La 1 septembrie 1896, la Constanța lua ființă Gimnaziul clasic de băieți, instituția de învățământ din care se va dezvolta actualul Colegiu Național „Mircea cel Bătrân”. Gimnaziul a fost înființat în localul fostei Școli Normale de Învățători, situat pe fosta stradă Justiției (astăzi Mihai Viteazu), colț cu strada Rahovei și cu strada General Lahovari. Școala Normală de Învățători, desființată la 1 iulie 1896, a funcționat doar trei ani, fiind înființată în 1893 prin stăruința lui Ioan Bănescu. Primele clase ale gimnaziului au funcționat sub conducerea profesorului de matematică Demetru Rădulescu.

O retrospectivă a primilor 25 de ani ai instituției, publicată în „Anuarul Liceului «Mircea cel Bătrân» pe anii școlari 1921–1922”, urmărește principalele etape ale dezvoltării sale. În anul 1899, după îmbolnăvirea și plecarea directorului Demetru Rădulescu, conducerea gimnaziului a fost preluată succesiv de Ioan Bănescu și Virgil Andronescu. În anul 1900, instituția de învățământ s-a mutat în „casele d-lui Anatole Magrin din str. Lascar Catargiu (actuala Cuza Vodă), unde înainte de războiu funcționase primăria”. Anul următor, instituția a primit denumirea Gimnaziul „Mircea cel Bătrân”, în urma propunerii formulate de profesorul Virgil Andronescu.

În lucrarea  „Învățământul public în Dobrogea”, publicată în volumul aniversar al revistei „Analele Dobrogei” din 1928, dedicat Semicentenarului Independenței și al Unirii Dobrogei cu România, profesorul Ioan Georgescu, inspector șef al Regiunii a X-a școlare Constanța, consemna „evoluția foarte rapidă” a gimnaziului: la început a avut 134 elevi, în 1911 – 171 elevi, înainte de război ajunsese la 371 elevi, pentru ca în 1928 să ajungă la 880 elevi.

În anul 1906, Regele Carol I a vizitat gimnaziul, aflat în clădirea din strada Lascăr Catargiu, și „și-a exprimat dorința de a se construi un local propriu pentru liceu. Întotdeauna spunea că în Dobrogea, și în Constanța în special, misiunea învățământului românesc fiind de o deosebită însemnătate. Acesta este un adevărat testament lăsat de Regele Carol, pe care noi, urmașii, trebue să ne străduim din toate puterile să-l înfăptuim”, nota directorul Gheorghe Coriolan, în anuarul dedicat aniversării instituției.  

În 1911, gimnaziul a fost transformat în liceu, iar în 1913 au fost introduse două clase reale, după ce în anii anteriori a fost înființată o secție comercială. Activitatea a fost întreruptă între 1916 și 1918, în timpul Primului Război Mondial și al ocupației ruso-bulgare, fiind reluată după revenirea administrației românești. Încă dinainte de anii războiului, prin stăruința profesorilor liceului, primăria a cedat unui teren de 6.000 mp din grădina publică în vederea ridicării unei clădiri destinate acestei instituții de învățământ. Dar, urmare a greutăților aduse de război, abia în 13 octombrie 1923 a fost pusă piatra fundamentală a noii clădiri, pe terenul din centrul orașului, iar construcția a fost susținută prin contribuții ale Primăriei și Ministerului Instrucțiunii Publice, precum și prin donații și fonduri obținute în urma manifestărilor organizate de profesori și elevi. Construirea unui sediu propriu reprezenta, după cum sublinia, în același discurs, Gheorghe Coriolan, o dorință arzătoare a cadrelor didactice și a elevilor. Se impune precizat că acesta a fost profesor de istorie și director al liceului în perioadele 1920-1925 și 1926-1940.

În lucrarea „Centenarul Liceului «Mircea cel Bătrân». Profesori în paginile «Analelor Dobrogei»”, publicată în „Analele Dobrogei” din 1995, Ion Faiter amintește numeroși profesori care au predat la această instituție: Ioan Fodor, Constantin Mureșanu, Grigore Sălceanu, Carol Blum, Marin Ionescu-Dobrogianu, Ioan Micu, Ioan Georgescu etc. Printre personalitățile care s-au remarcat pentru activitatea lor culturală și științifică se numără istoricul Marin Ionescu-Dobrogianu, profesorul de limbi clasice Carol Blum și poetul și dramaturgul Grigore Sălceanu.

Reclama zilei: „Cereri de înscriere în școale modele tip imprimate – necesare tuturor elevilor în vederea începerei cursurilor școlare se găsesc gata la Tipografia Albania, Constanța strada Traian 16-20 (mai jos de liceu)” (Dacia, 1923)

Sursa foto: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța – www.cnmbct.ro

În apropierea lacului Sinoe se află astăzi vestigiile Cetății Histria, oraș întemeiat de coloniști greci veniți din Milet. Timp de secole, Histria a fost un important centru al lumii grecești, în care comerțul și schimburile cu populațiile din ținuturile de la Dunăre i-au adus prosperitate. Templele, zidurile, străzile și numeroasele piese arheologice descoperite aici vorbesc despre perioadele de înflorire, dar și despre vremurile de restriște care, în cele din urmă, au dus la  stingerea orașului.

