Unul dintre cele mai cunoscute localuri de petrecere din anii interbelici a fost Cabaretul Britania, un teatru de varietăți care funcționa pe strada Lascăr Catargiu (astăzi Nicolae Titulescu), vizavi de Casa cu Lei, colț cu actuala stradă Gheorghe Dumitrașcu (fostă Dianei).

Condus de antreprenorul Mișu Georgescu, localul devenise celebru încă dinaintea Primului Război Mondial, când își câștigase supranumele de „Moulin Rouge-ul Constanței” sau „Paradisul Constanței”. La 1 noiembrie 1924, aici se deschidea stagiunea artistică de toamnă a localului, iar presa vremii anunța că Britania urma să găzduiască, în sezonul rece, spectacole deosebite și recitaluri ale unor mari artiști internaționali.

În ziarul Dacia se menționau următoarele: „Frumoasele seri pe care publicul select al Constanței le-au petrecut în cursul anului trecut în acest local sunt încă în memoria tuturor. Direcțiunea teatrului n-a cruțat niciun sacrificiu pentru a pune la dispoziția publicului constănțean cele mai alese și mai distractive spectacole”.

 Chiar în prima seară a stagiunii, într-o zi de sâmbătă, pe scena cabaretului au urcat artiști de renume, veniți din marile capitale ale Europei. Capul de afiș era ținut de celebra dizeuză (cântăreață de estradă) La Zurka, venită de la Teatrul Olympia din Paris, dar și de duo-ul Maddy et Brezzo, neîntrecuți dansatori și cântăreți aduși de la Palais Royal. Nu erau singurii artiști de marcă, lista era completată de următorii: Paulette Darty – renumită cântăreață internațională, Elli Tollen – cupletistă de la Teatrul Renaucher din Viena, Helene Andresy – cântăreață a Teatrului Trocadero din Berlin, de Manon – cântăreață de limbă rusă și de jargon, dar și de duetul Solte, specializat în dansuri moderne. Alături de toți aceștia, în program mai erau și alte zece numere executate de alți cântăreți și dansatori obișnuiți ai Varieteului Britania.

Lunile noiembrie și decembrie 1924 au fost, așadar, unele de pomină, în fiecare seară, cabaretul fiind luat cu asalt de către iubitorii teatrului de variete, dornici să petreacă până dimineața…

„Luni dimineața, la Balcic, pe bordul distrugătorului „Mărășești”, dl ministru al comunicațiilor, C. Dumitriu și dl comandor St. Popescu, căpitanul portului Constanța, au înmânat principesei Ileana brevetul de ofițer de bord gradul I, obținut în urma examenului dat la școala navală din Constanța. A avut loc apoi o masă pe bordul distrugătorului.” (Dacia, 1 nov. 1928)

„O fugă inopinată – Astăzi dimineața, d-na Paulina Popescu, născută Kanareva, din str. Fericirei No. 16, a reclamat poliției următoarele: Soțul său, Victor Popescu, funcționar la percepția fiscală din localitate, întreținând oarecari relațiuni amoroase cu o femeie de moravuri ușoare, a fugit în tovărășia acesteia, la București. Înainte de a fugi, Popescu profitând de faptul că soața-i dormea, i-a furat toată rufăria și toate bijuteriile ce le poseda. Poliția a luat măsuri pentru prinderea fugarilor.” (Dacia, 1924)

„Atacul banditesc din str. Carol – Un ardelean jefuit de 600 dolari – Domnul Ion R. Ciucu, sosit eri (1 noiembrie) din America, a fost victima bandiților ce operează în nasul poliției, pe străzile orașului nostru. Eșind aseară pe la ora 10 din bodega „Jubileu“, când ajunse în fața Poștei, un necunoscut l-a trântit pe jos acoperindu-l cu un palton, și până să se desmeticeastă, hoțul dispăruse luând cu sine și 600 dolari, pe cari Cincu îi cel avea asupra sa”. (Dacia, 2 nov. 1923) (Poșta orașului funcționa pe strada Carol (Tomis) în primul sediu al Primăriei Constanța, astăzi Muzeul de Artă Populară. În reclamele vremii, restaurantul de categoria I Jubileu funcționa chiar vis-a-vis de Poștă).

„Președintele societății culturale «I. L. Caragiale» de la liceul «Mircea cel Bătrân», d. N. Papatanasiu a scris un memoriu intitulat «Pomul de Crăciun» care va fi jucat de elevele institutului «Louise Anghene». Reprezentarea acestei piese urmând să aibă loc de Crăciun, s-a început de pe acum repetițiile, sub directa conducere a autorului.” (1930)

„În sala teatrului «Elpis» a avut loc duminică după amiază, anunțata șezătoare a Asociației pentru emaniciparea civilă și politică a femeii române. Au conferențiat d-nele Maria Dumitriu-Castano, prezidenta Asociației, tratând subiectul «Drepturile Femeii» și d-na profesoară Zoe Verbiceanu, despre «Feminismul lui Selmer Lagerlöf». Au urmat numeroase producțiuni muzicale, interpretate de d-nele M. Alexandrescu și St. Ghezzo, d-rele Nigoghosia și Agopian, d-nii St. Ghezzo, A. Alexandrescu și Podanowski.” (1930)

Reclama zilei – Camioane și Automobile: Dodge Brothers, Reo – American Motors SA, Fargo – fabricat de Chrysler, De Soto – fabricat de Chrysler, Renault. Se fac înlesniri de plată. Reprezentant Gh. Eliopol. Strada Traian no. 7. (1929)

Ultimele zile ale lunii octombrie anul 1929 au adus o extraordinar de puternică furtună, ce a paralizat traficul maritim și activitățile din Portul Constanța. Tempesta, cum era denumită în ziarele constănțene ale vremii, a făcut ravagii și a forțat cele mai multe vapoare să rămână în rada portului și să nu se aventureze în larg.

Schimbarea programului a afectat activitatea și a cauzat pagube economice deosebite. Puținele vase care au avut curaj să își vadă de orarele inițiale și au plecat în cursă au fost la un pas de a deveni epave. Așa s-a întâmplat, de exemplu, cu vasul SMR Regele Carol, surprins de furtuna teribilă în apropierea Capului Caliacra. Puntea navei a fost continuu măturată de valurile uriașe, dar din fericire nu s-a înregistrat nicio pierdere umană.

Pe 30 octombrie, în Portul Constanța a intrat doar un singur vas, GI Churchill, sub pavilion britanic. Alte două vase, Celino – sub pavilion italian și Agatha – sub pavilion olandez, au vrut să își respecte programul și au riscat, părăsind rada portului tomitan. Au avut parte de lupte grele cu valurile uriașe, dar au reușit să rămână pe linia de plutire.

În port, manevrele și operațiunile obișnuite au fost aproape imposibil de efectuat, vântul având o forță de 9 metri pe secundă. Valuri incredibil de înalte au luat cu asalt digul cel mare de apărare a portului. În cursul nopții, marea a făcut prăpăd pe plajele urbei, măturând efectiv numeroase bărci pescărești, neadăpostite la timp. Vijelia a blocat întregul oraș, serviciul telefonic fiind blocat timp de 12 ore.

