În 1928, la 50 de ani de la revenirea Dobrogei la România, autoritățile pregăteau la Constanța mai multe proiecte menite să marcheze Semicentenarul. Printre acestea se număra și un monument dedicat celebrării caracterului latin și bimilenar al Dobrogei. Pentru alegerea proiectului a fost organizat un concurs de machete, iar rezultatul acestuia a fost publicat în ziarul „Dacia”, în ediția din 21 septembrie 1928, sub titlul „Rezultatul concursului pentru Monumentul Dobrogei”.

„București 20. – Juriul pentru alegerea machetei monumentului Dobrogei, ce se va ridica cu prilejul jubileului de 50 de ani de la alipire, s-a întrunit marți seara la Ateneul Român. Juriul n-a acordat premiul I. Au fost distinse cu premiul al doilea, de câte 100 mii lei, machetele cu motto: «Santinela», executată de d-nii Horia Teodoru și Jalea și «Latina Gintă», executată de d-nii N. Ghica-Budești și Baecker. Machetei cu motto: «Tomis» a d-lor Becu și Leonida, i s-a acordat premiul al treilea, în valoare de 50 mii lei. Machetelor cu motto: «Galera», a d-lui Horia Creangă și a d-nelor Horia Creangă și El. Medrea Serova și «Val», a d-lor Gh. Stănescu și Ion Cernescu li s-au acordat mențiuni. Machetele «Victoria» și «Dobrogea» au fost respinse, neîndeplinind condițiunile privitoare la scara de proporție.”

În concurs fuseseră înscrise 16 machete, iar premiul I nu a fost acordat. Potrivit istoricului de artă Doina Păuleanu, proiectele propuneau soluții foarte diferite, de la compoziții cu accente neoclasice până la interpretări inspirate de arhitectura romană. Proiectul „Santinela”, realizat de Horia Teodoru și Ion Jalea, prevedea un turn dreptunghiular, în retragere spre vârf, înconjurat de o spirală de scări și accentuat prin linii verticale fasciculate. Compoziția trebuia să evoce istoria îndelungată a Dobrogei, prin asocierea unor figuri precum Traian, Mircea cel Bătrân și Carol I.

Macheta nu a rămas doar în sala concursului. În mai 1929, la Palatul Ateneului din București, în cadrul Salonului Oficial de Arhitectură și Artă Decorativă, a fost prezentată publicului lucrarea  „Monumentul Dobrogei – Horia Teodoru și Ion Jalea”.

La Constanța, însă, monumentul nu a ajuns să fie construit. Pentru 26 octombrie 1928 a fost anunțată ceremonia punerii pietrei fundamentale, în cadrul programului pregătit pentru Semicentenar, însă monumentul nu a fost realizat.

Sursă foto: Salonul Oficial de Arhitectură și Artă Decorativă, 1929, Vatra MCP.

Bibliografie

– Doina Păuleanu, Valori ale artei românești în Muzeul de Artă Constanța, Constanța, 2001;

– Veronica Turcuș, Studiile de arhitectură în cadrul Școlii Române din Roma, Revista Istorică, XXIV, 2013.

În toamna anului 1928, o măsură adoptată de Căpitănia Portului Constanța ajungea să fie discutată în presa maritimă din Anglia. Ziarul „Dobrogea Jună” relata, în numărul din 20 septembrie, despre ecoul pe care această dispoziție îl avusese peste hotare, după ce o publicație specializată din Glasgow publicase un articol despre situația creată în portul din Constanța.

Căpitănia Portului Constanța hotărâse ca navele petrolifere să nu mai descarce balastul în incinta portului. Măsura urmărea să păstreze apa bazinului cât mai curată și să înlăture pericolul pe care îl puteau reprezenta resturile de petrol, păcură sau benzină ajunse în apă. Potrivit ziarului constănțean, suprafața bazinului era „veșnic murdar de păcură la suprafața apei, dându-i un aspect oribil și mânjind cu negru nu numai albul imaculat al îmbătrânitelor noastre vase poștale, dar și corpul tuturor vapoarele a căror față se menține cu enormă cheltuială”.

Dispoziția avea însă și consecințe pentru vasele care veneau la Constanța pentru a încărca petrol. Publicația britanică „Fairplay”, apărută la Glasgow, „orașul șantierelor navale din Anglia”, dedicată navigației și intereselor armatorilor, considera că regula fusese introdusă fără ca portul să dispună de mijloacele necesare pentru aplicarea ei în condiții de siguranță:

„Căpitănia portului Constanța a lansat o circulară-ordin prin care obligă toate vapoarele cisterne să-și golească balastul (apa) înainte de intrarea lor în port. (…) La Constanța acest ordin al Căpităniei portului a cauzat multe neajunsuri și întârzieri vapoarelor sosite spre încărcare. Acolo nu sunt remorchere puternice și nu există nici un vas separator de petrol (cisternă plutitoare în care să se deșerte balastul). Pe de altă parte poziția bazinului de petrol este de așa natură încât chiar cu savura (balastul) vapoarele nu pot pătrunde în bazin, în plină siguranță, intrarea fiind relativ îngustă cu cotituri și două brațe protectoare la gura bazinului de petrol. Părerea unor experți cu lungă experiență în acest port este că atât iarna cât și vara, vapoarele ce intră în port fără balast sunt expuse avariilor.”

Discuția nu se oprea însă la aplicarea ordinului. Ziarul britanic considera că, înaintea introducerii unor asemenea reguli, trebuiau pregătite și mijloacele tehnice necesare. În cazul Constanței, soluția indicată era amenajarea unui vas separator în care să poată fi primit balastul, „întocmai cum se procedează în alte porturi similare”.

