Timp de mai bine de două veacuri, abilii neguţători italieni ai Republicii Maritime Genova au fost o prezenţă vie şi constantă în Dobrogea Evului Mediu. Au făcut tranzacţii extrem de bănoase, au întemeiat aşezări şi chiar au ridicat cetăţi. Începând din a doua jumătate a sec. XIII şi până în secolul XV, genovezii au beneficiat de monopol comercial în Marea Neagră şi mai ales la Gurile Dunării, o zonă extrem de importantă, cu un potenţial economic extraordinar.

Povestea genovezilor în Dobrogea a început în a doua jumătate a secolului XIII. Erau deja de 100 de ani în capitala Bizanţului – Constantinopole, aşezaţi în zona Cornului de Aur, în Galata (unde vor construi castelul cu acelaşi nume) şi în oraşul Pera (astăzi cartier al Istanbulului). În anul 1258, genovezii au primit o mare lovitură. Marii lor rivali, veneţienii, le-au distrus principalul port comercial din Mediterana, Saint Jean D’Acre, aşa că Genova dorea acum să găsească o altă zonă de comerţ. Ocazia s-a ivit după ce au acordat ajutor militar şi financiar partidei bizantine grecești conduse de familia Paleologos, care lupta pentru recucerirea tronului Imperiului. De şase decenii, tronul de la Constantinopole era deţinut de Imperiul Latin, care îi avea ca aliaţi pe veneţieni.

Bizantinii, aliaţi cu Genova, au reuşit să recucerească marea capitală şi să reinstaureze imperiul de limbă greacă. Pe 13 martie 1261, prin Tratatul de la Nymphaeum, împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul şi-a arătat recunoştinţa faţă de genovezii care-l ajutaseră. El le-a acordat dreptul de a intra cu vasele lor în Marea Neagră şi de a face comerţ, liber de privilegii. Până la acea dată, bazinul pontic fusese inaccesibil republicilor maritime latine. Genova a reuşit astfel să primească monopol pe o zonă foarte bogată şi aproape virgină. În acelaşi timp, a scăpat şi de marea rivală Veneţia, căreia Marea Neagră îi era în continuare interzisă.

Mai întâi, genovezii au întemeiat în vestul şi în nordul Mării mici puncte comerciale, emporii, târguri, iar unele dintre acestea s-au dezvoltat ulterior în mari oraşe. În 1281, ei au fondat Caffa (officium Gazariae), port important din Crimeea şi un oraş impozant, cu turnuri de apărare, ziduri maiestuoase şi care avea câteva mii de case.Baza de plecare a corăbiilor era casa Pera, iar sosirea era Caffa, între aceste două puncte făcându-se schimburile de mărfuri. În acelaşi timp, pe malul vestic, în Dobrogea noastră, se formau alte mici aşezări şi factorii comerciale, pentru tranzacţii bănoase. În Dobrogea genovezii aduceau fire de aur, bijuterii, catifea, postav şi pânzeturi şi cumpărau în principal cereale, mai ales grâu, care era la mare preţ în ţările mediteraneene.

În jurul anului 1340, Francesco Balducci Pegolotti scria în opera sa „Practica della Mercantura“ că grâul din Dobrogea era la fel de bun ca cel din Crimeea. Acest grâu era încărcat în portul Lasilo, în apropiere de Şabla, astăzi Bulgaria. De asemenea, din Dobrogea genovezii încărcau sare (adusă din Ţara Românească), piei şi mai ales miere şi ceară din nordul provinciei. Odată instalaţi la Gurile Dunării, genovezii profită şi mai mult de bogăţia zonei. Cele mai multe informaţii despre oraşele Dobrogei medievale şi despre aşezările controlate de genovezi le avem din portulane, hărţi de navigaţie costieră. Cel mai vechi portulan de acest gen este cel al lui Petro Visconti (vezi foto), din 1315 (datat de unii în 1318), şi pe care se regăseşte şi Constanzia, Constanţa de astăzi. Foarte probabil, Constanzia era în acea perioadă doar o mică bază pentru genovezi şi în care se aflau doar câteva magazii pentru stocarea mărfurilor. Pe această hartă apare şi Vicina, un oraş foarte important, dar a cărui identificare trezeşte şi astăzi aprigi controverse printre specialişti. Potrivit regretatului arheolog Petre Diaconu, Vicina s-ar fi aflat pe insula cunoscută azi ca Păcuiul lui Soare, nu departe de Ostrov. După alți istorici, Vicina s-ar fi aflat în zona actualei localități tulcene Isaccea sau oricum, în apropiere de Gurile Dunării.

Pe hărţile costiere medievale regăsim oraşe dobrogene cu nume italiene: Montcastro sau Mauro Castro (Cetatea Albă), Solina (Sulina) Licostomo (Chilia Veche), Donavici (Dunavăţ), Sancti Georgi (Sfântul Gheorghe) și mai ales Bambola sau Pampolo. Aceasta din urmă este Enisala, despre care se știe astăzi că a fost o ctitorie a republicii latine, fostă cetate într-un golf al mării, ulterior colmatat. Un alt nume important al istoriei genoveze în Dobrogea este Licostomo, în traducere Gura de Lup. Se ştie cu certitudine că acesta a fost un oraş important pentru genovezi, care, foarte probabil, au construit de la zero această cetate. Ea se afla în zona Chilia Veche, nu departe de Periprava. Se cunoaşte faptul că în sec. XIV, la Licostomo, comunitatea genoveză era condusă de un consul (guvernator) iar cetatea era apărată de o garnizoană. În afara consulului, oraşele importante aveau un comandant de garnizoană (căpitan) şi, bineînţeles, un aparat administrativ-financiar, format din casieri (massari), care ţineau socotelile, şi maestrali – cei care stabileau preţurile diverselor mărfuri. Coloniile de la Marea Neagră aduceau bani mulţi republicii. Ele se bucurau de o relativă autonomie, plăteau Republicii o taxă, iar aceasta le trimitea când era nevoie ajutor militar sau financiar.

Licostomo a fost cetate a genovezilor până la începutul sec. XV, când a trecut în stăpânirea Moldovei lui Alexandru cel Bun, aşa cum s-a întâmplat şi cu Cetatea Albă şi Chilia (deţinute până în 1484, când turcii le-au cucerit şi au preluat controlul la Gurile Dunării).

