La sfârșitul anilor 20 Constanța era un oraș-port în plină dezvoltare, cu o viață tumultoasă. Explozia demografică înregistrată în acea perioadă (orașul ajunsese la peste 60.000 de locuitori) a determinat implicit și o creștere a fenomenului infracțional, criminalitatea atingând cote nemaiîntâlnite până atunci. Contrabanda, traficul de stupefiante, prostituția, infracțiunile de violență, jafurile, evaziunile economice, toate aceste fapte erau cu greu ținute sub control de forțele polițienești locale. Poliția Constanța fusese înființată încă din anul 1878, după integrarea Dobrogei la statul român. În a doua jumătate a anilor 20, menținerea legii și ordinii publice a devenit și mai dificilă, odată ce Constanța a devenit oficial, de la 1 ianuarie 1926, municipiu, și a preluat din punct de vedere administrativ și comunele suburbane Anadolchioi, Brătianu și Viile Noi. Poliția municipiului era total depășită de situație, efectivul său fiind mult sub cerințe. Într-o adresă trimisă Primăriei în decembrie 1928, comandantul poliției de la acea vreme îi scria edilului Francisc Sachetti cerându-i să îi aloce fonduri pentru angajarea măcar cinci sergenți de oraș, pentru că nu poate face față problemelor din teren. În acel moment, întreaga ordine publică era asigurată de numai 25 de polițiști, din care 23 sergenți de oraș, un sergent major și un revizor de sergenți.
Probleme deosebite nu erau însă doar la Constanța, ci și întreaga țară. România Mare avea acum 71 de județe cu 355 de oficii de poliție (cu 15942 de angajați) care nu acționau unitar. Nu exista coeziune între oficii, se acționa arbitrar, fără o supervizare centrală, iar din cei aproape 11.000 de sergenți de oraș din întreaga țară, 80% nu aveau calificarea necesară pentru această slujbă. Mai mult, din cei 1184 de ofițeri de poliție ai României, doar 40 erau licențiați în drept.
În acest context a apărut pe 21 iulie 1929 Legea pentru organizarea poliției generale a statului, inițiată de ministrul de interne Alexandru Vaida Voievod. Noua normă viza unificarea serviciului polițienesc și transformarea sa într-un sistem armonios și flexibil. Direcția Generală a Poliției a fost împărțită în Servicii Centrale și Exterioare, la acestea din urmă intrând Prefectura Poliției Municipiului București, inspectoratele regionale și chesturile de poliție din municipii (precum Constanța). Poliția municipală din urbea lui Ovidiu avea acum în subordine și Poliția Portului, având să funcționeze astfel până în anul 1948. Mai mult, Constanța devenea conducerea centrală pentru toate unitățile din județ, care nu mai puteau acționa după bunul lor plac. Poliția Municipiului Constanța acționa pe teritoriul urbei prin cinci circumscripții sau comisariate (secții) care acopereau și noile suburbii, fostele comune rurale devenite cartiere.
Legea din 1929 a produs numeroase schimbări, unele dintre ele aproape imediate. Au fost retrași din activitate angajați care nu îndeplineau criteriile de calificare conform noilor cerințe iar mulți ofițeri din garda veche au fost puși în retragere. Pe data de 2 august 1929 comisarul Leon Panaitescu a fost confirmat ca chestor definitiv la Prefectura Poliției Municipiului Constanța. În aceeași zi au fost puși în retragere mai mulți funcționari din poliție: maiorul Constantin Nenițescu (Poliția Constanța), Anton Dumitrescu (Poliția Cernavoda), I Mihăescu (șef serviciu Inspectorat Siguranță), comisarii D. Raicopol, Al. Cârstea și Bobeș, precum și Ludovic Geaneloni, comnadantul corpului de sergenți Constanța. În următorii doi ani, în Poliția Municipiului au fost făcute angajări pentru a acoperi toate posturile din teritoriu, reușindu-se astfel o reorganizare a serviciului în așa fel încât acesta să poată menține controlul în lupta contra criminalității.
Pe 2 august 1929, proaspăt confirmatul chestor al Poliției Constanța, Leon Panaitescu a fost invitat la Prefectură de către prefectul județului Nicu Petru. Aici era deja prezent un oaspete străin de seamă, avocatul și publicistul Jean Bruchesi, profesor la Universitatea din Montreal, Canada, venit de la București pentru a vizita orașul lui Ovidius. Chestorul Panaitescu a fost desemnat ghidul profesorului și cu automobilul prefecturii, cei doi au vizitat orașul și împrejurimile sale. Seara, călătoria s-a încheiat la gară, acolo unde profesorul Bruchesi, entuziasmat după vizita făcută, s-a urcat în trenul ce avea să îl ducă la București.
În aceeași zi de 2 august 1929 un alt jurnalist, de această dată român, a fost protagonistul unui incident nefericit. D.V. Burlan, corespondentul ziarului național Universul a fost bătut crunt în incinta portului de către doi funcționari vamali. Gazetarul semnase mai multe articole extrem de acide și subiective la adresa vameșilor constănțeni pe care îi acuzase de diverse fapte penale. În ziarul Dacia a apărut un scurt anunț referitor la incidentul din port precum și mențiunea: “Dacă am respins cu indignare calomniile pe care ziarul Universul le-a debitat împotriva funcționarilor vămei Constanța, tot astfel respingem modul brutal de comportare al vameșilor (în incindentul cu D,V. Burlan)”.
Ziua de 2 august a mai adus un incident deosebit, publicat o zi mai târziu în ziarul Dacia sub titlul Idilă cu automobil de furat și pe care îl cităm în continuare: “Șoferul Cihoreanu, ce conducea automobilul 833 Constanța, proprietatea doamnei Aneta Ionescu, a dispărut! Odată cu mașina furată a luat cu el și o tânără de 17 ani. Jandarmii îl caută să îl aresteze!” Foarte probabil, șoferul amorezat a fost prins și a avut timp să regrete fapta necugetată. Cât despre tânără, sigur aceasta a tras învățăminte și a știut apoi să nu mai fie fermecată de mașinile de soi și de conducătorii acestora…

