Sub titlul „Cum trebuie să ne purtăm cu sezoniștii” este prezentată, în ediția din 30 august 1930 a ziarului „Dobrogea Jună”, o scrisoare din partea Sfatului Negustoresc, semnată de președintele Ion Miga, cu privire la felul în care locuitorii și autoritățile Constanței ar trebui să îi primească pe vizitatorii veniți în sezonul estival.

Punctul de plecare îl constituia un episod deloc măgulitor pentru oraș: câțiva tineri care se recomandau drept membri ai „Gărzii de fer” acostau sezoniștii sosiți la Constanța, încercând să le vândă ziare. Cei care refuzau nu scăpau doar cu un simplu „Nu, mulțumesc”, ci erau amenințați și molestați, după cum a relatat „Dobrogea Jună” într-un articol publicat în ediția din 24 august 1930. Un „bun venit” nepotrivit pentru un oraș care încerca să-și construiască reputația de destinație turistică.

Acesta este și mesajul pe care îl transmite Sfatul Negustoresc, sub semnătura omului de afaceri local Ion Miga. Mai mult, scrisoarea publicată de ziarul constănțean depășește incidentul punctual. Pentru negustorii constănțeni, comportamentul localnicilor față de vilegiaturiști nu era doar o problemă de politețe, ci una economică. Vizitatorul care își cheltuia aici o parte din economiile strânse într-un an de muncă trebuia să plece cu o impresie bună despre oraș și, mai ales, să revină.

Iar aceste idei sunt exprimate fără ocolișuri în ziar:

„Sfatul Negustoresc nu a fost sesizat de acțiunea puțin cavalerească a tinerilor reprezentanți ai Gărzei de fer, și nici nu este autoritate polițienească care ar putea reprima acte de felul celui descris; condamnă însă cu asprime acțiunile care duc la molestarea oamenilor, mai ales a vizitatorilor sosiți anul acesta în număr destul de mare, în urma activităților desfășurate de către comitetul balnear local.

Să se știe de toată lumea că orașul nostru, nefiind reprezentat în timpurile din urmă cu destulă autoritate la centru, este sortit a trăi prin comerțul ce se face aici, comerț în decadență vizibilă dela o zi la alta, cât și prin vizitatorii cari vin în sezonul de vară la noi.

Pentru acest motiv toți locuitorii acestui oraș precum și autoritățile au imperioasa datorie de a face tot ce le este posibil ca vizitatorii stațiunei noastre balneare, cari vin aci și lasă o parte din economiile lor de peste an, să găsească o bună găzduire, primire politicoasă, astfel ca să nu simtă prea mult lipsa confortului ce și l-au lăsat acasă, cu scopul de a-și acorda – după munca unui an – o bine meritată recreație.

Comitetul balnear, exponent al consiliului Camerei de comerț, împreună cu Sfatul Negustoresc, vor face și în viitor tot ce le stă în putință pentru a atrage la Constanța și face depe acum apel la toți acei cari sunt convinși că orașul Constanța nu trebue să moară, ci din potrivă să facă zilnic progrese de modernizare, să contribue fie care cum poate spre ajungerea scopului urmărit de către comitetul balnear, adică: determinarea locuitorilor României Mari precum și a prietenilor noștri Cehoslovaci și Polonezi – cari în anul acesta au venit în număr destul de mare – de a-și căuta recreația pe frumosul mal constănțean al Mărei Negre, cu neîntrecuta și incomparabila plaje Mamaia. Numai așa ne vom face datoria de buni români și vrednici fii ai acestui oraș. I.Miga, președintele Sfatului Negustoresc și președintele Comitetului Balnear”

Reclama zilei: „Meditație serioasă pentru elevi din clasele primare și primele clase secundare oferă, contra masă sau locuință, absolvent a cinci clase secundare. Oferte ziar” (Dobrogea Jună, 30 august 1930)

Sursa foto: Expoziția „Mamaia – 120 de veri, o singură poveste”, carte poștală din colecția Gheorghe Stănescu

În anul 1882, Constanța era de patru ani o urbe a României și se afla în plin proces de dezvoltare economică. Populația orașului creștea de la o zi la alta, iar activitățile comerciale înfloritoare care se desfășurau aici atrăgeau oameni din întreaga Europă. La acea vreme, existau și trei farmacii. Două erau ale unor medici englezi, iar cea de-a treia, numită „Minerva”, era deținută de familia de greci Kefala.

Bătrânul Thrasivulos Kefala, din Kefalonia, se stabilise în oraș, încă de dinaintea Războiului de Independență, dar fiii săi veniseră să îl ajute cu afacerile abia câțiva ani mai târziu. Farmacia „Minerva” se afla pe Bulevardul Carol, se pare chiar pe locul în care, ani buni mai târziu, avea să se ridice mult mai celebra Farmacie a lui Ion Miga.

Ne întoarcem însă în anul 1882, când bătrânul Kefala se hotărâse să îi predea afacerile sale fiului Dimetrios (Demetrios), un tânăr învățat și foarte sufletist, dar tare ciudat și impulsiv. Bun la afaceri, grecul era ajutat și de un farmacist neamț, care locuia cu familia sa chiar în încăperile de deasupra farmaciei „Minerva”.

