În plină perioadă interbelică, turismul în Constanța cunoaște o mare înflorire. În Ghidul ilustrat “Constanța și împrejurimile -1924” (autori Th. Ionescu/ N. Duployen) sunt menționate numeroase hoteluri, de diverse categorii. De lux erau Palace și Regnier (H. Francez), în timp ce Grand-Hotel, Regina (viitor Intim) și Bulevard făceau parte din clasa I. Urmau apoi cele de clasa a II-a: Elita, Highlife, Metropol, Bristol, Regal, Comercial, Central, Princiar, Minerva, Carol, Paris București – și  apoi cele de clasa a III-a  (ex.Balcani, care peste ceva ani devine Hotel cls II).  În ceea ce privește prețurile practicate de aceste hoteluri, ele, evident, variau în funcție de categorie. La cele de lux o cameră cu două paturi +baie ajungea până la 240 de lei pe zi iar o cameră cu un singur pat 115 lei. La clasa a I-a costa  minim 120 de lei „dubla”, 70 – la a doua și 50 la ultima clasă.

Restaurantele de lux și de categoria a I-a erau foarte numeroase și menționăm doar câteva: Regina, Bristol, Elita, Cazino, Mamaia, Gruber, Tataia, Suzana sau Capato. Aceste localuri puteau pune adaosuri de 30% plus suplimente de 25% din prețurile aprobate de Primărie, atunci când dispuneau și de o orchestră. Un ordin al administrației locale stipula clar: „În prețuri sunt cuprinse și taxele cuvenite statului, consumatorii nu vor plăti nimic în plus. Prețurile sunt fixate pentru articole adevărate, surogatele nu sunt admise”.

Care erau însă prețurile aprobate în Constanța anului 1924? Și aici avem diferențe în funcție de clasa localului (I, II sau III) unde turistul sau constănțeanul alegeau să meargă. Astfel, o plachie de nisetru se găsea la 16 lei, dar putea ajunge și 25 de lei, dacă o serveai la Regina sau la Bristol. Scrumbia de mare ajungea până la 16 lei, o tocană de berbec între 8 și 12 lei iar un șnițel vienez, între 10 și 20 de lei. Celebrii mititei se serveau cu mare plăcere și acum un secol, cel mai ieftin costând 2 lei iar cel mai scump – 4 lei. O cafea Marghiloman (la mare modă) costa între 2,5 și 5 lei.

Brutăriile vindeau un kilogram de pâine neagră cu 5 lei iar cea albă 7,5 – kilogramul. Covrigul cu susan era un leu iar cel fără susan – 75 de bani. Braga se vindea aproape la fiecare colț și costa un leu, la fel și înghețata. În Piața Independenței, în față la restaurantul Bristol existau aparate de limonadă și un pahar costa 2 lei.

Nu toată lumea își permitea, evident, să mănânce la restaurante. În piețe și prăvălii, un kilogram de „carne de vacă de rând” costa 22 lei kilogramul, vițelul de lapte – 26, berbecul și oaia – 24 lei kg, mielul – 30 de lei, slănina – 50 de lei kilogramul iar litrul de lapte – 10 lei.

Erau numeroase automobile dar mijlocul preferat de transport era trăsura, birja. O cursă era socotită cam 15 minute. Astfel, te puteai plimba prin centru cu 10 lei iar pentru a ajunge la gară trebuia să scoți din buzunar cam 20 de lei. Pentru a ajunge la Vii (astăzi aproximativ de la zona Abator spre Port), plăteai 40 de lei. La fel pentru o cursă la Mamaia. Orice plimbare cu trăsura, noaptea, se plătea dublu.

Dacă turistul vroia să meargă de la Constanța la băile de la Techirghiol Movilă sau Techirghiol Sat  putea lua un loc în automobilul ce făcea această cursă, biletul ajungând la 70 sau chiar 80 de lei. Trăsura era prea scumpă, costa 300 de lei iar drumul era prea lung.

Toată lumea venea la Constanța pentru plaje, fie că aceasta se numea Mamaia, Tataia sau Duduia, Cei ce nu aveau timp să meargă la Mamaia mergeau la Duduia și Tataia unde se intra gratis dar închirierea unui „costum de bae” era 5 lei.  La Mamaia începuse deja să meargă mai mult „lumea bună” 7 lei costa biletul, “cu lingerie”, iar 4 lei pentru copilul de până în 7 ani. O cabină se închiria însă pentru doar o oră.

