În noaptea de 7 spre 8 iunie 1912, pe Dunăre a avut loc una dintre cele mai dramatice catastrofe navale petrecute în Dobrogea dinaintea Primului Război Mondial. Tragicul eveniment a fost consemnat în presa vremii, iar în fila de calendar istoric de astăzi îl evocăm prin intermediul articolelor publicate în „Adevărul” și „Universul literar”.

„Astănoapte pe la orele 12, vaporul unguresc de pasageri «Ersebeth Kirale» s-a aprins mai sus de Hîrșova, din ce cauze nu se știe încă. Flăcările s-au întins de la bucătărie și au cuprins restul, carbonizînd pe mecanic care dormea alături de cabina pasagerilor, a căror viață era în primejdie grozavă. Pasagerii o parte au scăpat sărind în apă și în bărci, iar de restul nu se știe nimic. Nu se cunoaște încă numărul victimelor. În acest moment, «Ersebeth Kirale» plutește pe Dunăre arzînd. Au plecat în ajutorul lui vaporul «Norma», o canonieră de războiu și autoritățile din localitate”, se relatează în ediția din 8 iunie a ziarului „Adevărul”.

În aceeași ediție sunt oferite și primele informații privind bilanțul tragediei: „S-au înecat peste 40 de persoane, între care Dumitrescu, directorul fabricei «Azuga», 2 cadeți și o studentă. Vaporul «Norma» a salvat și a dus la Cerna-Voda 57 de bărbați și 30 de femei. Același vapor a mai adus două cadavre carbonizate: al mecanicului și al noului șef de ocol silvic din Ostrov. Între salvați se află generalul Ivan Saraioi, din Sofia, un profesor din Odessa, împreună cu soția sa și mulți alții, aproape toți dezbrăcați”.

Peste câteva zile, mai precis în ediția din 18 iunie 1912, „Universul literar” publică pe prima pagină o impresionantă ilustrație dedicată tragediei, înfățișând momentele de panică de la bordul vaporului cuprins de flăcări și lupta disperată a pasagerilor pentru supraviețuire. În articolul intitulat „Catastrofa vaporului «Erzsebet Kiralyne» pe Dunăre”, revista adaugă detalii suplimentare privind desfășurarea evenimentului, precizând că vaporul unguresc plecase de la Sulina, în susul Dunării, iar nenorocirea s-a produs în dreptul localității Rasova, în apropiere de Cernavoda. „Mecanicul și un chelner au fost carbonizați. Pasagerii care au scăpat, și-au pierdut întreg avutul. Între cei înecați se află și Marin Dumitrescu, voiajorul fabricei de bere din Azuga și Bacruban, șeful oculului silvic din Ostrov.

Pasagerii salvați au intentat proces societății ungare de navigațiune cerând despăgubiri”.

Vaporul „Erzsébet Kiralyna” („Regina Elisabeta”) aparținea Societății Regale Ungare de Navigație Fluvială și Maritimă și efectua curse regulate pe ruta Budapesta – Constantinopol, cu escală la Tulcea.

Reclama zilei: „Linie regulată și rapidă bilunară transatlantică Constanța – New York. Transatlanticul de lux „Byron” sosește 6 și pleacă la 7 iunie cu escale la Cospoli, Pireu, Palermo și New York. Pentru orice informațiuni a se adresa la reprezentanții generali M. Embirico & Co. Constanța str. Lascăr Catargiu 28” (Dacia, 7 iunie 1924)

Sursă foto: Universul literar, 18 iunie 1912 – colecția digitală a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga Cluj-Napoca

Este anul 1895, iar Podul de la Cernavodă, numit după Regele României, Carol I, a fost terminat şi dat în folosinţă. A sosit şi momentul ca Dobrogea să intre pe harta transportului feroviar internaţional. Lumea bună a Bucureştilor visează ca  deja celebrul Orient Express să treacă prin capitala României, apoi să coboare în Dobrogea şi, de acolo, spre Constantinopol. CFR-ul, prin directorul general Gheorghe Duca şi Regia Monopolurilor Statului Român, prin directorul G.N. Manu înaintează această propunere Companiei Internaţionale de Wagons Lits (CIWL), dar se lovesc de un refuz categoric.

