Țărmul dobrogean și orașele sale au exercitat o atracție aparte asupra multora dintre personalitățile care au modelat cultura, istoria și conștiința națională românească. Între acestea, un loc de seamă îl ocupă Nicolae Iorga (1871–1940), savant de reputație europeană, istoric, profesor universitar, academician, om politic și unul dintre cei mai prolifici cărturari ai României moderne. Prin vasta sa operă, prin activitatea culturală și prin preocuparea constantă pentru istoria și identitatea națională, Nicolae Iorga a devenit una dintre figurile fundamentale ale culturii române.

Legătura sa cu Dobrogea și, în special, cu Constanța și Mangalia, a fost una statornică. A vizitat de numeroase ori această provincie, a scris despre trecutul și rostul ei în cadrul statului român și și-a petrecut perioade de odihnă la Mangalia, unde avea o casă. În paginile sale memorialistice și în studiile consacrate Dobrogei se regăsesc numeroase referiri la orașele de pe litoral, pe care le considera esențiale pentru dezvoltarea României moderne.

Una dintre aceste vizite a avut loc pe 24 iunie 1930, când istoricul a fost invitat să susțină, în sala Cazinoului Municipal din Constanța, conferința cu tema „Lipsa de virtute cetățenească”. Sosirea sa a fost anunțată în presa locală încă din 22 iunie 1930. Ziarul „Dacia” consemna cu entuzism:

„D. profesor Nicolae Iorga, marele savant istoric al neamului nostru, carele prin celebritatea sa a extins înaltele aprecieri ale lumei civilizate și asupra țării și poporului român, solicitat de o corporațiune focală va veni în Constanța, marți, 24 iunie, spre a ține o conferință.

Suntem cu toții prea copleșiți de gigantica personalitate științifică a d-lui profesor Iorga, ca să ne putem exprima în fraze coprinzătoare admirațiunea pentru d-sa. Dar, vom avea deci prilejul – destul de rar – de a sorbi cuvântul înțelept al ilustrului învățat.

Cinstea ce-o face Constanței noastre d. profesor Iorga e cu atât mai mare, precât de rarissime sunt ocaziunile când îl putem saluta în mijlocul nostru. Constănțenii vor urma desigur tradiția de bun simț, la care de această dată se adaugă și sinceritatea ca și stima pentru marele om, primindu-l cu toată căldura și respectul ce i se cuvin.”

Tot în ediția din 22 iunie 1930, ziarul „Dobrogea Jună” informa publicul despre tema conferinței și despre amploarea manifestării:

„D-l profesor Nicolae Iorga, savantul neamului, care a făcut fală României peste țări și mări, va cinsti urbea noastră printr-o conferință despre «Lipsa de virtute cetățenească».

Ilustrul român va vorbi marți 24 crt. la orele 9 seara, în sala Casinoului Municipal, unde Societaeta Generală a funcționarilor din comerț, bănci, industrii și biurouri – inițiatoarea lăudabilului ciclu de conferințe publice va organiza și un program artistic.

Având în vedere numele oratorului, titlul subiectului precum și surprizele programului, se prevede o punctualitate neobișnuită a publicului constănțean, care va face sala neîncăpătoare.”

Istoricul însuși avea să consemneze în volumul al VI-lea al memoriilor sale impresiile acestei călătorii. „La Piua Petrei. De aici la Hârșova. Primire călduroasă… și cu sunet de treascuri. Conferință la Constanța, despre „Lipsa de virtute cetățenească”; deși, din causa zăbăvii sosirii mele, foarte mulți plecaseră, sala e ticsită de lume.

A doua zi, la Mangalia, întors prin frumoasa regiune a Bărăganului dobrogean, pe la Adam-Clisi, Cusgun, Silistra, unde aflu pe Tașcu Pucerea și pe Pericle Papa – hagi, Turtucaia – infect cuib tragic – și Oltenița”.

Interesul de care se bucura prezența marelui istoric în oraș este reflectat nu doar de articolele elogioase ale presei locale, ci și de faptul că, în ciuda întârzierii sale, sala Cazinoului Municipal a rămas „ticsită de lume”.

Reclama zilei: „Nouă ieftinire generală extraordinară la El – Be a sosit un asortimet colosal pentru sezon – La Tricotage 20% Reducere”

În noaptea de 21 spre 22 iunie 1926, cerul Constanței a devenit roșu ca focul iar liniștea nopții a fost tulburată de numeroase sirene ale vapoarelor din Port, semn că ceva teribil s-a întâmplat. Așa și era, pentru că ardeau în flăcări uriașe magaziile de scânduri din curtea Depozitului de Reparațiuni al Serviciului Porturilor Maritime. Până să se dea alarma focul mistuise deja întreaga magazie nr.1 și se extinsese la cea alăturată. Au sosit imediat echipe de incendiu ale căilor ferate, dar în mod ridicol toate furtunurile acestora erau defecte și nu au putut fi folosite. Situația a intrat sub control abia odată cu venirea pompierilor din oraș și a echipelor de soldați de marină, de grăniceri și infanterie. Autoritățile au sosit și ele la fața locului, în frunte cu prefectul județului Octav Goruneanu, prefectul Poliției – Grigore Ștefu, directorul Serviciului Porturi Maritime – Pio Benzi și căpitanul Portului, comandorul Popescu. Intervenția pompierilor din oraș s-a dovedit eficientă întrucât aceștia au reușit să salveze magaziile învecinate. Cele afectate de incendiu, numerele 1 și 2 nu au mai putut fi însă salvate, fiind distruse complet. S-a stabilit că au ars toate materialele de construcție aflate acolo, precum și câteva butoaie de ulei și de benzină, care au explodat. Pagubele totale provocate de incendiu au fost estimate la 5 milioane de lei, o sumă foarte mare.. Focul a fost, se pare, cauzat de un scurt circuit. Oricum, teoria unei mâini criminale a fost considerată nevalidă, mai ales că ziua de 21 iunie a căzut într-o duminică, nu s-a lucrat și nimeni în afara portarului nu a avut acces în curtea depozitului. Autoritățile au declanșat totuși o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

