Este anul 1895, iar Podul de la Cernavodă, numit după Regele României, Carol I, a fost terminat şi dat în folosinţă. A sosit şi momentul ca Dobrogea să intre pe harta transportului feroviar internaţional. Lumea bună a Bucureştilor visează ca  deja celebrul Orient Express să treacă prin capitala României, apoi să coboare în Dobrogea şi, de acolo, spre Constantinopol. CFR-ul, prin directorul general Gheorghe Duca şi Regia Monopolurilor Statului Român, prin directorul G.N. Manu înaintează această propunere Companiei Internaţionale de Wagons Lits (CIWL), dar se lovesc de un refuz categoric.

România se oferea chiar să asigure transportul maritim cu propriile nave cu aburi ale nou-înfiinţatului Serviciu Maritim al României, dar, chiar şi aşa, Europa nu pare interesată de includerea Dobrogei în acest sistem. Orient Express-ul care pleca din Paris nu putea să treacă prin Dobrogea (motivul invocat de CIWL fiind că transferul prin Bosfor s-ar fi făcut noaptea, ceea ce era interzis de legea Imperiului Otoman), însă românii nu se lasă şi insistă pentru aducerea unui tren internaţional.

În cele din urmă, CIWL cedează şi decide ca prin Dobrogea să treacă expresul Oostende – Constantinopole. Acesta pleca din Londra (fie din gara Victoria, fie din Charring Cross) şi ajungea la Dover, apoi pasagerii erau transferaţi peste Canalul Mânecii până pe continent, în staţiunea de lux belgiană Oostende, extrem de populară la finele secolului XIX şi preferată de casa regală a Belgiei.            Artizanul Podului de la Cernavodă, inginerul Anghel Saligny, este între timp numit, la 7 octombrie 1895, director general al CFR, fiind cel care acordă o marte atenţie inaugurării acestui tren internaţional. Se bucură şi de sprijinul Regelui Carol I, care insistă, la rândul său, pe căi diplomatice, pentru aducerea acestui tren în Dobrogea. Acesta începe să circule regulat pe ruta Oostende – Bruxelles – Koln – Frankfurt – Wurzburg – Nurnberg – Passau – Viena – Westenbahnhof – Budapesta – Vârciorova – Bucureşti Nord – Constanţa Port.

Expresul pleca marţi din Londra, la ora 10.05 şi ajungea la Constanţa joi, la ora 20.00. Pasagerii şi poşta erau aici îmbarcaţi pe vase şi ajungeau la Constantinopol vineri la ora 9.00, după un parcurs total de 70 de ore şi 55 de minute. În sens invers se pleca din Constantinopole vineri la 12.00, apoi trenul pornea din Constanţa sâmbătă la 3 dimineaţa şi ajungea la Londra, luni la 16.48.

Succesul acestui “Oostende Constantza Express” i-a făcut pe cei de la CIWL să accepte ca din 1896 Dobrogea să devină ţintă a mai celebrului Orient Express. Treptat, importanţa lui „Oostende Express” a scăzut.

În 1899, pe la Constanţa ajunge, în afara celebrului Orient Express, şi un al treilea tren internaţional: Berlin – Lemberg – Constanţa. Trenul berlinez mergea zilnic până la Bucureşti şi doar de două ori pe săptămână ajungea şi până în Portul Constanţa.    Cu timpul, în sec.XX, trenurile internaţionale care ajung la Constanţa nu mai sunt ceva neobişnuit… Ostende – Constantza Express, numit la un moment dat Oostende – Orient Express a fost însă primul…

Reclama zilei – Costume, Pardesiuri, Tailleuri pentru doamne. Croială elegantă execută Croitoria d-lui Nicolae M Bonef. Serviciu conștiincios. Str. Miron Costin no.18. (1924)

Sursa foto: Theo Van Rysselberghe – “Oostende Constantza Constantinopole Express”

Fila de calendar de astăzi vă aduce în atenție o piesă arheologică deosebită, aflată în patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).

Este vorba despre o reprezentare a lui Hercule, cel mai  reputat erou al antichității, expresia forței fizice. Unii împărați romani, precum Commodus, s-au folosit de imaginea acestui erou în campaniile lor de propagandă. Astfel se explică multiplicarea imaginilor cu el în perioada romană.

