Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu Societatea de Științe Istorice din România Filiala Constanța, organizează joi, 7 mai 2026, începând cu ora 10:00, simpozionul „9-10 Mai – Ziua Independenței (10 Mai); Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial (9 Mai); Ziua Europei Unite (9 Mai), dedicat evocării unei date cu profundă încărcătură istorică. 

 Eveniment de tradiție al muzeului constănțean, simpozionul reunește, an de an, elevi din municipiul Constanța implicați activ în activitățile menite să apropie generațiile tinere de valorile și reperele trecutului. Vor participa elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 22 „I.C. Brătianu”, Școlii Gimnaziale nr. 12 „B.P. Hașdeu”, Colegiului Național „Mihai Eminescu” Constanța, Liceului Teoretic „Traian” Constanța, alături de copii de la Grădinița „2 Pitici” și Grădinița cu Program Normal nr. 29 Brătianu Constanța.

Semnificațiile istorice ale acestor momente de referință vor fi prezentate de dr. Lavinia Dumitrașcu, specialist al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, dr. Luminița Stelian și dr. Anca Angela Dobre, din cadrul Bibliotecii Județene „I.N. Roman” Constanța”, precum și de Roberta Voinea, elevă a Școlii Gimnaziale nr. 22 „I.C. Brătianu” Constanța, conturând, din perspective diferite, imaginea unei zile care a marcat decisiv parcursul României și al Europei. 

Programul va fi completat de momente artistice susținute de Irina Sauca și surorile Valentina Eugenia și Maria Georgiana Nae, eleve ale Școlii Gimnaziale nr. 12 „B.P. Hașdeu”, alături de grupuri de copii de la Grădinița „2 Pitici”, Grădinița cu Program Normal nr. 29 Constanța și Școala Gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu” Constanța.

Moderarea întâlnirii culturale va fi asigurată de dr. Lavinia Dumitrașcu și drd. Oana Grigoruță, cu sprijinul lui Luca Voinea, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Constanța.

Vă așteptăm cu drag!

În perioada interbelică, centrul turistic al urbei era, evident, Peninsula – Orașul Vechi -, locul unde funcționau cele mai de seamă restaurante și hoteluri și unde se găseau magazinele și prăvăliile de lux, care ofereau o gamă diversă de mărfuri, la prețuri piperate. Zona comerțului cu amănuntul, cu prețuri mai mici, se afla însă dincolo, în așa-numitul Oraș Nou, dincolo de Bulevardul Ferdinand. Cele mai multe magazine erau pe strada Ștefan cel Mare, arteră comercială extrem de importantă. Negustorii și meseriașii de aici își aveau magazinele la parter, iar locuințele proprii, la etaj.

Pe această stradă s-a consemnat, în noaptea de 5 spre 6 mai 1931, un incident deosebit de grav, care a ținut apoi, zile în șir, prima pagină a ziarelor constănțene. A fost vorba de un mare incendiu izbucnit la imobilul de la numărul 95, identificabil astăzi la aproximativ 10 metri de intersecția străzii Ștefan cel Mare cu strada Atelierelor, pe sensul cum vii dinspre mare. Imobilul în cauză aparținea Comunității armeano-bulgare din Șumla (Bulgaria), care îl închiriase unor negustori. Aici funcționau magazinul de sticlărie, fierărie și coloniale al lui Cristu Vasiliu, cizmăria lui Armenac Berzachian și brutăria lui N. Pughis.

În acea noapte, în timp ce negustorii și familiile lor dormeau în camerele de la etaj, undeva în spatele imobilului a izbucnit focul. Surprinși de flăcări, locatarii au încercat să iasă din camere, dar casa scării era deja blocată. Disperați, oamenii s-au refugiat în balcoane, iar de acolo au sărit. Vecinii au asistat îngroziți la gesturi extreme: părinți aruncându-și copiii de la etajul întâi, convinși că așa au șanse mai mari de supraviețuire decât dacă ar fi înfruntat flăcările.

Ironia sorții: socoteala oamenilor disperați s-a dovedit a fi corectă. Distanța până la sol nu era foarte mare, astfel că locatarii, adulți și copii, s-au ales cu mâini și picioare betege, dar au scăpat cu viață. Au fost preluați de personalul medical și duși imediat la Spitalul Comunal. Deși pompierii au sosit rapid la locul incendiului, focul a distrus, într-o singură oră, toate cele trei magazine, precum și locuințele de la etaj. Din fericire, pompierii au reușit să evite propagarea focului la imobilele învecinate. Pagubele totale (mobilă și mărfuri) s-au ridicat la aproximativ 10 milioane de lei, o sumă uriașă pentru acea vreme. Comerciantul Vasiliu și meșteșugarul Berzachian erau asigurați, așa că și-au recuperat o parte din pagubă. Nu același noroc l-a avut brutarul Pughis, care nu avea asigurare. Ancheta a stabilit că incendiul a izbucnit de la o instalație electrică.

