Constanța și-a dorit multă vreme tramvaiul electric. Atât de mult, încât înainte să apară pe străzile urbei, a „circulat” ani buni prin declarații oficiale, proiecte ambițioase și paginile presei locale.

În ziarul „Adevărul” din 14 mai 1912 era publicat un amplu interviu cu primarul Titus Cănănău, sub titlul „Constanța în 1912”. Printre marile planuri edilitare avute în vedere de primar apăreau două promisiuni moderne și sonore pentru epocă: lumina electrică și tramvaiul. Titus Cănănău explica faptul că urbea avea nevoie urgentă de o nouă uzină electrică, iar concesionarea iluminatului public către o societate particulară venea la pachet cu obligația construirii unei rețele de tramvai, „care pentru oraș va fi mai mult un lux decât necesitate”.

Planurile erau impresionante. Linia principală urma să pornească „din dosul catedralei, str. D.A. Sturdza, Piața Independenței, strada Carol I până la satul Anadolchioi. O altă ramificație pornită de pe bulevardul Principesa Maria va lega stațiunea Mamaia cu orașul, iar o a treia linie va traversa calea Ștefan cel Mare, până la oborul de cereale”, potrivit declarațiilor primarului. 

Un astfel de proiect era semn că autoritățile doreau să țină pasul cu marile centre urbane ale vremii. Numai că între dorință și realitate au trecut ani buni, iar „chestiunea a pasionat mult opinia publică constănțeană”, cum remarca presa. Problema ajunsese să fie la fel de menționată în știri precum politica sau activitatea din port.

În anul 1923, ziarul „Dobrogea Jună” ironiza cu talent situația. Jurnaliștii constatau că oficialitățile discutau despre tramvai electric într-o localitate care abia avea energie electrică pentru câteva ore pe zi. Și totuși, anunța sarcastic gazeta, Constanța avea, în sfârșit, tramvai! Numai că era tras de cai:

„Incontestabil că surprizele cele mai frumoase ne-au fost rezervate întotdeauna de actuala administrație, în momentele în cari le așteptam mai puțin și cu o ingeniozitate fără seamăn. Astfel, de-o pildă, toată lumea ridiculiza discuția asupra tramvaiului, acum când nu avem lumină nici barem un ceas pe zi. Pentru că – și foarte logic se spunea: cum o să se înființeze tramvai când nu sunt uzine electrice?

Ei bine, împotriva tuturor zâmbetelor, împotriva tuturor uneltirilor viclene -fără zgomot și animată de cea mai curată modestie, primăria a înzestrat Constanța cu tramvai. Așa se fac toate faptele mari, cari rămân evenimente în omenire. Avem tramvai? Da, avem. Și, cum nu se aștepta nimeni – tramvaiul nostru e cu cai (iată ingeniozitate).

Dar unde? De-a lungul străzii Mangalia (Ștefan cel Mare), și anume dela grădina publică până la malul mării (iată și modestia; -‘a lucrat în tăcere, fără reclamă). Astfel, astăzi două puncte însemnate din oraș, grădina cu marea, sunt legate printr-un tramvai. E drept că deocamdată vagoanele sunt cam rudimentare și puțin incomode – pentru că se cară cu ele numai pământul scos dela lucrările noului liceu – dar n-are a face: începutul este făcut după puterile finanței comunale, atât de secătuite. E greu până pornești din loc, că pe urmă treaba merge bine. Și noi am pornit: primul tramvai circulă. Halal să ne fie, bună primarie avem.”

Dincolo de tonul satiric, articolele de presă făceau referire la faptul că la Constanța funcționau încă din 1905 tramcarele — vehicule trase de cai, utilizate în special pe ruta Constanța–Techirghiol. Acestea au reprezentat, de altfel, primele forme de transport public organizat din localitate și un pas important în dezvoltarea legăturilor dintre oraș și stațiunile din jur.

Nici umorul epocii nu a ocolit subiectul. În ziarul „Dacia” apărea, în martie 1925, un catren mucalit:

           „Dac’o fi s’avem tramvai,

                Din Octombrie până’n Mai,

Trebui-vor telegari

        Ori destoinici marinari,

         Spre a cârmi tramvaiele

     Prin toate noroaiele.”

Tramvaiul electric adevărat avea să ajungă mult mai târziu. Primele vagoane au fost aduse abia în 1943 și au circulat pe traseul Poșta Veche – bulevardul Tomis – bulevardul Mamaia – Spitalul Militar și retur.