România se oferea chiar să asigure transportul maritim cu propriile nave cu aburi ale nou-înfiinţatului Serviciu Maritim al României, dar, chiar şi aşa, Europa nu pare interesată de includerea Dobrogei în acest sistem. Orient Express-ul care pleca din Paris nu putea să treacă prin Dobrogea (motivul invocat de CIWL fiind că transferul prin Bosfor s-ar fi făcut noaptea, ceea ce era interzis de legea Imperiului Otoman), însă românii nu se lasă şi insistă pentru aducerea unui tren internaţional.

În cele din urmă, CIWL cedează şi decide ca prin Dobrogea să treacă expresul Oostende – Constantinopole. Acesta pleca din Londra (fie din gara Victoria, fie din Charring Cross) şi ajungea la Dover, apoi pasagerii erau transferaţi peste Canalul Mânecii până pe continent, în staţiunea de lux belgiană Oostende, extrem de populară la finele secolului XIX şi preferată de casa regală a Belgiei.            Artizanul Podului de la Cernavodă, inginerul Anghel Saligny, este între timp numit, la 7 octombrie 1895, director general al CFR, fiind cel care acordă o marte atenţie inaugurării acestui tren internaţional. Se bucură şi de sprijinul Regelui Carol I, care insistă, la rândul său, pe căi diplomatice, pentru aducerea acestui tren în Dobrogea. Acesta începe să circule regulat pe ruta Oostende – Bruxelles – Koln – Frankfurt – Wurzburg – Nurnberg – Passau – Viena – Westenbahnhof – Budapesta – Vârciorova – Bucureşti Nord – Constanţa Port.

Expresul pleca marţi din Londra, la ora 10.05 şi ajungea la Constanţa joi, la ora 20.00. Pasagerii şi poşta erau aici îmbarcaţi pe vase şi ajungeau la Constantinopol vineri la ora 9.00, după un parcurs total de 70 de ore şi 55 de minute. În sens invers se pleca din Constantinopole vineri la 12.00, apoi trenul pornea din Constanţa sâmbătă la 3 dimineaţa şi ajungea la Londra, luni la 16.48.

Succesul acestui “Oostende Constantza Express” i-a făcut pe cei de la CIWL să accepte ca din 1896 Dobrogea să devină ţintă a mai celebrului Orient Express. Treptat, importanţa lui „Oostende Express” a scăzut.

În 1899, pe la Constanţa ajunge, în afara celebrului Orient Express, şi un al treilea tren internaţional: Berlin – Lemberg – Constanţa. Trenul berlinez mergea zilnic până la Bucureşti şi doar de două ori pe săptămână ajungea şi până în Portul Constanţa.    Cu timpul, în sec.XX, trenurile internaţionale care ajung la Constanţa nu mai sunt ceva neobişnuit… Ostende – Constantza Express, numit la un moment dat Oostende – Orient Express a fost însă primul…

Reclama zilei – Costume, Pardesiuri, Tailleuri pentru doamne. Croială elegantă execută Croitoria d-lui Nicolae M Bonef. Serviciu conștiincios. Str. Miron Costin no.18. (1924)

Sursa foto: Theo Van Rysselberghe – “Oostende Constantza Constantinopole Express”

Astăzi se împlinesc 84 de ani de la nașterea arheologului Zaharia Covacef (1942–2014), personalitate de referință a cercetării istorice și arheologice din Dobrogea. Pentru generațiile de tineri care au avut privilegiul de a-i fi aproape pe șantierele arheologice sau în muzeu și care astăzi sunt, la rândul lor, arheologi sau muzeografi, ea a rămas „mama Zizi” – un nume rostit cu afecțiune, respect și recunoștință. Timp de aproape o jumătate de secol, destinul ei s-a identificat cu activitatea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, dedicându-se studiului patrimoniului antic și artei greco-romane, devenind unul dintre cei mai apreciați specialiști ai domeniului.