***

„Doamna Vero, înapoindu se de la congresul profesorilor de dans, a adus cele mai noui dansuri, cari se predau la salonul ,Regina“ și în familie. Înscrierile se fac zilnic la sală între orele 6-8. Duminicile după amiaza, de la orele 4-8, curs de perfecționare cu muzică jaszband.” (1928)

„Dl profesor N. Negulescu prepară în particular elevi și eleve cari nu sunt înscriși la liceul din Constanța, pentru științele fizico-chimice și matematici cari se predau în cursul secundar și eventual pentru examenul de bacalaureat sau examenul de intrare în alte școli. Se va adresa str. L. Catargiu No. 22.” (1931)

„PIERDUT poșetă roșie de piele. Găsitorul este rugat a o aduce la Lloyd Triestino sau la ziar, reținându-și banii.” (1931)

„Scarlatina continuă a face ravagii grozave în oraș. Sunt numeroase cazuri mortale. Bolnavii au fost izolați la pavilionul special de la spitalul local.” (1928)

„Se dărâmă malurile! În ultimul timp s-au înregistrat surpări parțiale ale malurilor mării pe distanța de la Biserica Greacă și tăbăcărie. Acest fenomen după cum se știe este cauzat prin deplasarea periodică a straturilor de loes. Faptul la prima vedere nu are părea îngrijorător dacă nu am avea probă privitoare a dezastrului pricinuit în ultimii ani pe porțiunea orașului dinspre mare. Sperăm că noui edili printre altele vor găsi modalitatea soluționării și a acestei probleme.” (1929)

„Curiozități – Nevoia de Cuvinte: După cele mai noi rezultate ale cercetărilor întreprinse în Anglia, un copil de cinci ani are nevoe pentru a se exprima de 1700 cuvinte, un om matur necesită 3000-10.000 cuvinte, intelectualii au nevoe de 12.000. Shakespeare a întrebuințat în scrierile sale 24 000 cuvinte, iar redactorul șef al unui mare ziar de astăzi trebue să cunoască 45.000 cuvinte.” (1926)

Reclama zilei – Cofetăria Princiară Emil Curcan se deschide în curând pe strada Carol No.1 sub direcțiunea maestrului cofetar Emil Curcan, fost șef al renumitei Case Georges, din Iași. Deviza – Bun și eftin!, Reclama firmei – Calitatea mărfii!.Se va lucra exclusiv numai cu material de primă mână și exclusiv numai cu unt proaspăt! Specialitate de înghețate casate, fondante, biscuiți, cozonaci, fursecuri, prăjituri poaspete zilnic. Se primesc comenzi pentru banchete, serbări, baluri, predabile la domiciliu la ora indicată, servite estetic, spre deplina satisfacție a clienților. Este lucru cert că cine o dată ne va vizita, nu ne va mai părăsi niciodată. Încercați și vă veți convinge! (1932)

 „Scăpând de sub supravegherea medicilor comunali a autorităților administrative, câțiva pescari au vândut azi dimineață în hală, o însemnată cantitate de pește vechi, intrat în putrefacție. Mai mulți cumpărători au protestat împotriva acestui fapt, dar zadarnic. Din cauza cererilor peste măsură de numeroase, în câteva minute întreaga marfă s-a desfăcut, rămânând ca consumatorii să tragă consecințele. Până în acest moment nu s-au semnalat cazuri de intoxicați, dar avem toate motivele să nu ne îndoim că ele s-au produs. Cerem serviciului sanitar să facă un control mai serios al piețelor și să nu cruțe nici o rigoare a legii fațâ de cei ce profită de împrejurările grele prin cari trecem și cari ne silesc să cumpărăm mărfuri stricate!“ (Dacia, 1923)

„În marea sală a restaurantului Elita comunitatea turcă din localitate a oferit aseară (n.n. 29 octombrie), un banchet de plecare, studenților turci cari, după o excursie de mai multe săptămâni prin întreaga țară, se reîntorc în patria lor. Fruntașii musulmani și cu d. Haidar Bey, consul al Turciei, au invitat la această masă și pe șefii autorităților române și pe directori de ziare. În tot timpul mesei a domnit o caldă însuflețire și tinerii turci au legat curând, în entuziasmul firii lor apropiabile, raporturi de prietenie cu amfitrionii și cu invitații români. Seria toasturilor a fost deschisă de d. Omer Izet, intelectual turc din localitate, care a salutat fraternitatea turco-romănă și a închinat pentru propășirea ei. D. N. Negulescu, prefectul județului, într-o frumoasă cuvântare, reamintește de recomandațiile foștilor domnitori români ca urmașii lor să încheie legături de prietenie cu bravul și nobilul popor turc, vorbește de transformările mari prin cari au trecut Turcia și România, ridicând paharul pentru progresul națiunii turce. Dl Haidar Bey, consul al Turciei la Constanța, mulțumește autorităților românești, în numele guvernului ce reprezintă, de bună-voința ce-au arătat-o excursioniștilor și închină pentru România. Studentul turc de la Universitatea din București, Mustigib, vorbește de legăturile dintre studențimea română și cea turcă, creatoare de amiciție între aceste două popoare. Muftiul din Bazargic închină pentru fraternitatea turco-romănă. Studenții excursioniști Chiazim și Chiamil vorbesc cu multă înflăcărare, primul în limba turcă și al doilea în limba franceză, de sentimentele frumoase pe cari studențimea și poporul turc le nutresc față de România și aduc prinosul lor de entusiazm și de mulțumire pentru tot ce au văzut în călătoria lor. Concetățeanul nostru, d. Suliman Abdul Hamid, într-o bine inspirată alocuțiune, ținută în limba franceză, asigură pe tinerii turci că nu poate exista o țară în care drepturile și sentimentele poporului turc să fi fost mai bine apărate, ca în România. Aduce elogii poporului român și închină pentru fraternitatea turco-romănă… La ridicarea mesei, studenții turci au intonat cântece studențești românești și în corpore s-au îndreptat spre port, unde s-au îmbarcat pe vaporul «Regele Carol» cu care au părăsit țara. În buna lor dispoziție, tinerii turci nu găseau cuvinte cu cari să-și arate impresiunile frumoase culese din excursia lor, prin regiunile industriale ca și cele agricole ale țării și mărturiseau sinceră părere de rău că părăsesc locurile frumoase pe cari le-au vizitat.” (Dacia, 30 oct. 1924)

„La spitalul comunal din localitate a încetat ori din viață copila Nepi Iuseni, în etate de 13 ani, bolnavă de scarlatină. La Oltina și Bazargic s-au produs de asemenea cazuri mortale de scarlatină. Numărul bolnavilor în localitate este în creștere”. (Dacia, 1923)

„Epidemiile sunt mereu în creștere în oraș. Pe lângă cele aproape 40 de cazuri de scarlatina s-au mai ivit în ultimele zileîncă peste 16 cazuri. Febra tifoidă a făcut noi victime. S-au mai ivit un caz de anghină difterică și două de pustulă malignă (bubă neagră).” (Dacia, 1924)