Reclama zilei – Khedivial Mail Line. Vapoarele poștale de lux pentru pasageri și mărfuri Rashid și Roda – Trafic regulat pe ruta CONSTANTZA – ALEXANDRIA. Plecare din Constranța în fiecare săptămână cu escalele: La ducere – Constantinopol, Smyrna, Pireu și Port-Said; La venire – Pireu și Constantinopol. Bilete dus-întors valabile șase luni de zile cu prețuri reduse. Pentru grupuri, excursioniști și emigranți, condițiuni speciale. Cursa sosește în fiecare luni dimineață la orele 7 și pleacă în aceeași zi la 4 după-amiaza. Pentru bilete, informațiuni și prospecte a se adresa la reprezentanța generală S.A:R: Watson & Youell și la agențiile de vânzare bilete. (1929)
Surse bibliografice privind reorganizarea poliției din 1929: Radu Aurel, Din istoria Poliției Române (1919-1940), București, 2003; Constantin Cheramidoglu, Sergentul de stradă în Constanța Veche, revista Impact, nr. 120, martie 2013; Poliția Municipiului Constanța – file de istorie, revista Impact nr.31, martie 2005; Nicoleta Grigore, Repere istorice, revista Impact, nr.99, martie 2011.

La început, pe plajele Constanței și Mamaiei bărbații și femeile făceau plaje și baie în mare separat, în zone strict delimitate. Primele decenii ale secolului XX au adus însă o schimbare considerată, de unii revoluționară și normală, de alții – scandaloasă și imorală, și anume baia la comun. Noua modă, acceptată după modelul Coastei de Azur, deschidea polemici aprinse.
Prezentăm mai jos articolul intitulat Băile Comune, publicat pe 1 august 1924, și semnat sub pseudonimul BAC: “În fiecare sezon se pune întrebarea: Trebuie sau nu să se permită băile comune? Unii sunt contra, pentru că vor să ducă pudicitatea în exces. Alții sunt pentru, întrucât vor să ducă libertatea până la exces… O familie compusă din tată, mamă și câțiva copii vor găsi foarte agreabil să poată sta împreună, fie în apă, fie pe plajă. Pentru aceștia, băile comune sunt o adevărată binefacere, dacă pot sta toți la un loc. Trebuie să recunoaștem că nu este tocmai plăcut ca bărbatul să facă bae la o distanță de un kilometru de soția lui și între ei, copilul sau copiii să alerge de colo-colo, neștiind cu cine să rămână. După cum vedeți, băile comune sunt bune pentru oameni cumsecade. Dar ce te faci cu derbedeii? Sunt unele persoane, mai ales dame, care nu vor să stea la un loc cu indivizi care vin la Mamaia pentru alte scopuri decât baia. Lucrul ar fi foarte lesne de solționat: să se pună o frânghie în apă, care să marcheze locul până unde sunt permise băile comune. Cine trece de această linie să fie luat de gât de către păzitori, care să stea și ei în apă, căci săptămâna trecută mi s-a întâmplat să văd cum un individ își bătea joc de sergent, chemându-l în apă dacă vrea să îl dea afară. Așa s-ar pune puțin la respect și acele cocote, feminine și masculine, care pentru ca să intre în apă să facă o baie, își aranjează boneta câte zece minute, în fața oglinzii de la cabină, aranjându-și tricourile ca nu care cumva să aibe vreo cută. Băi comune? Da, dar între oameni”.
“Ni se semnalează că cunoscuții pungași de buzunare Jean Bărzănescu, Gherasim și Mihai, împreună cu alți trei, colindă plăjile orașului în timp ce oamenii fac baie în mare și le fură banii și hainele. Naivii țărani mai ales cad victime abililor pungași. La rându-ne, atragem atenția autorităților asupra acestui fapt.”(Dacia, 1925)
“Bună recompensă ofer persoanei care-mi va aduce un ceas bărbătesc de aur, cu lanț, în formă de exagon, pierdut în ziua de 30 iulie a.c.. Cine l-a găsit e rugat a-l aduce, recompensa întrecând valoarea obiectului care este un suvenir de familie. A se adresa la Banca Marmorosh Blanc (n.a. actualul BNR Constanța)” (Dacia, 1924)
“Înștiințare – Ocazional se vinde o șalupă motor pentru 80 de persoane, lungime 13 metri, lățime 3.5 metri, cu cabină luxoasă închisă, având viteză maximă 8 mile pe oră. A se adresa la dl A. Filipachis, din strada D.A. Sturdza (n.a. actuala Revoluției din 22 decembrie 1989).” (Dacia, 1924)
“Astăzi, 1 august, va rula la Teatrul Cinema Arena Grand grandiosul film Atlantida. Operă complectă în 12 mari acte” (Dacia, 1924) Filmul era o producție franco-belgiană din 1921, L’Atlantide, realizată după romanul omonim al scriitorului Pierre Benoit, iar acțiunea sa se petrecea în deșertul african Sahara.
“Eri, înainte de dejun au dispărut din grădina Tataia doi boi tineri, în vârstă de 7 ani. Cine îi va aduce va primi lei 2000 recompensă. Căpitan Al.Șteflea.”(Dacia, 1925) Parcul, Grădina Tataia se afla pe Bd. Regina Maria (astăzi bd. Mamaia), “în partea de nord a orașului”, în zona în care astăzi se află Universitatea Ovidius (sediul vechi). A fost înființat în 1914 de căpitanul Alexandru Șteflea, proprietarul terenului în suprafață de peste 90.000 de metri pătrați. Din parc se cobora pe o potecă spre plaja cu același nume.

