Specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța au descoperit un mormânt de copil din perioadă romană, în timpul unor cercetări arheologice preventive, desfășurate în arealul municipiului Constanța, zona Flămânda.

Arheologii de la fața locului, dr. Constantin Băjenaru și Cătălin Nopcea, au sesizat încă din data de 22 octombrie 2026 posibilitatea existenței unei descoperiri de sarcofag intact, acesta fiind ulterior degajat și transportat la una dintre locațiile muzeului.

Astăzi, 27 octombrie 2026, colectivul muzeului format din conservatori, restauratori și arheologi a participat la deschiderea sarcofagului, moment care a permis identificarea unei înmormântări de copil în sicriu de lemn.

Inventarul funerar prelevat de specialiști constă în câteva obiecte de port din bronz, jucării din lut, precum și ghirlande de flori.

După primele observații, specialiștii datează descoperirea în perioada secolelor II-III d.Hr., mormântul fiind identificat la marginea de nord a necropolei tomitane, în apropierea unui important drum antic.

Deși suntem încă la începutul documentării, considerăm că această descoperire este una importantă, în primul rând datorită păstrării intacte a sarcofagului, precum și a păstrării neatinse a inventarului funerar, care oferă informații prețioase cu privire la practicile funerare din epoca romană de la Tomis.

Miercuri, 28 octombrie 2026, ora 9:00, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța va avea loc o conferință de presă, în cadrul căreia specialiștii arheologi vor prezenta primele concluzii și vor oferi o serie de informații legate de această descoperire.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invită publicul la vernisajul expoziției foto-documentare itinerante „Scrisori din detenție. Povestea unui tânăr închis la Canal: Nicolae Voicilă”.

Evenimentul va avea loc vineri, 30 octombrie 2026, la ora 13:30, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, din strada Toma Caragiu nr. 10, Ploiești.

Demersul expozițional itinerant reconstituie povestea lui Nicolae Voicilă (1931–1999), unul dintre tinerii care au cunoscut, de la o vârstă fragedă, brutalitatea represiunii politice din primii ani ai regimului comunist.

În 1949, înainte de a împlini 18 ani, Nicolae Voicilă a fost arestat, fiind acuzat de apartenență la o organizație considerată „subversivă”. A primit o condamnare de patru ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, executând cea mai mare parte a pedepsei în lagărele de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, unde deținuții politici erau supuși unor condiții aspre de trai și muncă. Între 1951 și 1953, s-a numărat printre cei 100 de deținuți politici anticomuniști care au lucrat la restaurarea Cazinoului din Constanța, o clădire emblematică a orașului, a cărei istorie păstrează astfel și amintirea unor destine marcate de suferință și de privarea de libertate.

Documentele și fotografiile integrate expoziției provin atât din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cât și din fondul familial, pus la dispoziție de Laura Voicilă, fiica lui Nicolae Voicilă. Acestea reconstituie parcursul tânărului Nicolae Voicilă de la arestarea și condamnarea sa (la 13 septembrie 1949), până la eliberarea sa (11 septembrie 1953), și chiar după acest moment, deoarece constrângerile și interdicțiile au continuat să-i marcheze existența.

Elementul inedit adus în atenția vizitatorilor este reprezentat de un număr de 19 cărți poștale scrise de Nicolae Voicilă din lagărele de muncă de la Canal: Peninsula-Valea Neagră, Poarta Albă și Constanța-Șantierul Tineretului. Aceste artefacte se constituie într-una dintre cele mai mari colecții de cărți poștale scrise în detenție, în perioada regimului comunist, care oferă atât specialiștilor, cât și publicului larg o perspectivă introspectivă a experienței carcerale trăite de Nicolae Voicilă.

 O altă mărturie ilustrativă relevantă este un fragment de stucatură desprins de pe fațada Cazinoului din Constanța și recuperat în cursul anului 2024, în timpul lucrărilor de reabilitare. Ornamentul poartă inscripționată semnătura lui Nicolae Voicilă, precum și data (3 iulie 1952), fiind o mărturie directă a participării deținuților politici anticomuniști, închiși la Canal, la refacerea clădirii Cazinoului din Constanța, în  perioada anilor 1951-1953.

Deschiderea expoziției în data de 30 octombrie are o semnificație aparte, marcându-se astfel 95 de ani de la nașterea lui Nicolae Voicilă, un bun prilej de evocare a destinului său și de readucere în atenția publică a memoriei unei generații greu încercate de represiunea politică.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 30 octombrie – 27 noiembrie 2026, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești.

În anul 1857 consorțiul britanic DBSR (Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour) a obținut de la Imperiul Otoman o dublă concesiune: construcția căii ferate Kustendjie  Bogazchioi (Cernavoda) și exploatarea portului Kustendjie. Aceste concesiuni și crearea unei comunității britanice la Kustendjie (comunitate ce a existat 25 de ani, până în 1882) au fost precedate de rapoarte, studii, analize, articole și dezbateri efectuate de către specialiști britanici, ingineri, militari, diplomați sau oameni de afaceri. În urma cercetărilor efectuate de toți aceștia s-a concluzionat că aceste întreprinderi propuse (construirea căii ferate și exploatarea portului) vor fi profitabile, drept pentru care ideile au fost puse în practică și au condus la constituirea “coloniei”.

Dintre toți cei care au efectuat cercetări (înainte, în timpul, și imediat după Războiul Crimeei) un merit deosebit îi aparține lui Thomas Forester, cel care în anul 1857, înainte ca DBSR să perfecteze concesiunile cu Imperiul Otoman, a publicat excelentul raport “The Danube and the Black Sea – Memoir of their junction by a Railway between Tchernavoda and the Free Port at Kustendjie” (t.n Dunărea și Marea Neagră – Memoriu asupra joncțiunii lor printr-o cale ferată între Cernavoda și portul liber Constanța) . Aici sunt prezentate avantajele pe care le oferă micul Kustendjie, prin poziția sa georgrafică . Este un studiu al unui inginer și antreprenor experimentat, dar nu doar atât: el conține informații deosebite despre așezare, despre situația ei la acea dată, despre patrimoniul său istoric, ne ajută să înțelegem aspecte importante privind contextul istoric al vremii.

