În anul 1923, Constanța nu era încă municipiu și deținea oficial titlul de comună urbană reședință de județ, întrucât așezările Dobrogei se împărțeau în comune urbane (orașele) și rurale (satele). Din acest motiv, Cazinoul era și Comunal, iar Primăria (actualul sediu al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța) purta și denumirea de Palat Comunal. Actuala Piață Ovidiu se numea Piața Independenței, iar faleza de astăzi a Cazinoului era Bulevardul General Alexandru Averescu, numit astfel după comandantul armatei române din Primul Război Mondial. În fiecare vară, orașul era luat cu asalt de mii de vizitatori din țară și străinătate iar traficul rutier era unul foarte intens. Peninsula era luată cu asalt de automobile și trăsuri, dar și de mașinile grele ce zilnic aduceau marfă la prăvăliile, restaurantele și hotelurile din zona turistică.

Din acest motiv, în august 1923, autoritățile locale au decis să ia măsuri drastice:

„Primăria Comunei Constanța – Ordonanță – Noi, președintele comisiunei interimare a orașului Constanța… Având în vedere că orașul este și stațiune climaterică și de băi, ceea ce face ca anumite părți din localitate să fie frecventate mai mult de către vizitatori, iar comuna a făcut acele părți anumite lucrări de înfrumusețare ORDONĂM:

Niciun vehicul, fie de tracțiune mecanică, fie de tracțiune animală nu va putea circula pe Bulevardul de Jos din fața Cazinoului.

Niciun vehicul nu va putea circula prin Piața Independenței, decât prin partea dinspre Primărie, în ambele direcțiuni.

Niciun vehicul, fie cu tracțiune mecanică, fie cu tracțiune animală, încărcat cu greutăți, nu va putea circula prin Piața Independenței, ci va urma calea pe străzile Mircea, Cantemir, Marc Aureliu și Lascăr Catargiu (astăzi Nicolae Titulescu). Toți proprietarii și conducătorii de vehicule de orice fel vor lua cunoștință și se vor conforma. Contravenienții vor fi dați judecăței și se vor pedepsi conform legii. Semnat Președintele Comisiei Interimare – Gr. P. Roșu” (Ziarul Dacia, 12 august 1923).

Trebuie ținut seama de un aspect. Când turiștii ajungeau la Constanța, coborau din tren la Gara care se afla în apropierea complexului Palat de Justiție – Palat Regal și Prefectură (Gara Veche a funcționat lângă actuala Judecătorie între anii 1860-1960). De aici, dacă aveau, să spunem, o cazare pe Bd. Elisabeta, de lângă Cazino, puteau lua o birjă și coborau până în Piața Independenței. De aici, se deschideau patru stăzi: Ovidiu și Lascăr Catargiu (astăzi blocate de blocuri, în Piață), Grigore Cantacuzino (astăzi Arhiepiscopiei) și D.I. Sturza (astăzi Revoluției din 22 decembrie 1989).

Dacă alegeai să mergi pe Sturza ajungeai rapid în Piața Basarab și de aici coborai pe strada Remus Opreanu, până la Hotel Carol (Comandamentul Marinei) și la Farul Genovez. Aici jos, lângă Cazino existau cele două bulevarde paralele, despărțite de câțiva zeci de metri: Averescu și Elisabeta. Având în vedere zona, este de înțeles necesitatea de a reglementa strict traficul rutier, mai ales în luna august a anului 1923,  cu doar câteva zile înainte de Serbările Mării și de Sfânta Maria…

Reclama zilei – S-a redeschis Marea Sală de Restaurant, Anexă a Cazinoului Comunal, unde se servește bufet rece, mâncări la minut și grătar cu renumiții mititei, fleici, vrăbioare, mușchi, etc. De asemenea, se găsește la orice oră diferite specii de pește proaspăt. Se prepară mese speciale pentru banchete. – Camere separate pentru dejunuri și cine – Diferite băuturi indigene și streine – Bere zilnic proaspătă – Prețuri convenabile – Serviciu conștiincios. Antreprenor, Nicu Ionescu. (1923)

Sursa foto: Florentina Bozîntan

La 11 august 1922, „Dobrogea Jună” relata despre cea de-a doua excursiune de plăcere în largul mării, organizată la bordul vasului „Principesa Maria”. Pe o mare liniștită și într-o zi frumoasă, numeroșii excursioniști s-au bucurat de accesul în încăperile și saloanele vasului, de un bufet bogat și de acordurile muzicii militare a Regimentului 34.

Pentru Constanța acelor ani, astfel de plimbări pe mare făceau parte dintr-o cultură a timpului liber aflată în plină dezvoltare. Câțiva dintre participanți au plecat fără să-și achite consumația, lăsând chelnerilor note de plată cuprinse între 18 și 80 de lei. Situația, repetată în cazul a șase chelneri, îl determină pe autorul articolului să formuleze o observație severă asupra comportamentului celor care au recurs la acest gest. Dincolo de caracterul anecdotic al întâmplării, relatarea oferă o imagine vie asupra societății vremii și asupra normelor de conduită pe care presa le considera importante chiar și în timpul liber.

Redăm în rândurile următoare știrea publicată în presa vremii: „Duminică după amiază a avut loc a doua excursiune de plăcere în largul Mărei, pe bordul vasului „Principesa Maria”, în urma dispozițiunilor luate de d. Viselowsky, directorul serviciului maritim, marele număr al escursiuniloștilor a fost de astădată liber să pătrundă prin toate încăperile și sălile vasului. Un bogat bufet complecta perfecta dispoziție de pe bord, în acordurile muzicei militare a regimentului 34, pe o mare lină și o vreme foarte frumoasă.

Au lipsit așadar de astădată protectările de rândul trecut. În schimb însă s-a produs ceva nou – și „ceva” anume, care pe viitor, pentru prestigiul unor escursioniști, n-ar trebui să se mai petreacă.

Servindu-se astfel prăjituri, înghețate, bere și vin, s-au găsit consumatori cari să lase neachitate plăți de la 18 – 80 lei. Și faptul s-a repetat la vreo șase chelneri. Oare procedeul acesta care degradează pe om se va mai repeta pe viitor?”

***

Tot în „Dobrogea Jună”, dar la 11 august 1919, era publicat apelul lui G. Tănăsescu, directorul Școlii nr. 1 de băieți din Constanța și președinte al Asociației Corpului Didactic din județ, pentru înființarea unui internat destinat fiilor de preoți, învățători și săteni, care doreau să urmeze cursurile secundare la Constanța.