Constanța de la mijlocul anilor 20 era o capitală a distracțiilor. Restaurantele aveau mari bucătari străini sau veniți de la București iar grădinile și teatrele erau mereu pline. Seara, pe faleză răsuna muzica militară iar pe terasele din Peninsulă cântau formații de jazz. Existau chiar trupe din New Orleans, care aduseseră cu ele Charlestonul. Mari artiști,  din țară și din străinătate veneau în vara lui 24 să susțină recitaluri la Constanța, și evident, să se bucure de mare și de soare…

Reclama zilei –  La soare și la plajă, paza pielei delicate se face doar cu Cremele Elida: Înainte de bae și seara. Coldcream Elida. După bae și la orice oră din zi, contra soarelui și vântului aspru, Creme de chaque heure Elida. Tubul, lei 45. Borcanul, lei 75.  (1928)

Un scandal de mari proporții, cu un puternic impact pe linie diplomatică, a ținut prima pagină a ziarelor românești în lunile august și septembrie 1928. Până la acea vreme considerat un căpitan de vas cu o conduită ireproșabilă, ofițerul Emil Paraschivescu, comandantul navei SMR România a fost arestat în Portul Alexandria, Egipt, pentru contrabandă cu cocaină. Vaporul Serviciului Maritim Român făcea în mod obișnuit curse la Alexandria, cu escală la Pireu. Când nava a ajuns în portul egiptean, Paraschivescu a coborât și s-a îndreptat spre ieșirea din zona portuară. Tocmai atunci vameșii l-au oprit și l-au întrebat dacă are ceva de declarat. Căpitanul a spus că nu, fără să știe că vameșii primiseră în acea zi un denunț potrivit căruia românul urma să ducă unui negustor local cocaină primită în Grecia.

La percheziția corporală, asupra ofițerului s-a găsit un pachet cu 700 de grame de praf alb. Paraschivescu a declarat că este pudră de Vichy, dar scuza sa era puerilă întrucât acest produs cosmetic se găsea la vânzare peste tot în lume, neexistând vreun motiv serios ca cineva să îl aducă dintr-o țară în alta. Căpitanul român a declarat că mai are un pachet de 3 kg în cabina sa, așa că vameșii au mers pe vaporul România, unde au găsit restul stupefiantelor.

Paraschivescu a fost arestat, iar toată marfa ilicită a fost dusă la analize, unde s-a confirmat că era  vorba despre cocaină pură. Ofițerul român a anunțat Consulatul din Cairo, iar consulul Virgil Ciuly a intervenit pe lângă Guvernul Egiptean, reușind să îl elibereze pe căpitan, în schimbul unei garanții bănești.

Presa din România a relatat întregul film al acestui caz, o parte din ziarele naționale publicând dezmințiri și afirmând că Paraschivescu este nevinovat. Celelalte gazete au acuzat statul român că încearcă să mușamalizeze cazul, nevrând să admită oficial că un comandant român de navă (chiar cel de pe România!) ar putea fi vinovat de o asemenea faptă extrem de gravă. La Constanța a fost trimis comandorul Pompiliu Georgescu, delegat al Tribunalului Maritim Galați, care a demarat o amplă anchetă. Căpitanul a fost destituit și trecut în rezervă, iar pe 6 septembrie 1928 Consiliul de Miniștri al României a decis trimiterea sa în judecată pentru contrabandă de cocaină (sursă – ziarul Dacia, 11 septembrie 1928).

În  ziarele și documentele de arhivă cercetate până acum nu există vreo dovadă că Paraschivescu a fost declarat vinovat de către instanța de judecată. Înclinăm să credem că a fost achitat pentru că a fost repus în drepturi și după doar doi ani figura iar căpitan de cursă lungă pe navele comerciale românești. În anul 1932, el era comandant al cargoului Bucegi, care făcea  curse pe ruta Constanța – Nantes – Rouen. A scăpat așadar cu fața curată, în ciuda gravelor acuzații.

Povestea contrabandei de cocaină a rămas ascunsă în paginile gazetelor interbelice și a fost, treptat, uitată…

Reclama zilei – A mers în țară zvon, Că hârtia Aeroxon, Muștele le omoară, Și niciuna nu mai zboară -AEROXON, Hârtie de Muște – Depozit General – Arnold Schultz, Timișoara. (1928)

Sursa foto: Carte poștală „Vaporul România” – MNIR, nr. inv. 352100, www.imagoromaniae.ro

În urmă cu 98 de ani, chiar pe 21 august 1828, ziarul Dacia publica o serie de anunțuri și informații inedite, care ne ajută astăzi să înțelegem mai bine viața de zi cu zi a constănțenilor din acea vreme. Redăm aceste știri în rândurile de mai jos:

„S-a pierdut un ceasornic de argint, cu băncuță de 50 de bani, anul 1873. Găsitorul îl poate preda domnului Caius, str. Daciei, no. 54, unde va primi o bună recompensă.”

„Eri dimineață a avut loc inaugurarea noului restaurant, cafe bar și cofetărie Bulevard, sub conducerea domnului Aurel Teodorescu. Acest local este unic în felul său, în Constanța, prin eleganță și serviciul ireproșabil. După un serviciu divin s-a servit o gustare numeroasei asistențe, care a ținut să fie de față la inaugurare.”