Peste un timp, clădirea de la numărul 95 a fost reparată și închiriată din nou unor familii de negustori. Viața și-a reluat cursul, iar amintirea tragediei din 5 mai 1931 a rămas consemnată doar în paginile ziarelor vremii.

Pe data de 4 mai 1929, pe lacul Siutghiol, la numai 300 de metri depărtare de insula Ovidiu, a avut loc un accident aviatic în urma căruia și-a pierdut viața locotenentul Alexandru Săvulescu. Ofițerul, în vârstă de 25 de ani, absolvent al Școlii Navale Constanța, făcea parte din Grupul de Hidroavioane al Marinei Române.

În dimineața respectivă, la ora 8:50, acesta a decolat la bordul hidroavionului nr.4 Savoia, pentru a efectua un zbor de antrenament. Vremea era bună, iar lacul extrem de liniștit. După ce a survolat băile Mamaia, pilotul a încercat să amerizeze și a efectuat un viraj obișnuit. Din păcate, atunci s-a produs tragedia, cauzat de fenomenul cunoscut de piloți drept „mirajul apei liniștite”.

Luciul apei l-a indus în eroare pe tânărul pilot, care a apreciat greșit distanța față de apă. Hidroavionul s-a lovit violent de apă, aparatul s-a sfărâmat la impact și s-a scufundat imediat, trăgându-l în adâncuri și pe Săvulescu. În urma anchetei efectuate s-a stabilit că pilotul nu a avut nicio șansă de salvare. Trupul său nu a mai fost recuperat. Accidentul a rămas unul din momentele negre ale anului 1929.

Reclama zilei – Pentru casă, grădină, câmp și stradă se preferă bunii și eftinii Pantofi de pânză cu talpă de Cauciuc D’orco. Pentru Domni, Doamne, Domnișoare și Copii. Se găsesc în toate magazinele de încălțăminte. Observați marfa depusă, Dorco (1931)

Când ne plimbăm prin Peninsulă, localnici sau turiști, suntem inevitabil încântați de bijuteriile arhitecturale moderne care ne înconjoară. Din păcate, puțini dintre noi cunosc numele arhitecților care ne-au lăsat moștenire aceste edificii emblematice cu care ne mândrim. Ei sunt mai mulți, este drept, dar astăzi ne-am decis să prezentăm portretul celui care și-a adus cea mai importantă contribuție la înfrumusețarea urbei, la început de secol XX, și care merită, dacă nu o statuie în centrul orașului vechi, cel puțin o placă memorială care să amintească realizările sale. Numele acestui om este Victor G. Ștefănescu (Stephanesco) (1877-1950), un artist care s-a născut la București, pe data de 4 mai (și nu pe 14 martie – cum s-a scris greșit mult timp) și care a oferit Constanței edificii extraordinare.

Fiul unui reputat compozitor și dirijor (George Ș., membru fondator al Operei Române), Victor Ștefănescu a studiat la Liceul Sfântul Sava, apoi la Institutul Politehnic din Dresda și la Școala Specială de Arhitectură din Paris, pe care a absolvit-o cu brio, fiind medaliat cu aur pentru lucrarea sa de licență. Membru al Societății Artiștilor Francezi, a preferat să se întoarcă în România ca profesor la Școala de Belle Arte și arhitect-scenograf la Teatrul Național. Timp de peste 30 de ani a fost membru în Comisiunea Monumentelor Istorice și un promotor înfocat al stilului arhitectural neo-românesc. (sursa informațiilor biografice – arhivadearhitectura.ro, respectiv – arh. Radu Cornescu).

Victor Ștefănescu a creat numeroase edificii, în capitală și în alte orașe, dar astăzi enumerăm doar câteva reprezentative: Catedrala Încoronării și Palatul Episcopal de la Alba Iulia, Palatul Artelor, Biserica Anglicană, Poșta și Centrala Telefonică (bulevardul Dacia, București), Gara Cotroceni, Institutul  Geologic, Arcul de Triumf (în colaborare), extinderea Gării de Nord etc.

În mod intenționat, am lăsat deoparte realizările sale de la Constanța, pentru că acestea sunt numeroase și deosebite. În primul rând, când te afli în orașul lui Ovidiu și rostești numele lui Victor Ștefănescu, gândul trebuie să te ducă imediat la Palatul Comunal, primăria orașului de altădată – astăzi Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Un edificiu-bijuterie, simbol al urbei și al Pieței Ovidiu, acesta a fost construit între anii 1912-1921, o perioadă lungă, explicabilă nu doar din prisma dificultății lucrării, ci și prin contextul istoric. Astfel, deși demarată devreme, lucrarea a fost întreruptă de Primul Război Mondial și de ocupația germano-bulgară din Dobrogea, survenită în intervalul 1916-1918. Finalizat după război, Palatul Comunal este și astăzi un exemplu al talentului extraordinar al lui Victor Ștefănescu și un edificiu reprezentativ pentru stilul arhitectural neoromânesc.