Într-o bună zi de august, în oraș se declanșă marele scandal: nevasta neamțului a fost găsită moartă, într-o baltă de sânge. Soțul a fost primul suspectat, dar omul a fost imediat lăsat în pace, pentru că la ora crimei se afla jos în magazin, împreună cu ajutoarele și mulți clienți. Bârfele orașului îi făcură pe anchetatori să își îndrepte atenția asupra lui Dimitrios Kefalos, despre care unii cârcotași spuneau că ar fi avut relații de amor cu soția neamțului. Procurorul cazului (numele i s-a pierdut, din păcate) și-a zis „gata, am prins criminalul” și l-a luat pe afacerist la interogatoriu, mergând pe ideea crimei pasionale.

Câteva ore bune l-a anchetat pe Kefalos, enervându-l peste măsură și obosindu-l pe excentricul bogătaș. Dornic să scape mai repede de tot felul de întrebări ce îl enervau, grecul a mărturisit crima, a semnat ce trebuia și a fost în sfârșit lăsat să se culce!

Din fericire, adevărul a ieșit repede la iveală. Un ofițer de poliție descoperise că un servitor al farmaciei, un arap (termen folosit pentru a desemna o persoană de origine africană, un arab negru), dispăruse de la locul muncii chiar pe la ora crimei. S-au făcut imediat razii prin vasele din Port, care se pregăteau să plece de la Constanța, iar într-unul din acestea, arapul a fost descoperit într-un hambar plin cu porumb.

Servitorul a recunoscut crima, spunând că fusese surprins de femeie în timp ce fura din casă, așa că o omorâse pentru a scăpa. Omul fu dus la judecată, în timp ce procurorul de caz merse supărat la arest, să îi dea drumului ciudatului Kefalos. „Bine, omule, cum ai putut să mărturisești o faptă ce nu era a ta?”, îl întrebă el, se pare, pe ciudatul afacerist.

Kefalos, încă somnoros îi răspunse: „Păi, mă sâcâiai cu întrebările și doar dacă îți spuneam ce vrei, puteam și eu dormi ca omul”. Procurorul își puse mâinile în cap, în timp ce grecul plecă acasă să mai doarmă un pic…

Reclama zilei – I. Segal – Atelier modern de tapițerie, decorațiuni, saltelărie, plăpămărie și orice. Articole de voiaj, cât și asortiment de rame și tablouri. Strada Cuza Vodă 34. (1924)

Sursa foto: Biblioteca Națională Digitală

Portul Constanța a fost, încă de la începutul lucrărilor de modernizare din 1896, una dintre marile investiții ale României, dezvoltarea sa fiind legată de creșterea comerțului și de nevoia de a avea la Marea Neagră o infrastructură portuară modernă și competitivă.

La 28 august 1929, ziarul „Dacia” consemna vizita la Constanța a ministrului Virgil Madgearu, venit pentru a analiza la fața locului noi soluții pentru extinderea și modernizarea portului. Virgil Madgearu (1887–1940), economist, sociolog și om politic, era ministru al Industriei și Comerțului și, în acea perioadă, ministru ad-interim al Comunicațiilor.

Sub titlul „Vizita d-lui ministru Madgearu”, articolul relata că ministrul venise la Constanța pentru a studia „măsurile practice și radicale ce trebuesc luate în vederea majorării utilajului portului și a măririi capacității de primire a vapoarelor ce ancorează”, întrucât „în starea lui actuală portul nu mai corespunde cerințelor”. Însoțit de reprezentanți ai administrației portuare și ai comerțului constănțean, Madgearu a inspectat portul și a făcut o plimbare cu remorcherul „Julietta”, pentru a delimita zona destinată viitoarei zone libere. „Un vast program a fost elaborat cu această ocazie. Se prevede anume construirea unui șantier modern cu docuri, prelungirea digului de larg și a celui de sud, spre a se înființa un nou bazin pentru vase. Apoi construirea de noi moluri la bazinul de petrol și hala de calaj. Programul mai prevede terminarea construcției silozului no. 4 și revizuirea acelor existente, înființarea de noui platforme etc. Pentru aceste lucrări cari vor dura câțiva ani este necesar investirea unui capital de câteva miliarde”, se menționează în materialul de presă.

La 11 septembrie 1929, ziarul „Dacia” a revenit asupra subiectului, în articolul intitulat „Portul nostru renaște”, semnat de Al. D. Doinaru, prezentând mai detaliat proiectele discutate în timpul vizitelor ministrului. Astfel, zona liberă urma să ocupe terenul dintre Viile Vechi și bazinul halei de calaj, între danele 23-38. Era prevăzută adâncirea bazinului și ridicarea unor antrepozite și magazii, lucrări estimate la minimum 500 de milioane de lei aur.

