În jurul anului 100 î.H., coasta vest-pontică și orașele sale treceau prin grele încercări. Tomisul era mereu în pericol de a fi atacat, fie de către pirați, fie pe uscat, de către bastarni sau de alte neamuri străine. Viața devenise nesigură, iar poporul disperat făcea mereu jertfe către patronii polisului, Maica Zeilor (Cybele) și Eroii Dioscuri (frații gemeni Castor și Polux), rugându-se pentru mântuirea orașului.
Dintr-un prim Decret dat de Sfatul și Poporul aflăm următoarele: „Pe când era preot Sarapion, fiul lui Dioscurides, arhonții au propus:… din cauza vitregiei vremurilor, poporul, aflat în situație grea și în mare strâmtoare, se găsește într-o foarte mare disperare… Din cauza situației grele, unii au părăsit orașul, iar alții, din cauza slăbiciunii lor, nu pot apăra patria…. De aceea, fiind nevoie de o pază mai puternică și mai mare… trebuie să se instituie anumiți oameni să supravegheze și să apere locurile cele mai expuse ale orașului…” (sursă ISM II, 2).
Au fost numiți doi comandanți, Apollus, fiul lui Niceratos, și Poseidonios, fiul lui Geron, iar aceștia au ales 40 de tomitani în garda orașului.
Un al doilea decret, emis ceva mai târziu (poate după câteva luni), ne spune: „Pe când era preot Theophilos, fiul lui Numenios, arhonții au propus: cei doi (comandanți) au înrolat 40 de bărbați de elită ce au depus tot zelul, atât pentru paza la porți, în timpul zilei, cât și pentru strajă și patrulare, în timpul nopții, iar aceștia au apărat orașul…” (ISM II, 2)
Al doilea decret îi laudă, așadar, pe cei 42, care și-au îndeplinit cu succes obligațiile. Misiunea lor a fost una foarte grea, doar 25 din cei 40 de soldați au supraviețuit, așa cum reiese din inscripția ce a supraviețuit timpului. Numele celor doi comandanți și ale celor 25 de supraviețuitori au fost trecute pe o placă de marmură, pentru fi cinstiți în timpul vieții.
Foarte probabil, cei 15 eroi căzuți la datorie au fost trecuți pe un alt monument, ce le onora amintirea. Acest al doilea monument nu a fost găsit până în prezent.
Reclama zilei – Perla Mării Negre – Cazinoul Constanța. Mari atracții turistice – Teatru în fiecare seară Cabaret – Dancing – Orchestre Jazz. Toate jocurile autorizate de stat: Bacara, Chemin de Fer – Ruletă – Bulă, etc. Terasă minunată cu perspectivă pitorească la Marea Neagră. Bufet de Prim Rang. HOTELUL PALACE: 250 de camere cu tot confortul. Restaurant select. VIAȚA FOARTE EFTINĂ LA CONSTANȚA. București – Constanța, 5 trenuri pe zi. (1930)
Fila zilei de 17 mai ne poartă prin paginile de mică publicitate ale ziarelor constănțene din perioada interbelică. Dincolo de informațiile aparent mărunte, aceste anunțuri recompun fragmente din viața de zi cu zi a orașului de la malul mării – preocupări, meserii, întâlniri, lipsuri sau mici ambiții care animau Constanța acelor ani.
„Dr. H. Wenzel – Chirurgul clinicei universitare din Viena, s-a stabilit în str. Carol No. 155 colț cu B-dul Regina Maria. Tratament special pentru boli chirurgice, ginecologice și urologice.”
„D. C. D. Cambanache, luând reprezentanța renumitelor mașini franceze «Renault», aduce la cunoștința generală și dispoziția onor clientelei, că servește clientela amatoare de aceste mașini cu prețuri excepțional de convenabile punând și un specialist tehnician la dispuția d-lor cu totul gratuit. Pentru orice informațiuni a se adresa la biroul domniei sale din strada Mircea No. 7.”
„Regimentul 9 Călărași – Publicațiune – Se aduce la cunoștință generală că în ziua de 1 Iunie 1927, orele 10 se va ține licitație publică la reședința Regimentului garnizoana Constanța, pentru aprovizionarea a: 400.000 kgr. Fân. Condițiunile și caetul de sarcini respectiv se pot vedea și cere Regimentului. Licitația se va ține în conformitate cu art. 72-83 din legea contabilițăței publice. Ofertanții vor depune garanția de 10 la sută din valoarea furniturei pentru care licitează. Comand. Reg. 9 Călărași Colonel Butunoiu”
„Copil de suflet se dă din cauza lipsei de mamă. Doritorii binevojtori se vor adresa în strada Ștefan Mihaileanu No. 5 la Const Ivanoglu.”
