13 septembrie – Kustendjie și jurnalul diplomatului O/Brien
Între anii 1853-1856 a avut loc Războiul Crimeii (purtat între Imperiul Otoman, Regatul Unit al Marii Britanii, Al Doilea Imperiu Francez și Regatul Sardiniei contra Rusiei Țariste), conflict sângeros încheiat cu victoria aliaților, de pe urma căreia Dobrogea și Constanța aveau să profite. Din primul an al acestui război crimeean avem și o relatare elocventă, ce ne ajută să refacem imaginea așezării Kustendjie/Kiustenge/Constanța, în anul 1853. Jurnalul în cauză îi aparține unui politician britanic, irlandezul Patrick O’Brien, cel care a vizitat Țara Românească și Moldova, pe drumul făcut de la Constantinopole spre acestea vizitând și tărâmul dintre Dunăre și Mare. Patrick O’Brien (1823-1895) era originar din Dublin, absolvise Facultatea de Drept, iar în 1852 obținuse un loc în Parlament ca reprezentant al ținutului Kings County. A fost membru al Camerei Comunelor până în anul 1885. A fost înnobilat (sir) și a purtat titlul de Al Dolea Baronet de Merrison Square și Borris-in-Ossory.
În 1854, după efectuarea călătoriei în principatele române, el a publicat la Londra cartea “Journal of a residence in the Danubian Principalties – in the autumn and winter of 1853”, lucrare publicată și comentată în limba română de către istoricul Constantin Ardeleanu. Așa cum însuși C. Ardeleanu arată, nici până astăzi nu se cunoaște foarte clar motivul pentru care politicianul britanic a făcut această călătorie. Una dintre ipotezele vehiculate este aceea că a avut o misiune diplomatică secretă, în timp ce o altă teorie aduce motive personale pur oneroase. Cert este faptul că O’Brien a oferit numeroase detalii legate de locurile vizitate, dar nu a spus nimic despre motivele călătoriei sale.
Călătoria sa a început în septembrie 1853 la Constantinopol, locul în care s-a îmbarcat pe un vas austriac. A mers cu acesta mai întâi la Burgas și Varna, pentru ca apoi să ajungă la Gurile Dunării, la Sulina și la Sfântu Gheorghe. A urmat apoi Galațiul, unde O Brien s-a îmbarcat pe un alt vas, de această dată cu destinația Giurgiu. El descrie țărmul dobrogean al Dunării și este martor al pregătirilor militare intense făcute de armata otomană. Descrie și zona Medgidia: “Lacul Carasu (Kara-Su – Apa Neagră) este în fapt un șir de lacuri întinse de la SSE la NNV prețde vreo 20 de kilometri. Apa este adâncă în cele mai multe din lacuri, dar în canalele care fac legătura între ele rareori trece de 30 de cm… La vreun kilometru în aval de Cernavoda curge râul cu același nume. De aici până la Marea Neagră nu sunt mai mult de 60 de km… La un moment dat a fost vorba să se construiască un canal care să îl lege de orașul Constanța pentru a evita astfel pericolele tot mai mari de la an la an pentru navigația la Gurile Dunării. (n.a. acest proiect al canalului a fost abandonat din cauza costurilor estimate, mult prea mari)” (sursă citat – C. Ardeleanu p.40-41).
O’Brien ajunge și la Kustendjie pe care o descrie astfel: “Localitatea este așezată pe un promontoriu proiectat în mare, cel mai sudic punct al promontoriului formând o latură a golfului sau micii sale rade. Orașul este într-o stare jalnică după trecerea rușilor, care au dat dovadă de asprime, distrugând acest loc. Constanța se află la circa 50 de metri deasupra nivelului mării. Micul port, mărginit de un vechi dig ridicat, după cât se pare, de romani (n.a. mai degrabă ruinele vechiului dig genovez de sec.XIII-XIV?), are acum vreo 2 metri adâncime, fiind plin de bucăți prăvălite din întărituri și de nisipul adus din mare de vânturile dinspre est. Nu poate adăposti decât 12-15 vase mici. Golful sau rada ar fi destul de protejate dacă digul ar fi reparat sau extins, iar golful curățat de nisip sau de resturi, caz în care ar avea loc chiar 50-60 de vase mici cu o încărcătură de 150-200 de tone. Restaurarea digului nu ar fi cu neputință, căci în fața locului se află piatră de toate mărimile. (sursă citat – C. Ardeleanu p.43). O’Brien a intuit perfect potențialul portului Kustendjie. În mai puțin de zece ani acesta avea să fie lărgit și modernizat de către DBSR pentru a putea trimite pe cale maritimă, spre Regatul Unit, marile cantități de grâne luate din Principatele Române și aduse la Kustendjie pe calea ferată ce venea de la Cernavodă.
În 1853, irlandezul O’Brien era doar un spectator ce observa și analiza realitățile ce i se înfățișau. După ce vizitează Kustendjie, el se întoarce călare la Dunăre, pe un alt drum decât cel pe care venise: “… am hotărât să mă întorc la Dunăre pe drumul ce trece prin Rasova, ca să compar avantajele celor două rute… Am mers așadar vreo 2 km spre Sud până la capătul valului de pământ numit Valul lui Traian care străbate localitatea din apropiere de Rasova și se oprește aici (n.a. la Constanța), în locul unde se pare că pe vremuri se vărsa Dunărea în mare. N-am văzut însă niciun fel de urme ale vreunui curs de apă pe care să se întemeieze o astfel de presupunere. La capătul Valului lui Traian este un șir destul de regulat de movile care seamănă foarte bine cu unele tabere romane din Scoția… Cea mai mare parte a drumului de la Cernavodă este excelent și ar fi putut fi folosit de Compania Austriacă dacă aceasta și-ar fi continuat planul de a face din Constanța portul din care vasele de mărfuri sau de pasageri ale Companiei Dunărene ar fi plecat spre Constantinopol…”(sursă citat – C.Ardeleanu, p.44).
Planul austriac al canalului dintre Cernavodă și Constanța, de care pomenește diplomatul britanic, nu a fost niciodată pus în aplicare. Ideea construirii lui a fost preluată și de investitorul Thomas Wilson, dar abandonată în 1856 după ce inginerii Charles Liddell și Lewis Dunbar Gordon au estimat investiții mult prea mari pentru realizarea sa. Liddell și Gordon aveau să meargă pe varianta mult mai logică și profitabilă a unui drum de fier, cale ferată construită și administrată de către compania britanică DBSR (Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour). Această linie feroviară și apoi portul creat de britanici aveau să ducă orașul Constanța pe drumul modernizării…
Reclama zilei – ALBANIA – Tipografie, Legătorie, Papetărie, Cartonaje, Stereotipie –Fabrică de Ștampile. Constanța, strada Traian, no.16-20, Telefon 16/1. Mașină de cules. Uzinî proprie. (1924)
Sursa foto: Arhiva MINAC