Când te afli în Piața Ovidiu, te mai impresionează o altă clădire ce poartă amprenta sa: Moscheea Carol I (a Regelui), cu al său minaret de 47 de metri înălțime și cu prima cupolă din beton armat proiectată vreodată în România. Construită între anii 1910 și 1913, din ordinul regelui Carol I, pentru supușii săi musulmani (turci și tătari) din Dobrogea, moscheea a fost realizată după planurile lui Ștefănescu și ale unui inginer, Gogu Constantinescu (inventator și savant roman, creator al teoriei sonicității și autor a sute de brevete; a plecat în Anglia în anul 1910, unde a murit în anul 1965). Este interesant că Ștefănescu a realizat două lăcașuri de cult importante pentru două religii deosebite, cea creștină – Catedrala Încoronării de la Alba Iulia și cea musulmană – Moscheea Carol.

Ștefănescu s-a ocupat, în anul 1907, și de restaurarea Geamiei Hunchiar (de pe Bulevardul Tomis) și tot el a realizat, în 1909-1910, planurile pentru Cuibul Reginei (Pavilionul Reginei Elisabeta), din Dana 0 a Portului Constanța.  Tot în port a fost ridicată, după planurile sale, și Bursa Nouă, în perioada 1937-1940. O altă clădire pe care o admiri astăzi în Peninsulă este Casa Damadian, din Piața Ovidiu. Construită inițial, la finele secolului al XIX-lea, de familia Wegener, ea a fost cumpărată de o familie de armeni și refăcută în anii ’20 după planurile lui Ștefănescu, cel care și-a pus tușa sa, prin accentele neoromânești.

Când spui Ștefănescu, spui automat și Casa prefectului Constantin Pariano, astăzi Muzeul de Sculptură Ion Jalea, de pe Bulevardul Elisabeta. În 1920-1921 a fost realizată această clădire impresionantă. Se spune că arhitectul a venit din Marea Britanie cu idei de implementare a stilului victorian, dar Pariano l-a temperat și i-a cerut să îi facă casa în stilul tradițional românesc. L-a lăsat însă pe arhitect să proiecteze și o casă în stilul britanic, iar aceasta este astăzi Casa de Piatră, aflată în imediata vecinătate a Muzeului Jalea.

Tot pe Bulevardul Elisabeta se află o altă clădire în stil victorian proiectată de Ștefănescu: Casa lui Titus Cănănău (fost primar al urbei), fost Consulat al Chinei, astăzi un restaurant.

Așa cum a afirmat în spațiul public arhitectul Radu Cornescu este foarte posibil ca Victor Ștefănescu să fi proiectat și celebra Vilă Dalas, fostul sediu al Alianței Franceze Constanța, de pe Bulevardul Ferdinand. Această clădire are elemente specifice stilului Ștefănescu, cum ar fi placajul de piatră de la parter și elemente eclectice (combinații de stiluri) de la etaje. Mult timp s-a crezut că planurile casei au fost realizate de Anghel Saligny, dar această teorie nu are nicio acoperire reală. Încheiem prezentarea creațiilor lui Ștefănescu cu altă nestemată, Cazinoul din Mamaia cu a sa Pasarelă Regală (Debarcaderul), realizate în 1934-1935.

Acestea nu sunt, probabil, toate edificiile proiectate de arhitect la Constanța, dar sunt, de departe, cele mai reprezentative. Victor Ștefănescu ne-a lăsat moștenire clădiri emblematice, cu care ne mândrim și, de aceea, avem datoria de a-i onora, din când în când, memoria…

Reclama zilei –Podgoreni, Pomicultori, Horticultori! Stropiți viile, pomii fructiferi, florile și grădinile de zarzavat cu RUSCA (polysulfură combinată), recomandată de Ministerul de Agricultură. Suveran contra Oidiumului și tuturor bolilor. Ploile nu o spală, vântul nu o risipește! Pentru prospecte și comenzi vă adresați la SP Mavrojani Sori, strada Negru Vodă 5, Constanța. (1933)

Sursă foto: arhivadearhitectura.ro

Astăzi, 3 mai 2026, ne-am decis să prezentăm aspecte din cotidianul urbei, așa cum era acest trai în urmă cu aproximativ un secol. O posibilitate de a vedea acest lucru este și studierea anunțurilor de mică publicitate din ziarele vremii. Prin intermediul lor aflăm amănunte extrem de interesante, din diverse domenii.

Redăm câteva astfel de anunțuri publicate în ziarul „Dacia”, în ziua de 3 mai, în intervalul de timp 1925-1933:

„Din cauza plecărei mele în alt oraș desfac cafeneaua din strada Ștefan cel Mare no.13. Se găsesc de vânzare la prețuri de ocazie, scaune, mese de lemn și de marmură, biliarduri și alte obiecte de cafenea ca pahare, cești, lungurițe, etc.”

„Cursuri de întărire la limba latină, franceză și română, cu începere de la 4 mai anul curent. A se adresa: profesor G. Toma, str. Brătianu no.31.”

„De vânzare moară sistematizată modernă, deosebit de moară țărănească. Amatorii se vor adresa d-lui Haralambie N Mangoianu din Constanța, str. Traian no.15.”