În 1914, istoricul și arheologul Vasile Pârvan (1882–1927) a început cercetările arheologice sistematice de la Histria. Prin munca sa, istoria cetății a fost readusă la lumină, iar vestigiile descoperite au oferit noi informații despre trecutul orașului. După moartea sa, cercetările au fost continuate de Scarlat Lambrino (1891–1964), istoric, arheolog și epigrafist, care a contribuit la cercetarea și valorificarea patrimoniului cetății.

În anul 1931, Lambrino publica volumul „Cetatea Histria. Notiță istorică și descriptivă cu prilejul expoziției Cetății Histria de la Academia Română, martie 1931”, o prezentare accesibilă care s-a dorit a fi un demers de popularizare a patrimoniului arheologic, menit să apropie publicul de istoria orașului antic. Redăm, în rândurile următoare, fragmente din această lucrare, în care sunt descrise câteva etape importante din evoluția urbei.  

„În vechime regiunea aceasta nu se înfățișa tot așa. Marea înainta până departe în interior și lacul Sinoe nu exista. Nisipurile aduse de mare, depunându-se rând pe rând în cursul vremii, au alcătuit ostrovul Chituc care desparte astăzi lacul de Marea Neagră. Când însă cei dintâi navigatori greci au venit în această regiune din Magrea Egee, pe corăbiile lor încovoiate, ei au găsit o insulă situată la vreo doi kilometri departe de țărmul Dobrogei. Cele două platouri, legate printr-o limbă de pământ, se ridicau singuratice în mijlocul apelor mării. Navigatorii veneau din orașul Milet care era așezat pe coasta Asiciei Mici, la gura fluviului Meandru.

În regiunea noastră navigatorii milesieni au găsit o insulă destul de întinsă – vreo 80 de hectare, nu departe de uscat și aproape de gurile Dunării. Pământul bogat al Dobrogei le punea la îndemână grâu din belșug, iar regiunea gurilor Dunării era ca și astăzi bogată în pește. De altă parte, urcându-se în sus pe fluviu ei puteau face comerț cu populațiile de pe maluri. Așa a luat naștere Histria. Întemeierea ei s-a întâmplat pe la anul 656 a.Ch., pe cât își aduceau aminte scriitorii vechi. (…)

Astfel, până în pragul secolului al V-lea, histrienii pot să se dezvolte în împrejurimi prielnice. Corăbiile lor urcă pe Dunăre și pe afluenții ei până în munții Munteiei și ai Moldovei. Cu mărfurile lor ajung chiar pe platoul Transilvaniei. Ei duc produse din miazăzi, vin și untdelemn, pe care le dau localnicilor în schimbul grânelor, al aurului și al celorlalte produse. În felul acesta civilizația grecească pătrunde până adânc în Carpați.

În secolele al V-lea și al IV-lea Histria ia un și mai mare avânt. Orașul se împodobește cu temple de marmură adusă din Marea Egee, care iau locul celor construite din material mai slab. Așa s-a găsit o frumoasă friză de marmură albă care împodobea, pe cât se pare, baza statuii de cult din templul cel nou, clădit către sfârșitul secolului al V-lea, al lui Apollon Ietros. „Apollo Vindecătorul”, divinitatea ocrotitoare a orașului, cu care coloniștii greci veniseră din patria lor, Miletul. Pe fragmentul care ni s-a păstrat sunt reprezentați în relief la mijloc zeul ocrotitor al orașului, la stânga tatăl său, Zeus, iar la dreapta sa sora sa Artemis.

La începutul secolului al IV-lea, statul histrian începe să bată monedă proprie de argint, care poartă pe o față capetele a doi tineri lipite unul de altul și pe cealaltă vulturul de mare, pasărea simbolică a orașului, ținând în gheare un delfin. Tot atunci se clădește un alt templu mai mare de marmură divinității ocrotitoare care veghează la liniștea și prosperitatea Histriei. Ni s-a păstrat un bloc mare din architrava care stătea sub streașina clădirii, purtând pe el numele celor care, din averea lor, au adus acest dar zeului”.

În prezent, Complexul Muzeal Histria, aflat în administrarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, poate fi vizitat zilnic în intervalul orar 9:00 – 19:00.

Reclama zilei: „Doamnelor! Cultivați-vă tenul numai cu produsele fabricei de parfumerie „Morel”. Pudrele, fardurile și rouge-urile cu marca „Morel” sunt neîntrecute. Pasta de dinți „Morel” curăță și albește dinții. De vânzare pretutindeni și la Drogueria Petre Tanașoca reprezentant D. Mungiuri, str. Costache Negri 3 – Constanța” (Dacia, 1930)

Sub titlul „Cum trebuie să ne purtăm cu sezoniștii” este prezentată, în ediția din 30 august 1930 a ziarului „Dobrogea Jună”, o scrisoare din partea Sfatului Negustoresc, semnată de președintele Ion Miga, cu privire la felul în care locuitorii și autoritățile Constanței ar trebui să îi primească pe vizitatorii veniți în sezonul estival.