„Academia Populară și-a reluat activitatea. Prima șăzătoare va avea loc sâmbătă 30 Octombrie, ora 6,30 —8 p. m. în localul școlii primare No. 1 de fete, strada Carol. Vor vorbi domnii: magistrat D. Stoicescu : ,Prima navă română“. prof. Mureșanu  -«Educația copilului». avocatul Bucur Constantinescu –«Obiceiuri juridice».“ (Dacia, 1926)

„Aflăm cu părere de rău că săptămâna trecută a încetat din viață la București Polihon Foundace, fost timp îndelungat director al Băncii Comerciale dinlocalitate. Numitul moare în vârstă de 50 ani, lăsând regrete unanime în rândurile rudelor și prietenilor. Înmormântarea s-a făcut la București”. (1926)

„Domnul avocat Alex. D. Constantinescu s-a mutat din strada M. Eminescu no. 5, în Bulevardul Ferdinand no. 5, (lângă Divizie)”. (1926)

Reclama zilei – Atelierul de mode Mirca Vasileva Bulev, Piața Independenței 47, execută orice fel de comenzi și reparații de Pălării de Fetru, cu prețuri mai eftene ca oriunde. Vizitați spre convingere. (1926)

„Luni noaptea, pe la orele unu și jumătate, un puternic incendiu a isbucnit în partea superioară a clădirei Sindicatului Agricol din Piața Independenții. În apartamentul de unde au eșit mai întâi flăcările, locuește d. C. Leonida, intendent pe vaporul „Regele Carol“. La fața locului a sosit comisarul de serviciu, care a anunțat pompierii. După 10 minute, pompierii, în frunte cu sublocotenentul Picioruș, și-au făcut apariția, începând să lucreze la localizare. Ca și în trecut, pompierii militari au dat dovadă de necesitatea lor, reușind să stingă focul într-o jumătate de oră. D-na Leonida, chiriașa apartamentului de unde a isbucnit focul, a reclamat poliției că i-a dispărut suma de 300 mii lei pe care o avea ascunsă în dulapul pianului. Furtul nu putea fi comis decât de o persoană care știa precis că banii se aflau în pian. Aceasta se deduce din faptul că pianul a fost salvat. Cauzele incendiului nu se cunosc precis. Se bănuește totuși, după modul cum au decurs lucrurile, că focul a fost pus. Astfel, servitoarea d-nei Leonida pretinde că pe la orele 1 noaptea a auzit umblându-se pe scară. Eșind să vadă cine e, a observat un bărbat îmbrăcat în haine militare, care la întrebarea servitoarei pe cine caută a răspuns că e un om bun și s-a retras. După o jumătate de oră, a isbucnit incendiul. Una din bănueli cade asupra acestui soldat, care probabil a furat banii și temându-se să nu fie recunoscut de servitoare, a pus foc casei, crezând că se va bănui că banii au ars. O altă prezumție poate fi și acela că furtul ar fi simulat și că focul, pus de o persoană interesată. Această bănuială pare a fi mai puțin verosimilă decât prima. A fost distrusă de incendiu toată partea de sus a clădirei și o parte din mobilele d-lui Leonida. Pagubele se cifrează la circa cinci sute mii lei. Imobilul a fost asigurat la societatea de asigurare „Agricola” din București. În legătură cu acest incendiu au fost arestați azi de dimineață servitoarea d-nei Leonida și încă un individ, al căror nume sunt ținute în secret de poliție.” (Dacia, 28 oct, 1926)

„Cu ocazia incendiului din Piața Independenței am omis eri să arătăm concursul pe care l-a dat la localizare d. St. Amuratiu, ajutorul de comandant al sergenților de oraș. Acesta, cu riscul vieții sale, a pătruns prin flăcări în imobilul incendiat și a salvat de la o moarte sigură pe copilul d-nei Leonida. După aceia dl Amuratiu, luându-și și rolul de pompier, a început sa lucreze la localizare. O vorbă bună despre un om merituos, credem că este la locul ei.” (Dacia, 29 octombrie 1926)

„Duminică dimineața, la sosirea vaporului „Împăratul Traian“ vameșii au găsit la pasagerul Ibrahim Abdula din Bazargic, mai multe șaluri de mătase pe care le avea cusute în căptușala pardesiului. S-au dresat contrabandistului acte de dare în judecată”. (Dacia, 1926)

„La Teatrul Cinema Regal rulează filmul „Quo Vadis”, splendidă dramă cu Emil Jannings. La Teatrul Cinema Popular, începând de azi, rulează filmul “Înconjurul lumii cu avionul în 12 zile”, seria a 2-a. Între pauze va juca trupa de reviste Tomescu și Bejan. La Parcul Arena Grand, cu începere de astăzi, rulează filmul “Pat, Patachon și Patachonel” (Marinarii boxeuri), în 7 mari acte. Între pauze, trupa de elită rusă Ivan Severianin.” (Dacia, 1926)

Reclama zilei –  Cărbuni bulgări, Cocks brichette și Antracit special pentru forje, proveniența din Silezia superioară, calitate excelentă, vă puteți procura de la D.Marin – G. Stavraca, str.Dumitru Sturza 18. Se predă franco în orice gară din Dobrogea, se acordă și înlesniri de plată. (1926)

14 noiembrie este oficial Ziua Dobrogei, însă în anul 1928 Semicentenarul realipirii provinciei la statul român a fost sărbătorit la sfârșitul lunii octombrie. Astfel, în zilele de 27, 28 și 29 octombrie, la școlile și instituțiile publice din ținut au avut loc numeroase adunări festive, seerbări și conferințe menite să marcheze extrem de importantul eveniment. Cele mai importante activități au fost organizate însă pe data de 28 octombrie și s-au bucurat de un fast deosebit.

A fost o zi de mare sărbătoare la Constanța, la festivități participând întreaga suflare a urbei precum și invitați din alte localități. Dimineață, între orele 8.20 și 9.00, în gară au sosit trei trenuri speciale, venite de la București: un tren parlamentar, unul ministerial și al treilea, cel regal. Un singur ministru a sosit în acea dimineață, Vintilă Brătianu, dar asta pentru că mai mulți dintre colegii săi de Cabinet, C Anghelescu, Lupu, Inculeț, Paul Anghelescu, Al. Lapedatu și G. Tătărescu se aflau deja la Constanța de aproape trei zile. Printre oaspeții de vază sosiți în acea dimineață s-au mai numărat  și Nicolae Iorga, Generalul Averescu, Octavian Goga, Grigore Trancu Iași, Generalul Moșoiu și un mare număr de parlamentari. Cu trenul regal au sosit regina Maria, principele Nicolae, principesa mamă Elena, principesa Ileana, regentul Gh. Buzdugan, patriarhul Miron Cristea și alte înalte fețe bisericești. Înalții oaspeți au fost întâmpinați la gară de primarul municipiului, dr. Nicolae Mărgărint, care le-a oferit pâine și sare. S-a mers apoi la Biserica Episcopală (astăzi Catedrala), pentru un serviciu divin. Cu această ocazie au luat cuvântul patriarhul Miron Cristea și episcopul Gherontie care au evidențiat însemnătatea zilei, comemorându-i pe cei care s-au jertfit pentru țară în timpul Războiului de Inedependență din 1877-1878.