„Se caută doică pentru copil de două luni. A se prezenta între orele 2 și 4, după-amiaza, pe strd Lascăr Catargiu no.19. Familia Radvaner.”

„Femeie săracă și lipsită de orice ajutor omenesc, de abia putându-și agonisi existența sa și a celor doi copilași, roagă pe oamenii de bine și cu suflet generos să îi ușureze sarcina adoptându-i unul dintre copii. Elena Marinof. Str. Durostor 33.”

„Se caută băiat de birou, etatea 10-12 ani, pentru a se angaja imediat la administrația ziarului nostru.”

„Casa de Împrumut pe Gaj vinde automobil Lancia 45, în bună stare. A se adresa la Banca Națională Constanța.”

„De închiriat camere frumos mobilate, eventual cu pensiune, pe strada Remus Opreanu 6, la dna Manolescu.”

„Pierdut geantă de catifea neagră, conținând acte diferite, o verighetă și o fotografie precum și suma de 200 de lei. Găsitorul este rugat a-și opri banii și să o aducă la Librăria Socec, din strada Carol, unde va primi o bună recompensă.”

„Ouă de găină rasa Plymouth Rock, orice număr, se găsesc de vânzare la Camera de Agricultură Constanța, în orice zi. Preț 3 lei bucata.”

Reclama zilei – Splendidul și luxosul pavilion Bristol oferă constănțenilor Joia, Duminica și de sărbători cele mai frumoase distracții familiare. Mari matineuri dansante. Consumațiile cele mai alese și stilat servite. Prețuri excepțional de reduse. Intrarea liberă. (1926)

Viața economică a Constanței interbelică era marcată de tensiuni și dezechilibre, generate de efectele războiului și de creșterea prețurilor la produsele de bază. În acest context, autoritățile locale încercau să impună reguli stricte pentru a limita abuzurile din comerț.

Un articol publicat în ziarul „Dacia” relatează despre întrunirea Sfatului Negustoresc Secția Constanța – o asociație profesională a comercianților locali, al cărei președinte era Ion Miga – din 2 mai 1923, în cadrul căreia membrilor le-au fost aduse la cunoștință măsurile dispuse de Prefectura Constanța prin „publicațiunea” 1775 din 27 aprilie 1923 pentru stoparea „speculei neomenești”. 

Se atrăgea atenția tuturor comercianților, dar în special celor care puneau în vânzare zahăr și care „fără nici o justificare, acaparează și vând pe ascuns acest articol cu un preț ce reprezintă aproape de două ori prețul de cost”. Specula cu zahăr în perioada interbelică poate fi explicată prin faptul că, în anii care au urmat Primului Război Mondial, producțiile agricole și industriale erau afectate, iar transporturile erau instabile, astfel că zahărul devenise un produs greu de găsit. Comercianții îl țineau ascuns până la creșterea prețului sau îl vindeau pe sub mână, la prețuri exorbitante.

Noile măsuri le impuneau comercianților să respecte reguli clare privind transparența prețurilor. Aceștia trebuiau să afișeze în magazine, în loc vizibil, atât prețul de achiziție al mărfurilor, cât și pe cel de vânzare, care nu trebuia să depășească un adaos de 30% față de costul de achiziție. „Tablourile cu prețuri” trebuiau să poarte semnătura proprietarului magazinului, iar un exemplar al acestora se depunea la Inspectoratul Comercial din localitate.

Pentru descurajarea acestor practici abuzive, autoritățile au prevăzut sancțiuni severe, de la amenzi usturătoare până la pedepse cu închisoarea, în special pentru cei care acaparau mărfurile sau depășeau limitele legale de profit. Dintre sancțiuni, menționăm: amenzi între 100 și 5.000 de lei pentru neafișarea prețurilor, amenzi între 100 și 10.000 de lei pentru depășirea câștigul legal de 30%, închisoare de 60 de zile pentru „acaparatorii de mărfuri”, precum și amendă triplată și închisoare de șase luni și o zi, în caz de recidivă. Documentul emis de Prefectura Constanța, în fruntea căreia se afla Nicolae T. Negulescu, stipula în mod expres că cei găsiți vinovați nu puteau invoca circumstanțe atenuante pentru a scăpa de sancțiuni.

În întrunirea din 2 mai 1923, comercianții din Sfatul Negustoresc al Constanței au hotărât aplicarea imediată a noilor reguli, stabilind ca listele de prețuri să fie afișate în magazine până la 7 mai 1923.

Acest episod ilustrează eforturile autorităților interbelice de a face ordine în viața economică locală, iar măsurile adoptate reflectă nu doar nevoia de control, ci și o preocupare reală pentru protejarea consumatorilor.