În articolul reprodus de „Dobrogea Jună”, reprezentanții lumii maritime britanice arătau și că armatorii luau propriile măsuri pentru ca petrolul să nu fie evacuat împreună cu balastul. Totuși, în opinia lor, lipsa unor instalații adecvate putea avea urmări asupra traficului maritim. Ei avertizau că sporirea riscului de avarii ar putea duce la creșterea costurilor de navigație și a primelor de asigurare pentru vasele care operau la Constanța.

Publicarea acestui articol arată cât de atent era urmărită activitatea portului de către lumea navigației europene și cât de strâns erau legate, în epocă, regulile de siguranță, dotările tehnice și desfășurarea comerțului maritim.

Reclama zilei: „De vânzare Moara Victoria din Cernavoda. Se vinde prin licitație publică la Tribunalul Constanța în ziua de 26 septembrie ora 13. Strigările încep de la 1.300.000” (Dobrogea Jună, 20 septembrie 1928)

Sursa foto: Biblioteca Națională Digitală

În anul 1934, Ministerul Agriculturii a inițiat, la nivelul întregii țări, organizarea „Săptămânii Fructelor”, o acțiune menită să încurajeze valorificarea fructelor românești, mai precis „intensificarea consumului intern de fructe”. Camerele de comerț s-au conformat solicitării și au pus la cale, cu ajutorul prefecturilor, diverse activități, respectiv conferințe, chioșcuri cu fructe în diverse colțuri ale orașelor, împărțirea gratuită de fructe elevilor, precum și expoziții de fructe în fiecare reședință de județ.

La Constanța, „Săptămâna Fructelor” a fost organizată în perioada 16-21 septembrie 1934. În unele periodice, precum „Viitorul”, se menționează însă că manifestările au fost organizate în intervalul 14-21 septembrie 1934. Pregătirile au început cu mult timp înainte. Dintr-un articol publicat în „Ordinea”, la 7 septembrie 1934, aflăm că, la Prefectură, a avut loc o consfătuire consacrată organizării manifestării. Cu acest prilej au fost discutate inclusiv „inconvenientele unei expoziții județene, știut fiind faptul că județul nostru nu produce în momentul de față decât struguri și ceva prune”. S-a propus, prin urmare, organizarea unei expoziții de anvergură regională, la care să poată participa și producători din alte județe.  

Despre desfășurarea expoziției aflăm din „Dobrogea Jună”, ediția din 19 septembrie 1934. Inaugurarea expoziției de fructe dobrogene a avut loc duminică, 16 septembrie, în prezența prefectului județului, V. Bellu, a primarului orașului, Sc. Vulcan, precum și a unor reprezentanți ai autorităților locale și ai Camerei de comerț. Printre cei prezenți s-au numărat Anghel Constantinescu, vicepreședintele Camerei de comerț, directorul serviciului agricol Radu Lipatti, Aurel Butu, I. Oancea, Al Bâcleșanu, Gh. Andreescu, general Stan Popescu, colonel Ceaușescu, Gh. Stețcu, dr. chimist Frangopol.

„Cuvântul de deschidere l-a rostit d. Radu Lipatti, care, în cuvinte bine simțite, a scos în evidență rostul fructelor în economia noastră națională, arătând cu cifre ce bogăție posedă țara prin întinderea viilor și a milioanelor de pomi roditori. Bogăția aceasta nu poate fi însă valorificată pentru că producătorul nu știe încă să sorteze produsele pentru a atrage pe cumpărător, iar acesta din urmă nu este stimulat să cumpere din cauză că nici intermediarul – vânzătorul – nu-i satisface gustul de a înfățișa fructe în cele mai bune condițiuni”, se arată în articol.

Expoziția a fost „minunat aranjată” de inginerul agronom D. Gheorghiu, secretarul Camerei Regionale de Comerț, iar printre expozanți s-au aflat Școala de Agricultură Basarabi, Pepiniera Statului de la Basarabi, Cristu Frangopol și Elena Niculescu din Constanța, frații Saditu din Medgidia, Ionescu-Crunțiu din Basarabi, Dobrescu, I. Dumitrescu și Papamihalopol din Cernavoda.

„Expoziția a fost vizitată de un numeros public, instrumentele pentru combaterea dușmanilor pomiculturei au fost cercetate cu mare interes de vizitatori”, se mai menționează în materialul jurnalistic.

Dincolo de caracterul expozițional, „Săptămâna Fructelor” a reprezentat o inițiativă de modernizare a agriculturii și de educare a producătorilor și consumatorilor.

Reclama zilei: „Din cauza bătrâneței ÎNCHIRIEZ un local pentru cârciumă sau cafenea compus din 3 camere de locuit, un grajd, una saia pentru oi, un porumbar, o magazie de cereale, grădină de zarzavat, 10 hectare pământ arabil situat în mereaua Lazmahale. Doritorii se vor adresa la d-l Dima Macale din acea comună”. (Dobrogea Jună, 19 septembrie 1934)

Sursa foto: Viitorul, 19 septembrie 1934, ediție dedicată „Săptămânii Fructelor”

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au contribuit decisiv la dezvoltarea cercetării istorice și arheologice din România. Pentru Dobrogea, numele său este legat de primele cercetări sistematice ale monumentelor antice, de recuperarea inscripțiilor și a pieselor arheologice, dar mai ales de cercetarea Monumentului Tropaeum Traiani, de la Adamclisi. În necrologul rostit de Ion Kalinderu, se sublinia că Tocilescu „a dezgropat din pulberea veacurilor, a studiat și a reconstituit monumentul triumfal de la Adamclisi, care evocă atât de strălucit puterea și gloria strămoșilor romani”.