Reclama zilei: RABAT 15% RABAT La toate cumpărăturile ce trec de 20 lei Acordă LIBRĂRIILE ALBANIA CONSTANȚA – Str. Traian No. 16-20-CONSTANȚA LA TOȚI ELEVII ȘI ELEVELE ȘCOALELOR PRIMARE ȘI SECUNDARE – Profitați de această ocaziune de a vă procura toate requisitele școlare pentru ultimul trimestru școlar, dela librăriile noastre, cari pe lângă prețurile extrem de avantajoase, mai acordă și rabat, aceasta în vederea marelui stoc de mărfuri cu cari suntem aprovizionați SUCURSALA Str. Mangaliei No. 28 Cereți prețul curent la cerere gratuit (Dobrogea Jună, 14 mai 1927)

Sursa foto: CTbus

În primele sale veacuri de existență, nu se poate vorbi despre Tomis ca despre un oraș (polis), în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă despre un emporion, un mic târg de escală unde negustorii Eladei acostau adesea pentru a face comerț cu băștinașii din zonă. Treptat, acest emporion s-a dezvoltat, populația sa – mixtă, formată din indigeni și coloniști – a devenit tot mai numeroasă, iar portul, magaziile, casele și edificiile publice au fost înconjurate de ziduri.

          Prima mențiune scrisă a existenței Tomisului o avem de la Memnon, un istoric ce a trăit în secolul al II-lea d.H.r., în Heracleea Pontica, oraș situat în sudul Mării Negre. Într-o istorie a cetății sale natale, Memnon face câteva referiri la emporionul vest-pontic Tomis și la un important moment din evoluția acestei așezări.

          Episodul tomitan menționat de Memnon s-a petrecut undeva la jumătatea secolului al III-lea î.H., cel mai probabil în intervalul 256-254 î.H., după cum vom arăta mai jos. Heracleeanul oferă detalii importante, chiar dacă incomplete, însă chiar și așa, grație lor, putem să reconstituim o parte din povestea Tomisului antic.

          Memnon numește episodul descris „Războiul pentru emporionul Tomis”, iar acesta este extrem de important pentru înțelegerea evoluției așezării. După încheierea  acestui conflict, emporionul avea să devină polis și să intre într-o epocă de continuă dezvoltare.

          Mai întâi să dăm citire textului lui Memnon, preluat din volumul I „Fontes, Izvoare privind istoria României, De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus”, p. 511:

„… Nu mult după aceea a izbucnit un război pe care-l porniseră bizantinii împotriva calatienilor (n.a. Callatis era colonie a Heracleei Pontice) și totodată împotriva istrienilor (n.a. locuitorii Histriei), pentru emporiul de la Tomis, care se afla în vecinătatea calatienilor. Aceștia (calatienii) se gândeau să facă acolo un monopol al lor. Și unii (n.a. Bizanțul), și alții (Callatis), trimiseră solie heraclioților ca să le vină într-ajutor, dar aceștia nu acordară sprijin militar nici unora, nici altora, ci trimiseră în ambele părți solii ca să îi împace, fără însă ca strădania lor să fi ajuns la vreun rezultat… Locuitorii din Callatis suferiră multe pierderi din pricina dușmanilor și mai târziu au început tratative de pace, dar nu au mai putut să se refacă din această nenorocire“.

          Din textul lui Memnon și ținând cont de studiile de specialitate privind contextul istoric se pot desprinde câteva concluzii. Astfel, știm că la mijlocul secolului al III-lea î.H.r., Tomisul, mic, dar important emporion, era disputat atât de Callatis, cât și de cetatea greacă Bizantyon (n.a. colonie a orașului Megara; Bizanțul de mai târziu, viitorul Constantinopol, astăzi Istanbul). Mai ales Callatisul era interesat să pună monopol asupra tranzacțiilor tot mai înfloritoare de la Tomis.

          Histria s-a aliat cu Callatis în acest conflict, sperând probabil să obțină împreună avantaje comerciale importante sau anumite câștiguri teritoriale.

          Este clar și faptul că atât Callatis, cât și Byzantionul au cerut ajutorul militar al Heracleei Pontice, cetate care avea un cuvânt greu de spus în Liga Nordică a coloniilor elene. Heraclioții însă nu au vrut să se implice militar de partea vreunei tabere și au încercat să rezolve situația pe cale pașnică, diplomatică, trimițând soli către ambele tabere. Planul Heracleei a eșuat, iar războiul a continuat. Callatisul a fost cel mai afectat, cu atât mai mult cu cât era chiar o colonie întemeiată de către heraclioți.