Pe această piesă este reprezentat ultimul episod din acțiunea de prindere a mistrețului de pe muntele Erymanthus, cea de a patra muncă a eroului, din totalul celor 12. Hercule apare nud,  cu un corp atletic bine proporționat, cu barbă și păr cârlionțat. Este sculptat din față, în mers, purtând pe umeri mistrețul. Blana leului din Nemeea, ucis într-o muncă anterioară, se află pe umărul stâng. Personajul din fața sa, probabil regele Eurysteus (căruia eroul i-a îndeplinit cele 12 munci legendare), se află cu fața spre Hercule și are o mână ridicată în semn de implorare. Eroul se pregătește să arunce mistrețul viu într-un pithoi (vas de mari dimensiuni, similar unui butoi) în care regele se ascunsese de frică. Pe coloană, la depărtare de eroul care are pe umeri mistrețul, se află și ghioaga sa, element de identificare.

Coloana cu această reprezentare a făcut parte cel mai probabil dintr-un templu de mari dimensiuni, dedicat eroului cu 12 coloane pe care erau figurate toate cele douăsprezece munci ale sale. În aceeași zonă unde a fost găsită piesa respectivă a mai fost găsită o coloană reprezentând o altă muncă, anume îmblânzirea iepelor lui Diomede. Monumentul a fost datat în sec.II-III p.Chr.

Reclama zilei – Magazinul de manufactură și galanterie Nicolae Ghioca, strada Carol no.80 Constanța. Bogat asortiment de: cămăși bărbătești albe și în culori, gulere moi și tari, ciorapi de toate culorile pentru bărbați și copii, de tot felul. Pălării Borsalino, cravate, batiste, bretele și mănuși fine. Apă de colonie, săpunuri fine de toaletă. Mare asortiment de tricotage. (1924)

Constanța, la începutul veacului XX, devenise un oraș foarte vizitat de către marii oameni de cultură ai României. Ion Luca Caragiale avea mulți prieteni în vechea urbe a Tomisului, iar unul dintre aceștia era inginerul Zossima, la care trăgea peste noapte de cele mai multe ori.

Într-o zi toridă de vară a anului 1902, scriitorul se plimba pe străduțele ce dădeau în Piața Ovidiu, printre tarabele și magazinele pestrițe, unde stăruiau încă farmecul și aromele Levantului și unde se vorbeau de-a valma toate limbile Dobrogei, de la româna celor mai mulți, la turcă, tătară, armeană, greacă sau evreiască…

S-a oprit în fața unui lustragiu bătrân, un tătar plin de ani și de nevoi, pe care îl mai salutase în diverse rânduri, în plimbările sale. Cu chef de glumă, cocoțat pe scăunelul moșneagului, Caragiale începu să își lanseze tirada de întrebări menite să îl încolțească și să îl pună în dificultate pe tătar, care răspundea, de fiecare dată, molcom, în româna sa cu accent specific:

„ – E frumos la voi, dar spune-mi Marea asta Neagră e mare, Osmane?

– E mare, bre boierule.

– Dar Dunărea asta, ce nu-i departe, e mare Osmane?

– E mare, bre.

– Păi stai că nu înțeleg. Dacă Marea e mare, cum să fie și Dunărea Mare? Care e mai mare și cum e Dunărea? Că Dunărea nu are cum să fie și Mare, și mare…”.

Derutat de schimbul de replici, neștiind ce să mai răspundă, bătrânul lustragiu tăcu dintr-o dată, își grăbi lucrul și după ce termină pantofii boierului, luă banii, își strânse scăunelul și se porni să plece acasă, după ce salută politicos. Făcu însă doar doi-trei pași, apoi se întoarse spre Caragiale și cu năduf și ironie, își zise ultima replică, punând punct discuției anterioare, într-un final:

„- Boierule, Marea e Mare, Dunărea e mare, dar și mata ești Mare… Pezevenghi!”

Osman plecă apoi aproape fugind, fără să mai aștepte vreo replică a scriitorului. Caragiale zâmbi amuzat, își aranjă mustața și porni spre casa Zossima, unde povesti, la prânz, fiecare replică purtată între el și bătrânul lustragiu Osman…

Reclama zilei – Afișe, Reclame, Liste de Masă și tot felul de imprimate artistic executate puteți găsi doar la Tipografia Dacia. (1932)

La 3 iunie 1939 s-a născut, în comuna bulgară Gargalâc, arheologul Mihai Bucovală (1939 – 2000), unul dintre veteranii mișcării arheologice și muzeistice din această parte de țară, după cum îl descria Zaharia Covacef în articolul omagial publicat în revista „Pontica”, volumul XXXII.