Articolul anunța și mutarea stațiunii de petrol în zona Palas, unde urmau să fie transferate cele 43 de rezervoare de benzină și petrol: „Un inconvenient întru perfecta realizare a zonei libere îl constituie stațiunea de petrol din port ce separă în două terenul destinat zonei. Întru înlăturarea acestui neajuns, d. ministru V. Madgearu a luat dispozițiuni pentru strămutarea stațiunii în afara portului, în dreptul stațiunii de cale ferată Palas. Aci se află un teren de 21 de hectare pe care se vor strămuta instalațiunile actualmente aflate în port, adică cele 43 rezervoare de benzină și petrol. Singură uzina de pompe va rămâne în port, deoarece condițiunile tehnice se opun la strămutarea ei la Palaz. Evacuarea rezervoarelor petrolifere din port va începe încă în decursul acestui an”.

Planurile vizau și viitorul îndepărtat al portului: prelungirea digului de larg cu un kilometru, amenajarea unui port de sud cu cinci bazine și 65 de dane, precum și construirea unui șantier naval. „D. Madgearu studiază un vast proect de mărire și modernizare a portului Constanța, întocmit la direcțiunea porturilor de către d. inginer P. Benzi, în concordanță cu lucrările ce vor începe îndată. Proectul prevede o înaintare a digului de larg al portului cu un kilometru, deci strămutarea în larg a farului principal „Carol I”. (…) Mărirea crescândă a portului Constanța a făcut să se nască și să se ventileze ideea înființării unui șantier naval. Cu prilejul ultimei vizite a domnului ministru Madgearu în localitate, d-sa a cercetat posibilitățile și în linii generale a fixat un teren de pe țărmul viilor vechi, construcțiilor vechi. Din cercuri informate se dă ca sigur deși există mai multe oferte străine, pentru ridicarea șantierului totuși ministrul va da o concesiune prin licitație publică. Nevoia este cu atât mai mare, cu cât în nici un port al Mării Negre nu există posibilități de reparare a vapoarelor, singurul șantier naval fiind la Stenia lângă Constantinopol”, este prezentat în presa vremii.

Reclama zilei: „La institutul d-nei Louise Anghene str. Tomis 13 se primesc zilnic înscrieri pentru curs primar curs facultativ. Se predau limbile străine, pian, pictură și contabilitate. Curs special de croitorie, lingerie, broderie. Se primesc eleve interne și externe” (Dacia, 28 august 1929)

Sursa foto: Sursă foto: Delia Cornea, Corina Apostoleanu – Istoria pe un clișeu, Dobrogea multiculturală în colecția fotografului Virgil Nicolau (2018) – Rezervoarele de petrol din Portul Constanța, clișeu 333.

 Orașul Constanța avea în 1930 o populație de 58.258 de locuitori, conform unui recensământ oficial, dar, potrivit ziarelor vremii, numărul real se ridica la aproximativ 65.000 de persoane. Orașul se afla în plină ascensiune economică și se dezvolta într-un ritm alert, de la an la an. Regulile de conviețuire urbană erau extrem de clare, fiind stipulate în Ordonanțe Comunale emise de autorități. Vom da citire unor astfel de norme (O.C. 4483 și 4475), emise încă din 1924, dar valabile în întreaga perioadă interbelică (în anii ’30 cu unele modificări și completări). Astfel, era „cu desăvârșire oprită aruncarea sau depozitarea gunoaielor în strade sau locuri virane”. De asemenea, „fiecare cetățean este dator să măture în fața proprietăței sale, gunoaele se vor depozita într-o lădiță proprie, care se va deșerta direct în furgoanele Primăriei, la trecerea lor…”

Încălcarea acestor norme era aspru sancționată, cu amendă contravențională, dar și cu închisoarea – „în caz de recidivă” (cnf. art 385 CP).

Ordonanțele Comunale mai prevedeau: „este cu desăvârșire interzis a se lăsa pe străzi animale domestice”; „orice animal mare se va găsi liber pe străzi se va închide în oborul comunal, de unde nu va putea fi scos decât după plata amenzii și a stricăciunii cauzate”; „porcii care se vor găsi liberi pe străzi vor fi împușcați de agenții Poliției Comunale”; „fiecare cetățean în fața căruia s-au plantat flori și arbuști are îndatorirea să se îngrijească de ei, supraveghind să nu fie distruși, roși sau dezrădăcinați”.

Era interzisă ruperea „fiorilor din parcuri” sau călcarea lor, precum și așezarea persoanelor pe gazonul din parcuri. Cei ce încălcau aceste norme erau amendați, dar puteau fi și cercetați penal pentru distrugere.

Traficul rutier în zona centrală a urbei era, de asemenea, reglementat prin Ordonanțe: „Niciun vehicul fie cu tracțiune mecanică, fie cu tracțiune animală nu va putea circula prin Piața Independenței, decât prin partea dinspre Primărie, în ambele direcții”. De asemenea, „pe bulevardul de jos, din fața Cazinoului Comunal” era interzis accesul cu autovehicule.  