După aceasta, asistența a trecut in sala festivă a Cazinoului Municipal, unde a avut loc o ședință solemnă la care a luat parte familia regală și înalta regentă. Au luat cuvântul regentul Buzdugan, Vintilă Brătianu, reprezentanți ai Parlamentului și ai Armatei, în timp ce Vasile Sassu a vorbit în numele populației Dobrogei și a primilor coloniști români atrași după 1878 de tărâmul dintre Dunăre și Mare. După alocuțiuni, corul Astrei a intonate oda Dobrogea iar ședința solemnă a luat sfârșit. S-a trecut apoi la deschiderea oficială a Marii Expoziții Jubiliare și a muzeului organizat în pavilionul din fața Cazinoului.

În fața tribunelor, în care au luat loc familia regală, regența, corpul diplomatic, parlamentarii și mii de cetățeni, pe Faleză s-au perindat cei 800 de veterani purtând cele 43 de steaguri militare ce au luat parte la luptele din Războiul de Independență. Printre veterani s-a numărat și eroul Constantin Țurcanu, celebrul Peneș Curcanul din nemuritoarea poezie a lui Vasile Alecsandri.  A urmat apoi trecerea carelor alegorice care au prezentat diverse perioade și epoci din istoria provinciei, de la Legenda Argonauților, la stăpânirile greacă și romană (inclusiv prezența nemuritorului Ovidiu), până în Evul Mediu și în epoca modernă. Așa cum se menționează în ziarul Dacia, pe 30 octombrie 1928, au defilat apoi invalizii, delegații ale populației dobrogene, școlile din Dobrogea și trupele din garnizoanele dobrogene, în frunte cu generalul Vlădescu și amiralii Scodrea și Gavrilescu. La orele 1 și jumătate a avut loc câte un banchet festiv în saloanele „Palas“ și „Regina“ iar după amiază curse de cai la hipodromul Palas și serbări nautice pe mare.

Reclama zilei – Ocaziune Rară! Stofă englezească KAKI pentru uniforme școlare și militare – Lei 650 metru. Stofă bleumarin închis pentru paltoane – Lei 500 metru. Ștofă neagră special pentru pantaloni ofițerești – Lei 450 metrul. Nu cumpărați până nu vizitați Depoxitul General Expedo. Leon Lazarovici, strada Gh. Cantacuzino 19. (1928)

Sursă foto – Delia Roxana Cornea, Corina Apostoleanu – Istoria pe un clișeu. Dobrogea interbelică în colecția fotografului Virgil Nicolau, Editura City Walk, Constanța, 2016.

În anul 1857 consorțiul britanic DBSR (Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour) a obținut de la Imperiul Otoman o dublă concesiune: construcția căii ferate Kustendjie  Bogazchioi (Cernavoda) și exploatarea portului Kustendjie. Aceste concesiuni și crearea unei comunității britanice la Kustendjie (comunitate ce a existat 25 de ani, până în 1882) au fost precedate de rapoarte, studii, analize, articole și dezbateri efectuate de către specialiști britanici, ingineri, militari, diplomați sau oameni de afaceri. În urma cercetărilor efectuate de toți aceștia s-a concluzionat că aceste întreprinderi propuse (construirea căii ferate și exploatarea portului) vor fi profitabile, drept pentru care ideile au fost puse în practică și au condus la constituirea “coloniei”.

Dintre toți cei care au efectuat cercetări (înainte, în timpul, și imediat după Războiul Crimeei) un merit deosebit îi aparține lui Thomas Forester, cel care în anul 1857, înainte ca DBSR să perfecteze concesiunile cu Imperiul Otoman, a publicat excelentul raport “The Danube and the Black Sea – Memoir of their junction by a Railway between Tchernavoda and the Free Port at Kustendjie” (t.n Dunărea și Marea Neagră – Memoriu asupra joncțiunii lor printr-o cale ferată între Cernavoda și portul liber Constanța) . Aici sunt prezentate avantajele pe care le oferă micul Kustendjie, prin poziția sa georgrafică . Este un studiu al unui inginer și antreprenor experimentat, dar nu doar atât: el conține informații deosebite despre așezare, despre situația ei la acea dată, despre patrimoniul său istoric, ne ajută să înțelegem aspecte importante privind contextul istoric al vremii.

Pentru început, aflăm de la Thomas Forester următoarele: “O nouă eră a început după ratificarea Tratatului de la Paris, securizarea lui promite deschiderea unei noi canale de comerţ, posibilitatea de a ne arăta aptitudinile inginereşti… Orice privire asupra unei hărţi a teritoriului dintre Dunăre şi Mare arată că toate condiţiile sunt întrunite, pe de o parte, de portul din Kustendjie, situat cam la 30 de leghe sud de Gura Sulina, şi pe de altă parte, de portul Tchernavoda, de lângă Rassova, pe Dunăre, cu o cale ferată care să unească cele două puncte şi urmând, în mare parte, limitele lacurilor Karasu” . Autorul numeşte Dunărea “nobila arteră din Centrul Europei” , menţionând: “Produsele din districtele fertile pot fi transferate în porturi de unde se pot îmbarca pentru Mediterana sau Atlantic … Principalul nostru interes este Dunărea de Jos, în antichitate numită Istru și care urmează granița Imperiului Roman, la frontera sa de Nord-Est.” .

Despre mica așezare Kustendjie el scrie, mai întâi, următoarele: „ …ocupă locul şi păstrează cu o uşoară alterare numele anticului oraş numit Constantina, de pe timpul împăraţilor bizantini. Fosta sa importanţă este demonstrată de extinsele ruine, blocuri de marmură, coloane şi frize ce împodobesc pământul pe o distanţă considerabilă, dar şi de molul vechi (n.a. dig de piatră și în același timp dană de acostare) şi de cheiurile bunului său port” .

La acea vreme, nu era foarte clar că micul Kustendjie se suprapune peste Tomisul exilatului poet Ovidiu și de aceea, el consideră că majoritatea vestigiilor sunt romano-bizantine. Forester bănuiește însă că ar putea fi vorba despre același oraș antic pentru că amintește o monedă de la Caracalla (unic împărat între 211-217 p.Chr.), unde, în legendă apare o inscripție cu Tomos, „eroul fondator”  și reia ideea identificării Kustendjie-ului cu Tomisul antic, afirmând că că „Kustendje este fie lângă, fie chiar identic cu Tomi” .

O idee interesantă, care apare pentru prima dată, este cea legată de înființarea, la Kustendjie, a unui muzeu care să găzduiască toate antichitățile descoperite în Dobrogea. Astfel, el consideră că „…aceste vestigii, precum și altele ce ar putea fi descoperite de cercetările în ruinele coloniilor grecești și romane din Estul Bulgariei, ar putea găsi un potrivit loc de depozitare într-un muzeu ce ar putea fi înființat la Kustendjie” .