Ziarul Dacia a scris că pe data de 21 iunie 1926, după-amiaza, la Tekirghiol Sat (actualul oraș Techirghiol) a fost inaugurat Sanatoriul Societății Scena, instituție înființată de marele actor Constantin Tănase. Sanatoriul funcționa în Vila Scena, stabiliment al artiștilor, realizat în stil neoromânesc. La inaugurare au participat foarte multe persoane, mulți oaspeți fiind invitați din București veniți cu un tren special. Guvernul a fost reprezentat la eveniment de către subsecretarul Ministerului de Interne Berbescu și de secretarul general al Consiliului de Miniștri, Crăiniceanu.

Autoproclamat “conte de Techirghiol”, Tănase, directorul și proprietarul Teatrului de Revistă Cărăbuș a fost un binefăcător al așezării. El a contribuit financiar la ridicarea clădirii Căminului Cultural, precum și la construcția Bisericii Sfântul Ilie. În perioada interbelică, Techirghiol Sat a devenit un loc preferat de artiști, știut fiind faptul că aici veneau în sezonul estival scriitorii Cezar Petrescu, Tudor Arghezi, Ionel Teodoreanu și mulți alții.

Reclama zilei – La Niță Pravâț, strada Bucovinei, colț cu Valea Albă. Terasa Leul și Cârnatul – Local propriu, a la Filaret, cu privire spre mare. Se găsesc zilnic proaspeți renumiții mititei, pătricei și fripturi la grătar. Diferite varietăți de vinuri înfundate, vărsate și pelinuri. În fiecare dimineață ciorbă de burtă și tușlama. Rog vizitați noul local bine aranjat cu Grătarul renumit. Prețurile cele mai convenabile. (1926)

Secolul al XIX-lea a fost un secol al modernizării, al marilor invenții din domenii diverse, al conflagrațiilor militare ce au redesenat harta politică și economică a lumii. În ciuda invențiilor din medicină, epidemii îngrozitoare au continuat să facă ravagii pe întreg globul, curmând viața a zeci, sute de mii și milioane de oameni, din state diverse, fără a ține seama de statutul social al victimelor.

Holera a fost boala care a distrus numeroase destine, iar veacul al XIX-lea a fost presărat de pandemii ale acestei boli infecțioase bacteriene.

Astăzi ne vom referi doar la epidemia izbucnită în anul 1865 și care a afectat și Dobrogea. În ținutul dintre Dunăre și Mare existau puține surse de apă potabilă, verile erau caniculare, iar mlaștinile se regăseau la tot pasul, toate aceste elemente contribuind la crearea unui teren extrem de propice pentru extinderea acestei boli îngrozitoare.

În 1865, în premieră, holera a atacat Europa nu pe obișnuita cale terestră, ci pe mare, vasele care făceau legătura între continente purtând boala și răspândind-o rapid în diverse zone ale globului.

Totul a început în luna martie, atunci când două fregate britanice, „North Wind și „Persia” au plecat din Singapore, cu destinația Jeddah (astăzi în Arabia Saudită). Ele transportau 145 de pelerini javanezi. Primele cazuri au fost consemnate la bordul vaselor după o escală făcută în portul Makalla (azi Mukalla, Yemen, în Marea Arabiei – zonă nordică a Oceanului Indian). Holera a fost contractată atât de pasageri, cât și de membri ai echipajelor britanice. În a doua jumătate a lunii mai, cele două fregate ajunseseră în Canalul Suez, acolo unde numeroase alte nave aduceau pelerini musulmani. Epidemia nu a mai putut fi ținută sub control, iar vasele britanice au „transportat“ holera către nord, chiar și după debarcarea pelerinilor musulmani la Jeddah. Pe 11 iunie 1865, în portul Alexandria erau raportate oficial primele cazuri, iar holera s-a extins în următoarea lună și jumătate în întreg Egiptul.

Cumplita boală ajunsese pe malul sudic al Mediteranei, iar de aici extinderea sa către Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, și apoi în întreaga Europă a fost facilă.

Epidemia a cuprins întreg Bosforul și Marea Marmara și se știe că, pe 31 iulie, era înregistrat un deces în localitatea Therapia (azi Tarabya, Istanbul), pe malul european al Bosforului, chiar lângă intrarea în Marea Neagră. În scurt timp au fost înregistrate cazuri la Burgas și la Varna, iar apoi în toate orașele de pe coasta vestică și în special, la Sulina (unde funcționa Comisia Europeană a Dunării) și la Kiustenge (Constanța). La două-trei zile după apariția la Sulina, au început să se înregistreze numeroase cazuri și la Kiustenge.