Reclama zilei: „Nu comandați HAINE până nu VIZITAȚI HĂINĂRIA CEHO-SLAVĂ str. ȘTEFAN CEL MARE no. 71 Constanța. Unicul magazin din oraș care cu mare sacrificii s-a asortat cu tot felul de îmbrăcăminte, costume de bărbați, băeți, copii, uniforme școlare, impermiabile, trenscoriuri, pardesiuri și orice atingător de de branșa îmbrăcăminte. Stoc mare de STOFE străine și indigene. Având specialiști execută orice comandă după ultimul jurnal în mod prompt, conștiincios și eftin. NOTAȚI BINE ADRESA (Dobrogea Jună, 1930)

Sursă foto: Florentina Bozîntan

Ziua de 1 Mai este dedicată sărbătoririi muncii și solidarității celor care contribuie, prin activitatea lor, la funcționarea societății. Cunoscută astăzi drept Ziua Internațională a Muncii, această celebrare își are originile în mișcările muncitorești din anul 1886, din Statele Unite ale Americii, când revendicarea pentru o zi de muncă de opt ore a declanșat proteste de amploare și confruntări violente. În această filă de calendar istoric ne oprim asupra modului în care celebrarea zilei de 1 Mai este reflectată în presa constănțeană interbelică.

Originile acestei sărbători sunt prezentate pe larg în paginile ziarului „Dobrogea Jună”. Astfel, în ediția din 1 mai 1930 se arată: „Istoria omenirii ne spune că prima manifestație a muncii stropită cu sânge a fost la 1 Mai 1886 în Statele Unite, unde au izbucnit simultan mii de greve parțiale, ale căror parole au fost: opt ore de muncă, opt ore de odihnă și opt ore de educație”. Același articol urmărește și parcursul spre recunoașterea oficială a acestei zile, subliniind că proclamarea ei ca „simbol al muncii” a avut loc la Bruxelles în anul 1891, apoi treptat în restul statelor europene, în timp ce în România a fost consacrată abia în anul 1920. Tonul articolului este unul explicativ și, în același timp, mobilizator, sugerând că această zi nu este doar comemorativă, ci și încărcată de semnificații sociale. Totodată, se sugerează că 1 Mai nu trebuie privit doar ca o zi a revendicărilor, ci și ca un moment de reflecție asupra echilibrului social: „Ziua de 1 Mai trebuie să fie o ocazie de meditare și revizuire a raporturilor dintre Capital și Muncă, Intelectual și Analfabet, Nobil și Mojic, Stăpân și Slugă, Creștin și Păgân”. Mesajul transmis este că, dincolo de diferențe, această zi ar trebui să invite la dialog și la căutarea unui echilibru.

O imagine concretă a modului în care era marcată această zi la nivel local apare în articolul „Serbarea muncitorească de eri”, publicat în ediția din 3 mai 1924 a aceluiași ziar. Aflăm că muncitorii și meseriașii „obișnuiau să serbeze ziua de 1 Maiu întâi printr-o întrunire în sala sindicatelor din strada Ștefan Mihăileanu, de unde cu toții plecau înspre Vii”. Autoritățile au intervenit, iar printr-un ordin al Ministerului de Interne a fost interzis „dreptul la întrunire și manifestațiuni”. Astfel de restricții nu erau izolate; autoritățile se temeau de revolte și alte tulburări sociale, motiv pentru care limitarea sau interzicerea adunărilor urbane erau o practică frecventă a epocii.  

Cu toate acestea, interdicțiile nu au reușit să anuleze spiritul de solidaritate. După cum consemnează același articol, muncitorii au găsit soluții pentru a se reuni: „muncitorimea constănțeană și-a dat punct de întâlnire lângă halta Medeea din afara orașului și de acolo în număr destul de mare, s-a îndreptat spre platoul parapetului, obișnuitul loc de petrecere. Aci, muncitorii, într-un antrenament și o veselie generală, și-au spus cuvântul și opiniile în aer liber, nestingheriți de nimeni. S-a cerut: libertatea sindicalizării, dreptul la întruniri și organizare, etc. Muncitorii tineri au jucat football. Toată această petrecere muncitorească a decurs în cea mai perfectă liniște”.

Relatarea surprinde capacitatea muncitorilor de a se adapta contextului: schimbă locul, dar nu renunță la întâlnire. În același timp, presa insistă asupra caracterului pașnic al manifestării, contrabalansând discursul autorităților, care asocia adesea astfel de adunări cu riscul de conflict, în contextul temerilor față de influența ideilor sociale și comuniste.  

O perspectivă diferită, chiar critică, asupra modului în care era marcată această zi apare în articolul „1 Mai la Constanța”, publicat în ziarul „Dobrogea Jună” în anul 1928. Autorul notează încă din debut că „sărbătoarea așa zisă «a muncii» a produs o impresie detestabilă în localitate. Critica se concentrează asupra caracterului contradictoriu al măsurilor administrative: ziua este declarată sărbătoare legală, dar nu sunt suspendate toate activitățile. Astfel, fabricile, magazinele, brutăriile și măcelăriile au fost închise, dar școlile nu. La fel, „adunările muncitorești n-au fost permise”, iar tribunalele judecă procesele: „O anomalie mai mare nu se putea. Întâi Mai este o zi de repaos – și atunci trebuie generalizată – sau nu e sărbătoare legală – și atunci bine este să fie desființată. Copiilor fiindu-le impus cursul școlar, negreșit că părinții – muncitori în special – n-au putut serba la câmp, după uz, această sărbătoare a muncii. Singurul bine pe ziua de eri l-a adus tot natura. Vremea urîtă i-a pironit în casă pe toți – astfel că sărbătoarea muncii n-a fost decât o zi de lene, impusă de lege și de poliție deci”.