Inițiativa urmărea să le ofere unor tineri din afara orașului posibilitatea de a-și continua studiile, într-o perioadă în care accesul la educație depindea adesea și de posibilitățile materiale ale familiei. Apelul lui Tănăsescu este susținut în paginile ziarului de Constantin N. Sarry, care evocă recunoștința pe care foștii elevi o datorau venerabilului dascăl și se alătură, la rândul său, demersului, anunțând o contribuție de 200 de lei.

„D. G. Tănăsescu, venerabilul și meritosul director al școalei no. 1 de băeți din Constanța, în calitate de președinte al asociației membrilor corpului didactic din acest județ a adresat pentru ziarul nostru un apel către toți oamenii de inimă pentru înființarea la toamnă a unui internat în care să găsească un adăpost și o întreținere convenabile fiii de preoți, învățători și săteni din această parte a țării, cari ar dori să urmeze cursurile secundare în orașul de reședință.

Nu numai prin utilitatea scopului acestui trebuincios așezământ, apelul în chestiune merită să găsească un puternic răsunet în toate inimile generoase, ci mai ales persoană care-i adresează. O întreagă generație datorează acestui bătrân dascăl cele dintâi și cele mai solide cunoștințe, grație cărora a putut pătrunde în viață. Față de foștii elevi ai d-lui Tănăsescu repet, dar, ca o datorie din parte-mi, apelul ce d-sa l-a adresat mulțimei anonime și ca un început din toată inima subscriu suma de două sute lei. Articol semnat de Constantin N. Sarry”, este materialul jurnalistic redat în paginile publicației interbelice.

Reclama zilei: „Doamna CHARLOTTE – Prima casă de corsete din București, Calea Victoriei. A sosit În localitate și s-a instalat tot la vechea adresa Str. Tomis 13 Pensionul Anghene. Anunță distinsa sa clientela că e asortată cu ultimile modele de corsete, centuri, maillouri ultra-superioare, claveri originale pentru stomac, corsete combinate din elastic cu ștofă și satin duches, procum și brasiere, portjartiere, centuri de sarcina și bărbătești de la cele mai mari case franceze. Prețuri extrem de reduse.” (Dobrogea Jună, 11 august 1928)

Sursa foto: Biblioteca Națională Digitală

Pentru cititorii presei constănțene din vara anului 1932, ziua de 10 august însemna debutul unuia dintre cele mai așteptate evenimente ale sezonului: tragerea la sorți a Clasei a V-a a Loteriei de Stat. Ziarul Dacia din 10 august 1932 anunța că timp de 37 de zile, între 10 august și 16 septembrie, urmau să fie distribuite câștiguri în valoare totală de 195.870.000 lei, iar extragerile aveau loc în sala Fundației Universitare „Regele Carol I” din București. Reclamele ocupau spații generoase în paginile ziarelor și puneau accent pe amploarea acestei etape a loteriei. Dintr-un alt anunț publicat în aceeași perioadă aflăm că, în timp ce primele patru clase distribuiseră împreună 44 de milioane de lei, Clasa a V-a urma să ofere singură câștiguri de aproape 196 de milioane de lei, fapt ce explica interesul deosebit acordat acestei trageri.

Din publicația Vremea, ediția din 15 decembrie 1935, aflăm și povestea înființării Loteriei de Stat. Încă de la început, aceasta fusese concepută ca un instrument de finanțare a sănătății publice. Originile sale se regăsesc în anul 1906, când chirurgul T. Ionescu a propus în Parlament înființarea unei loterii după modelul celor din Franța și Austro-Ungaria. După Primul Război Mondial, ideea a fost reluată și transpusă în practică de profesorul Ion Cantacuzino, ministru al sănătății și una dintre cele mai prestigioase personalități ale medicinei românești. În articol publicat de Vremea se arată că reputatul savant a hotărât reînființarea Loteriei de Stat, convins de eficiența sistemului. Organizarea instituției a fost încredințată unor specialiști, iar scopul urmărit era unul dublu: asigurarea unui joc bine administrat și, mai ales, obținerea de resurse financiare pentru domeniul sanitar: „Pe când era ministru al sănătății publice, doctorul Ion Cantacuzino, a cărui faimă trecuse de mult peste granițele țării și al cărui nume era înscris între savanții cei mai celebri ai lumii medicale, a luat decizia de a reînființa Loteria de Stat. Experiența făcută înainte de războiu, la noi în țară și experiențele strălucite din străinătate au condus la hotărârea aceasta considerată de toată lumea o inițiativă fericită.

Profesorul Ion Cantacuzino, venit la conducerea ministerului sănătății într-o perioadă de dificultăți bugetare, nu a putut să aibă la dispoziție fondurile ce-i erau strict necesare pentru a pune în mers organizarea sanitară și a începe o mare campanie de dotare a țării cu spitale de care până atunci ducea lipsă. Ideea de loterie a fost legată în gândul său de opera de ajutorare a spitalelor. (…) Loteria de stat dela noi acordă jucătorilor ei 67 la sută din toate sumele pe care le încasează – comparând procentul acesta cu cele din străinătate, unde se acordă 40 la sută, 50 la sută și maximum 60 la sută, constatăm de ce publicul jucător acordă, aproape fără să-și dea seama, atâta încredere loteriei noastre. (…) Marele rest trece integral în casa statului, la fondul sanitar”.

Presa constănțeană oferă informații și despre rețeaua locală de distribuire a biletelor, prin intermediul „colecturilor”. Reclamele din ziarul Dacia promovează colectura P. Șapira (Hagiul), situată pe strada Carol nr. 22, de unde puteau fi cumpărate sau comandate lozuri atât de locuitorii Constanței, cât și de cei din provincie, inclusiv prin mandat poștal. Alături de acesta apare și colectura lui Marcel Rabinovitz, căruia Ag. H. Damadian, președintele Asociației Cerealiștilor și fericit câștigător al premiului cel mare de 600.000 de lei la tragerea clasei a IV-a din același an, în adresează public mulțumiri printr-un mesaj apărut în ediția din 22 iulie 1932 a aceluiași ziar Dacia. În mesaj este apreciată „promptitudinea efectuării plății, lucru ce nu s-a petrecut numai cu mine dar cu toți acei cari au avut buna inspirație de a cumpăra lozuri dela d. Rabinovitz, în a cărei colectură au eșit cele mai norocoase lozuri din Constanța, ceea ce îi confirmă porecla de «Marcel cel norocos»”.