„Astra Dobrogeană – Secția de educație fizică – Convocare – D-nii și drele membri ai secțiunei de educație fizică (cercul sportiv „Astra”) sunt convocați în adunare generală extraordinară potrivit statutelor, pentru ziua de Duminică 19 Mai 1929, ora 10 dimineața precis, în localul Cercului Militar vechi, având a delibera asupra unei importante ordine de zi. Pot participa la adunare și tineri cari nu sunt încă înscriși și ale cărora înscrieri se vor primi înainte de deschiderea ședinței. Împotriva membrilor cari vor absenta nejustificat de la adunare, se va aplica prevederea regulamentului. Președintele secțiunei Al. Demetriad Secretar: O. Olivo”
„Pentru deschiderea Restaurantului Hotelului Bulevard, se caută o îngrijitoare, bună gospodină cu garanție morală, o casieriță prezentabilă, o spălătoreasă cu luna, un băiat pentru băuturi și un ajutor de bucătar. A se adresa d. Aurel Theodorescu personal la hotel.”
„În vederea inaugurării sezonului de vară Cazinoul Comunal de pe bulevard a fost redeschis, reîncepându-se toate jocurile și amenajându-se sălile de jos pentru dancing, bula, etc. Orchestra funcționează dela ora 4 d. a.”
Reclama zilei: „Poduri – Bascule pentru căruțe și autocamioane de la 3000 până la 15000 kgf. putere, vă puteți procura dela Prima Fabrică de Cântare din România VICTOR HESS – Sibiu. Pentru referințe și orice detalii adresați-vă la firma Mungiuli & Contos Str. Cosfache Negri No. 2 – Constanța”
Puține personalități au influențat atât de profund dezvoltarea Dobrogei moderne precum Scarlat Vârnav. Inginer format la Paris și administrator remarcabil, acesta a contribuit decisiv la transformarea provinciei și, mai ales, a Constanței, la începutul secolului al XX-lea. În timpul mandatelor sale de prefect au fost construite peste 100 de școli, zeci de biserici și spitale, iar orașul a cunoscut ample lucrări de modernizare. De numele său se leagă edificarea ansamblului administrativ din zona Gării Vechi, amenajarea bulevardului Elisabeta și susținerea proiectului Cazinoului realizat de arhitectul Daniel Renard.
Scarlat Vârnav s-a stins din viață la 23 octombrie 1919, la Constanța, însă orașul nu l-a uitat. La 15 ani de la moartea sa, în anul 1934, din inițiativa comitetului parohial, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost oficiat un parastas în memoria fostului prefect. Momentul solemn este consemnat în ediția din 16 mai 1934 a ziarului „Dobrogea Jună”, care publică un amplu articol dedicat comemorării și care include cuvântarea rostită la parastas de Constantin N. Sarry, directorul publicației.
Din materialul jurnalistic aflăm că Scarlat Vârnav își pierduse unicul fiu în timpul războiului și că murise la numai trei zile după ce participase la o ședință a Academiei Române, în cadrul căreia fuseseră evocați tatăl său, doctorul Costachi Vârnav, și unchiul său, călugărul Sofronie. În paginile ziarului, fostul prefect este descris drept un om drept, cult și neobosit în slujba binelui public, iar memoria sa continua să fie asociată marilor transformări ale Constanței moderne. De altfel, actuala stradă Răscoalei 1907 i-a purtat pentru o vreme numele.
Redăm un fragment elocvent din articolul evocator:
„Sunt oameni, cari chiar după ce s-au întors în pământul din care cu toții suntem făcuți – dar totuși aşa de deosebit făcuți! – nu-s morți: ei continuă sã trăiască prin noi, în inimile și în mințile poporului.
Rareori natura și educația s-au asociat într-un chip așa de norocos, ca în persoana scumpului dispărut. Armonia desăvârșită dintre aceste două elemonie făcuseră dintr-însul nu numai un om mare, ci și un om cult, în cea mai cuprinzătoare accepție a cuvântului.
Drept și înțelept, neobosit în a face binele și neînduplecat în a stăvili răul, stăpân al timpului, al spațiului și al cuvântului, cu măsura și cu răbdarea omului de știință, inginer – Scarlat Vârnav nu admitea nici în viață și activitatea publică decât atitudinile rectilinii, nu urmărea decât echilibre stabile și nu concepea tranzacțiuni de conștiință.
Pentru el – după cum ne spunea adesea – politica consta în a trăi viața poporului tău, îi a-i împărtăși durerile, în a-i pricepe aspirațiunile, în a simți până și visurile lui”.
Reclama zilei: „O veste fericită – Ultima noutate a sezonului – Constănțeni, bucurați-vă – Duminică 5 mai s-a deschis în centrul Pieței Ovidiu la no. 7 (fostul local al berăriei Bursa) splendida berărie „Luther” – Local familiar cu bere specială blondă și neagră – bufer bogat și bine asortat – Zilnic pește proaspăt preparat după cele mai renumite rețete culinare – Seara grătar special – excelenți crenvuști cu hrean din fabrici străine și salate de boeuf a la bodega „Mircea” din București – Toate consumațiunile vor fi servite cu promptitudine și prețuri reduse”
Ce preocupa Constanța interbelică într-o zi de 15 mai? Presa dobrogeană surprindea o urbe plină de contraste: oameni care cereau ajutor pentru cei aflați în suferință, planuri pentru dezvoltarea regiunii și destine marcate de nesiguranță.