Reclama zilei – Aprovizionați-vă încă de pe acum cu cărbuni englezești Cardif. Se vând cu prețuri care desfid orice concurență iar la cantități mari se oferă reduceri. P. Luludis și Fiii. Str. Lascăr Catargiu, no.28, Constanța. (1924)

Sursă foto: Biblioteca Digitală Națională

Pe 31 iulie 1923, în Portul Constanța a sosit marele transatlantic sub pavilion francez Canada, aparținând companiei de navigație Cie Fabre. Vasul a adus în România 172 de români repatriați din America și 12.000 de tone de mărfuri diverse. O astfel de știre surprinde astăzi, dar în anii `20 ai secolului trecut era un lucru destul de des întâlnit. După încheierea Primului Război Mondial și crearea României Mari, mulți români, în speciali transilvăneni emigrați în Lumea Nouă, au ales să revină acasă. Cu ajutorul unei misiuni diplomatice românești ei au reușit să își preschimbe fostele pașapoarte emise de Imperiul Austro-Ungar cu documente similare ale statului tricolor. Din acest motiv, transatlanticele au început să aducă periodic la începutul anilor 20 români dornici să revină acasă, iar poarta principală de intrare a fost Constanța.

În perioada interbelică, Constanța a devenit un port extrem de tranzitat. Numeroase agenții maritime străine și-au deschis birouri, iar portul a fost luat cu asalt de sute de vase de tonaje diferite din întreaga lume. Serviciul Maritim Român (SMR) și-a modernizat și el flota cu vase care făceau periodic curse în Marea Mediterană. Companii străine, precum National Steam Company (a fraților Embiricos), Cie Fabrique sau Lloyd Trieste aveau transatlantice ce făceau ruta New York-Constanța și retur. Pentru a înțelege traficul intens de mărfuri și de persoane, dăm doar câteva exemple de curse ale SMR-ului, așa cum sunt ele menționate în ziarul Dacia, pe 31 iulie 1926: „Vaporul Principesa Maria a sosit în această dimineață cu pasageri și mărfuri de la Constantinopol, vasul Împăratul Traian va sosi duminică dimineață cu pasageri și mărfuri de la Alexandria (Egipt) și în aceeași zi va face o excursie de patru ore în largul mării. Vaporul România va pleca duminică seara la Alexandria iar vaporul Dacia va sosi luni dimineață cu pasageri de la Iaffa (Jaffa, astăzi în Israel)”.

Isprăvile banditului Terente țineau prima pagină a ziarelor interbelice, fie ele locale, regionale sau naționale. Presa constănțeană nu făcea excepție de la regulă și publica orice informație legată de Terente. Se crease chiar și o fobie pe această temă: deși Regele Băților acționa în județele Tulcea și Brăila, unii constănțeni se jurau că l-au văzut prin oraș sau afirmau că stă la pândă sub cine știe ce pod al vreunui cartier mărginaș. Chiar în ziarul Dacia a apărut pe 31 iulie 1924 scurtul articol „Terente la Constanța”, scris într-o cheie anecdotică, și din care redăm fragmentul: „Ni se comunică pe cale particulară că un individ a cărui figură și apucături coincid cu acelea ale banditului Terente a fost observat intrând în birourile administrației pescăriilor statului, din localitate. Lipsa suspectă a peștelui de bună calitate din piață, precum și apariția acestuia pe la toate restaurantele întărește bănuiala că Terente este amestecat și în toate acestea. Poliția comunei ar face bine să nu lase afacerile… baltă!”

Ca și astăzi, și în anii interbelici, conducătorii de vehicule contra cost doreau ca vara să dea lovitura și să ia de la clienți sume mari de bani, în schimbul unor curse de mică distanță. Birjarii erau acuzați adesea că sunt nepoliticoși, chiar agresivi cu turiștii, și că nu respectă regulamentele stabilite de primăria orașului: „Atragem binevoitoarea atenție a domnului prefect al poliției asupra conducătorului trăsurii cu no.92. Deunăzi, acesta a bătut un client pentru că nu -i plătise 40 de lei pentru o cursă care face 10 lei. Eri a comis alte scandaluri în oraș. De remarcat că acest birjar, când un client îi cere serviciul, îl întreabă mai întâi unde merge, iar dacă cursa e lungă, birjarul refuză… ori de câte ori produce scandal, strigă în gura mare că așa l-a învățat dl Valahu, președintele sindicatului birjarilor. Biroul circulației îl învață oare să procedeze în acest mod?” (Dacia, 31 iulie 1924).

Pe 31 iulie 1924 s-a înregistrat un tragic incident în largul mării. Șalupa Fulgerul a plecat de la Cazinoul Constanței având la bord peste 20 de excursioniști. După ce ambarcațiunea a ieșit în larg, unul din pasageri, un tânăr elegant, a atras atenția celorlalți întrucât s-a văzut că are în buzunar mai multe pietre. Înainte ca turiștii să realizeze ce se întâmplă, tânărul s-a ridicat și a sărit peste bord, scufundându-se imediat. Orice încercare de salvare a fost imposibilă iar trupul său nu a putut fi recuperat. Pe locul în care stătuse a rămas un pachet cu 14 scrisori. Într-una dintre acestea, adresată Poliției, spunea că se numește Alfred Fiedler, este din Mediaș, elev al Școlii de Cavalerie din Sibiu și că nenorociri familiare l-au îndemnat să își pună capăt zilelor…

Reclama zilei – Agenția Frații Singros, Str.  Cantacuzino no.19. Vaporul poștal francez Eliane sosește pe 4 august la Constanța. Primește mărfuri și pasageri pentru următoarele porturi: Varna, Burgas, Constantinopol, Galipoli, Dardanele, Mytilene, Smyrna, Adalia și Mersina. Cabine luxoase cls I, II și III cu lumină electrică. Pentru orice alte informațiuni vă rugăm a vă adresa la agenție. (1923)

Sursă foto: Biblioteca Digitală Națională

La finele secolului al XIX-lea, orașul lui Ovidiu atrăgea în sezonul estival mii de turiști dornici de relaxare, de băi de mare și de soare. Vara era extrem de profitabilă pentru comercianții și antreprenorii locali care încercau să ofere vilegiaturiștilor orice marfă sau produs dorite. După unii însă, prețurile de la Constanța, și mai ales cele de la hoteluri, erau însă mult prea mari, fiind crescute articial în lunile de vară. În vara lui 1896 ziarul Constanța a publicat un material în care infirma acest lucru, explica unele realități ale urbei și chiar oferea sfaturi vizitatorilor:

“Mai multe ziare din București au răspândit faima că în Constanța ar fi o scumpete nesuportabilă. Ne facem o datorie a repeta că prețurile celor 18 hoteluri sunt absolut acelea de astă iarnă, precum și articolele de subsistență ca pâinea, carnea, fructele, etc. Singurul inconvenient sunt casele de locuință particulare din quartierul de jos, unde nu sunt destule clădiri de a ajunge la toate cererile. Dar acest inconvenient este cu prisos remediat în quartierele din centru și de sus, unde se pot găsi locuințe de la 100 de lei și până la 60 și 30 de lei, pe lună. Peste tot concurența e mai mare în Constanța decât în oricare stație balneară a țărei și este natural să fie așa, orașul nostru fiind destul de mare”.

Așadar, cerere de ofertă turistică exista însă numărul localurilor de cazare, de înaltă calitate, era destul de redus, mai ales la prețurile modice. Puținele hoteluri de lux și categoria I cereau bani mulți iar vilegiaturiștii voiau să stea în Peninsulă, unde era scump, și nu la marginea urbei, unde s-ar fi putut caza la case particulare. Deși vorbim despre 1896 trebuie să  recunoaștem că problema aceasta a cazării scumpe este și astăzi, una actuală.

Cum era însă Constanța anului 1896? Pentru a înțelege situația, ne ajutăm de câteva date statistice. Potrivit unui recensământ oficial, orașul avea o populație de 10.419 locuitori, din care 704 erau comercianți declarați, 1083 erau proprietari, 246 derulau activități industriale, 66 erau samsari(intermediari de afaceri), 15 antreprenori de hoteluri, 12 fabricanți de cărămidă, 9 antreprenori de lucrări publice, 9 avocați, 9 doctori, 4 farmaciști, 12 coafori (frizeri). Așadar, activitățile economice erau încă la început și mai era mult până ca orașul să poată satisface toate nevoile vizitatorilor. Acest lucru avea să se împlinească abia în perioada interbelică.

Ca să înțelegem realitatea acelor vremuri, mai oferim câteva date: în iulie 1896, la Constanța s-au născut 28 de copii, 17 băieți și 11 fete. S-au înregistrat și 32 de decese, dintre care 13 copii, ceea ce ne arată un indice de mortalitate infantilă extrem de ridicat, într-o epocă în care epidemii de tot felul făceau ravagii. Din cele 32 de decese, zece au survenit din cauza tuberculozei iar câte trei s-au datorat unor enterite, cancere stomacale sau atrepsii (boală specifică sugarilor). Au mai fost și alte boli mortale iar două persoane au decedat prin înec iar una a fost împușcată. Tot în iulie 1896 la Constanța s-au oficiat șase căsătorii.

În anul 1896, nici județul nu era încă foarte populat. Avea doar 118.388 de locuitori și asta, după ce mulți români din alte provincii se stabiliseră aici. La nivel etnic, românii erau majoritari (56.262) fiind urmați de tătari (27.351), bulgari (10.876), turci (6965), greci (4142), germani (3742), ruși (1876), evrei (1089), armeni (554), italieni (120) și alte naționalități (420).

Reclama zilei – N.I. Milonas, “La Insula Samos”, Constanța, Strada Brașovenilor no.11, în apropiere de măcelării și pescării. Magazin cu coloniale, asortat cu tot felul de vinuri și băuturi spirtoase precum: Vin negru de Tenedos, Vin Comandarie de Chipros, Vin Tămâioasă de Samos, Vin alb de Drăgășani, Vin alb vechiu de 3 ani de Odobești, Mastică adeverată de Hios, Coniacuri din vin tămâioasă. Unt-de-lemnuri supra-fine provenite din insula Samos, precum și toate articolele atingătoare de acestă branșă. (ziarul Constanța, 1897)

Ziua de 29 iulie marchează comemorarea arheologului și epigrafistului Andrei Aricescu (28 septembrie 1935-29 iulie 1991), unul dintre specialiștii care au contribuit semnificativ la cercetarea țărmului vest-pontic și la valorificarea patrimoniului arheologic românesc. Dispărut prematur, înainte de a împlini 56 de ani, Andrei Aricescu a lăsat în urmă studii dedicate Scythiei Minor și armatei romane din spațiul dobrogean, care continuă să reprezinte un reper pentru generațiile de cercetători.

          Născut la București, într-o familie de intelectuali, Andrei Aricescu și-a desăvârșit întreaga formare în Capitală. A absolvit Liceul Clasic (1949-1953), apoi Secția limbi clasice din cadrul Facultății de filologie a Universității București (1953-1958). Pregătirea solidă în limbile greacă și latină avea să constituie fundamentul viitoarei sale activități de cercetare. În anul 1975 și-a susținut doctoratul în istorie, cu teza „Armata în Dobrogea romană”, lucrare care avea să-i  definească direcția principală de cercetare.

După absolvirea facultății, la sugestia foștilor săi dascăli, a fost repartizat la Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea. Venit inițial în această instituție pentru a se preocupa de epigrafie, activitatea desfășurată în muzeu și contactul direct cu șantierele arheologice l-au apropiat de arheologie. A participat la cercetările de la Tomis, Techirghiol (1959), Limanu (1960), a condus săpăturile de la Sâmbătă Nouă (1960), Castelu (1961), Nicolae Bălcescu (1962), Gura Dobrogei (1962), Hârșova (1964) și altele. După aceste incursiuni arheologice din primii ani ai carierei, s-a întors la preocuparea sa de bază: epigrafia și interpretarea izvoarelor antice referitoare la Dobrogea romană.