Punctul de plecare îl constituia un episod deloc măgulitor pentru oraș: câțiva tineri care se recomandau drept membri ai „Gărzii de fer” acostau sezoniștii sosiți la Constanța, încercând să le vândă ziare. Cei care refuzau nu scăpau doar cu un simplu „Nu, mulțumesc”, ci erau amenințați și molestați, după cum a relatat „Dobrogea Jună” într-un articol publicat în ediția din 24 august 1930. Un „bun venit” nepotrivit pentru un oraș care încerca să-și construiască reputația de destinație turistică.

Acesta este și mesajul pe care îl transmite Sfatul Negustoresc, sub semnătura omului de afaceri local Ion Miga. Mai mult, scrisoarea publicată de ziarul constănțean depășește incidentul punctual. Pentru negustorii constănțeni, comportamentul localnicilor față de vilegiaturiști nu era doar o problemă de politețe, ci una economică. Vizitatorul care își cheltuia aici o parte din economiile strânse într-un an de muncă trebuia să plece cu o impresie bună despre oraș și, mai ales, să revină.

Iar aceste idei sunt exprimate fără ocolișuri în ziar:

„Sfatul Negustoresc nu a fost sesizat de acțiunea puțin cavalerească a tinerilor reprezentanți ai Gărzei de fer, și nici nu este autoritate polițienească care ar putea reprima acte de felul celui descris; condamnă însă cu asprime acțiunile care duc la molestarea oamenilor, mai ales a vizitatorilor sosiți anul acesta în număr destul de mare, în urma activităților desfășurate de către comitetul balnear local.

Să se știe de toată lumea că orașul nostru, nefiind reprezentat în timpurile din urmă cu destulă autoritate la centru, este sortit a trăi prin comerțul ce se face aici, comerț în decadență vizibilă dela o zi la alta, cât și prin vizitatorii cari vin în sezonul de vară la noi.

Pentru acest motiv toți locuitorii acestui oraș precum și autoritățile au imperioasa datorie de a face tot ce le este posibil ca vizitatorii stațiunei noastre balneare, cari vin aci și lasă o parte din economiile lor de peste an, să găsească o bună găzduire, primire politicoasă, astfel ca să nu simtă prea mult lipsa confortului ce și l-au lăsat acasă, cu scopul de a-și acorda – după munca unui an – o bine meritată recreație.

Comitetul balnear, exponent al consiliului Camerei de comerț, împreună cu Sfatul Negustoresc, vor face și în viitor tot ce le stă în putință pentru a atrage la Constanța și face depe acum apel la toți acei cari sunt convinși că orașul Constanța nu trebue să moară, ci din potrivă să facă zilnic progrese de modernizare, să contribue fie care cum poate spre ajungerea scopului urmărit de către comitetul balnear, adică: determinarea locuitorilor României Mari precum și a prietenilor noștri Cehoslovaci și Polonezi – cari în anul acesta au venit în număr destul de mare – de a-și căuta recreația pe frumosul mal constănțean al Mărei Negre, cu neîntrecuta și incomparabila plaje Mamaia. Numai așa ne vom face datoria de buni români și vrednici fii ai acestui oraș. I.Miga, președintele Sfatului Negustoresc și președintele Comitetului Balnear”

Reclama zilei: „Meditație serioasă pentru elevi din clasele primare și primele clase secundare oferă, contra masă sau locuință, absolvent a cinci clase secundare. Oferte ziar” (Dobrogea Jună, 30 august 1930)

Sursa foto: Expoziția „Mamaia – 120 de veri, o singură poveste”, carte poștală din colecția Gheorghe Stănescu

În anul 1882, Constanța era de patru ani o urbe a României și se afla în plin proces de dezvoltare economică. Populația orașului creștea de la o zi la alta, iar activitățile comerciale înfloritoare care se desfășurau aici atrăgeau oameni din întreaga Europă. La acea vreme, existau și trei farmacii. Două erau ale unor medici englezi, iar cea de-a treia, numită „Minerva”, era deținută de familia de greci Kefala.

Bătrânul Thrasivulos Kefala, din Kefalonia, se stabilise în oraș, încă de dinaintea Războiului de Independență, dar fiii săi veniseră să îl ajute cu afacerile abia câțiva ani mai târziu. Farmacia „Minerva” se afla pe Bulevardul Carol, se pare chiar pe locul în care, ani buni mai târziu, avea să se ridice mult mai celebra Farmacie a lui Ion Miga.

Ne întoarcem însă în anul 1882, când bătrânul Kefala se hotărâse să îi predea afacerile sale fiului Dimetrios (Demetrios), un tânăr învățat și foarte sufletist, dar tare ciudat și impulsiv. Bun la afaceri, grecul era ajutat și de un farmacist neamț, care locuia cu familia sa chiar în încăperile de deasupra farmaciei „Minerva”.