Pentru inimile caritabile
„În strada Cărămidari 24 zace cu suferință o tânără fată, complect paralizată, Maria Mărgineanu, într-o mizerie de nedescris. Facem un călduros apel la inimile caritabile spre a veni în ajutorul nefericitei copile care este și lipsită de părinți și rude. D. Marin Dascâiescu ne-a și remis în scopul de mai sus 500 lei, iar d. Negulescu 200 lei” (Dobrogea Jună, 15 mai 1927)
Agitație pe chestia liniei ferate Constanța – Mangalia
„Cetățenii din Mangalia au decis să întreprindă o acțiune comună, pentru a decide actualul guvern să continue lucrările liniei ferate dintre Constanța și Mangalia. Se vor ține mai multe întruniri publice la Mangalia și se va face apel la parlamentarii județului Constanța ca să intervie pe lângă forurile competente întru soluționarea importantei probleme, de ordin general dobrogean.
Pe de altă parte, o delegație a cetățenilor din orașul Mangalia se va prezenta d-lui Virgil Madgearu, ministru interimar la comunicații, cerând satisfacerea doleanțelor mai sus formulate”. (Dacia, 15 mai 1929)
Averea defraudatorilor se va sechestra
„Din cauza numeroaselor fraude cari se săvârșesc la diferite instituțiuni publice de către funcționarii incorecți, guvernul actual, pentru a curma acest scandal care a secătuit casele publice și a descurajat pe toți funcționarii cinstiți, va veni cu un proiect de lege pentru asigurarea dreptului Statului de a se despăgubi din averea funcționarului fraudator. Astfel, în cazurile când un funcționar va fi pus sub învinuirea de fraude, se va proceda imediat la sechestrarea întregei averi a funcționarului, până la terminarea cercetărilor”. (Dacia, 15 mai 1929)
Calvarul unor emigranți
„Cu vaporul «Principesa Maria» a sosit un număr de 25 armeni, emigranți din Asia Mică imigrați cu gândul de a se stabili în țara noastră. Poliția portului le-a interzis debarcarea. După cât suntem informați, această dispozițiune a fost luată spre a nu se mai îngrămădi în țara noastră diferite neamuri care fie că se ocupă cu comerțul sau munca, împiedică pe băștinași de a-și mai găsi de lucru sau face o concurență ilicită comerțului național. Consulatul armean a intervenit pe lângă ministerul respectiv ca să permită intrarea acestora în țară ca fiind unii ce au fost maltratați în țara lor. Până la sosirea răspunsului, emigranții vor fi ținuți pe bordul vaporului «Principesa Maria» fără să aibă voie să debarce.” (Dobrogea Jună, 15 mai 1930)
Reclama zilei: „O știre de… 14 carate. Hagi Pincu Șapira, s-a înapoiat în localitate cu un transport de nori și felurite obiecte de arici, aduse din ultima-i călătorie întreprinsă la Praga, Berlin, Hamburg, Bruxelles și Paris.”
Constanța și-a dorit multă vreme tramvaiul electric. Atât de mult, încât înainte să apară pe străzile urbei, a „circulat” ani buni prin declarații oficiale, proiecte ambițioase și paginile presei locale.
În ziarul „Adevărul” din 14 mai 1912 era publicat un amplu interviu cu primarul Titus Cănănău, sub titlul „Constanța în 1912”. Printre marile planuri edilitare avute în vedere de primar apăreau două promisiuni moderne și sonore pentru epocă: lumina electrică și tramvaiul. Titus Cănănău explica faptul că urbea avea nevoie urgentă de o nouă uzină electrică, iar concesionarea iluminatului public către o societate particulară venea la pachet cu obligația construirii unei rețele de tramvai, „care pentru oraș va fi mai mult un lux decât necesitate”.
Planurile erau impresionante. Linia principală urma să pornească „din dosul catedralei, str. D.A. Sturdza, Piața Independenței, strada Carol I până la satul Anadolchioi. O altă ramificație pornită de pe bulevardul Principesa Maria va lega stațiunea Mamaia cu orașul, iar o a treia linie va traversa calea Ștefan cel Mare, până la oborul de cereale”, potrivit declarațiilor primarului.
Un astfel de proiect era semn că autoritățile doreau să țină pasul cu marile centre urbane ale vremii. Numai că între dorință și realitate au trecut ani buni, iar „chestiunea a pasionat mult opinia publică constănțeană”, cum remarca presa. Problema ajunsese să fie la fel de menționată în știri precum politica sau activitatea din port.