          Memnon spune că cetatea Callatis a suferit pierderi considerabile în conflictul cu Byzantionul, ieșind învinsă din acest război și fiind nevoită să ceară pace. Byzantionul a câștigat conflictul, însă se pare că interesul său nu era acela de a impune controlul asupra Tomisului, ci mai degrabă de a împiedica instaurarea monopolului altor cetăți. Așa se face că din acest război Tomisul a ieșit cel mai câștigat. În deceniile următoare, a reușit să devină cetate autonomă, beneficiind și de numeroase alte avantaje. Astfel, tot în secolul al III-lea î.Hr., la puțin timp după acest război, Tomis a început să își bată propriile monede de bronz.

          Nici Memnon și nici cercetările specialiștilor nu ne ajută să înțelegem pe deplin amploarea acestui conflict militar. Nu știm dacă a durat o lună sau doi ani, ce lupte s-au purtat, ce forțe militare au fost implicate ori ce pierderi au existat. Cu siguranță însă a fost un război între două puteri ale Pontului Euxin și, implicit, un moment istoric extrem de important.

          După acest război, Tomisul și-a început ascensiunea, ajungând ca, veacuri mai târziu, să devină cel mai important oraș al litoralului vestic, capitală a Scythiei Minor, „prea strălucită metropolă a Pontului Stâng“.

Reclama zilei – A sosit Untură de Pește proaspătă, veritabilă, de morun, calitate garantată, importațiune directă din Norvegia, la Drogheria Medicinală Heldenbusch (sub Hotel Regal). (1906)

Sursă foto: Harta cetăților antice din Dobrogea, în perioada romană, ISM VI, 2

Cuplul „Gânditorul și femeia șezând”, descoperit în urmă cu 70 de ani, a readus în atenție sectorul „Columbia D” din Cernavodă – un loc cu o istorie impresionantă și dureroasă deopotrivă. Aici, unde astăzi vorbim despre una dintre cele mai valoroase descoperiri ale preistoriei europene, s-au succedat, de-a lungul timpului, prosperitatea industrială, suferința și memoria unor destine frânte.

Arhivele orașului Cernavodă consemnează că, în anul 1899, în zona respectivă a fost construită „o fabrică de distilare a petrolului”, sub patronatul lui C. Langeveld. Din aceasta se va dezvolta viitoarea rafinărie „Traian”, care va începe, în 1913, colaborarea cu Societatea Petrolieră Franco-Română „Colombia”, de la care s-a păstrat și denumirea zonei. Dezvoltată cu capital străin și dotată cu instalații performante, rafinăria producea anual mii de vagoane de derivate petroliere, transportate pe Dunăre către diferite puncte, inclusiv către Constanța. Studiile de specialitate consemnează că, în anii ’20, aici a fost adusă cea mai modernă instalație de cracare a petrolului, prima de acest fel din Europa. Directorul rafinăriei a fost numit, la acea vreme, dr. ing. Rosenfeld-Roseanu, tatăl multiplei campioane mondiale de tenis Angelica Roseanu.

Destinul locului s-a schimbat dramatic în perioada comunistă, când „Columbia” a devenit lagăr pentru deținuții politici folosiți la construirea Canalului Dunăre–Marea Neagră. În condiții inumane, fără utilaje și aproape fără hrană, mii de oameni au fost obligați să muncească până la epuizare. Printre ei s-au aflat intelectuali, clerici, artiști și membri ai unor familii cunoscute ale societății românești, între care compozitorul Franz Dressler, părintele Arsenie Boca, Cristescu – Plăpumaru Gheorghe, unul dintre fondatorii Partidului Comunist Român, și inginerul Frimu, fost campion național la bob.

În anul 1956, într-un contrast tulburător cu drama recentă a locului, săpăturile arheologice desfășurate de echipa Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, condusă de Dumitru Berciu și Sebastian Morintz, în punctul Columbia D, au scos la iveală două statuete de lut – creații ale culturii Hamangia care aveau să devină simboluri universale: „Gânditorul și femeia șezând”, fiind considerate unele dintre cele mai expresive creații artistice ale preistoriei. 