Există oameni care nu doar își exercită profesia, ci ajung să se confunde cu ea. Pentru colegi, discipoli și pentru toți cei interesați de istoria Dobrogei, numele Zaharia Covacef înseamnă pasiune, rigoare, eleganță intelectuală și o neobosită dedicare față de patrimoniul antic.

Născută la 5 iunie 1942, la Botoșani, într-o familie de aromâni veniți din Grecia, Zaharia Covacef a avut o copilărie marcată de dificultățile și nesiguranțele vremii. A urmat studiile liceale la Brăila și București, iar apoi cursurile Facultății de Istorie a Universității din București. După o scurtă perioadă petrecută în învățământ, la 1 septembrie 1967, a fost angajată la muzeul constănțean de către Vasile Canarache, la recomandarea lui Adrian Rădulescu. A fost începutul unei impresionante cariere dedicate cercetării arheologice și valorificării patrimoniului istoric dobrogean.

          Zaharia Covacef a „trăit” arheologia cu o pasiune rar întâlnită. Mânată de dorința a aduce la lumină mărturiile trecutului, a participat la zeci de campanii de cercetare și săpături arheologice desfășurate la Constanța, Mangalia, Agigea, Castelu, pe traseul gazoductului Rusia–Bulgaria, dar mai ales în marile cetăți ale Dobrogei antice: Sacidava, Tropaeum Traiani, Capidava, Carsium și Ulmetum. Dintre toate siturile pe care le-a cercetat de-a lungul carierei, Capidava a rămas cetatea sa de suflet, locul de care și-a legat o mare parte a activității științifice și al cărui trecut l-a adus mai aproape de public prin numeroase studii și cercetări.

Activitatea de teren s-a împletit armonios cu cercetarea și s-a dedicat cu pasiune studierii artei sculpturale antice, domeniu în care a devenit un specialist recunoscut. A publicat lucrări fundamentale, între care menționăm „Arta sculpturală în Dobrogea romană. Secolele I – III Chr.” (2002), „Sculptura antică din expoziția de bază a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța” (2011) și volumul „Bijuterii antice din aur. Din colecțiile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța” (2012), realizat în colaborare cu Virgil  Lungu și Constantin Chera. Acestora li se adaugă sute de studii, articole și comunicări științifice prezentate în țară și în străinătate, contribuții care au consolidat cercetarea arheologică dobrogeană în circuitul științific internațional.

Dincolo de erudiție și rigoare profesională, Zaharia Covacef și-a găsit echilibrul și împlinirea în familie. Alături de soțul său, Petre Covacef – inginer, scriitor și neobosit cercetător al istoriei Dobrogei, a format unul dintre cele mai respectate și admirate cupluri ale vieții culturale constănțene. Împreună au împărtășit aceeași pasiune pentru trecut și aceeași dragoste pentru acest ținut dintre Dunăre și mare. Cei care au cunoscut-o au păstrat imaginea unei personalități puternice, fascinante și profund umane.

„Rămân în amintirea noastră nerăbdarea cu care aștepta să plece pe șantier; entuziasmul și satisfacția încheierii unei campanii reușite; conștiinciozitatea cu care își valorifica materialele descoperite, entuziasmul la aflarea unei descoperiri deosebite și plăcerea cu care îți arăta propriile-i rezultate. Nimic nu era program. Totul venea de la sine, ca o normalitate. Putea lucra o lună la Capidava, pe șantier, și peste câteva zile să o ia de la capăt, la Ulmetum sau să supravegheze o săpătură de salvare la Tomis. Cu aceeași normalitate se angaja în organizarea unei expoziții, editarea unui catalog, descifrarea notațiilor pe carnete vechi de șantier, documentarea unui proiect”, au notat cei care i-au colegi, în „Piissimae memoriae” din revista Pontica XLVII (2014), volum ce i-a fost dedicat.

Zaharia Covacef s-a stins din viață la Constanța, la 23 august 2014, iar pentru colegi, colaboratori și toți cei care au avut prilejul de a o cunoaște, a rămas pentru totdeauna „Doamna arheologiei” – o prezență luminoasă și caldă, cu dragoste pentru oameni și antichitate.ă de cap uman, bijuterii de aur ori inscripțiile care îi amintesc pe gladiatorii Argutos și Skirtos. Lor li se alătură monumente istorice reprezentative ale Constanței, precum Mormântul Pictat de la Tomis și Edificiul Roman cu Mozaic.