Existența unei rețele bine dezvoltate de distribuție este confirmată și de un alt anunț, referitor la colectura principală A.A Bogosian, de pe strada Carol nr. 51, vizavi de Poștă. Acesta îi informa pe cumpărători că, în urma preluării portofoliului unei bănci din Oradea și cu aprobarea Regiei Publice Comerciale a Loteriei de Stat, toate lozurile comercializate anterior prin domnii Ciprul, Weissenberg și Carabiber intrau în administrarea sa.

Reclama zilei: „Cazinoul Comunal – în fiecare seară CELEBRA ORCHESTRĂ sub conducerea maestrului Leon – Restaurant Bar Dancing Bufet Dancing – Bufet bine asortat” (Dacia, 10 august 1932)

Sursă foto: ziarul Dacia, ediția 10 august 1932

Pe data de 9 august 1926, Constanța a fost vizitată de un numeros grup de studenți și studente din Statele Unite ale Americii, aflați într-o excursie de studiu în întreaga Europă. Ei erau însoțiți de profesorul american Henry Morgan și de domnii Elefteriu -secretarul general al Academiei de Studii Comerciale și Anghelescu de la societatea Prietenii Statelor Unite, organizație înființată chiar la începutul acelui an. De asemenea, au venit la Constanța și câțiva studenți români din capitală, aleși pentru rezultatele deosebite obținute în anul universitar recent încheiat. Grupul a ajuns la Constanța la 11:35, cu un vagon special atașat acceleratului de București. În gară, tinerii americani au fost întâmpinați de primarul interimar Francisc Sachetti și de inspectorul școlar general Stoenescu-Dunăre.Studenții s-au urcat apoi în trenul de Mamaia și odată ajunși în stațiune au făcut baie în mare, după care au vizitat parcul și stabilimentul de băi. La ora 2 p.m. a urmat un banchet pe terasa restaurantului, masa cu 60 de tacâmuri fiind plătită din fondurile Ministerului de Externe. În timpul mesei un taraf de lăutari i-a delectat pe oaspeți cu cântece naționale românești. După banchet, musafirii au făcut o fotografie de grup pe plaja stațiunnii, după care s-au îmbarcat în trenul ce i-a readus la Constanța. Aici au mers direct în port unde au vizitat silozurile, birourile vămii și ale Serviciului Român de Navigație iar apoi au asistat pe Bulevardul Elisabeta la o serbare organizată de societatea Asistență Publică. Seara, în jurul orei 7, pe terasa din fața Cazinoului a fost dată o masă în cinstea vizitatorilor, aceștia fiind serviți de doamne din înalta societate constănțeană. După două ore, grupul de studenți americani a mers înapoi în port, unde s-a îmbarcat pe vaporul Împăratul Traian, cu destinația Constantinopol, Turcia. Potrivit ziarelor românești, tinerii americani au fost încântați de Constanța și Mamaia și au declarat că regretă că vizita lor în urbea lui Ovidiu a fost atât de scurtă.

Reclama zilei -Depozitul de cherestea Ionas Beiner, strada Ștefan cel Mare (fostă Mangaliei) este tot timpul bine asortat cu orice fel de lemnărie pentru construcțiuni, tâmplari, precum și dușumele gata lucrate. Prețuri totdeauna moderate. (1924)

La jumătatea anilor 20 ai secolului trecut, portul Constanța era destinația a numeroase curse maritime care făceau legătura între porturile Mediteranei și țărmul românesc. Una dintre companiile mari care operau pe această rută era Lloyd Triestino (fostă Austrian Lloyd – înainte de Primul Război Mondial), cu sediul la Trieste, Italia, și care deținea numeroase vapoare de poștă. Printre cele mai mari și frumoase vase ale firmei era Dalmația (numită și Dalmația L), care în acea perioadă deservea ruta Trieste – Constanța. La 8 august 1926 agenția Lloyd Triestino din Constanța a fost informată printr-o telegramă că vasul Dalmația nu va mai ajunge în urbea lui Ovidiu, întrucât fusese victima unui sinistru naval, un grav incendiu produs pe când vasul se afla în cursă, în largul mării. Incidentul a avut loc nu departe de insula grecească Lesbos, pe când Dalmația se pregătea să intre în strâmtoarea Dardanele. Vasul făcuse o escală în orașul Mitilene, unde încărcase butoaie cu spirt și care fuseseră depozitate în hambarul nr. 2. Înainte de a intra în strâmtoare s-a produs o explozie puternică, iar flăcări uriașe au cuprins puntea navei. La bordul vaporului se aflau 30 de pasageri ce urmau să debarce la Constanța. Comandantul Dalmației a dovedit un sânge rece extraordinar iar echipajul său, extrem de disciplinat, a acționat imediat pentru stingerea focului. Modul în care marinarii au reacționat a dus la evitarea unei stări de panică, ce de obicei se instaurează în astfel de momente dramatice. Deși vasul devenise parțial o torță, el a continuat să navige, cu viteză maximă chiar, îndreptându-se către cel mai apropiat țărm. A ajuns astfel lângă punctul Nagara (astăzi Nara Burnu, Turcia), unde în scurt timp a sosit în ajutor vaporul turcesc Antaly, care a preluat pasagerii de pe Dalmația, precum și o parte din marfă. După doar jumătate de ceas, un remorcher a tras vasul sinistrat până pe țărm, unde incendiul a fost lichidat. Doi marinari au trebuit tratați de un medic sosit la fața locului, ei suferind arsuri de pe urma exploziei butoaielor de spirt. S-a stabilit că Dalmația a suferit pagube extrem de importante: au ars pereții vasului, 30 de automobile ce urmau să ajungă la Odessa, toate butoaiele cu spirt și multe alte mărfuri. Ancheta demarată de autoritățile turcești a stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la o țigară aruncată de vreun călător prin deschizătura magaziei cu numărul 2. În loc să ajungă la Constanța, Dalmația a ajuns în șantierul de reparații. A fost repus pe apă după un an și a continuat să facă curse în Mediterana și Marea Neagră. Incendiul din 1926 a fost în cele din urmă uitat, dar informațiile au supraviețuit în paginile ziarelor constănțene, care au tratat subiectul.