În 1865, Kiustenge era un mic orășel ce își datora dezvoltarea din ultima perioadă căii ferate Kiustenge – Tchernavoda (Cernavodă) și portului Kiustenge, operate de firma britanică DBSR. Datorită fiilor Regatului Unit, vechiul sat turcesc cu câteva sute de suflete se dezvoltase și devenise o localitate în care trăiau turci, tătari, greci, bulgari, români („wallachi“ în sursele britanice ale vremii), precum și alte neamuri. Toți acești locuitori și rezidenți de la Kiustenge lucrau în port sau la calea ferată, ori aveau activități conexe (erau subcontractori sau aprovizionau zona cu diverse produse).

În acea vară teribilă Kiustenge a fost grav afectat de holeră, aceasta făcând numeroase victime, atât în rândul britanicilor rezidenți, cât și printre locuitorii de diverse etnii. La acea vreme existau deja câțiva medici în localitate, buni specialiști, dar prea puțini pentru a ține în frâu situația. Mai mult decât atât, administrația otomană a orașului avea reguli laxe și nu impunea norme de trai, de aprovizionare și de igienă, care să combată atacul teribil al bolii intestinale.

Alarmat de veștile îngrijorătoare venite din Orientul Mijlociu, medicul comunității britanice din Kiustenge, Henry William Cullen, a solicitat ajutor din Marea Britanie pentru lupta împotriva epidemiei care se apropia de oraș. Acest ajutor a venit  la finele verii, în persoana unui specialist englez pe nume Harry Leach (1836-1879), intrat peste ani în istorie ca primul medic șef al Portului Londra și ca autor de ghiduri și cărți privind igiena în marina comercială.

Detalii extrem de importante legate de experiența acestuia la Kiustenge avem dintr-un articol (o scrisoare de fapt) apărut în revista britanică de medicină “The Lancet” pe data de 23 septembrie 1865. Scrisoarea semnată de Leach era intitulată “The cholera in Eastern Europe”, era adresată editorului revistei și datată „11 septembrie 1865 Kiustenge, Turkey“.

Medicul de 29 de ani scria următoarele: Domnule editor. Ar putea fi util cititorilor dvs. să știe situația actuală referitoare la holeră în Estul Europei și în special în vecinătatea Dunării de Jos și la Marea Neagră. Am plecat din Londra pe data de 2 (n.a. septembrie 1865), la ordinele DBSR-ului, care a considerat necesar să mai trimită personal medical în această țară și am călătorit cât am putut de repede, via Viena și Dunăre. Ajungând la Tchernavoda ca să iau trenul spre Kiustenge am aflat că acolo surveniseră deja două decese recente… Numărul rezidenților englezi este mic (n.a. la Kiustenge), iar situația caselor lor nu este foarte salubră. Am ajuns în oraș în noaptea de 7 septembrie. Mulți dintre cititorii dvs. știu probabil deja că această localitate a fost afectată de holeră de mai multe ori. Boala se pare că a ajuns în acest loc de la Constantinopol și a început aici pe 5 august. De atunci (n.a. din 5 august până în 7 septembrie) s-au înregistrat 20 de cazuri printre rezidenții englezi, din care 11 au fost fatale. Numărul de cazuri în întreg orașul este incert, dar se știe că, în total,  121 au murit. Sunt doar 84 de britanici care trăiesc aici, așa că mortalitatea este foarte, foarte mare, în ciuda eforturilor uriașe și profesioniste ale doctorului Cullen, rezidentul medical englez și ofițer al companiei. Sunt sigur că fără el numărul morților ar fi fost mult mai mare… Casele englezești nu sunt într-o situație prea bună, dar toate se află pe malul unei stânci ce străjuiește plaja, ceea ce asigură un drenaj natural. S-au făcut totuși câteva greșeli, modul în care au fost construite closetele și faptul că porcii sunt ținuți pe lângă casă. Aceste lucruri ar trebui remediate, pentru a evita viitoare atacuri… Holera a încetat dintr-o dată, imediat după venirea mea, atât în rândul rezidenților britanici, cât și în orașul turcesc…”

Informațiile oferite de Harry Leach sunt extrem de importante și de natură să ne ajute la reconstituirea imaginii. Cele 121 de victime înregistrate la nivelul întregii așezări (11 britanici și restul localnici și refugiați) ne arată cât de devastator a fost atacul epidemic, în condițiile în care populația urbei era, probabil, în jur de 2000 de locuitori, la acea vreme.

Epidemia a încetat la Kiustenge în luna septembrie, așa cum ne spune și Leach. A mai continuat să lovească și în anii viitori, cu diversă intensitate.

După scurta sa experiență dobrogeană, Harry Leach s-a întors în Marea Britanie și a continuat să activeze ca medic în Marina Comercială.