          Thomas Forester se dovedește a fi chiar un om înaintea timpului său. Printre rândurile scrise de el se regăsesc concepte care ghidează astăzi cercetarea arheologică și muzeologică, idei transpuse în practică la nivel european abia după cel de-al doilea război mondial. El sugerează „ca supraveghetorii viitoarelor lucrări din acest loc să aibă ca linii directoare prezervarea cu grijă a tuturor acestor vestigii antice, sculpturi, monede, urne, geme ce ar putea fi găsite în lucrările de săpare și excavare, ca ele să formeze nucleul unei colecții a acestui ținut în vremurile antice” .

În 1857, Kustendjie se afla într-o stare deplorabilă: „Teritoriul a fost mereu atacat de ruşi în războaiele lor cu turcii. În una dintre invazii, Kiustendjie a fost demolat şi acum are o populaţie de numai 40 de locuitori (n.a. sic!). Chiar şi aşa, Portul încă atrage o parte din comerţul din teritoriu. Planul de a dezvolta oraşul şi de a extinde portul, de a ridica Kustendjie din ruinele sale până la importanţa pe care o merită datorită avantajelor sale naturale, acesta ar fi un mare obiectiv pentru Danube and Black Sea Railway Company…” .Autorul este așadar optimist: “Nu este deloc improbabil ca orașul, cu scurta sa linie ferată, să formeze în curând legătura centrală dintr-un lanț de comunicare a vaselor cu aburi, între țările din inima Europei și coasta sud-vestică a Asiei, și unde Viena, respectiv Trebizon, ar fi punctele terminus” .

Forester consideră că dezvoltarea portului și crearea liniei ferate vor conduce și la dezvoltarea turismului, mai ales că Dobrogea este extrem de bogată în obiective, siturile antice grecești și romane : “Kustendjie poate deveni atractiv, colonia engleză poate deveni un plăcut loc de odihnă, în care călătorul să își poată reface puterile după un drum lung și să se pregătească de următoarea aventură. În curând, avem curajul de a prezice, aici vor fi pante însorite pline de grădini și de viță de vie, împrejurul orașului se vor găsi livezi cu pomi fructiferi iar colibele (de astăzi) vor fi înlocuite de casele curate ale angajaților companiei, case confortabile pentru cei din conduceree și clădiri publice, cerute petru traficul de orice natură (de persoane și de mărfuri) . Unii vizitatori de la Kustendjie, odată întorși acasă, ar putea duce cu ei informații și le-ar putea induce prietenilor și cunoscuților ideea de a face parte din această colonie engleză și chiar de a-și investi capitalul în porumb sau în creșterea oilor, pe aceste locuri, pe sănătoasele pământuri ale Dobrogei; acesta ar fi un rezultat foarte dorit pentru beneficiul comun al tuturor celor interesați…” .  “În încheiere, să fie bine știut, după tot ce s-a adunat în paginile acestui raport, faptul că orașul Kustendjie nu a fost nici în trecut și nici nu este destinat să rămână un “loc uitat de Dumnezeu” …

Reclama zilei – A. Tranulis, pictor de firme, Litere Plastice, Epitafe pentru biserici, drapele pemntru societăți, strada Tomis no.7, Constanța. (1924)

Sursă foto – Thomas Forester – “The Danube and the Black Sea – Memoir of their junction by a Railway between Tchernavoda and the Free Port at Kustendjie” (Londra, 1857)

În perioada interbelică, nobila artă a pugilismului a devenit extrem de populară în Europa, confruntările sportive din țări precum Franța, Germania sau Anglia rivalizând cu marile gale ce aveau loc în Statele Unite ale Americii, în Lumea Nouă. România era și ea atrasă în acest vârtej sportiv și încerca să formeze sportivi profesioniști de înaltă calitate, capabili să reprezinte tricolorul în cele mai de seamă competiții.

Anul 1926 a fost unul extrem de important pentru boxul românesc, un an istoric, am putea spune. Pe 26 martie s-a înființat oficial Federația Română de Box, iar pe parcursul întregului an, pe teritoriul țării, au fost organizate 26 de gale, dintre care șapte au avut caracter internațional. În același an, proaspăta federație națională s-a afiliat la Internațional Boxing Union (IBU), fapt ce le-a deschis pugiliștilor români drumul spre gale și titluri din Europa. Franța, în special, a susținut demersul sportiv din România, fie prin trimiterea unor mari boxeori în galele din București, Constanța, Cluj, Timișoara, Reșița etc, fie prin invitarea pugiliștilor români la competiții din Paris.

Cei mai buni boxeori tricolori erau cei din București. În capitală aveau loc și galele importante, găzduite primăvara, toamna și iarna, la Circul Sidoli sau la Arenele Grand. Vara însă, atmosfera devenea insuportabilă, așa că toți marii sportivi apelau la o singură soluție: mutarea, cel puțin trei luni, în sezonul estival, pe litoralul românesc. Așa se face că, în anii 20, în sezonul estival, capitala boxului românesc devenea orașul lui Ovidiu, Constanța!

Campionii țării și alți pugiliști valoroși – Vasile Baciu, Dumitru Olteanu, Gheorghe Bibicescu, Al Cristea, T. Constantinescu, Marin Alexandrescu, Dumitru Jim Călinescu și, mai ales, Constantin Nour (1906/1907 – 1986) – își mutau sediul pe litoral, timp de cel puțin trei luni. În fiecare vară și mai ales în 1926 ei au efectuat aici antrenamente în aer liber, boxau în gale la Mamaia sau la Cazino și promovau din plin sportul cu mănuși. Grație lor, boxul și-a găsit aici sute de adepți și o sumedenie de copii veneau la antrenamentele de pe plajă pentru a-și admira idolii, visând ca și ei să devină, cândva, campioni. Profesioniștii din capitală erau atât de iubiți la Constanța, încât erau considerați localnici. Victoriile și titlurile lor erau considerate și ale urbei lui Ovid. Când Constantin Nour a câștigat în 26 titlul național la categoria mijlocie (în ultimul său meci l-a învins pe Dezideriu), Constanța a sărbătorit victoria ca fiind una a sa. Dovadă în acest sens stă și un articol din 26 octombrie 1926, din Ziarul Dacia. Acesta a apărut la rubrica Cronica Sportivă și purta titlul “Clasa boxeurilor noștri”. Erau lăudați toți pugilștii mai sus menționați, în frunte cu Constantin Nour și se spunea despre ei că “au luptat pe ringurile din capitală și au ridicat municipiul Constanța pe tărâmul  sportiv”. În martie 1926, Nour, Baciu (categoria semimijlocie) și Alexandrescu (categoria cocoș) câștigau titlurile naționale și atrăgeau atenția Franței. În timp ce ziarele Constanței lăudau periodic succesele campionilor “adoptați” s-au pus bazele unei gale internaționale care avea să intre în istorie. Întrucât venise sezonul rece, Bucureștiul și-a arogat iarăși titlul de capitală a sportului cu mănuși. Așa se face că pe 6-7 noiembrie 1926 la Circul Sidoli s-a disputat Gala Internațională de Box Franco-Română, unde au fost invitați cei mai buni sportivi din Hexagon. A fost un test extrem de important care a arătat lumii întregi faptul că România are boxeori de mare calitate. În evenimentul central al galei Nour l-a învins pe Michel Langlet, boxeor care în 1928 avea să reprezinte Franța la Jocurile Olimpice de Vară de la Amsterdam (a terminat întrecerea pe locul 9). Tot în Gala Franco-Română, Dumitru Jim Călinescu l-a învins pe Marcel Schoenfeld iar Marin Alexandrescu pe Hery Soya.