Pentru început, aflăm de la Thomas Forester următoarele: “O nouă eră a început după ratificarea Tratatului de la Paris, securizarea lui promite deschiderea unei noi canale de comerţ, posibilitatea de a ne arăta aptitudinile inginereşti… Orice privire asupra unei hărţi a teritoriului dintre Dunăre şi Mare arată că toate condiţiile sunt întrunite, pe de o parte, de portul din Kustendjie, situat cam la 30 de leghe sud de Gura Sulina, şi pe de altă parte, de portul Tchernavoda, de lângă Rassova, pe Dunăre, cu o cale ferată care să unească cele două puncte şi urmând, în mare parte, limitele lacurilor Karasu” . Autorul numeşte Dunărea “nobila arteră din Centrul Europei” , menţionând: “Produsele din districtele fertile pot fi transferate în porturi de unde se pot îmbarca pentru Mediterana sau Atlantic … Principalul nostru interes este Dunărea de Jos, în antichitate numită Istru și care urmează granița Imperiului Roman, la frontera sa de Nord-Est.” .

Despre mica așezare Kustendjie el scrie, mai întâi, următoarele: „ …ocupă locul şi păstrează cu o uşoară alterare numele anticului oraş numit Constantina, de pe timpul împăraţilor bizantini. Fosta sa importanţă este demonstrată de extinsele ruine, blocuri de marmură, coloane şi frize ce împodobesc pământul pe o distanţă considerabilă, dar şi de molul vechi (n.a. dig de piatră și în același timp dană de acostare) şi de cheiurile bunului său port” .

La acea vreme, nu era foarte clar că micul Kustendjie se suprapune peste Tomisul exilatului poet Ovidiu și de aceea, el consideră că majoritatea vestigiilor sunt romano-bizantine. Forester bănuiește însă că ar putea fi vorba despre același oraș antic pentru că amintește o monedă de la Caracalla (unic împărat între 211-217 p.Chr.), unde, în legendă apare o inscripție cu Tomos, „eroul fondator”  și reia ideea identificării Kustendjie-ului cu Tomisul antic, afirmând că că „Kustendje este fie lângă, fie chiar identic cu Tomi” .

O idee interesantă, care apare pentru prima dată, este cea legată de înființarea, la Kustendjie, a unui muzeu care să găzduiască toate antichitățile descoperite în Dobrogea. Astfel, el consideră că „…aceste vestigii, precum și altele ce ar putea fi descoperite de cercetările în ruinele coloniilor grecești și romane din Estul Bulgariei, ar putea găsi un potrivit loc de depozitare într-un muzeu ce ar putea fi înființat la Kustendjie” .

          Thomas Forester se dovedește a fi chiar un om înaintea timpului său. Printre rândurile scrise de el se regăsesc concepte care ghidează astăzi cercetarea arheologică și muzeologică, idei transpuse în practică la nivel european abia după cel de-al doilea război mondial. El sugerează „ca supraveghetorii viitoarelor lucrări din acest loc să aibă ca linii directoare prezervarea cu grijă a tuturor acestor vestigii antice, sculpturi, monede, urne, geme ce ar putea fi găsite în lucrările de săpare și excavare, ca ele să formeze nucleul unei colecții a acestui ținut în vremurile antice” .

În 1857, Kustendjie se afla într-o stare deplorabilă: „Teritoriul a fost mereu atacat de ruşi în războaiele lor cu turcii. În una dintre invazii, Kiustendjie a fost demolat şi acum are o populaţie de numai 40 de locuitori (n.a. sic!). Chiar şi aşa, Portul încă atrage o parte din comerţul din teritoriu. Planul de a dezvolta oraşul şi de a extinde portul, de a ridica Kustendjie din ruinele sale până la importanţa pe care o merită datorită avantajelor sale naturale, acesta ar fi un mare obiectiv pentru Danube and Black Sea Railway Company…” .Autorul este așadar optimist: “Nu este deloc improbabil ca orașul, cu scurta sa linie ferată, să formeze în curând legătura centrală dintr-un lanț de comunicare a vaselor cu aburi, între țările din inima Europei și coasta sud-vestică a Asiei, și unde Viena, respectiv Trebizon, ar fi punctele terminus” .

Forester consideră că dezvoltarea portului și crearea liniei ferate vor conduce și la dezvoltarea turismului, mai ales că Dobrogea este extrem de bogată în obiective, siturile antice grecești și romane : “Kustendjie poate deveni atractiv, colonia engleză poate deveni un plăcut loc de odihnă, în care călătorul să își poată reface puterile după un drum lung și să se pregătească de următoarea aventură. În curând, avem curajul de a prezice, aici vor fi pante însorite pline de grădini și de viță de vie, împrejurul orașului se vor găsi livezi cu pomi fructiferi iar colibele (de astăzi) vor fi înlocuite de casele curate ale angajaților companiei, case confortabile pentru cei din conduceree și clădiri publice, cerute petru traficul de orice natură (de persoane și de mărfuri) . Unii vizitatori de la Kustendjie, odată întorși acasă, ar putea duce cu ei informații și le-ar putea induce prietenilor și cunoscuților ideea de a face parte din această colonie engleză și chiar de a-și investi capitalul în porumb sau în creșterea oilor, pe aceste locuri, pe sănătoasele pământuri ale Dobrogei; acesta ar fi un rezultat foarte dorit pentru beneficiul comun al tuturor celor interesați…” .  “În încheiere, să fie bine știut, după tot ce s-a adunat în paginile acestui raport, faptul că orașul Kustendjie nu a fost nici în trecut și nici nu este destinat să rămână un “loc uitat de Dumnezeu” …

Reclama zilei – A. Tranulis, pictor de firme, Litere Plastice, Epitafe pentru biserici, drapele pemntru societăți, strada Tomis no.7, Constanța. (1924)

Sursă foto – Thomas Forester – “The Danube and the Black Sea – Memoir of their junction by a Railway between Tchernavoda and the Free Port at Kustendjie” (Londra, 1857)

În perioada interbelică, nobila artă a pugilismului a devenit extrem de populară în Europa, confruntările sportive din țări precum Franța, Germania sau Anglia rivalizând cu marile gale ce aveau loc în Statele Unite ale Americii, în Lumea Nouă. România era și ea atrasă în acest vârtej sportiv și încerca să formeze sportivi profesioniști de înaltă calitate, capabili să reprezinte tricolorul în cele mai de seamă competiții.