La vernisaj au luat cuvântul reprezentanții muzeului, Florentina Bozîntan și Cristian Cealera, alături de prof. Valentina Apostol, director al Liceului Tehnologic „Tomis” Constanța, prof. Alexandrina Macarov și prof. Carmen Gheorghe, coordonatoarele activității elevilor, precum și prof. prof. Rodica Tatiana Pînzaru și prof. Cătălin Nicu Pisică, susținători ai proiectului. De menționat că expoziția face parte din seria „Colecții și colecționari” realizată de Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța. Invitatul special al evenimentului, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, a evidențiat rolul educației și al culturii în apropierea tinerilor de valorile patrimoniului național.

Un moment emoționant al întâlnirii l-a reprezentat acordarea diplomelor de participare elevilor expozanți, ca recunoaștere a muncii, seriozității și creativității investite în acest proiect expozițional.

Expoziția poate fi vizitată gratuit la sediul muzeului din strada Arhiepiscopiei nr. 7 până pe 12 iunie 2026, după care va fi găzduită de Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța. Vă invităm să descoperiți o expoziție în care patrimoniul antic își găsește o formă contemporană de expresie vizuală.

Fila de calendar de astăzi vă aduce în atenție o piesă arheologică deosebită, aflată în patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).

Este vorba despre o reprezentare a lui Hercule, cel mai  reputat erou al antichității, expresia forței fizice. Unii împărați romani, precum Commodus, s-au folosit de imaginea acestui erou în campaniile lor de propagandă. Astfel se explică multiplicarea imaginilor cu el în perioada romană.

Pe această piesă este reprezentat ultimul episod din acțiunea de prindere a mistrețului de pe muntele Erymanthus, cea de a patra muncă a eroului, din totalul celor 12. Hercule apare nud,  cu un corp atletic bine proporționat, cu barbă și păr cârlionțat. Este sculptat din față, în mers, purtând pe umeri mistrețul. Blana leului din Nemeea, ucis într-o muncă anterioară, se află pe umărul stâng. Personajul din fața sa, probabil regele Eurysteus (căruia eroul i-a îndeplinit cele 12 munci legendare), se află cu fața spre Hercule și are o mână ridicată în semn de implorare. Eroul se pregătește să arunce mistrețul viu într-un pithoi (vas de mari dimensiuni, similar unui butoi) în care regele se ascunsese de frică. Pe coloană, la depărtare de eroul care are pe umeri mistrețul, se află și ghioaga sa, element de identificare.

Coloana cu această reprezentare a făcut parte cel mai probabil dintr-un templu de mari dimensiuni, dedicat eroului cu 12 coloane pe care erau figurate toate cele douăsprezece munci ale sale. În aceeași zonă unde a fost găsită piesa respectivă a mai fost găsită o coloană reprezentând o altă muncă, anume îmblânzirea iepelor lui Diomede. Monumentul a fost datat în sec.II-III p.Chr.

Reclama zilei – Magazinul de manufactură și galanterie Nicolae Ghioca, strada Carol no.80 Constanța. Bogat asortiment de: cămăși bărbătești albe și în culori, gulere moi și tari, ciorapi de toate culorile pentru bărbați și copii, de tot felul. Pălării Borsalino, cravate, batiste, bretele și mănuși fine. Apă de colonie, săpunuri fine de toaletă. Mare asortiment de tricotage. (1924)

Patrimoniul antic al Dobrogei a prins o nouă viață joi, 4 iunie 2026, la The Museum of National History and Archaeology Constanta, odată cu vernisajul expoziției „Arheografii. Patrimoniul antic reinterpretat prin grafică vectorială”, un proiect realizat sub egida Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța.