Reclamă: Vera Violette-Pallace – Constanța – Galați – strada Carol 29. Singura Cassă franceză de galanterie. Lei 2,50 gramul din cele mai renumite și durabile parfumuri. Pudre: Coty, G. Freres, Houbigant, Germandre. Apă de colonia L’origan și Zambile cu Lei 80 litrul. Truse de maniquri – Genți – Portofeuilleuri de piele veritabile – Raion special de cămăși dela 245 – 450 lei.

N.B. Cu Extrasul de Follie Bergere dispar orice pete sau piestrui de pe figură și fața devine albă și fină.

În perioada 1 mai – 30 septembrie 2026, punctele muzeale din administrarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța vor funcționa conform programului specific sezonului de vară. Publicul este invitat să descopere expozițiile și siturile arheologice în următoarele intervale de vizitare:

• Edificiul Roman cu Mozaic:                            miercuri – duminică: 9:00 – 19:00

• Mormântul Pictat Hypogeu:                               miercuri–duminică: 09:00–19:00 

• Cetatea Capidava:                                               miercuri–duminică: 09:00–19:00 

• Cetatea Carsium Hârșova:                                         luni–duminică: 09:00–19:00

• Complexul Muzeal Histria:                                 luni–duminică: 09:00–19:00 

• Complexul Muzeal Tropaeum Traiani – Adamclisi: luni–duminică: 09:00–19:00 

•Centrul Hamangia/Muzeul „Axiopolis” Cernavodă:

                                                                               miercuri-duminică: 09:00–19:00 

Acest program este valabil până la sfârșitul lunii septembrie 2026, oferind vizitatorilor, pe întreaga durată a sezonului estival, oportunitatea de a descoperi patrimoniul istoric și arheologic dobrogean, prin expoziții valoroase și spații dedicate cunoașterii și relaxării.   

Mai multe informații despre tarife, programul de vizitare și achiziționarea biletelor (fizic sau în format online) sunt disponibile pe instituției: www.minac.ro.

Vă așteptăm cu drag!

În aprilie 1925, jurnalistul Constantin N. Sarry, directorul ziarului „Dobrogea Jună”, a avut inițiativa creării unui supliment bilunar de literatură, care avea să apară timp de doi ani, până în aprilie 1927. Din comitetul de redacție făceau parte numeroase personalități al Constanței culturale, printre acestea numărându-se și scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu (1876-1955). Ne-am propus ca în fila de calendar de astăzi să o prezentăm pe cea care ne-a lăsat lucrări deosebite precum romanele din Ciclul Halipilor („Fecioare Despletite„, „Concert din muzică de Bach”, „Drumul ascuns”, „Rădăcini și Străina”) sau „Femeia în fața Oglinzii”, „Romanță provincială” sau „Balaurul”. Se știe însă mai puțin faptul că scriitoarea a trăit timp de 12 ani la Constanța, între anii 1921-1933, perioadă în care a scris trei dintre cărțile sale („Fecioare despletite”, „Balaurul” și „Romanță Provincială”). Hortensia Papadat-Bengescu a ajuns în orașul lui Ovidius după ce soțul său, cu 16 ani mai în vârstă, magistratul Nicolae Papadat, a devenit consilier la Curtea de Apel Constanța.

Așa cum a consemnat Octavian Grigorescu în „Analele Dobrogei” (1995-1996), ea a locuit într-o casă din centru, pe strada Ion Bănescu nr. 8, o stradă cu copaci bătrâni, aflată în apropierea mării. A iubit Constanța, dovadă stând rânduri precum următoarele: „Am locuit apoi ani mulți și buni în orașul Constanța. Aproape în fiecare zi, la un ceas al ei, mă purta spre port, spre dig și far, spre mare, ca spre un minunat oficiu… cerul căpăta o ceață violetă de o nuanță unică. Vapoarele calme, sigure pe destinul lor, intrau și ieșeau din radă”.

S-a implicat în viața literară a urbei, iar din cercul său de apropiați făceau parte poetul, publicistul și avocatul Ioan N. Roman (politician și fost primar), sonetistul Al. Gherghel, istoricul Oreste Tafrali, biograful Marin Ionescu-Dobrogianu sau pictorul Marius Bunescu.

La 15 mai 1925, în nr. 4 al revistei „Dobrogea literară” a scris articolul „Pentru Ovidiu”, cu ocazia sărbătoririi Bimileniului Ovidius. Feministă convinsă, ea a făcut parte la începutul anilor ’30, dintr-un cenaclu feminin, alături de Maria Dimitriu-Castano, Zoe Verbiceanu și Aida Vroni. În perioada petrecută la Constanța a colaborat cu ziarele „Marea Neagră” și „Plaiuri Dobrogene”.