Într-o bună zi de august, în oraș se declanșă marele scandal: nevasta neamțului a fost găsită moartă, într-o baltă de sânge. Soțul a fost primul suspectat, dar omul a fost imediat lăsat în pace, pentru că la ora crimei se afla jos în magazin, împreună cu ajutoarele și mulți clienți. Bârfele orașului îi făcură pe anchetatori să își îndrepte atenția asupra lui Dimitrios Kefalos, despre care unii cârcotași spuneau că ar fi avut relații de amor cu soția neamțului. Procurorul cazului (numele i s-a pierdut, din păcate) și-a zis „gata, am prins criminalul” și l-a luat pe afacerist la interogatoriu, mergând pe ideea crimei pasionale.

Câteva ore bune l-a anchetat pe Kefalos, enervându-l peste măsură și obosindu-l pe excentricul bogătaș. Dornic să scape mai repede de tot felul de întrebări ce îl enervau, grecul a mărturisit crima, a semnat ce trebuia și a fost în sfârșit lăsat să se culce!

Din fericire, adevărul a ieșit repede la iveală. Un ofițer de poliție descoperise că un servitor al farmaciei, un arap (termen folosit pentru a desemna o persoană de origine africană, un arab negru), dispăruse de la locul muncii chiar pe la ora crimei. S-au făcut imediat razii prin vasele din Port, care se pregăteau să plece de la Constanța, iar într-unul din acestea, arapul a fost descoperit într-un hambar plin cu porumb.

Servitorul a recunoscut crima, spunând că fusese surprins de femeie în timp ce fura din casă, așa că o omorâse pentru a scăpa. Omul fu dus la judecată, în timp ce procurorul de caz merse supărat la arest, să îi dea drumului ciudatului Kefalos. „Bine, omule, cum ai putut să mărturisești o faptă ce nu era a ta?”, îl întrebă el, se pare, pe ciudatul afacerist.

Kefalos, încă somnoros îi răspunse: „Păi, mă sâcâiai cu întrebările și doar dacă îți spuneam ce vrei, puteam și eu dormi ca omul”. Procurorul își puse mâinile în cap, în timp ce grecul plecă acasă să mai doarmă un pic…

Reclama zilei – I. Segal – Atelier modern de tapițerie, decorațiuni, saltelărie, plăpămărie și orice. Articole de voiaj, cât și asortiment de rame și tablouri. Strada Cuza Vodă 34. (1924)

Sursa foto: Biblioteca Națională Digitală

Portul Constanța a fost, încă de la începutul lucrărilor de modernizare din 1896, una dintre marile investiții ale României, dezvoltarea sa fiind legată de creșterea comerțului și de nevoia de a avea la Marea Neagră o infrastructură portuară modernă și competitivă.

La 28 august 1929, ziarul „Dacia” consemna vizita la Constanța a ministrului Virgil Madgearu, venit pentru a analiza la fața locului noi soluții pentru extinderea și modernizarea portului. Virgil Madgearu (1887–1940), economist, sociolog și om politic, era ministru al Industriei și Comerțului și, în acea perioadă, ministru ad-interim al Comunicațiilor.

Sub titlul „Vizita d-lui ministru Madgearu”, articolul relata că ministrul venise la Constanța pentru a studia „măsurile practice și radicale ce trebuesc luate în vederea majorării utilajului portului și a măririi capacității de primire a vapoarelor ce ancorează”, întrucât „în starea lui actuală portul nu mai corespunde cerințelor”. Însoțit de reprezentanți ai administrației portuare și ai comerțului constănțean, Madgearu a inspectat portul și a făcut o plimbare cu remorcherul „Julietta”, pentru a delimita zona destinată viitoarei zone libere. „Un vast program a fost elaborat cu această ocazie. Se prevede anume construirea unui șantier modern cu docuri, prelungirea digului de larg și a celui de sud, spre a se înființa un nou bazin pentru vase. Apoi construirea de noi moluri la bazinul de petrol și hala de calaj. Programul mai prevede terminarea construcției silozului no. 4 și revizuirea acelor existente, înființarea de noui platforme etc. Pentru aceste lucrări cari vor dura câțiva ani este necesar investirea unui capital de câteva miliarde”, se menționează în materialul de presă.

La 11 septembrie 1929, ziarul „Dacia” a revenit asupra subiectului, în articolul intitulat „Portul nostru renaște”, semnat de Al. D. Doinaru, prezentând mai detaliat proiectele discutate în timpul vizitelor ministrului. Astfel, zona liberă urma să ocupe terenul dintre Viile Vechi și bazinul halei de calaj, între danele 23-38. Era prevăzută adâncirea bazinului și ridicarea unor antrepozite și magazii, lucrări estimate la minimum 500 de milioane de lei aur.

Articolul anunța și mutarea stațiunii de petrol în zona Palas, unde urmau să fie transferate cele 43 de rezervoare de benzină și petrol: „Un inconvenient întru perfecta realizare a zonei libere îl constituie stațiunea de petrol din port ce separă în două terenul destinat zonei. Întru înlăturarea acestui neajuns, d. ministru V. Madgearu a luat dispozițiuni pentru strămutarea stațiunii în afara portului, în dreptul stațiunii de cale ferată Palas. Aci se află un teren de 21 de hectare pe care se vor strămuta instalațiunile actualmente aflate în port, adică cele 43 rezervoare de benzină și petrol. Singură uzina de pompe va rămâne în port, deoarece condițiunile tehnice se opun la strămutarea ei la Palaz. Evacuarea rezervoarelor petrolifere din port va începe încă în decursul acestui an”.