Expoziția reunește lucrări realizate de elevii claselor a XI-a A și a X-a A, care au avut „provocarea” de a transpune patrimoniul arheologic într-un limbaj vizual contemporan. Folosind tehnicile specifice graficii vectoriale, tinerii expozanți, cursanți ai specializării Tehnician operator procesare text-imagine, au transformat artefacte și monumente emblematice ale Constanței în compoziții grafice moderne, demonstrând că istoria este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru prezent.

Printre sursele lor de inspirație se numără divinități din lumea antică, precum Șarpele Glykon, Isis, Fortuna cu Pontos, Hekate sau Cavalerul Trac, dar și piese spectaculoase din colecțiile muzeului, precum vasul de tip alabastron, vasul în formă de cap uman, bijuterii de aur ori inscripțiile care îi amintesc pe gladiatorii Argutos și Skirtos. Lor li se alătură monumente istorice reprezentative ale Constanței, precum Mormântul Pictat de la Tomis și Edificiul Roman cu Mozaic.

La vernisaj au luat cuvântul reprezentanții muzeului, Florentina Bozîntan și Cristian Cealera, alături de prof. Valentina Apostol, director al Liceului Tehnologic „Tomis” Constanța, prof. Alexandrina Macarov și prof. Carmen Gheorghe, coordonatoarele activității elevilor, precum și prof. prof. Rodica Tatiana Pînzaru și prof. Cătălin Nicu Pisică, susținători ai proiectului. De menționat că expoziția face parte din seria „Colecții și colecționari” realizată de Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța. Invitatul special al evenimentului, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, a evidențiat rolul educației și al culturii în apropierea tinerilor de valorile patrimoniului național.

Un moment emoționant al întâlnirii l-a reprezentat acordarea diplomelor de participare elevilor expozanți, ca recunoaștere a muncii, seriozității și creativității investite în acest proiect expozițional.

Expoziția poate fi vizitată gratuit la sediul muzeului din strada Arhiepiscopiei nr. 7 până pe 12 iunie 2026, după care va fi găzduită de Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța. Vă invităm să descoperiți o expoziție în care patrimoniul antic își găsește o formă contemporană de expresie vizuală.

Constanța, la începutul veacului XX, devenise un oraș foarte vizitat de către marii oameni de cultură ai României. Ion Luca Caragiale avea mulți prieteni în vechea urbe a Tomisului, iar unul dintre aceștia era inginerul Zossima, la care trăgea peste noapte de cele mai multe ori.

Într-o zi toridă de vară a anului 1902, scriitorul se plimba pe străduțele ce dădeau în Piața Ovidiu, printre tarabele și magazinele pestrițe, unde stăruiau încă farmecul și aromele Levantului și unde se vorbeau de-a valma toate limbile Dobrogei, de la româna celor mai mulți, la turcă, tătară, armeană, greacă sau evreiască…

S-a oprit în fața unui lustragiu bătrân, un tătar plin de ani și de nevoi, pe care îl mai salutase în diverse rânduri, în plimbările sale. Cu chef de glumă, cocoțat pe scăunelul moșneagului, Caragiale începu să își lanseze tirada de întrebări menite să îl încolțească și să îl pună în dificultate pe tătar, care răspundea, de fiecare dată, molcom, în româna sa cu accent specific:

„ – E frumos la voi, dar spune-mi Marea asta Neagră e mare, Osmane?

– E mare, bre boierule.

– Dar Dunărea asta, ce nu-i departe, e mare Osmane?

– E mare, bre.

– Păi stai că nu înțeleg. Dacă Marea e mare, cum să fie și Dunărea Mare? Care e mai mare și cum e Dunărea? Că Dunărea nu are cum să fie și Mare, și mare…”.

Derutat de schimbul de replici, neștiind ce să mai răspundă, bătrânul lustragiu tăcu dintr-o dată, își grăbi lucrul și după ce termină pantofii boierului, luă banii, își strânse scăunelul și se porni să plece acasă, după ce salută politicos. Făcu însă doar doi-trei pași, apoi se întoarse spre Caragiale și cu năduf și ironie, își zise ultima replică, punând punct discuției anterioare, într-un final:

„- Boierule, Marea e Mare, Dunărea e mare, dar și mata ești Mare… Pezevenghi!”

