Continuăm astăzi prezentarea zeilor adorați la Tomis, în epocă romană (în sec.I-III d.H) cu două artefacte dedicate lui Bacchus/Dionysos, figură extrem de importantă în panteonul greco-roman și adorat deopotrivă în lumea tracică. Ambele piese fac parte din Tezaurul de Sculpturi de la Tomis, descoperit în centrul orașului modern Constanța în anul 1962. Dionysos/Bacchus era zeul vinului și al viței de vie, al vegetației și al naturii reînviate, o divinitate a fertilității, al extazului orgiastic și al teatrului.

Primul artefact, extrem de interesant și de complex, este un relief votiv pe o placă de marmură gălbuie cu cristale mari, și îl înfățișează pe Dionysos însoţit de principalii lui acoliţi. Monumentul are la bază o inscripţie în limba greacă. Figura centrală a basoreliefului este cea a lui zeului, înconjurat de patru divinităţi, ale căror imagini sunt dispuse în câte unul din cele patru unghiuri ale câmpului. În partea stângă, jos, apare în picioare, pe un soclu rotund, Priapus, cu corpul nud şi cu barbă, purtând o pînză răsucită în jurul capului. Sprijinindu-se cu picioarele din faţă pe acelaşi soclu rotund, se înalţă pantera neliniştită, care întinde capul spre vasul ţinut de Bacchus, de unde curge vin. După cum se știe, Priapus era zeul grec și roman al fertilității masculine, al reproducerii, dar și al grădinilor și al livezilor iar asocierea sa cu Dionysos este una obișnuită, cu atât mai mult cu cât sursele mitologice îl indică drept fiu al lui Dionysos și al Afroditei. Deasupra imaginii lui Priap, în colţul superior stîng, apare și cea a unui satir, cu picioare de ţap, cu barbă şi cu coarne, stând pe un suport. Satirul culege struguri din coarda cu frunze şi cu ciorchini, pe care se şi sprijină cu picioarele. În dreapta reliefului, jos, este redat corpul de dimensiuni reduse al lui Pan, îmbrăcat cu tunică până la genunchi. Atât satirul, cât și Silen, sunt personaje obișnuite ale cortegiului dionisiac. Silen era cel mai bătrân dintre satiri, tutore și prieten al lui Dionysos, înțelept, dar cu comportament bahic și înfățișare grotească.

Colţul superior drept al reliefului este rezervat unei divinităţi care în mod obişnuit nu apare în cortegiul lui Dionysos: este Cavalerul Trac mergînd la pas. Unul din picioarele din faţă ale calului se află ridicat în dreptul unui mic altar. Inscripția de pe monument a fost tradusă astfel: “Noroc bun! Lui Dionysos Kathegemon (Conducătorul), Aquilinus al lui Artemidoros (a pus) această ofrandă în împrejurări fericite, spre binele său“. Eroul cavaler este prezentat în ipostaza sa obișnuită de vânător, el fiind și un protector l muritorilor și al mormintelor. Piesa a fost datată în prima jumătate a sec.III d.H.

Cea de a doua piesă prezentată astăzi este un relief de marmură în care Bacchus/Dionysos este prezentat în poziţie de repaus. Pe cap, zeul are o cunună de sub care apare părul, în bucle mari. Este îmbrăcat cu tunică scurtă şi cu himation, care ajunge până la genunchi. La mijloc el este încins cu o piele de capră, sub piept, cu o centură, și este încălţat cu cizme scurte. Mâna stângă, ridicată la înălţimea capului, ţine thyrs-ul, toiagul său lung împletit cu viță de vie și iederă. Cu dreapta ţine de toartă kantharos-ul (vas pentru băut vin), pe care îl întoarce spre capul unei pantere, animal simbol în cultul lui Dionysos. În stânga reliefului, jos, apare o cistă, coșul de răchită purtat în procesiuni, iar în jurul acesteia este încolăcit un şarpe, căruia nu i se vede capul. Cultul lui Dionysos s-a născut în Tracia și a pătruns în Grecia într-o vreme foarte îndepărtată, întruchipând rodnicia vegetaţiei şi în special a viţei de vie. În epoca romană a fost adoptat de latini care l-au numit Bacchus, dar și Liber Pater (Tatăl liber), printr-o asimilare cu o veche divinitate italică, a rodniciei vegetale. În cadrul sărbătorilor închinate lui Dionysos-Bacchus şi care aveau loc primăvara, cultul acestui zeu implica un adevărat cortegiu sacru în care erau integrate mai multe divinităţi acolite de caracter agrest şi pastoral, ca Pan, Priap, Silen, Satirii. Cultul era însoţit de manifestări exuberante, fireşti pentru o sărbătoare a vinului: beţie, dans, muzică, toate împinse până la orgie. Sărbătorile dionisiace nu aveau însă numai acest aspect, ci erau folosite şi ca un prilej de manifestare a aptitudinilor artistice, căci în cadrul lor se organizau concursuri de muzică, dans şi sport. Datare probabilă a acestei piese este prima jumătate a secolului al III-lea d.H.