Anul 1926 a fost unul extrem de important pentru boxul românesc, un an istoric, am putea spune. Pe 26 martie s-a înființat oficial Federația Română de Box, iar pe parcursul întregului an, pe teritoriul țării, au fost organizate 26 de gale, dintre care șapte au avut caracter internațional. În același an, proaspăta federație națională s-a afiliat la Internațional Boxing Union (IBU), fapt ce le-a deschis pugiliștilor români drumul spre gale și titluri din Europa. Franța, în special, a susținut demersul sportiv din România, fie prin trimiterea unor mari boxeori în galele din București, Constanța, Cluj, Timișoara, Reșița etc, fie prin invitarea pugiliștilor români la competiții din Paris.

Cei mai buni boxeori tricolori erau cei din București. În capitală aveau loc și galele importante, găzduite primăvara, toamna și iarna, la Circul Sidoli sau la Arenele Grand. Vara însă, atmosfera devenea insuportabilă, așa că toți marii sportivi apelau la o singură soluție: mutarea, cel puțin trei luni, în sezonul estival, pe litoralul românesc. Așa se face că, în anii 20, în sezonul estival, capitala boxului românesc devenea orașul lui Ovidiu, Constanța!

Campionii țării și alți pugiliști valoroși – Vasile Baciu, Dumitru Olteanu, Gheorghe Bibicescu, Al Cristea, T. Constantinescu, Marin Alexandrescu, Dumitru Jim Călinescu și, mai ales, Constantin Nour (1906/1907 – 1986) – își mutau sediul pe litoral, timp de cel puțin trei luni. În fiecare vară și mai ales în 1926 ei au efectuat aici antrenamente în aer liber, boxau în gale la Mamaia sau la Cazino și promovau din plin sportul cu mănuși. Grație lor, boxul și-a găsit aici sute de adepți și o sumedenie de copii veneau la antrenamentele de pe plajă pentru a-și admira idolii, visând ca și ei să devină, cândva, campioni. Profesioniștii din capitală erau atât de iubiți la Constanța, încât erau considerați localnici. Victoriile și titlurile lor erau considerate și ale urbei lui Ovid. Când Constantin Nour a câștigat în 26 titlul național la categoria mijlocie (în ultimul său meci l-a învins pe Dezideriu), Constanța a sărbătorit victoria ca fiind una a sa. Dovadă în acest sens stă și un articol din 26 octombrie 1926, din Ziarul Dacia. Acesta a apărut la rubrica Cronica Sportivă și purta titlul “Clasa boxeurilor noștri”. Erau lăudați toți pugilștii mai sus menționați, în frunte cu Constantin Nour și se spunea despre ei că “au luptat pe ringurile din capitală și au ridicat municipiul Constanța pe tărâmul  sportiv”. În martie 1926, Nour, Baciu (categoria semimijlocie) și Alexandrescu (categoria cocoș) câștigau titlurile naționale și atrăgeau atenția Franței. În timp ce ziarele Constanței lăudau periodic succesele campionilor “adoptați” s-au pus bazele unei gale internaționale care avea să intre în istorie. Întrucât venise sezonul rece, Bucureștiul și-a arogat iarăși titlul de capitală a sportului cu mănuși. Așa se face că pe 6-7 noiembrie 1926 la Circul Sidoli s-a disputat Gala Internațională de Box Franco-Română, unde au fost invitați cei mai buni sportivi din Hexagon. A fost un test extrem de important care a arătat lumii întregi faptul că România are boxeori de mare calitate. În evenimentul central al galei Nour l-a învins pe Michel Langlet, boxeor care în 1928 avea să reprezinte Franța la Jocurile Olimpice de Vară de la Amsterdam (a terminat întrecerea pe locul 9). Tot în Gala Franco-Română, Dumitru Jim Călinescu l-a învins pe Marcel Schoenfeld iar Marin Alexandrescu pe Hery Soya.

Constantin Nour a scris istorie în boxul românesc. După ce a boxat legitimat la Boxing Club și Tirul, s-a retras în 1934 pentru a deveni antrenor. A fost fondator al clubului Dinamo (1949) și a produs mari campioni precum Nicolae Linca (campion olimpic la Melbourne, în 1956), Ion Monea (bronz și argint olimpic la  Roma 1960 și Mexico City 1968), Mircea Șimon (argint olimpic la Montreal în 1976), Mircea Dobrescu (argint olimpic la Melbourne, 1956), Lucian Popescu (triplu campion european la categoriile muscă, cocoș și pană în anii 30) și mulți alții.