Coloniile genoveze aveau monopol comercial, dar se aflau pe teritoriu bizantin. De aceea primeau în concesiune terenuri pentru cartierul de locuit, pentru magazii de depozitare şi cheiurile portuare. Pe alt braţ al Dunării, Sfântul Gheorghe, se afla şi Proslavita. Identificată în apropierea comunei tulcene Nufăru, aceasta a fost probabil tot o mică bază genoveză. Italienii au preluat-o de la bizantini, care o ridicaseră cu secole în urmă.

Protejaţi de bizantini, cărora le plăteau sume frumoase, genovezii au făcut afaceri fructuoase în mare parte din cele două secole în care s-au aflat în Dobrogea. La un moment dat însă, s-au lovit de un adversar neaşteptat: la mijlocul secolului XIV, Dobrogea a devenit parte a unui despotat condus de Dobrotici, care a reuşit să iasă de sub suzeranitatea bizantină. Dobrotici, şi apoi fiul său Ivanco s-au antrenat într-un conflict militar cu genovezii, miza fiind Gurile Dunării şi porturile litorale. Dobrotici mai ales a atacat şi distrus câteva cetăţi. În 1386, marele despot a murit, iar locul său a fost luat de fiul Ivanco, cel supranumit „regişorul Dobrogei”. Un an mai târziu, acesta a încheiat la Pera un tratat cu genovezii, impunându-le acestora reguli dure, militare și comerciale.

Tratatul era foarte avantajos pentru Ivanco şi ţinea sub control activitatea comercianţilor genovezi. Din păcate, a avut viaţă scurtă. Domnia lui Ivanco a durat doar încă un an, până în 1388, când a murit în împrejurări încă neelucidate, într-un război contra turcilor. Dobrogea, cea mai mare parte din ea, va fi apoi preluată de Mircea cel Bătrân, care o va stăpâni timp de aproape trei decenii. Aliaţi de încredere ai Imperiului Bizantin, genovezii au plecat din Dobrogea la sfârşit de sec. XV, forţaţi de schimbările dramatice apărute pe harta politică a Europei. În 1453, Constantinopole a fost cucerit de otomani, iar acest eveniment a marcat, practic, sfârşitul Imperiului Bizantin. O mare parte din Dobrogea a căzut sub control otoman încă din 1421, când urmaşii lui Mircea cel Bătrân nu au mai reuşit să păstreze acest teritoriu dorit de Semilună. În 1484, turcii au pus mâna şi pe Gurile Dunării, iar acest lucru i-a îndepărtat şi pe ultimii genovezi rămaşi în zonă. Dobrogea a devenit, în întregime, provincie otomană iar povestea genoveză s-a încheiat…

Reclama zilei – Cafeneaua Cerealiștilor, proprietar Marcu Dumitru. Piața Independenței, Constanța. Locul de întâlnire al cerealiștilor. (1924)

Sursă foto: History Maps, Republic of Genoa

La 12 octombrie 1928, ziarul Dobrogea Jună publica articolul „Muzeul din Hârșova și vechea școală românească din Dobrogea”, o evocare a începuturilor învățământului românesc din localitate și a eforturilor prin care Vasile Cotovu a încercat să păstreze mărturiile trecutului dobrogean, într-un „colț de pitoresc dunărean”.

Povestea începea cu Ioan Cotovu, învățătorul de care este legată înființarea școlii de stat din Hârșova, la 1 ianuarie 1879. Tatăl lui Vasile și a lui Brutus Cotovu, Ioan Cotovu a fost „directorul școalei primare din Ismail, între anii 1859-1878, având ca elevi între alții și pe d. general Averescu.”

„Când Rusia a rășluit ultimul colț basarabean, Ion Cotovu și alți învățători români au trecut în Dobrogea. A fost cărturar distins și după moda vremii, era un latinist romantic. A tradus cântecul Ginta Latină în latinește; a tradus din Eneida lui Virgiliu, din Pliniu, Cesar, Tit Liviu, Ovidiu etc. Fiind întemeetorul școalei de stat de aici, muzeul Hârșovei îi păstrează pios lucrările și o parte din biblioteca salvată”, este prezentat în articol.

Fiul său, Vasile Cotovu, avea să ducă mai departe preocuparea pentru educație și cultură, colecționând obiecte arheologice, monede, piese etnografice, exemplare din științele naturii și documente istorice. Colecția a devenit un muzeu, unul dintre cele mai importante din Dobrogea începutului de secol al XX-lea. Inaugurat în 1904, în prezența familiei regale, muzeul era adăpostit în clădirea școlii și cuprindea un patrimoniu deosebit de bogat. Primul Război Mondial a adus însă distrugerea celei mai mari părți a colecțiilor și a bibliotecii. Întors după război, Vasile Cotovu a început să refacă muzeul în propria locuință, recuperând și adunând din nou mărturii ale trecutului. La 29 mai 1926, după restaurare, muzeul din Hârșova a fost inaugurat în prezența regelui Ferdinand și a reginei Maria.

„Deasupra unui masiv pietros, rămășițele cetății Carsium, ridicată din împărătească poruncă a lui Traian – stărue mereu, strajă milenară – în văzul urmașilor de azi. Peste pragul de popasuri de legionari și trireme, s-au așternut câteva veacuri după aceea, cocioabe asiatice pentru călăreții iuți ai pustiului. (…)

Printre paragini, în țărâna Hârșovei, care a fost, a scormonit răbdător un om, un dascăl cu copiii școalei, vreme de peste 30 de ani aproape. A întrebat, a cules și a căutat prin cărți toate mărturiile trecutului local. D. Vasile Cotovu, directorul școalei primare hârșovene, este unul dintre puținele exemplare ale breslei înzestrat cu patima colecționării. Muzeul său, cercetat și lăudat de cărturarii români și streini, în trecere pe la Hârșova, s-a risipit în vremea războiului, împreună cu biblioteca (vreo 5000 de volume). L-a păzit până la apariția patrulelor inamice. S-a salvat ce-au putut ridica într-o goană doi marinari de pe un vas de războiu în toiul bombardamentului. Restul a căzut pradă mâinilor devastatoare și flăcărilor.