Reclama zilei – La Abramescu, Vechiul Magazin de Delicatese, Coloniale și băuturi indigene și streine. Bodegă în Piața Independenței, la nr.23. (1923)

Sursă foto: afiș Lloyd Triestino, www.naviearmatori.net

În anii `30, numărul automobilelor înregistrate în municipiul Constanța a crescut în mod spectaculos. Ele aparțineau fie unor persoane fizice, oameni înstăriți ai urbei, fie unor societăți specializate, care ofereau contra cost servicii de transport pe diverse rute – în interiorul urbei, dar și în localitățile și stațiunile învecinate: Mamaia, Tekirghiol Sat sau Carmen Sylva (n.a. fostă Tekirghiol Movilă – până în 1928 și astăzi cunoscută ca Eforie Sud). Multe dintre automobilele destinate transportului turistic aveau mai mult de patru locuri, dar, chiar și așa, cererea depășea cu mult oferta. Din acest motiv, în anii `30, la Constanța apar și autobuze destinate transportului public. Aceste vehicule erau mult mai rapide decât clasicele birje ce transportaseră în anii `20 turiștii în diversele stațiuni învecinate Constanței. Dacă vilegiaturistul dorea să meargă de la Constanța la Mamaia, el avea la dispoziție și mai multe trenuri ce făceau zilnic acest traseu. Dacă turistul dorea să ajungă însă la Carmen Sylva sau la Tekirghiol Sat, atunci putea alege din automobilele și autobuzele care îi așteptau în fața gării din Constanța.

Potrivit recensământului național din 29 decembrie 1930, orașul Constanța (reședință de județ și municipiu) avea o populație oficială de 58.258 de locuitori, la care se adăugau alte sute, poate mii de persoane ce rezidau în această urbe fiind însă  înregistrate în alte localități sau județe (militari, angajați sezonieri etc.). În sezonul estival, mai ales, orașul era extrem de aglomerat, fiind luat cu asalt de către mii de vilegiaturiști veniți din întreaga țară. Acestora li se adăugau și numeroși turiști străini, mulți dintre ei veniți pentru a juca la Cazino (n.a. în anii în care autoritățile locale acceptau și acordau licențe pentru desfășurarea jocurilor de noroc în locația indicată).

De această dezvoltare a urbei au beneficiat numeroase societăți din diverse domenii de activitate. Vorbind despre transport auto, trebuie spus că s-a remarcat societatea de automobile Tomis, care punea la dispoziția doritorilor un parc auto foarte bine pus la punct. Afacerea era concentrată în centrul orașului și în zona Gării. De aici, și numeroasele probleme și scandaluri apărute. Interesant este că situația era tensionată, adesea, și după încheierea sezonului estival.

În anul 1932, ziarul constănțean Marea Neagră publica un amplu articol intitulat Scandalul din centrul orașului, semnat de un anume Danton, evident un pseudonim (n.a. adevăratul Georges Jaques Danton a fost unul dintre capii Revoluției Franceze, ghilotinat pe 5 aprilie 1794, la Paris). Gazetarul Danton de la Constanța trage un semnal de alarmă și supune atenției publice o problemă deosebită, creată, paradoxal, ca urmare a dezvoltării urbei și a serviciilor de aici. Este mai întâi prezentată situația: “În nenumărate rânduri am cerut autorităților municipale și polițienești să dispună măsuri împotriva societății de automobile Tomis, care înconjurată de o toleranță suspectă, își îngăduie să ocupe porțiuni de străzi din centrul orașului transformându-le în garaje pentru autobuze și în permanente locuri de scandal și bătăi”.

Danton reclamă faptul că ziarul Marea Neagră l-a anunțat pe primar cu privire la scandal “printr-o petiție explicativă dar și telefonic”, dar că cel ce conducea destinele urbei nu luase nicio măsură pentru a rezolva situația. Trebuie să spunem că la momentul apariției articolului, edil al urbei constănțene era Victor Fiacescu, cel ce îi luase locul în iunie 1932 mai vechiului și mai experimentatului Ion Theodorescu- Valahu.

Autorul articolului scrie următoarele: “… i s-a adus la cunoștință domnului primar al municipiului protestul locuitorilor terorizați de numita societate, care își înșiruie mașinile pe strada Traian, din Piața Independenței (n.a. astăzi Piața Ovidiu) și până la Gară (n.a. Gara Veche, situată oarecum în fața Judecătoriei de astăzi), transformând această porțiune a orașului într-o bursă de tot felul de porcării neadmise, într-o uliță periferică cu țipete, chiote și înjurături… Iată că scandalul dăinuiește, săpând nedumerire în cugetul locuitorilor cari se întreabă intrigați: oare nu cumva anumiți indivizi cu trecere sunt plătiți să se facă să se mențină această stare de lucruri?”.

Astăzi, nu putem ști cât de subiectiv și exagerat este articolul de față sau dacă ziarul Marea Neagră demarase vreo campanie împotriva primarului respectiv sau a societății de automobile Tomis. Chiar și așa, este evident că se pleca de la o situație alarmantă reală, datorată apariției mașinilor în zona centrală. Danton ne oferă detalii: “… de cum se înserează, strada Traian devine impracticabilă, fiind baricadată de autobuzele societății Tomis, care a monopolizat-o, nu știm cu învoirea cui. Circulația e oprită, pietonii sunt amenințați. Certuri cu urlete și bătăi angajate între personalul periferic al acestor vehicule până la miezul nopții, fac ca cetățenii să vegheze  fără să se poată odihni. În timpul zilei, din aceste cauze, lucrul din birouri și diverse întreprinderi a devenit o greutate”. Trebuie spus că ziarul cotidian “Marea Neagră” (“organ al apărărei intereselor dobrogene”), condus de Stelian Ștefănescu, își avea sediul administrativ și redacția chiar în zona afectată, mai exact pe strada Traian, la nr. 5.