Povestea descoperirii celor două piese și a comunităților Hamangia care le-au creat este prezentată în catalogul „Centrul Hamangia – Muzeul Axiopolis Cernavodă”, volum ce va fi lansat în cadrul Simpozionului Internațional „Zorii civilizației străvechi europene. Fragmente din lumea Gânditorului”. Totodată, publicul va putea descoperi fotografii, documente și imagini de arhivă în expoziția „Fragmente din lumea Gânditorului”, organizată cu prilejul aceleiași manifestări științifice.

Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc miercuri, 13 mai 2026, ora 11:00, în Sala Senatului (etaj I, corp A), Campusul Universității „Ovidius” Constanța, iar publicul este invitat să participe la acest demers dedicat memoriei și patrimoniului cultural.

Sursă foto: Ilustrațiile fac parte din colecțiile Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române.

Astăzi continuăm calendarul nostru istoric cu prezentarea unor noi aspecte ale credințelor religioase antice. Cui se rugau locuitorii Tomisului în urmă cu două milenii? Ce zei le protejau casa și familia? Cui cereau ajutor atunci când întâmpinau probleme în viața de zi cu zi? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care încercăm a găsi răspuns.

          O categorie specială de divinități adorate pe atunci era cea a spiritelor nenumite ale strămoșilor, cărora li se închinau, cu precădere în secolele I-III d.H., cei mai mulți dintre locuitorii anticului Tomis. Este vorba despre Di Manes, Zeii Mani, protagoniștii unui cult personal și domestic, originari din vechea religie romană tradițională. Ei reprezentau spirite protectoare, suflete ale străbunilor, umbre ale morților din neam.

Numele lor provine din adjectivul latin arhaic manus, care se traduce prin „bun”. Romanii credeau că, după moarte, sufletele celor decedați se pot transforma în spirite bune și protectoare, precum Zeii Mani, larii sau penații, ori în spirite demonice, precum lemurii (sau larvae).

Pe multe dintre monumentele funerare antice descoperite în Dobrogea, inscripțiile încep cu două litere majuscule, D și M. Aceste reprezintă abrevierea dedicației Dis Manibus, indicând faptul că altarul respectiv era închinat Zeilor Mani, spirite familiare și binevoitoare ale strămoșilor, spre protecția eternă a celui dispărut.

          Tomisul veacurilor I-III d.H. era o importantă urbe de provincie romană, unde s-au stabilit coloniști din imperiu, veterani și soldați ai legiunilor. Treptat, din dorința de a deveni cetățeni romani cu drepturi depline, se romanizează (în nume și mod de trai) și populația grecească, tracă sau getică băștinașă. Locuitorii orașului credeau că spiritele Manilor îi vor proteja pe lumea cealaltă, iar în acest sens există numeroase dovezi.

          Astfel, un monument găsit în Peninsulă, poartă inscripția: „Zeilor Mani! Marcus Ulpius Longinus, fost decurion, veteran, consilier al tomitanilor, în viață fiind, și-a făcut monument, pentru sine și pentru soția sa Ulpia Aquilina, pe moșia sa” (ISM II, 180 (16)).

Din acest text aflăm că, în secolul II d.H., acest Longinus a fost ofițer de cavalerie (decurion al unei unități numită ala), foarte probabil Ala II Hispanorum et Aravacorum, care își avea sediul la Carsium (Hârșova). După satisfacerea stagiului militar, el s-a stabilit la Tomis, unde, în calitate de proprietar de moșie, a avansat până la funcția civilă și administrativă de Membru al Sfatului Tomisului (un fel de Consiliu Local de astăzi).

          Pe un alt monument, provenit tot de la Tomis, dar descoperit la Cumpăna, întâlnim următoarea poveste scrisă în piatră: „Zeilor Mani! Lui… Aemilius, secretarul legatului legiunii a V Macedonica, care a servit în armată… de ani, 4 luni și 15 zile… Aemilius, fiul său, a ridicat acest monument” (ISM II, 184 (20)).

Aemilius a fost secretar al celui care conducea legiunea ( legatul de legiune) și după satisfacerea serviciului militar s-a așezat la Tomis, unde și-a întemeiat o familie. Fiul său, care poartă tot numele de Aemilius, îi dedică monumentul funerar și se roagă Zeilor Mani să îi protejeze, și pe lumea cealaltă, părintele decedat.