Întors acasă, după sfârșitul prăpădului, d. Vasile Cotovu s-a apucat să-și refacă muzeul. Iar a scormonit prin coclaurii locului, iar a căutat și a cerut ce i s-a părut de valoare. Muzeul Hârșovii a renăscut din cenușă ca legendara pasăre Phoenix. Unde să-l așeze? Școala era distrusă.

D. Cotovu l-a pus în casa sa proprie până va avea iar clădirea publică. Colecția arheologică, numismatică, cea naturalistică, etnografică, documente diverse, abia încap în 3 odăi de păstrare”, este descris în articolul de presă.

În anul 1921, Muzeul Regional Hârșova a fost redeschis, iar în 29 mai 1926 a avut loc inaugurarea restaurării sale, în prezența regelui Ferdinand și a reginei Maria.

Articolul din Dobrogea Jună nu se oprește la povestea muzeului. Dintr-o cuvântare rămasă de la Ioan Cotovu, autorul reproduce date despre școala românească din Dobrogea în primii ani de la revenirea provinciei la administrația românească. Documentul consemnează că, în anul școlar 1878–1879, școala din Hârșova avea 50 de elevi și un singur învățător, iar în anul următor, 1879–1880, numărul elevilor ajunsese la 106, repartizați în două clase, cu doi învățători: 60 de băieți și 46 de fete.

Astăzi, povestea muzeului din Hârșova rămâne și povestea unei familii de dascăli care a contribuit la păstrarea patrimoniului dobrogean, transformând pasiunea pentru trecut într-o moștenire culturală.

Reclama zilei: „Se caută pe toate piețele persoana ca diriginți de filiale. Cunoștințe speciale, capital de depozit sau de rulement nu e necesar. Venitul lunar de aproape 150-200 dolari. Referințe la The Novelty – Valkenburg, Limburg, Holland” (Dobrogea Jună, 1928)

În fila de calendar de astăzi ne concentrăm atenția asupra informațiilor de la începutul anilor ’30 pentru a afla mai multe despre traiul cotidian din urbea tomitană. Astfel, aflăm despre piața locurilor de muncă, despre unele probleme ale societății și multe, multe altele…

„În urma abundenței diferitelor specii de pește din apele noastre s-a început o febrilă activitate din partea pescarilor vânători. S-a observat în primul rând o invazie a scrumbiilor, fapt care a contibuit la eftinirea acestui aliment pe piața locală”. (1930)

„Gardienii publici din raionul zonei străzii Ion Lahovari au adus la cunoștința chesturii de poliție că la cafeneaua Naum Naum, din strada Tache Ionescu se fac jocuri de noroc, unde se atrag diferiți naivi cari sunt jefuiți de trișeuri. D.T. Culiță, secretarul general al chesturii, a dispus facerea unei descinderi.” (1932)

„Vând, închiriez, din cauze familiare, Bodegă cu grădină, vadu vechiu, instalații moderne de apă și electrice, canal. Preț excepțional. Interesații, să se adreseze la ziar.” (1930)

„Angajez convenabil tacâmuri, chelneri și bucătari pentru logodne, nunți, botezuri, baluri și banchete. Nicu Costescu – Cafe Europa, strada Traian no.30.” (1930)

„Domnișoară onestă caut post de caseriță la magazin. Garanție morală. A se adresa la ziar sub MC.” (1931)

„În urma unui denunț, organele vamale, cu autorizarea Parchetului, au efectuat numeroase descinderi în oraș. În strada Lascăr Catargiu, la casa no.13, unde locuiește femeea Clara Binrez, s-a descoperit o însemnată cantitate de mătase și  țigarete streine, provenite din contrabandă. Posesoarea acestor obiecte a declarat că i-au fost oferite de marinarul Ion Dodu, de pe vaporul Dacia. Ca urmare, s-au luat măsuri pentru arestarea marinarului contrabandist, care urmează să plătească o amendă considerabilă.” (1930)

„La Teatrul Cinema Regina Maria rulează cea mai frumoasă producție sonoră din viața ofițerilor de marină. Pentru o noapte de amor, în care rolul rincipal este susținut de celebra stea Billie Dove. În afară de film, și o completare sonoră.” (1930)

Reclama zilei – MAXIM – Lampa pentru iluminat cu petrol – Necesare Localurilor, Fermelor, etc. Consumație minimă, Lumină Puternică! Prețul, de la 1000 de lei. Depozitări exclusiv. Sticlărie. D.C. Frangopol, Carol, 43.  (1930)

Sursa foto: Constanța și Techirghiolul ghid ilustrat 1924

În cadrul acestui calendar, în repetate rânduri, am prezentat elemente legate de rata extrem de ridicată a infracționalității, în orașul Constanța, în perioada interbelică. În anii 20-30, autoritățile (locale și naționale) au făcut eforturi pentru a stopa escaladarea acestui fenomen al criminalității. Au fost obținute numeroase rezultate pozitive, dar într-un oraș-port cu o dezvoltare continuă precum Constanța, și cu o viață tumultoasă pe măsură, fenomenul a fost imposibil de eradicat.

Pentru a înțelege problemele orașului, redăm un articol scurt, apărut în Dacia pe 10 octombrie 1931 și intitulat „O zi liniștită la Constanța!”: „Ziua de miercuri (n.a.7 octombrie) se poate considera cu drept cuvânt ca cea mai liniștită zi din ultimii ani. În decurs de 24 de ore nu s-a înregistrat nicio crimă, niciun furt, spargere sau găinărie. N-a fost nici măcar cel mai mic scandal, care ar fi putut alarma pe cel mai destoinic Curcan. Să fi fost oare vreo grevă generală a asasinilor, a hoților, a borfașilor și a bețivilor?”

Așa cum se menționează mai sus, ziua de 7 octombrie a fost liniștită, dar a fost doar o excepție. Pe 10 octombrie 1930, știrea zilei era legată de o crimă petrecută cu doar câteva zile înainte. Pe data de 10 octombrie, Tribunalul Constanța a emis un mandat de arestare pe numele a două persoane, prostituata Frosina Ivanov și amantul ei Cristache Mătrăgan. Cei doi erau acuzați că, în noapte de 5 spre 6 octombrie, l-au ucis pe patiserul Gavril Grigorenco, într-o cameră a casei de toleranță din strada Bolintineanu nr.17.

