
Trei zile dedicate arheologiei, arhitecturii și restaurării la Edificiul Roman cu Mozaic din Constanța
The Museum of National History and Archaeology Constanta, aflat sub egida Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia–Secția Artă Sacră și Asociația „Arhitectură. Restaurare. Arheologie” București, organizează în perioada 29-31 iulie 2026 conferința „Arheologie, Arhitectură și Restaurare – Direcții de dezvoltare și provocări actuale”, eveniment care include și workshopul „Reverberații actuale ale tehnicii tradiționale a mozaicului”.
The official opening will take place miercuri, 29 iulie 2026, ora 11:30, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, din strada Arhiepiscopiei nr. 7.
Edificiul Roman cu Mozaic, descoperit în anul 1959 și deschis publicului în 1970, reprezintă unul dintre cele mai valoroase monumente de arheologie și arhitectură antică din Dobrogea. În perioada 2020-2025, monumentul a beneficiat de un amplu proces de restaurare, conservare și modernizare, realizat prin proiectul cu finanțare europeană „Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”, implementat de Consiliul Județean Constanța. Redeschis pentru vizitare la 14 noiembrie 2025, cu prilejul Zilei Dobrogei, edificiul oferă astăzi condiții moderne de expunere și interpretare a patrimoniului.
Începând cu anul 2025, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța implementează proiectul cultural „Valorificarea și promovarea Edificiului Roman cu Mozaic de la Tomis – Reverberații moderne ale tehnicilor tradiționale ale mozaicului”, finanțat de Institutul Național al Patrimoniului prin programul Timbrul Monumentelor Istorice – Subprogramul Punere în valoare. Proiectul urmărește creșterea atractivității monumentului prin activități care îmbină cercetarea științifică, interpretarea patrimoniului și noile tehnologii de prezentare muzeală.
Printre rezultatele proiectului se numără reorganizarea expoziției permanente într-un concept muzeografic contemporan, completarea acesteia cu 27 de lucrări artistice realizate în tehnica mozaicului de absolvenți ai Secției de Artă Sacră din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, precum și publicarea primului volum al monografiei „Edificiul cu Mozaic din Tomis în context urbanistic și portuar”, semnată de cercetător Irina Sodoleanu, alături de editarea unui ghid bilingv româno–englez dedicat monumentului.
Cadrele didactice și studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia au contribuit atât la organizarea primei ediții a workshopului (14-16 noiembrie 2025), cât și la ediția din acest an, desfășurată în cadrul conferinței.
Conferința „Arheologie, Arhitectură și Restaurare – Direcții de dezvoltare și provocări actuale” va reuni specialiști din domeniile arheologiei, conservării și restaurării patrimoniului, oferind un cadru de dialog interdisciplinar asupra celor mai recente direcții de cercetare și intervenție.
Programul științific va aborda teme precum:
- cercetările arheologice recente privind spațiul tomitan;
- tehnici și metode de conservare și restaurare a mozaicurilor și pavimentelor istorice;
- conservarea picturilor parietale din monumentele arheologice;
- provocările actuale ale protejării patrimoniului construit;
- valorificarea patrimoniului cultural prin instrumente digitale;
- studii de caz dedicate Edificiului Roman cu Mozaic.
Pe parcursul celor trei zile, conferința va fi completată de workshopul coordonat de cadrele didactice ale Secției de Artă Sacră din Alba Iulia, destinat elevilor Palatului Copiilor Constanța și Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța. Atelierele se vor desfășura în spațiul expozițional al Edificiului Roman cu Mozaic, oferind participanților posibilitatea de a descoperi și exersa tehnica tradițională a mozaicului.
Lucrările conferinței vor avea loc la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, iar activitățile practice se vor desfășura la Edificiul Roman cu Mozaic, conform programului evenimentului.
Prin finanțarea proiectului derulat de MINA Constanța „Valorificarea și promovarea Edificiului Roman cu Mozaic de la Tomis – Reverberații moderne ale tehnicilor tradiționale ale mozaicului”, Institutul Național al Patrimoniului reconfirmă importanța științifică și culturală a unuia dintre cele mai reprezentative monumente ale patrimoniului arheologic din România, contribuind la promovarea și valorificarea sa prin cercetare, educație și dialog interdisciplinar.
Vă așteptăm să participați la acest eveniment dedicat patrimoniului cultural, cercetării și restaurării!