Planurile vizau și viitorul îndepărtat al portului: prelungirea digului de larg cu un kilometru, amenajarea unui port de sud cu cinci bazine și 65 de dane, precum și construirea unui șantier naval. „D. Madgearu studiază un vast proect de mărire și modernizare a portului Constanța, întocmit la direcțiunea porturilor de către d. inginer P. Benzi, în concordanță cu lucrările ce vor începe îndată. Proectul prevede o înaintare a digului de larg al portului cu un kilometru, deci strămutarea în larg a farului principal „Carol I”. (…) Mărirea crescândă a portului Constanța a făcut să se nască și să se ventileze ideea înființării unui șantier naval. Cu prilejul ultimei vizite a domnului ministru Madgearu în localitate, d-sa a cercetat posibilitățile și în linii generale a fixat un teren de pe țărmul viilor vechi, construcțiilor vechi. Din cercuri informate se dă ca sigur deși există mai multe oferte străine, pentru ridicarea șantierului totuși ministrul va da o concesiune prin licitație publică. Nevoia este cu atât mai mare, cu cât în nici un port al Mării Negre nu există posibilități de reparare a vapoarelor, singurul șantier naval fiind la Stenia lângă Constantinopol”, este prezentat în presa vremii.

Reclama zilei: „La institutul d-nei Louise Anghene str. Tomis 13 se primesc zilnic înscrieri pentru curs primar curs facultativ. Se predau limbile străine, pian, pictură și contabilitate. Curs special de croitorie, lingerie, broderie. Se primesc eleve interne și externe” (Dacia, 28 august 1929)

Sursa foto: Sursă foto: Delia Cornea, Corina Apostoleanu – Istoria pe un clișeu, Dobrogea multiculturală în colecția fotografului Virgil Nicolau (2018) – Rezervoarele de petrol din Portul Constanța, clișeu 333.

Cum ar fi să descoperi un fragment din lumea Tomisului antic și apoi să-l transformi în propria ta creație?

          Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța îi invită pe copii la atelierul „Mozaic. Re-imaginat”, o activitate cultural-educativă practică în care se întâlnesc istoria, creativitatea și explorarea unei tehnici artistice.

          Atelierul are loc vineri, 11 septembrie 2026, în intervalul orar 12:00 – 14:00, în bolțile Edificiului Roman cu Mozaic, din Piața Ovidiu nr. 5, Constanța. Aici, în chiar spațiul în care mozaicul face parte din povestea orașului de aproape două milenii, participanții vor afla cum erau realizate aceste compoziții decorative din tesserae – bucăți de piatră naturală, de diferite culori. Vor descoperi motive întâlnite în creațiile antice și, pornind de la acestea, vor realiza propriul mozaic. Uneori, pentru a înțelege ce înseamnă patrimoniul, este nevoie de mai mult decât să-l privești. Este nevoie să experimentezi, să lucrezi cu el și să-i dai o formă nouă. În cadrul acestui atelier, copiii vor putea transforma inspirația venită din trecut într-o expresie artistică proprie, aducând o tehnică veche de milenii într-un context contemporan.  

Activitatea cultural-educativă face parte din proiectul cultural „Redescoperim tradiții și devenim creativi” al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și se desfășoară în contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediția a XXXIV-a în România.

Atelierul se adresează copiilor cu vârste între 11 și 14 ani, fiind disponibile 20 de locuri. Participarea se realizează pe baza înscrierii prealabile, prin transmiterea solicitării la adresa de e-mail comunicare@minac.ro, până la data de 10 septembrie 2026.

***

În 2026, Zilele Europene ale Patrimoniului invită comunitățile să exploreze tema „Patrimoniul în pericol: Reînvie, Rezistă, Reimaginează”. Într-un prezent marcat de tehnologizare și schimbări rapide, patrimoniul cultural și natural se confruntă cu provocări tot mai complexe. Tema din acest an atrage atenția asupra riscurilor care amenință patrimoniul și, în același timp, încurajează reflecția asupra  modului în care acesta poate fi protejat, valorificat și transmis mai departe. 

 Orașul Constanța avea în 1930 o populație de 58.258 de locuitori, conform unui recensământ oficial, dar, potrivit ziarelor vremii, numărul real se ridica la aproximativ 65.000 de persoane. Orașul se afla în plină ascensiune economică și se dezvolta într-un ritm alert, de la an la an. Regulile de conviețuire urbană erau extrem de clare, fiind stipulate în Ordonanțe Comunale emise de autorități. Vom da citire unor astfel de norme (O.C. 4483 și 4475), emise încă din 1924, dar valabile în întreaga perioadă interbelică (în anii ’30 cu unele modificări și completări). Astfel, era „cu desăvârșire oprită aruncarea sau depozitarea gunoaielor în strade sau locuri virane”. De asemenea, „fiecare cetățean este dator să măture în fața proprietăței sale, gunoaele se vor depozita într-o lădiță proprie, care se va deșerta direct în furgoanele Primăriei, la trecerea lor…”

Încălcarea acestor norme era aspru sancționată, cu amendă contravențională, dar și cu închisoarea – „în caz de recidivă” (cnf. art 385 CP).