Reclama zilei – Cazinoul Comunal – Unica distracție a orașului – Două orchestre în permanență. Zilnic Dancing, începând de la ora 4. Bucăți speciale de teatru și cinematograf. Reviste și Operete. Artiști de primul rang, de la ora 9 seara – Bufet și supeuri. Bar american! (1924)

Sursa foto: Florentina Bozîntan

 Portul Constanța s-a dezvoltat foarte mult în primele decenii ale secolului XX. Prima instituție de navigație civilă românească, Serviciul Maritim Român (SMR), fusese înființat în 1895, avea sediul la București, dar baza navală se afla, evident, în cel mai mare oraș-port al Dobrogei. Din primul an de existență, SMR deservește, prin flota sa, rute maritime orientale, în Marea Neagră, Mediterană și nu numai.

Existau mai multe vapoare poștale („Regele Carol”, „Principesa Maria”, „România”, „Împăratul Traian”, „Dacia”), dar și nouă cargoboturi („Durostor”, „București”, „Iași”, „Constanța”, „Dobrogea” etc). La jumătatea anilor ’20, navele SMR efectuau regulat câteva curse în Marea Mediterană. La bordul vaselor poștale urcau atât turiști, cât și oameni de afaceri de diverse naționalități. Vasele românești erau moderne și aveau „viteză și instalațiuni moderne, oferă publicului voiajul cel mai scurt și mai confortabil spre Orient”.

Una dintre liniile preferate era Constanța – Constantinopole (Istanbul) –  Pireu, iar vasele plecau în fiecare zi de marți, la ora 23:00. Se ajungea la Constantinopole miercuri, la ora 14:00, unde vasul rămânea peste noapte, după care pleca spre Pireu, stația terminus, unde ancora sâmbătă dimineață.

Fiecare vas poștal românesc avea trei clase, iar prețurile pentru un loc difereau în funcție de acestea: 6.000, 4.000 și 1.000 lei pentru întreg traseul sau 3.000, 2.000 și 500 de lei până la Constantinopole. Un bilet dus – întors la prima clasă costa 12.000 de lei.

A doua rută preferată era Constanța – Constantinopole – Jaffa, iar vasul care deservea linia pleca o dată la trei săptămâni, vinerea. Portul Jaffa (astăzi în Israel) făcea parte, în acea perioadă, dintr-o zonă a Palestinei, aflată sub protectorat civil britanic.

Pentru Jaffa existau patru clase (trei clasice și o clasă I specială). Cel mai ieftin bilet pentru Jaffa, la clasa a III-a, costa 2.800 de lei, iar cel mai scump (la specială),  16.000 de lei. Pe vasele poștale românești se aflau cabine speciale și de lux, iar „pentru fiecare pat se încasa biletul plus un supliment de 10-25%”. Doar cei cu bilete de clasa I puteau lua masa la restaurantele de pe vas.   

Echipajele vaselor poștale erau formate, la început, din foarte mulți străini, dar treptat elementul românesc începea să crească, urmând să devină majoritar. În 1925, în frumosul sediu de pe strada Traian funcționau Școala Navală și Institutul Maritim (azi Muzeul Marinei Române).

Încă din 1909, Constanța se mândrea cu Școala Superioară de Marină, prima instituție de învățământ superior din Dobrogea. Dezvoltarea transportului maritim era strâns legată de cea a transportului feroviar. Pentru   pasagerii care ajungeau în Portul Constanța existau legături spre București. Nu doar călătoriile maritime pe rutele orientale erau la mare căutare. Pentru vilegiaturiștii cazați la Constanța exista mereu posibilitatea unei plimbări cu mici ambarcațiuni. O călătorie putea ajunge la 300 de lei pe zi, adică 12 ore, iar noaptea tariful era dublu, pentru cei ce doreau să admire, din larg, luminile orașului…

Reclama zilei – La Leul și Cârnatul – a la Filaret. Renumitul și neîntrecutul N. Pravăț, str. Moldovei no.8. Terasa unde se poate mânca mai eftin și mai bine ca oriunde. Mari asortimente de diferite fripturi: antrecoate, mușchi, vrăbioare, frigărui – 7 lei. Renumiții patricieni, neîntrecuți – 5 lei. Renumiții mititei și diverse măruntaie ca momițe, rinichi, etc – 1,50 lei. Diferite vinuri, specialitățile cele mai superioare. (1923)

Sursă foto: Pasageri la bordul unui vas – Biblioteca Națională Digitală

În Constanța anilor ’20, automobilul devenea semnul unei lumi aflate în plină dezvoltare economică și urbană. Orașul-port descoperea tot mai repede avantajele acestui mijloc de deplasare, iar marca Ford ocupa un loc important în peisajul auto al urbei.

Prezența mărcii Ford la Constanța este extrem de vizibilă, atât prin automobilele care circulau pe străzi, cât și prin reclamele care apăreau cu regularitate în presa vremii. În august 1929, o astfel de reclamă din „Dobrogea Jună” îi prezenta pe D. St. Dimitriu & Gh. Athanasiade drept agenți autorizați pentru vânzarea produselor Lincoln-Ford-Fordson; adresele la care funcționau reprezentanțele auto erau strada Tomis nr. 12 și în Piața Independenței nr. 19, iar ulterior pe strada Carol nr. 77 bis (sub „Grand Hotel”).