Mulți istorici literari consideră că anii petrecuți la Constanța au contribuit decisiv la maturizarea sa ca scriitoare. A părăsit urbea în 1933, după pensionarea soțului, când familia s-a mutat la București. În urma sa au rămas amintirile unor constănțeni care au văzut-o dezinvoltă și energică pe străzile orașului, în magazinele sale sau în cinematografele de cartier.

Reclama zilei – Întrebuințați Lama Pierre, cea mai bună lamă de ras. Se găsește în permanență la noul Magazin Solingen, Str. Carol no. 51, vis-a-vis de Poștă (Dacia, 1925)

Pe 29 aprilie 1923, ziarul „Dacia” relata despre un flagrant delict recent consumat, într-un incident petrecut la Poarta 3 a Portului Constanța, care includea fapte grave precum contrabanda, darea de mită și vătămarea corporală. Un italian pe nume Giuseppe, stabilit în Constanța fără forme legale, l-a contactat pe agentul I. Postolea, a cărui misiune era de a supraveghea mărfurile care intrau sau ieșeau din acel perimetru. Străinul i-a propus agentului o mită de 7.000 de lei, pentru a-i permite să treacă prin vamă, fără control, cinci lăzi de stofă aduse de vaporul italian „Graz”. În aceste lăzi, sub câteva materiale licite, trecute în acte, se aflau însă mari cantități de mătase de cea mai bună calitate.

Postolea s-a prefăcut că acceptă și i-a spus contrabandistului să aducă mita. După plecarea acestuia, agentul a chemat doi colegi funcționari, care s-au ascuns sub o masă. Când italianul a revenit cu banii, Postolea i-a cerut noi detalii privind modul de operare. În momentul în care a considerat că are suficiente informații, a făcut un semn, iar martorii la flagrant au ieșit de sub masă. Disperat și furios, Giuseppe a sărit la Postolea, l-a strâns de gât, după care a reușit să se elibereze de strânsoarea celor doi funcționari și a fugit din punctul vamal. Individul a fost prins câteva zile mai târziu și predat Parchetului pentru a fi cercetat și apoi judecat.

În aceeași zi, 29 aprilie 1923, un grav și neobișnuit incident s-a petrecut pe holurile Tribunalului Constanța. Zeci de persoane se aflau acolo, așteptând să le vină rândul pentru a intra în sălile de judecată, în procese civile sau penale. Numeroși avocați erau, de asemenea, prezenți în incintă, așteptând momentul pledării în instanță. Agenții de pază erau concentrați mai ales pe menținerea ordinii în săli și mai puțin pe ceea ce se întâmpla pe holuri.

Printre civilii ce își așteptau rândul la judecată se aflau și doi soți, părți într-un proces de divorț cu partaj. Femeia fusese părăsită după aproape douăzeci de ani de căsătorie de către soțul infidel, care urmărea să obțină domiciliul conjugal și cât mai multe avantaje materiale, fără să îi pese că fosta consoartă va rămâne pe drumuri. Tulburată de toate aceste lucruri, femeia a adus cu ea, ascunsă într-un manșon, o cutie de tinichea în care se afla sodă caustică. S-a apropiat de fostul partener și a încercat să îl stropească pe față cu substanța chimică. Acesta s-a ferit parțial, însă soluția caustică s-a împrăștiat în zonă, stropind mai multe persoane din jur, printre care și avocați.

A urmat un haos de nedescris și o larmă care au dus la suspendarea ședințelor de judecată în toate sălile Tribunalului. Cei stropiți pe față sau pe haine s-au grăbit  la baie pentru a se spăla, speriați că vor ajunge la spital sau, mai rău, că își vor pierde viața. În același timp, soțul s-a repezit asupra femeii, încercând să o stranguleze, iar numai intervenția altor petenți a prevenit o tragedie. Jandarmii au intervenit, situația s-a liniștit și apoi s-a constatat că nicio persoană dintre cele stropite nu necesita transport la spital, întrucât soda caustică fusese diluată. Câteva arsuri minore au rămas însă, mai ales pe fața soțului infidel, ca aducere-aminte. Din păcate, tot femeia a fost cea care a suferit, ea fiind arestată și dusă la parchet pentru a răspunde pentru fapta sa necugetată.

Reclama zilei – Techirghiol Sat – Societate Anonimă – Sezonul, de la 15 mai la 15 septembrie al fiecărui an. Proprietățile societății sunt: Vila Păpușica, Speranța și Alexandrina  de lux, Adela și Maria – de categoria I și Zori de Zi – de categoria a II-a, toate cu peste 200 de camere, iluminate cu lumină electrică și complet mobilate. Două stabilimente de băi, Speranța și Alexandrina, cu peste 30 de cabine înzestrate cu căzi de majolică. În stațiune există diverse restaurante de clasa I și a II-a, Oficiu Poștal, Farmacie, Cinematograf, diferite jocuri de distracție, Muzică Militară, etc.Dr. IN Dona, în fiecare sezon, dă consultațiuni la Vila Păpușica. Sediul societății, la Constanța, este la Banca Agricolă. Președinte CA – Vasile G Nicolau, fost deputat. (1925)

Mențiuni: Teckirghol – Sat este actualul oraș Techirghiol. Denumirea se folosea în epocă pentru a se diferenția de stațiunea Tekirghiol – Movilă, viitoarea Carmen Sylva și actuala localitate Eforie Sud.