Osman plecă apoi aproape fugind, fără să mai aștepte vreo replică a scriitorului. Caragiale zâmbi amuzat, își aranjă mustața și porni spre casa Zossima, unde povesti, la prânz, fiecare replică purtată între el și bătrânul lustragiu Osman…

Reclama zilei – Afișe, Reclame, Liste de Masă și tot felul de imprimate artistic executate puteți găsi doar la Tipografia Dacia. (1932)

La 3 iunie 1939 s-a născut, în comuna bulgară Gargalâc, arheologul Mihai Bucovală (1939 – 2000), unul dintre veteranii mișcării arheologice și muzeistice din această parte de țară, după cum îl descria Zaharia Covacef în articolul omagial publicat în revista „Pontica”, volumul XXXII.

          Al patrulea copil al țăranului colonist Ion Bucovală, s-a mutat la Constanța împreună cu familia, în anul 1940. A urmat cursurile Liceului „Mircea cel Bătrân”, apoi pe cele ale Facultății de Istorie din cadrul Universității București, unde a optat pentru specializarea istorie veche și arheologie, efectuându-și practica pe șantierele de la Histria și Păcuiul lui Soare.

În anul 1963, imediat după terminarea facultății, a fost repartizat la Muzeul Regional al Dobrogei, devenit ulterior Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, instituție căreia i-a rămas dedicat timp de aproape patru decenii. A participat la organizarea și dezvoltarea colecțiilor muzeale și a contribuit esențial la cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului arheologic dobrogean. De numele său se leagă cercetări importante desfășurate la Tomis (inclusiv la Edificiul Roman cu Mozaic), Callatis, Carsium, Ostrov, Păcuiul lui Soare, iar din anul 1979, la Ovidiu, unde a fost descoperită prima fortăreață romano-bizantină de pe limes-ul vest-pontic.

În contextul studierii materialelor arheologice recuperate din necropole, a acordat un interes aparte materialului vitric, iar teza „Sticla de epocă romană în România”, elaborată sub îndrumarea științifică a academicianului Constantin Daicoviciu, i-a adus titlul de doctor în istorie, la 2 iunie 1977.

Activitatea de cercetare a lui Mihai Bucovală a fost variată, dar orientată cu precădere spre necropolele tomitane și sticlăria antică, cu precădere cea romană, iar studiile sistematice și aprofundate i-au adus afirmarea în lumea științifică din țară și de peste hotare.

Dintre lucrările științifice care poartă semnătura reputatului arheolog se impun a fi menționate „Necropolele elenistice la Tomis”, volum publicat în 1967 și „Vase antice de sticlă la Tomis”, apărut în 1968.

Cercetător exigent, pasionat și profund atașat de patrimoniul Dobrogei, Mihai Bucovală a lăsat în urmă o moștenire științifică de mare valoare.

Reclama zilei: „Cu începere de la 10 Mai s-a redeschis Terasa și Saloanele Cazinoului Comunal în fiecare seară Dans acompaniat de jazzul „Tivoli”. Intrare Liberă. Bufet bine asortat cu prețuri modeste”. (Dobrogea Jună, 1932)

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu Universitatea „Dokuz Eylül” din Izmir (Turcia), a organizat marți, 2 iunie 2026, conferința științifică internațională „Bridges Through Time. Art, Trade and Warfare from the Balkans to Anatolia in the First Millennium AD”.

Manifestarea a reunit cercetători, muzeografi și cadre universitare de la instituții de prestigiu din România, Turcia, Polonia, Bulgaria și Ungaria, într-un dialog științific dedicat relațiilor culturale, comerciale și militare dintre spațiul balcanic și Anatolia în primul mileniu al erei noastre. Conferința a evidențiat importanța colaborării interdisciplinare în cercetarea patrimoniului arheologic și istoric.

Printre instituțiile participante s-au numărat Institutul Național al Patrimoniului din București, Universitatea din Varșovia, Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta, Universitatea „Ovidius” Constanța, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universitatea Națională de Arte din București, Institutul Național de Arheologie cu Muzeu al Academiei Bulgare de Științe, Muzeul de Istorie Turda și Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.