Dumitru St. Dimitriu era un abil om de afaceri, un actor important pe piața imobiliară dobrogeană. După ce și-a petrecut ani buni din tinerețe în străinătate, unde s-a familiarizat cu afacerile cu autoturismele Ford în orașe precum Trieste, Alexandria și Istanbul, întors la Constanța a deschis o astfel de reprezentanță în orașul de la malul mării. În scurt timp avea să devină reprezentant pentru Balcani al companiei americane, iar influența sa pe plan local este ilustrată și de funcția de viceconsul onorific al Cehoslovaciei la Constanța.

Presa vremii nu se limita la reclame. În știri, automobilele erau prezentate ca adevărate produse ale modernității. În ediția din 18 decembrie 1927, sub titlul „Ford – model nou” se relata: „Garajul D. St. Dimitriu & Gh. Athanasiade din strada Tomis no. 12 Constanța, agenție autorizată pentru vânzarea produselor Lincoln-Ford-Fordson, aduce la cunoștința onor publicului că, în curând, îi va sosi un mare transport de automobile tip nou, ale uzinelor Ford, ultima creațiune a acestei fabrici, pentru a satisface cererile pe care le are. Această mașină poate fi considerată ca fără rival în ceea ce privește prețul și calitatea, aducând o evoluție în întreaga lume, pe câmpul automobilelor eftine”.

Descrierea tehnică era, pentru cititorul anului 1927, impresionantă: „Noua mașină Ford, construită pentru a corespunde cererilor moderne cu accelerare și viteză excepțională, construcția începând de la radiator și până la axa din spate complect schimbată, motor 4 cilindre, 40 cai putere, având turația normală, consumația extrem de redusă 7-8 litri de benzină pe distanță de 100 kilometri, vibrațiunile motorului extrem de liniștite la orice viteză, trece de la 8 kilometri la 40 kilometri pe oră în 8 și jumătate secunde. Aprinderea simplificată, noul dinam este o reducere a tipurilor întrebuințate în uzinele electrice. Viteza 90 kilometri pe oră, ungerea cu pompă și barbotaj, răcirea prin termosifon și pompa centrifugă.

Ambreajul cu discuri uscate, schimbător de viteză normal având 3 viteze înainte și o viteză înapoi. Amortizoare hidraulice cu ireversibilă direcție. Frâne pe 4 roți, sașiul foarte solid cu centru de gravitate foarte jos, caroserii confortabile cu linii splendide, construite din oțel în diferite culori frumoase”.  

Într-o epocă în care automobilul încă fascina prin simpla sa prezență, asemenea cifre și caracteristici aveau forța unei adevărate demonstrații a progresului. Iar demonstrațiile aveau să devină, la propriu, spectacole. La 19 iunie 1931, „Dobrogea Jună” anunța sosirea la Constanța a unei caravane Ford formate din 15 automobile, întâmpinată la Mangalia de Dumitru St. Dimitriu. Caravana străbătuse deja Turtucaia, Silistra, Bazargic, Balcic și Cavarna și urma să facă demonstrații în centrul orașului pentru a arăta „superioritatea mașinelor Ford”, înainte de a-și continua raidul spre Babadag și Tulcea.

Dar povestea Ford la Constanța nu se oprea la vânzarea automobilelor. În septembrie 1929, din articolul „Portul nostru renaște” publicat în ziarul „Dacia” aflăm despre perspectiva unei investiții Ford într-o fabrică în zona liberă a portului Constanța. „În două repetate rânduri, sub regimul liberal, sucursala întreprinderilor Ford din Alexandria-Egipt solicitase guvernului român un teren în zona liberă pe care să înalțe mari fabrici de tractoare și automobile servindu-se pe cât posibil de materie primă românească și exclusiv de muncitori români. (…) Ford solicita terenul din spatele actualului imobil al vămii și al danelor 14 și 15, limitat de șoseaua de centură a portului, în întindere de circa 2,5 hectare”, se arată în articolul menționat. Mai mult, „un trimis al uzinelor Ford din Detroit America” se afla în acea perioadă la Constanța pentru a se întâlni cu ministrul V. Madgearu și pentru a studia terenul. Doi ani mai târziu, discuții similare aveau să fie purtate la Brăila (sursa – „Dacia”, ediția 9 ianuarie 1931).

Reclama zilei: „De vânzare una mașină Ford model 1926, în perfectă stare, mult extra eftin, bani gata. A se adresa la ziar” (Dobrogea Jună, 1929)

Sursă foto: Dobrogea Jună

În urmă cu aproximativ un veac, la 24 august 1930, ziarul „Dobrogea Jună” publica, la rubrica „Însemnări feminine”, un jurnal de călătorie semnat de M. Costin, institutoare, despre o excursie pe care membrii Ateneului Popular „Central” Constanța au făcut-o pe Dunăre, la Viena.

Excursia începe la Constanța, cu îmbarcarea în trenul care îi va duce până la Giurgiu, de unde grupul se îmbarcă pe vasul austriac „Helios”, navigând apoi spre Budapesta și Viena. Călătoria este privită ca o modalitate de relaxare și refacere după perioadele de muncă intensă, iar pentru autoarea articolului, după un an de examene și activitate intelectuală, apropierea de natură reprezintă un adevărat remediu pentru oboseală.