Victima, aflată în stare de ebrietate, a venit la bordel și pe fondul unor mai vechi neînțelegeri, s-a certat cu Frosina. Aceasta l-a chemat pe Mătrăgan, iubitul și proxenetul ei, iar acesta l-a ucis pe client cu mai multe lovituri de box, aplicate la cap. Au fost rapid prinși și anchetați. Pe 10 octombrie au fost duși la Tribunal pentru a li se emite mandate de arestare pentru 30 de zile. După primirea acestora, cei doi au fost luați de poliție pentru a fi conduși înapoi la arest. Pe drum s-a consumat însă un grav incident. Pe strada Scarlat Vârnav (astăzi Răscoalei 1907) o sută de persoane, membri și apropiați ai familiei Grigorenco, au încercat să îi linșeze pe criminali și doar curajul agenților de Siguranță a făcut ca acest lucru să nu se producă. Poliția a reușit să blocheze și un alt numeros grup, de această dată format din rudele lui Mătrăgan, care doreau eliberarea acestuia. Incidentul a fost aplanat, mulțimea dizolvată, iar ordinea restabilită. Criminalii au fost conduși la închisoare, iar după un timp condamnați definitiv pentru crimă, și-au ispășit pedepsele.

Unul dintre cei mai bogați constănțeni din perioada interbelică a fost Albert Theiler, vicepreședintele comunității israelite din Constanța. Este cel care a construit și deținut două frumoase case de pe strada Lascăr Catargiu (astăzi Titulescu), așa numitele Case Theiler. Tot el este cel care a ridicat Hotelul Regina (Intim), preluat ulterior de către frații Târpă. Albert Theiler s-a remarcat ca un filantrop, fiind autorul a numeroase acte de caritate. Aflăm din ziarul Dacia următoarele:

“Domnul Albert Theiler a instituit la Liceul Mircea cel Bătrân șapte burse de câte 2000 de lei pentru elevii săraci și merituoși. De asemenea, a donat școlii o casă de bani de mare valoare. Direcțiunea liceului își exprimă pe această cale mulțumirea pentru repetatele acte de generozitate ale domniei sale”. (Dacia, 1931)

Reclama zilei – Pentru elevii și elevele de liceu: Doamna Emily Georgescu-Wuest, fostă profesoară la școlile superioare de comerț din localitate, predă lecțiuni particulare de limbă engleză. Aranjamente avantajoase pentru grupuri de elevi și eleve. Informațiuni la domiciliu, între orele 12-15, în strada Șt. Mihăileanu, 37. (1931)

Sursă foto: Colecția Gheorghe Stănescu, expoziția „Mamaia – 120 de veri, o singură poveste”

În 1880, la doi ani de la instaurarea administrației românești în Dobrogea, un recensământ al administrației locale stabilea că populația Constanței era de 5.204 persoane. Un an mai târziu, în 1881, orașul număra 5.000 de locuitori, dintre care 680 erau români, 1.625 tătari, 1.500 greci, 235 turci, 244 bulgari, 260 armeni, 315 evrei și 141 de alte naționalități.

În următorii 14 ani, Constanța s-a dezvoltat continuu, iar fostul sat cu majoritate musulmană a devenit un oraș important al României, o stațiune turistică extrem de căutată. Astfel, în 1894, Constanța își va dubla populația față de anul 1880, ajungând la 9.499 de locuitori. De această dată, românii sunt cei majoritari, cu 2.519 persoane înregistrate la recensământ. Sunt consemnați de asemenea 2.460 de greci, 2.202 turci și tătari, 855 de evrei, 559 de armeni, 332 de germani, 181 de unguri, 109 italieni, 109 englezi, 106 bulgari, 33 de ruși etc.

În 1885, știm că orașul avea 62 de străzi. Cele mai multe case se aflau pe străzile Mircea (cu 78 de case) și Carol (actualul bulevard Tomis – cu 71 de case). Strada Libertății (astăzi Ecaterina Varga) avea 45 de case, iar strada Romană (astăzi Revoluției din 22 Decembrie 1989) avea 40 de case.

Revenind la strada Mircea, importantă arteră a urbei, trebuie spus că din cele 78 de case, 49 dintre ele erau cu un etaj, iar 29 cu două etaje. Pe Mircea se mai aflau în perioada 1880-1895 numeroase ateliere și magazii și tot aici funcționa deja Biserica Greacă Metamorphosis – Schimbarea la față, ridicată încă de pe vremea stăpânirii otomane. Se construiesc după 1880 Hotel Carol (Comandamentul Marinei), dar și primul Cazin al orașului – Kursaal, Sala de Cură, care va funcționa în apropiere de Farul Genovez până în 1892, când se va construi, tot pe Bulevardul Elisabeta, cel de al doilea Cazin.

Primăria a funcționat în această perioadă într-o clădire închiriată de pe strada Călărașilor (astăzi Cristea Georgescu). Primul edificiu construit special pentru a fi Primărie va fi ridicat abia în 1894 (finalizat în 1896), după planurile arhitectului Socolescu. Este clădirea unde astăzi funcționează Muzeul de Artă Populară și care a fost din 1906 Poșta orașului. Prefectura, fostul Konak al administrației turcești, a funcționat din 1880 pe strada Traian (pe un teren ocupat astăzi de Liceul Eminescu). Aici și-a efectuat mandatele primul prefect al județului, ctitor al urbei, Remus Opreanu. Clădirea a fost distrusă în 10/11 ianuarie 1883 de un incendiu devastator, iar prefectura a continuat să funcționeze în alte imobile.

În anul 1883 se pune piatra de temelie la Catedrala Ortodoxă „Sfinții Petru și Pavel“, dar lăcașul va fi sfințit și inaugurat abia în 1895. În 1886 se ridică și Biserica Evanghelică, care se afla pe strada Carol, oarecum vizavi de actuala Sală a Sporturilor. Această biserică a fost dărâmată în 1955.

În locul unde astăzi este Biblioteca Județeană Ioan N Roman se afla Cazarma Infanteriei – sediul Regimentului 34 Infanterie. Între hotelurile Palas și Carol, din 1890 se găsea Palatul Sturdza, edificiu construit de principele Grigore Sturdza, fiul fostului domnitor muntean Mihail Sturdza.