„Sâmbătă a încetat din viață, după o grea și nedreaptă suferință, mica Gaby (șapte ani), drăgălașa fiică a d-lui Vintilă  Gheorghiu, unul din fruntașii cerealiștilor constănțeni. Transmitem îndureratei familii condoleanțele noastre.”

„La marele Teatru Cinema Regina Maria, situat pe strada Ștefan cel Mare, colț cu Gen. Manu, rulează filmul “Domnul în Frac”. În rolul principal Adolphe Menjou. Trupa de revistă va juca „După o noapte de chef”.

„Într-un cerc restrâns familiar s-a celebrat aseară cununia religioasă a doamnei Yvonne Ionescu, fiica doamnei Louise și a domnului Constantin Irimescu, fondatorul ziarului nostru, cu  dl. Beldiman Cocăneanu, din Regimentul 34 Infanterie. Nuni au fost dna și dl general Ștefan Popescu, cmdt-ul Brigăzii a XI Infanterie. Tinerilor căsătoriți, toate urările de bine și de fericire.”

„Anul acesta, în luna septembrie, va lua ființă în localitate, o școală de arte și de meserii, subvenționată de către Camerile de Comerț și Agricultură, Prefectura Județului și Primăria.”

„Grănicerii din Port au prins eri noapte pe un oarecare Ghe. Petrescu, dezertor din armată, pe când încerca să se strecoare pe un vas spre a fura. Acesta este autorul mai multor furturi de pe vapoare. El a fost înaintat autorităților militare.”

„10.000 de lei ofer recompensă, fiindu-mi o amintire scumpă, persoanei care îmi va aduce un inel de aur cu diamant mare, pierdut sâmbătă, 11 august. Găsitorul e rugat a-l aduce la ziar și va primi recompensa imediat.”

„Limba engleză se predă după ultima metodă pedagogică. Adresă – John M Solomons, strada Mihai Viteazu 31.”

Reclama zilei –  Restaurantul și Grădina Hotelului Regina, în apropiere de Centru, servește masa pentru toată lumea, cu prețuri de concurență. Zilnic, Grătar și Mititei delicioși! (1928)

Sursa foto: Constanța vedere de pe mare – www.imagoromaniae.ro

Muzeul Brăilei „Carol I”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Muzeul Județean Botoșani se reunesc într-un proiect dedicat uneia dintre cele mai importante perioade din istoria îndepărtată a acestui spațiu: neoliticul. Expoziția „Dialoguri interculturale: Hamangia-Boian și Gumelnița-Cucuteni” va fi vernisată vineri, 21 august 2026, la ora 12:00, în Sala „Regele Ferdinand și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I”, Piața Traian nr. 3, Brăila.

Prin acest proiect expozițional, publicul este invitat să descopere o selecție de imagini și piese originale care documentează raporturile dintre culturile neolitice (mileniile VI-IV î.Hr.) atestate pe teritoriul de astăzi în României.

Vernisajul va fi urmat de un colocviu, în cadrul căruia specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța vor susține comunicări: dr. Valentina Voinea – „Fragmente din lumea Gânditorului”, Adrian Irimia – „Practici sacrificiale în cultura Hamangia”, Olivia Rotaru – „Columbia-Cernavodă. Povestea locului unei mari descoperiri arheologice”. Programul colocviului va fi completat de intervenția reputatului cercetător științific dr. Stănică Pandrea, cu tema „Raporturile culturale și cronologice dintre culturile Hamangia, Boian, Gumelnița și Cucuteni”.

Evenimentul este dedicat împlinirii a 145 de ani de la fondarea Muzeului Brăilei „Carol I”.

Participarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța la acest proiect readuce în prim-plan patrimoniul culturii Hamangia și cercetările dedicate uneia dintre cele mai importante civilizații preistorice ale Dobrogei.

De numele bătrânei cetăți antice, peste care astăzi se ridică moderna Constanța, se leagă multe mituri ce îi dau frumusețe și culoare, îmbogățindu-i povestea milenară. Parte dintre aceste legende se referă la originea termenului Tomis și la întemeierea acestei așezări, ctitorire a grecilor din Milet, realizată în cursul secolului VI î.H.

Se cunoaște faptul că Tomis a fost mai întâi un emporion, un mic târg de escală, pentru ca mai apoi, cel mai probabil din sec. IV-III î.H., în epocă elenistică, să devină polis (oraș) în adevăratul sens al cuvântului (n.a. prima mențiune scrisă a cetății este a lui Memnon din Heracleea Pontică și relatează implicarea orașului în evenimente petrecute în intervalul 256-254 î.H – așa-numitul Război pentru Tomis, dintre Callatis, Histria și Bizanytion).