Constantin Nour a scris istorie în boxul românesc. După ce a boxat legitimat la Boxing Club și Tirul, s-a retras în 1934 pentru a deveni antrenor. A fost fondator al clubului Dinamo (1949) și a produs mari campioni precum Nicolae Linca (campion olimpic la Melbourne, în 1956), Ion Monea (bronz și argint olimpic la  Roma 1960 și Mexico City 1968), Mircea Șimon (argint olimpic la Montreal în 1976), Mircea Dobrescu (argint olimpic la Melbourne, 1956), Lucian Popescu (triplu campion european la categoriile muscă, cocoș și pană în anii 30) și mulți alții.

Nour a fost mereu iubit la Constanța, care a continuat să îl considere un reprezentant al urbei. Unii dintre copiii ce îl admirau pe plajă în anii 20 au devenit la rândul lor campioni. Așa a fost Nicușor Niculescu, fiul unui comisar de poliție din localitate și care în anii 30 a ajuns boxeor în mari gale din Franța și din Statele Unite. În cinstea idolului său, Niculescu și-a luat numele de Frankie Nour…

Reclama zilei – ZEPHIR! Soba pentru încălzire cu lemne, cu încălzire continuă de aer. Neîntrecută! Trăinicie nelimitată! Prețuri reduse! Mmai mult de 30.000 de bucăți se află pretutindeni în circulație. Consumă numai 10 kgr de lemne la 24 de ore! Tipurile mai mari încălzesc locuințe cu 3-4 camere. Încălzirea cea mai economică și mai igienică. Cereți prospect gratuit Dezideriu Szanto și Fiul (Oradea). Depozit în Constanța: Emil Lescovar, strada Lascăr Catargiu, no. 17. (1930)

Sursă foto – https://ro.pinterest.com/pin/247-original-vintage-boxing-poster-1920s-lot-247–68046644353379887/

Fila de astăzi este dedicată unor antichități tomitane aflate și în prezent în patrimoniul unei mari instituții de cultură din lume, British Museum. Sunt șase monumente cu inscripții, descoperite în anul 1860 la Constanța (Kustendjie la acea vreme), pe vremea în care britanicii de la DBSR (compania Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour) construiau linia ferată Constanța-Cernavoda (Kustendjie – Bogazchioi). În timpul lucrărilor la tronsonul feroviar Kustendjie Port – Kustendjie Oraș, muncitorii au descoperit artefactele iar cu ocazia inaugurării liniei ferate (4 octombrie 1860) ele au intrat în proprietatea vice-președintelui DBSR, William Philip Price, venit în orașul dobrogean pentru a participa la eveniment. Monumentele au fost apoi urcate pe un vas cu aburi (steamer) și duse în Regatul Unit. Price le-a deținut până în 1865, când le-a donat prestigiosului British Museum. Cele șase artefacte sunt extrem de importante întrucât ne oferă detalii deosebite despre oamenii și viața de la Tomis, de acum aproximativ 1800 de ani.

Primul monument este decretul închinat unui mare demnitar al cetății, Aurelius Priscius Isidorus. În cursul secolului trecut, textul în cauză a fost identificat, tradus și publicat și de către arheologii români. În sursa ISM II (Inscripțiile din Scythia Minor grecești și latine, vol.II, Tomis și teritoriul său) editorul Iorgu Stoian oferea detalii legate de monument, precum și traducerea textului. Astfel, în lucrarea publicată în 1987 se menționează că textul se află pe un bloc de marmură înalt de 1,168 m și lat de 0,953 m, și că monumentul găsit în Portul Constanța pe 4 octombrie 1860 se găsește în inventarul celebrului British Museum . Editorul oferă următoarea traducere a inscripției pe 16 rânduri: “Noroc bun! Potrivit cu cele hotărâte de prea ilustrul Sfat și de prea strălucitul Popor al prea strălucitei metropole Tomis – lui Aurelius Priscius Isidorus, în calitate de pontarch și ca unul care a exercitat prima magistratură fără pată și ireproșabil, precum și demnitatea de archiereu, [cu care ocazie] nu a neglijat sarcina de a da cu larghețe lupte de gladiatori și fiare, timp de șase zile în șir, de asemenea, și marii preotese, soția sa Ulpia Matrona, ca semn de cinstire întreagă pentru merit; [de asemenea lui] ca unuia care este consilier și printre fruntașii din prea strălucita Flavia Neapolis și Antipatris” . Decretul în cinstea lui Isidorus a fost datat în timpul dinastiei imperiale romane a Severilor (193-235 p.Chr.). Artefactul, scris în limba greacă, se regăsește astăzi în proprietatea British Museum, la numărul nr. de inventar 1864,0331.1 .

Cea de-a doua piesă din colecția Price este tot o stelă de marmură (nr.inv. 1864, 0331.6), cu text în limba greacă, datată sec.III p.Chr. și este, de asemenea, un decret emis de Sfatul și Poporul Tomisului . Monumentul are o înălțime de 101,60 cm și lățimea de 83,82 cm . Redăm traducerea textului, așa cum a fost el publicat de editorul britanic B.F. Cook . Traducerea din limba engleză ne aparține: “În numele bunei Tyche, în concordanță cu decretul Înaltului Consiliu și al prea-ilustrului popor al Tomisului, prea ilustra metropolă și întâiul oraș din Vestul Pontului Euxin. Toate onorurile pontarhului Aurelius Priscius Annianus, ce a deținut cu distincție înaltul oficiu al Confederației Elenice și al Metropolei, ce a servit ca Mare Preot, (cel care) cu noblețe nu a ignorat nicio o oportunitate de a oferi spectacole cu oameni înarmați și vânători de animale sălbatice, fiind în plus Membru al Consiliului și unul dintre nobilii lideri cetățeni ai orașului Flavia Neapolis; și Marii Preotese, soția sa Julia Apolauste” .

Informațiile din stela de marmură sunt aproape identice cu cele din decretul lui Isidorus iar numele indică o posibilă apartenență familială cu Annianus. Cei doi sunt membri ai familiei Priscius și foarte probabil, tată (Isidorus) și fiu (Annianus). Ambii sunt și cetățeni ai orașului Flavia Neapolis (astăzi Nablus, Cisiordania), dar și pontarhi ai Tomisului. Potrivit lui B.F. Cook, cuvântul pontarchon se traduce ca și “conducătorul mării” și ar putea să își aibă originea în cultul zeului Achilles Pontarchos. Ca și Isidorus, Annianus este și Mare Preot al Cultului Imperial , iar soția sa deține rangul de mare preoteasă. Inscripția este adresată zeiței norocului Agathe Tyche/Fortuna. Epigrafistul român Iorgu Stoian menționează în ISM II că decretul în cinstea lui Annianus a fost descoperit pe 7 iulie 1860 (înaintea celui al lui Isidorus) “cu ocazia săpăturilor din port”  .