Majolica este faianță italiană de inspirație renascentistă, cu smalț metalic.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Centrul de Studii ale Civilizațiilor Mării Negre, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al Primăriei Cernavodă, în parteneriat cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române și Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius” Constanța, organizează, în perioada 13 – 15 mai 2026, Simpozionul Internațional „Zorii civilizației străvechi europene. Fragmente din lumea Gânditorului”.

Evenimentul marchează un moment de referință pentru patrimoniul cultural-istoric românesc și universal: împlinirea a 70 de ani de la descoperirea celor două capodopere ale artei Hamangia – „Gânditorul și femeia șezând” în necropola de la Cernavodă, punctul Columbia D.

 În cadrul acestei inițiative cultural-științifice vor fi organizate mai multe activități: comunicări științifice, lansarea catalogului „Centrul Hamangia – Muzeul Axiopolis Cernavodă”, vernisajul expoziției „Fragmente din lumea Gânditorului” și o vizită documentară la Centrul Hamangia – Muzeul „Axiopolis”, Cernavodă.

Deschiderea oficială a manifestării științifice va avea loc miercuri, 13 mai 2026, ora 11:00, în Sala Senatului (etaj I, corp A), Campusul Universității „Ovidius” Constanța. După alocuțiunile oficiale, va fi lansat catalogul „Centrul Hamangia – Muzeul Axiopolis Cernavodă”, moment urmat de vernisajul expoziției foto-documentare „Fragmente din lumea Gânditorului”. Comunicările științifice vor fi susținute pe parcursul zilelor de 13 și 14 mai 2026, grupate în următoarele secțiuni tematice: „Abordări bioarheologice în spațiul carpato-danubiano-pontic (mileniul V a.Chr.)”, „Schimburi, sinteze și simbioze culturale în Vechea Europă”, „De la meșteșug la artă – tehnologie și funcționalitate”, „Gesturi și simboluri în arta neolitică” și „Viață și moarte în Vechea Europă”. Vineri, 15 mai 2026, va fi organizată vizita documentară la Centrul Hamangia și Atelierul „Gânditorului”– Muzeul „Axiopolis” Cernavodă.

Organizatorii simpozionului își propun să evidențieze rolul esențial al culturii Hamangia în nașterea civilizației Vechii Europe (mileniul V a.Chr.). Prin abordări interdisciplinare, evenimentul urmărește să pună în lumină complexitatea comunităților neo-eneollitice, relațiile culturale din spațiul carpato-danubiano-pontic și rolul acestor manifestări în evoluția civilizației străvechi din spațiul Europei.

⁕⁕⁕

Au trecut șapte decenii de la momentul în care, în timpul săpăturilor arheologice de salvare efectuate în cimitirul Cernavodă – Columbia D, echipa Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, condusă de Dumitru Berciu și Sebastian Morintz, a descoperit cele două figurine de lut considerate capodopere ale artei universale –

„Gânditorul și femeia șezând”, atribuite comunităților Hamangia. Artefactele s-au numărat printre numeroasele piese de inventar funerar găsite în această necropolă, situată la marginea de nord a orașului Cernavodă, în vecinătatea șoselei Cernavodă – Capidava. Contextul descoperirilor a fost dificil, deoarece în zonă avuseseră loc alunecări și prăbușiri de teren, multe morminte fuseseră distruse, iar inventarul lor împrăștiat sau amestecat. În timpul săpăturilor de recuperare a artefactelor, pe lângă numeroase vase întregi, fragmente ceramice, perle tubulare tăiate din scoica Spondylus, topoare de piatră, oase umane și de animale, arheologii au găsit și cele două statuete, aflate în stare fragmentară, în apropierea unui schelet, deranjat în timpul alunecărilor de teren.

Cuplul „Gânditorul și femeia șezând” impresionează prin simplitate și forța expresivă. Prima statuetă, cu o înălțime de 11,5 centimetri, reprezintă un bărbat așezat pe un scaunel, cu coatele sprijinite pe genunchi și capul susținut de palme, sugerând o stare de meditație profundă, expresie a atitudinii echilibrate. Statueta feminină, care măsoară aproximativ 11,4 centimetri, completează scena printr-o prezență calmă și echilibrată, exprimând aceeași stare de meditație profundă. Modelate într-un stil minimalist, fără detalii de vestimentație, cele două personaje pot fi interpretate ca prefigurări ale cuplului divin originar.

Aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, „Gânditorul și femeia șezând” au fost incluse în lista scurtă UNESCO, numărându-se printre primele zece creații artistice ale omenirii care nu trebuie să dispară niciodată.

Vă așteptăm cu drag!