Marele poet latin Publius Ovidius Naso, exilat la Tomis în sec. I d.H. ne-a oferit cel mai cunoscut mit al întemeierii, cel legat de povestea Argonauților ajunși în Marea Neagră în căutarea Lânii de Aur. De la această poveste se spune că ar veni numele de Tomis, tradus prin “bucată”, “lamă de cuțit”. Astfel, în “Triste” (Tristia – operă scrisă chiar în exilul de la Tomis) el scrie următoarele: “Însă se știe că numele acestui loc, mai vechi decât așezarea cetății, a venit de la uciderea lui Absyrt / Căci pe o corabie făcută prin grija războinicei Minerva, cea dintâi a străbătut aceste ape neumblate nelegiuita Medeea, fugind de tatăl ei părăsit / Și se zice că aceasta a vâslit pe aceste valuri… De aceea, acest loc fu numit Tomis, fiindcă spune povestea, în acest loc sora și-ar fi tăiar în bucăți fratele…” (n.a. pentru ca ea și iubitul său Iason să scape de urmăritorii din Colchida, Medeea a hotărât uciderea fratelui ei mai mic, prințul Absyrtos). Potrivit specialiștilor, numele orașului își are originea într-o realitate pur geografică: Tomisul a fost ridicat pe o peninsulă ce intră în apele Mării Negre asemenea unei lame de cuțit!

În afara legendei prezentate de către Ovidius mai există un mit al întemeierii. Este puțin cunoscut de publicul larg, dar știut și studiat de către specialiști, întrucât el se sprijină pe reale vestigii antice descoperite de-a lungul anilor. Potrivit acestei variante, numele de Tomis ar putea veni de la Tomos, un erou fondator al orașului, care este menționat în inscripții și care apare în mai multe emisii monetare locale din epoca romană a cetății. Astfel, Tomos este prezentat ca întemeietor (sau reîntemeietor) al urbei, la mai bine de un secol distanță după poemul lui Publius Ovidius Naso. Nu se menționează nicăieri dacă el este un ctitor al tradiționalei colonizări din sec.VI d.H. sau un protagonist dintr-o epocă ulterioară. Din păcate, nu a ajuns până în zilele noastre nicio legendă sau vreun poem scris (așa cum s-a întâmplat cu Ovidius și cu Tristele sale) care să ne descrie faptele de arme sau alte realizări ale acestui misterios erou eponim.

Monedele cu întemeietorul Tomos apar în timpul împăratului Antoninus Pius (138-161 d.H.), continuă sub Marcus Aurelius (161-180) și vor fi emise și sub dinastia Severilor (mai ales în timpul lui Elagabal/Heliogabalus (218-222) și al lui Severus Alexander (222-235 d.H.). Pe toate aceste emisiuni monetare ale orașului roman Tomis, eroul apare pe avers, alături de legendă. Pe reversul monedelor sunt figurate cel mai adesea divinități (Demetra, Hermes, Athena, Eros pe delfin, Thanatos etc), eroul Herakles sau ciorchini de struguri. Monedele poartă ca legendă inscripția Tomos Ktistes, Tomos Întemeietorul… Ctitorul…

În ceea ce privește inscripțiile, avem în primul rând două epigrame în care Tomisul apare ca “orașul lui Tomos”, precum și un al treilea izvor epigrafic, descoperit în Dobrogea și unde iarăși este menționat numele său. O primă inscripție a fost descoperită la Babadag, în cursul secolului al XIX-lea. Nu se știe clar în ce context s-a găsit monumentul, și nici cine l-a descoperit. Tot ceea ce se cunoaște este faptul că un căpitan al marinei engleze, Thomas Abel Brimage Spratt a fost primul care a transcris acest document în piatră. Transcrierea sa a ajuns ulterior la arheologul Churchill Babington, care a publicat-o în anul 1850. De atunci și până astăzi, inscripția a fost studiată de numeroși specialiști, români și străini. Ea se află astăzi la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, din București. Dedicantul este un medic al orașului antic Tomis. Iată traducerea textului (Alexandru Avram – “Tomos, le heros fondateaur de Tomis”, revista Pontica nr.51 – MINAC Constanța, 2018, p.453-467): “Dacă cineva, după moartea mea, va dori să îmi cunoască viața, cine am fost, ce împliniri am avut, și numele patriei mele, aceastăpiatră va purta mereu mesajul meu către generațiile viitoare. Patria mea este metropola Euxinului, prea ilustrul oraș al lui Tomis, cel cu sulița puternică. Numele meu a fost Kladaios și învățasem arta divinului maestru Hipocrate, mesajcătre generațiile viitoare”.

Un al doilea text care se referă la Tomos se regăsește pe un sarcofag găsit de doi mari arheologi ai Constanței (foștii directori MINAC Adrian Rădulescu și Constantin Chera) în curtea Institutului de Marină. Versurile respective spun, pe larg, povestea unui actor tomitan.