Dincolo de activitatea sa ca medic și de lucrările sale capitale pentru eradicarea bolilor de pe navele maritime comerciale, Harry Leach rămâne și în istoria Dobrogei, prin rândurile sale scrise despre Kiustenge, în timpul holerei din 1865…

Reclama zilei –Stârpirea muștelor! Doar cu Piramidele Olso, recunoscute ca cele mai eficace.Depozit general pentru județul Constanța, doar la Librăria Albania, str Traian no 16-20, Vânzare en gros și en detail. Prețuri de concurență! (1926)

Înainte de a se numi Independenței sau Ovidiu, piața din centrul orașului Kiustenge (Constanța de astăzi) a fost cunoscută o vreme și sub numele de Piața Italiană, probabil în amintirea genovezilor ce locuiseră și munciseră aici în Evul Mediu . În această piață, în iarna anului 1858, a avut loc un episod inedit și sângeros, o multiplă execuție publică. Acest moment incredibil a fost relatat de un inginer britanic pe nume Henry Charles Barkley, angajat al firmei engleze Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour (DBSR), care exploata portul Kiustenge și care construia în acei ani calea ferată Kiustenge -Tcheravoda (Bogazchioi). H.C. Barkley a scris despre acest episod în cartea sa „Between Danube and Black Sea or Five Years in Bulgaria” (1876).

Să aflăm însă ce s-a întâmplat. În vara anului 1858, la Mangalia avuseseră loc niște crime îngrozitoare: fusese atacată casa unui negustor turc, iar acesta, două femei și patru copii mici fuseseră uciși cu sălbăticie. Asasinii necunoscuți plecaseră cu o pradă de numai câteva parale. Autoritățile otomane au demarat imediat cercetările, iar ucigașii au fost prinși repede. Erau un bătrân și alți cinci bărbați din neamul său, cu toții membri ai unei șatre de romi care își făcea veacul pe lângă localitățile din sudul Dobrogei. Criminalii au fost aduși la Kiustenge, judecați și condamnați la moarte, apoi depuși în închisoarea orașului.

Potrivit legii otomane, criminalii ar fi putut scăpa cu viață dacă ar fi plătit o răscumpărare, „banii de sânge”, către rudele victimelor, dar ucigașii nu dispuneau de acești bani. S-a decis așadar executarea lor, însă și aici a intervenit un lucru care astăzi ni se pare foarte ciudat: plătirea călăului cădea în sarcina familiei victimelor. Aceasta însă nu avea niciun venit. În cele din urmă, odată cu venirea iernii, situația s-a rezolvat. H.C. Bakley povestește: „Într-o seară, în timpul iernii ce a urmat, fratele bărbatului ucis l-a anunțat pe Guvernator că, în sfârșit, a găsit pe cineva dispus să execute sentința, pentru câțiva piaștri în avans și care urma apoi să ceară restul sumei de la cei ce au asistat la execuție… Pașa și-a dat imediat acordul… ”

În cele din urmă a venit și ziua execuției: „La intrarea în piață a singurelor străzi din oraș fusese amplasată o linie de zapcii, cu săbiile scoase și carabinele încărcate, atenți la perimetru și la ferestrele caselor, pentru că acolo se adunase întreaga suflare a orașului… în fața cafenelei centrale, pe un divan ridicat, se aflau Pașa și membrii Consiliului, cu prietenii lor, bând cafea și fumând din pipele lor lungi”. Trebuie menționat faptul că în Imperiul Otoman, în perioada 1840-1878, zapciul (din turcescul zaptye) era agent de poliție, un precursor al jandarmului modern, iar unitățile de zapcii erau principala forță paramilitară provincială, mai ales în Turcia Europeană, în zonele rurale.

Tânărul călău găsit de familia victimelor a băut, pe ascuns, o cantitate mare de alcool, pentru a-și face curaj, iar apoi i-a executat, unul câte unul, pe vinovați. Emoțiile l-au făcut să rateze o lovitură iar unul dintre condamnați, cu un braț despicat pe jumătate, a început să fugă prin piață, căutând salvare. A fost adus de soldați înapoi pe eșafod iar execuțiile au continuat până la final, fără alte incidente. După îngrozitorul eveniment, călăul a trecut pe la spectatori și a primit monedele așteptate.

Trupurile însângerate ale criminalilor au fost lăsate câteva ore, pe zăpadă, protejate de un gard pentru a fi ferite de atacul vreunui animal (domestic sau sălbatic) iar după căderea nopții, au fost luate, duse într-un loc ferit, și arse …

Aceasta este singura (sau cel puțin, cu siguranță, ultima) execuție care a avut loc la Kustendjie, în secolul al XIX-lea. La ea au asistat, oripilați, și britanicii de la DBSR, pentru care un astfel de “spectacol” părea desprins din povestirile Evului Mediu.

Reclama zilei – Franzelăria și Patiseria Alecu Sacmari, Strada Carol No 137 (alături de Farmacia Ciomu). Pâine de graham veritabilă, pentru diabetici. Pesmeți cu anason și pesmeți nesărați. Turtă dulce din miere de albine ala Nuremberg, recomandată pentru copii. Renumitele cornuri cu sare și cornuri cu nuci. Caiser, sanvici și chifle. De două ori pe zi proaspete. Se execută orice fel de comenzi. (1926)

Continuăm astăzi prezentarea zeilor adorați la Tomis, în epocă romană (în sec.I-III d.H) cu două artefacte dedicate lui Bacchus/Dionysos, figură extrem de importantă în panteonul greco-roman și adorat deopotrivă în lumea tracică. Ambele piese fac parte din Tezaurul de Sculpturi de la Tomis, descoperit în centrul orașului modern Constanța în anul 1962. Dionysos/Bacchus era zeul vinului și al viței de vie, al vegetației și al naturii reînviate, o divinitate a fertilității, al extazului orgiastic și al teatrului.