          În perioada 1965-1975 a activat în cadrul Institutului Pedagogic Constanța, unde a predat limba latină, lingvistică și istoria limbii române. Ulterior, s-a transferat la Oficiul pentru Patrimoniul Cultural Național al municipiului București, inițial ca muzeograf, apoi ca șef al instituției. Seriozitatea și disciplina care l-au caracterizat au făcut ca din anul 1979 să fie promovat director adjunct cu probleme de patrimoniu cultural național în fostul Consiliu al Culturii. A fost un adevărat profesionist, un „omul de meserie”, unul dintre cei care cunoșteau în profunzime rolul muzeului și responsabilitățile acestei instituții, sprijinind modernizarea activităților muzeale și acordând o atenție deosebită evidenței, conservării și restaurării patrimoniului.

În urma reorganizării Consiliului Culturii, Andrei Aricescu a devenit redactor la Editura Sport-Turism. Din această poziție a inițiat colecția „Monumente și muzee”, în cadrul căreia au fost publicate numeroase volume de înaltă ținută științifică, contribuind la valorificarea patrimoniului cultural național. După evenimentele din decembrie 1989 s-a alăturat Direcția Muzeelor și Colecțiilor din Ministerul Culturii, pentru a continua ceea ce începuse la editură: ordonarea publicațiilor muzeelor după un plan editorial bine conceput.

„Pornind singur în această muncă, începând din mai 1990, era pe cale să înființeze un oficiu sau o editură, Museion, specializată în publicarea materialelor științifice și de popularizare ale muzeelor. De astă dată o boală necruțătoare i-a întrerupt toate planurile frumoase și fructuoasă ce le croise pentru sectorul muzeistic național” – a consemnat Vasile Barbu, cel care i-a fost prieten, coleg și colaborator apropiat, în articolul dedicat din Pontica XXIV.

Opera sa științifică este dominată de studiile de epigrafie, istorie militară și topografie antică. Cercetările privind inscripțiile, identificarea unor localități și reconstituirea itinerariilor antice, precum și analiza rolului unităților militare în procesul de romanizare a Dobrogei au adus interpretări noi și au schimbat perspectiva asupra unor probleme istorice importante. Lucrarea „Armata în Dobrogea romană”, publicată în 1977 și reeditată ulterior în limba engleză la Oxford, a fost distinsă cu Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române. Această cercetare la consacrat pe Andrei Aricescu drept un deschizător de drumuri în studiul istoriei militare a provinciei.

Totodată, a colaborat la realizarea volumelor „Tezaurul de sculpturi de la Tomis” (1963), alături de Vasile Canarache, Vasile Barbu și Adrian Rădulescu, „Noi monumente epigrafice din Scythia Minor” (1964), alături de Vasile Barbu, N. Gostar, Gh. Poenaru Bordea și A. Rădulescu, precum și la „Enciclopedia civilizației romane” (1982), pentru care a redactat majoritatea articolelor dedicate armatei romane și o parte dintre cele referitoare la Dobrogea romană.  

Reclama zilei: „Atențiune – Important la Librăria Dobrogeană – str. Ștefan cel Mare 44 – A sosit un mare transport de Patefoane – 10 modele cele mai noi – importate direct din fabrică – Vânzare și în rate cu prețuri ce desfid orice concurență – Plăci cântate de cei mai celebri artiști vindem cu 95 lei placa” (Dobrogea Jună, 29 iulie 1927)

Sursă informații și foto: Vasile Barbu, Andrei Aricescu (1935–1991), în Pontica, XXIV, 1991, p. 443–447.

În prezent, în luna august, sărbătorim cu toții de Sfânta Maria, Ziua Marinei și Serbările Mării, evenimente așteptate cu nerăbdare atât de turiști, cât și de localnici. În formatul cunoscut astăzi, aceste ceremonii au luat naștere în anul 1902, pe vremea primarului Cristea Georgescu. Asta nu înseamnă însă că înainte de această dată, la Constanța nu aveau loc evenimente de anvergură dedicate distracției și relaxării. La data de 28 iulie 1896, în ziarul Constanța a fost publicat articolul intitulat „Serbări la Constanța”, care anunța activitățile programate pentru acel an, la jumătatea lunii august.

Evenimentele urmau să înceapă duminică, 12 august, cu serbări nautice: „Regate, curse de bărci de resboiu, de comerciu, din port, cu pânze și cu vâsle, curse de înot pentru bărbați și copii, curse cu obstacole, curse umoristice, jocuri nautice”.

O zi mai tîrziu, pe 13 august, aveau loc „curse de cai ofițerești, soldățesci și particulari,  cu obstacole, curse de tătari, etc”. În aceeași seară, la Cazin, era programat un mare bal. Trebuie menționat că acest Cazin era cel de al doilea dintre Cazinourile care au funcționat, succesiv, la Constanța. Primul Cazin, Kursaal, a existat între anii 1880-1891, lângă Farul Genovez. Al doilea, cel menționat în 1896, a fost ridicat în 1892, a funcționat până în 1910, și se afla pe faleză, cu intrare din Bulevardul Elisabeta, oarecum vis-a-vis de actualul Parc Arheologic de la Catedrală. Cazinoul de astăzi, al treilea din istoria orașului dar și cel mai grandios, a fost inaugurat în august 1910 și funcționează și astăzi.

Întorcându-ne în anul 1896, trebuie spus că marți, 14 august, aveau loc: „curse pe jos, de bărbați și copii, cu obstacole, sărituri în înălțime și în lungime, curse jameaux, jockey, curse în saci, curse de biciclete, etc”. Seara se încheia tot cu un bal, de această dată organizat pe vaporul Cobra, care aparținea, în acel moment, Serviciului Maritim Român (SMR) înființat cu un an înainte. În aceeași seară, pe faleză, pentru întreaga asistență, avea loc o serată venețiană, încununată cu un spectaculos foc de artificii.