Programul a inclus comunicări științifice dedicate artei, schimburilor comerciale, organizării militare și circulației culturale în lumea romană și romano-bizantină. Specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța au susținut intervenții privind descoperiri arheologice de la Tomis, circulația monetară în Scythia, basilicile paleocreștine sau importurile din Asia.

Din partea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, echipa organizatoare a fost formată din arheolog dr. Ingrid Petcu-Levei, cercetător dr. Radu Petcu și dr. Aurel Mototolea, șef Secție Muzeografie și Muzee Locale.

Desfășurată în format online, conferința a reprezentat un important prilej de consolidare a colaborărilor academice internaționale și de promovare a cercetării arheologice dedicate spațiului pontic și balcano-anatolian. Organizatorii și-au exprimat dorința ca această inițiativă să devină o tradiție academică și să continue, în edițiile viitoare, inclusiv prin întâlniri organizate fizic și vizite de documentare în situri arheologice și muzee.

/

Se cunoaște faptul că, în Antichitate, cei mici foloseau nucile sau alte fructe rotunde drept jucării, fie pentru a arunca la țintă, fie pentru a construi, similar modului în care copiii moderni folosesc bilele sau cuburile. În Roma antică, expresia „lasă-ți nucile” (nuces relinquere) era utilizată pentru a arăta faptul că cineva crește, își punea deoparte jucăriile și lasă în urmă copilăria.

Vârsta adultă la romani era considerată a fi de 12 ani pentru fete și de 14 ani pentru băieți, ceea ce coincidea și cu vârsta căsătoriei, deși logodna putea avea loc la vârste mai fragede. La pubertate, băieții treceau printr-un ritual care marca tranziția către vârsta adultă. Ceremonia avea un caracter simbolic și implica scoaterea medalionului de tip bulla și a tunicii pe care copilul le purtase în copilărie, urmată de îmbrăcarea unei toga bărbătească. Apoi, însoțit de părinți și de familia extinsă, tânărul le depunea în mod ceremonial pe altarul zeilor.

În general, se consideră că un ritual asemănător exista și în cazul fetelor, odată cu atingerea vârstei adulte. Acestea își depuneau păpușa preferată pe altarul zeilor casei la împlinirea vârstei de 12 ani sau înaintea căsătoriei legitime.

Și de aici încolo începea viața de adult!..

Reclama zilei: „Biciclete de curse Tour de France și de curse – la Zenith Yervant Beyazdjian – str. Ștefan cel Mare (Mangaliei) 48 – Constanța” (Dacia, 2 iunie 1928)

Suntem siguri că, de multe ori, ați auzit expresia „mamă este cea care te crește”, încetățenită, de altfel, în cultura noastră, însă cu siguranță că nu i-ați dat prea multă atenție. De Ziua Copilului, Muzeul de Arheologie și Istorie Națională dorește să vă reamintească faptul că toți copiii cresc cu dragoste și că cea mai mare iubire este cea purtată cei care ne dau viață și ne cresc și noi, copiii mici și mari, de ieri și de astăzi, le suntem recunoscători.

Vă propunem, așadar, o incursiune în lumea antică, prin intermediul unui cunoscut monument votiv, descoperit la Callatis și aflat în colecția Muzeului de Arheologie și Istorie Națională Constanța.

Pentru perioada antică, nu știm foarte multe despre relația dintre mame și copii, însă, cu siguranță, maternitatea era mai degrabă o activitate comună, iar mamele beneficiau de o rețea mai largă de sprijin din partea rudelor, a prietenelor de sex feminin sau a sclavilor casei. Familiile din clasa superioară aveau sclavi care contriuiau la îngrijirea și educația copiilor, iar grija pentru nou-născut sau pentru copilul mic era adesea delegată servitorilor ori sclavilor. Astfel, rutina primelor zile devenea un tipar în toate familiile. Copiii erau spălați, înfășați și apoi hrăniți la sân sau cu ajutorul unui recipient special, din ceramică sau sticlă, numit guttus, iar de la o anumită vârstă, erau hrăniți cu lingurița. Însă nu întotdeauna era posibil ca mama să-și alăpteze copilul. Pe de altă parte, în cazul femeilor din elita societății romane, eticheta impunea ca locul ei să fie luat de o sclavă sau de o femeie liberă angajată – doica de lapte ( nutrix, nutrices la plural) – care îl hrăna și îl îngrijea. Familiile care își permiteau această comoditate angajau, în mod ideal, o doică provenită din lumea greacă, tânără și cu un caracter bun. Caracterul doicii era foarte important, deoarece romanii credeau că acesta se transmite împreună cu laptele matern.