Nour a fost mereu iubit la Constanța, care a continuat să îl considere un reprezentant al urbei. Unii dintre copiii ce îl admirau pe plajă în anii 20 au devenit la rândul lor campioni. Așa a fost Nicușor Niculescu, fiul unui comisar de poliție din localitate și care în anii 30 a ajuns boxeor în mari gale din Franța și din Statele Unite. În cinstea idolului său, Niculescu și-a luat numele de Frankie Nour…

Reclama zilei – ZEPHIR! Soba pentru încălzire cu lemne, cu încălzire continuă de aer. Neîntrecută! Trăinicie nelimitată! Prețuri reduse! Mmai mult de 30.000 de bucăți se află pretutindeni în circulație. Consumă numai 10 kgr de lemne la 24 de ore! Tipurile mai mari încălzesc locuințe cu 3-4 camere. Încălzirea cea mai economică și mai igienică. Cereți prospect gratuit Dezideriu Szanto și Fiul (Oradea). Depozit în Constanța: Emil Lescovar, strada Lascăr Catargiu, no. 17. (1930)

Sursă foto – https://ro.pinterest.com/pin/247-original-vintage-boxing-poster-1920s-lot-247–68046644353379887/

Fila de astăzi este dedicată unor antichități tomitane aflate și în prezent în patrimoniul unei mari instituții de cultură din lume, British Museum. Sunt șase monumente cu inscripții, descoperite în anul 1860 la Constanța (Kustendjie la acea vreme), pe vremea în care britanicii de la DBSR (compania Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour) construiau linia ferată Constanța-Cernavoda (Kustendjie – Bogazchioi). În timpul lucrărilor la tronsonul feroviar Kustendjie Port – Kustendjie Oraș, muncitorii au descoperit artefactele iar cu ocazia inaugurării liniei ferate (4 octombrie 1860) ele au intrat în proprietatea vice-președintelui DBSR, William Philip Price, venit în orașul dobrogean pentru a participa la eveniment. Monumentele au fost apoi urcate pe un vas cu aburi (steamer) și duse în Regatul Unit. Price le-a deținut până în 1865, când le-a donat prestigiosului British Museum. Cele șase artefacte sunt extrem de importante întrucât ne oferă detalii deosebite despre oamenii și viața de la Tomis, de acum aproximativ 1800 de ani.

Primul monument este decretul închinat unui mare demnitar al cetății, Aurelius Priscius Isidorus. În cursul secolului trecut, textul în cauză a fost identificat, tradus și publicat și de către arheologii români. În sursa ISM II (Inscripțiile din Scythia Minor grecești și latine, vol.II, Tomis și teritoriul său) editorul Iorgu Stoian oferea detalii legate de monument, precum și traducerea textului. Astfel, în lucrarea publicată în 1987 se menționează că textul se află pe un bloc de marmură înalt de 1,168 m și lat de 0,953 m, și că monumentul găsit în Portul Constanța pe 4 octombrie 1860 se găsește în inventarul celebrului British Museum . Editorul oferă următoarea traducere a inscripției pe 16 rânduri: “Noroc bun! Potrivit cu cele hotărâte de prea ilustrul Sfat și de prea strălucitul Popor al prea strălucitei metropole Tomis – lui Aurelius Priscius Isidorus, în calitate de pontarch și ca unul care a exercitat prima magistratură fără pată și ireproșabil, precum și demnitatea de archiereu, [cu care ocazie] nu a neglijat sarcina de a da cu larghețe lupte de gladiatori și fiare, timp de șase zile în șir, de asemenea, și marii preotese, soția sa Ulpia Matrona, ca semn de cinstire întreagă pentru merit; [de asemenea lui] ca unuia care este consilier și printre fruntașii din prea strălucita Flavia Neapolis și Antipatris” . Decretul în cinstea lui Isidorus a fost datat în timpul dinastiei imperiale romane a Severilor (193-235 p.Chr.). Artefactul, scris în limba greacă, se regăsește astăzi în proprietatea British Museum, la numărul nr. de inventar 1864,0331.1 .

Cea de-a doua piesă din colecția Price este tot o stelă de marmură (nr.inv. 1864, 0331.6), cu text în limba greacă, datată sec.III p.Chr. și este, de asemenea, un decret emis de Sfatul și Poporul Tomisului . Monumentul are o înălțime de 101,60 cm și lățimea de 83,82 cm . Redăm traducerea textului, așa cum a fost el publicat de editorul britanic B.F. Cook . Traducerea din limba engleză ne aparține: “În numele bunei Tyche, în concordanță cu decretul Înaltului Consiliu și al prea-ilustrului popor al Tomisului, prea ilustra metropolă și întâiul oraș din Vestul Pontului Euxin. Toate onorurile pontarhului Aurelius Priscius Annianus, ce a deținut cu distincție înaltul oficiu al Confederației Elenice și al Metropolei, ce a servit ca Mare Preot, (cel care) cu noblețe nu a ignorat nicio o oportunitate de a oferi spectacole cu oameni înarmați și vânători de animale sălbatice, fiind în plus Membru al Consiliului și unul dintre nobilii lideri cetățeni ai orașului Flavia Neapolis; și Marii Preotese, soția sa Julia Apolauste” .

Informațiile din stela de marmură sunt aproape identice cu cele din decretul lui Isidorus iar numele indică o posibilă apartenență familială cu Annianus. Cei doi sunt membri ai familiei Priscius și foarte probabil, tată (Isidorus) și fiu (Annianus). Ambii sunt și cetățeni ai orașului Flavia Neapolis (astăzi Nablus, Cisiordania), dar și pontarhi ai Tomisului. Potrivit lui B.F. Cook, cuvântul pontarchon se traduce ca și “conducătorul mării” și ar putea să își aibă originea în cultul zeului Achilles Pontarchos. Ca și Isidorus, Annianus este și Mare Preot al Cultului Imperial , iar soția sa deține rangul de mare preoteasă. Inscripția este adresată zeiței norocului Agathe Tyche/Fortuna. Epigrafistul român Iorgu Stoian menționează în ISM II că decretul în cinstea lui Annianus a fost descoperit pe 7 iulie 1860 (înaintea celui al lui Isidorus) “cu ocazia săpăturilor din port”  .

Tot în data de 7 iulie 1860 a fost descoperită și cea de a treia piesă din colecția William Price. Este o stelă funerară de calcar, înaltă de 2,51 m și lată de 85 cm. Înregistrată la British Museum sub numărul de inventar 1864.0331.4, piesa poartă o inscripție în limba greacă, pe șase rânduri, datată de către specialiștii britanici în sec.I p.Chr . Potrivit lui Iorgu Stoian, stela a fost descoperită în partea de apus a zidului de incintă. Traducerea românească a inscripției este următoarea: “Chrestos, (fiu) al lui Holocalos, binefăcător din tribul Aicoreis (Aigicoreis), care a trăit, în mod onorabil, 63 de ani. Salutare, trecătorule!” .