Primul artefact, extrem de interesant și de complex, este un relief votiv pe o placă de marmură gălbuie cu cristale mari, și îl înfățișează pe Dionysos însoţit de principalii lui acoliţi. Monumentul are la bază o inscripţie în limba greacă. Figura centrală a basoreliefului este cea a lui zeului, înconjurat de patru divinităţi, ale căror imagini sunt dispuse în câte unul din cele patru unghiuri ale câmpului. În partea stângă, jos, apare în picioare, pe un soclu rotund, Priapus, cu corpul nud şi cu barbă, purtând o pînză răsucită în jurul capului. Sprijinindu-se cu picioarele din faţă pe acelaşi soclu rotund, se înalţă pantera neliniştită, care întinde capul spre vasul ţinut de Bacchus, de unde curge vin. După cum se știe, Priapus era zeul grec și roman al fertilității masculine, al reproducerii, dar și al grădinilor și al livezilor iar asocierea sa cu Dionysos este una obișnuită, cu atât mai mult cu cât sursele mitologice îl indică drept fiu al lui Dionysos și al Afroditei. Deasupra imaginii lui Priap, în colţul superior stîng, apare și cea a unui satir, cu picioare de ţap, cu barbă şi cu coarne, stând pe un suport. Satirul culege struguri din coarda cu frunze şi cu ciorchini, pe care se şi sprijină cu picioarele. În dreapta reliefului, jos, este redat corpul de dimensiuni reduse al lui Pan, îmbrăcat cu tunică până la genunchi. Atât satirul, cât și Silen, sunt personaje obișnuite ale cortegiului dionisiac. Silen era cel mai bătrân dintre satiri, tutore și prieten al lui Dionysos, înțelept, dar cu comportament bahic și înfățișare grotească.

Colţul superior drept al reliefului este rezervat unei divinităţi care în mod obişnuit nu apare în cortegiul lui Dionysos: este Cavalerul Trac mergînd la pas. Unul din picioarele din faţă ale calului se află ridicat în dreptul unui mic altar. Inscripția de pe monument a fost tradusă astfel: “Noroc bun! Lui Dionysos Kathegemon (Conducătorul), Aquilinus al lui Artemidoros (a pus) această ofrandă în împrejurări fericite, spre binele său“. Eroul cavaler este prezentat în ipostaza sa obișnuită de vânător, el fiind și un protector l muritorilor și al mormintelor. Piesa a fost datată în prima jumătate a sec.III d.H.

Cea de a doua piesă prezentată astăzi este un relief de marmură în care Bacchus/Dionysos este prezentat în poziţie de repaus. Pe cap, zeul are o cunună de sub care apare părul, în bucle mari. Este îmbrăcat cu tunică scurtă şi cu himation, care ajunge până la genunchi. La mijloc el este încins cu o piele de capră, sub piept, cu o centură, și este încălţat cu cizme scurte. Mâna stângă, ridicată la înălţimea capului, ţine thyrs-ul, toiagul său lung împletit cu viță de vie și iederă. Cu dreapta ţine de toartă kantharos-ul (vas pentru băut vin), pe care îl întoarce spre capul unei pantere, animal simbol în cultul lui Dionysos. În stânga reliefului, jos, apare o cistă, coșul de răchită purtat în procesiuni, iar în jurul acesteia este încolăcit un şarpe, căruia nu i se vede capul. Cultul lui Dionysos s-a născut în Tracia și a pătruns în Grecia într-o vreme foarte îndepărtată, întruchipând rodnicia vegetaţiei şi în special a viţei de vie. În epoca romană a fost adoptat de latini care l-au numit Bacchus, dar și Liber Pater (Tatăl liber), printr-o asimilare cu o veche divinitate italică, a rodniciei vegetale. În cadrul sărbătorilor închinate lui Dionysos-Bacchus şi care aveau loc primăvara, cultul acestui zeu implica un adevărat cortegiu sacru în care erau integrate mai multe divinităţi acolite de caracter agrest şi pastoral, ca Pan, Priap, Silen, Satirii. Cultul era însoţit de manifestări exuberante, fireşti pentru o sărbătoare a vinului: beţie, dans, muzică, toate împinse până la orgie. Sărbătorile dionisiace nu aveau însă numai acest aspect, ci erau folosite şi ca un prilej de manifestare a aptitudinilor artistice, căci în cadrul lor se organizau concursuri de muzică, dans şi sport. Datare probabilă a acestei piese este prima jumătate a secolului al III-lea d.H.