          Un alt veteran al legiunii de la Troesmis se roagă pentru protecția acelorași zei mani: „….Dis Manibus! P. Valerius Pacatus a făcut serviciul militar în Legio V Macedonica, beneficiar consular duplicarius (n.a. cu soldă dublă) a trăit… (n.a. nu s-au păstrat cifrele) ani.” (ISM II, 193, (29))

Zeii Mani vegheau asupra tomitanilor atât în această lume, cât și în cea de dincolo, iar amintirea lor a rămas scrisă în piatră, supraviețuind până în zilele noastre…

Reclama zilei – Frumusețea și disparațiunea complectă a oricărei afecțiuni a pielei, puncte negre, roșiața feței, coșuri, pistruie, nu se poate obține decât prin întrebuințarea zilnică a renumitului Săpun Lapte de Crin de la Marea Fabrică Cal de Lemn. Se găsește la magazinul fraților Lascaridis și la Drogheria Medicinală Heldenbusch. (1906)

Sursă foto: ISM II

Cititorii calendarului istoric sunt invitați să își oprească atenția asupra unui artefact de sticlă spectaculos și rar, care ne poartă în urmă cu aproape două milenii: o cupă în formă de cap uman, aflată în prezent în patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Piesa a fost descoperită în anul 1966, la Neptun, în timpul unor lucrări de construcție, când au fost scoase la iveală vestigiile unei necropole romane. Dintr-un mormând de inhumație datat în secolul I p.Chr. au fost recuperate mai multe obiecte funerare, printre care și acest vas deosebit. Cupa a atras atenția specialiștilor, atât datorită aspectului său neobișnuit, cât și pentru că aparține categoriei sticlăriei romane realizate prin suflare în tipar, categorie pentru care există relativ puține descoperiri pe litoralul vestic al Mării Negre.

O descriere detaliată a vasului, care măsoară 10 cm în înălțime, este oferită de Laurențiu Cliante și Alexandra Țârlea în studiul „The early roman glass head-shaped cup from Callatis (România): a reassesment”:

„Vasul reprezintă capul unui personaj masculin cu trăsături africane. Personajul are o expresie facială rigidă, cu maxilar pătrat și bărbie cu gropiță, nas lat, obraji plini, sprâncene înalte și arcuite, frunte încrețită și ochi înguști. Globii oculari, rotunzi și proeminenți, nu prezintă pupile sau irisuri marcate. Gura este întredeschisă, lăsând vizibile ambele rânduri de dinți. Personajul poartă cercei emisferici și are perciuni scurți, formați din câte două șuvițe de păr fiecare. Părul este împletit în împletituri scurte verticale dispuse pe patru registre, iar pe cap poartă o cunună alcătuită dintr-o ramură cu frunze în formă de inimă și, posibil, fructe, legată la spate”. Se cuvine menionat că în cercetările anterioare dedicate piesei, Constantin Iconomu și Mihai Bucovală au considerat că figura reprezentată este una feminină, cu trăsături orientale.

Dincolo de frumusețea sa, cupa descoperită la Neptun este importantă și pentru povestea pe care o spune despre lumea romană. Ea amintește de circulația mărfurilor, a ideilor și a influențelor culturale într-un imperiu care lega teritorii foarte diferite. În același timp, piesa oferă o imagine asupra gusturilor și obiceiurilor oamenilor care au trăit în Dobrogea romană acum aproape două milenii.

Reclama zilei: Vreți să mâncați fripturile cele mai bune! Vreți să beți un vin bun! Vreți să fiți bine serviți și curat! Mergeți la restaurantul „Ovidiu”! Debarcaderul lacului Movilă – Tekirghiol (Dobrogea Jună 1924)

Fila de calendar de astăzi o dedicăm prezentării ineditelor anunțuri de mica publicitate, apărute în paginile ziarului „Dacia” în perioada interbelică, în luna mai, care contribuie la reconstituirea unor secvențe din viața cotidiană a orașului Constanța.

„Domnișoară cultă, din familie bună, etate 18 ani, dorește căsătoria cu persoană bine situată. Discreție absolută. Anonimelor nu le răspund. Reflectanții sunt rugați a se adresa la ziar, la rubrica Căsătorie.

„Mulțumire publică – Aduc viile mele mulțumiri domnișoarei dr. Elise Gheorghiu, din strada Plevnei, care prin priceperea și amabilitatea Domniei Sale, mi-a scăpat soția de la o gravă boală. Ștefan Petrescu, tipograf.

„Caut asociat pentru exploatarea a două cariere de piatră și o moșie, în apropiere de Constanța, la 3 km. Doritorii se pot adresa Locotenentului Petre Anghene, din Târgu Mureș, domiciliat pe str. Călărași, no.4.