Grigore G. Tocilescu s-a născut la 26 octombrie 1850, în localitatea Fefelei, în apropiere de Mizil. A urmat cursurile Colegiului „Sf. Sava” din București, apoi a studiat dreptul și filosofia. Încă din tinerețe s-a apropiat de istorie, sub influența lui B. P. Hașdeu, iar studiile făcute la Praga și Viena l-au pus în contact cu cercetători importanți ai vremii. În 1876 și-a susținut doctoratul în istorie la Praga, cu lucrarea  „Dacia înainte de Romani”. În 1881, a devenit profesor de istorie antică, antichități greco-romane și epigrafie la Universitatea din București și director al Muzeului Național de Antichități. Din acel moment, Dobrogea a ocupat un loc central în preocupările sale. Până în 1910, cercetările desfășurate de Tocilescu au dus la identificarea a peste 60 de cetăți, la strângerea a peste 600 de inscripții, alături de sculpturi, monede și elemente arhitectonice, la realizarea primei hărți arheologice a regiunii și la realizarea topografiei amănunțite a valurilor dintre Constanța și Cernavodă, cu traseul principalelor drumuri.

În primăvara anului 1882, Grigore Tocilescu începea cercetările la Adamclisi. Radu Vulpe notează în studiul „Activitatea archeologică în Dobrogea în cei 50 de ani de stăpânire românească”, publicat în volumul aniversar al „Analelor Dobrogei” (1928), intitulat „Dobrogea. Cincizeci de ani de viață românească. 1878-1928”: „Ceea ce l-a atras mai mult pe Tocilescu în Dobrogea și i-a adus apoi o faimă europeană, a fost mărețul monument de la Adamclisi, pe care călătorii și învățații de mai înainte îl socoteau fie o fortăreață, fie un turn de pază, fie mai adesea un falnic mausoleu, atribuindu-l când lui Darius al Perșilor, când Odryzilor tracici din sec. III în. Cr., când în sfârșit lui Traian, generalul lui Valens din sec. IV d. Cr. Un studiu complet al acestei colosale clădiri nu se putea începe pe acea vreme decât printr-un curaj neobișnuit căci, pe de o parte, era nevoie de mari sacrificii materiale, iar pe de altă parte, din punct de vedere științific, problemele care se puneau la fiecare pas erau dintre cele mai dificile, monumentul neavând o perfectă analogie în alte părți.

Tocilescu a avut meritul de a fi luat îndrăzneața hotărâre și – printr-o muncă necurmată, agravată de stăruința ce trebuia depusă pentru obținerea continuă a sprijinului suprabugetar din partea statului și pentru strângerea pieselor risipite ale monumentului de pe o mare întindere a Dobrogei, unele trebuind a fi căutate până și în muzeul din Constantinopol, – a reușit să ducă în sfârșit la capăt, după 12 ani de străduință, opera începută. Desigur, în ce privește reconstituirea monumentului și studiul reprezentărilor figurate, a fost pe deplin ajutat de două somități europene: arhitectul archeolog Niemann și archeologul Benndorf. Dar lui Tocilescu îi revine meritul datării și al interpretării istorice a monumentului, pe lângă imensele sforțări de caracter practic, pe care le-a suportat numai el.”

Grigore Tocilescu a reușit astfel să dezlege „enigma acestui monument colosal”, stabilind că era un trofeu ridicat de împăratul Traian în anul 109. Cercetările au continuat în cetatea Tropaeum, în zona mausoleului și în împrejurimi. În 1895, la Viena, apărea monumentala lucrare „Monumentul de la Adamklissi: Tropaeum Traiani”, realizată împreună cu Benndorf și Niemann. „Carte de vârf, de maturitate științifică” a lui Tocilescu, iar reconstituirea propusă de aceasta a devenit un punct de referință pentru cercetările ulterioare.

La 18 septembrie, ne amintim astfel nu doar de dispariția unui mare istoric, ci de omul care a privit Dobrogea ca pe un vast teritoriu istoric care trebuia cercetat, înțeles și, mai ales, păstrat.

Reclama zilei: „2000 lei dau recompensă aceluia ce-l va prinde sau îmi va da relațiuni despre fostul meu încasator Gheorghe Riza Rapti dispărut din serviciul meu cu o sumă mare de bani” (Dacia, 18 septembrie 1927)

Bibliografie

Ioana Cristache-Panait, Panait I. Panait, „Grigore G. Tocilescu (1850–1909)”, în Studii și Articole de Istorie, XXXIX–XL, 1979, București, pp. 182–190.

Radu Vulpe, „Activitatea archeologică în Dobrogea în cei 50 de ani de stăpânire românească”, în Analele Dobrogei, anul IX, nr. 1, 1928, pp. 117–144.

Continuăm astăzi prezentarea principalelor evenimente cotidiene de exact acum un secol, informații și anunțuri din data de 17 septembrie 1926, menite să ne ajute la înțelegerea traiului cotidian din acea perioadă.