          Al patrulea copil al țăranului colonist Ion Bucovală, s-a mutat la Constanța împreună cu familia, în anul 1940. A urmat cursurile Liceului „Mircea cel Bătrân”, apoi pe cele ale Facultății de Istorie din cadrul Universității București, unde a optat pentru specializarea istorie veche și arheologie, efectuându-și practica pe șantierele de la Histria și Păcuiul lui Soare.

În anul 1963, imediat după terminarea facultății, a fost repartizat la Muzeul Regional al Dobrogei, devenit ulterior Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, instituție căreia i-a rămas dedicat timp de aproape patru decenii. A participat la organizarea și dezvoltarea colecțiilor muzeale și a contribuit esențial la cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului arheologic dobrogean. De numele său se leagă cercetări importante desfășurate la Tomis (inclusiv la Edificiul Roman cu Mozaic), Callatis, Carsium, Ostrov, Păcuiul lui Soare, iar din anul 1979, la Ovidiu, unde a fost descoperită prima fortăreață romano-bizantină de pe limes-ul vest-pontic.

În contextul studierii materialelor arheologice recuperate din necropole, a acordat un interes aparte materialului vitric, iar teza „Sticla de epocă romană în România”, elaborată sub îndrumarea științifică a academicianului Constantin Daicoviciu, i-a adus titlul de doctor în istorie, la 2 iunie 1977.

Activitatea de cercetare a lui Mihai Bucovală a fost variată, dar orientată cu precădere spre necropolele tomitane și sticlăria antică, cu precădere cea romană, iar studiile sistematice și aprofundate i-au adus afirmarea în lumea științifică din țară și de peste hotare.

Dintre lucrările științifice care poartă semnătura reputatului arheolog se impun a fi menționate „Necropolele elenistice la Tomis”, volum publicat în 1967 și „Vase antice de sticlă la Tomis”, apărut în 1968.

Cercetător exigent, pasionat și profund atașat de patrimoniul Dobrogei, Mihai Bucovală a lăsat în urmă o moștenire științifică de mare valoare.

Reclama zilei: „Cu începere de la 10 Mai s-a redeschis Terasa și Saloanele Cazinoului Comunal în fiecare seară Dans acompaniat de jazzul „Tivoli”. Intrare Liberă. Bufet bine asortat cu prețuri modeste”. (Dobrogea Jună, 1932)

Se cunoaște faptul că, în Antichitate, cei mici foloseau nucile sau alte fructe rotunde drept jucării, fie pentru a arunca la țintă, fie pentru a construi, similar modului în care copiii moderni folosesc bilele sau cuburile. În Roma antică, expresia „lasă-ți nucile” (nuces relinquere) era utilizată pentru a arăta faptul că cineva crește, își punea deoparte jucăriile și lasă în urmă copilăria.

Vârsta adultă la romani era considerată a fi de 12 ani pentru fete și de 14 ani pentru băieți, ceea ce coincidea și cu vârsta căsătoriei, deși logodna putea avea loc la vârste mai fragede. La pubertate, băieții treceau printr-un ritual care marca tranziția către vârsta adultă. Ceremonia avea un caracter simbolic și implica scoaterea medalionului de tip bulla și a tunicii pe care copilul le purtase în copilărie, urmată de îmbrăcarea unei toga bărbătească. Apoi, însoțit de părinți și de familia extinsă, tânărul le depunea în mod ceremonial pe altarul zeilor.

În general, se consideră că un ritual asemănător exista și în cazul fetelor, odată cu atingerea vârstei adulte. Acestea își depuneau păpușa preferată pe altarul zeilor casei la împlinirea vârstei de 12 ani sau înaintea căsătoriei legitime.

Și de aici încolo începea viața de adult!..

Reclama zilei: „Biciclete de curse Tour de France și de curse – la Zenith Yervant Beyazdjian – str. Ștefan cel Mare (Mangaliei) 48 – Constanța” (Dacia, 2 iunie 1928)

Suntem siguri că, de multe ori, ați auzit expresia „mamă este cea care te crește”, încetățenită, de altfel, în cultura noastră, însă cu siguranță că nu i-ați dat prea multă atenție. De Ziua Copilului, Muzeul de Arheologie și Istorie Națională dorește să vă reamintească faptul că toți copiii cresc cu dragoste și că cea mai mare iubire este cea purtată cei care ne dau viață și ne cresc și noi, copiii mici și mari, de ieri și de astăzi, le suntem recunoscători.