Articolul se remarcă atât prin descrierea peisajelor și a activităților desfășurate în excursie, cât și prin stilul său. Scris de o institutoare, textul are un ton sensibil, romantic și meditativ. Peisajele Dunării devin pretexte pentru reflecții despre natură, suflet și existență, iar călătoria cu vasul devine o experiență aproape poetică.

Redăm în rândurile următoare un fragment elocvent:

„După un an de muncă intelectuală, pe care îl închei cu o risipă mare de energie, în examene și lucrări de sfârșit de an, simți nevoia unei diversiuni, unei schimbări de decor, care să-ți refacă energia și apetitul pentru reluarea muncii cu cărțile. Cauți un contrabalans în oboseală fizică. Combinată cu plăcerea și căutând, găsești că numai escursia îți oferă această. Iată considerațiile ce ne-au îndemnat ca, urmând pe d-l profesor Zăgoicea, într-o dimineață frumoasă de la începutul lui iulie să ne îndreptăm către Dunărea albastră și să cerem undelor ei să ne poarte legănându-ne către țărmurile țărilor ce udă. Iată-ne deci în gară, toți cu cocarde tricolor, veseli, plini de speranțe, pentru o călătorie plăcută și întăritoare dar și cu ceva grije ascunsă că va fi prea obositoare, Ateneul popular central fiind o societate de oameni de toate vârstele; de la septuagenarul Părinte Ionică, cel ce știe să predice așa frumos cuvântul Domnului și până la micul Nicușor Zăgoicea, care știe să cânte atât de frumos din vioara-i de care nu s-a despărțit tot drumul acesta. (…)

În fine ne îmbarcăm pe vasul austriac „Helios”. O călătorie pe Dunăre e remediul cel mai bun contra surmenajului sau oricărei boli provenită din prea multă risipă de energie. Oh, nu știu de unde aș găsi culoarea, nuanța de cuvinte, care să poată reda senzația de dolce farniente, ce simți privind de pe un chezlong spre coverta vasului la diferitele peisagii ce se succed în mersul aci lin, aci repede al vaporului. Privind aci la valurile albastre, aci la țărmurile verzi și păduroase, aci la orașele ce zărite de departe par speranțele ce populează viața noastră internă, aci la un dulce răsărit de soare sau la un blând și melancolic apuc, simți mai bine ca oricând cele două părți ce formează ființa noastră: materialul și spiritul”.

Ateneul Popular „Central” din Constanța era una dintre societățile cultural-artistice înființate în urbea lui Ovidiu din entuziasmul unor intelectuali locali și care urmăreau emanciparea intelectuală a publicului. Informațiile disponibile arată că societatea a avut sediul în strada Smârdan nr. 8, un cor și o orchestră proprii și a avut excursii la Viena, Paris sau Istanbul. Președinte era profesorul N. Zăgoicea.

Reclama zilei: „Cristea, tânărul nostru caricaturist, va expune în ultimele zile ale lunei august în vitrina librăriei „Cartea Românească” o serie de caricaturi locale” (Dobrogea Jună, 24 august 1930)

Sursa foto: vasul Helios, www.fortepan.hu

În plină perioadă interbelică, turismul în Constanța cunoaște o mare înflorire. În Ghidul ilustrat “Constanța și împrejurimile -1924” (autori Th. Ionescu/ N. Duployen) sunt menționate numeroase hoteluri, de diverse categorii. De lux erau Palace și Regnier (H. Francez), în timp ce Grand-Hotel, Regina (viitor Intim) și Bulevard făceau parte din clasa I. Urmau apoi cele de clasa a II-a: Elita, Highlife, Metropol, Bristol, Regal, Comercial, Central, Princiar, Minerva, Carol, Paris București – și  apoi cele de clasa a III-a  (ex.Balcani, care peste ceva ani devine Hotel cls II).  În ceea ce privește prețurile practicate de aceste hoteluri, ele, evident, variau în funcție de categorie. La cele de lux o cameră cu două paturi +baie ajungea până la 240 de lei pe zi iar o cameră cu un singur pat 115 lei. La clasa a I-a costa  minim 120 de lei „dubla”, 70 – la a doua și 50 la ultima clasă.

Restaurantele de lux și de categoria a I-a erau foarte numeroase și menționăm doar câteva: Regina, Bristol, Elita, Cazino, Mamaia, Gruber, Tataia, Suzana sau Capato. Aceste localuri puteau pune adaosuri de 30% plus suplimente de 25% din prețurile aprobate de Primărie, atunci când dispuneau și de o orchestră. Un ordin al administrației locale stipula clar: „În prețuri sunt cuprinse și taxele cuvenite statului, consumatorii nu vor plăti nimic în plus. Prețurile sunt fixate pentru articole adevărate, surogatele nu sunt admise”.