Tot în data de 7 iulie 1860 a fost descoperită și cea de a treia piesă din colecția William Price. Este o stelă funerară de calcar, înaltă de 2,51 m și lată de 85 cm. Înregistrată la British Museum sub numărul de inventar 1864.0331.4, piesa poartă o inscripție în limba greacă, pe șase rânduri, datată de către specialiștii britanici în sec.I p.Chr . Potrivit lui Iorgu Stoian, stela a fost descoperită în partea de apus a zidului de incintă. Traducerea românească a inscripției este următoarea: “Chrestos, (fiu) al lui Holocalos, binefăcător din tribul Aicoreis (Aigicoreis), care a trăit, în mod onorabil, 63 de ani. Salutare, trecătorule!” .

A patra piesă a colecției Price (nr. inv.1864.0331.2) este, potrivit sursei British Museum, baza de marmură a unei statui închinate împărătesei Iulia Mammaea, mama împăratului Severus Alexander. Monumentul are o înălțime de 1,486 m și o lățime de 0,714 metri. Și această piesă a fost descoperită în anul 1860, dar pe 25 octombrie, în apropierea portului Kustendjie, în timpul lucrărilor la calea ferată. Textul inscripției a fost tradus astfel: “Noroc bun! Pentru Iulia Mammaea, Augusta, mamă a Imperatorului Caesar M Aurelius Severus Alexander Pius Felix Augustus, și a prea bravelor sale armate – Sfatul și Poporul prea strălucitei metropole și capitale a Pontului Stâng, Tomis” . Inscripția a fost datată între anii 222 p.Chr (anul întronării lui Severus Alexander) și 235 p.Chr, anul în care tânărul Caesar și mama sa sunt asasinați. De altfel, trebuie menționat că pe inscripția de la Tomis, numele celor doi au fost, la un moment dat și după asasinare, martelate (distruse cu ciocanul).

          Cel de al cincilea artefact este un monument funerar din calcar, înalt de 2,13 m și lat de 0,82 m, înregistrat la British Museum sub numărul 1864.0331.3. Relieful îl are în prim plan pe tomitanul Teimocrates (Timocrates), un bărbat cu barbă, care în cadrul unui banchet funerar, este servit la masă de un servitor, intenționat prezentat subdimensionat . În aceeași scenă, în fața lui Teimocrates, se află o femeie cu văl. Sub inscripția în greacă se află imaginea unui războinic călare, cel mai probabil Cavalerul Trac, divinitate extrem de populară la acea vreme (sec.II-III p.Chr), în Moesia Inferior. Textul a fost tradus astfel (ISM II, 256 (92)): “Teimocrates, (fiu) al lui Alexandros, de fel din Nicomedia, zis și Tomitanul, din tribul romanilor, care a trăit cu cinste la Tomis, fiind încă în viață și în deplinătatea facultăților, a amenajat, pentru el însuși și pentru soția sa Ulpia Casta, și pentru fiul său Ulpius Martinus, din tribul romanilor și dintre binefăcătorii orașului, acest modest monument, împreună cu locul înconjurător pe care îl am în comun cu Kaleinicos, fiu al lui Strophes. Salutare, trecătorule!” 

          Ultima piesă din colecția William Price este piatra funerară a Ulpiei Aurelia Valeria (nr.inv. 1864,03331.5), care conține un epitaf în limba latină și un relief ce reprezintă scena banchetului funerar. Ulpia este înfățișată alături de doi adulți și este figurată la aceleași dimensiuni cu aceștia, deși textul ne relevă faptul că ea a fost o copilă decedată la numai trei ani. În contrast cu membrii familiei, servitorii sunt subdimensionați, artistul anonim vrând astfel să scoată în evidență înalta poziție socială a familiei. Monumentul înalt de 2,13 m și lat de 0,91 m, a fost datat undeva în ultimele trei decenii ale sec.III p.Chr (aprox.275-300 p.Chr.) . Traducerea textului este următoarea: “Spiritelor Morții (Zeilor Mani), Ulpius Valerius Aurelianus, vir egregius și centenarius, și Titinia Mansueta matroana, au ridicat pentru Ulpia Aurelia Valeria, fecioara din dreapta, care a trăit 3 ani, 9 luni și 17 zile, fiică a lui Aurelius Hercules, vir egregius și ducenarius, care a trăit 13 ani, 8 luni și 16 zile. Mult devotatei strănepoate. Călătorule, oprește și citește asta, pentru ca să vezi că nimic nu este mai crud decât acest monument” . Inscripția conține cel puțin o eroare a pietrarului, în sensul că Aurelius Hercules – tatăl fetei, cavaler de rang mic și ofițer de rang mediu, nu avea cum să fi trăit doar 13 ani și câteva luni.

Și acum, câteva informații despre donator… William Philip Price (1817-1891) a fost un politician britanic și un foarte potent om de afaceri, specializat inițial în exploatarea de cherestea și apoi implicat puternic în industria feroviară, fiind printre conducătorii companiei Midland Railway (acționară DBSR). El a deținut între iulie 1852-august 1859 funcția de parlamentar, fiind membru în Camera Comunelor . În calitate de vice-președinte al companiei feroviare Midland el ajunge să facă parte și din conducerea consorțiului DBSR, alături de alți mari afaceriști englezi .

Pe data de 4 octombrie 1860 la Kustendjie William Philip Price ține discursul de inaugurare al drumului de fier din Dobrogea. Evenimentul coincide cu data descoperirii decretului lui Aurelius Priscius Isidorus, așa cum este ea prezentată pe site-ul oficial al British Museum. Câteva piese din viitoarea colecție Price fuseseră deja găsite și depozitate, dar restul urmau să fie descoperite până la finele acelei toamne.

Cele șase monumente din colecția Price conțin informații deosebite, ce ne pot ajuta să înțelegem mai bine viața oamenilor care au trăit în urmă cu aporximativ 1800 de ani, la Tomis, actualul oraș modern Constanța…

Reclama zilei – Se închiriază pentru baluri, matineuri, ceaiuri dansante, banchete concerte festivaluri, conferințe întruniri nunți etc. Sioanele Hotelului Regina MATINEURI DANSANTE in fiecare Dumnică de la ora 58. Muzică JAZZ BAND (1926)

Explicație foto – Decretele în cinstea lui Aurelius Priscius Isidorus și Aurelius Priscius Annianus (https://www.britishmuseum.org/collection/ object/G_1864-0331-1; https://www.britishmuseum.org/collection/ object/G_1864-0331-6.)

