoare, scoarțe și alte țesături, insistând asupra armoniei cromatice, a motivelor tradiționale și a fineții execuției.

„Ne bucură tăria de suflet pe care a avut-o resistând tentațiilor unui oraș cu o viață așa de complicată cum e a Constanței.

Aceia ce isbește în general sunt: armonia culorilor, desenul curat, al motivelor pur românești care par trase cu penelul unui încercat artist. Sunt lucruri fine și delicate în țesătură ca un gobelin, cu motive din vechi isvoare românești. Alteori fondul albastru e nemaipomenit de armonisat cu desenurile de deasupra lui. D-na Ștefu știe să scoată efecte admirabile numai din simpla alăturare a două culori: roșu și negru. Importante sunt covoarele a căror motive sunt scoase din vechile fote românești cum e cele dela No. 6 și cele dela no. 7 și 8, care prin mozaicul lor dau impresia unor lanuri de grâu verde și câmpuri de mătasă. Albastrul de celeste a covorului no. 9 pe fondul său alb ne dau impresia unei găteli de mireasă prin farmecul și armonia culorilor. (…) Iar dacă ar da Dumnezeu un gând bun câtorva d-ne să se asocieze și să deschidă dacă nu o școală, măcar un atelier de țesătorie unde orășence și țărance ar putea învăța acest meșteșug, mult bine vor face pentru progresul țării.”

În studiul „Aspecte privind dezvoltarea istoriografiei etnografice în Dobrogea”, publicat în Pontica 19 (1986), Maria Magiru preciza: „În anii 1925, 1926, 1927, presa vremii elogiază expozițiile de țesături ale Victoriei Ștefu, deschise la Constanța în diverse săli de expoziție – Postelnicu sau parterul Hotelului Elita – expoziții personale sau împreună cu pictorul Florian. Se expuneau scoarțe, covoare, «chilimuri», cu motive decorative preluate din arta populară a tuturor provinciilor românești. Aceste expoziții erau socotite ca «cele mai reușite manifestări de artă din acest sezon»”. Numele Victoriei Ștefu apare și în contextul expoziției jubiliare organizate în 1928, de Semicentenarul reintegrării Dobrogei la România, după cum arată Aurelia Lăpușan într-un studiu publicat în 2015 în revista „Datina”.

Reclama zilei: „Mari reduceri de prețuri acordă Librăria SOCEC & Co. Societate Anonimă Sucursala Constanța – Editură de cărți școlare și literare; Noutăți literare și științifice; Romane; Cărți de drept; Militare; Reviste; Jurnale politice și de Modă; Albume de fotografii; Cărți poștale ilustrate. Comenzile se primesc și prin telefon. Serv. Expres la domiciliu” (Dacia, 1 octombrie 1925)

Sursa foto: Tribuna Învățământului

Un loc aparte în istoria culturală a Dobrogei este ocupat de Constantin Brătescu (1882–1945), geograf, profesor și cercetător al spațiului dintre Dunăre și Marea Neagră. Numele său se leagă de două dintre proiectele care au marcat viața științifică și culturală a Constanței interbelice: apariția revistei Analele Dobrogei Journal și reorganizarea Muzeului Regional al Dobrogei, actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Cele două inițiative făceau parte din același proiect cultural al Societății Culturale Dobrogene, înființată în 1920: cercetarea trecutului provinciei, păstrarea mărturiilor sale și răspândirea cunoștințelor despre Dobrogea.

La 30 septembrie 1882, Constantin Brătescu se năștea în satul Câșla (astăzi Mineri), județul Tulcea. Era fiul învățătorului Ion Brătescu și al Caliopei Caramfil. Și-a petrecut copilăria într-un ținut pe care avea să-l cerceteze întreaga viață, apoi a urmat Liceul „Spiru Haret” din Tulcea. În 1901 s-a înscris la Facultatea de Litere, la secția de limbi clasice, din București. Întâlnirea cu prelegerile lui Simion Mehedinți avea însă să-i schimbe direcția profesională: a ales geografia, domeniu în care avea să se remarce prin cercetări de geomorfologie, etnografie, antropologie și geografie istorică.

Licențiat în 1906, Constantin Brătescu a devenit, în 1910, asistentul lui Simion Mehedinți. A urmat specializări la universitățile din Leipzig și Berlin, unde și-a aprofundat studiile de etnografie, antropologie și geomorfologie. Revenit în țară, a fost numit profesor de limba română și geografie la Școala Normală din Constanța, iar orașul de la malul mării avea să devină unul dintre centrele importante ale activității sale științifice și culturale. În 1919 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1922 și-a obținut doctoratul în geografie la Universitatea din București, cu o lucrare consacrată Deltei Dunării. Din 1924 a fost profesor la Universitatea din Cernăuți, iar în 1938 a revenit la București, unde a ocupat catedra de geografie generală și antropogeografie.