Redăm câteva fragmente (sursă – A. Avram….): “Când am părăsit ilustrul oraș din țara lui Inachos, eu am pus piciorul pe acest teren sacru, pământul lui Io, în orașul lui Tomos… Dar, de vreme ce aici, acest oraș ospitalier m-a reținut, mi-a dat-o pe draga mea soție, mi-a dat un copil, aici am primit măsura vieții ce mi-a fost dată de fii Moirelor (n.a. Parce la romani, divinități ce controlau destinul omului – azi cunoscute sub forma ursitoarelor)…. Răposat acum, am mormântul meu pe un plăcut petec de pământ, acoperit de florile ramurilor lui Bacchus… În final, trebuie să știi nobile trecător, care este numele meu și orașul ce mi-a dat lumina zilei: sunt Euelpistos, fiul lui Sosos din Bizanț, acesta a fost felul în care toată lumea m-a numit”.

Potrivit istoricilor, epigrama datează din vremea împăratului Antoninus Pius.

În epoca romană, Tomos era adorat de poporul urbei. Aflăm acest lucru chiar dintr-o inscripție descoperită la Topraisar (sigur mutată de la Constanța) că eroul își avea în urbea sa și un heroon, un altar al său, unde i se puteau aduce ofrande. Se pare că acest lucru s-a produs în vremea lui Hadrian (117-138 d.H, succesor lui Traian) și în timpul căruia Tomisul a fost reședință al guvernatorului Moesiei Inferior.

Încheiem prezentarea inscripțiilor cu un alt izvor ce îl menționează pe eroul fondator: “Oprește-ți puțin pașii grăbiți, o trecătorule, ne te îndepărta, apropie-te de mormânt. Pentrucă eu sunt …. anus (n.a. fragment de nume), cel carea trăit trei decenii. Având ca patrie pământul Mysienilor, am venit în orașul lui Tomos, la vârsta de șase ani, și am fost crescut de frați iar aici am obținut eu rangul de cetățean onorabil, cu încuviințarea Consiliului și al poporului”.

Cine a fost cu adevărat Tomos și dacă el a existat în realitate nu vom ști, probabil, niciodată. Vestigiile descoperite ne arată însă clar că acum aproximativ 1800 de ani, la Tomis, el era văzut ca și întemeietor al urbei. Ce fapte de vitejie a avut, ce legende despre el au existat, nu vom afla, poate, niciodată… Numele său, al lui Tomos, “cel cu suliță puternică”, a supraviețuit însă, pentru a îmbogăți misterul și povestea acestui oraș milenar..

Reclama zilei – Doctorul Megavorian, specialist în boale de piele, s-a  reîntors de la Paris. Consultațiuni: între orele 1-5 p.m., Strada Apolon, no.9. (1928)

Sursă foto: Pontica 51, Alexandru Avram – „Tomos, le heros fondateur de Tomis”, fig. 1. Foto realizată de Florian Matei Popescu. Institutul de Arheologie București, inv. L41

Pe 29 august 2026, patrimoniul istoric din mediul rural își deschide din nou porțile pentru public, în cadrul celei de-a IV-a ediții a proiectului național „Noaptea Muzeelor la Sate”.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la acest demers cu trei obiective muzeale: Complexul Arheologic Capidava, Complexul Muzeal Tropaeum Traiani – Adamclisi și Complexul Muzeal Histria.

Pentru o seară, aceste locuri în care istoria se păstrează de secole devin spații de întâlnire, descoperire și apropiere de patrimoniu. Este o invitație adresată tuturor celor care vor să redescopere poveștile Dobrogei și să privească altfel locurile care au făcut parte din istoria ei.

Programul de vizitare este 18:00 – 23:00, ultima intrare fiind la ora 22:30. Accesul este gratuit la toate cele trei obiective muzeale.

În anul 382 d.H., împăratul roman Theodosius I (379-395) a încheiat o pace cu neamul migrator al goţilor (mare trib germanic) şi i-a lăsat să se aşeze la nord şi la sud de Dunăre, dându-le pământ şi în provincia Scytia Minor (Dobrogea de astăzi). Viaţa goţilor federaţi era foarte bună: erau autonomi, scutiţi de dări, imperiul le dădea hrană şi daruri scumpe, iar pentru toate acestea ei trebuiau doar să se ridice la luptă, când era cazul, împotriva altor migratori. Dar tot nu erau mulţumiţi, pentru că nu aveau voie să intre în oraşele mari ale Pontului. Aşa se întâmpla şi cu goţii ce îşi aveau aşezare lângă cetatea Tomis. Aceşti războinici îi batjocoreau adesea pe cei din oraş, care abia că nu mureau de foame, în timp ce migratorii aveau de toate. Dar într-o zi, străinii au mers şi mai departe şi s-au gândit să intre în cetate, să o jefuiască şi să facă alte grozăvii. De această hotărâre a lor află însă pe dată comandantul gărzii tomitane, pe nume Gerontius. Istoricul bizantin Zosimus a scris despre acesta, în cartea sa „Historia Nova“, că era „un bărbat destoinic, de o forţă fizică grozavă şi apt pentru orice ispravă de război“.