Reclama zilei –  Vizitați marele atelier fotografic FOTO-ROYAL, Marica Patropol, str. Carol no.60, unde se execută în cele mai bune condițiuni fotografii estetice cu prețurile cele mai avantajoase. Prețuri de reclamă: la 12 c.p., un record gratis. (Constanța teatrală și cinematografică, 1925)

Pe data de 17 iunie 1923, pe scena Teatrului Elpis a avut loc o reprezentație teatrală oferită de către o artistă în plină ascensiune, domnișoara Aurora-Doree Constanțianu, actriță din București, dar născută și crescută în orașul lui Ovidiu. Sala a fost arhiplină, sute de persoane fiind prezente pentru a o vedea pe tânăra vedetă despre care, până atunci, doar citiseră în gazete. Însoțită de trei colegi actori de la Teatrul Mic din București (Constantiniu, Aurelian și Vasiliu), domnișoara actriță a ales pentru seara de la Elpis trei piese cu care făcuse furori în capitală și în străinătate: „Furtuna casnică”, de Bouville, „Drepturile sufletului”, de Glasco, și „Ce știe satul„, de V.Al. Jean. Tânăra actriță a oferit un recital pe măsura așteptărilor, demonstrând un mare talent și reușind cu mare ușurință să treacă de la dramă la comedie. La final, a fost recompensată cu interminabile aplauze, publicul fiind extrem de încântat.

Ziarul „Dacia” a publicat, pe 17 iunie 1924, un articol referitor la expulzarea unei doctorițe acuzată de acțiuni bolșevice. Fiică a istoricului, socialistului și anarhistului basarabean Zamfir Ralli Arbore, Ecaterina Arbore (1873-1937) a fost declarată indezirabilă de statul român, care a decis să o expulzeze. Serbia, Bulgaria, Cehia și Polonia au refuzat să o primească pe militanta comunistă, motiv pentru care ultima soluție a rămas Turcia. Din acest motiv, autoritățile române au trimis-o pe Ecaterina Arbore la Constanța. Aici, ea a fost izolată într-o casă din afara orașului, fiind păzită de numeroși agenți de poliție timp de câteva zile. Ziariștii de la „Dacia” considerau că expulzarea doctoriței era una abuzivă, cu atât mai mult cu cât ea nu fusese judecată și nu i se stabilise vreo vină clară în afară de faptul că lucrase în Rusia ca redactor la publicații comuniste de limbă română și că trăise la Moscova ani buni. „Felul în care autoritățile înțeleg să arunce peste front o cetățeană română constituie un abuz și o ilegalitate nemaipomenită”, au mai scris gazetarii de la „Dacia”. A doua zi, pe 18 iunie, Ecaterina Arbore a fost îmbarcată pe vasul SMR Principesa Maria, care a plecat apoi la Constantinopol.

Pe 17 iunie 1925,Vama Constanța a aplicat o amendă  de 8.000 de lei declarantului V. Pauleț, întrucât acesta a declarat la export drept cretă pisată un transport de vopsele. În aceeași zi, vameșii au efectuat cercetări într-un alt caz, încercând să dea de membrii unei bande de contrabandiști numite „Înghițitorii de Perle”. Agenții au urcat și la bordul vasului SMR Împăratul Traian, care se pregătea să plece spre Marea Mediterană. Unul dintre pasageri, Petre Mihăilescu, a fost considerat suspect întrucât era foarte nervos așa că s-a decis percheziționarea sa. În momentul în care au vrut să îl controleze, omul a leșinat. Nu a fost un truc. După câteva minute, călătorul și-a revenit complet și percheziția a putut fi efectuată. Nu s-a găsit nimic asupra sa (și nici în interiorul său), motiv pentru care a fost lăsat în pace și considerat nevinovat. Omul era, pur și simplu, mai slab de înger!

Un grav accident de aviație s-a produs pe data de 17 iunie 1930 la Mamaia, pe terenul Școlii de Tir și Bombardamente de la marginea stațiunii. La ora 8 dimineața, de pe aerodromul unității a decolat un avion tip Potez (de proveniență franceză), pilotat de plutonierul Vasile Ion și în care se mai aflau doi pasageri, sergenți instructori. După o oră de zbor efectuat în condiții normale, avionul a aterizat, însă manevra nu a fost executată corect. Aparatul a capotat, s-a lovit cu botul de sol iar cei trei militari au fost, efectiv, aruncați din carlingă. Au fost imediat duși la Spitalul Militar, în stare gravă. După câteva ore au fost stabilizați și au scăpat cu viață, rămânând însă cu sechele fizice serioase. Avionul a fost grav avariat iar autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili dacă pilotul a fost sau nu vinovat de accident.

Reclama zilei – Vizitați Bodega Roata Lumii, din strada Moldovei no.1, renovată după ultimile cerințe moderne. Bufet și Grătar Special. Vinuri din cele mai renumite podgorii. Bere zilnic proaspătă din București. Prețuri mai eftine ca oriunde. Încercați și vă veți convinge. (1925)

The Constanța Museum of National History and Archaeology, under the aegis of the Constanța County Council, organizes on Thursday, June 18, 2026, from 1:00 p.m., at the institution's headquarters at 7 Arhiepiscopiei Street, the launch of the volume "Killed, but not defeated. Romanian generals victims of communist prisons".

The author of the work, Col. (r) Remus Macovei, concerned with military history and author of several volumes, brings to the public's attention the destinies of some Romanian generals who suffered during the communist regime, thus contributing to the writing of important pages in Romania's recent history. 