În anul 1923, ziarul „Dobrogea Jună” ironiza cu talent situația. Jurnaliștii constatau că oficialitățile discutau despre tramvai electric într-o localitate care abia avea energie electrică pentru câteva ore pe zi. Și totuși, anunța sarcastic gazeta, Constanța avea, în sfârșit, tramvai! Numai că era tras de cai:
„Incontestabil că surprizele cele mai frumoase ne-au fost rezervate întotdeauna de actuala administrație, în momentele în cari le așteptam mai puțin și cu o ingeniozitate fără seamăn. Astfel, de-o pildă, toată lumea ridiculiza discuția asupra tramvaiului, acum când nu avem lumină nici barem un ceas pe zi. Pentru că – și foarte logic se spunea: cum o să se înființeze tramvai când nu sunt uzine electrice?
Ei bine, împotriva tuturor zâmbetelor, împotriva tuturor uneltirilor viclene -fără zgomot și animată de cea mai curată modestie, primăria a înzestrat Constanța cu tramvai. Așa se fac toate faptele mari, cari rămân evenimente în omenire. Avem tramvai? Da, avem. Și, cum nu se aștepta nimeni – tramvaiul nostru e cu cai (iată ingeniozitate).
Dar unde? De-a lungul străzii Mangalia (Ștefan cel Mare), și anume dela grădina publică până la malul mării (iată și modestia; -‘a lucrat în tăcere, fără reclamă). Astfel, astăzi două puncte însemnate din oraș, grădina cu marea, sunt legate printr-un tramvai. E drept că deocamdată vagoanele sunt cam rudimentare și puțin incomode – pentru că se cară cu ele numai pământul scos dela lucrările noului liceu – dar n-are a face: începutul este făcut după puterile finanței comunale, atât de secătuite. E greu până pornești din loc, că pe urmă treaba merge bine. Și noi am pornit: primul tramvai circulă. Halal să ne fie, bună primarie avem.”
Dincolo de tonul satiric, articolele de presă făceau referire la faptul că la Constanța funcționau încă din 1905 tramcarele — vehicule trase de cai, utilizate în special pe ruta Constanța–Techirghiol. Acestea au reprezentat, de altfel, primele forme de transport public organizat din localitate și un pas important în dezvoltarea legăturilor dintre oraș și stațiunile din jur.
Nici umorul epocii nu a ocolit subiectul. În ziarul „Dacia” apărea, în martie 1925, un catren mucalit:
„Dac’o fi s’avem tramvai,
Din Octombrie până’n Mai,
Trebui-vor telegari
Ori destoinici marinari,
Spre a cârmi tramvaiele
Prin toate noroaiele.”
Tramvaiul electric adevărat avea să ajungă mult mai târziu. Primele vagoane au fost aduse abia în 1943 și au circulat pe traseul Poșta Veche – bulevardul Tomis – bulevardul Mamaia – Spitalul Militar și retur.
Reclama zilei: RABAT 15% RABAT La toate cumpărăturile ce trec de 20 lei Acordă LIBRĂRIILE ALBANIA CONSTANȚA – Str. Traian No. 16-20-CONSTANȚA LA TOȚI ELEVII ȘI ELEVELE ȘCOALELOR PRIMARE ȘI SECUNDARE – Profitați de această ocaziune de a vă procura toate requisitele școlare pentru ultimul trimestru școlar, dela librăriile noastre, cari pe lângă prețurile extrem de avantajoase, mai acordă și rabat, aceasta în vederea marelui stoc de mărfuri cu cari suntem aprovizionați SUCURSALA Str. Mangaliei No. 28 Cereți prețul curent la cerere gratuit (Dobrogea Jună, 14 mai 1927)
Cum arăta orașul antic Tomis în urmă cu aproape 2.000 de ani? Copiii sunt invitați să descopere răspunsul prin joc, imaginație și creativitate, în cadrul atelierelor reunite sub titlul „Redescoperim tradiții și devenim creativi. Orașul în antichitate, între joc și poveste”, organizate de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța cu prilejul Zilelor Constanței.
Evenimentul va avea loc joi, 21 mai 2026, la sediul muzeului din strada Arhiepiscopiei nr. 7, Constanța, și le propune celor mici o incursiune captivantă în lumea vechiului Tomis, prin activități interactive și experiențe artistice inspirate din patrimoniul antic.
Publicul va avea, totodată, ocazia de a viziona în premieră filmul de promovare dedicat Cetății Capidava, realizat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța în parteneriat cu Imago Studio, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Documentarul valorifică tehnologii vizuale moderne și reconstituiri istorice realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, propunând o incursiune sugestivă în istoria cetății, în atmosfera lumii romane și în universul descoperirilor arheologice de la Capidava.
Atelierul de colaj creativ, coordonat de Andreea Andrei și Florentina Bozîntan, îi invită pe participanți să reconstituie incinta orașului antic Tomis, realizând compoziții care redau arhitectura, simbolurile și atmosfera cetății de odinioară.
Atelierul de modelaj în lut și ipsos, coordonat de Luiza Ionescu și Laura Vasilache, le va oferi copiilor ocazia de a experimenta tehnici simple de modelare și de a recrea obiecte specifice lumii antice.
Activitățile vor fi organizate în intervalul orar 10:00 – 14:00. Participanții vor beneficia de îndrumarea specialiștilor muzeului și de toate materialele necesare desfășurării atelierelor.