„Astăzi dimineață, Suverana a sosit la Bazargic cu un  tren regal, plecând apoi imediat cu automobilul la Balcic, unde va locui în palatul de acolo timp de două săptămâni. Din surse sigure deținem totodată știrea că suveranii Iugoslaviei vor fi oaspeții familiei regale române la Balcic.” (n.a. Suverana este Regina Maria a României iar oaspeții săi au fost fiica Mărioara (Mignon), regina Iugoslaviei și soțul ei, regele Alexandru I)

„Domnul Constantin Sarry, președintele Camerei de Comerț, a convocat eri pe mijlocitorii din Obor luând diferite măsuri în ceea ce privește oborul de cereale.”

„Domnii Moise Schlit, Verghin și Berzan aduc mulțumiri pe această cale domnului comandant al vaporului Dacia, în numele emigranților evrei reveniți din Palestina, cărora le-a pus la dispoziție salonul vasului în timpul călătoriei lor și unde și-au putut oficia serviciul religios, în zilele sărbătorilor de toamnă.”

„Vaporul Portvale, sub pavilion englezesc, sosit în ziua de 16 septembrie 1926 în portul nostru, a adus marfă din porturile Anvers, Londra, Pireu, Salonic și Constantinopol. Rugăm pe cei ce posedă cononsamente asupra acestui vas să se prezinte imediat pentr ridicarea mărfurilor, deoarece agenția nu răspunde de nicio pagubă cauzată. M. Embiricos&Co.”

„La Teatrul Cinema Arena Grand rulează începând de astăzi, în premieră, celebrul fim francez Pățania popii la săraci (Mon cure chez les pauvres). În rolul principal, simpaticii artiști Lucien Legrand Donatien și Kerly. Între acte, simpaticul duet Iliescu.”

„Se caută fată în casă, la toate, fără bărbat și cu acte în regulă. Strada Ovidiu no.16.”

„De vânzare două camionete Fiat, autoturisme de turism. Ocazie rară. Ofertele se depun la Restaurantul Antonescu, stațiunea Techirghiol Movilă.”

Reclama zilei – Doctorul V. Petroff și-a reînceput consultațiunile medicale, zilnic, de la 9-12 și 3-7 pm. Sâmbătă, consultațiuni gratuite pentru săraci. Strada Scarlat Vârnav (fostă Dorobanți), no.27 (lângă Dobrogea Jună). (1926)

Anunțurile și scurtele știri publicate în ziarele Constanței, în perioada interbelică, ne pot ajuta să recreem, fie chiar și parțial, imaginea orașului. Iată care erau principalele informații referitoare la data de16 septembrie 1926, în urmă cu exact un secol.

„Se aduce la cunoștința generală că, întrucât uzina electrică nu poate produce energie electrică decât pentru actualii abonați, se întrerupe cu începere de astăzi, până la noi dispozițiuni, instalarea de contoare și facerea de noi legături la curentul electric. Pentru primar, semnează F. Sachetti. Secretar general – Ion Focșa.”

„Franzelăria Princiară caută lucrător stabil și bun practicant. Se angajează imediat, pe strada Mircea, la no.14.”

„Casa Mondială House Mead&Sons Ltd., din Londra, fondată în 1796, având sucursale la New York și Paris, a înființat un depozit permanent la București, unde se pot găsi cele mai fine stofe bărbătești pentru costume, demi și paltoane. Cei mai pretențioși domni în a se îmbrăca sunt invitați a vizita colecția pusă la dispoziția lor, la firma Mungiuri& Contos, din strada Costache Negri no. 2 și vor alege cu siguranță un costum sau palton din cea mai fină stofă englezească, cu prețul cel mai convenabil.”

„La Teatrul Cinema Popular, cu începere de astăzi și în zilele următoare, va rula dramatica înscenare Le Reve (Visul), după capo d’opera cu același nume a nemuritorului Emile Zola. În rolul principal, marele artist Signoret. Operă complectă în șase mari acte. Între pauze va debuta simpaticul Florea Mateescu, împreună cu ansamblul său, iar el va juca după cererea generală, hilarianta revistă Picanta, numai pentru domni și doamne.”

„Vând eftin armă Flaubert, în bună stare. Adresa, la ziar.”

„Astănoapte a fost găsită o fetiță în etate de doi ani, pe strada Carol, umblând singură. Părinții copilului nu au putu fi găsiți.”

„Femee inteligentă, harnică, caut loc ca bucătar sau menaj. Oferta, la ziar.”

„Duminică, 19 septembrie, orele 3 după-amiaza, va avea loc în curtea Regimentului 9 Călărași, din localitate, o mare serbare sportivă, organizată de către trupele din garnizoana locală. Intrarea va fi gratuită, în special, trupele de cavalerie vor completa bogatul program executând în fața asistenței diferite exerciții de acrobație.”

„La depozitul Sfetescu din Bulevardul Ferdinand s-a pus în vânzare lemn de esență tare, cu preț maximal.”

„Teodor Gheorghe, din Cuza Vodă 12, a fost prins în momentul în care voia să-i fure frânghierului Firuță Ilie suma de 2000 de lei.”

Reclama zilei – Încălțăminte Solidă și Eftină, de fabricațiune română și streină, Articole de Galanterie, găsiți doar LA RULETA. Tănase Novac, str. Carol no.45, Constanța. (1924)

Exact în urmă cu un veac, pe 15 septembrie 1926, autoritățile vamale constănțene au descoperit un grav caz de contrabandă, marfa confiscată având o valoare de peste 2 milioane de lei. S-a stabilit că a fost vorba de un plan extrem de ingenios conceput și în care protagoniști principali au fost mai multe persoane, unii infractori înrăiți, alții funcționari în culpă.