Pentru Constantin Brătescu, cercetarea Dobrogei nu însemna doar studiul reliefului, al apelor sau al așezărilor. Geograful urmărea în același timp urmele oamenilor și ale civilizațiilor care locuiseră aici. A cercetat Delta Dunării, Dobrogea și litoralul Mării Negre, dar s-a aplecat și asupra vestigiilor antice, considerând că acestea trebuiau cercetate, protejate și adunate într-un muzeu. În această viziune se întâlnesc geografia, istoria și arheologia, iar preocuparea pentru trecutul provinciei devine o adevărată misiune culturală.

În primăvara anului 1920, într-o Dobroge care încă resimțea urmările războiului și ale ocupației, Constantin Brătescu, Ioan N. Roman și alți intelectuali constănțeni au pus bazele Societății Culturale Dobrogene. Programul acesteia prevedea, între altele, publicarea unei reviste și organizarea unui muzeu regional. Primul obiectiv a fost împlinit în același an, prin apariția revistei Analele Dobrogei Journal, al cărei director a fost Constantin Brătescu. Publicația avea să devină una dintre principalele reviste dedicate cercetării istorice, geografice și culturale a Dobrogei, iar Brătescu avea să-i coordoneze activitatea timp de aproape două decenii, până în 1938.

Cel de-al doilea obiectiv al Societății Culturale Dobrogene – organizarea unui muzeu regional – s-a concretizat prin demersurile susținute ale lui Constantin Brătescu. Documentele cercetate de dr. Delia Roxana Cornea arată că profesorul a intervenit pe lângă Primăria Constanța și Muzeul Național de Antichități din București, elaborând memorii și propuneri privind organizarea muzeului și îmbogățirea colecțiilor. În vara anului 1930, el a fost numit director onorific al Muzeului Regional al Dobrogei, implicându-se apoi în organizarea și dezvoltarea instituției. În aceeași perioadă era organizată și o expoziție în aer liber în apropierea Turnului Măcelarilor, o prefigurare a viitorului parc arheologic.

Preocuparea lui Brătescu pentru patrimoniul antic se vede și în felul în care a urmărit descoperirile arheologice ale epocii. În 1931, după descoperirea unui sarcofag de marmură la Constanța, a cercetat bibliografia de specialitate și a publicat în Analele Dobrogei Journal studiul „Sarcophagul cu simboluri din Constanța”. Istoricul Ioan Micu observa, într-o lucrare publicată în revista „Pontica” (1971) că profesorul Constantin Brătescu nu era arheolog, însă prețuia în mod deosebit vestigiile antice ale provinciei și insista asupra protejării lor prin aducerea și adăpostirea în muzeu.

Dincolo de activitatea sa științifică, omul de cultură a rămas legat de Dobrogea printr-o formă aparte de atașament. Într-un discurs, Simion Mehedinți îl caracteriza printr-o imagine devenită emblematică: „Un fel de preot al cultului strămoșilor săi de lângă mare”, un alt Herodot, un om care „și-a închinat ținutului dintre Dunăre și Marea Neagră o grijă mai plină de pietate decât a oricărui altuia”.

Constantin Brătescu a murit la 23 octombrie 1945, la București. A lăsat în urmă o operă științifică amplă, dar și instituții culturale care au dat continuitate unei idei formulate în Dobrogea interbelică: aceea că trecutul unei provincii trebuie cercetat, păstrat și făcut cunoscut.

Reclama zilei: „Onor vizitatori! Nu plecați acasă până nu vizitați cel mai mare magazin cu Suveniruri din Constanța și obiecte de artă P. Șapira – Furnizorul Curții Regale – Cadouri de la 10 lei până la 50000 lei bucata. Verighete de logodnă, fabrică de ochelari de tot felul” (Dacia, 30 septembrie 1928)

Bibliografie

Ioan Micu  „Constantin Brătescu și cercetarea trecutului Dobrogei”, în Pontica, nr. 4,  1971.

Delia Roxana Cornea – „Constantin Brătescu – Promotor al culturii, istoriei și civilizației dobrogene”, în Analele Dobrogei, seria a III-a, anul II, nr. 2, 2020.