Strada cunoscută nouă astăzi ca Aristide Karatzali se numea Ceres, iar actuala Vasile Alecsandri (care coboară din spatele Lupoaicei având în dreapta Muzeul de Artă Populară) era strada Gării (Gara Veche).

Până pe 19 ianuarie 1894 pe locul falezei Modern de astăzi, între Biserica Greacă și Zorile existau strada Cărămidari și alte câteva stradele, unde se găseau peste 35 de case. Această zonă a început să dispară la data sus-menționată, în urma prăbușirii falezei.

Acestea sunt doar câteva elemente de urbanism ale sfârșitului de veac XIX, care ne ajută să refacem imaginea urbei lui Ovidiu, așa cum era ea în urmă cu peste 130 de ani…

Reclama zilei – Fabrica de Pălării de Damă a Doamnei Serafim, str. Mircea no.2.Pălării de damă – Garnituri – Pene – Flori – Transformări și Reparațiuni – Execuțiune ireproșabilă – Prețuri de reclamă. (1924)

Sursa foto: Palatul Prințului Sturdza, Colecția Muzeului Național de Istorie a României, www.imagoromaniae.ro

Moda de a vizita cele mai frumoase vase militare străine ajunse în Portul Constanța este una veche de peste un veac. Portul nostru a primit de-a lungul timpului numeroase astfel de nave, multe dintre ele celebre datorită rezultatelor deosebite înregistrate în diverse misiuni, conflagrații și conflicte continentale și intercontinentale. Un astfel de vas a ancorat în urmă cu exact o sută de ani, pe data de 8 octombrie 1926.

În acea dimineață, la orele 10, a sosit crucișătorul britanic HMS Dauntless (Neînfricat) (D45), o minune a marinei militare moderne, vas din clasa Danae, lansat la apă în portul britanic Jarrow și devenit activ în noiembrie 1918. Nu a avut ocazia să se remarce în Primul Război Mondial, care tocmai se încheia, dar a făcut-o în anii viitori, în diverse misiuni, în Marea Mediterană, în special. Vasul ajuns pe 8 octombrie la Constanța avea un deplasament de 4650 de tone și o lungime de 144 de metri. Era înarmat cu 6 tunuri de 150 de mm, 4 de 75 mm și 3 de 100 mm, antiaeriene.

Crucișătorul se afla sub comanda viitorului amiral Hubert Edward Dannreuther (1880-1977) erou al Primului Război Mondial. Acesta avea în subordine un echipaj format din 29 de ofițeri, 4 elevi de școală militară și 400 de soldați și grade inferioare. La sosirea sa la Constanța HMS Dauntless a salutat pământul românesc prin 21 de lovituri de tun iar vasele militare tricolore aflate în port i-au răspuns la fel. Nava a acostat în dana 3, unde o aștepta deja viceconsulul Regatului Unit, Wildeman. Acesta și comandantul Dannreuther au mers apoi la Prefectura Constanța, unde s-au întâlnit cu prefectul județului, Andrei Popovici și cu primarul urbei, Alexandru Pilescu. După o oră, oficialii români au întors vizita, urcând la bordul crucișătorului pentru un dineu. Presa locală și națională a salutat în acele zile prezența engleză, menționând că vizita a avut un caracter de curtoazie față de țara noastră. Un aspect deosebit: de la data sosirii și până pe 15 octombrie (ziua plecării) HMS Dauntless a fost deschisă vizitării de către publicul larg,  după un program bine-stabilit. Astfel, timp de o săptămână, mi de constănțeni (adulți și copii) au putut urca la bordul crucișătorului pentru a-l admira. Odată încheiată vizita, HMS Dauntless a ridicat ancora și a plecat spre Mediterană pentru a-și relua misiunea de patrulare.

Tot pe 8 octombrie 1926, în Portul Constanța mai ancora o ambarcațiune mai puțin obișnuită. Era o simplă barcă cu pânze, la bordul căreia se aflau doi frați din Lepizig, Germani, Ernest și Conrad Paumen. Cei doi se aflau într-o călătorie în jurul lumii, pornită pe 20 aprilie 1926, din portul Hamburg și trecuseră prin porturi din Olanda, Belgia, Franța, Portugalia, Spania, Turcia, Bulgaria și România. Urmau să se întoarcă la Constantinopol și să continue periplul mediteraneean cu vizite în Asia Mică și Nordul Africii iar apoi să iasă în Oceanul Atlantic. Frații Pauman doreau să facă înconjurul lumii până pe 20 aprilie 1930 și să intre astfel în posesia unui premiu de 75.000 de mărci de aur, care le-ar fi schimbat total viața. Din păcate, sosirea la Constanța a fost una cu peripeții. În apropiere de Mamaia au suferit un accident și și-au pierdut aproape toate bunurile, îmbrăcămintea și banii. Prin intermediul ziarului Dacia au făcut apel la publicul constănțean spre a le veni în ajutor, fiecare cu ce putea. Barca a rămas câteva zile în dana 11 a Portului, după care și-a reluat periplul. Din păcate, nu știm cum s-a încheiat misiunea celor doi germani, astăzi neexistând nicio dovadă certă că ei să fi reușit să își termine lunga expediție…

Reclama zilei – Clubul Partidului Poporului, str. Ștefan cel Mare 25 – Cel mai agreabil local similar din localitate – Săli de Jocuri – Bibliotecă bogată – Jocuri. (1924)

Sursă foto: Frank S. Taylor Family and Royal Navy History.net

În primele zile ale lunii octombrie 1923 la București a avut loc Congresul Național al Psihiatrilor din România. La finalul întrunirilor, în ultima zi, a fost organizată o excursie în Dobrogea. Medicii au vizitat mai întâi două sanatorii din Techirghiol, iar apoi Spitalul Comunal din Constanța, pe care, potrivit ziarului Dacia, „l-au găsit demn de a servi ca model”.

Mai aflăm din cotidianul local următoarele: „Organizarea dlui dr. Cantacuzino (organizator la nivel național, în sistemul sanitar) consistând în aglomerarea tuturor serviciilor medicale, parmacentice și laboratorii la un loc a găsit la medicii spitalului nostru o atât de vie dorință de a face bine încât, cu slabele mijloace de care dispun, ei au fost în stare să alcătuiască, aproape din nimic, o operă splendidă și care trebuie ajutată cu multă râvnă. Congresiștii ar fi vrut să viziteze și Mamaia însă din cauză că terasamentul și linia de cale ferată sunt prăbușite pe o porțiune destul de mare, trenul nu a putut circula, așa că s-a renunțat la excursie”.