During the event, the following will speak:

▪️ Dr. Delia Roxana Cornea, manager of the Museum of National History and Archaeology in Constanta;
▪️ Dr. Daniela Laura Cornea, member of the College of the National Council for the Study of the Securitate Archives;
▪️ prof. univ. dr. Marian Cojoc.

We look forward to seeing you!

Continuăm cu prezentarea anunțurilor de mică publicitate din epoca interbelică, astăzi fiind alese cele din ziua de 16 iunie. Aparent banale, acestea ne ajută să înțelegem mai bine traiul cotidian, problemele locuitorilor sau ale persoanelor juridice, din urmă cu un veac:

De vânzare Locuri de Casă în condițiuni avantajoase. Bd Principesa Maria – Viile Vechi. Localitatea cea mai frumoasă și mai de viitor a orașului Constanța: plajă în apropiere, conductă de apă și electricitate, direct din port, pentru cei care vor îndeplini formele. Planul și condițiunile se găsesc la dl avocat Constantin Irimescu, strada Traian 23. (Dacia, 1923)

Se cumpără un imobil în strada Carol sau în Bulevardele Ferdinand și Regina Maria, până la suma de 500.000 de lei. A se adresa la ziar (1930)

Se caută o fată de 13-16 ani pentru a ajuta la menaj. Detalii, la redacție (Dacia, 1930)

Încasator, fost timp de 18 ani în serviciul unei firme comerciale de prim rang, apoi timp de 10 ani la o bancă de întâia mână, azi fără slujbă, caută post similar, sau orișice, depunând eventual și garanție numerar. Dl Vassiliadis, str.16 mai no.2 (1932)

Salonul de coafură Lambru, din strada Carol no.11, angajează de urgență coafeze și manichiuriste (1928)

De vânzare una trăsură de piață aproape nouă, complectă, cu doi cai și hamuri. Str. Alexandru cel Bătrân no.45 (1923)

Guvernantă austriacă caută loc la copii de peste 4 ani. Adresă – Maria, la ziar. (1923)

Se caută: Contabil corespondent care să cunoască bine și limba franceză și eventual italiana; Dactilografă corespondentă de limba română, eventual și italiană, se caută pentru imediata angajare de către o industrie din localitate. Căsuța Poștală 72 Constanța (1928)

Copil de suflet se dă, de sex masculin, vârstă 6 luni. Doritorii sunt rugați a se adresa pe strada Griviței, la no 16, la Olga Sesciuc. (1932)

De închiriat Hotel Bristol, complet mobilat (1932)

Automobil Lancia 45 HP, în stare bună, vinde Casa de Gaj pe adresa Băncii Naționale Constanța (1928)

Reclama zilei –Vizitați Magazinul Manon. H Lupescu. Piața Independenței. Cel mai convenabil și mai bine asortat cu articole bărbătești, jucării, parfumerii, mode, articole de plajă, confecțiuni. Prețuri de reclamă. Încercați și vă veți convinge! (1924)

The Museum of National History and Archaeology Constanța, under the aegis of the Constanța County Council and in partnership with the National Museum Complex "Moldova" Iași, through the Museum of History of Moldova, organizes the exhibition "Once upon a time like never before...! A brief history of childhood in the first four centuries of Roman rule at the Euxine Pontus". The opening will take place on Friday, June 19, 2026, at 12:00, in the premises of the Museum of History of Moldova.

The central theme of the exhibition is childhood in Greco-Roman antiquity, outlined under multiple aspects. The exhibits highlight the condition of children in various social environments, achieving, at the same time, a profane - divine parallelism. Through the theme, structure and the presented heritage, the organizers address the public of all ages, passionate about knowing the past, but also admirers of the fragility and ephemerality of the "period of the most beautiful years".

The exhibition brings together 86 artifacts from the collection of the Constanța museum, most of which come from archaeological research undertaken in the ancient city of Tomis and its territory (today's Constanța), along with other pieces of heritage relevant to illustrating the universe of childhood in the Euxine Pontus, discovered in Dobrogea localities such as Durostorum/Ostrov, Callatis/Mangalia, Carsium/Hârșova, Ulmetum, Tropaeum Traiani/Adamclisi, Capidava, (L)Ibida/Slava Rusă, Nisipari, Cogealac, from Constanța county, but also Turcoaia, from Tulcea county.

The exhibition project brings to the public, for the first time, some of the children's funerary inventories, recently recovered from the necropolises of Tomitane and restored within the Restoration-Conservation Laboratory of the Museum of National History and Archaeology Constanța (Luiza Ionescu, Doina Constantin, Nicoleta Adochiței, Alexandrina Nițu, Mariana Vasilățeanu, Laura Vasilache and Vlăduț Marian Moraru). Their richness and variety are eloquent for understanding the theme addressed: jewelry made of precious materials, toys, opaîts, nail art and rare glass vessels, as well as clay vessels, metal objects, jet (coal), amber, stone, bone and horn.

The curatorial team includes, from the Museum of National History and Archaeology Constanța, Dr. Ana Cristina Hamat, Dr. Irina Sodoleanu, Dr. Maria Bolocan, Dr. Aurel Constantin Mototolea and Dr. Constantin Băjenaru, and from the Museum of History of Moldova in Iași, Dr. Ioan Iațcu, Ecaterina Dediu and Dana Mustereț.