„Pierdut un portmoneu cu diferite acte precum și două polițe în alb, una de 4500 de lei și alta de 3000, semnate de Persefonia Mihai și Ioan Mihai, pe care le declar nule în mâinile oricui s-ar găsi.

„VÂND o mașină mare de bucătărie, un grătar și un bufet mare de stejar și în schimb CUMPĂR un pian și un biliard mare. Berăria Luther, Piața Independenței.

„Salonul de coafură Lambru, strada Carol no.11, angajează de urgență coafeze și maniquriste.

„CHILIPIR – De vânzare teren 200 metri pătrați, poziție bună, cătunul IC Brătianu (1925).

„Maestru mecanic agricol caut post pe tot timpul sezonului,  pe o moșie. Repar și conduc una sau două garnituri de treierat. Adresați  pe strada Daciei 24, Petreanu”.

„Se caută un lucrător bărbier ori eventual un tovarăș de atelier frizerie. A se adresa strada Rahovei 65”.

„Diplomată în studii franceze predă limba franceză cu conversații precum și cursuri de desen și pictură. Strada Păcii no.2”.

„Automobil Ford, aproape nou, cu toate rezervele sale, se vinde de ocazie. Detalii, la administrația ziarului”.

Reclama zilei –Portocale de Iaffa -Casa de export -Kahanoff și Hilmann, Jaffa (Palestine) a început să importe cele mai frumoase PORTOCALE – Toți engrosistii din țară și din străinătate se pot adresa reprezentantului Gad Moche, la biroul d-lui M.Mulțeanu. Strada Petru Rareș, no.5 (1925)

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” – București și Filiala Constanța și Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța, invită publicul la vernisajul expoziției foto-documentare „Monarhie și constituționalitate: România și Dobrogea în timpul lui Carol I”. Evenimentul va avea loc duminică, 10 mai 2026, ora 12:30, în Piața Ovidiu, pe aleea din fața Edificiului Roman cu Mozaic.

Anul acesta se împlinesc 160 de ani de la momentul 10 mai 1866, episod fundamental în istoria modernă a României: sosirea în România a principelui Carol și începutul unei etape fructuoase de organizare și consolidare a statului român.

Realizată în format outdoor, expoziția își propune să aducă în atenția publicului larg personalitatea complexă a Regelui Carol I, una dintre figurile fundamentale ale statului român modern, precum și legăturile profunde cu spațiul dobrogean. În timpul domniei sale, România a cunoscut un amplu proces de modernizare, susținut de stabilitatea instituțională oferită de adoptarea Constituției din 1866, act fundamental deosebit de avansat pentru epoca sa.

Parcursul expozițional reunește imagini de arhivă, documente și materiale ilustrative care urmăresc momentele-cheie ale epocii: încoronarea ca domnitor al României, modernizarea statului (sub aspect economic, cultural și arhitectural), adoptarea în 1866 a primei Constituții românești, obținerea Independenței României în urma

războiului ruso-româno-turc (1877-1878), proclamarea Regatului (1881), Jubileul Regelui Carol din 1906, precum și ultimii doi ani de domnie ai acestuia.

Expoziția ilustrează, de asemenea, dezvoltarea și modernizarea Dobrogei în timpul îndelungatei sale domnii (1866-1914), fiind surprinse aspecte privind dezvoltarea sistemului de comunicații, construirea Podului peste Dunăre de la Cernavodă, construirea Portului Constanța, edificarea principalelor instituții publice din oraș, ridicarea diferitelor lăcașe de cult, ca simbol al respectului pentru diversitatea culturală a regiunii.

Expoziția va putea fi vizitată în mod gratuit, în perioada 10 mai – 1 august 2026.

Partener media al evenimentului este Radio România Constanța.

Vă așteptăm cu drag!

La începutul anilor ’30, Constanța era un oraș dezvoltat, cu o viață tumultoasă. Sezonul estival începea la 1 mai, iar turiștii veneau deja pe litoral în număr mare. Făceau plajă ziua, iar seara se distrau la petrecerile organizate în restaurantele și saloanele din Orașul Vechi. Puteau alege să participe și la numeroase și variate evenimente culturale sau chiar la activități sportive.

Mulți dintre vilegiaturiști erau deja fani ai fotbalului, disciplină sportivă care se dezvoltase mult în ultimul deceniu, mai ales în Capitală, la Ploiești și în orașele Transilvaniei. Însă acești iubitori ai sportului-rege puteau avea parte de meciuri palpitante și în urbea lui Ovidiu.