Primăria municipiului a oferit apoi oaspeților un banchet, la restaurantul Elite, din Piața Independenței. Aici au luat cuvântul, din partea gazdelor, medicul A. Pilescu și ajutorul de primar Gheorghe Roșu. Din partea musafirilor a vorbit dr. Cugler care „comparând Constanța cu Bucureștiul a găsit o deosebire mare între cele două orașe, în favoarea Constanței”

Cu ocazia vizitei pe care Sanctitatea Sa Damianus, Patriarhul Erusalimului, a făcut-o la biserica și silogul elin Elpis, acesta a conferit Crucea Sfântului Mormânt domnului Papazoglu, președintele comunității și altor 15 membri ai comunității grecești. (1924)

Femei și Fete se caută la Țesătoria Industriile Unite Dobrogene, peste drum de spitalul communal (1923)

Individul Nicu Roman, de fel din București, fiind angajat șofeur la automobilul Ford no.64, proprietatea domnului Nicolae Văcărescu, din Movila a binevoit să dispară fără consimțământul stăpânului său, luând cu sine și mașina. Poliția, fiind sesizată a dispus urmărirea necredinciosului șofeur. (1924)

Doamna Vero, înapoindu-se de la Congresul profesorilor de dabs a adus cele mai noi dansuri cari se predau la Salonul Regina și în familie. Înscrieri, zilnic la sală, între orele 6-8. Duminicile după-amiaza, de la 4-8, curs de perfecționare cu muzică jazz-band. (1928)

La Spitalul Comunal a sucombat artista de variete Elena Șerbănescu, care s-a otrăvit aseară cu sodă caustică, din cauza mizeriei (1925)

Doamna Natalia Foundukas, absolventă a Conservatorului din Moscova, predă lecții de pian având metode speciale pentru începători. Doritorii se pot adresa în strada Ovidiu, nr.14. (1924)

La Teatrul Ligii Culturale D. Tranulis rulează filmul Liliacul, cu cele trei celebrități, Lya de Puti, Hary Liedke și Eva Mai. În pauze, trupa de elită rusă Orlov. (1927)

Reclama zilei – Petru G. Manta – EXPEDIȚIUNI – VĂMUIRI – TRANSPORTURI, Str. D.A. Sturdza 13, Concesionarul exclusiv al operațiunilor de vămuire a coletelor poștale externe. Autorizat de către Direcția Generală a Vămilor. Întreprinde orice operațiune de acest soi. Telefon 51-2 (1923)

În dimineața zilei de 6 octombrie 1923, în dreptul Capului Caliacra (la acea vreme parte a Cadrilaterului românesc) s-a scufundat  vaporul sub pavilion francez Etorneau, aparținând agenției maritime Fundukas. Povestea sinistrului naval a început însă cu o zi înainte, pe 5 octombrie dimineața, când Etorneau a părăsit Portul Constanța, după ce încărcase la bord 276 de tone de benzină ușoară din depozitele companiei Astra Română.

Nava condusă de căpitanul Lagudakis a navigat fără probleme până când a ajuns în dreptul Capului Caliacra. La un moment dat, în jurul orei 4 după-amiaza, la magazia de la proră, acolo unde se afla depozitată benzina, s-a produs o violentă explozie. Incendiul a cuprins întreaga punte, iar exploziile au continuat, în ciuda încercărilor disperate ale echipajului de a-l stopa. Lagudakis a înțeles că nu poate stinge focul și pentru a-și proteja marinarii a orodonat abandonarea navei. El și cei 12 marinari s-au urcat în bărcile de salvare și s-au îndepărtat de vas. În scurt timp, în zonă a ajuns vaporul litalian Palasky, care venea de la Constanța și se îndrepta spre Constantinopol. Naufragiații au fost preluați și duși la Mangalia, iar apoi trimiși la Constanța pentru ancheta sinistrului naval. Din fericire, căpitanul Lagadakis și marinarii săi au plecat spre Mangalia, înainte ca vasul lor, pe deplin distrus de foc, să se scufunde. Pagubele înregistrate s-au ridicat la peste 100 de milioane de lei, iar vasul era asigurat.

***

„Direcțiunea Cabaretului Britania cu onoare aduce la cunoștința publicului constănțean că începând cu prima zi de sâmbătă a lunei octombrie a angajat pentru stagiunea de iarnă a anului 1927-1928 un program de teatru nemaivăzut în Constanța. Quelques numeros remarquantes: Madame Gina Watsonia, diseuse francaise de la Folie Berger – Paris,  madmoiselle Berty, diseuse francaise, attraction mondial, Duette Mausy et Jany, de la Casino de Paris, Dans Acrobatique Nouveaute, Mimi Ferari – chanteuse vienese, M-moselle Zulaka – celebre danseuse orientale, Sensationelle Fenomenal Trio Lafayette de la Palais de Dans Berlin, Artemisa – danseuse orientelle, Charleston, Jeny Dokan et Mariette Sorescu – chateuse roumain Și Alte 20 de numere de cabaret de prim rang plus Original Jazz Band condus de orchestra Emil Hubert”. (1926)

***

Începutul lunii octombrie din anul 1927 a adus la Constanța desfășurarea unui extrem de interesant concurs de ciclism, salutat de sute, chiar mii de spectatori. Pe data de 2, într-o duminică, în port, pe șoseaua de lângă dig și Pavilionul Regal (Cuibul Reginei) a avut loc anualul „championat” de viteză pentru sezonul 1927-1928, organizat de cluburile locale de ciclism Elpis și C.C.C. Întrecerea a debut la orele 9, cu participarea a 14 concurenți. Aceștia au fost trași la sorți și împărțiți în perechi ce au alergat în mai multe serii eliminatorii. La final, au rămas în concurs doar doi, Gheorghiu și Papazian. Acesta din urmă, campionul en-titre, de cu o zi înainte, pusese la bătaie un premiu de 500 de lei pentru cel care îi va bate recordul personal de 43,4 secunde. Din păcate pentru el, adversarul Gheorghiu l-a învins în finală, înregistrând timpul de 42.9. Noul campion a primit, în afara banilor lui Papazian, și o cupă de argint, o eșarfă de mătase și o medalie aurită acordată pentru recordul de timp.