The exhibition can be visited until October 4, 2026, based on the admission ticket to the History Museum of Moldova or the temporary exhibition ticket. Admission is free at the opening.

We look forward to seeing you!

Astăzi ne întoarcem în timp cu aproape două milenii pentru a vorbi despre zeii cetății Tomis, urbe aflată în acel moment sub stăpânire romană. Ca peste tot în imperiu, pe malul Pontului Euxin exista toleranță religioasă, locuitorii orașului port – oameni de toate neamurile, putând să se roage la orice divinități. Erau venerați zei autohtoni (precum Cavalerul Trac), divinități din panteonul greco-roman, dar și cele de sorginte asiatică  sau africană, acceptate sau chiar adoptate de imperiu. Astăzi prezentăm trei piese care fac parte din Tezaurul de Sculpturi de la Tomis, descoperit în centrul orașului modern Constanța în anul 1962. Nu sunt atât de spectaculoase precum Șarpele Glykon, Fortuna cu Pontos, Isis sau Nemesis, dar existența lor ne ajută să înțelegem universul multi-religios al epocii.

Prima piesă este o reprezentare a zeului medicinii, Esculap (Asclepios la greci). Statuetă de marmură gălbuie, fină, a suferit încă din antichitate stricăciuni mari, care au dus la dispariţia simbolurilor şi a unor părţi componente ale corpului. Statueta reprezintă atitudinea caracteristică imaginilor lui Esculap. Se presupune că mâna dreaptă, ruptă de la umăr, cobora lateral în jos şi ţinea cupa, unul dintre simbolurile cu care în mod obişnuit este înfăţişat Esculap. Datorită puterii tămăduitoare care i se atribuia, acest zeu a devenit foarte popular. Pe diferitele monumente antice, zeul este reprezentat cu păr bogat şi cu barbă, cu faţa senină, cu privirea blîndă. În mod obişnuit se sprijină pe un toiag, în jurul căruia se încolăceşte un şarpe, simbol al regenerării. În cealaltă mână zeul ţine alt simbol: un vas, o tăbliţă de scris sau un glob. Statueta de față este o copie de epocă romană, de la sfârşitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea p.Chr., după un tip clasic grecesc. 

Al doilea artefact ce merită atenție deosebită este o statuie de marmură gălbuie, uşor corodată, care a făcut parte dintr-un monument mai complex și care îi reprezenta inițial pe cei doi frați Dioscuri, Castor și Polux, alături de caii lor. Piesa rămasă îl reprezintă doar pe unul dintre eroi, alături de cal, pe un soclu. Inscripţia de pe marginea soclului a fost gravată pe trei rânduri. Nu se păstrează decât jumătatea din stânga. Din rândul întâi, aflăm că monumentul a fost pus pentru „Dioscurii întemeietori”. Funcţiile Dioscurilor sunt variate şi multiple. Ei sunt fie cuplul luminii alternante (ziua cu noaptea), fie al luminii inseparabile, uniţi în constelaţia Gemenii. Sunt protectorii marinarilor, care îi imploră pe timp de furtună, pentru că apariţia lor pe cer înseamnă încetarea pericolului. Prin această funcţie se confundă de la început cu Cabirii, străvechile divinităţi din Samotrake. Apar ca zeităţi războinice sau protectori ai vânătorii, ai dansului, muzicii şi poeziei. Dioscurii sunt reprezentaţi întotdeauna împreună, în picioare, ținând caii de căpăstru. Piesa datează din prima jumătate a sec.III p.Chr.

Continuăm prezentările de astăzi cu un basorelief pe placă de marmură albă, în care sunt înfățișate cele trei Graţii, nude, în picioare, ținându-se reciproc de umeri. Cele laterale sunt văzute din faţă, iar cea din mijloc, reprezentată din spate, are capul întors excesiv spre dreapta. În mâinile libere, Graţiile din margine ţin fructe. La picioare, în dreapta şi în stânga, se află câte un vas înalt, cu bazele şi marginile largi. Graţiile erau imaginate în antichitate ca trei surori, divinităţi ale armoniei, dragostei şi poeziei, dar în special ale vegetaţiei şi ale prosperităţii, legate de fertilitatea pământului. Ele răspândeau bucurie în sufletele oamenilor şi ale zeilor. În Olimp făceau coruri împreună cu Muzele şi dansau în faţa zeilor, acompaniate de zeul Apolo cu citera. Calităţile Graţiilor se oglindesc în numele pe care le poartă; deşi sunt numai trei, ele apar la scriitorii antici cu nume numeroase şi variate. Dintre cele mai frecvente: Aglaia „cea care străluceşte”, Thalia „cea care face să înflorească” și Euphrosyne „cea care înveseleşte inima”.

Aceste artefacte, chiar dacă nu impresionează prin realizare, ne vorbesc despre credințele tomitanilor, despre zeii lor protectori, eroi, despre speranță, bucurie, viață…

Reclama zilei – Movilă Tekirghiol (Comuna Tuzla), Stațiune balneară și climaterică, situată pe malul Mărei Negre și al lacului Tekirghiol. Stagiunea 1 iunie – 20 septembrie. Băi calde de nămol, Băi reci de lac și de mare. (1924)