Așa se face că stadionul municipal a fost arhiplin pe 9 mai 1931, vilegiaturiști și localnici deopotrivă umplând tribunele pentru a urmări meciul de fotbal dintre Tricolorul Ploiești (una dintre cele mai bune echipe ale țării) și formația Elpis Constanța, echipa comunității grecești. Meciul făcea parte din competiția Liga de Sud. Era un adevărat derby, astfel că și trăirile și orgoliile erau pe măsură, așa cum aflăm și din cronica sportivă publicată ulterior în ziarul „Dacia”:

„Pe fețele tuturor, atât a jucătorilor, cât și a spectatorilor, se citește o vie enervare, nesiguranță. Primul mitan se scurge intens, cu deschiderile largi ale albaștrilor (n.n. ploieștenii) obișnuiți altădată ca în trei minute să marcheze două goluri. Dar acum, nicio lovitură transformată. Pauza îi găsește pe tricoloriști, clătinându-se în încrederea lor…În a doua repriză, din pass-ul lui K. Ludovic, Criticos reușește să trimeată mingea în plasă…”

Scorul era 1-0 pentru Elpis, echipă considerată fără șanse reale la victorie. Tricolorul Ploiești se aruncă în atac și, în doar câteva minute, reușește să egaleze și chiar să preia conducerea cu 2-1. Timpul se scurge, iar partida capătă accente dramatice: Elpis rămâne în zece după ce Grecu primește cartonaș roșu pentru un fault. Chiar și în inferioritate numerică, constănțenii reușesc să egaleze, Mamudi marcând cu „o magistrală lovitură de cap”, în urma unui corner.

Spre deliciul suporterilor locali, chiar în ultimele minute de joc, Elpis dă lovitura: Japoni profită de o greșeală a apărării ploieștene și marchează golul victoriei: 3-2! Un succes neașteptat, care îi aduce la extaz pe fanii formației de pe litoral. Ziariștii de la „Dacia” scriau că, învingând Tricolorul, Elpis a demonstrat că este cea mai bună echipă a Constanței, mai bună chiar decât Victoria, campioana en titre a orașului. Afirmația se baza pe faptul că Victoria jucase și ea cu Tricolorul Ploiești, cu doar câteva zile înainte, dar pierduse partida cu 0-1:

„Pentru victoriștii campioni a început declinul, steaua le-a apus, pe când Elpisul,  cu forțe noi și tinere, călăuzită de emblema Tot mai înspre ideal, cu pași gigantici, cu victorii peste victorii, se îndreaptă spre culme…”.

Optimismul gazetarilor avea acoperire: în acel an, Elpis a câștigat Cupa Provinciei iar în anul 1932 a cucerit Cupa Comandor Vladimir Georgescu, după 2-1 cu Victoria. În anul 1933 a obținut un nou trofeu, după scorul 4-0 cu aceeași rivală locală. La acea vreme, se disputau numeroase competiții regionale, prima ediție a Campionatului Național de fotbal al României având loc în sezonul 1932-1933.

În final, merită să prezentăm și echipa Elpis care, în acea zi de mai 1931, a reușit să câștige partida cu Tricolorul Ploiești: Patis, Grecu, Duma, Ionescu, Alexandrescu, Japoni, Dragon, Ialina, Mamudi, Critico, K. Ludovic.

Reclama zilei –  Magazinul “La Eftinirea Traiului” – Sosindu-mi direct de la producători articolele de mai jos le vând cu următoarele prețuri: Unt proaspăt de vacă calit. I – cu lei 100, Brânză proaspătă de vacă – 28 lei kg, Ouă proaspete 2 lei bucata, Smântână lei 40. Se găsește la Ghereta Mică, lângă Măcelăria Dragon, din Piața Carol. (1925)

Divinitate a fertilității, frumuseții și a iubirii, Venus-Afrodita a fost adorată în epocă romană și în ipostaza de „Venus Genetrix” (Fondatoarea Familiei), fiind considerată protectoare și străbună a poporului roman. Ținând cont de aceste aspecte, este evidentă popularitatea divinității în toate provinciile imperiului. În Moesia Inferior, Venus este, de asemenea, des reprezentată, iar muzeul din Constanța se mândrește cu mai multe astfel de piese de artă sculpturală. Vom prezenta astăzi doar trei dintre acestea.