Întreaga poveste a început pe 10 septembrie, când în Portul Constanța a ancorat vasul italian Bolsena, venit de la Marsilia. La controlul vamal, conform actelor, s-a stabilit că la bord există un transport de 100 de lăzi cu apă minerală Vittel, destinatară fiind o firmă din Ploiești, condusă de un anume Gheorghe Manolescu. În timp ce lăzile erau descărcate, impegatul vamal Florescu a observat că o ladă s-a spart și că din așa-zisa sticlă de apă minerală curge coniac! Aici intervine primul aspect straniu al cazului: deși a făcut descoperirea pe 10 septembrie seara, Florescu a avut nevoie de patru zile pentru a-și informa superiorul, pe șeful de vamă Guralivu. Când în sfârșit acest lucru s-a întâmplat, Guralivu a dispus supravegherea mărfii, între timp stocată în depozitul 10 C Port.

Pe data de 15 septembrie, la Vamă s-a prezentat Manolescu, proprietarul firmei beneficiare din Ploiești, care a depus o declarație în care se menționa expres că lăzile conțin 5000 de sticle de apă Vittel, obținute din diverse surse. După depunerea actelor, s-a început încărcarea lăzilor într-un tren care urma să le ducă la Ploiești. Tocmai atunci inspectorul Guralivu a dispus blocarea operațiunilor și deschiderea tuturor cutiilor. Operațiunea a durat toată noaptea de 15 iar printre sticlele de apă minerală au fost găsite sticle de coniac Martell și șampanie Pomery Greends. Practic, fiecare lasă conținea câte două rânduri de apă iar restul, alcool fin. Percheziția a scos la iveală 638 sticle de șampanie, 952 de coniac și 3.400 de apă minerală. S-a stabilit că lăzile cu sticle de coniac avea un semn C, scris cu cerneală, iar cele cu șampanie aveau desenate o cruce. Marfa era de contrabandă, mai ales că cele două produse alcoolice erau interzise la export, în Franța. Vama franceză fusese și ea, așadar, înșelată. În urma anchetei s-a stabilit că alcoolul fusese pus în cutii chiar de către beneficiarul Manolescu, care cu o săptămână înainte se deplasase personal la Marsilia, pentru a face acest lucru.

După ce introdusese șampania și coniacul (cu complicitatea unor marinari), Manolescu se îmbarcase pe un alt vapor și se întorsese în țară, așteptând sosirea mărfii de lux. Cu siguranță, această faptă nu era prima de acest gen, motiv pentru care inspectorul Guralivu a început să cerceteze și transporturi mai vechi cu destinatar Ghe. Manolescu. Pe măsură ce ancheta a continuat presa locală a publicat noi materiale despre caz. S-a aflat astfel că nu exista niciun comerciant Ghe. Manolescu la Ploiești, numele real al contrabandistului fiind Nae Ionescu, un binecunoscut infractor, specializat în astfel de fapte. De la București a sosit și inspectorul vamal șef Daciu, care a preluat cazul, încercând să afle de ce funcționarul vamal Florescu a avut nevoie de patru zile pentru a-și informa superiorii cu privire la descoperirea sa. Cu atât mai mult cu cât s-a aflat că într-una din zile agentul a și consumat o sticlă de șampanie!. De asemenea, a fost cercetat și expeditorul vamal constănțean Petre Manta, un om cunoscut ca extrem de onorabil, dar a cărui semnătură figura pe actele transportului. În cele din urmă, nu s-a stabilit vinovăția celor doi. Cât despre Nae Ionescu, alias Ghe . Manolescu, acesta a fost deferit justiției, pentru a răspunde pentru faptele sale…

Reclama zilei – Local Familiar – Restaurant, Berărie, Bodegă, Grătar și Vinuri Alese – Doar la Anton Văraru – Constanța, Strada Scarlat Vârnav no.19, colț cu strada Grivița. (1924)

Sursa foto: Delia Cornea, Corina Apostoleanu – Istoria pe un clișeu, Dobrogea multiculturală în colecția fotografului Virgil Nicolau (2018) – Portul Constanța și silozurile, clișeu 270.

De-a lungul secolului al XIX-lea, până pe 14 noiembrie 1878, Dobrogea a continuat să se afle sub stăpânirea Imperiului Otoman. Unul dintre cele mai importante momente din istoria ținutului, în acest veac al modernizării, a fost fără îndoială inaugurarea căii ferate Constanța – Cernavodă (forme citate în diverse surse străine: Kiustenge/Kostence/Kustendjie – Tchernavoda, Bogazchioi/Bogazcheni), eveniment petrecut pe data de 4 octombrie 1860. S-a scris mult în ultimele decenii despre acest crucial episod, pentru aceasta fiind folosite numeroase surse britanice ale vremii precum „Railway Times“, „Illustrated London News“, „The Examiner“, „The Morning Chronicle“ etc. De această dată, prezentăm însă o altă sursă, originară din Lumea Nouă, fapt ce demonstrează o dată în plus importanța acestui eveniment petrecut între Dunăre și Mare și faptul că el a avut un mare ecou și peste ocean. De asemenea, în cadrul acestui articol prezentăm și portretul unei personalități ce și-a adus o contribuție esențială la realizarea căii ferate Constanța – Cernavodă (Kustendjie – Tchernavoda) și anume înaltul demnitar otoman Ibrahim Edhem Pascha.