Care erau însă prețurile aprobate în Constanța anului 1924? Și aici avem diferențe în funcție de clasa localului (I, II sau III) unde turistul sau constănțeanul alegeau să meargă. Astfel, o plachie de nisetru se găsea la 16 lei, dar putea ajunge și 25 de lei, dacă o serveai la Regina sau la Bristol. Scrumbia de mare ajungea până la 16 lei, o tocană de berbec între 8 și 12 lei iar un șnițel vienez, între 10 și 20 de lei. Celebrii mititei se serveau cu mare plăcere și acum un secol, cel mai ieftin costând 2 lei iar cel mai scump – 4 lei. O cafea Marghiloman (la mare modă) costa între 2,5 și 5 lei.

Brutăriile vindeau un kilogram de pâine neagră cu 5 lei iar cea albă 7,5 – kilogramul. Covrigul cu susan era un leu iar cel fără susan – 75 de bani. Braga se vindea aproape la fiecare colț și costa un leu, la fel și înghețata. În Piața Independenței, în față la restaurantul Bristol existau aparate de limonadă și un pahar costa 2 lei.

Nu toată lumea își permitea, evident, să mănânce la restaurante. În piețe și prăvălii, un kilogram de „carne de vacă de rând” costa 22 lei kilogramul, vițelul de lapte – 26, berbecul și oaia – 24 lei kg, mielul – 30 de lei, slănina – 50 de lei kilogramul iar litrul de lapte – 10 lei.

Erau numeroase automobile dar mijlocul preferat de transport era trăsura, birja. O cursă era socotită cam 15 minute. Astfel, te puteai plimba prin centru cu 10 lei iar pentru a ajunge la gară trebuia să scoți din buzunar cam 20 de lei. Pentru a ajunge la Vii (astăzi aproximativ de la zona Abator spre Port), plăteai 40 de lei. La fel pentru o cursă la Mamaia. Orice plimbare cu trăsura, noaptea, se plătea dublu.

Dacă turistul vroia să meargă de la Constanța la băile de la Techirghiol Movilă sau Techirghiol Sat  putea lua un loc în automobilul ce făcea această cursă, biletul ajungând la 70 sau chiar 80 de lei. Trăsura era prea scumpă, costa 300 de lei iar drumul era prea lung.

Toată lumea venea la Constanța pentru plaje, fie că aceasta se numea Mamaia, Tataia sau Duduia, Cei ce nu aveau timp să meargă la Mamaia mergeau la Duduia și Tataia unde se intra gratis dar închirierea unui „costum de bae” era 5 lei.  La Mamaia începuse deja să meargă mai mult „lumea bună” 7 lei costa biletul, “cu lingerie”, iar 4 lei pentru copilul de până în 7 ani. O cabină se închiria însă pentru doar o oră.

Constanța de la mijlocul anilor 20 era o capitală a distracțiilor. Restaurantele aveau mari bucătari străini sau veniți de la București iar grădinile și teatrele erau mereu pline. Seara, pe faleză răsuna muzica militară iar pe terasele din Peninsulă cântau formații de jazz. Existau chiar trupe din New Orleans, care aduseseră cu ele Charlestonul. Mari artiști,  din țară și din străinătate veneau în vara lui 24 să susțină recitaluri la Constanța, și evident, să se bucure de mare și de soare…

Reclama zilei –  La soare și la plajă, paza pielei delicate se face doar cu Cremele Elida: Înainte de bae și seara. Coldcream Elida. După bae și la orice oră din zi, contra soarelui și vântului aspru, Creme de chaque heure Elida. Tubul, lei 45. Borcanul, lei 75.  (1928)

Un scandal de mari proporții, cu un puternic impact pe linie diplomatică, a ținut prima pagină a ziarelor românești în lunile august și septembrie 1928. Până la acea vreme considerat un căpitan de vas cu o conduită ireproșabilă, ofițerul Emil Paraschivescu, comandantul navei SMR România a fost arestat în Portul Alexandria, Egipt, pentru contrabandă cu cocaină. Vaporul Serviciului Maritim Român făcea în mod obișnuit curse la Alexandria, cu escală la Pireu. Când nava a ajuns în portul egiptean, Paraschivescu a coborât și s-a îndreptat spre ieșirea din zona portuară. Tocmai atunci vameșii l-au oprit și l-au întrebat dacă are ceva de declarat. Căpitanul a spus că nu, fără să știe că vameșii primiseră în acea zi un denunț potrivit căruia românul urma să ducă unui negustor local cocaină primită în Grecia.

La percheziția corporală, asupra ofițerului s-a găsit un pachet cu 700 de grame de praf alb. Paraschivescu a declarat că este pudră de Vichy, dar scuza sa era puerilă întrucât acest produs cosmetic se găsea la vânzare peste tot în lume, neexistând vreun motiv serios ca cineva să îl aducă dintr-o țară în alta. Căpitanul român a declarat că mai are un pachet de 3 kg în cabina sa, așa că vameșii au mers pe vaporul România, unde au găsit restul stupefiantelor.