Ofițerul ordonă soldaţilor săi să îl însoţească într-o expediţie de pedepsire a străinilor, dar militarii refuză (!), fiindu-le prea mare frică de războinicii străini. Gerontius nu renunţă la decizie şi iese hotărât din cetate, însoţit de doar doi apropiaţi. La început, goţii se amuză pe seama temerarilor şi trimit împotriva lor câţiva dintre cei mai puternici războinici. Sub loviturile năprasnice ale comandantului, aceştia cad unul după altul. Patrulele militare de pe ziduri prind curaj când văd faptele şefului lor şi ies să îl ajute. Totul se transformă într-o luptă sângeroasă, pe care tomitanii o câştigă clar. Cei câţiva goţi care scapă reuşesc să se ascundă într-o misiune creştină din apropierea zidurilor oraşului.

În loc să primească recunoştinţa împăratului, Gerontius se trezeşte că acesta este foarte supărat pe el, întrucât îi atacase „aliaţii“ şi nu vrea să ia în seamă spusele ofiţerului. Gerontius este la un pas să fie condamnat la moarte, fiind chiar acuzat că ar fi furat de la goţi cadouri scumpe, primite de la împărat. Militarul îşi demonstrează însă nevinovăţia (podoabele fuseseră duse în tezaurul oraşului), dar tot este alungat, deposedat de bunuri şi posesiuni şi exilat în altă provincie a imperiului.

Ironia face ca, după câţiva ani, Theodosius să aibă din nou probleme cu goţii, şi tot la Tomis. Îşi aduce aminte atunci de viteazul Gerontius, îl recheamă pe acesta, iar militarul scapă oraşul de primejdie, încă o dată. Ofiţerul cel viteaz a păzit zidurile oraşului ani mulţi de atunci înainte, până când a murit de moarte bună, onorat şi respectat ca un adevărat erou în viaţă, de către locuitorii oraşului Tomis…

Reclama zilei – Pentru domnii arhitecți, antreprenori și particulari! Var alb gras de Canara – cu prețul de 13.500 lei vagonul! În permanență orice cantitate. Piatră Brută, Spartă, Mozaic, etc. Biroul Anton A. Ioanid. Strada Scarlat Vârnav no 22. (1929)

Sursă foto: Cetatea Tomis,  https://romania-dincolodecuvinte.blogspot.com

O tradiție începută în urmă cu mai bine de un secol își găsește, în 2026, o nouă confirmare. În urma procedurii de evaluare desfășurate de Consiliul Național al Cercetării Științifice, revista „Analele Dobrogei” a fost clasată, în luna august 2026, în categoria C a publicațiilor din domeniul Istorie și studii culturale. Este o recunoaștere care se adaugă unui parcurs editorial îndelungat și unei contribuții considerabile la cercetarea și valorificarea istoriei și culturii spațiului dobrogean.

Revista „Analele Dobrogei” a apărut pentru prima dată în anul 1920, la inițiativa geografului și scriitorului Constantin Brătescu și a publicistului Ioan N. Roman. În primăvara acelui an, un grup de intelectuali constănțeni – profesori, magistrați, avocați, ingineri și medici – punea bazele Societății Culturale Dobrogene, al cărei program urmărea „studiul științific al trecutului și prezentului Dobrogei”. Printre obiectivele sale se numărau editarea unei reviste, organizarea de conferințe, înființarea unei biblioteci și, în egală măsură, „fondarea unui muzeu regional dobrogean”. Revista și muzeul au devenit, astfel, componente ale aceluiași proiect cultural, construit în jurul dorinței de a păstra, cerceta și valorifica patrimoniul Dobrogei.

Încă din primele decenii de apariție, „Analele Dobrogei” s-a afirmat ca un spațiu al cercetării interdisciplinare, reunind contribuții de istorie, arheologie, geografie, geologie, statistică, literatură și alte domenii.  Printre momentele sale de referință se numără volumul aniversar din 1928, dedicat Semicentenarului Independenței și al Unirii Dobrogei cu România, intitulat „1878-1928. Dobrogea. Cincizeci de ani de vieață românească”, lucrare considerată până în prezent o monumentală monografie dedicată Dobrogei.

Prestigiul construit de revistă în timp se leagă și de personalitățile care i-au fost alături. La reluarea apariției sale, în 1995, Colegiul de redacție era alcătuit din Adrian Rădulescu, Doina Păuleanu, Enache Puiu, Octavian Georgescu, Actuan Murat și Gavrilă Simion, nume sonore ale culturii și cercetării dobrogene.