După cum se știe, în 1857, la un an după încheierea Războiului Crimeii,  consorțiul britanic Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour Ltd (DBSR) a obținut din partea Imperiului Otoman concesiunea construirii căii ferate Kustendjie – Tchernavoda precum și pe cea a portului Kustendjie. Linia ferată a fost construită în următorii ani, sub conducerea managerului de proiect, inginerul John Trevor Barkley, și inaugurată pe 4 octombrie 1860. În toamna acelui an, unul dintre cele mai importante periodice americane ale vremii, revista „The Living Age“ aloca un vast spațiu acestei inaugurări „de la capătul lumii“. În fasciculul alocat lunilor octombrie, noiembrie și decembrie este publicat amplul material despre calea ferată din Dobrogea. Redăm câteva fragmente (traducerea ne aparține):

„Pe 4, luna trecută (n.a. octombrie) s-a deschis prima cale ferată turcă Tchernaveda (Bogazcheni), pe Dunăre și Kustendjie, pe malul Mării Negre, pe o distanță de aproximativ 40 de mile (63,5 km). Pe vechea rută (n.a. fluvială și maritimă) între aceste două puncte era o distanță de 300 de mile (n.a. Cernavoda – Galați – Sulina – Constanța). Călătorii ce aleg acum calea ferată economisesc așadar 260 de mile, pe lângă faptul că evită numeroasele pericole ce implică navigația pe Dunăre și întârzierile atât de comune de la gura Sulina. Deschiderea liniei, destinată să stimuleze activitatea comercială a zonei, s-a bucurat de participarea multor directori englezi ai concesiunii (n.a. DBSR) și de reprezentanți ai Turciei, Greciei, Albaniei și Bulgariei și de foarte mulți tătari care au încântat asistența cu ale lor costume pitorești. Ethem Pascha, reprezentantul Sultanului a arătat cu această ocazie un cald interes legat de succesul liniei… a fost evident însă că suita sa nu era foarte încântată să se încreadă în monstrul pufnitor de oțel pe care îl vedeau pentru prima dată; o pereche de două nefericite oi au fost aduse înainte și sacrificate, câte una pe fiecare șină, în fața locomotivei și abia apoi oamenii pașei au cutezat să își acompanieze șeful în vagoanele rezervate pentru ei… Călătoria a fost una încununată de succes, iar un mare dineu în stil englezesc i-a așteptat pe pasageri la Tchernavoda. Unul și mai mare a fost însă pregătit pentru ei la întoarcere, la Kustendjie, la „New Railway Hotel” (n.a. hotelul DBSR-ului), în grădina căruia a fost ridicat un cort foarte frumos decorat. Mai bine de o sută de persoane s-au așezat la acest banchet internațional la care toată lumea a toastat în cinstea Reginei Victoria și a Sultanului; Pascha și-a manifestat cel mai cordial interes privind realizarea acelei zile și și-a exprimat speranța ca, pe viitor, linii similare de comunicație să poată fi realizate în fiecare parte a Turciei… “

Ne vom concentra în continuare atenția asupra acestui personaj, demnitarul „Ethem Pascha”, adesea menționat, dar destul de puțin analizat. În opinia noastră, acest înalt demnitar otoman a avut un rol crucial în realizarea căii ferate dobrogene (prima inaugurată din Imperiul Otoman pentru că cea începută în 1856 Izmir – Aydin a fost complet finalizată în 1866). „Ethem Pascha“  a ocupat posturi de conducere foarte importante în timpul sultanilor reformatori Abdul Medgid (1839-1861) și Abdul Aziz (1861-1876), fiind ministru (al Comerțului, al Instrucțiunilor Publice, al Afacerilor Interne), ambasador la Viena și Berlin și chiar mare vizir al Imperiului (1877 – ianuarie 1878). Grație lui, turcii au fost convinși să acorde britanicilor concesiunea căii ferate. El era foarte bun prieten cu inginerul John Trevor Barkley, managerul DBSR, cel care în timpul Războiului Crimeii (1853-1856) lucrase în Turcia, la minele de cărbune de la Heracleea, Eregli. „Ethem Pascha“ a fost, în fapt, Ibrahim Edhem Pascha (1819-1893), iar povestea vieții sale este una foarte interesantă. Grec la origine, el s-a născut în insula Chios, într-un sat grecesc ortodox și a rămas orfan la numai trei ani (după alte surse la 1 an) după ce otomanii au distrus așezarea sa natală (n.a. masacrul din Chios a avut loc în aprilie 1822). Potrivit istoricilor turci, el a fost capturat și vândut ca sclav la Constantinopole. Marele său noroc a fost să fie adoptat de Husrev Pascha (1769-1855), mare amiral al Imperiului (Kapudan Pascha) și mare vizir (1839-1840). Husrev a adoptat peste 100 de copii pe care i-a trimis la școli importante, ajutându-I să devină înalți demnitari ai imperiului. Ibrahim Edhem s-a dovedit un elev de excepție, a studiat Ingineria la Paris, unde a devenit prieten cu chimistul și bacteriologul Louis Pasteur. Edhem Pascha a fost așadar o minte luminată, care odată revenit la Constantinopol a militat pentru modernizarea și occidentalizarea țării sale și a depus toate eforturile pentru împlinirea acestor deziderate. El a avut avantajul să activeze în timpul unor sultani (sus-menționați) interesați să scoată imperiul din „ghearele“ Evului Mediu pentru a-l aduce în Epoca Modernă.

