7 Arhiepiscopiei Street, Ovidiu Square, Constanța

7 Arhiepiscopiei Street, Ovidiu Square, Constanța

Category: Events

afis simpozion ziua dobrogei

Ziua Dobrogei, celebrată împreună cu copiii  

Cu ocazia zilei de 14 Noiembrie, The Museum of National History and Archaeology Constanta, sub egida Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu Societatea de Științe Istorice – Filiala Constanța, organizează Simpozionul Ziua Dobrogei.

Evenimentul marchează un moment de referință pentru istoria teritoriului dintre Dunăre și Mare și pentru cea națională. Revenirea Dobrogei la Țară constituie a doua etapă în procesul de realizare a României Mari și începutul modernizării acestei regiuni.

Ca în fiecare an, sărbătorim împreună cu elevi din orașul și județul Constanța. Vor ține discursuri despre eveniment dr. Lavinia Dumitrașcu (Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa), Roberta Voinea (Școala Gimnazială nr. 22 „I. C. Brătianu” Constanța), Nicoleta Popa (Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța) și Luca Voinea (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța).

Vor participa elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța, Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța, Școala Gimnazială nr. 22 „I. C. Brătianu” Constanța, Grădinița „2 Pitici”, Grădinița cu Program Normal nr. 29,  Școala Gimnazială nr. 12 „B. P. Hașdeu” Constanța, Seminarul Teologic „Sf. Cuvios Dionisie” Constanța și Școala Gimnazială Vulturu.

Publicul va avea ocazia să asiste și la un spectacol pus în scenă de preșcolarii de la Grădinița „2 Pitici”, Grădinița cu Program Normal nr. 29, Răzvan Decu (Colegiul de Arte „Regina Maria” Constanța), Ansamblul „Cartalu” (Școala Gimnazială Vulturu), Valentina Eugenia și Maria Georgiana Nae (Școala Gimnazială nr. 12 „B. P. Hașdeu” Constanța), Corul Seminarului Teologic „Sf. Cuvios Dionisie” Constanța, și de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 22 „I. C. Brătianu”.

Manifestarea va avea loc vineri, 14 noiembrie 2025, ora 9:00, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța – strada Arhiepiscopiei nr. 7.

We look forward to seeing you!

Read more
Afis SIMBOLURI ALE UNIVERSULUI SPIRITUAL AL REGINEI MARIA

Regina Maria, între istorie și artă. Manifestare culturală omagială la MINAC  

The Museum of National History and Archaeology Constanta, sub egida Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Asociația DAR Development, organizează vineri, 14 Noiembrie 2025, ora 16:00, la sediul din strada Arhiepiscopiei nr. 7, manifestarea culturală intitulată Simboluri ale universului spiritual al Reginei Maria, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României.

Manifestarea culturală este structurată în două secțiuni distincte. În prima parte a evenimentului va fi lansată cea de-a doua ediție a volumului Reședințele regale de la Marea Neagră: Casele de vis ale Reginelor României, semnat de dr. Delia Roxana Cornea, manager al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Lucrarea valorifică documente și imagini provenite din fondul Arhivelor Naționale Istorice Centrale, al Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale și din Depozitul Central de Arhivă „General Grigore Constandache” din cadrul Arhivelor Militare Naționale Române. Pe lângă bogatul material foto-documentar prezentat, în cadrul volumului sunt publicate pentru prima dată planurile reședinței regale de la Balcic.

În continuarea manifestării, MINA Constanța și Asociația DAR Development aduc în atenția publicului vizitator expoziția Simboluri ale universului spiritual al Reginei Maria, realizată, de asemenea, cu sprijinul instituțiilor mai sus menționate. Expoziția reunește imagini rare și documente de o valoare simbolică și istorică deosebită, ilustrative pentru viața și activitatea artistică a Reginei Maria, materialul foto-documentar fiind completat de o serie de lucrări de pictură pe sticlă, semnate de Simona-Teodora Roșca-Neacșu.

Evenimentul se înscrie în seria demersurilor dedicate promovării valorilor istorice și culturale naționale și reflectă angajamentul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța de a aduce în atenția publicului personalități și momente definitorii ale identității românești.

Deschisă publicului în perioada 14 – 30 noiembrie 2025, expoziția își așteaptă vizitatorii într-un spațiu dedicat artei și memoriei.

We look forward to seeing you!

Read more
2 afis redeschidere edificiu cu mozaic 2

Edificiul Roman cu Mozaic își redeschide porțile vizitatorilor  

The Museum of National History and Archaeology Constanta, sub egida Consiliului Județean Constanța, marchează Ziua Dobrogei printr-un eveniment de mare interes pentru constănțeni și turiști deopotrivă: redeschiderea Edificiului Roman cu Mozaic, monumental complex arhitectural ridicat în perioada romano-bizantină la Tomis. Evenimentul va avea loc vineri, 14 Noiembrie 2025, ora 12:00, Piața Ovidiu, nr. 5, oferind celor interesați ocazia să redescopere marele mozaic din Tomis, pus în valoare de lucrările recente de restaurare, într-un cadru de expunere modernizat.

Cu acest prilej, va fi vernisată expoziția Arta mozaicului antic și bizantin. MOZAIKON. Școala de la Alba, organizată de Secția Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Expoziția reunește 30 de lucrări realizate în tehnica mozaicului, cu piatră naturală, după teme de studiu inspirate de arta antică și cea bizantină. În suita de lucrări prezentate se regăsește și o temă de licență concepută pe baza motivelor și simbolurilor descoperite la Tomis (autor Vasile Sârb), expoziția fiind coordonată de prof. univ. dr. Theo Mureșan, lector univ. Cătălin Băluț, lector univ. dr. Simona-Teodora Roșca-Neacșu și lector univ. dr. Luiza Barcan

În continuarea manifestării, invitații vor putea participa la un workshop dedicat tehnicii mozaicului, susținut de specialiștii amintiți și de studenți din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă de la Alba Iulia, Secția Artă Sacră (licență) și Arta mozaicului bizantin (masterat). 