A patra piesă a colecției Price (nr. inv.1864.0331.2) este, potrivit sursei British Museum, baza de marmură a unei statui închinate împărătesei Iulia Mammaea, mama împăratului Severus Alexander. Monumentul are o înălțime de 1,486 m și o lățime de 0,714 metri. Și această piesă a fost descoperită în anul 1860, dar pe 25 octombrie, în apropierea portului Kustendjie, în timpul lucrărilor la calea ferată. Textul inscripției a fost tradus astfel: “Noroc bun! Pentru Iulia Mammaea, Augusta, mamă a Imperatorului Caesar M Aurelius Severus Alexander Pius Felix Augustus, și a prea bravelor sale armate – Sfatul și Poporul prea strălucitei metropole și capitale a Pontului Stâng, Tomis” . Inscripția a fost datată între anii 222 p.Chr (anul întronării lui Severus Alexander) și 235 p.Chr, anul în care tânărul Caesar și mama sa sunt asasinați. De altfel, trebuie menționat că pe inscripția de la Tomis, numele celor doi au fost, la un moment dat și după asasinare, martelate (distruse cu ciocanul).

          Cel de al cincilea artefact este un monument funerar din calcar, înalt de 2,13 m și lat de 0,82 m, înregistrat la British Museum sub numărul 1864.0331.3. Relieful îl are în prim plan pe tomitanul Teimocrates (Timocrates), un bărbat cu barbă, care în cadrul unui banchet funerar, este servit la masă de un servitor, intenționat prezentat subdimensionat . În aceeași scenă, în fața lui Teimocrates, se află o femeie cu văl. Sub inscripția în greacă se află imaginea unui războinic călare, cel mai probabil Cavalerul Trac, divinitate extrem de populară la acea vreme (sec.II-III p.Chr), în Moesia Inferior. Textul a fost tradus astfel (ISM II, 256 (92)): “Teimocrates, (fiu) al lui Alexandros, de fel din Nicomedia, zis și Tomitanul, din tribul romanilor, care a trăit cu cinste la Tomis, fiind încă în viață și în deplinătatea facultăților, a amenajat, pentru el însuși și pentru soția sa Ulpia Casta, și pentru fiul său Ulpius Martinus, din tribul romanilor și dintre binefăcătorii orașului, acest modest monument, împreună cu locul înconjurător pe care îl am în comun cu Kaleinicos, fiu al lui Strophes. Salutare, trecătorule!” 

          Ultima piesă din colecția William Price este piatra funerară a Ulpiei Aurelia Valeria (nr.inv. 1864,03331.5), care conține un epitaf în limba latină și un relief ce reprezintă scena banchetului funerar. Ulpia este înfățișată alături de doi adulți și este figurată la aceleași dimensiuni cu aceștia, deși textul ne relevă faptul că ea a fost o copilă decedată la numai trei ani. În contrast cu membrii familiei, servitorii sunt subdimensionați, artistul anonim vrând astfel să scoată în evidență înalta poziție socială a familiei. Monumentul înalt de 2,13 m și lat de 0,91 m, a fost datat undeva în ultimele trei decenii ale sec.III p.Chr (aprox.275-300 p.Chr.) . Traducerea textului este următoarea: “Spiritelor Morții (Zeilor Mani), Ulpius Valerius Aurelianus, vir egregius și centenarius, și Titinia Mansueta matroana, au ridicat pentru Ulpia Aurelia Valeria, fecioara din dreapta, care a trăit 3 ani, 9 luni și 17 zile, fiică a lui Aurelius Hercules, vir egregius și ducenarius, care a trăit 13 ani, 8 luni și 16 zile. Mult devotatei strănepoate. Călătorule, oprește și citește asta, pentru ca să vezi că nimic nu este mai crud decât acest monument” . Inscripția conține cel puțin o eroare a pietrarului, în sensul că Aurelius Hercules – tatăl fetei, cavaler de rang mic și ofițer de rang mediu, nu avea cum să fi trăit doar 13 ani și câteva luni.

Și acum, câteva informații despre donator… William Philip Price (1817-1891) a fost un politician britanic și un foarte potent om de afaceri, specializat inițial în exploatarea de cherestea și apoi implicat puternic în industria feroviară, fiind printre conducătorii companiei Midland Railway (acționară DBSR). El a deținut între iulie 1852-august 1859 funcția de parlamentar, fiind membru în Camera Comunelor . În calitate de vice-președinte al companiei feroviare Midland el ajunge să facă parte și din conducerea consorțiului DBSR, alături de alți mari afaceriști englezi .

Pe data de 4 octombrie 1860 la Kustendjie William Philip Price ține discursul de inaugurare al drumului de fier din Dobrogea. Evenimentul coincide cu data descoperirii decretului lui Aurelius Priscius Isidorus, așa cum este ea prezentată pe site-ul oficial al British Museum. Câteva piese din viitoarea colecție Price fuseseră deja găsite și depozitate, dar restul urmau să fie descoperite până la finele acelei toamne.

Cele șase monumente din colecția Price conțin informații deosebite, ce ne pot ajuta să înțelegem mai bine viața oamenilor care au trăit în urmă cu aporximativ 1800 de ani, la Tomis, actualul oraș modern Constanța…

Reclama zilei – Se închiriază pentru baluri, matineuri, ceaiuri dansante, banchete concerte festivaluri, conferințe întruniri nunți etc. Sioanele Hotelului Regina MATINEURI DANSANTE in fiecare Dumnică de la ora 58. Muzică JAZZ BAND (1926)

Explicație foto – Decretele în cinstea lui Aurelius Priscius Isidorus și Aurelius Priscius Annianus (https://www.britishmuseum.org/collection/ object/G_1864-0331-1; https://www.britishmuseum.org/collection/ object/G_1864-0331-6.)