După încheierea Războiului de Independență din 1877-1878 (războiul ruso-româno-turc), pe 14 noiembrie 1878, Dobrogea a intrat sub administrație românească, iar povestea sa de sub stăpânire turcească a luat sfârșit. După numai patru ani, în 1882, România (regat condus de Carol I) a răscumpărat pe bani grei (16,8 milioane de lire sterline) concesiunile britanice din Dobrogea, calea ferată și portul Constanța. Povestea britanică se încheiase, iar noua Dobroge își continua existența pe drumul modernizării…

Reclama zilei – P.Luludis și Fiii – Agenția de Vapoare M. Embiricos&Co și Troiano Brothers. Depozit de cărbuni englezești. Mușamale, Țoluri, Saci, Cereale. Expedițiuni și Vămuiri. Asigurare: Steaua României. (1924)

Biografie selectivă

Littel’s Living Age, third series, vol. XI, oct. nov. dec. 1860, Boston, p. 611;

The Railway Times no. 9 june, 8 sept., 27 oct. 1860;

Edhem Eldem – The story of the Little greek boy who became a powerful pascha – Myth and reality in the life of Ibrahim Edem Pascha c. 1818-1893.

Sursă – Ilustrated London News 1863

Între anii 1853-1856 a avut loc Războiul Crimeii (purtat între Imperiul Otoman, Regatul Unit al Marii Britanii, Al Doilea Imperiu Francez și Regatul Sardiniei contra Rusiei Țariste), conflict sângeros încheiat cu victoria aliaților, de pe urma căreia Dobrogea și Constanța aveau să profite. Din primul an al acestui război crimeean avem și o relatare elocventă, ce ne ajută să refacem imaginea așezării Kustendjie/Kiustenge/Constanța, în anul 1853.  Jurnalul în cauză îi aparține unui politician britanic, irlandezul Patrick O’Brien, cel care a vizitat Țara Românească și Moldova, pe drumul făcut de la Constantinopole spre acestea vizitând și tărâmul dintre Dunăre și Mare. Patrick O’Brien (1823-1895) era originar din Dublin, absolvise Facultatea de Drept, iar în 1852 obținuse un loc în Parlament ca reprezentant al ținutului Kings County. A fost membru al Camerei Comunelor până în anul 1885. A fost înnobilat (sir) și a purtat titlul de Al Dolea Baronet de Merrison Square și Borris-in-Ossory.

În 1854, după efectuarea călătoriei în principatele române, el a publicat la Londra cartea “Journal of a residence in the Danubian Principalties – in the autumn and winter of 1853”, lucrare publicată și comentată în limba română de către istoricul Constantin Ardeleanu. Așa cum însuși C. Ardeleanu arată, nici până astăzi nu se cunoaște foarte clar motivul pentru care politicianul britanic a făcut această călătorie. Una dintre ipotezele vehiculate este aceea că a avut o misiune diplomatică secretă, în timp ce o altă teorie aduce motive personale pur oneroase. Cert este faptul că O’Brien a oferit numeroase detalii legate de locurile vizitate, dar nu a spus nimic despre motivele călătoriei sale.

Călătoria sa a început în septembrie 1853 la Constantinopol, locul în care s-a îmbarcat pe un vas austriac. A mers cu acesta mai întâi la Burgas și Varna, pentru ca apoi să ajungă la Gurile Dunării, la Sulina și la Sfântu Gheorghe. A urmat apoi Galațiul, unde O Brien s-a îmbarcat pe un alt vas, de această dată cu destinația Giurgiu. El descrie țărmul dobrogean al Dunării și este martor al pregătirilor militare intense făcute de armata otomană. Descrie și zona Medgidia:  “Lacul Carasu (Kara-Su – Apa Neagră) este în fapt un șir de lacuri întinse de la SSE la NNV prețde vreo 20 de kilometri. Apa este adâncă în cele mai multe din lacuri, dar în canalele care fac legătura între ele rareori trece de 30 de cm… La vreun kilometru în aval de Cernavoda curge râul cu același nume. De aici până la Marea Neagră nu sunt mai mult de 60 de km… La un moment dat a fost vorba să se construiască un canal care să îl lege de orașul Constanța pentru a evita astfel pericolele tot mai mari de la an la an pentru navigația la Gurile Dunării. (n.a. acest proiect al canalului a fost abandonat din cauza costurilor estimate, mult prea mari)” (sursă citat – C. Ardeleanu p.40-41).

O’Brien ajunge și la Kustendjie pe care o descrie astfel: “Localitatea este așezată pe un promontoriu proiectat în mare, cel mai sudic punct al promontoriului formând o latură a golfului sau micii sale rade. Orașul este într-o stare jalnică după trecerea rușilor, care au dat dovadă de asprime, distrugând acest loc. Constanța se află la circa 50 de metri deasupra nivelului mării. Micul port, mărginit de un vechi dig ridicat, după cât se pare, de romani (n.a. mai degrabă ruinele vechiului dig genovez de sec.XIII-XIV?), are acum vreo 2 metri adâncime, fiind plin de bucăți prăvălite din întărituri și de nisipul adus din mare de vânturile dinspre est. Nu poate adăposti decât 12-15 vase mici. Golful sau rada ar fi destul de protejate dacă digul ar fi reparat sau extins, iar golful curățat de nisip sau de resturi, caz în care ar avea loc chiar 50-60 de vase mici cu o încărcătură de 150-200 de tone. Restaurarea digului nu ar fi cu neputință, căci în fața locului se află piatră de toate mărimile. (sursă citat – C. Ardeleanu p.43). O’Brien a intuit perfect potențialul portului Kustendjie. În mai puțin de zece ani acesta avea să fie lărgit și modernizat de către DBSR pentru a putea trimite pe cale maritimă, spre Regatul Unit, marile cantități de grâne luate din Principatele Române și aduse la Kustendjie pe calea ferată ce venea de la Cernavodă.