Vă propunem, așadar, o incursiune în lumea antică, prin intermediul unui cunoscut monument votiv, descoperit la Callatis și aflat în colecția Muzeului de Arheologie și Istorie Națională Constanța.

Pentru perioada antică, nu știm foarte multe despre relația dintre mame și copii, însă, cu siguranță, maternitatea era mai degrabă o activitate comună, iar mamele beneficiau de o rețea mai largă de sprijin din partea rudelor, a prietenelor de sex feminin sau a sclavilor casei. Familiile din clasa superioară aveau sclavi care contriuiau la îngrijirea și educația copiilor, iar grija pentru nou-născut sau pentru copilul mic era adesea delegată servitorilor ori sclavilor. Astfel, rutina primelor zile devenea un tipar în toate familiile. Copiii erau spălați, înfășați și apoi hrăniți la sân sau cu ajutorul unui recipient special, din ceramică sau sticlă, numit guttus, iar de la o anumită vârstă, erau hrăniți cu lingurița. Însă nu întotdeauna era posibil ca mama să-și alăpteze copilul. Pe de altă parte, în cazul femeilor din elita societății romane, eticheta impunea ca locul ei să fie luat de o sclavă sau de o femeie liberă angajată – doica de lapte ( nutrix, nutrices la plural) – care îl hrăna și îl îngrijea. Familiile care își permiteau această comoditate angajau, în mod ideal, o doică provenită din lumea greacă, tânără și cu un caracter bun. Caracterul doicii era foarte important, deoarece romanii credeau că acesta se transmite împreună cu laptele matern.

În casele romane, doica era una dintre cele mai prețuite persoane, având un loc important în economia relațiilor de familie. Chiar dacă era sclavă, recunoștința purtată de copilul pe care îl îngrijea o putea scoate din anonimat. Grăitor este un pasaj din opera scriitorului care spune în secolul I d.Chr, că „secundus est a matre nutricis dolor”, ceea ce se traduce prin: „durerea doicii este a doua doar după cea a mamei”.

De cele mai multe ori, relațiile dintre cei doi se încheiau doar odată cu marea trecere, iar numeroase exemplele de astfel de doici au devenit celebre datorită devotamentului lor. Un prim exemplu este Claudia Ecloge, o sclavă care a fost doica lui Lucius Domitius Ahenobarbus, sau așa cum îl cunoaște toată lumea, împăratul Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus. După sinuciderea acestuia, cele care s-au îngrijit de ridicarea corpului celui ajuns urât de toată lumea, de săvârșirea ritualurilor necesare și de așezarea cenușii lui în mormânt au fost doica sa și fosta iubită, Claudia Acte. Tot de la Roma se cunoaște și un altar funerar, datat în secolul al II-lea, care pomenește că cea pentru care este dedicat altarul este Volusia Tertulla, iar dedicantul și, prin urmare, persoana care a cumpărat monumentul este doica acesteia, Eutychia. Ea a așezat inscripția spre amintirea cele mai dulci fetițe. Volusia a murit la o vârstă fragedă, iar doica îi onora astfel amintirea.

Importanța doicilor în lumea romană, în care laptele matern făcea diferența pentru supraviețuirea copiilor, se reflectă și în cultul dedicat acestora, reprezentant prin diferite ipostaze iconografice. Una dintre ele este cultul dedicat zeităților numite Nutrices Augustae, cu rădăcini preromane și originar, sub această denumire, din Pannonia. În urmă cu aproximativ zece ani, erau cunoscute în jur de 40 de monumente dedicate acestora, în tot Imperiul Roman.

În orașul roman Poetovio, unde pare să fi fost centrul acestui cult, deoarece acolo sunt descoperite majoritate monumentelor asociate cu acestea, ele se află în fața multora dintre divinitățile din panteonul greco-roman. Nutrices Augustae sunt divinității din categoria zeităților protectoare ale nașterii, nou-născutului și a mamelor, dar și a familiei. În această calitate, ele sunt înfățișate întotdeauna în număr de trei, așezate și ținând în brațe copii mici, chiar nou-născuți, precum și ofrande de băutură și mâncare.

După cum se poate observa din cele de mai sus, o raritate arheologică pentru lumea romană este reprezentată de monumentul descoperit la Callatis, pe care figurează imaginea zeităților Nutrices Augustae, așa-numitele doici divine, deoarece monumente dedicate acestor divinități au fost descoperite rareori în alte provincii, în afara Pannoniei. Basorelieful a fost lucrat în calcar și poate fi datat, în contextul descoperirilor din Pannonia, la finalul secolului al II-lea și prima jumătate a secolului al III-lea.