„Cronica sportivă – Cea mai importantă zi a campionatului –  SĂGEATA-VENUS 5-0.Rezultatul acestui match nu este decât acela al unei înfrângeri grele, pe care „Venus“ o suferă, după ce în primăvară își învinsese adversarul cu scorul de 2-0. Deși negrii au avut la începutul matchului ocazii de a marca, totuși, în fața apărarei adverse condusă de Scupilide, nu pot face nimic. Astfel se termină ultimul match al Venus-ului, negrii rămânând în primul tur al campionatului, ultima clasată. Jocul a fost destul de frumos. Săgeata s-a prezentat cu o linie de atac excelentă, pe când negrii s-au prezentat pe teren lipsiți de omogenitate. VICTORIA-ELPIS 4-2 (3-1).— Acest match a fost cât se poate de frumos.În prima repriză, verzi-negrii, cari au condus repriză partida mai tot timpul, marchează trei puncte, iar Elpis unul. În repriza a doua ambele echipe mai marchează încă câte un punct, astfel că partida se termină cu rezultatul de 4-2, rămânând a se mai juca încă 7 minute, deoaarece timpul s-a întunecat. A arbitrat d. Lt. Bruhner, care însă a avut câteva scăpări. De notat este însă faptul că la ambele matchuri de mai sus, au fost făcute „galerii“ pe cari sportsmenii noștri nu cred să le fi văzut la noi. Aceasta nu știm cărui fapt se datorește, așteptăm însă, să vedem ce măsuri va lua comisiunea. Dimineața s’a disputat un match de categoria a doua între echipele Slavia și Val Vârtej, care s’a terminat cu scorul de 3-1 pentru Slavia. Învinșii au jucat destul pe bine.” (Dacia 1926)

„Familia Ion Petrescu, directorul Băncei Generale a Țărei Românești Constanța, aduce călduroase mulțumiri d-lui doctor Mărgărint, care, prin devotamentul depus în îngrijirea și tămăduirea fetiței sale Lucia,grav bolnavă de scarlatină, a dat dovadă de adevărat salvator al suferinzilor.” (Dacia, 1925)

„O mare fierbere s-a constatat în ultimele zile — mai ales în rândurile comercianților detailiști de coloniale din localitate. Investigații întreprinse de autorități spre a afla cauza acestei mișcări, au stabilit că toată fierberea se datorește faptului că în curând se va redeschide pe piața Constanței renumitul magazin „LA CĂPĂȚÂNA DE ZAHĂR”, care, după cum se știe, prin concurența ce produce vânzând cu prețurile cele mai scăzute orice articole de coloniale, atrage toată clientela celorlalte magazine similare. (Dacia, 1925)

„RECOMPENSĂ. Furându-se un magnetou Bosch Tip. Z. R. 4 de la un autocamion al sanatorului C. T. C. se va da o recompensă de 25000 lei persoanei care va denunța hoțul, iar în caz când și magnetoul furat se va afla această recompensă se va ridica dela 2000 lei la 410O0 lei.”  (Dacia, 1926)

„Trenurile de Tekirghiol și Mamaia s-au ciocnit — Nu sunt victime — Obișnuita neglijență a personalului ceferist, cauzează necontenit accidente și pagube admnistrației căilor ferate. Astfel, din nebăgare de seamă a unui acar, trenurile de Carmen Sylva și Mamaia, s-au ciocnit la întretăerea liniilor O locomotivă s-a deteriorat în întregime iar mai multe vagoane au deraiat: Din fericire, victime omenești n-au fost: Organele c. f. r. au deschis o anchetă.”(1927)

„Eri a avut loc la Cazinou serbarea de sfârșt de an a liceului și a școalelor secundară și profesională de fete din localitate. Cu această ocaziune s-au distribuit și premii elevilor meritoși.” (1927)

Reclama zilei– Octavian Negrescu, DROGHIST—-EXPEDIȚII și VĂMUIRI URGENTE Import-Export-Depozite Reprezentantul Drogueriei „STANDARD“ și al Depozitului de Vopselărie P. Rosenstein , M. Litman din București pentru Dobrogea și întreagă CONSTANȚA Strada D. A. Sturza No. 15. (1925)

Sursa foto: Constanța vedere de pe mare – www.imagoromaniae.ro

Pe data de 3 septembrie 1923, după zece ani petrecuți în Statele Unite, marea actriță română Agatha Bârsescu (1857-1932) a revenit în România, ajungând la Constanța la bordul transatlanticului Constantinopol. O legendă a scenei românești și europene, artista dramatică ajunsese în 1912 pe continentul american, iar izbucnirea Primului Război Mondial a condus la exilarea sa forțată în Lumea Nouă. Acolo a fost foarte activă, jucând în piese celebre la New York, pe Broadway și la The People’s Theater, dar în alte mari orașe precum Chicago sau Philadelphia. În cei zece ani de exil a promovat intens cultura română, a jucat în piese bilingve (engleză/română) și a organizat turnee și lecturi publice de poezie și proză românească.

În anul 1923, la 66 de ani, măcinată de dorul de țară, ea a decis să părăsească definitiv America și să se întoarcă acasă. În momentul în care transatlanticul a ancorat în Portul Constanța, Agatha Bârsescu a fost întâmpinată de o mulțime de oameni, veniți pentru a a-i aplauda sosirea, pe ritmul muzicii cântate de orchestra Regimentului 34 Infanterie. Publicul constănțean o cunoștea foarte bine întrucât înainte de război artista jucase în numeroase piese la Cazinoul Comunal și la Teatrul Elpis. Înainte de a se urca în trenul de București, Agatha Bârsescu a promis că va reveni în scurt timp în orașul lui Ovidius.  Așa s-a și întâmplat, pentru că pe 20 octombrie 1923, s-a întors la Constanța, împreună cu o trupă de mari actori. Presa locală a vremii a relatat cu bucurie revenirea sa la malul Mării Negre. În  zilele de 20 și 21 octombrie, Agatha Bârsescu a strălucit în dramele Sapho și Medeea, de Franz Grillparzer, piese care se bucuraseră de mare succes și pe scenele din Viena, Berlin sau New York.