Paraschivescu a fost arestat, iar toată marfa ilicită a fost dusă la analize, unde s-a confirmat că era  vorba despre cocaină pură. Ofițerul român a anunțat Consulatul din Cairo, iar consulul Virgil Ciuly a intervenit pe lângă Guvernul Egiptean, reușind să îl elibereze pe căpitan, în schimbul unei garanții bănești.

Presa din România a relatat întregul film al acestui caz, o parte din ziarele naționale publicând dezmințiri și afirmând că Paraschivescu este nevinovat. Celelalte gazete au acuzat statul român că încearcă să mușamalizeze cazul, nevrând să admită oficial că un comandant român de navă (chiar cel de pe România!) ar putea fi vinovat de o asemenea faptă extrem de gravă. La Constanța a fost trimis comandorul Pompiliu Georgescu, delegat al Tribunalului Maritim Galați, care a demarat o amplă anchetă. Căpitanul a fost destituit și trecut în rezervă, iar pe 6 septembrie 1928 Consiliul de Miniștri al României a decis trimiterea sa în judecată pentru contrabandă de cocaină (sursă – ziarul Dacia, 11 septembrie 1928).

În  ziarele și documentele de arhivă cercetate până acum nu există vreo dovadă că Paraschivescu a fost declarat vinovat de către instanța de judecată. Înclinăm să credem că a fost achitat pentru că a fost repus în drepturi și după doar doi ani figura iar căpitan de cursă lungă pe navele comerciale românești. În anul 1932, el era comandant al cargoului Bucegi, care făcea  curse pe ruta Constanța – Nantes – Rouen. A scăpat așadar cu fața curată, în ciuda gravelor acuzații.

Povestea contrabandei de cocaină a rămas ascunsă în paginile gazetelor interbelice și a fost, treptat, uitată…

Reclama zilei – A mers în țară zvon, Că hârtia Aeroxon, Muștele le omoară, Și niciuna nu mai zboară -AEROXON, Hârtie de Muște – Depozit General – Arnold Schultz, Timișoara. (1928)

Sursa foto: Carte poștală „Vaporul România” – MNIR, nr. inv. 352100, www.imagoromaniae.ro

În urmă cu 98 de ani, chiar pe 21 august 1828, ziarul Dacia publica o serie de anunțuri și informații inedite, care ne ajută astăzi să înțelegem mai bine viața de zi cu zi a constănțenilor din acea vreme. Redăm aceste știri în rândurile de mai jos:

„S-a pierdut un ceasornic de argint, cu băncuță de 50 de bani, anul 1873. Găsitorul îl poate preda domnului Caius, str. Daciei, no. 54, unde va primi o bună recompensă.”

„Eri dimineață a avut loc inaugurarea noului restaurant, cafe bar și cofetărie Bulevard, sub conducerea domnului Aurel Teodorescu. Acest local este unic în felul său, în Constanța, prin eleganță și serviciul ireproșabil. După un serviciu divin s-a servit o gustare numeroasei asistențe, care a ținut să fie de față la inaugurare.”

„Sâmbătă a încetat din viață, după o grea și nedreaptă suferință, mica Gaby (șapte ani), drăgălașa fiică a d-lui Vintilă  Gheorghiu, unul din fruntașii cerealiștilor constănțeni. Transmitem îndureratei familii condoleanțele noastre.”

„La marele Teatru Cinema Regina Maria, situat pe strada Ștefan cel Mare, colț cu Gen. Manu, rulează filmul “Domnul în Frac”. În rolul principal Adolphe Menjou. Trupa de revistă va juca „După o noapte de chef”.

„Într-un cerc restrâns familiar s-a celebrat aseară cununia religioasă a doamnei Yvonne Ionescu, fiica doamnei Louise și a domnului Constantin Irimescu, fondatorul ziarului nostru, cu  dl. Beldiman Cocăneanu, din Regimentul 34 Infanterie. Nuni au fost dna și dl general Ștefan Popescu, cmdt-ul Brigăzii a XI Infanterie. Tinerilor căsătoriți, toate urările de bine și de fericire.”

„Anul acesta, în luna septembrie, va lua ființă în localitate, o școală de arte și de meserii, subvenționată de către Camerile de Comerț și Agricultură, Prefectura Județului și Primăria.”

„Grănicerii din Port au prins eri noapte pe un oarecare Ghe. Petrescu, dezertor din armată, pe când încerca să se strecoare pe un vas spre a fura. Acesta este autorul mai multor furturi de pe vapoare. El a fost înaintat autorităților militare.”

„10.000 de lei ofer recompensă, fiindu-mi o amintire scumpă, persoanei care îmi va aduce un inel de aur cu diamant mare, pierdut sâmbătă, 11 august. Găsitorul e rugat a-l aduce la ziar și va primi recompensa imediat.”

„Limba engleză se predă după ultima metodă pedagogică. Adresă – John M Solomons, strada Mihai Viteazu 31.”

Reclama zilei –  Restaurantul și Grădina Hotelului Regina, în apropiere de Centru, servește masa pentru toată lumea, cu prețuri de concurență. Zilnic, Grătar și Mititei delicioși! (1928)

Sursa foto: Constanța vedere de pe mare – www.imagoromaniae.ro