Tuturor copiilor, de toate vârstele, vă dorim o zi minunată, pe care să o împărțiți cu părinții și cu cei care veghează să aveți o copilărie lipsită de griji!

Reclama zilei: „De la 1 iunie Fabrica de Mănuși de Piele Monopol a înființat un depozit pentru desfacerea en-detail cu prețuri fixate de fabrică la Casa Ciorapilor vis a vis de Hotel Grand” (ziarul Dacia, 1 iunie 1932)

La 31 mai 1927, un amplu articol publicat în ziarul „Dacia” prezenta vizita la Constanța a generalului Mihail Ionescu, subsecretar de stat în Ministerul Comunicațiilor, sosit pentru a inspecta lucrările feroviare și pentru a stabili ultimele detalii privind inaugurarea noii linii Constanța – Movilă.

În cadrul deplasării, oficialul, însoțit de primarul Ion Bentoiu (1875–1956), prefectul Andrei Popovici și alți reprezentanți ai autorităților locale și centrale, a verificat stadiul lucrărilor la linia ferată către Movilă, localitate cunoscută ulterior sub numele de Carmen Sylva și devenită astăzi Eforie Sud. Autoritățile pregăteau inaugurarea oficială, programată pentru 5 iunie 1927.

„Cu privire la inaugurarea liniei Constanța – Tekirghiol – Movilă, solemnitate ce va avea loc irevocabil duminică 5 iunie, d. general Mihai Ionescu a stabilit următorul program: un tren special pleacă sâmbătă noaptea la orele 11 din București spre Constanța, cu miniștrii și invitați și va sosi la Constanța la orele 8 dimineața. Același tren va pleca din gara locală la ora 8 și va ajunge la Movilă la orele 9. La orele 8 și jumătate un al doilea tren pus în mod gratuit la dispoziția publicului ce ar dori să asiste la solemnități, va pleca din Constanța.

Festivitatea va începe la orele 10 a.m., iar înapoierea ambelor trenuri va avea loc la orele 11 și jumătate și 12 jumătate. La orele 1, va avea loc în saloanele cazinoului municipal un dejun oferit de către prefectură, iar între 5 și 6 d.a. oaspeții se vor înapoia la Capitală” – este detaliat în articolul de presă programul festivității.

Vizita subsecretarului de stat a inclus și discuții privind construirea unui Palat CFR la Constanța. Edificiul urma să fie ridicat pe strada Carol, iar costurile, estimate la aproximativ 40 de milioane de lei, urmau să fie suportate integral de administrația Căilor Ferate. „În acest scop d. general Ionescu însoțit de către d. primar Bentoiu a vizitat terenul la fața locului, decizând ca până la sfârșitul săptămânii acesteia să se aranjeze cazarea celor 16 familii ceferiste ce urmează a evacua casele ce vor fi dărâmate, după care se va pune piatra fundamentală a palatului, astfel ca până la toamnă, construcția să fie gata la roșu”, se precizează în articol.

Relatarea din presa vremii surprinde și un alt aspect important: decizia construirii unei ramificații către Tekirghiol-Sat, actualul Techirghiol. Autoritățile considerau necesară această legătură pentru dezvoltarea stațiunii balneare și pentru integrarea ei în noua rețea feroviară a litoralului. În același timp, articolul amintește de planurile privind continuarea căii ferate către Mangalia, proiect materializat abia peste mai bine de un deceniu și inaugurat la 17 iulie 1938.

Inspecția generalului Mihail Ionescu nu s-a limitat la noua linie spre sudul litoralului. Acesta a analizat și situația căii ferate Constanța – Mamaia, inaugurată încă din anul 1905 pentru a facilita accesul turiștilor către stațiunea de pe malul lacului Siutghiol. Constatând inconvenientele cauzate de traversarea unor zone urbane aflate în plină dezvoltare, subsecretarul Ionescu a decis modificarea traseului. „Ministrul a vizitat apoi linia Constanța – Mamaia pe porțiunea ce trece prin bulevardul Regina Maria. D-sa a coborât în diferite puncte, spre a se convinge de numeroasele desavantagii ce decurg pentru oraș din existența acestei linii și în consecință, a decis strămutarea traseului, astfel ca să iasă direct pe bulevardul independenței de unde o să se racordeze cu linia târgului de vite și să continue până în dreptul fabricei de postav de pe malul lacului, de unde se va uni cu linia existentă în momentul de față”, se mai arată în articolul menționat.