Reclama zilei – EFTINIREA TRAIULUI la Restaurantul Bristol, Piața Independenții 6. Dejun și Dineu cu preț fix! Se servește cu  25 de lei o supă, o friptură și o prăjitură! (1923)

Sursa foto: Revista „Constanța și Techirghiolul Ghid ilustrat 1924”

Bătrâna urbe tomitană a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anii cumplitei conflagraţii mondiale suferind numeroase distrugeri şi pierderi de vieţi omeneşti. Modernul oraş Constanţa, o perlă turistică a Europei în epoca interbelică, a devenit începând din 1942 un punct strategic militar deosebit de important. Viaţa sa a avut mult de suferit pe toate planurile (economic, social, cultural etc.), urbea a cunoscut ocupaţii străine şi atacuri devastatoare… Faţa sa, altădată atât de frumoasă, a fost mutilată, clădirile impozante i-au fost distruse, iar populaţia, decimată. Din 22 iunie 1941, după ce mareșalul Antonescu a dat ordinul „Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!”, România, aliată a Germaniei Naziste şi implicată în război din dorinţa de a elibera Basarabia şi Bucovina de Nord, a devenit ţinta bombardamentelor ruseşti. Una dintre ţintele preferate ale Rusiei sovietice a fost evident Constanţa, a cărei importanţă era deosebită datorită portului său. În ciuda tuturor problemelor şi distrugerilor, viaţa la Constanţa a continuat, iar oamenii urbei au rămas fermi pe poziţii, continuând să lupte pentru salvarea oraşului. Informaţii oficiale extrem de preţioase ne spun povestea Constanţei în anii 1942-1943 şi ne ajută să reconstituim imaginea sa din acea perioadă.

Un document extrem de important în acest sens este darea de seamă din 1943, practic un raport întocmit de primarul municipiului Constanţa, colonelul N. Oprescu, pentru perioada 1 aprilie 1942-1 aprilie 1943. Din acesta aflăm date legate de problemele administrative, economice şi sociale, pe care le întâmpinau în acele timpuri autorităţile locale. Se muncea intens, într-o epocă în care resursele economice ale Dobrogei şi ale întregii Românii erau aprig exploatate, iar multe dintre aceste bunuri ajungeau la armata aliată, Germania nazistă. Darea de seamă a primarului Oprescu ne relevă faptul că autorităţile locale au efectuat controale la 174 de întreprinderi industriale şi comerciale, care aveau împreună un număr total de 4.346 de salariaţi. Durata muncii era de 8, maximum 10 ore pe zi, la micile ateliere şi de 10-12 ore la întreprinderile cu comenzi urgenţe, pentru MAN. S-au inspectat 294 de ateliere de ucenici şi în urma verificării s-a constatat că aceştia erau, în general, bine trataţi. Zilnic erau controlate şi toate cele 34 de brutării de pe teritoriul municipiului, căci pâinea era un produs indispensabil. În urma controalelor, statul a aplicat şi numeroase amenzi, trimiţând în judecată 1.142 de persoane care comiseseră contravenţii economice, încălcând prevederi penale, legea administraţiei, legea sanitară sau pe cea a comerţului ambulant.

Au fost inspectate cantine ce ţineau de societăţi petroliere precum Concordia, Rom-An, Columbia, Astra Română, dar şi cantina Muncitorilor din Port, cea a Șantierului Naval, Cantina Căminului Domniţa Ileana şi cea de la Serviciul Salubrităţii. Scopul acestor controale era acela de a vedea dacă mâncarea oferită acolo era de bună calitate şi servită în condiţii legale de igienă.

Constanţa fusese grav avariată în timpul bombardamentelor din vara lui 1941. Din acest motiv, un an mai târziu, Primăria dispune dărâmarea clădirilor grav avariate, iar înlăturarea acestor ruine moderne sunt un prim pas făcut pentru reînfrumuseţarea oraşului.

În plin război, asistenţa socială este un domeniu extrem de important. Unul din forurile implicate la nivel local în astfel de acţiuni era Comitetul Municipal de Patronaj. Acesta, în perioada 1942-1943, a acordat pentru locuitorii Constanţei ajutoare în valoare totală de 3.886.452 lei, 1,8 milioane din această sumă reprezentând numerar, iar restul, îmbrăcăminte şi alimente. Acelaşi Comitet Municipal a asistat şi sprijinit 1.772 de familii din municipiu. De asemenea, erau date alimente pentru funcţionarea a 13 cantine şcolare, zilnic oferindu-se gratuit masă pentru 1.400 de copii. Un instrument extrem de util în acţiunea de sprijinire a populaţiei de către acest Comitet Municipal de Patronaj era cel al colectelor pentru asistaţi. În urma colectelor s-au adunat 6.168.721 de lei, din care, 4,1 milioane erau în numerar, iar restul în efecte.

În anii 1942-1943 multe dintre importantele evenimente culturale, religioase, sociale şi literare se desfăşurau la Căminul Cultural al municipiului. Bombardamentele din 1941 distruseseră localul bibliotecii şi pinacotecii municipiului. Cărţile şi tablourile salvate au fost adăpostite într-una din sălile Cazinoului Municipal. În ciuda vremurilor tulburi, constănţenii nu uitau să se bucure de o lectură bună sau de admirarea unui tablou de înaltă calitate artistică. Astfel, vizitatorii şi licitatorii au avut acces la biblioteca de la Cazino, în tot cursul anului 1942…

Erau vremuri tulburi, dar viața continua în milenara urbe a Tomisului, ajunsă acum, în timpuri moderne, să cunoască fața hidoasă a celei mai teribile conflagrații mondiale. Din punctul de vedere al stării demografice, între 1 aprilie 1942 și 1 aprilie 1943 (perioada de referință în darea de seamă a primarului N. Oprescu), în municipiul Constanța s-au înregistrat 1.371 de nașteri, 721 dintre noii născuți fiind de sex feminin. S-au consemnat 1.143 de decese, 382 de copii murind din diverse cauze.