În încheierea articolului Danton face un ultim apel: “Domnule primar, faceți să înceteze scandalul, chiar de-ar fi unii interesați cari s-ar opune la aceasta, căci astfel locuitorii aduși la exasperare de toleranța autorităților nu își vor mai asuma răspunderea faptelor lor, și singuri, cu ciomagu-n mână, își vor face dreptate…”

Evident, nu s-a ajuns la situația ilegală ca cetățenii să își facă dreptate. Traficul în zonă a continuat să fie aglomerat, fapt ce nu s-a schimbat nici astăzi, după aproape 90 de ani. Societatea de automobile Tomis a continuat să fie, în anii 30, una dintre cele mai puternice firme ale urbei iar ziarul Marea Neagră a scris mai rar și mai puțin acid despre aglomerația din centrul orașului. Articolul lui Danton reprezintă însă o filă de istorie a orașului, o filă ce nu trebuie trecută cu vederea sau uitată…

Reclama zilei – Emil Andreian, licențiat în drept, Avocat. Fost judecător la Tribunalul Constanța, domiciliat în strada Mircea cel Mare, lângă Biserica Greacă.Orele de consultație: 8-10 a.m. și 6-8 p.m. (1897)

Ziua de 6 august este ilustrată în paginile presei constănțene printr-o serie de evenimente și probleme care surprind realitățile Dobrogei din perioade diferite. Ziarele anului 1924 relatau despre criza pâinii, lipsa medicilor din mediul rural și alte aspecte ale vieții cotidiene, în timp ce aceeași dată avea să intre în istoria arheologiei românești prin descoperirea, în anul 1959, a Edificiului Roman cu Mozaic, unul dintre cele mai importante monumente ale anticului Tomis.

În vara anului 1924, pâinea devenise una dintre cele mai apăsătoare preocupări ale constănțenilor. În ediția din 6 august 1924, ziarul „Dobrogea Jună” publica noile măsuri adoptate de Primăria Constanța pentru asigurarea aprovizionării populației, după creșterea prețului făinii. Autoritățile stabileau modul în care morile trebuiau să extragă cele trei categorii de făină, precum și prețurile maxime de comercializare atât pentru făină, cât și pentru pâinea albă, franzelă și pâinea neagră: „Toate morile din Constanța sunt obligate ca la măcinatul grâului să scoată trei extracțiuni de făină și anume: făină calitatea întâia extracție de 12%, care se va vinde cu prețul de 13 lei kgr; făină calitatea a doua extracție de 46%, care se va vinde cu prețul de 13 lei kgr; făină neagră extracție de 22%, care se va vinde cu prețul de 7 lei kgr.

Pâinea se va vinde după cum urmează: franzela cu lei 13 kilogramul, pâinea albă cu lei 10 kilogramul, pâinea neagră cu lei 7 kilogramul. Pâinea, oricare i-ar fi calitatea, trebuie să aibă greutatea exactă. Nicio toleranță nu e admisă, decât cel mult 50 de3 grame, ca toleranță de fabricațiune.

Pâinea cu lipsă mai mare se va confisca, iar brutarul se va urmări pe calea justiției, potrivit legii speculei.”

Lipsa acestui aliment de bază este relatată, în aceeași zi, și de ziarul „Dacia”, prin descrierea unei imagini dezolante: constănțenii erau nevoiți să se așeze la cozi încă de la miezul nopții și riscau ca după ore întregi de așteptare, îmbrânceli, haine rupte, să plece acasă cu o singură franzelă, adesea de o calitate slabă. Publicația compara atmosfera din fața brutăriilor cu cea din timpul ocupației militare, semn al nemulțumirii generale provocate de criza alimentară.

O altă problemă majoră asupra căreia se atrage atenția pe 6 august 1924 vizează criza personalului medical din Dobrogea. Salariile insuficiente și costul ridicat al vieții îi determinau pe medici să părăsească circumscripțiile rurale în favoarea orașelor, unde își puteau forma o clientelă privată.

Situația din județul Constanța este prezentată ca un exemplu grăitor: „Pentru a evidenția și mai bine această criză de medici în circumscripțiile rurale din Dobrogea, dăm ca exemplu județul Constanța, care are în total – excluzând pe medicul primar al județului, doi medici titulari și trei doctoranzi, față de patrusprezece circumscripții. Județul Constanța are deci nouă posturi de medici de plasă vacante, la un număr total de 14 posturi.

Cu personalul inferior, agenți sanitari și moașe, lucrurile nu stau mai bine (…) Numărul agenților sanitarise ridică la 44. În județul Constanța se cer neapărat cel puțin 60 de agenți sanitari. De asemeni, numărul moașelor se ridică abia la 28, pe când necesare ar fi vreo 50. În ceea ce privește spitalurile și dispensariile absolut necesare populațiunei acestor 82 de comune, lucrurile stau și mai prost. În tot județul Constanța, în comunele rurale, nu sunt decât două spitaluri: unul la Cavaclar și celălalt la Parachioi, iar infirmierii sau dispensarii nu există nici una”, este consemnat în ediția „Dobrogea Jună”. În aceste condiții, epidemiile de malarie („frigurile”) și sifilis continuau să afecteze grav populația rurală, presa avertizând că aproape 14% dintre locuitorii satelor sufereau de această din urmă boală.

Peste zeci de ani, mai precis la 6 august 1959, această dată avea să dobândească o cu totul altă semnificație pentru Constanța. În acea zi, în timpul săpării fundației unui bloc pe faleza de sud-vest a orașului, au apărut primele ziduri ale unei construcții romane monumentale: Edificiul Roman cu Mozaic.

Entuziasmul descoperirii a fost surprins câteva luni mai târziu de revista „Flacăra”, în numărul din noiembrie 1959, într-un amplu reportaj intitulat „Toți arheologii la Tomis”: „Până la ora aceasta, părerea celor mai mulți arheologi și istorici este că mozaicul recent descoperit între zidurile străvechiului Tomis este unic în această parte a lumii. Dezvelirea la Constanța a complexului arhitectonic din epoca romană, care cuprinde acest „covor” de mozaic de o deosebită frumusețe coloristică și stilistică, lucrat cu mult rafinament, constituie un eveniment de mare importantă pentru arheologie”. După descoperirea primului zid, în câteva săptămâni au fost scoase la iveală „zidurile din cărămidă, piatră și marmură ale unei construcții antice. O construcție de proporții, având o deschidere largă spre mare. Ei bine, platforma acestei deschideri e uimitoare: aici se află admirabilul covor policrom, executat din mozaic, cu o artă desăvârșită, pe o suprafață deosebit de mare. Totul, perfect conservat. Nu-i deci de mirare că, uluit de ce vedea, un arheolog a exclamat: Colosal! Magnific! Parcă am dezveli Pompeiul”.

Reclama zilei: Aviz agricultorilor-Fabrica de Sticlărie din Constanța cumpără orice cantitate pae de secară, bătut spicul, pentru împachetat sticle. Predate în orice gară din Dobrogea, plătește prețuri bune. Pentru orice oferte a se adresa fabricei la Constanța” (Dobrogea Jună, 6 august 1924)

Sursă foto: Constanța. Piața Independenței, MNIR, www.imagoromaniae.ro

În anii ’20 ai veacului trecut la Constanța s-au înregistrat mai multe crime care au zguduit liniștea urbei. Unul dintre cele mai mediatizate cazuri, atât pe plan local, cât și regional și național, a fost asasinarea, în plin centrul orașului, a unui milionar. Timp de mai multe zile, gazetele au publicat noi informații și interviuri legate de acest asasinat.