Reclamă: „La Gheata Legantă” – Desfacerea încălțămintelor din renumita fabrică „Derby” – D. Musuris – strada Carol no. 38 Constanța – A fost un mare transport de încălțăminte moderne, pentru bărbați, dame și copii, care se vând cu prețurile cele mai reduse – Garantăm pentru durabilitate – vizitați și vă veți convinge”

Sursă foto: Adevărul

Sfârșitul lunii mai surprinde, în paginile presei constănțene interbelice, atmosfera orașului de altădată: festivități dedicate Zilei Eroilor, vitrine împodobite fastuos, accidente pe litoral și polemici edilitare.

 „Imprudențe fatale” – ziarul „Marea Neagră”, din 29 mai 1924

„Au început băile la mare și sute de elevi aleargă imediat ce au scăpat de pe la școli să facă băi. Este un bine acesta din punct de vedere higienic, dar ar fi nevoie de mai multă pază, pentru că mulți dintre ei nu știu să înoate și sunt adesea în primejdie de moarte.

Iată un caz când numai datorită curajului un seminarist s-a putut salva viața unui copil. Aseară, ca întotdeauna, a venit în dreptul spitalului militar foarte multă școlărime. Deodată jocul vesel al celor ce făceau bae, a fost întrerupt de un disperat strigăt de «Ajutor»! O tăcere mormântală se făcu și nimeni nu îndrăznea să se ducă pentru a salva viața aceluia ce lupta cu valurile. Atunci, din mijlocul mulțimei elevul seminarist Sâmpetru Simion se aruncă spre sinistrat, de unde se întoarce aducând aproape în nesimțire pe un licean a cărui nume ne scapă.

De aceea datori suntem să nu ne lăsăm prea cu încredere în jocul valurilor, căci la fiece pas ne pândește moarte. Și să nu uităm că «paza bună trece primejdia rea»”

„Un cavou lângă poștă” – ziarul „Dacia”, 30 mai 1925

„Un scandal și o rușine pentru orașul nostru. Seria caraghiozlâcurilor, a abuzurilor și a „trebușoarelor” edilitare, pare a nu fi luat sfârșit. Eri dimineață, trecătorii s-au pomenit pe strada Carol la întretăerea cu strada Al. Lahovari, cu o bacară în formă de cavou, mai lată ca însuși trotuarul și așezată alături de poștă, împiedicând circulația pietonilor.

Stabilirea în cea mai principală arteră a orașului a acestei barăci constitue nu numai o rușine, ci și un adevărat scandal. E suspectă această apariție în zilele când în consiliul comunal se discută cu aprindere desființarea barăcilor din oraș și când d. primar Virgil Andronescu și-a dat cuvântul că în termenul cel mai scurt nu vor mai exista barăci în interiorul orașului.

Facem atent pe d. Andronescu că nu vom înceta lupta noastră, începută astăzi, până când publicul nu va căpăta deplină satisfacție, ridicându-se acest cavou și redându-se astfel trotuarul circulației”.

„Sărbătorirea Zilei Eroilor la Constanța” – ziarul „Dacia”, 30 mai 1925

„Serbarea ostășească. După amiază, pe platoul din dosul regimentului 9 Cavalerie, a avut loc o serbare câmpenească organizată de echipele sportive militare și civile. În grădina Gruber de la vii, Ziua Eroilor a fost de asemenea sărbătorită de publicul constănțean. Au făcut o frumoasă impresie vitrinele magazinelor „La fortuna”, și P. Schapira, precum și fațada magazinului federal al cooperativelor sătești, îmbrăcată în covoare naționale.

Seara la ora 9:00 a avut loc o retragere cu torțe, comandată de către d. maior N. Jugureanu. În tot timpul festivităților, în oraș a domnit cea mai perfectă ordine datorită muncii depuse de către d. prefect al poliției, Grigore Ștefu, și a întregului aparat polițienesc”.

Reclama – „Allo! Pentru a satisface onor publicul constănțean Magazinul de Coloniale en gros Frații I. Târpa din strada Carol 56 (sub hotel Bristol) cu începere de la 21 mai a.c. a înființat pe lângă secția engros și una cu endetail cu specialiști rutinați în branșă. Onor, clientela era rugată a ne vizita și a profita de avantajele enorme ale magazinului nostru și cu prețurile cele mai convenabile”.