Reclama zilei –  Vizitați marele atelier fotografic FOTO-ROYAL, Marica Patropol, str. Carol no.60, unde se execută în cele mai bune condițiuni fotografii estetice cu prețurile cele mai avantajoase. Prețuri de reclamă: la 12 c.p., un record gratis. (Constanța teatrală și cinematografică, 1925)

Pe data de 17 iunie 1923, pe scena Teatrului Elpis a avut loc o reprezentație teatrală oferită de către o artistă în plină ascensiune, domnișoara Aurora-Doree Constanțianu, actriță din București, dar născută și crescută în orașul lui Ovidiu. Sala a fost arhiplină, sute de persoane fiind prezente pentru a o vedea pe tânăra vedetă despre care, până atunci, doar citiseră în gazete. Însoțită de trei colegi actori de la Teatrul Mic din București (Constantiniu, Aurelian și Vasiliu), domnișoara actriță a ales pentru seara de la Elpis trei piese cu care făcuse furori în capitală și în străinătate: „Furtuna casnică”, de Bouville, „Drepturile sufletului”, de Glasco, și „Ce știe satul„, de V.Al. Jean. Tânăra actriță a oferit un recital pe măsura așteptărilor, demonstrând un mare talent și reușind cu mare ușurință să treacă de la dramă la comedie. La final, a fost recompensată cu interminabile aplauze, publicul fiind extrem de încântat.

Ziarul „Dacia” a publicat, pe 17 iunie 1924, un articol referitor la expulzarea unei doctorițe acuzată de acțiuni bolșevice. Fiică a istoricului, socialistului și anarhistului basarabean Zamfir Ralli Arbore, Ecaterina Arbore (1873-1937) a fost declarată indezirabilă de statul român, care a decis să o expulzeze. Serbia, Bulgaria, Cehia și Polonia au refuzat să o primească pe militanta comunistă, motiv pentru care ultima soluție a rămas Turcia. Din acest motiv, autoritățile române au trimis-o pe Ecaterina Arbore la Constanța. Aici, ea a fost izolată într-o casă din afara orașului, fiind păzită de numeroși agenți de poliție timp de câteva zile. Ziariștii de la „Dacia” considerau că expulzarea doctoriței era una abuzivă, cu atât mai mult cu cât ea nu fusese judecată și nu i se stabilise vreo vină clară în afară de faptul că lucrase în Rusia ca redactor la publicații comuniste de limbă română și că trăise la Moscova ani buni. „Felul în care autoritățile înțeleg să arunce peste front o cetățeană română constituie un abuz și o ilegalitate nemaipomenită”, au mai scris gazetarii de la „Dacia”. A doua zi, pe 18 iunie, Ecaterina Arbore a fost îmbarcată pe vasul SMR Principesa Maria, care a plecat apoi la Constantinopol.

Pe 17 iunie 1925,Vama Constanța a aplicat o amendă  de 8.000 de lei declarantului V. Pauleț, întrucât acesta a declarat la export drept cretă pisată un transport de vopsele. În aceeași zi, vameșii au efectuat cercetări într-un alt caz, încercând să dea de membrii unei bande de contrabandiști numite „Înghițitorii de Perle”. Agenții au urcat și la bordul vasului SMR Împăratul Traian, care se pregătea să plece spre Marea Mediterană. Unul dintre pasageri, Petre Mihăilescu, a fost considerat suspect întrucât era foarte nervos așa că s-a decis percheziționarea sa. În momentul în care au vrut să îl controleze, omul a leșinat. Nu a fost un truc. După câteva minute, călătorul și-a revenit complet și percheziția a putut fi efectuată. Nu s-a găsit nimic asupra sa (și nici în interiorul său), motiv pentru care a fost lăsat în pace și considerat nevinovat. Omul era, pur și simplu, mai slab de înger!