Constanța spera ca războiul să se încheie cât mai repede, iar locuitorii visau la un viitor liniștit și prosper. Tinerii își întemeiau familii având acest normal deziderat. S-au înregistrat astfel 763 de căsătorii, șase dintre acestea fiind efectuate prin procură. S-au consemnat și 116 divorțuri. Într-o perioadă în care, din cauza războiului, populația se confrunta cu mari lipsuri economice, starea sanitară era implicit una dintre marile probleme ale societății. Lipsa cadrelor medicale specializate (majoritatea aflate pe front), lipsa medicamentelor și nevaccinarea în rândul populației erau de asemenea alți factori ce conduceau la apariția a numeroase boli. Astfel, în perioada 1942-1943 sunt înregistrate foarte multe cazuri noi de tuse convulsivă, nu mai puțin de 148, 37 de cazuri noi de rujeolă (rugeolă), 28 de oreion (oreillon), 25 de scarlatină, 17 de varicelă, 14 de febră tifoidă, 18 de iripizel (eripizel – infecție bacteriană a pielii, numită popular brâncă).

          De la 1 aprilie 1942 și până pe 31 martie 1943, administrația locală, prin instituțiile abilitate, a avut grijă să acorde asistență unui număr de 1.772 de familii, care aveau în componență 5.765 de persoane asistate. Dintre acestea enumerăm: 36 de văduve de război, 35 de invalizi de război, 475 de familii sărace de mobilizați, 461 de văduve nevoiașe, 38 de infirmi, 157 de bătrâni nevoiași, 426 de persoane de sex feminin supuse protecției materne infantile, 184 de familii asistate medical, etc. Doar în 1942, pentru ajutorarea persoanelor sărmane din municipiu, s-au efectuat colecte publice și donații rezultând un numerar total de 4.168.721 lei și efecte în valoare de 2 milioane lei.

Aceste date statistice ne ajută să înțelegem realitatea acelor vremuri. Populația a rezistat, în ciuda tuturor problemelor. Războiul a continuat încă doi ani, dar sfârșitul său avea să aducă alți nori negri…

Reclama zilei – VINOL – Dr. A. Urbeanu – Cel mai eficace preparat pentru oprirea firberii mustului. Prevenirea bolilor vinului și conservarea lui. Prețul unui borcan Vinol este de lei 95 și este suficient pentru 1000 de litri de must dulce. Reprezentant general pentru Dobrogea – E. Flamaropol. Strada Traian no.11. (1927)

Sursa foto: Biblioteca Națională Digitală

Pe data de 4 octombrie 1927 ziarul Dacia anunța numirea unui nou prefect de poliție al municipiului Constanța, în persoana avocatului și publicistului Al. Negrea. Numirea acestuia fusese făcută de câteva zile, mai exact sâmbătă, pe 1 octombrie, dar acum știrea era răspândită pe căile oficiale, pentru a fi cunoscută de întreaga suflare a urbei. Ziarul Dacia saluta cu entuziasm numirea lui Negrea, acesta înlocuindu-l în funcție pe experimentatul Grigore Ștefu, cel care condusese instituția în toți anii de după Primul Război Mondial. Înlocuirea se făcea pe fondul unei așteptate reorganizări a poliției constănțene, măsură impusă de problemele deosebite legate de ordinea și liniștea publică. Într-un oraș-port cosmpolit, precum Constanța, rata infracționalității devenise una extrem de ridicată iar efectivul celor care încercau să stopeze criminalitatea era unul extrem de redus. Numirea lui Negrea era primită cu mare speranță de către populație, chiar dacă se știa bine că doar o reformă la nivel național poate schimba cu adevărat fața poliției române. Se așteptau minuni de la distinsul avocat, dar acestea nu puteau avea loc atât cât cadrul juridic nu permitea acest lucru.

Negrea a fost un personaj iubit și respectat în oraș, un avocat valoros și mai ales un om de cultură de o mare calitate. El nu a rămas în istoria orașului prin activități legate de reformarea poliției locale, ci prin acțiunile sale editoriale. A scris articole în domeniul culturii și juridicului și a fost pe 5 noiembrie 1922 membru fondator al Uniunii Ziariștilor Dobrogeni, alături de Ioan N Roman și Constantin Brătescu. În 1943 a publicat volumul Schițe Dobrogene (cunoscut și sub titlul Din Dobrogea: Schițe și Povestiri) care s-a bucurat de mare succes la public și în care evidenția pitorescul multicultural al Constanței. Prefața acestei cărți i-a fost semnată de Ion Marin Sadoveanu, scriitor care copilărise în urbea lui Ovid. Foarte probabil, pe cei doi îi lega o mai veche prietenie. De altfel, Ion Marin Sadoveanu a trăit într-o casă din spatele Episcopiei, pe D.A. Sturdza (astăzi Revoluției din 22 decembrie 1989), stradă pe care în anii 20 și Negrea și-a avut biroul de avocatură, la imobilul de la nr.37. Fruntaș al partidului liberal, Al. Negrea a mai îndeplinit în anii 20-30 diverse funcții publice, el fiind un apropiat al primarului Virgil Andronescu, iar mai apoi al noului șef al organizației județene Vasile P. Sassu.

Se aduce la cunoștință că astăzi, 4 octombrie, se va vinde prin licitaație publică o casă din orașul Mangalia. Poziție frumoasă lângă mare. Proprietatea preotului Nicolaide este compusă din trei camere cu antreu și magazie, construcție de zid. Curte îngrădită cu zid de piatră. Întinderea totală a locului este de 450 de metri. Licitația va avea loc la Tribunalul Constanța. (Dacia, 1927)

De închiriat pe strada Traian, în vila Corina, din fața Gării (Gara Veche), cu vedere la mare, cu începere de sfântul Dumitru, apartamente compuse din 4,5,8, 9, 12 sau 14 camere mari, garaj, parchetate, sobe de teracotă, instalație electrică, apă și pentru baie, construcție nouă. De preferat pentru consulate și birouri comerciale. A se adresa avocatului O. Goruneanu, strada Vasile Alexandri no.7. (Dacia, 1927)

Reclama zilei – Țigle de Jimbolia, de cea mai bună calitate. Depozit permanent al Fabricei La Steaua Constanței, Avram Iancu 25. Prețuri fără concurență. Înlesniri de plată. (1927)