Activitățile se adresează participanților cu vârste între 5 și 12 ani. Înscrierile se fac prin e-mail, la adresa: comunicare@minac.ro. În mesaj trebuie precizate vârsta participanților și intervalul orar ales. Confirmarea înscrierilor se va realiza în ordinea primirii solicitărilor, în limita locurilor disponibile.
Termen-limită pentru înscriere: marți, 19 mai 2026, ora 12:00. Participarea este gratuită.
Prin aceste activități cultural-educative, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța își propune să apropie copiii de istoria și patrimoniul orașului, într-un mod accesibil, creativ și prietenos. Activitățile sunt desfășurate cu finanțare a Consiliului Județean Constanța.
Vă așteptăm să redescoperim împreună farmecul anticului Tomis!
În primele sale veacuri de existență, nu se poate vorbi despre Tomis ca despre un oraș (polis), în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă despre un emporion, un mic târg de escală unde negustorii Eladei acostau adesea pentru a face comerț cu băștinașii din zonă. Treptat, acest emporion s-a dezvoltat, populația sa – mixtă, formată din indigeni și coloniști – a devenit tot mai numeroasă, iar portul, magaziile, casele și edificiile publice au fost înconjurate de ziduri.
Prima mențiune scrisă a existenței Tomisului o avem de la Memnon, un istoric ce a trăit în secolul al II-lea d.H.r., în Heracleea Pontica, oraș situat în sudul Mării Negre. Într-o istorie a cetății sale natale, Memnon face câteva referiri la emporionul vest-pontic Tomis și la un important moment din evoluția acestei așezări.
Episodul tomitan menționat de Memnon s-a petrecut undeva la jumătatea secolului al III-lea î.H., cel mai probabil în intervalul 256-254 î.H., după cum vom arăta mai jos. Heracleeanul oferă detalii importante, chiar dacă incomplete, însă chiar și așa, grație lor, putem să reconstituim o parte din povestea Tomisului antic.
Memnon numește episodul descris „Războiul pentru emporionul Tomis”, iar acesta este extrem de important pentru înțelegerea evoluției așezării. După încheierea acestui conflict, emporionul avea să devină polis și să intre într-o epocă de continuă dezvoltare.
Mai întâi să dăm citire textului lui Memnon, preluat din volumul I „Fontes, Izvoare privind istoria României, De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus”, p. 511:
„… Nu mult după aceea a izbucnit un război pe care-l porniseră bizantinii împotriva calatienilor (n.a. Callatis era colonie a Heracleei Pontice) și totodată împotriva istrienilor (n.a. locuitorii Histriei), pentru emporiul de la Tomis, care se afla în vecinătatea calatienilor. Aceștia (calatienii) se gândeau să facă acolo un monopol al lor. Și unii (n.a. Bizanțul), și alții (Callatis), trimiseră solie heraclioților ca să le vină într-ajutor, dar aceștia nu acordară sprijin militar nici unora, nici altora, ci trimiseră în ambele părți solii ca să îi împace, fără însă ca strădania lor să fi ajuns la vreun rezultat… Locuitorii din Callatis suferiră multe pierderi din pricina dușmanilor și mai târziu au început tratative de pace, dar nu au mai putut să se refacă din această nenorocire“.
Din textul lui Memnon și ținând cont de studiile de specialitate privind contextul istoric se pot desprinde câteva concluzii. Astfel, știm că la mijlocul secolului al III-lea î.H.r., Tomisul, mic, dar important emporion, era disputat atât de Callatis, cât și de cetatea greacă Bizantyon (n.a. colonie a orașului Megara; Bizanțul de mai târziu, viitorul Constantinopol, astăzi Istanbul). Mai ales Callatisul era interesat să pună monopol asupra tranzacțiilor tot mai înfloritoare de la Tomis.
Histria s-a aliat cu Callatis în acest conflict, sperând probabil să obțină împreună avantaje comerciale importante sau anumite câștiguri teritoriale.
Este clar și faptul că atât Callatis, cât și Byzantionul au cerut ajutorul militar al Heracleei Pontice, cetate care avea un cuvânt greu de spus în Liga Nordică a coloniilor elene. Heraclioții însă nu au vrut să se implice militar de partea vreunei tabere și au încercat să rezolve situația pe cale pașnică, diplomatică, trimițând soli către ambele tabere. Planul Heracleei a eșuat, iar războiul a continuat. Callatisul a fost cel mai afectat, cu atât mai mult cu cât era chiar o colonie întemeiată de către heraclioți.
Memnon spune că cetatea Callatis a suferit pierderi considerabile în conflictul cu Byzantionul, ieșind învinsă din acest război și fiind nevoită să ceară pace. Byzantionul a câștigat conflictul, însă se pare că interesul său nu era acela de a impune controlul asupra Tomisului, ci mai degrabă de a împiedica instaurarea monopolului altor cetăți. Așa se face că din acest război Tomisul a ieșit cel mai câștigat. În deceniile următoare, a reușit să devină cetate autonomă, beneficiind și de numeroase alte avantaje. Astfel, tot în secolul al III-lea î.Hr., la puțin timp după acest război, Tomis a început să își bată propriile monede de bronz.