Un grav accident de aviație s-a produs pe data de 17 iunie 1930 la Mamaia, pe terenul Școlii de Tir și Bombardamente de la marginea stațiunii. La ora 8 dimineața, de pe aerodromul unității a decolat un avion tip Potez (de proveniență franceză), pilotat de plutonierul Vasile Ion și în care se mai aflau doi pasageri, sergenți instructori. După o oră de zbor efectuat în condiții normale, avionul a aterizat, însă manevra nu a fost executată corect. Aparatul a capotat, s-a lovit cu botul de sol iar cei trei militari au fost, efectiv, aruncați din carlingă. Au fost imediat duși la Spitalul Militar, în stare gravă. După câteva ore au fost stabilizați și au scăpat cu viață, rămânând însă cu sechele fizice serioase. Avionul a fost grav avariat iar autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili dacă pilotul a fost sau nu vinovat de accident.

Reclama zilei – Vizitați Bodega Roata Lumii, din strada Moldovei no.1, renovată după ultimile cerințe moderne. Bufet și Grătar Special. Vinuri din cele mai renumite podgorii. Bere zilnic proaspătă din București. Prețuri mai eftine ca oriunde. Încercați și vă veți convinge. (1925)

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, organizează joi, 18 iunie 2026, de la ora 13:00, la sediul instituției din str. Arhiepiscopiei nr. 7, lansarea volumului „Uciși, dar neînfrânți. Generali români victime ale închisorilor comuniste”.

Autorul lucrării, col. (r) Remus Macovei, preocupat de istoria militară și autor al mai multor volume, aduce în atenția publicului destinele unor generali români care au avut de suferit în timpul regimului comunist, contribuind astfel la scrierea unor pagini importante din istoria recentă a României. 

În cadrul evenimentului vor lua cuvântul:

▪️ dr. Delia Roxana Cornea, manager al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța;
▪️ dr. Daniela Laura Cornea, membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității;
▪️ prof. univ. dr. Marian Cojoc.

Vă așteptăm cu drag!

Continuăm cu prezentarea anunțurilor de mică publicitate din epoca interbelică, astăzi fiind alese cele din ziua de 16 iunie. Aparent banale, acestea ne ajută să înțelegem mai bine traiul cotidian, problemele locuitorilor sau ale persoanelor juridice, din urmă cu un veac:

De vânzare Locuri de Casă în condițiuni avantajoase. Bd Principesa Maria – Viile Vechi. Localitatea cea mai frumoasă și mai de viitor a orașului Constanța: plajă în apropiere, conductă de apă și electricitate, direct din port, pentru cei care vor îndeplini formele. Planul și condițiunile se găsesc la dl avocat Constantin Irimescu, strada Traian 23. (Dacia, 1923)

Se cumpără un imobil în strada Carol sau în Bulevardele Ferdinand și Regina Maria, până la suma de 500.000 de lei. A se adresa la ziar (1930)

Se caută o fată de 13-16 ani pentru a ajuta la menaj. Detalii, la redacție (Dacia, 1930)

Încasator, fost timp de 18 ani în serviciul unei firme comerciale de prim rang, apoi timp de 10 ani la o bancă de întâia mână, azi fără slujbă, caută post similar, sau orișice, depunând eventual și garanție numerar. Dl Vassiliadis, str.16 mai no.2 (1932)

Salonul de coafură Lambru, din strada Carol no.11, angajează de urgență coafeze și manichiuriste (1928)

De vânzare una trăsură de piață aproape nouă, complectă, cu doi cai și hamuri. Str. Alexandru cel Bătrân no.45 (1923)

Guvernantă austriacă caută loc la copii de peste 4 ani. Adresă – Maria, la ziar. (1923)

Se caută: Contabil corespondent care să cunoască bine și limba franceză și eventual italiana; Dactilografă corespondentă de limba română, eventual și italiană, se caută pentru imediata angajare de către o industrie din localitate. Căsuța Poștală 72 Constanța (1928)

Copil de suflet se dă, de sex masculin, vârstă 6 luni. Doritorii sunt rugați a se adresa pe strada Griviței, la no 16, la Olga Sesciuc. (1932)

De închiriat Hotel Bristol, complet mobilat (1932)

Automobil Lancia 45 HP, în stare bună, vinde Casa de Gaj pe adresa Băncii Naționale Constanța (1928)

Reclama zilei –Vizitați Magazinul Manon. H Lupescu. Piața Independenței. Cel mai convenabil și mai bine asortat cu articole bărbătești, jucării, parfumerii, mode, articole de plajă, confecțiuni. Prețuri de reclamă. Încercați și vă veți convinge! (1924)

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Muzeul de Istorie a Moldovei, organizează expoziția „A fost odată ca niciodată…! Scurtă istorie a copilăriei în primele patru veacuri de stăpânire romană la Pontul Euxin”. Vernisajul va avea loc vineri, 19 iunie 2026, ora 12:00, în spațiile Muzeului de Istorie a Moldovei.