În casele romane, doica era una dintre cele mai prețuite persoane, având un loc important în economia relațiilor de familie. Chiar dacă era sclavă, recunoștința purtată de copilul pe care îl îngrijea o putea scoate din anonimat. Grăitor este un pasaj din opera scriitorului care spune în secolul I d.Chr, că „secundus est a matre nutricis dolor”, ceea ce se traduce prin: „durerea doicii este a doua doar după cea a mamei”.

De cele mai multe ori, relațiile dintre cei doi se încheiau doar odată cu marea trecere, iar numeroase exemplele de astfel de doici au devenit celebre datorită devotamentului lor. Un prim exemplu este Claudia Ecloge, o sclavă care a fost doica lui Lucius Domitius Ahenobarbus, sau așa cum îl cunoaște toată lumea, împăratul Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus. După sinuciderea acestuia, cele care s-au îngrijit de ridicarea corpului celui ajuns urât de toată lumea, de săvârșirea ritualurilor necesare și de așezarea cenușii lui în mormânt au fost doica sa și fosta iubită, Claudia Acte. Tot de la Roma se cunoaște și un altar funerar, datat în secolul al II-lea, care pomenește că cea pentru care este dedicat altarul este Volusia Tertulla, iar dedicantul și, prin urmare, persoana care a cumpărat monumentul este doica acesteia, Eutychia. Ea a așezat inscripția spre amintirea cele mai dulci fetițe. Volusia a murit la o vârstă fragedă, iar doica îi onora astfel amintirea.

Importanța doicilor în lumea romană, în care laptele matern făcea diferența pentru supraviețuirea copiilor, se reflectă și în cultul dedicat acestora, reprezentant prin diferite ipostaze iconografice. Una dintre ele este cultul dedicat zeităților numite Nutrices Augustae, cu rădăcini preromane și originar, sub această denumire, din Pannonia. În urmă cu aproximativ zece ani, erau cunoscute în jur de 40 de monumente dedicate acestora, în tot Imperiul Roman.

În orașul roman Poetovio, unde pare să fi fost centrul acestui cult, deoarece acolo sunt descoperite majoritate monumentelor asociate cu acestea, ele se află în fața multora dintre divinitățile din panteonul greco-roman. Nutrices Augustae sunt divinității din categoria zeităților protectoare ale nașterii, nou-născutului și a mamelor, dar și a familiei. În această calitate, ele sunt înfățișate întotdeauna în număr de trei, așezate și ținând în brațe copii mici, chiar nou-născuți, precum și ofrande de băutură și mâncare.

După cum se poate observa din cele de mai sus, o raritate arheologică pentru lumea romană este reprezentată de monumentul descoperit la Callatis, pe care figurează imaginea zeităților Nutrices Augustae, așa-numitele doici divine, deoarece monumente dedicate acestor divinități au fost descoperite rareori în alte provincii, în afara Pannoniei. Basorelieful a fost lucrat în calcar și poate fi datat, în contextul descoperirilor din Pannonia, la finalul secolului al II-lea și prima jumătate a secolului al III-lea.

Tuturor copiilor, de toate vârstele, vă dorim o zi minunată, pe care să o împărțiți cu părinții și cu cei care veghează să aveți o copilărie lipsită de griji!

Reclama zilei: „De la 1 iunie Fabrica de Mănuși de Piele Monopol a înființat un depozit pentru desfacerea en-detail cu prețuri fixate de fabrică la Casa Ciorapilor vis a vis de Hotel Grand” (ziarul Dacia, 1 iunie 1932)