Din 2019, odată cu lansarea celei de-a treia serii, revista și-a asumat mai ferm deschiderea către spațiul sud-est european, sub coordonarea Consiliului Științific care reunește specialiști din România, Italia, Turcia și Bulgaria, între care Ioan-Aurel Pop, Constantin Ardeleanu, Ovidiu Cristea, Alberto Basciani, Alp Yücel Kaya, Krassimira Mutafova și Ivan Roussev. Componența sa internațională reflectă preocuparea pentru conectarea cercetării dobrogene la dezbaterile academice din această zonă a Europei.

În prezent, echipa editorială reunește specialiști ai Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, între care redactorul-șef, dr. Delia Roxana Cornea, și directorul revistei, dr. Aurel Mototolea, alături de specialiști ai Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, respectiv conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu, editor. Apariția anuală a revistei este sprijinită și de activitatea întregului Colegiu de redacție, format din dr. Sorin Marcel Colesniuc, dr. Lavinia Dacia Dumitrașcu, dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, conf. univ. dr. Florin Anghel și dr. Constantin Cheramidoglu.

Prin activitatea sa de peste un secol, revista „Analele Dobrogei” a devenit un reper pentru studiul spațiului dobrogean, reunind generații de istorici și cercetători preocupați de recuperarea, înțelegerea și valorificarea trecutului acestei provincii. Evaluarea realizată de Consiliul Național al Cercetării Științifice marchează un nou moment important pentru publicație și îi consolidează prestigiul în mediul academic românesc.  

Revoluționar pașoptist, agronom, economist, savant și scriitor de seamă, Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) a lăsat posterității pagini extrem de importante cu privire la Dobrogea, așa cum arăta tărâmul dintre Dunăre și Mare la jumătatea secolului al XIX-lea. După înăbușirea Revoluției de la 1848 din Țările Române, Ion Ionescu de la Brad a fost exilat în Turcia, unde a rămas timp de opt ani și patru luni. În acest timp, el s-a consacrat preocupărilor științifice, a fost expert și consilier imperial pe probleme de agricultură și a scris lucrări extrem de importante în domeniu. A putut vizita Dobrogea, timp de trei luni și jumătate, pământul udat de apele Pontului și de cele ale Mării Negre fiind încă, în acea vreme, parte a Imperiului Otoman.

Rezultatul călătoriei sale dobrogene este bine-știut: a publicat în 1850, la Constantinopole, lucrarea „Excursion agricole dans la Dobrudja“, în care oferă numeroase informații despre viața și realitățile provinciei. De la Brad rămăsese însă, în ciuda exilului, un patriot desăvârșit, care credea în visul că, într-o bună zi, toate pământurile în care se vorbește românește vor fi părți componente ale unei singure țări, independente și suverane. De aceea, în materialul de astăzi ne vom concentra asupra unui text mai puțin cunoscut, publicat în 1855, în revista ieșeană „România literară“, nr. 2, sub titlul „Românii din Dobrogia“. Aici, el reia unele idei deja publicate în lucrarea „Excursion agricole…”, dar pune mai puțin accentul pe realitățile agricole ale provinciei, și mai mult, în premieră, pe românitatea acestui teritoriu. Astfel, el scoate în evidență elementul românesc, prezintă situația românilor ce trăiesc în Dobrogea și le comunică românilor din Moldova (prin intermediul slovei și indirect) că o viitoare unire a Dobrogei cu Moldova și Țara Românească ar fi extrem de benefică pentru ambele „țări” despărțite de tulburările istoriei. Scrie Ion Ionescu de la Brad următoarele: „De la mare la Dunăre și pe malul ei până la Silistra, punctul unde m-am oprit cu călătoria mea, se află șeapte-zeci și unul de sate românești. Românii sunt așezați la poalele codrilor și pe malul apelor, căci lor le place umbra de codru verde și răcoarea de apă limpede, la alt loc să nu-i cauți, că nu-i găsești…Statistica arătătoare de numărul sufletelor și de averea celor 3650 de familii de români este următoarea: 4603 bărbați, 4728 de femei, 6789 băieți, 8637 fete, 1800 juni feciori, 1744 fete mari. Aceștia au o avere în vite, în miere și oloiu (n.a. ulei), ce se poate estima la 15 milioane 410 mi și 5 sute de lei…(n.a. și trage imediat o concluzie…), căci în îmbelșugare se înmulțesc oamenii”.

Ion Ionescu de la Brad scrie că Dobrogea este „cea mai curioasă adunătură de neamuri deosebite”, unde însă românii și turcii împreună „figurează mai mult de jumătate”, având ambele neamuri peste 15.000 de familii, în timp ce restul națiilor conlocuitoare (toate împreună) totalizează un număr similar. Autorul explică faptul că românul dobrogean o duce foarte bine din punct de vedere economic, deși se află sub stăpânire otomană, și prezintă și motivul acestei îmbelșugări: “Deși nu este mai roditoare ca Moldova, însă în privirea îndemânării negoțului, Dobrogea este cu mult mai favorită decât dânsa: de o parte Dunărea și de alta Marea Neagră formând pentru o țeară așa de mică – o mare întindere de țermuri… În adevăr, românul în Dobrogia este într-o prosperitate de care niciun țeran de pe fața pământului nu se bucură. Cifrele statistice ne sunt o dovadă materială că starea țăranului român din Dobrogia, în alăturare chiar cu cea a românilor din Țările Române se poate socoti ca agiunsă la cel mai înalt grad de înflorire”.