Sursă foto: Biblioteca Națională Digitală

În ediția din 29 mai 1929, ziarul „Dobrogea Jună” publica articolul „Doleanțele unor funcționari nedreptățiți”, în care era prezentată situația piloților maritimi din Portul Constanța, una dintre cele mai importante categorii profesionale ale activității portuare interbelice.

Textul descria rolul esențial al piloților în funcționarea portului: aceștia conduceau vasele din rada portului către cheuri și invers, asigurând manevrele în siguranță ale navelor într-un bazin portuar dificil, afectat adesea de furtuni și condiții meteorologice severe: „… lor li se încredințează de către comandanții vapoarelor delicata sarcină de a conduce vasele în cursul diverselor manevrări sau deplasări ce se fac în port, pentru că navigatorii străini, ba chiar și majoritatea navigatorilor români nu cunosc suficient diferitele adâncimi ale bazinurilor, distanțele dintre cheuri și alte amănunte topografice, a căror cunoaștere implică o lungă experiență”.

Într-un memoriu adresat Inspectoratului General al Porturilor, cei șase piloți ai Căpităniei Portului Constanța reclamau faptul că nu au mai fost avansați de aproape un deceniu. Ei arătau că activitatea lor se desfășura permanent, zi și noapte, inclusiv în timpul iernii și al furtunilor, fără plata orelor suplimentare, în timp ce alte categorii de personal din sistemul portuar beneficiaseră deja de majorări salariale și avansări.

Piloții solicitau introducerea unei ierarhii profesionale clare – piloți, piloți principali și șefi piloți – precum și salarizare corespunzătoare responsabilităților asumate. Totodată, subliniau necesitatea atragerii unui personal tânăr, bine pregătit și cunoscător de limbi străine, capabil să răspundă cerințelor navigației maritime moderne.

Redăm în rândurile următoare un fragment din memoriu: „Serviciul nostru neregulat ne obligă să muncim zi noaptea, făcând ore suplimentare peste orele legiferate, pentru cari nu primim nicio plată, pe când la serviciul porturilor maritime se plătesc diurne. Parte din noi ne pregătim să eșim la pensie și vedem cu durere că vom avea o pensie prea mică în raport cu viața.

Rugăm respectuos pe toți superiorii binevoitori față de noi, cari vor bine merita de la copiii noștri, să ni se facă dreptatea care ni se cuvine și nouă, avansându-ne și pe noi piloții cu dreptul care ni se cuvine legal, iar nu să-l cerșim; să fim egali la drepturi după cum suntem obligați cu toții la datorii.

Ne permitem a propune ca să fim și noi încadrați, să fie trei clase de piloți, două clase de piloți principali și șefi piloți, ca să poată atrage pe tineretul marinăresc cu mai mare cultură și cari să cunoască și limbi străine și să fie bine retribuiți.

Am fost trei piloți din cei vechi numiți șefi piloți, astăzi am rămas piloți cl. I-a. Nu ținem la titlu, dar să fim și noi încadrați într-o leagă mai mare, căci majoritatea piloților sunt numiți și avansați prin decrete regale.

Având în vedere importanța pe care o au piloții în activitatea portului nostru, precum și dreptatea cauzei lor, socotim că cei în drept vor rezolva favorabil aceste legitime doleanțe”.

Reclama zilei: „Cunoscuta și apreciata CROITORIE Badea Constantinescu s-a mutat tot pe strada Carol însă la no. 117 (Cofetăria Adulis) peste drum de Chioșcul Regal al terenului sportiv din Grădina Publică. Cu ocaziunea mutării, d. Badea Constantinescu a adus un important stok de ștofe noi, din cele mai apreciate desenuri și culori, pentru COSTUME și PARDESIURI – satisfăcând pretenții după jurnalele celor mai noi mode din Paris.

Onorata clientală e rugată să viziteze noul amenajament al Croitoriei d-lui Badea Constantinescu pentru a se convinge de noutatea ștofelor, de serviciul prompt și conștiincios, precum și de avantagiile prețurilor”.

Sursa foto: Florentina Bozîntan

La 28 mai 1932, ziarul Dobrogea Jună publica pe prima pagină un amplu articol dedicat împlinirii a 50 de ani de la adoptarea Legii pentru regularea proprietății imobiliare rurale în Dobrogea, promulgată în aprilie 1882. Articolul analiza efectele reformei funciare introduse de statul român după integrarea Dobrogei în granițele României, în urma Războiului de Independență și a Congresului de la Berlin din 1878.