„Cronica sportivă – Cea mai importantă zi a campionatului –  SĂGEATA-VENUS 5-0.Rezultatul acestui match nu este decât acela al unei înfrângeri grele, pe care „Venus“ o suferă, după ce în primăvară își învinsese adversarul cu scorul de 2-0. Deși negrii au avut la începutul matchului ocazii de a marca, totuși, în fața apărarei adverse condusă de Scupilide, nu pot face nimic. Astfel se termină ultimul match al Venus-ului, negrii rămânând în primul tur al campionatului, ultima clasată. Jocul a fost destul de frumos. Săgeata s-a prezentat cu o linie de atac excelentă, pe când negrii s-au prezentat pe teren lipsiți de omogenitate. VICTORIA-ELPIS 4-2 (3-1).— Acest match a fost cât se poate de frumos.În prima repriză, verzi-negrii, cari au condus repriză partida mai tot timpul, marchează trei puncte, iar Elpis unul. În repriza a doua ambele echipe mai marchează încă câte un punct, astfel că partida se termină cu rezultatul de 4-2, rămânând a se mai juca încă 7 minute, deoaarece timpul s-a întunecat. A arbitrat d. Lt. Bruhner, care însă a avut câteva scăpări. De notat este însă faptul că la ambele matchuri de mai sus, au fost făcute „galerii“ pe cari sportsmenii noștri nu cred să le fi văzut la noi. Aceasta nu știm cărui fapt se datorește, așteptăm însă, să vedem ce măsuri va lua comisiunea. Dimineața s’a disputat un match de categoria a doua între echipele Slavia și Val Vârtej, care s’a terminat cu scorul de 3-1 pentru Slavia. Învinșii au jucat destul pe bine.” (Dacia 1926)

„Familia Ion Petrescu, directorul Băncei Generale a Țărei Românești Constanța, aduce călduroase mulțumiri d-lui doctor Mărgărint, care, prin devotamentul depus în îngrijirea și tămăduirea fetiței sale Lucia,grav bolnavă de scarlatină, a dat dovadă de adevărat salvator al suferinzilor.” (Dacia, 1925)

„O mare fierbere s-a constatat în ultimele zile — mai ales în rândurile comercianților detailiști de coloniale din localitate. Investigații întreprinse de autorități spre a afla cauza acestei mișcări, au stabilit că toată fierberea se datorește faptului că în curând se va redeschide pe piața Constanței renumitul magazin „LA CĂPĂȚÂNA DE ZAHĂR”, care, după cum se știe, prin concurența ce produce vânzând cu prețurile cele mai scăzute orice articole de coloniale, atrage toată clientela celorlalte magazine similare. (Dacia, 1925)

„RECOMPENSĂ. Furându-se un magnetou Bosch Tip. Z. R. 4 de la un autocamion al sanatorului C. T. C. se va da o recompensă de 25000 lei persoanei care va denunța hoțul, iar în caz când și magnetoul furat se va afla această recompensă se va ridica dela 2000 lei la 410O0 lei.”  (Dacia, 1926)

„Trenurile de Tekirghiol și Mamaia s-au ciocnit — Nu sunt victime — Obișnuita neglijență a personalului ceferist, cauzează necontenit accidente și pagube admnistrației căilor ferate. Astfel, din nebăgare de seamă a unui acar, trenurile de Carmen Sylva și Mamaia, s-au ciocnit la întretăerea liniilor O locomotivă s-a deteriorat în întregime iar mai multe vagoane au deraiat: Din fericire, victime omenești n-au fost: Organele c. f. r. au deschis o anchetă.”(1927)

„Eri a avut loc la Cazinou serbarea de sfârșt de an a liceului și a școalelor secundară și profesională de fete din localitate. Cu această ocaziune s-au distribuit și premii elevilor meritoși.” (1927)

Reclama zilei– Octavian Negrescu, DROGHIST—-EXPEDIȚII și VĂMUIRI URGENTE Import-Export-Depozite Reprezentantul Drogueriei „STANDARD“ și al Depozitului de Vopselărie P. Rosenstein , M. Litman din București pentru Dobrogea și întreagă CONSTANȚA Strada D. A. Sturza No. 15. (1925)

Sursa foto: Constanța vedere de pe mare – www.imagoromaniae.ro

Pe data de 3 septembrie 1923, după zece ani petrecuți în Statele Unite, marea actriță română Agatha Bârsescu (1857-1932) a revenit în România, ajungând la Constanța la bordul transatlanticului Constantinopol. O legendă a scenei românești și europene, artista dramatică ajunsese în 1912 pe continentul american, iar izbucnirea Primului Război Mondial a condus la exilarea sa forțată în Lumea Nouă. Acolo a fost foarte activă, jucând în piese celebre la New York, pe Broadway și la The People’s Theater, dar în alte mari orașe precum Chicago sau Philadelphia. În cei zece ani de exil a promovat intens cultura română, a jucat în piese bilingve (engleză/română) și a organizat turnee și lecturi publice de poezie și proză românească.

În anul 1923, la 66 de ani, măcinată de dorul de țară, ea a decis să părăsească definitiv America și să se întoarcă acasă. În momentul în care transatlanticul a ancorat în Portul Constanța, Agatha Bârsescu a fost întâmpinată de o mulțime de oameni, veniți pentru a a-i aplauda sosirea, pe ritmul muzicii cântate de orchestra Regimentului 34 Infanterie. Publicul constănțean o cunoștea foarte bine întrucât înainte de război artista jucase în numeroase piese la Cazinoul Comunal și la Teatrul Elpis. Înainte de a se urca în trenul de București, Agatha Bârsescu a promis că va reveni în scurt timp în orașul lui Ovidius.  Așa s-a și întâmplat, pentru că pe 20 octombrie 1923, s-a întors la Constanța, împreună cu o trupă de mari actori. Presa locală a vremii a relatat cu bucurie revenirea sa la malul Mării Negre. În  zilele de 20 și 21 octombrie, Agatha Bârsescu a strălucit în dramele Sapho and Medeea, de Franz Grillparzer, piese care se bucuraseră de mare succes și pe scenele din Viena, Berlin sau New York.

Cele două reprezentații din octombrie 1923 au avut loc la Teatrul Elpis și s-au bucurat de o audiență record, sala fiind arhiplină în ambele seri. Pe 23 octombrie, ziarul Dacia scria la rubrica Cronica Teatrală că cele două piese au fost o încântare pentru publicul constănțean. Se mai consemnau următoarele: “Chiar dacă tinerețea, candoarea și frăgezimea fizică a marei artiste nu mai este aceea care a fost odată, stăpâna scenei românești are aceeași vigoare și talent puternic pentru a mișca masele de spectatori”. După recitalurile de la Constanța, Agatha Bârsescu și-a continuat turneul prin România, jucând în marile orașe. A continuat să mai joace un timp, retragerea sa de pe scenă fiind una treptată. În același timp, stabilită la Iași, ea s-a remarcat drept o profesoară excelentă a Conservatorului din capitala Moldovei, unde a format mari actori.

Reclama zilei – Restaurantul CULURA, recent renovat, oferă clienților, în afară de mâncăruri delicioase la prânz și seara, CIORBĂ DE BURTĂ ȘI PACEA, dimineața la sosirea trenului, preparate de un specialist adus în acest scop de la Constantinopol. Vinurile cele mai renumite, numai la CULURA! (1923)