Să ne întoarcem însă la vaporul Cobra. Era era un vas cu zbaturi, închiriat de puțin timp de SMR de la un armator din Hamburg și care a rămas în serviciul companiei naționale române până în aprilie 1897, când a fost restituit proprietarului. Cobra și o altă navă, Ignazio Florio, au deservit ruta Constanța – Cospoli (Constantinopol – în argoul marinarilor), efectuând câte trei curse pe săptămână. În 1897, SMR a cumpărat vasul Ignacio Florio și i-a schimbat numele în Principesa Maria. (sursă informații despre vapoarele Cobra and Ignacio Florio – Dan Șambra, Înființarea Serviciului Navigație Maritim (I), historia.ro).

Mai aflăm din ziarul Constanța următoarele: „Cu ocasiunea acestor serbări se vor aranja trenuri de plăcere și reduceri de 50% pentru o călătorie la Constantinopol, care se va face după terminarea serbărilor”. Într-adevăr, această călătorie a avut loc între 15-18 august, chiar cu mai sus-menționatul vapor Cobra. Întreaga plimbare a costat 115 lei de persoană, în acești bani fiind incluse drumul, mesele, cazarea la hotel în Constantinopol, trăsuri și ghid în limba română. Pasagerii s-au îmbarcat pe Cobra în seara de 15 și au ajuns în orașul sultanilor a doua zi dimineață având parte de două zile pline. Pe  17 seara, Cobra a ridicat ancora și a revenit la Constanța pe 18 dimineața.

Programul încărcat al serbărilor estivale din 1896 a fost unul care, grație succesului avut, s-a repetat și în următorii ani. Turiștii au început să vină în număr tot mai mare, mai ales acum, când Dobrogea era legată terestru de restul țării prin Podul de la Cernavoda. Povestea Constanței turistice era încă la început, dar drumul era unul luminos…

Reclama zilei – A sosit renumita prezicătoare Sylvia, eleva doamnei Se Thebe Paris, autorizată de Ministerul de Interne. Consultațiuni zilnice. Str. Enescu 4 (Pescari), lângă Primărie, deasupra restaurantului ardelean Farcaș.(1932)

Sursă foto: vasul Cobra, www.historia.ro

Luna iulie a anului 1928 a fost una extrem de bogată în ceea ce privește competițiile sportive. Foarte popular devenise boxul, astfel că în sezonul estival în orașul lui Ovidiu erau organizate săptămânal gale de pugilism la care participau sportivi din țară și din străinătate, profesioniști, dar și amatori. În a doua jumătate a lunii iulie, două săptămâni la rând, în week-end au avut loc gale organizate de un reputat boxer francez pe nume Frankie Martin (n.a. a nu se confunda cu Frankie Bikerdicke Martin, pugilist canadian ce chiar în luna iulie participa la Jocurile Olimpice de Vară).

Pe 27 iulie organizatorul a fost el însuși protagonistul unui meci extrem de apreciat, disputat în fața germanului Muller și câștigat prin Knock Out. În aceeași gală a boxat și marele Constantin Nour, fost campion național și un obișnuit al Constanței în sezonul estival. Nour a făcut spectacol în fața unui adversar străin, învins al cărui nume, din păcate, nu s-a păstrat. La aceste gale organizate de francezul Martin și-au încrucișat mănușile alți sportivi profesioniști redutabili, dar și amatori dornici să își arate talentul în ring. Peste timp, Nour a intrat în istoria boxului românesc și ca antrenor al clubului Dinamo, el fiind mentorul marilor campioni olimpici Nicolae Linca și Ion Monea și a altor mari pugiliști medaliați la Jocurile Olimpice, Mondiale sau Europene.

Tot într-o duminică din iulie, dar pe 15, Societatea Sportivă Culturală a funcționarilor economici din Constanța a organizat mari “demonstrațiuni” sportive, pe mai multe discipline, desfășurate în principal în fața sau în apropierea Cazinoului. Extrem de apreciat de public a fost concursul de înot Cupa Comandor St. Popescu, desfășurată lângă Cazino, pe o distanță de 1800 de metri și care a reunit la start 44 de concurenți. Câștigătorul întrecerii a fost un marinar de pe distrugătorul Mărășești, Tunaru, urmat Vasile Pop și de Frantz Luker. În aceeași competiție desfășurată sub egida Societății Sportive Culturale au avut loc și concursuri de ciclism. Cursa de fond Constanța – Medgidia și retur a avut 22 de concurenți iar podiumul a fost ocupat la final de Gheorghiu Ion, de la Clubul Sportiv Elpis, urmat de Teodor Tănase și Abdela Abibula. În cursa pentru amatori Constanța- Murfatlar, locul I a fost adjudecat de Foty I. Foti, urmat de Minasian și Jianu. A existat și o cursă de ciclism feminin, pe distanța Cazino – Silozuri și înapoi (1460 de metri), câștigată de domnișoara Argentina Tănăsescu. Tot în zona Cazinoului a avut loc Concursul de Fugă pe 4800 de metri, întrecere la care au participat 17 concurenți. Învingător a ieșit Oesep Cevanghian, în timp ce locurile doi și trei le-au revenit lui Origint Garbis Iorian și lui Ion Iliescu.

Începând cu data de 22 iulie, timp de o lună, pe plaja de la Mamaia a fost organizată de Societatea Națională Crucea Roșie filiala Constanța o școală de înot pentru elevii din oraș. Cursurile au fost zilnice, în intervalul orar 8.00 -12.00. Copiii înscriși au fost transportați zilnic cu trenul de la Constanța la Mamaia și retur, în baza unui abonament de 90 de lei pe lună. Taxa de înscriere plătită de părinți a fost de 50-100 de lei, în funcție de vârsta cursantului. Elevii puteau veni însoțiți de părinți iar costumul de baie era obligatoriu. O doamnă din comitetul de organizare a supravegheat zilnic desfășurarea școlii de înot, asistând în același timp și la îmbarcarea și debarcarea copiilor, în, și din tren. Cursurile au fost predate de către un maistru marinar.

După cum se vede, luna iulie a anului 1928 a fost una bogată în evenimente sportive sau dedicate activităților fizice. Competiții au fost mult mai multe, la diverse discipline, dar astăzi am prezentat doar o parte dintre ele. Într-un material ulterior vom aloca spațiu și Regelui-Fotbal, extrem de popular în Constanța interbelică.