Legea din 1882, elaborată în timpul guvernării lui Mihail Kogălniceanu, reprezenta una dintre cele mai importante măsuri administrative și economice aplicate în noua provincie românească. Scopul acesteia era unificarea regimului proprietății din Dobrogea cu cel existent în Vechiul Regat, precum și stimularea colonizării și dezvoltării agriculturii.

Conform datelor prezentate în articolul din Dobrogea Jună, în anul 1882 erau recunoscute drepturile asupra a 176.075 de hectare de teren pentru 21.743 de locuitori ai Dobrogei, atât în județul Tulcea, cât și în județul Constanța, dintr-o suprafață totală de 1.327.192 hectare suprafață totală a Dobrogei. Textul amintește și de procesul de delimitare și parcelare a terenurilor, precum și facilitățile acordate de stat pentru cumpărarea loturilor agricole în rate, pe termen lung, respectiv pe o  durata de 20 – 30 de ani. Astfel, la nivelul județului Constanța au fost recunoscute 101.002 hectare pentru 10.637 locuitori, din care 10.538 hectare pentru 1.337 bulgari și 14.624 hectare pentru 2.289 română.

Articolul menționează și modificările legislative ulterioare, în special pe cele din anii 1910 și 1912, prin care autoritățile au încercat să corecteze dificultățile apărute în aplicarea legii inițiale. Printre acestea se numărau drepturile acordate veteranilor Războiului de Independență de a cumpăra terenuri, posibilitatea funcționarilor de a arenda loturile primite și reglementarea situației moștenitorilor proprietăților rurale:

„În anul 1912 se obține legea pentru modificare legei pentru regularea proprietăței imobiliare rurale în Dobrogea cu 4 articole:

1) se dă posibilitatea ofițerilor din campania 1877 – 1978 sau urmașilor lor în linie directă să cumpere până la 150 ha loturi, ce le posedau sub diferite titluri și de care erau deposedați; 100 de ofițeri veterani au cumpărat 903 ha de la stat în județul Constanța.

2) funcționarii au libertatea să locuiască în altă parte decât loturile cumpărate, cu posibilitatea de a le arenda pe câte 3 ani, cât timp vor fi în funcție.

3) Femeile și moștenitorii titlurilor loturilor mari și mici au facultatea să le vândă în temrn de 5 ani de la moartea titularilor etc.

4) Pământurile improductive ale statului, cari se află înfundate în proprietăți străine, se vor putea vinde de minister proprietarilor cu a căror proprietate se găsesc amestecate și cu prețul variind după calitate, de la 80 – 100 ha”.

Articolul surprinde și aspectele controversate ale reformei. Deși legea avea drept scop colonizarea și stabilizarea populației în mediul rural, numeroși împroprietăriți nu au rămas să lucreze efectiv terenurile primite. „Mulți au cerut fără să fi văzut pământul și chiar fără să fi avut vreo legătură cu agricultura, iar când au fost somați să achite șase franci pe an, l-au lăsat în părăsire”, se mai arată în materialul jurnalistic.

Totodată, administrația locală și sistemul fiscal au generat nemulțumiri în rândul populației. În acest context, era evocată și opinia lui Mihail Kogălniceanu, care declara în Camera Deputaților, în anul 1885, că legea proprietății „este nedreaptă și mai nedreaptă este cum se aplică”.

Reclama zilei: „Nu vă influențați de reclame ușoare! Adevărata reclamă este realitatea! Voiți a vă convinge? Vizitați expoziția de fotografii a Studioului Fotografic al artiștilor fotografi Aurel Demetru Lupu și Ștefan Bartha din strada Carol 56 (sub Hotel Bristol), unde cu prețuri extrem de reduse obțineți fotografii artistice în toate genurile. Cel mai spațios și bine amenajat pentru orice ocaziune. Laboratoare speciale pentru lucrări de amatori și depozit de materiale și aparate fotografice cele mai renumite mărci. Deci vizitați cu încredere institutul model al artiștilor fotografi cari sunt simpatica atracție a adevăraților amatori de fotografii de artă.” (1932)

Sursa foto: www.ziarulamprenta.ro

Harta Dobrogei – Dicționarul universal de istorie și geografie, editat de profesorii francezi M. N. Bouillet și A. Chassang,

ediția 27, din 1880.