Povestea a început în noaptea de 4 spre 5 august 1923, puțin după miezul nopții, atunci când localnicul Kircor Kircorian, domiciliat pe strada Cuza Vodă, la nr. 26, se afla pe strada General Cernat (astăzi Cpt. Petre Romulus), îndreptându-se grăbit către casa sa, aflată în apropiere. Era o noapte neagră iar drumul nu era deloc luminat, astfel că omul s-a împiedicat la un moment dat, chiar pe trotuar, după ce a lovit ceva cu piciorul. Kircorian a aprins un chibrit și a constatat cu groază că se izbise  de cadavrul unui bărbat, întins de-a curmezișul trotuarului, și care era groaznic mutilat la cap. Trecătorul a anunțat imediat poliția și în scurt timp, la fața locului au sosit procurorul Vârnav (a nu se confunda cu Scarlat Vârnav, fost prefect al județului, dar probabil cei doi se înrudeau), însoțit de comisarii Leahu și Stanciu. Cei trei au stabilit că decedatul prezenta două răni grave la cap, făcute probabil cu ajutorul unui pumnal. Întrucât nu exista destul sânge în acel loc, anchetatorii au concluzionat imediat că omul nu fusese ucis acolo unde a fost găsit. Asupra sa au fost găsite câteva obiecte personale, un ceas de aur, și acte de afaceri care au dus la identificarea sa în persoana unui comerciant grec de origine armeană, Dicran Șismanian, refugiat de la Constantinopol și stabilit  de aproape un an la Constanța.

La percheziția corporală nu a fost găsit niciun portofel, astfel încât motivul crimei a fost concluzionat că ar fi fost jaful. Criminalii nu îi luaseră însă chiar toți banii întrucât asupra sa polițiștii au găsit 149 de lire otomane, ascunse în cusătura pantalonului. Zilele următoare cercetările au continuat. Medicul legist a stabilit că rănile mortale nu erau de cuțit, ci erau plăgi împușcate realizate cu un revolver ținut foarte aproape de victimă. Treptat, s-a creat un cerc de suspecți și surprinzător, aceștia erau, în majoritate, membrii familiei victimei, soția sa și doi cumnați Artin Manuchian și Arthur Calpachian, comercianți și parteneri de afaceri ai mortului.

În noaptea crimei, victima fusese văzută la cafeneaua Bursa, din Piața Independenței (astăzi, Ovidiu). Șismanian locuia cu chirie într-o cameră a hotelului Londra și recent se despărțise de soție și copii (care locuiau tot la Londra, dar în altă cameră), din cauza unor grave neînțelegeri. Doamna Șismanian îl acuzase în repetate rânduri de maltratare și agresiune fizică iar cumnații parteneri de afaceri  îi imputau o înșelăciune de peste 2 milioane de lei. Anchetatorii au stabilit că în noaptea crimei Șismanian avea asupra lui 1, 5 milioane lei, bani pe care îi purta mereu cu ei de frică să nu fie furat. Cu câteva luni înainte de asasinat el făcuse plângere la poliție că în camera sa intraseră trei bărbați mascați care îl amenințaseră cu pistolul și îi ceruseră banii. Scăpase atunci cu viață, agresorii fugind să nu fie văzuți de alți martori din hotel.

În luna iulie 1923, Șismanian fusese bătut crunt de niște necunoscuți, dar supraviețuise. Era o afacere încurcată, iar membrii familiei păreau vinovații ideali, motiv pentru care au fost reținuți de poliție. Cazul părea încheiat dar treptat, suspecții au fost eliberați, demonstrând că au avut alibiuri în noaptea crimei. Ziarul Dacia a publicat aproape zilnic articole despre caz, cu informații noi dar și cu interviuri luate unor diplomați, armeni sau turci, care îl cunoscuseră pe cel ucis. Arthur Calpachian și-a susținut nevinovăția și chiar a pus o recompensă de 30.000 de lei pentru informații care să ducă la adevărații criminali. Timpul a trecut, doamna Șismanian a fost lăsată să plece cu cei doi copii ai săi la Atena, iar cumnații săi au continuat să facă comerț la Constanța. Ucigașii lui Șismanian rămâneau necunoscuți!

După doi ani, în anul 1925, cazul a fost, surprinzător, repus pe tapet. A fost însă nevoie, din păcate, de o nouă crimă, pentru a se întâmpla acest lucru. La sfârșitul lui iulie 1925, o cafenea de pe IC Brătianu era mereu plină de târgoveți, localnici sau venetici veniți să facă afaceri la Constanța. Localul îi aparținea unui bătrân de 70 de ani, Parsah Marcas, care muncea și locuia acolo împreună cu soția sa și doi copii mici. Într-o zi, un agent fiscal a venit la cafenea și l-a amenințat pe proprietar că îi închide cârciuma, dacă nu își achită taxele din ultimi doi ani. Seara, Marcas i-a cerut soției să îi dea cei 4000 de lei pe care îi dăduse pentru păstrare. Femeia i-a spus că îi dăduse fratelui ei pentru a-și plăti niște datorii.

În noaptea de 29 iulie, înfuriat peste măsură, bătrânul și-a omorât consoarta cu bucată de lemn, chiar în beciul casei. A doua zi a declarat tuturor că ea a plecat de acasă. Și-a chemat soacra să aibă grijă de copiii minori iar el a fugit din Constanța. A fost văzut la Giurgiu și apoi prins într-un sat din Bulgaria, de unde a fost extrădat. S-au aflat apoi foarte multe lucruri despre el: își ucisese nu una, ci trei neveste, de-a lungul timpului, și făcuse ani grei de ocnă în Siberia.