Tema centrală a expoziției este copilăria în antichitatea greco-romană, conturată sub multiple aspecte. Exponatele reliefează condiția copiilor în diversele medii sociale, realizând, în același timp, un paralelism profan – divin. Prin tematică, structură și patrimoniul prezentat, organizatorii se adresează publicului de toate vârstele, pasionat de cunoașterea trecutului, dar și admirator al fragilității și efemerității „perioadei celor mai frumoși ani”.

Expoziția reunește 86 de artefacte din colecția muzeului constănțean, cele mai multe provenite din cercetările arheologice întreprinse în orașul antic Tomis și pe teritoriul acestuia (Constanța de astăzi), alături de alte piese de patrimoniu relevante pentru ilustrarea universului copilăriei la Pontul Euxin, descoperite în localități dobrogene precum Durostorum/Ostrov, Callatis/Mangalia, Carsium/Hârșova, Ulmetum, Tropaeum Traiani/Adamclisi, Capidava, (L)Ibida/Slava Rusă, Nisipari, Cogealac, din județul Constanța, dar și Turcoaia, din județul Tulcea.

Proiectul expozițional aduce în fața publicului, în premieră, câteva dintre inventarele funerare de copii, recuperate recent din necropolele tomitane și restaurate în cadrul Laboratorului de Restaurare-Conservare al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (Luiza Ionescu, Doina Constantin, Nicoleta Adochiței, Alexandrina Nițu, Mariana Vasilățeanu, Laura Vasilache și Vlăduț Marian Moraru). Bogăția și varietatea acestora sunt elocvente pentru înțelegerea temei abordate: bijuterii lucrate din materiale prețioase, jucării, opaițe, unguetaria și vase rare de sticlă, precum și vase din lut, obiecte din metal, gagat (cărbune), ambră, piatră, os și corn.

Din echipa curatorială fac parte, din partea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, dr. Ana Cristina Hamat, dr. Irina Sodoleanu, dr. Maria Bolocan, dr. Aurel Constantin Mototolea și dr. Constantin Băjenaru, iar din partea Muzeului de Istorie a Moldovei din Iași, dr. Ioan Iațcu, Ecaterina Dediu și Dana Mustereț.

Expoziția poate fi vizitată până pe 4 octombrie 2026, în baza biletului de acces la Muzeul de Istorie a Moldovei sau a biletului de expoziție temporară. La vernisaj, intrarea este liberă.

Vă așteptăm cu drag!

Astăzi ne întoarcem în timp cu aproape două milenii pentru a vorbi despre zeii cetății Tomis, urbe aflată în acel moment sub stăpânire romană. Ca peste tot în imperiu, pe malul Pontului Euxin exista toleranță religioasă, locuitorii orașului port – oameni de toate neamurile, putând să se roage la orice divinități. Erau venerați zei autohtoni (precum Cavalerul Trac), divinități din panteonul greco-roman, dar și cele de sorginte asiatică  sau africană, acceptate sau chiar adoptate de imperiu. Astăzi prezentăm trei piese care fac parte din Tezaurul de Sculpturi de la Tomis, descoperit în centrul orașului modern Constanța în anul 1962. Nu sunt atât de spectaculoase precum Șarpele Glykon, Fortuna cu Pontos, Isis sau Nemesis, dar existența lor ne ajută să înțelegem universul multi-religios al epocii.

Prima piesă este o reprezentare a zeului medicinii, Esculap (Asclepios la greci). Statuetă de marmură gălbuie, fină, a suferit încă din antichitate stricăciuni mari, care au dus la dispariţia simbolurilor şi a unor părţi componente ale corpului. Statueta reprezintă atitudinea caracteristică imaginilor lui Esculap. Se presupune că mâna dreaptă, ruptă de la umăr, cobora lateral în jos şi ţinea cupa, unul dintre simbolurile cu care în mod obişnuit este înfăţişat Esculap. Datorită puterii tămăduitoare care i se atribuia, acest zeu a devenit foarte popular. Pe diferitele monumente antice, zeul este reprezentat cu păr bogat şi cu barbă, cu faţa senină, cu privirea blîndă. În mod obişnuit se sprijină pe un toiag, în jurul căruia se încolăceşte un şarpe, simbol al regenerării. În cealaltă mână zeul ţine alt simbol: un vas, o tăbliţă de scris sau un glob. Statueta de față este o copie de epocă romană, de la sfârşitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea p.Chr., după un tip clasic grecesc. 