Cele două reprezentații din octombrie 1923 au avut loc la Teatrul Elpis și s-au bucurat de o audiență record, sala fiind arhiplină în ambele seri. Pe 23 octombrie, ziarul Dacia scria la rubrica Cronica Teatrală că cele două piese au fost o încântare pentru publicul constănțean. Se mai consemnau următoarele: “Chiar dacă tinerețea, candoarea și frăgezimea fizică a marei artiste nu mai este aceea care a fost odată, stăpâna scenei românești are aceeași vigoare și talent puternic pentru a mișca masele de spectatori”. După recitalurile de la Constanța, Agatha Bârsescu și-a continuat turneul prin România, jucând în marile orașe. A continuat să mai joace un timp, retragerea sa de pe scenă fiind una treptată. În același timp, stabilită la Iași, ea s-a remarcat drept o profesoară excelentă a Conservatorului din capitala Moldovei, unde a format mari actori.

Reclama zilei – Restaurantul CULURA, recent renovat, oferă clienților, în afară de mâncăruri delicioase la prânz și seara, CIORBĂ DE BURTĂ ȘI PACEA, dimineața la sosirea trenului, preparate de un specialist adus în acest scop de la Constantinopol. Vinurile cele mai renumite, numai la CULURA! (1923)

În octombrie 1932, revista Ilustrațiunea Română le dezvăluia cititorilor o față mai puțin cunoscută a Constanței: cea a afacerilor clandestine din jurul portului. În cafenele mărginașe și obscure, dar și în case dărăpănate, marinari, vagabonzi deveniți informatori și alte personaje suspecte ar fi pus la cale o rețea de trafic cu stupefiante.

Seria de reportaje „Printre contrabandiștii de stupefiante”, semnată de jurnalistul Ion Tik, pornea de la marile capturi de hașiș descoperite în 1932 la bordul navele „Palpetro” și „Minhla”. În cazul tancului petrolier „Palpetro”, revista menționa două capturi, de 182 și respectiv 284 de ocale de hașiș, în timp ce alte relatări de presă indicau o captură de aproximativ 180 de kilograme la bordul vaporului „Minhla”.

Pentru a pătrunde în lumea celor suspectați de implicare în acest comerț ilicit, ziaristul venit din București s-a prezentat drept farmacist dintr-un oraș de provincie, aflat la Constanța pentru băi și interesat să cumpere stupefiante pe căi ascunse. Sub această acoperire, a intrat în vorbă cu un personaj pitoresc, poreclit „Cap de oțel”, care îl călăuzește prin locuri în care un străin ar fi pătruns cu greu. Acesta îi face cunoștință cu „Alioska nebunul”, un vagabond atent la mișcările din port, ba chiar îl ajută să intre într-o casă conspirativă.

Întâlnirea din ascunzătoare este relatată în culori vii, cu descrieri amănunțite ale locului și ale personajelor: „Alioska rămâne în stradă, probabil de pază. «Cap de oțel» pătrunde în curte escaladând un gard de nuele nalt de câteva palme. Dintr’o săritură sunt și eu pe urmele lui. De abea acum îmi dau seama că omul, la nevoie, poate face sărituri de pisică. La prima graniţă, detectivul meu dă parola. Câteva ciocănituri, câteva vorbe fără sens și o bătrână cocoşată ne deschide o uşă scundă, cu gratii – par’că ar fi fost uşa unui coteţ de găini.

– Intră singur. „Dumnealui“ ce caută ?

Băiatul parlamentează în şoaptă. După câteva clipe, un vlăjgan negricios, un tip de barcagiu, ne pofteşte înăuntru. Iată-mă în interiorul cocioabei, în care am toată şansa să descopăr lucruri interesante.

La lumina unei lămpi de petrol spânzurată în mijlocul tavanului care stă să cadă, patru „ţipi“ tenebroşi discută cu aprindere în faţa câtorva garafe cu rachiu…

Un miros de lut, de mucegai şi de acreală – o acreală specifică cârciumilor de periferie – îmi irită fundul nărilor ca un praf de tabac.

„Tipii“ nu prea se sinchisesc de vizita noastră, pe care, din calcul sau din beţie, o ignorează; unul singur ne-a răspuns, printre dinţi, la salut…

Interior suspect, cu geamuri mici cu perdeluţe roşii, în dosul cărora apare câte un ochi de femee. „Tipii“ sunt păroşi, uscăţivi, negricioşi, vorbind cu gesturi precipitate, nervoase, o limbă aspră, presărată cu frânturi de dialect marinăresc. Par marinari, sau, în tot cazul, oameni în legătură cu vapoarele. Mai toţi au braţele şi piepturile tatuate cu desene reprezentând inimi, ancore, parâme sau alte „amintiri de bord“. Cel mai voinic dintre toți este un veritabil Tarzan, cu înfățișare sălbatecă, de uriș. (…) Un spectacol oribil, desgustător: un trup de femee, aproape gol – numai piele și oase, sprijinind un cap livid cu orbite negre… Un cap de femee moartă, cu părul vâlvoi. Singur pieptul îi svăcnea cu atâta putere de ai fi crezut că inima Încearcă să sară, undeva. în aer… Alături, pe o mescioară, o țigaretă enorm de lungă, – probabil instrumentul cu care fumase haşişul…”.

Investigația îl conduce apoi pe jurnalist în Piața Chiliei, la „Cafeneaua șomerilor”, dar și pe spre cheiuri și pe străzile lăturalnice ale orașului. Unul dintre episoadele centrale prezintă o vizită la bordul vaporului „Palpetro”, numit de jurnalist „vasul păcatelor”. Potrivit reportajului, hașișul era ascuns în compartimente ale navei, în magazia de cărbuni și în spații cu fund dublu. Sacii cu marfă ar fi fost înveliți în cauciuc și aruncați în mare, pentru a fi recuperați ulterior, în timp ce oamenii implicați urmăreau mișcările patrulelor și ale autorităților.