În 1853, irlandezul O’Brien era doar un spectator ce observa și analiza realitățile ce i se înfățișau. După ce vizitează Kustendjie, el se întoarce călare la Dunăre, pe un alt drum decât cel pe care venise: “… am hotărât să mă întorc la Dunăre pe drumul ce trece prin Rasova, ca să compar avantajele celor două rute… Am mers așadar vreo 2 km spre Sud până la capătul valului de pământ numit Valul lui Traian care străbate localitatea din apropiere de Rasova și se oprește aici (n.a. la Constanța), în locul unde se pare că pe vremuri se vărsa Dunărea în mare. N-am văzut însă niciun fel de urme ale vreunui curs de apă pe care să se întemeieze o astfel de presupunere. La capătul Valului lui Traian este un șir destul de regulat de movile care seamănă foarte bine cu unele tabere romane din Scoția… Cea mai mare parte a drumului de la Cernavodă este excelent și ar fi putut fi folosit de Compania Austriacă dacă aceasta și-ar fi continuat planul de a face din Constanța portul din care vasele de mărfuri sau de pasageri ale Companiei Dunărene ar fi plecat spre Constantinopol…”(sursă citat – C.Ardeleanu, p.44).

Planul austriac al canalului dintre Cernavodă și Constanța, de care pomenește diplomatul britanic, nu a fost niciodată pus în aplicare. Ideea construirii lui a fost preluată și de investitorul Thomas Wilson, dar abandonată în 1856 după ce inginerii Charles Liddell și Lewis Dunbar Gordon au estimat investiții mult prea mari pentru realizarea sa. Liddell și Gordon aveau să meargă pe varianta mult mai logică și profitabilă a unui drum de fier, cale ferată construită și administrată de către compania britanică DBSR (Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour). Această linie feroviară și apoi portul creat de britanici aveau să ducă orașul Constanța pe drumul modernizării…

Reclama zilei – ALBANIA – Tipografie, Legătorie, Papetărie, Cartonaje, Stereotipie –Fabrică de Ștampile. Constanța, strada Traian, no.16-20, Telefon 16/1. Mașină de cules. Uzinî proprie. (1924)

Sursa foto: Arhiva MINAC

Pentru a înțelege, încă o dată, traiul cotidian al Constanței de acum un veac, prezentăm astăzi câteva anunțuri, reclame și „informațiuni” referitoare la evenimente petrecute pe 12 septembrie 1927, menționate o zi mai târziu, în ziarul Dacia:

„Astă noapte, pe la orele 12 și un sfert, un violent cutremur care a durat 2-3 secunde a fost simțit în orașul nostru. Cum tulburările seismice sunt destul de rare în regiunea noastră, faptul a produs o oarecare emoție printre locuitori”.

„Inaugurarea teatrului donat de către domnul Demostene Tranulis Ligii Culturale s-a amânat pentru ziua de 22 septembrie”. (n.a. este vorba despre viitorul Teatru Fantasio, astăzi Teatrul de Stat Constanța. Liga Culturală Română era condusă de către Nicolae Iorga. În doar câteva luni, Tranulis a ridicat teatrul din propriile fonduri, pe terenul Ligii).

„Eri a avut loc înmormântarea rămășițelor pământești ale lui Cleante Frangopol. Cortegiul funerar a fost condus până la locul de veci de un mare număr de prieteni și cunoștințe”.

„Eri dimineață în Sala Arena Grand a avut loc o întrunire a muncitorilor din port, în scopul de a se interveni în elucidarea conflictelor ivite în ultimul timp.

În strada Cristea Georgescu no.12 locuiește o familie năpăstuită. Soțul ion Ciungu, muncitor în port, se află într-o stare muribundă iar femeia sa, de asemenea bolnavă, eșită din spital, se află în imposibilitatea de a-l îngriji, împreună cu cei trei copii ai săi, ce mor de foame. Facem apel la inimile caritabile, ca să își dea obolul contribuției la îndulcirea soartei celor cinci nefericiți”.

„Pierzând aseară pe o bancă de pe bulevard sau uitând într-o barcă cu motor, un aparat de fotografiat Erneman 9×12, rog pe găsitor a-l aduce pe strada Eroilor no.19, la dl căpitan Tuțescu, unde va primi o bună recompensă.

Caut guvernantă la un copil de cinci ani cunoscând limba franceză sau germană. Adresa: Cristea Georgescu no.15”.

„Croitoreasă bună cere lucru în familie, eventual lucrez și la domiciliu, pe Cristea Georgescu no.18”.

„La Teatrul Cinema Tranulis astăseară debutează celebrul artist I. Iacovescu, cu concursul marii artiste Maria Cutava-Barozi, în formidabila comedie Triunghiul, în trei acte. (n.a. Teatrul Ligii Culturale găzduia deja spectacole deși nu fusese încă inaigurat în mod oficial)”.

Reclama zilei – La Magazinul Pincus Șapira, numai trei zile, marea desfacere a tuturor articolelor de artă, suvenirur, cadouri, bijuterii, etc, cu prețuri surprinzător de reduse, cari desfid orice concurență. (1927)

Sursă foto: Arhiva Direcției de Cultură, expoziția „Promovare și valorificare turistică a patrimoniului multicultural din Constanța” a Institutului Național al Patrimoniului