Al doilea artefact ce merită atenție deosebită este o statuie de marmură gălbuie, uşor corodată, care a făcut parte dintr-un monument mai complex și care îi reprezenta inițial pe cei doi frați Dioscuri, Castor și Polux, alături de caii lor. Piesa rămasă îl reprezintă doar pe unul dintre eroi, alături de cal, pe un soclu. Inscripţia de pe marginea soclului a fost gravată pe trei rânduri. Nu se păstrează decât jumătatea din stânga. Din rândul întâi, aflăm că monumentul a fost pus pentru „Dioscurii întemeietori”. Funcţiile Dioscurilor sunt variate şi multiple. Ei sunt fie cuplul luminii alternante (ziua cu noaptea), fie al luminii inseparabile, uniţi în constelaţia Gemenii. Sunt protectorii marinarilor, care îi imploră pe timp de furtună, pentru că apariţia lor pe cer înseamnă încetarea pericolului. Prin această funcţie se confundă de la început cu Cabirii, străvechile divinităţi din Samotrake. Apar ca zeităţi războinice sau protectori ai vânătorii, ai dansului, muzicii şi poeziei. Dioscurii sunt reprezentaţi întotdeauna împreună, în picioare, ținând caii de căpăstru. Piesa datează din prima jumătate a sec.III p.Chr.

Continuăm prezentările de astăzi cu un basorelief pe placă de marmură albă, în care sunt înfățișate cele trei Graţii, nude, în picioare, ținându-se reciproc de umeri. Cele laterale sunt văzute din faţă, iar cea din mijloc, reprezentată din spate, are capul întors excesiv spre dreapta. În mâinile libere, Graţiile din margine ţin fructe. La picioare, în dreapta şi în stânga, se află câte un vas înalt, cu bazele şi marginile largi. Graţiile erau imaginate în antichitate ca trei surori, divinităţi ale armoniei, dragostei şi poeziei, dar în special ale vegetaţiei şi ale prosperităţii, legate de fertilitatea pământului. Ele răspândeau bucurie în sufletele oamenilor şi ale zeilor. În Olimp făceau coruri împreună cu Muzele şi dansau în faţa zeilor, acompaniate de zeul Apolo cu citera. Calităţile Graţiilor se oglindesc în numele pe care le poartă; deşi sunt numai trei, ele apar la scriitorii antici cu nume numeroase şi variate. Dintre cele mai frecvente: Aglaia „cea care străluceşte”, Thalia „cea care face să înflorească” și Euphrosyne „cea care înveseleşte inima”.

Aceste artefacte, chiar dacă nu impresionează prin realizare, ne vorbesc despre credințele tomitanilor, despre zeii lor protectori, eroi, despre speranță, bucurie, viață…

Reclama zilei – Movilă Tekirghiol (Comuna Tuzla), Stațiune balneară și climaterică, situată pe malul Mărei Negre și al lacului Tekirghiol. Stagiunea 1 iunie – 20 septembrie. Băi calde de nămol, Băi reci de lac și de mare. (1924)

Cu foarte puţin timp înaintea declanşării Primului Război Mondial, în iunie 1914, Ţarul Nicolae al II-lea venea împreună cu familia sa în oraşul Constanţa, locul pe care Regele Carol I al României îl alesese drept reşedinţă de vară. România devenise un stat important pe harta Europei, mai ales după cele două războaie balcanice (1912-1913) iar marile puteri ale continentului, printre care se număra evident şi Rusia, erau interesate să atragă de partea lor țara condusă de Carol I. Discuţiile de la Constanţa dintre cei doi monarhi au vizat menţinerea păcii în Balcani şi respectarea tratatelor internaţionale precedente.

Familia regală a României și Ţarul Nicolae II aveau o strânsă legătură, principele moştenitor Ferdinand fiind căsătorit cu Maria, verişoara marelui conducător al Rusiei. Se încercase chiar o înrudire mai strânsă, însă prinţul Carol (viitorul Carol al II-lea) reuşise să strice totul într-o vizită în Rusia, determinând-o pe marea ducesă Olga, fiica țarului, să dezavueze total ideea unei căsătorii. Incidentul a fost trecut cu vederea, iar cele două familii au continuat să menţină strânsele relaţii.