Nici Memnon și nici cercetările specialiștilor nu ne ajută să înțelegem pe deplin amploarea acestui conflict militar. Nu știm dacă a durat o lună sau doi ani, ce lupte s-au purtat, ce forțe militare au fost implicate ori ce pierderi au existat. Cu siguranță însă a fost un război între două puteri ale Pontului Euxin și, implicit, un moment istoric extrem de important.
După acest război, Tomisul și-a început ascensiunea, ajungând ca, veacuri mai târziu, să devină cel mai important oraș al litoralului vestic, capitală a Scythiei Minor, „prea strălucită metropolă a Pontului Stâng“.
Reclama zilei – A sosit Untură de Pește proaspătă, veritabilă, de morun, calitate garantată, importațiune directă din Norvegia, la Drogheria Medicinală Heldenbusch (sub Hotel Regal). (1906)
Sursă foto: Harta cetăților antice din Dobrogea, în perioada romană, ISM VI, 2
Luna mai are multiple semnificații în istoria României și a Europei. Momentele majore care au marcat istoria modernă a țării noastre, precum cucerirea Independenței, integrarea Dobrogei în granițele statului român sau adoptarea primei Constituții a țării – una dintre cele mai moderne din Europa acelor vremuri – , se leagă indisolubil de monarhie și au însemnat o perioadă de stabilitate politică, creștere economică și dezvoltare a educației și culturii.
Carol I a intuit de timpuriu rolul strategic al Dobrogei și, în primul rând, al Constanței ca poartă spre mare, element vital pentru dezvoltarea economică a unui stat. De altfel, familia regală a început să viziteze tot mai des Dobrogea, construindu-și o reședință regală la Constanța, apoi Cuibul Reginei din port și Palatul Regal din tânăra stațiune Mamaia. Poate că pe masa uneia dintre aceste reședințe se regăsea și vasul de cristal pe care vi-l prezentăm luna aceasta.
Este vorba despre un vas – centru de masă – realizat din cristal transparent, de formă alungită și cu extremitățile rotunjite, având dimensiuni destul de generoase: 66cm x 16,5cm x 17,5cm.
Piesa, care servea probabil drept fructieră sau obiect decorativ, este bogat ornamentată, având pe toată lungimea sa reprezentarea acvilei bicefale cu aripile deschise. Vulturul este încadrat de motive vegetale. La capetele rotunjite ale fructierei regăsim, dispus simetric, simbolul „fleur de lys” – floarea de crin stilizată. Între cele două capete ale acvilei apare o coroană, și aceasta stilizată, cu 3 fleuroni (ornamente în formă de floare sau frunză stilizată), purtând deasupra o cruce. Întregul decor este realizat în relief, din cristal mat, contrastând delicat cu transparența vasului și punând în valoare simbolurile alese.
Floarea de crin a simbolizat de-a lungul istoriei puritatea, fertilitatea și noblețea, iar iconografia creștină medievală a asociat-o Fecioarei Maria. Din perspectivă heraldică, fleur-de-lys apare încă din secolul al XII-lea, devenind în timpul domniei lui Ludovic al VII-lea simbol al monarhiei franceze. A fost, de asemenea, una dintre florile preferate ale Reginei Maria, care a inclus-o frecvent în picturile sale, în vestimentație, piese de mobilier sau obiecte de artă decorativă.
Acvila bicefală este asociată, la rândul său, ideilor de putere imperială și autoritate, fiind simbolul ultimilor împărați bizantini. În heraldica medievală și modernă, aceasta a fost preluată de numeroase state și dinastii europene. Regăsim acest simbol al suveranității și în Țara Românească, pe stema Cantacuzinilor.
Obiectul prezentat a intrat în patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța în anii ’70, prin transfer de la Teatrul Liric, unde figura ca făcând parte din „colecția regală”. Piesa datează, cel mai probabil, de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, și impresionează prin decorul elegant, care integrează însemne specifice regalității și reflectă, astfel, caracterul său ceremonial și rafinamentul epocii.
Royal Elegance by the Seaside. A Crystal Vessel Bearing Symbols of Sovereignty
The month of May holds multiple meanings in the history of Romania and Europe. Major events that shaped the modern history of our country — such as the achievement of Independence, the integration of Dobruja into the borders of the Romanian state, and the adoption of the country’s first Constitution, one of the most modern in Europe at the time — are inextricably linked to the monarchy and marked a period of political stability, economic growth, and the development of education and culture.
King Carol I of Romania foresaw early the strategic importance of Dobruja and, above all, of Constanța as a gateway to the sea — a vital element for the economic development of a state. The royal family consequently began visiting Dobruja more frequently, building a royal residence in Constanța, followed by the Queen’s Nest in the harbor and the Royal Palace in the young resort town of Mamaia. Perhaps this crystal vessel, which we present to you this month, once stood on the table of one of these residences.