Ordonanțele Comunale mai prevedeau: „este cu desăvârșire interzis a se lăsa pe străzi animale domestice”; „orice animal mare se va găsi liber pe străzi se va închide în oborul comunal, de unde nu va putea fi scos decât după plata amenzii și a stricăciunii cauzate”; „porcii care se vor găsi liberi pe străzi vor fi împușcați de agenții Poliției Comunale”; „fiecare cetățean în fața căruia s-au plantat flori și arbuști are îndatorirea să se îngrijească de ei, supraveghind să nu fie distruși, roși sau dezrădăcinați”.

Era interzisă ruperea „fiorilor din parcuri” sau călcarea lor, precum și așezarea persoanelor pe gazonul din parcuri. Cei ce încălcau aceste norme erau amendați, dar puteau fi și cercetați penal pentru distrugere.

Traficul rutier în zona centrală a urbei era, de asemenea, reglementat prin Ordonanțe: „Niciun vehicul fie cu tracțiune mecanică, fie cu tracțiune animală nu va putea circula prin Piața Independenței, decât prin partea dinspre Primărie, în ambele direcții”. De asemenea, „pe bulevardul de jos, din fața Cazinoului Comunal” era interzis accesul cu autovehicule.  

Reclama zilei – Cazinoul Comunal – Unica distracție a orașului – Două orchestre în permanență. Zilnic Dancing, începând de la ora 4. Bucăți speciale de teatru și cinematograf. Reviste și Operete. Artiști de primul rang, de la ora 9 seara – Bufet și supeuri. Bar american! (1924)

Sursa foto: Florentina Bozîntan

 Portul Constanța s-a dezvoltat foarte mult în primele decenii ale secolului XX. Prima instituție de navigație civilă românească, Serviciul Maritim Român (SMR), fusese înființat în 1895, avea sediul la București, dar baza navală se afla, evident, în cel mai mare oraș-port al Dobrogei. Din primul an de existență, SMR deservește, prin flota sa, rute maritime orientale, în Marea Neagră, Mediterană și nu numai.

Existau mai multe vapoare poștale („Regele Carol”, „Principesa Maria”, „România”, „Împăratul Traian”, „Dacia”), dar și nouă cargoboturi („Durostor”, „București”, „Iași”, „Constanța”, „Dobrogea” etc). La jumătatea anilor ’20, navele SMR efectuau regulat câteva curse în Marea Mediterană. La bordul vaselor poștale urcau atât turiști, cât și oameni de afaceri de diverse naționalități. Vasele românești erau moderne și aveau „viteză și instalațiuni moderne, oferă publicului voiajul cel mai scurt și mai confortabil spre Orient”.

Una dintre liniile preferate era Constanța – Constantinopole (Istanbul) –  Pireu, iar vasele plecau în fiecare zi de marți, la ora 23:00. Se ajungea la Constantinopole miercuri, la ora 14:00, unde vasul rămânea peste noapte, după care pleca spre Pireu, stația terminus, unde ancora sâmbătă dimineață.

Fiecare vas poștal românesc avea trei clase, iar prețurile pentru un loc difereau în funcție de acestea: 6.000, 4.000 și 1.000 lei pentru întreg traseul sau 3.000, 2.000 și 500 de lei până la Constantinopole. Un bilet dus – întors la prima clasă costa 12.000 de lei.

A doua rută preferată era Constanța – Constantinopole – Jaffa, iar vasul care deservea linia pleca o dată la trei săptămâni, vinerea. Portul Jaffa (astăzi în Israel) făcea parte, în acea perioadă, dintr-o zonă a Palestinei, aflată sub protectorat civil britanic.

Pentru Jaffa existau patru clase (trei clasice și o clasă I specială). Cel mai ieftin bilet pentru Jaffa, la clasa a III-a, costa 2.800 de lei, iar cel mai scump (la specială),  16.000 de lei. Pe vasele poștale românești se aflau cabine speciale și de lux, iar „pentru fiecare pat se încasa biletul plus un supliment de 10-25%”. Doar cei cu bilete de clasa I puteau lua masa la restaurantele de pe vas.   

Echipajele vaselor poștale erau formate, la început, din foarte mulți străini, dar treptat elementul românesc începea să crească, urmând să devină majoritar. În 1925, în frumosul sediu de pe strada Traian funcționau Școala Navală și Institutul Maritim (azi Muzeul Marinei Române).