Pe 1 iunie 1914 (14 iunie pe stil vechi), direct din Crimeea, de la Livadia (reşedinţa de vară a țarului), Nicolae al II-lea venea la Constanţa. Se afla la bordul yahtului imperial „Standard” și era însoţit de întreaga familie: ţarina Alexandra Feodorovna şi cei cinci copii – Olga, Tatiana, Maria, Anastasia (mari ducese) şi de ţareviciul Alexei. Yahtul „Standard” era flancat de două crucişătoare, „Cahul” şi „Almaz”, iar în imediata apropiere a bătrânului Tomis se afla pe poziţie aproape întreaga flotă rusă din Marea Neagră.

Însoţit de cele 31 de salve de tun trase în semn de salut de pe bricul „Mircea”, „Standard” a intrat în portul Constanţa, fiind pilotat de căpitanul român Eugeniu Botez (nimeni altul decât scriitorul Jean Bart). Ţarul şi familia sa au debarcat lângă Pavilionul Regal (Cuibul Reginei), unde au fost întâmpinaţi de monarhii României şi conduşi spre un alt pavilion din apropiere, amenajat special pentru această vizită. Primarul oraşului Constanţa, Virgil Andronescu, i-a oferit lui Nicolae al II-lea, în semn de bun venit, pâine şi sare, pe o tavă de aur masiv, inscripţionată cu textul „România – iunie 1914”.

Constanţa era în fierbere în acea zi… Zeci de mii de oameni veniseră să asiste la marele eveniment, întâlnirea celor doi puternici monarhi. Ziaristul Petru Vulcan menţiona: „Este o sărbătoare cum nu am mai văzut la Constanţa. Cu ochii îl urmăm pe ţar. Tăietura barbişonului îi prezintă faţa cam lunguiaţă. Are ochii mari, albaştri, părul şi barba blonde ca spicul grâului. Un adevărat rus. E cam emoţionat şi cam galben la faţă, se vede că nu e obişnuit cu atâta lume, atât de aproape de cortegiu, aclamându-l. Şi se minunează Ţarul şi Augusta-i familie de libertatea noastră, de popularitatea de care se bucură suveranii noştri şi întreaga familie regală”.

Ţarul Nicolae a stat de vorbă, între patru ochii, cu Regele Carol I. Cortegiul s-a deplasat apoi la Catedrală, la o slujbă religioasă, iar ulterior la un dejun oferit la Cazino de I.C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri. Au urmat alte discuţii, evenimente și acordări reciproce de medalii şi onoruri.

Întreaga vizită a durat 14 ore, după care țarul s-a retras alături de familie la bordul yahtului, părăsind apoi apele Constanţei… Peste numai trei săptămâni, asasinatul de la Sarajevo urma să arunce întreaga Europă în ghearele necruţătoare ale războiului.

Destinul familiei imperiale ruse a fost, se ştie, unul tragic: în urma Revoluţiei bolşevice, în martie 1917, ţarul Nicolae a fost obligat să abdice. El şi întreaga sa familie au fost asasinaţi pe 16 iulie 1918, la Ekaterinburg, din ordinul lui Lenin. Vizita de la Constanţa avea să rămână ultima lor călătorie în străinătate…

Reclama zilei: Fabrica de ghiață Șerban Vodă din București a înființat în orașul nostru, la Grădina Capato un depozit permanent de ghiață artificială, de primă calitate, cu prețul de 2 lei Kgr. Deschis până la 15 septembrie. (1930)

Acest calendar și-a propus ca în fiecare zi să cuprindă câte o filă din istoria orașului Constanța, să prezinte evenimente reale, personalități ale așezării sau artefacte deosebite ale extrem de bogatului patrimoniu cultural. Istoria unui oraș are însă și mai mult farmec atunci când este dublată de legende străvechi, în măsură să-i dea culoare. De aceea, ne-am decis ca astăzi să prezentăm mitul fondator al cetății Tomis, legenda care ne vorbește despre originea numelui antic.