The object is a centerpiece vessel made of transparent crystal, elongated in shape with rounded ends, and of rather impressive dimensions: 66 cm x 16.5 cm x 17.5 cm.
The piece, which most likely served either as a fruit bowl or decorative object, is richly ornamented along its entire length with the image of the double-headed eagle with outstretched wings. The eagle is framed by vegetal motifs. At the rounded ends of the vessel appears, symmetrically arranged, the “fleur-de-lys” — the stylized lily flower. Between the two heads of the eagle stands a stylized crown with three fleurons (ornaments shaped like stylized flowers or leaves), topped by a cross. The entire decoration is rendered in relief using frosted crystal, delicately contrasting with the transparency of the vessel and highlighting the chosen symbols.
Throughout history, the lily flower has symbolized purity, fertility, and nobility, while medieval Christian iconography associated it with the Virgin Mary. From a heraldic perspective, the fleur-de-lys appeared as early as the 12th century, becoming, during the reign of Louis VII of France, a symbol of the French monarchy. It was also one of the favorite floral motifs of Queen Marie of Romania, who frequently incorporated it into her paintings, clothing, furniture pieces, and decorative art objects.
The double-headed eagle, in turn, is associated with ideas of imperial power and authority, having been the symbol of the last Byzantine emperors. In medieval and modern heraldry, it was adopted by numerous European states and dynasties. This symbol of sovereignty can also be found in Wallachia, on the coat of arms of the Cantacuzino family.
The object presented here entered the collection of the National History and Archaeology Museum Constanța in the 1970s, transferred from the Lyric Theatre, where it was listed as part of the “royal collection.” The piece most likely dates from the late 19th century to the early 20th century and impresses through its elegant decoration, which incorporates symbols specific to royalty, thus reflecting its ceremonial character and the refinement of the era.
***
Exponatul lunii mai 2026 poate fi admirat în format fizic la sediul muzeului din strada Arhiepiscopiei nr. 7, municipiul Constanța, începând de miercuri, 13 mai 2026.
Bibliografie:
Mircea Hortopan (coord.), Artă și ceremonial la mesele regale, Muzeul Național Peleș, 2014.
Cuplul „Gânditorul și femeia șezând”, descoperit în urmă cu 70 de ani, a readus în atenție sectorul „Columbia D” din Cernavodă – un loc cu o istorie impresionantă și dureroasă deopotrivă. Aici, unde astăzi vorbim despre una dintre cele mai valoroase descoperiri ale preistoriei europene, s-au succedat, de-a lungul timpului, prosperitatea industrială, suferința și memoria unor destine frânte.
Arhivele orașului Cernavodă consemnează că, în anul 1899, în zona respectivă a fost construită „o fabrică de distilare a petrolului”, sub patronatul lui C. Langeveld. Din aceasta se va dezvolta viitoarea rafinărie „Traian”, care va începe, în 1913, colaborarea cu Societatea Petrolieră Franco-Română „Colombia”, de la care s-a păstrat și denumirea zonei. Dezvoltată cu capital străin și dotată cu instalații performante, rafinăria producea anual mii de vagoane de derivate petroliere, transportate pe Dunăre către diferite puncte, inclusiv către Constanța. Studiile de specialitate consemnează că, în anii ’20, aici a fost adusă cea mai modernă instalație de cracare a petrolului, prima de acest fel din Europa. Directorul rafinăriei a fost numit, la acea vreme, dr. ing. Rosenfeld-Roseanu, tatăl multiplei campioane mondiale de tenis Angelica Roseanu.
Destinul locului s-a schimbat dramatic în perioada comunistă, când „Columbia” a devenit lagăr pentru deținuții politici folosiți la construirea Canalului Dunăre–Marea Neagră. În condiții inumane, fără utilaje și aproape fără hrană, mii de oameni au fost obligați să muncească până la epuizare. Printre ei s-au aflat intelectuali, clerici, artiști și membri ai unor familii cunoscute ale societății românești, între care compozitorul Franz Dressler, părintele Arsenie Boca, Cristescu – Plăpumaru Gheorghe, unul dintre fondatorii Partidului Comunist Român, și inginerul Frimu, fost campion național la bob.
În anul 1956, într-un contrast tulburător cu drama recentă a locului, săpăturile arheologice desfășurate de echipa Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, condusă de Dumitru Berciu și Sebastian Morintz, în punctul Columbia D, au scos la iveală două statuete de lut – creații ale culturii Hamangia care aveau să devină simboluri universale: „Gânditorul și femeia șezând”, fiind considerate unele dintre cele mai expresive creații artistice ale preistoriei.
Povestea descoperirii celor două piese și a comunităților Hamangia care le-au creat este prezentată în catalogul „Centrul Hamangia – Muzeul Axiopolis Cernavodă”, volum ce va fi lansat în cadrul Simpozionului Internațional „Zorii civilizației străvechi europene. Fragmente din lumea Gânditorului”. Totodată, publicul va putea descoperi fotografii, documente și imagini de arhivă în expoziția „Fragmente din lumea Gânditorului”, organizată cu prilejul aceleiași manifestări științifice.
Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc miercuri, 13 mai 2026, ora 11:00, în Sala Senatului (etaj I, corp A), Campusul Universității „Ovidius” Constanța, iar publicul este invitat să participe la acest demers dedicat memoriei și patrimoniului cultural.
Sursă foto: Ilustrațiile fac parte din colecțiile Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române.
Astăzi continuăm calendarul nostru istoric cu prezentarea unor noi aspecte ale credințelor religioase antice. Cui se rugau locuitorii Tomisului în urmă cu două milenii? Ce zei le protejau casa și familia? Cui cereau ajutor atunci când întâmpinau probleme în viața de zi cu zi? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care încercăm a găsi răspuns.
O categorie specială de divinități adorate pe atunci era cea a spiritelor nenumite ale strămoșilor, cărora li se închinau, cu precădere în secolele I-III d.H., cei mai mulți dintre locuitorii anticului Tomis. Este vorba despre Di Manes, Zeii Mani, protagoniștii unui cult personal și domestic, originari din vechea religie romană tradițională. Ei reprezentau spirite protectoare, suflete ale străbunilor, umbre ale morților din neam.
Numele lor provine din adjectivul latin arhaic manus, care se traduce prin „bun”. Romanii credeau că, după moarte, sufletele celor decedați se pot transforma în spirite bune și protectoare, precum Zeii Mani, larii sau penații, ori în spirite demonice, precum lemurii (sau larvae).
Pe multe dintre monumentele funerare antice descoperite în Dobrogea, inscripțiile încep cu două litere majuscule, D și M. Aceste reprezintă abrevierea dedicației Dis Manibus, indicând faptul că altarul respectiv era închinat Zeilor Mani, spirite familiare și binevoitoare ale strămoșilor, spre protecția eternă a celui dispărut.
Tomisul veacurilor I-III d.H. era o importantă urbe de provincie romană, unde s-au stabilit coloniști din imperiu, veterani și soldați ai legiunilor. Treptat, din dorința de a deveni cetățeni romani cu drepturi depline, se romanizează (în nume și mod de trai) și populația grecească, tracă sau getică băștinașă. Locuitorii orașului credeau că spiritele Manilor îi vor proteja pe lumea cealaltă, iar în acest sens există numeroase dovezi.
Astfel, un monument găsit în Peninsulă, poartă inscripția: „Zeilor Mani! Marcus Ulpius Longinus, fost decurion, veteran, consilier al tomitanilor, în viață fiind, și-a făcut monument, pentru sine și pentru soția sa Ulpia Aquilina, pe moșia sa” (ISM II, 180 (16)).
Din acest text aflăm că, în secolul II d.H., acest Longinus a fost ofițer de cavalerie (decurion al unei unități numită ala), foarte probabil Ala II Hispanorum et Aravacorum, care își avea sediul la Carsium (Hârșova). După satisfacerea stagiului militar, el s-a stabilit la Tomis, unde, în calitate de proprietar de moșie, a avansat până la funcția civilă și administrativă de Membru al Sfatului Tomisului (un fel de Consiliu Local de astăzi).
Pe un alt monument, provenit tot de la Tomis, dar descoperit la Cumpăna, întâlnim următoarea poveste scrisă în piatră: „Zeilor Mani! Lui… Aemilius, secretarul legatului legiunii a V Macedonica, care a servit în armată… de ani, 4 luni și 15 zile… Aemilius, fiul său, a ridicat acest monument” (ISM II, 184 (20)).
Aemilius a fost secretar al celui care conducea legiunea ( legatul de legiune) și după satisfacerea serviciului militar s-a așezat la Tomis, unde și-a întemeiat o familie. Fiul său, care poartă tot numele de Aemilius, îi dedică monumentul funerar și se roagă Zeilor Mani să îi protejeze, și pe lumea cealaltă, părintele decedat.
Un alt veteran al legiunii de la Troesmis se roagă pentru protecția acelorași zei mani: „….Dis Manibus! P. Valerius Pacatus a făcut serviciul militar în Legio V Macedonica, beneficiar consular duplicarius (n.a. cu soldă dublă) a trăit… (n.a. nu s-au păstrat cifrele) ani.” (ISM II, 193, (29))
Zeii Mani vegheau asupra tomitanilor atât în această lume, cât și în cea de dincolo, iar amintirea lor a rămas scrisă în piatră, supraviețuind până în zilele noastre…
Reclama zilei – Frumusețea și disparațiunea complectă a oricărei afecțiuni a pielei, puncte negre, roșiața feței, coșuri, pistruie, nu se poate obține decât prin întrebuințarea zilnică a renumitului Săpun Lapte de Crin de la Marea Fabrică Cal de Lemn. Se găsește la magazinul fraților Lascaridis și la Drogheria Medicinală Heldenbusch. (1906)