Încă din 1909, Constanța se mândrea cu Școala Superioară de Marină, prima instituție de învățământ superior din Dobrogea. Dezvoltarea transportului maritim era strâns legată de cea a transportului feroviar. Pentru   pasagerii care ajungeau în Portul Constanța existau legături spre București. Nu doar călătoriile maritime pe rutele orientale erau la mare căutare. Pentru vilegiaturiștii cazați la Constanța exista mereu posibilitatea unei plimbări cu mici ambarcațiuni. O călătorie putea ajunge la 300 de lei pe zi, adică 12 ore, iar noaptea tariful era dublu, pentru cei ce doreau să admire, din larg, luminile orașului…

Reclama zilei – La Leul și Cârnatul – a la Filaret. Renumitul și neîntrecutul N. Pravăț, str. Moldovei no.8. Terasa unde se poate mânca mai eftin și mai bine ca oriunde. Mari asortimente de diferite fripturi: antrecoate, mușchi, vrăbioare, frigărui – 7 lei. Renumiții patricieni, neîntrecuți – 5 lei. Renumiții mititei și diverse măruntaie ca momițe, rinichi, etc – 1,50 lei. Diferite vinuri, specialitățile cele mai superioare. (1923)

Sursă foto: Pasageri la bordul unui vas – Biblioteca Națională Digitală

În Constanța anilor ’20, automobilul devenea semnul unei lumi aflate în plină dezvoltare economică și urbană. Orașul-port descoperea tot mai repede avantajele acestui mijloc de deplasare, iar marca Ford ocupa un loc important în peisajul auto al urbei.

Prezența mărcii Ford la Constanța este extrem de vizibilă, atât prin automobilele care circulau pe străzi, cât și prin reclamele care apăreau cu regularitate în presa vremii. În august 1929, o astfel de reclamă din „Dobrogea Jună” îi prezenta pe D. St. Dimitriu & Gh. Athanasiade drept agenți autorizați pentru vânzarea produselor Lincoln-Ford-Fordson; adresele la care funcționau reprezentanțele auto erau strada Tomis nr. 12 și în Piața Independenței nr. 19, iar ulterior pe strada Carol nr. 77 bis (sub „Grand Hotel”).

Dumitru St. Dimitriu era un abil om de afaceri, un actor important pe piața imobiliară dobrogeană. După ce și-a petrecut ani buni din tinerețe în străinătate, unde s-a familiarizat cu afacerile cu autoturismele Ford în orașe precum Trieste, Alexandria și Istanbul, întors la Constanța a deschis o astfel de reprezentanță în orașul de la malul mării. În scurt timp avea să devină reprezentant pentru Balcani al companiei americane, iar influența sa pe plan local este ilustrată și de funcția de viceconsul onorific al Cehoslovaciei la Constanța.

Presa vremii nu se limita la reclame. În știri, automobilele erau prezentate ca adevărate produse ale modernității. În ediția din 18 decembrie 1927, sub titlul „Ford – model nou” se relata: „Garajul D. St. Dimitriu & Gh. Athanasiade din strada Tomis no. 12 Constanța, agenție autorizată pentru vânzarea produselor Lincoln-Ford-Fordson, aduce la cunoștința onor publicului că, în curând, îi va sosi un mare transport de automobile tip nou, ale uzinelor Ford, ultima creațiune a acestei fabrici, pentru a satisface cererile pe care le are. Această mașină poate fi considerată ca fără rival în ceea ce privește prețul și calitatea, aducând o evoluție în întreaga lume, pe câmpul automobilelor eftine”.

Descrierea tehnică era, pentru cititorul anului 1927, impresionantă: „Noua mașină Ford, construită pentru a corespunde cererilor moderne cu accelerare și viteză excepțională, construcția începând de la radiator și până la axa din spate complect schimbată, motor 4 cilindre, 40 cai putere, având turația normală, consumația extrem de redusă 7-8 litri de benzină pe distanță de 100 kilometri, vibrațiunile motorului extrem de liniștite la orice viteză, trece de la 8 kilometri la 40 kilometri pe oră în 8 și jumătate secunde. Aprinderea simplificată, noul dinam este o reducere a tipurilor întrebuințate în uzinele electrice. Viteza 90 kilometri pe oră, ungerea cu pompă și barbotaj, răcirea prin termosifon și pompa centrifugă.

Ambreajul cu discuri uscate, schimbător de viteză normal având 3 viteze înainte și o viteză înapoi. Amortizoare hidraulice cu ireversibilă direcție. Frâne pe 4 roți, sașiul foarte solid cu centru de gravitate foarte jos, caroserii confortabile cu linii splendide, construite din oțel în diferite culori frumoase”.  

Într-o epocă în care automobilul încă fascina prin simpla sa prezență, asemenea cifre și caracteristici aveau forța unei adevărate demonstrații a progresului. Iar demonstrațiile aveau să devină, la propriu, spectacole. La 19 iunie 1931, „Dobrogea Jună” anunța sosirea la Constanța a unei caravane Ford formate din 15 automobile, întâmpinată la Mangalia de Dumitru St. Dimitriu. Caravana străbătuse deja Turtucaia, Silistra, Bazargic, Balcic și Cavarna și urma să facă demonstrații în centrul orașului pentru a arăta „superioritatea mașinelor Ford”, înainte de a-și continua raidul spre Babadag și Tulcea.