Povestea spune că acum mii de ani, de pe meleagurile vechii Elade au plecat la bordul corabiei Argo cei mai de seamă eroi, Argonauții, conduși de prințul Iason. Misiunea lor: să fure Lâna de Aur, aflată într-un regat nordic numit Colchida. Grecii au avut parte de o călătorie plină de peripeții. Au ajuns în Pontul Euxin (Marea Ospitalieră), apoi în regatul Colchidei, identificat undeva în vestul Mării Negre, pe teritoriul Georgiei de astăzi. Din țara regelui Aetes (Uliul) și după numeroase primejdii, cu ajutorul frumoasei prințese Medeea, grecii au furat Lâna de Aur a  străvechiului berbec înaripat și au pornit apoi spre casă. Medeea și fratele ei, prințul Absyrtos, îi însoțeau…

          Prădat de comoară și rămas fără doi dintre copiii săi, regele Aetes a pornit în urmărirea grecilor. A fost foarte aproape să îi ajungă, dar atunci, Medeea, îndrăgostită de Iason, a pus la cale un plan diabolic. I-a convins pe eleni să îl omoare pe micul prinț Absyrtos, să îl taie în bucăți și aceste bucăți să le arunce în mare. Planul diabolic a reușit: Profund îndurerat, tatăl Aetes s-a oprit din urmărire, a strâns rămăsițele nefericitului său copil și a înălțat un rug funerar pe țărmul unei țări necunoscute. Grecii au profitat de moment și au reușit să fugă spre patria Elada, fără a mai putea fi prinși vreodată

          Se spune că ritualul incinerării lui Absirtos a fost îndeplinit pe o limbă subțire de pământ, care se aventura în apele mării. Tomei, în greaca veche, se traduce drept despicătură, bucată, tăietură sau după unii lingviști, lamă de cuțit. Mitul ne-a parvenit grație scriitorilor antici. Însuși Ovidiu, poetul exilat la Tomis în urmă cu două milenii a scris rândurile:

„Miletul își trimise colonii într-acoace/Și ei descălecară aice, între geți/Dar locul are-un nume mai vechi decât orașul/I-l dete, așa se zice, Absirt, când fu ucis/Când impia Medeea fugi de-al său părinte/Pe vasul după sfatul Minervei făurit… Obrazul ei pălește și iute a încremenit/Pierdută sunt, își zice/Dar tot am să-l întîrzii cu viclenia mea./ Și căutând în juru-i să vadă ce să facă/ Deodată dă cu ochii de fratele Absirt/Și cum îl vede, îndată și strigă: Biruit-am/Căci moartea lui acuma va fi scăparea mea/Ea pieptul i-l străpunge cu sabia și apoi/ Îi sfârtecă și trupul…/De-atunci, îi zice Tomis acestui loc fiindcă/O soră pe-al său frate aice l-a tăiat.”

(Publius Ovidius Naso, Tristele, Scrisori din Pont, traducere-Teodot Naum, ediție bilingvă îngrijită de Livia Buzoianu, Editura Ex Ponto, Constanța, 2013, Tristia IX, p.197-198)

Promontoriul unde regele Aetes și-a incinerat fiul, este, spune legenda, chiar Peninsula, zona veche a orașului nostru. Evident, dacă vei întreba un specialist, acesta îți va spune că mitul Argonauților și al Lânei de Aur nu are nicio bază reală. Tot ei vor afirma că numele de Tomis vine de la o realitate pur geografică: grecii din Milet au întemeiat orașul în sec.VI î.H. pe un promontoriu ascuțit, care intră în apele Pontului Euxin asemenea unei lame. Această Peninsulă a fost mereu inima urbei, fie că aceasta s-a numit Tomi, Tomis, Constanția, Kiustenge, Kostence și într-un final Constanța. Iason, Medeea și argonauții au scăpat și au ajuns în Elada lor. Sacrificarea lui Absyrtos a intrat în legendă și odată cu ea, și locul unde s-a petrecut fapta… În legendă a intrat și Locul Sacrificiului…

Povestea s-a încheiat. Istoria unui oraș era însă abia la început…

Reclama zilei – Hotel Central, strada Traian colț cu Vasile Alecsandri. Propietatea Frangopol. Hotel modern cu tot confortul, situat în centrul orașului și în fața gărei. Electricitate,  apă în continu, curățenie exemplară și liniște desăvârșită. Hotel absolut familiar. Prețuri moderate. (1924)

Sursă foto: The Golden Fleece – Herbert James Draper, https://artuk.org/discover/artworks/the-golden-fleece-23299, Bradford Museums, Galleries & Heritage

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet de tren costa 30 de lei, după cum aflăm din amplul articol publicat în ediția din 12 iunie a ziarului „Dobrogea Jună”, intitulat „Băile de mare din oraș”.

Doritori de o baie în mare erau numeroși, însă cei mai mulți  căutau un loc în apropiere, unde „să-și facă baia zilnică la repezeală, fie dimineața înainte de a merge la ocupațiune, fie în timpul prânzului și mai ales pe un preț derizoriu”. În acest context, vicepreședintele Asociației Comercianților de Cereale, I. Xantopol, descris drept „un distins cetățean al orașului nostru”, a propus amenajarea unei plaje în oraș, destinate, pe timpul verii, negustorilor și funcționarilor locali. Cea mai potrivită opțiune era considerată plaja Duduia – actuala zonă a portului turistic Tomis, cunoscut în odinioară și sub numele de Golful Pescarilor.