Primul Război Mondial și slăbirea pazei în lagărul de muncă silnică l-au ajutat să scape și să vină în Dobrogea. A fost bănuit că a comis și alte crime, pe care nu le-a mărturisit, toate în scop de jaf. Așa a putut să își deschidă cafeneaua și să se dea drept negustor cinstit. Supranumit Barbă Albastră, după celebrul pirat  din povestea lui Charles Perrault, Marcas a devenit principalul suspect și în cazul crimei lui Șismanian, mai ales pentru că în toamna acelui asasinat, el a reușit să își plăteacă datorii uriașe, cu niște bani veniți parcă de nicăieri. El nu a recunoscut fapta niciodată și crima din 5 august 1923 nu i-a putut fi niciodată imputată. Nici astăzi nu se știe cine exact l-a ucis pe milionarul Șismanian iar cazul nerezolvat a rămas în istoria morbidă a urbei tomitane…

Reclama zilei – W. Staadecker, Depou de mașini și unelte agricole, Str. Griviței no.6 – Locomobile cu sau fără aparat de ars pae Ruston – Treerătoare cu fusuri curbate sau excentrice Ruston. Secerătoare cu aparat de legat snopi, secerătoare simple Daisy, cositoare de fân no 4 – toate marca Mc Cormick. Pluguri universale originale Rud. Sack, greble de fân, vânturătoare, trioare, grape, mașine de semănat, etc.etc. Depou permanent de reserve. (1898)

La începutul lunii august 1924, un public numeros, format din mii de turiști și localnici, a asistat la o sărbătoare impresionantă, organizată în zona Cazinoului Comunal. Evenimentul a avut un scop precis, dezvăluit în ziarul Dacia, pe data de 5 august: “Serbarea câmpenească și venețiană a fost dată cu scopul de a mări fondurile pentru terminarea construcției liceului (n.a. Mircea) și a școlii superioare de comerț din localitate. Mulțumită timpului admirabil, serbarea a avut un succes desăvârșit, demn de relevat. Începutul, la ora 5.30 după-amiaza, a fost dat de o lovitură de tun… Pe Bulevard (n.a. faleza Cazinoului se numea Bld Alexandru Averescu) au fost instalate din timp chioșcuri și umbrare, unde s-au vândut țigări, ilustrate, confetti, serpentine etc, iar la capătul bulevardului, lângă Farul Vechi (n.a. Farul Genovez) era instalată ad-hoc o cârciumă țărănească cu fleici, mititei, băuturi și altele. Pe culoarul exterior era instalată o tombolă foarte bogată și stațiunea de telegrafie foarte foarte specială, ingenios construită pentru serbare”. Potrivit ziarului Dacia, serviciul de telegrame era deservit de voluntari cercetași, care preluau telegramele și le duceau apoi la destinație.

Sărbătoarea a început cu o probă de alergare 100 metri plat, la care au participat soldați ai Regimentului 34 Infanterie. Înaintea cursei s-a consumat un incident tragi-comic. Un sublocotenent desemnat să tragă focul de start a constatat că are mâinile prea delicate și nu poate acționa trăgaciul revolverului. S-a chinuit atât de mult încât a tras două focuri în lateral, fiind foarte aproape să îndrepte țeava spre mulțimea din apropiere. A fost nevoie de intervenția unui angajat al Căpităniei Portului pentru ca arma să fie luată din mâinile nepriceputului. Cursa a început într-un final, fără să fie nevoie de pistol, ci doar folosindu-se un simplu steag. După această cursă, pe un ring improvizat au avut loc câteva meciuri box între amatori, iar apoi s-a desfășurat o regată nautică: „Pe marea liniștită ca apa dintr-un pahar au evoluat în bărci proprii funcționarii de la Astra Română. Pe terasa restaurantului au avut loc coruri ale societății Lira și alternativ muzică militară. Seara, rachete, artificii, foc bengal, etc.”

Deliciul serii a fost serata venețiană: zeci de bărci au ieșit în larg, în contul unei taxe modice. A fost un prilej deosebit pentru perechile de îndrăgostiți de a petre clipe lirice, pe luciul apei, în  acordurile unor melodii cântate pe faleză. Serata a ținut până noaptea târziu. În aceeași seară, în Sala Cazinoului a avut loc și un bal la care au participat cele mai importante personalități ale orașului, dar și turiști români și străini, veniți special pentru a se bucura de frumoasele zile de august de la Constanța. Balul s-a încheiat abia în zori, odată cu cântecul cocoșului…O seară pe cinste!

Reclama zilei – Depozit de saci și mușamale George V. Vizantiadis. Str. Atelierelor no.10. Importând direct din surse străine saci și mușamale vinde cu prețurile cele mai eftine, desfidând orice concurență. Închiriază saci, mușamale și țoluri.(1930)