Dar povestea Ford la Constanța nu se oprea la vânzarea automobilelor. În septembrie 1929, din articolul „Portul nostru renaște” publicat în ziarul „Dacia” aflăm despre perspectiva unei investiții Ford într-o fabrică în zona liberă a portului Constanța. „În două repetate rânduri, sub regimul liberal, sucursala întreprinderilor Ford din Alexandria-Egipt solicitase guvernului român un teren în zona liberă pe care să înalțe mari fabrici de tractoare și automobile servindu-se pe cât posibil de materie primă românească și exclusiv de muncitori români. (…) Ford solicita terenul din spatele actualului imobil al vămii și al danelor 14 și 15, limitat de șoseaua de centură a portului, în întindere de circa 2,5 hectare”, se arată în articolul menționat. Mai mult, „un trimis al uzinelor Ford din Detroit America” se afla în acea perioadă la Constanța pentru a se întâlni cu ministrul V. Madgearu și pentru a studia terenul. Doi ani mai târziu, discuții similare aveau să fie purtate la Brăila (sursa – „Dacia”, ediția 9 ianuarie 1931).

Reclama zilei: „De vânzare una mașină Ford model 1926, în perfectă stare, mult extra eftin, bani gata. A se adresa la ziar” (Dobrogea Jună, 1929)

Sursă foto: Dobrogea Jună

În urmă cu aproximativ un veac, la 24 august 1930, ziarul „Dobrogea Jună” publica, la rubrica „Însemnări feminine”, un jurnal de călătorie semnat de M. Costin, institutoare, despre o excursie pe care membrii Ateneului Popular „Central” Constanța au făcut-o pe Dunăre, la Viena.

Excursia începe la Constanța, cu îmbarcarea în trenul care îi va duce până la Giurgiu, de unde grupul se îmbarcă pe vasul austriac „Helios”, navigând apoi spre Budapesta și Viena. Călătoria este privită ca o modalitate de relaxare și refacere după perioadele de muncă intensă, iar pentru autoarea articolului, după un an de examene și activitate intelectuală, apropierea de natură reprezintă un adevărat remediu pentru oboseală.

Articolul se remarcă atât prin descrierea peisajelor și a activităților desfășurate în excursie, cât și prin stilul său. Scris de o institutoare, textul are un ton sensibil, romantic și meditativ. Peisajele Dunării devin pretexte pentru reflecții despre natură, suflet și existență, iar călătoria cu vasul devine o experiență aproape poetică.

Redăm în rândurile următoare un fragment elocvent:

„După un an de muncă intelectuală, pe care îl închei cu o risipă mare de energie, în examene și lucrări de sfârșit de an, simți nevoia unei diversiuni, unei schimbări de decor, care să-ți refacă energia și apetitul pentru reluarea muncii cu cărțile. Cauți un contrabalans în oboseală fizică. Combinată cu plăcerea și căutând, găsești că numai escursia îți oferă această. Iată considerațiile ce ne-au îndemnat ca, urmând pe d-l profesor Zăgoicea, într-o dimineață frumoasă de la începutul lui iulie să ne îndreptăm către Dunărea albastră și să cerem undelor ei să ne poarte legănându-ne către țărmurile țărilor ce udă. Iată-ne deci în gară, toți cu cocarde tricolor, veseli, plini de speranțe, pentru o călătorie plăcută și întăritoare dar și cu ceva grije ascunsă că va fi prea obositoare, Ateneul popular central fiind o societate de oameni de toate vârstele; de la septuagenarul Părinte Ionică, cel ce știe să predice așa frumos cuvântul Domnului și până la micul Nicușor Zăgoicea, care știe să cânte atât de frumos din vioara-i de care nu s-a despărțit tot drumul acesta. (…)

În fine ne îmbarcăm pe vasul austriac „Helios”. O călătorie pe Dunăre e remediul cel mai bun contra surmenajului sau oricărei boli provenită din prea multă risipă de energie. Oh, nu știu de unde aș găsi culoarea, nuanța de cuvinte, care să poată reda senzația de dolce farniente, ce simți privind de pe un chezlong spre coverta vasului la diferitele peisagii ce se succed în mersul aci lin, aci repede al vaporului. Privind aci la valurile albastre, aci la țărmurile verzi și păduroase, aci la orașele ce zărite de departe par speranțele ce populează viața noastră internă, aci la un dulce răsărit de soare sau la un blând și melancolic apuc, simți mai bine ca oricând cele două părți ce formează ființa noastră: materialul și spiritul”.

Ateneul Popular „Central” din Constanța era una dintre societățile cultural-artistice înființate în urbea lui Ovidiu din entuziasmul unor intelectuali locali și care urmăreau emanciparea intelectuală a publicului. Informațiile disponibile arată că societatea a avut sediul în strada Smârdan nr. 8, un cor și o orchestră proprii și a avut excursii la Viena, Paris sau Istanbul. Președinte era profesorul N. Zăgoicea.

Reclama zilei: „Cristea, tânărul nostru caricaturist, va expune în ultimele zile ale lunei august în vitrina librăriei „Cartea Românească” o serie de caricaturi locale” (Dobrogea Jună, 24 august 1930)

Sursa foto: vasul Helios, www.fortepan.hu