Redăm, în rândurile următoare, situația plajei Duduia așa cum este descrisă în articolul menționat, text care păstrează autenticitatea faptelor relatate, precum și culoarea și expresivitatea limbajului gazetăresc interbelic:

„Dintre acestea cea mai accesibilă este plaja „Duduia”, unde și anul trecut au fost instalate cabine, iar locul de baie era așa de îngrijit încât îți făcea plăcere să vii acolo. Astăzi nu ai în oraș decât plaja „Trei papuci”, departe de Tataia – plaje la care cu greu ar putea scoborâ și urca chiar un alpinist încercat. Coborâșul mai merge, dar urcușul este ceva aproape imposibil de realizat.

Edilii noștri, cari au dat dovadă că poartă o dragoste deosebită pentru interesele publice ale cetățenilor, au priceput această lacună și au hotărât ca banda de pescari ce s-a aciuat la Duduia să fie evacuată. D. ajutor de primar Rizescu – mai activ – a și procedat la dărâmarea barăcilor (boala lui) pe care fără autorizarea nimănui, pescarii le construiseră acolo. Până aici toate bune și mai ales hotărârea municipiului pentru care nu găsim cuvinte de laudă mai ales că izgonindu-se de acolo pescarii, s-ar fi asanat cartierul întreg, care astăzi pute de la distanță, constituind un indescriptibil focar de infecție pentru că tot malul mărei din acest loc, atât de curat vara trecută, a fost din nou transformat în rampă de gunoi. Banda de vagabonzi și pescari, care s-a instalat acolo, fără să întrebe pe nimeni, nu vrea să respecte hotărârea comunei. Ei nu vor să părăsească plaja (care este proprietatea municipiului) pentru că acea plaje fiind sitută în spatele restaurantelor din centru, transportul peștelui se poate face ușor pe ascuns, parcurgându-se un drum scurt și trăgându-se chiulul statului.

Am căutat să pătrund care este motivul ce face pe pescari să se încăpățâneze a se răsvrâi contra deciziei comunale și am aflat că cei ce-i îndeamnă la această răsvrâtire sunt chiar funcționarii de la revizoratul pescarilor, slujbași cari cred că au și ei interese comune cu pescarii contrabandiști.

Ori cari ar fi interesele cinstite sau necinstite ale pescarilor și protectorilor lor dubioși, nevoile higienice ale populațiunei unui întreg oraș nu trebuie să fie neglijate tocmai de cei ce au menirea de a le proetja și în numele acestei populațiuni cerem să se redea scăldătorilor plaja „Duduia”, pe care pescarii au ocupat-o fără nici un drept”.

Reclama zilei: „Ochelari de soare – Nu cumpărați ori ce fel de ochelari care strică vederea, ci numai din aceia centrați și controlați la fabrica de ochelari P. Șapira – Furnisor al Curței Regale”.

Sursa foto: Biblioteca Națională Digitală

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța anunță participarea uneia dintre cele mai valoroase artefacte din colecțiile sale la expoziția „Muzeul Muzeelor”, găzduită de Muzeul Național de Artă al României. Datată la sfârșitul secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea p. Chr., impresionanta statuie din marmură a fost descoperită în anul 1962 și face parte din suita de piese arheologice cunoscută ulterior sub sintagma „Tezaurul de sculpturi de la Tomis”. Statuia constituie un reper al patrimoniului dobrogean, iar valoarea sa este dată atât de unicitatea reprezentării, cât și de starea remarcabilă de conservare și de contribuția sa la înțelegerea fenomenului cultural din spațiul vest-pontic în epoca romană.

Proiectul expozițional „Muzeul Muzeelor” reunește, sub cupola Palatului Regal, peste 100 de piese excepționale, selectate din patrimoniul mai multor muzee din țară și din colecțiile Muzeului Național de Artă al României. Astfel, este conturată o hartă a capodoperelor pe care publicul le poate descoperi de-a lungul și de-a latul României.

Vă invităm să admirați această mărturie a trecutului antic și să vizitați expoziția „Muzeul Muzeelor”, în perioada 12 iunie – 4 octombrie 2026, la sediul central al Muzeului Național de Artă al României din București, Calea Victoriei 49 – 53.