Reclama zilei – INVICTA – Regina mașinelor de scris: Solidă, Rapidă, Perfectă, Economică, Indestructibilă, Convenabilă. O capo d’operă a industriei italiene, creată pentru dominare. Reprezentant general și depozitar pentru România – Albert Herșcovici, Constanța, str. Traian no.4. (1928).

Sursa foto:Poster Băi de mare la Mamaia, 30 august 1912– Historia magazine, June 2010

Imaginea romanțată a litoralului interbelic, cu plaje elegante, orchestre și plimbări pe faleza Cazinoului, avea și o față mai puțin cunoscută. În fiecare vară, odată cu turiștii, la Constanța soseau și alți „vizitatori”, despre care presa vremii scria cu îngrijorare.

În ziarul Marea Neagră din 26 iulie 1925, un articol intitulat sugestiv Sezoniștii nepoftiți descria o adevărată „alianță” formată din „pungașii de buzunare – excroci – spărgători și prostituate”, care îi transformau pe vilegiaturiști în ținte sigure. Autorul remarcă lipsa efectivelor de poliție, căci „de la Cazinou până la cartier, dealungul străzei Carol, nu întâlnești decât doi sergenți de oraș, iar dela malul mării până în cealaltă margine de oraș abia încă doi”; în plus, „dacă ești puțin mai distrat, rămâi la sigur fără portmoneu” sau fără valiză, dacă ești în tren.

„Să nu se creadă că vrem să aducem învinuiri energicului prefect de poliție d. Gr. Ștefu. Nu. Departe de noi aceasta. Știm că oricâtă străduință ar depune d-sa pentru angajarea lor, e imposibilă. Și cu adevărat, în actualele timpuri, ce poate face un om cu 1.200 de lei pe lună (40 lei pe zi – salariul unui sergent), când pâinea ne costă 28 de lei, iar carnea mai proastă, de vacă, nu ți se vinde fără 24 de lei kilogramul”, se completează în articol, aflând astfel și un posibil motiv pentru lipsa celor care să asigure siguranța și ordinea publică.

Materialul jurnalistic continuă cu o descriere succintă a fiecăreia dintre categoriile de răufăcători: pungașii de buzunare sunt prezentați ca indivizi care pândesc neatenția călătorilor și profită de orice clipă de neatenție pentru a sustrage portofelele sau bagajele; escrocii apar drept personaje bine îmbrăcate, care se recomandă drept voiajori, agenți sau achizitori și obțin bani în avans pentru afaceri fictive; spărgătorii sunt descriși ca „vizitatori neanunțați”, care pătrund în locuințe, aleg obiectele de valoare și le transformă apoi în bani la „Muntele de Pietate”. O descriere puternic moralizatoare este rezervată prostituatelor: „Simandicoasele mutre, cu ochii încercuiți de cearcănele vinete, cu privirea sclipitoare, buzele înroșite peste măsură, ca și obrajii. Te acostează la fiecare pas. Le întâlnești la bodegi, restaurante, berării, cofetării, cinematografe, teatre etc. îți surâd, se apropie de tine, te privește galeș, te întreabă ce faci și dacă … ești slab, le cazi în cursă. Iată deci prin câte trebue să treacă bieții vizitatori și locuitori ai Constanței”.

Nici plaja nu era un loc lipsit de griji. Ediția din 26 iulie 1929 a ziarului Dobrogea Jună relata pățania lui Alexandru Maschin, un turist venit din București la băi. În timp ce se afla pe plaja Tataia, din cabina unde își lăsase hainele i-au dispărut 2.500 de lei și un ceas, cazul fiind reclamat imediat poliției.

Furturile din tren reprezentau o problemă constantă. Ziarul Dacia din 26 iulie 1923 consemna că medicului Axelrad i-a fost furat, în timpul călătoriei dintre București și Constanța, un portofel care conținea 16.000 de lei, după ce adormise pentru scurt timp într-un compartiment de clasa a II-a. Deși s-au transmis telegrame pentru urmărirea hoților, aceștia nu au mai fost găsiți.

Atmosfera de nesiguranță este ilustrată și de un alt articol publicat în ziarul Marea Neagră la 30 iulie 1925, despre un furt spectaculos petrecut pe strada Petru Rareș. Hoții au sustras, printre altele, cheile unei case de fier care păstra valorile unei importante bănci din oraș. Ziarul se întreba dacă nu cumva aceștia pregăteau chiar spargerea instituției bancare, iar poliția a fost nevoită să instituie pază specială.

Reclama zilei: „De vânzare o trăsură patent cu cauciucuri aproape noui, altă trăsură cu coș mai mică și o pereche hamuri pentru trăsură. Preț de ocazie. Avantaje de plajă” (Marea Neagră, 26 iulie 1925)

Sursa foto: Biblioteca Națională Digitală, 1938

O singură ediție de ziar poate surprinde pulsul unui oraș. În paginile ziarului „Dacia”, ediția de vineri, 25 iulie 1930, Constanța se înfățișează ca un spațiu aflat între tradiție și modernitate: se pregătește electrificarea orașului, sunt puse bazele Colegiului Medicilor, „automobilele asasine” trimit oameni în spital, iar cetățenii sunt preocupați de problemele de ordine publică. Sunt instantanee care recompun astăzi viața de zi cu zi a Constanței interbelice.

Electrificarea orașului

„Consiliului de miniștri a ratificat lucrările efectuate.

Consiliul de miniștri, în ședința de eri, a ratificat lucrările relative la înființarea regiei mixte a iluminatului public la Constanța. Astfel că reprezentanții marei întreprinderi electrice din Paris U.E.R. vor lua în primire uzina locală, după ce în cursul săptămânii se vor pune bazele regiei prin constituirea consiliului de administrație, începându-se de îndată și lucrările pentru construirea nouei uzine și electrificarea orașului. Așa că, cu toate șicanele venite din partea adversarilor, electrificarea orașului va deveni fapt împlinit, grație perseverenței d-lui Ghe. Popescu, primarul municipiului nostru.”