Bineînțeles, cea mai cunoscută și mai frumoasă statuie este cea cunoscută sub numele de „Venus din Tomis”. Statuia de marmură albă, translucidă (înaltă de 0,827 m, cu tot cu soclu) are o poveste uimitoare. Capul ei a fost descoperit în 1973, în timpul unor lucrări din Piața Ovidiu, în timp ce restul (corpul și brațul drept) a fost descoperit 31 de ani mai târziu, în aceeași zonă. Foarte interesant este și faptul că cele două fragmente au fost găsite de același arheolog, regretata Zaharia (Zizi) Covacef.

Statuia, datată la mijlocul secolului II d.Hr., aparține tipului „Afrodita Anadyomene”, o ipostază inedită ce înfățișează momentul în care zeița iese din baie, cu veșmântul lăsat la picioare și își prinde brățări la glezne. Peste veșmântul căzut se află un delfin.

O altă reprezentare a zeiței este „Venus cu Eros în brațe”. Realizată din marmură de culoare albă, translucidă, descoperită în 2006, statueta se păstrează fragmentar. Lipsește partea superioară, de deasupra ombilicului. De la Eros se păstrează piciorul stâng și punctele de contact pe pântecul și șoldul zeiței. Lungimea totală a artefactului este de 0,255 m. Această figurare seminudă sugerează mai degrabă maternitatea, ipostaza fiind aceeași menționată anterior, Venus Genetrix, strămoașa Romei.

O a treia piesă este statueta „Venus cu Eros pe delfin”. Este tot o piesă fragmentară, realizată din marmură gălbuie, bine șlefuită, descoperită în 2005. Lungimea totală este de 0,23 m, din care Venus are 0,193 m iar Eros 0,09 m. Lipsesc capul zeiței, brațul stâng de la umăr, antebrațul drept, partea de jos, laterala stângă a mantiei, picioarele, de sub genunchi până la glezne. Zeița este reprezentată nud, iar în dreptul ei se află Eros, așezat pe delfin. Zeul iubirii, cunoscut și sub numele de Cupidon, este văzut din față, stând cu ambele picioare spre exterior. Statuia a fost datată în sec.II d.Hr.

Reclama zilei – PODOL – Mijlocul ideal contra asudărei picioarelor. După prima, cel mult a doua întrebuințare,, asudarea piciorului încetează, mirosul neplpcut dispare. Vindecă pcioarele rănite și întreține piciorul moale, nu-l usucă și nu întărește pielea. De vânzare la farmacii și drogherii.  Preț 35 lei. Fabricant: Farmacia Osânda, Oradea. (1926)

Revista „Pontica”, anuar al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și una dintre cele mai longevive publicații științifice din România, și-a reconfirmat valoarea academică în urma celei mai recente proceduri de evaluare desfășurate de Consiliului Național al Cercetării Științifice, menținându-și încadrarea în categoria B a revistelor din domeniul fundamental al Științelor umaniste.

Având o apariție neîntreruptă din anul 1968, revista „Pontica” reprezintă, de aproape șase decenii, un important reper al cercetării istorice și arheologice din spațiul românesc și sud-est european. Volumele anuale reunesc materiale de specialitate semnate de cercetători de prestigiu din țară și din străinătate,  pe teme de cercetare arheologică, studii epigrafice și numismatice, dar și cercetări pluri și interdisciplinare.

De-a lungul existenței sale, revista a beneficiat de contribuția și expertiza unor personalități remarcabile ale cercetării istorice și arheologice, printre care îi amintim pe Adrian Rădulescu, Maria Bărbulescu, Mihai Irimia, Zaharia Covacef, Constantin Chera, Livia Buzoianu, Alexandru Avram și Alexandru Barnea, alături de numeroși specialiști din importante muzee și institute de cercetare din Europa, între care Pierre Dupont, Manfred Oppermann, Gocha R. Tsetskhladze, Ulriche Peter, Hristo Popov, Christof Schuler, Petya Georgieva și Vladimir Slavchev. 

          Reconfirmarea categoriei reprezintă o validare a standardelor științifice și editoriale pe care publicația le-a menținut constant de-a lungul timpului, precum și a eforturilor depuse de colectivul redacțional și de colaboratorii revistei. Evaluarea realizată de Consiliul Național al Cercetării Științifice confirmă rolul revistei în circuitul academic național și internațional, „Pontica” fiind inclusă în importante baze de date și rețele de specialitate.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța adresează mulțumiri tuturor autorilor, colaboratorilor, membrilor Colegiului de redacție și ai Comitetului științific care, prin profesionalism și rigoare academică, contribuie la consolidarea prestigiului revistei „Pontica” și la promovarea cercetării științifice românești.