El povestește că ei, românii dobrogeni, își apără cu îndârjire limba, portul și obiceiurile. Mai mult, el scrie că, într-un sat, românii au adus un dascăl răpit din Muntenia, pe care l-au obligat să stea cu ei pentru a-i învăța carte pe copii. Răpirea era se pare una dulce pentru dascăl, care, potrivit autorului, trăia în acel sat“ca în sânul lui Avraam”. Un alt aspect extrem de important prezentat de omul de știință este acela că românul dobrogean, la anul 1850, reușea să “românizeze “toate neamurile conlocuitoare cu care intra în contact. Astfel „…toate neamurile celelalte vorbesc limba românului, cu turcii și tătarii eu m-am înțeles în vorbă românește; în Biserică, chiar și pe unde sunt bulgari, popii tot în românește cântă și cetesc“. În finalul articolului de la Iași, Ion Ionescu de la Brad are curajul să viseze la o viitoare unire a românilor, considerând că dobrogenii ar avea foarte mult de oferit într-o asemenea situație. Cum altfel am putea oare interpreta aceste rânduri de mai jos?: “Cum ar întrece el (n.a. românul din Dobrogea) pe românul din principate, când de acolo ar putea trage ceea ce îi lipsește, cultură sufletească și desvoltare națională…”.

Trebuie spus că la 1850 comunitatea românească din Dobrogea era formată atât din persoane venite din alte provincii (Transilvania, Moldova, Țara Românească etc.), în general mocani, crescători de animale și agricultori, dar și din vechii români, așa-zișii “diceni”,”turcuieni”, ale căror origini sunt pierdute în negurile vremurilor, ei fiind cel mai probabil urmașii geților și romanilor care trăiseră împreună pe aceste meleaguri pontice, în antichitate.

Autorul reia și ideea mai veche din “Excursion agricole dans le Dobrudja”, scoțând în evidență romanitatea pământului pontic și bogăția sa extraordinară din punct de vedere cultural-istoric:”Nu este o țeară pe lume care, într-așa îngustă întindere de pământ să cuprindă mai multe monumente antice ca Dobrogia… Din distanță în distanță, foarte aproape una de alta, pe movile și pe dealuri se văzu ruinele cetăților romane atât pe țermurile mărei cât și pe malul Dunărei… am putea într-adevăr zice că Românul în Dobrogia calcă pretutindeni pe ruinele mărirei străbunilor săi…” Articolul publicat de omul de știință la Iași, în 1855, la cinci ani după călătoria sa în Dobrogea, reprezintă un manifest extraordinar cu privire la romanitatea pământului dintre Dunăre și Mare. De la Brad ne arată puterea neamului românesc într-o provincie stăpânită de peste patru veacuri de către Semilună. Scriitorul dă în același timp dovadă de un mare curaj, avansând ideea unei uniri a românilor de pretutindeni, cu 23 de ani înainte de marele eveniment din 14 noiembrie 1878, când Dobrogea avea să se alăture României.

Reclama zilei – Doamnelor și Domnișoarelor! Singura cremă care curăță fața, gâtul și mâinile de pistrui, pete de soare, pete de ficat, precum și de arsuri de soare este crema Extrase du Follie Bergeres, preparată de Nestor Stefanotos. Numai la drogheria Vera Violette Palace, Constanța, str. Carol 29. (1923)

.
 

Cetatea Carsium devine, la sfârșitul lunii august 2026, loc de întâlnire și de învățare pentru tinerii interesați de istorie, arheologie și patrimoniu. În perioada 24-27 august 2026, la Hârșova se desfășoară cea de-a V-a ediție a Școlii de Vară de la Cetatea Carsium.

Programul se adresează elevilor, studenților și tinerilor pasionați de arheologie, istorie, antropologie sau patrimoniu natural și include activități practice și de teren, vizite la monumentele din zonă, conferințe și sesiuni de prezentare susținute la muzeul din localitate și la Primăria Hârșova.

Pentru 10 participanți selectați, organizatorii asigură gratuit cazarea, masa și echipamentele necesare. Transportul până la Hârșova și retur va fi suportat de participanți.

Înscrierile se fac până miercuri, 19 august 2026, prin transmiterea CV-ului la adresele florentina.udrea@patrimoniu.ro și roxana.zidaru@patrimoniu.ro.

Organizatori: Institutul Național al Patrimoniului, Ministerul Culturii, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu Primăria Hârșova, Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii, Universitatea din București și Institutul Yunus Emre.