Colegiul medicilor constănțeni

„Prin noua lege sanitară promulgată prin Monitorul Oficial nr. 154 din 14 iulie a.c. s-a creiat „colegiul medicilor”. Pentru a fi admis în colegiul medicilor se cere a fi cetățean român și a avea dreptul de liberă practică a medicinei în România. Toți medicii cari întrunesc condițiunile de mai sus dintr-un județ formează secțiunea județeană respectivă a colegiului medicilor. Nici un medic nu mai poate profesa medicina dacă nu este înscris în colegiul medicilor. În vederea constituirii secțiunei județene Constanța a colegiului medicilor – toți medicii din oraș și județ vor fi convocați pentru odată ce se va anunța ulterior în palatul Primăriei Municipiului Constanța, sala de ședințe.”

Automobile asasine

„Omer Asan de la cărămidăria «Manicatide» a fost călcat de automobilul no. 251 și rănit grav. Accidentatul a fost transportat la spitalul „Dr. Sion” unde i s-au dat îngrijirile necesare.”

În atențiunea poliției

„Atragem pe această cale binevoitoarea atenție a d-lui chestor al poliției, asupra celor ce se petrec seara și în timpul nopții în parcul de pe țărmul mării situat pe bulevardul Ileana, în fața cancelariei episcopală. Acest parc a devenit un cuib de prostituție, atât derbedei, în bande, neliniștesc pe locatari întreaga noapte. Ar fi de dorit razii polițienești cât mai dese. Tot astfel cetățenii ni se plâng de lipsa unei paze suficiente pe strada Atelierelor și pe porțiunea unde se află casele construcției portului, cutreerate de asemenea noaptea de câteva grupuri de haimanale agresive.”

Reclama zilei: Suvenire din Constanța – Obiecte orientale – Verighete și Cadouri de logodne – Fabrica de ochelari la magazinul Hagi P. Șapira – str. Carol 22 (Dacia, 25 iulie 1930)

Procesul de integrare a Dobrogei în statul român a fost unul de durată, desfășurat pe parcursul mai multor decenii. După revenirea provinciei la România, în 1878, autoritățile au trebuit să organizeze administrativ un teritoriu vast și divers din punct de vedere etnic, cu localități izolate, suprafețe întinse împădurite și o infrastructură încă insuficient dezvoltată. În aceste condiții, bandele de tâlhari continuau să reprezinte o provocare pentru autorități și o problemă pentru populație, iar presa vremii – inclusiv cea din restul țării – relata despre jafuri, atacuri petrecute în noapte și răpiri.

          În ediția din 24 iulie (5 august) 1893, ziarul „Timpul” relata „îndrăsnețul fapt al unor bandiți din Dobrogea”, cu referire la răpirea unui băiat pe nume Rădulescu, din satul Parakioi. Tâlharii l-au ținut ostatic și au cerut pentru el o răscumpărare de 1.500 de napoleoni de aur, o sumă uriașă pentru acea vreme. Răpirea, petrecută la 18 iulie 1893, a stârnit un puternic ecou în presa românească. Publicațiile de opoziție au acuzat autoritățile de incapacitate în menținerea ordinii publice, în timp ce ziarele apropiate guvernului au susținut că administrația acționase energic pentru prinderea răufăcătorilor. „Timpul” reproducea chiar comunicatul oficial transmis de prefectul județului Constanța și publicat în Monitorul Oficial: „Din raportul d-lui prefect de Constanța, de la 18 iulie 1893, rezultă următoarele: Astăzi, orele 7 p.m., copilul luat din mâna tâlharilor și predat sănătos părinților, în urma unei întâlniri între trupă și bandiți, care au schimbat focuri și fugit în pădure, urmăriți, pas cu pas, de patrulele noastre; urmărirea continuă și se speră a se pune mâna pe dânșii.”

          În ediția din 26 iulie 1895, publicația „Universul” descria nesiguranța drumurilor drept una dintre cele mai mari suferințe ale locuitorilor din această regiune. Articolul „Iar despre Dobrogea” prezintă mărturia unui locuitor albanez, a căruia identitate nu a fost precizată: „Suferințele noastre provin din nesiguranța în care ne aflăm cu averile și viețile noastre; nu e sat acolo la noi care să nu-și aibă banda de tâlhari și nu poți face acolo o călătorie mai lungă, ba chiar în vremea nopței, nu poți scoate capul afară din casă, fără primejdia d-a fi prins, jefuit, bătut sau chiar ucis; prin urmare, orice nouă stăpânire care ne-ar scăpa de o stare așa de ticăloasă, ar fi binecuvântată, fie să avem a învăța rusește sau nemțește sau orice altă limbă, pe lângă a noastră.”

          Tema tâlharilor la drumul mare apare și în ziarul „Evenimentul” din 27 iulie 1895, publicat la Iași. Jurnaliștii subliniau căla 17 ani „de când tratatul de la Berlin ne-a hărăzit o nouă provincie peste Dunăre, Dobrogea”, se fac progrese în demersul de a transforma „o provincie pustie și presărată din distanță în distanță cu niște sate tătărești și microscopice și vârâte mai mult sub pământ într-un bulevard oriental care să se întreacă cu provinciile apusene cele mai înfloritoare”. Cu toate acestea, „și astăzi hoții cutrieră Dobrogia în lung și în at, ca în mezul codrului, și nici o autoritatea, prefect, subprefect, ori vătăjel nu se sinchisesc a le da de urmă. Hoția la drumul mare este în floare în Dobrogia ca la noi acum 50 de ani în urmă și mai bine, pe vremea lui Chir Toacă și alții”.

Reclama zilei: Reclama zilei – Serviciu de camionaj, automobile de greutate, transport Bazargic, Cavarna, Balcic, Hârșova și ori unde. A se adresa la domnul Badea Spânu, măcelar, Piața Carol no.7, Constanța. (1926)

Sursa foto: https://bahiaonline.tumblr.com/garaconstanta