În anii interbelici în care autorităţile interziceau jocurile de noroc la Cazinoul Comunal, numărul turiștilor scădea iar comercianții și proprietarii de hoteluri și restaurante aveau buzunarele mult mai goale. Situaţia se schimba radical în anii când se dădea undă verde pentru jocuri iar oraşul era iar luat cu asalt de mii de turişti din ţară şi din străinătate. De patima jocului nu sufereau doar străinii, ci şi locuitorii Constanţei, oameni cu stare, dar şi dintre cei simpli, aceştia din urmă visând ca vreun câştig miraculos să le schimbe viaţa peste noapte.
Patima jocurilor de la Cazinoul din Constanţa făcea mereu victime de toate felurile. Într-un fel, era bine că oraşul înflorea economic… Pe de altă parte, existau întotdeauna persoane care deveneau victime… Pierderile lor financiare la masa de joc conduceau adesea la falimente, la divorţuri şi la tot felul de altfel de drame, uneori ajungându-se uneori chiar şi la sinucideri și la crime pasionale.
Presa constănţeană consemna fiecare eveniment deosebit, în general nefericit, care avea legătură cu ceea ce se petrecea la mesele de joc ale Cazinoului Comunal. În continuare vom cita din cotidianul Marea Neagră 2 apărut pe data de 1 august 1926 şi intitulat Victimele Cazinoului. Gazetarul de la Marea Neagră ne relatează: “Tâlhăria jocurilor la noroc, organizată cu concursul suspect al unor politicieni locali, la Cazinou, a început să-şi dea roadele. Lista nenorociţilor amăgiţi de un problematic câştig creşte zi cu zi…O faimoasă demimondenă eşită la pensie, care e cunoscută sub numele de Miţa, urmat de un sobrichet (n.a. poreclă, supranume) datorat unui instrument de locomoţiune, a pierdut în 3 zile suma de 75.000 de lei…” Ne oprim un pic asupra acestui personaj menţionat… Este vorba despre celebra Miţa Biciclista sau Miţa Cotroceanca, pe numele ei real Maria Mihăescu, curtezană de lux a Micului Paris, feministă, rebelă şi non-conformistă, o generatoare de scandaluri mondene în prima jumătate a sec.XX.
Se ştie că Miţa Biciclista adora să vină vara la Cazinoul din Constanţa pentru a juca sume importante de bani. În august 1926 Miţa avea deja 41 de ani și continua să fie o femeie foarte frumoasă, curtată de bărbaţi celebri şi bogaţi ai vremurilor. Printre “victimele” ei ilustre se spune că s-au numărat şi pictorul Nicolae Grigorescu, poetul Octavian Goga şi chiar şi principele Ferdinand (n.a. înainte de a deveni în 1914 rege al României), care i-ar fi dăruit frumoasei curtezane o casă superbă în zona Piaţa Amzei, din Bucureşti. Despre Miţa se mai spunea că ar fi fost cerută în căsătorie de regele Manuel al Portugaliei, pe care însă l-ar fi refuzat întrucât la vremea respectivă era îndrăgostită de un bărbat important din ţară…
Miţa Biciclista a frecventat Cazinoul din Constanţa încă de la deschiderea sa din 1910 şi iată că o regăsim şi după mai bine de 15 ani, în 1926. Ea este doar una dintre numeroasele persoane care au pierdut în acea vară sume mari la masa de joc. Astfel, gazetarii de la Marea Neagră ne mai oferă alte trei exemple: “Un artist al Teatrului Naţional din Bucureşti, dl.IM, venit să îşi caute liniştea şi sănătatea, antrenat la joc a pierdut din prima zi a sosirei sale toată mica avere ce o consacrase căutării sănătăţei…Un avocat local, neurastenizat (n.a. persoană care are nervii slăbiţi, care suferă de neurastenie) de munca depusă la Consiliul de Răsboi din localitate a pierdut în câteva seri de-a rândul câte 10-15.000 pe seară… Un biet inspector al unei societăţi de asigurare a pierdut considerabila sumă de 35.000 de lei, într-o singură noapte…” Articolul este încheiat într-o manieră ironică: “Lista celebră nu se opreşte aici – încât ne va trebui poate formatul Monitorului Oficial ca să îi putem trece la sfârşitul stagiunei pe toţi…”
Paradoxal este modul în care se comportă presa constănţeană interbelică în problema jocurilor de la Cazino: Astfel, în anii în care jocurile erau interzise, gazetarii cereau statului să le introducă! În anii în care acestea erau introduse, aceiași ziariști înfierau jocurile de noroc publicând pe larg victimele acestei patimi şi tragediile produse. Un exemplu în acest sens avem într-un alt articol, publicat în acelaşi număr de ziar (Marea Neagră 2, din 1 aug 1926), dar într-o altă pagină.
Materialul este intitulat Se poate câştiga la bulă? şi prezintă unul dintre cele mai populare jocuri de la Cazinou, jocul de bulă – o variantă a ruletei pe care o ştim bine astăzi. Bulă era termenul folosit pentru bila (n.a. mică sferă, mic glob) de metal, de sticlă sau din alt material, folosită la acest tip de ruletă. Iată cum sunt înfierate jocurile de la Cazinoul Comunal: “Suntem în plin sezon. Cazinoul, prin complicitatea unor politicieni locali şi cu sprijinul Societăţei Scriitorilor Români şi-a deschis larg porţile. Naivii dau năvală spre cursa întinsă cu abilitate de Vartanof, fost eri în slujba vestitului şi faimosului aventurier Marcay şi azi, în a fraţilor albanezi Emanuil…” Acest Vartanof – Wartanoff, persoană care se ocupa de conducerea activităţii Cazinoului la data apariţiei articolului, lucrase într-adevăr şi pentru primul concesionar al jocurilor de la Cazinou, baronul francez Edgar de Marcay. Acest de Marcay preluase antrepriza Cazinoului în 1912 şi ridicase în 1914 (obligat de autorităţile locale) şi Hotelul Palace. Ne întoarcem însă la articolul din Marea Neagră, articol ce prezintă şi înfierează deopotrivă jocul de bulă, considerându-l drept cel mai dăunător dintre jocurile de noroc practicate la Cazinoul din Constanţa: “Mecanismul jocului la bulă este cea mai ingenioasă alcătuire, aproape genială, de a-ţi şterpeli banii din buzunare, dându-ţi perpetuu iluzia unor câştiguri posibile…”
Se prezintă mecanismul jocului, începând de la prezentarea mesei propriu-zise: “… O masă enormă ca un animal antideluvian, în mijlocul căreia este o adâncitură în formă de rozetă, cu despărţituri simetrice în cari sunt înscrise numerele…”. Se pune apoi accent pe faptul că jocul este special creat pentru a-l îmbogăţi pe proprietarul mesei, şi nicidecum pe jucători: “Operaţiunea este totdeauna în favoarea antreprenorului. El ia bani de la şapte inşi şi plăteşte numai unuia, iar la bandă, daca ese 5, nu plăteşte nimănui sau ia de la cei cu soţ şi plăteşte celor fără soţ. Este o amplificare a şarlataniei din bâlciuri, oprită azi, aceea cu jocul cu culorile…Cel mai mult suferă nevinovaţii, visătorii, cei care vin rar şi care îşi joacă deodată toţi banii, crezând că se pot îmbogăţi peste noapte. Mai există, evident, şi categoria profesioniştilor, care vin la masa de joc cu regularitatea cu care se duce funcţionarul la birou, negustorul la prăvălie sau popa la biserică. Ei nu joacă, lucrează!”
În finalul articolului, concluzia: “Rezultatul final? Se poate câştiga la bulă? Ei bine, o spunem hotărât: Nu! Cei mai fericiţi, şi sunt puţini şi aceştia, sunt cei cari pot spune: n-am câştigat, n-am pierdut… Cum se face că deşi e evidentă şarlatania jocului totuşi se găsesc jucători?… Pungăşia rămâne stăpână pe situaţie… Moralitate: duceţi-vă la bulă, e o plăcere antrenantă, emoţionantă, dar dacă vă trece prin cap că puteţi câştiga, veţi avea o amară dezamăgire. Jocul la bulă are mai multe deziluzii decât beneficii”…

Reclama zilei – S-a redeschis marele restaurant Veneția. Complect renovat. Terasă închisă cu geamuri. Vedere splendidă care predomină portul. Direcțiunea: M. Canciovici și A. Motoi. Elevii caselor Modern, Maior Mura și Continental din București.Specialități de fripturi și pescării. Vinuri naturale. Prețuri accesibile tuturor pungilor.(1930)