Prin dialoguri dramatizate, întâlniri nocturne și personaje desprinse parcă dintr-un roman polițist, jurnalistul Ion Tik a conturat imaginea unei Constanțe în care agitația portului ascundea o lume paralelă, guvernată de interese, informatori și legături clandestine. Dincolo de tonul senzațional al relatării, seria de articole de presă rămâne o mărturie despre felul în care presa interbelică prezenta fenomenul contrabandei cu stupefiante și despre fascinația pe care o exercitau asupra publicului culisele mai puțin vizibile ale marelui port de la Marea Neagră.

Reclama zilei: „S-a deschis Croitoria Bărbătească N. Naghi – str. Traian no. 23 (între Prefectură și Liceu) – Croială Napolitană – Ultima Perfecțiune Paris – Taioare, Pardesiuri și Mantouri de dame – Jurnalele cele mai noi sunt la dispoziție – Prețuri convenabile” (Dobrogea Jună, 22 octombrie 1926)

Sursă foto: Ilustrațiunea Română, octombrie 1932

Exact în urmă cu 100 de ani, constănțenii erau preocupați de confruntările sportive locale din cadrul celei mai iubite discipline, Regele Fotbal. Ziarul Dacia publica știri externe și interne scurte, dar rubrica Cronica Sportivă era cea mai amplă de pe prima pagină. Articolul Cum stăm cu campionatul prezenta cele mai noi detalii legate de întrecerea care era în plină desfășurare. Redăm mai jos acest material:

„Întâlnirile de campionat se dispută în mod normal la cele trei categorii. Se părea la început că nu vor fi contestații, însă comisiunia de judecată a fost sesizată de un protest al clubului „Victoria“ contra clubului „Venus“, de care a fost învins cu scorul de 3-2, în prima zi a campionatului. Acest protest nefiind insă însoțit de probe suficiente, a fost respins. A doua zi a campionatului s’a desfășurat în mod normal, afară de cazul matchului Venus-Tricolor, când arbitrul Costea Mihai nu a acordat două puncte marcate de jucătorii negrilor, aceasta din cauză că nu erau plasele puse la porți. A cui e vina? A celor care joacă, sau a acelora care au această însărcinare? Credem că comisiunea va clarifica această chestiune. Duminică se vor disputa matchurile din a treia zi a campionatului. Se vor juca două matchuri de categoria întâia și unu de a doua. Deși timpul a început să se răcească simțitor, credem că până în prima jumătate a lunei Noembrie, se va termina primul tur. În numărul viitor vom publica prognosticul watchurilor cari se vor juca la 24 octombrie”.

Ziua de 21 octombrie aduceași alte anunțuri importante:

„Se aduce la cunoștința publicului călător că începând de Vineri 22 Octombrie a. c. trenul accelerat 8081807 ce circula între Constanța-Buzău, se suprimă, rămânând a circula numai în zilele când sosesc vapoare. Adică Vinerea și Duminica și circulă după mersul următor: Constanța pleacă ora 10,35, Murfatlar sos. 11,08. Medgidia sos. 11,31, Mirceavodă sos. 11,44 Saligny sos. 11,54, Cernavoda sos. 12,08, Dunărea sos. 12,17, Ovidiu sos, 12,20, Fetești sos. 12,36. Acest tren are legătură în Făurei cu trenurile spre Brăila-Galați, iar în Buzău are legătură cu trenurile spre Moldova”. (Dacia, 1926)

„Societatea „Ocrotirea Orfanilor din Războiu* regiunea VII-a Constanța, are nevoie de următoarele alimente: 3oo kgr. ulei, 1o kgr. ceai, 2oo kgr. orez, 2oo kgr. paste făinoase, 3oo kgr. făină, 3oo kgr. brânză, 1oo kgr. măsline, 6oo kgr. prune, 2oo kgr. magiun și 4oo buc săpun Marsilia. Cei care doresc a furniza aceste alimente sunt rugați a-și prezenta ofertele însoțite de eșantioane pentru ziua de 25 Octombrie orele 10 jum. la biroul regiune! din strada Mircea No. 19. Se primesc oferte și pentru alimentele ce posedă fiecare comersant ce doresc a furniza. Plata se va face imediat după predare”. (Dacia, 1926)

Reclama zilei – Khedivial Main Lane: Famaka și Khezara, Vapoare cu turbine ultimul transport, 10000 tone fiecare. Pentru Pasageri și Mărfuri – Constantza – Alexandria. Cu escale la venire: Port Said, Pireu, Smirna, Mitilene, Constantinopol iar la ducere: Constantinopol, Pireu, Alexandria. Plecări și Sosiri SÂMBĂTĂ, din 2 în 2 săptămâni. Viitoarele plecări din Constantza: 23 octombrie, 6 noiembrie, 20 noiembrie, 4 decembrie, 18 decembrie etc. Informațiuni: SAR Watson &Yuell. (1926)

Sursă foto: Carte poștală realizată de pictorul și caricaturistul austriac Fritz Schönpflug (1873–1951), intitulată „Out”, www.abebooks.com

Muzeul Național al Marinei Române, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, organizează vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 13:30, lansarea volumului „Din navele Marinei Militare Române: O istorie în culori. Ships of the Romanian Navy: A history in colours”.

Semnat de Andreea Croitoru, Dan-Dragoș Sichigea și Alexandru Ghinea, volumul aduce în prim-plan istoria navelor Marinel Militare Române, într-o prezentare vizuală care îmbină documentarea istorică și expresivitatea imaginilor color. Lucrarea oferă publicului prilejul de a redescoperi repere și simboluri ale tradiției navale românești.

Evenimentul va avea loc la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, din strada Arhiepiscopiei nr. 7, și se adresează tuturor celor interesați de istoria maritimă, de evoluția Marinei Militare Române și de patrimoniul naval.

Vă așteptăm cu drag!