Activitatea culturală este organizată în cadrul proiectului desfășurat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu finanțarea nerambursabilă a Institutului Național al Patrimoniului, prin programul Timbrul Monumentelor Istorice, Sesiunea I/2025, Valorificarea și Promovarea Edificiului cu Mozaic de la Tomis – Reverberații Moderne ale Tehnicilor Tradiționale ale Mozaicului  (contractul cu numărul 10/12.09.2025).

În contextul celebrării Zilei Dobrogei, vizitatorii vor avea acces gratuit la Edificiul Roman cu Mozaic, după redeschiderea oficială, până la ora 17:00, conform programului de vizitare.

Manifestarea este organizată cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” Alba-Iulia și Asociația BASM.

***

Edificiul Roman cu Mozaic a fost descoperit în toamna anului 1959, în timpul unor lucrări edilitare, și a fost cercetat în cadrul mai multor campanii arheologice sistematice. Între anii 1967 și 1970, a fost protejat prin integrarea într-o clădire modernă și deschis publicului pentru vizitare. La peste 1.700 de ani de la ridicarea sa, acest monument adăpostește cel mai întins mozaic policrom romano-bizantin descoperit până în prezent în zona balcanică și reprezintă unul dintre principalele repere turistice ale Dobrogei.

În prezent, Edificiul Roman cu Mozaic este readus în atenția publicului, cu facilități moderne de conservare, grație proiectului implementat de Consiliul Județean Constanța „Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”, finanțat în două etape prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (iunie 2018 – septembrie 2024), respectiv Programul Regional  Sud-Est 2021-2027 (octombrie 2024 – februarie 2026). 

Vă așteptăm cu drag să redescoperiți fascinanta poveste a artei mozaicului antic, rămasă mărturie peste timp!

Read more
tropaeum traiani logo

Ziua Dobrogei – acces gratuit la toate punctele muzeale ale MINAC  

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, anunță că vineri, 14 noiembrie 2025, cu prilejul Zilei Dobrogei, vizitatorii vor avea acces gratuit la toate punctele muzeale administrate de instituție. 

Publicul este invitat să exploreze patrimoniul istoric și cultural al Dobrogei, conform următorului program de vizitare:

• Mormântul Pictat Hypogeu:                                                         09:00–17:00; 

• Cetatea Capidava:                                                                         09:00–17:00;

• Cetatea Carsium Hârșova:                                                            09:00–17:00; 

• Complexul Muzeal Histria:                                                          09:00–17:00; 

• Complexul Muzeal Tropaeum Traiani – Adamclisi:                    09:00–17:00;

• Centrul Hamangia / Muzeul „Axiopolis” Cernavodă:                  09:00–17:00.

Ziua Dobrogei este celebrată anual pe 14 noiembrie, conform prevederilor Legii 230/2015. Anul acesta se marchează 147 de ani de la proclamarea de către Principele Carol I a reintegrării Dobrogei în statul național român.

Prin această inițiativă, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Consiliul Județean Constanța reafirmă angajamentul de a aduce patrimoniul istoric și cultural mai aproape de public, oferind o experiență educativă și captivantă tuturor celor interesați de valorile locale.

          We look forward to seeing you!

Read more
simpozion arta si urbanism sevilla nov 2025 (8)

Dobrogea și moștenirea sa romană, în lumina unui simpozion internațional în Spania

În perioada 5 –7 noiembrie 2025, o echipă de specialiști din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a participat la simpozionul internațional „El arte y el urbanismo a las fronteras de la Romanidad” („Artă și Urbanism la frontierele romanității”), desfășurat în Sevilla, Mérida și Cáceres (Spania). Evenimentul a reunit cercetători și specialiști în arheologie, istorie și artă romană, oferind un program complex de comunicări științifice și vizite de studiu, organizat în colaborare cu Universitatea din Sevilla, Consulatul General al României din Sevilla, Muzeul Național de Artă Romană din Merida și Universitatea din Extremadura.

În cadrul manifestării au fost susținute comunicări științifice semnate de dr. Delia Roxana Cornea, manager al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, alături de dr. Aurel Mototolea, dr. Ana Cristina Hamat Georgescu, dr. Ștefan Viorel Georgescu, dr. Cristian Cealera, dr. Ingrid Linda Petcu Levei, dr. Radu Petcu și dr. Irina Sodoleanu, în colaborare cu dr. Cristina-Georgeta Alexandrescu (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București). Temele abordate vizează repere importante din istoria Dobrogei romane, precum evoluția urbană a Tomisului, complexele funerare hipogeice, precum și  rolul artei și arhitecturii în definirea frontierelor romanității în spațiul pontic.

Participarea specialiștilor constănțeni reflectă recunoașterea internațională a contribuțiilor muzeului la studiul patrimoniului arheologic al Dobrogei și la integrarea acestuia în contextul mai larg al civilizației romane și post-romane din Europa de Sud-Est. Evenimentul este organizat sub egida instituțiilor partenere din Spania, cu sprijinul mediului universitar și muzeal european, oferind un cadru de dialog și colaborare științifică între cercetători din mai multe țări.

Read more
afis arta si urbanism in frontierele romanitatii 2

Punte științifică între Dobrogea și Spania, prin simpozionul „Artă și Urbanism la frontierele romanității”

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, participă alături de Consulatul General al României la Sevilla, Universitatea din Sevilla și Universitatea din Extremadura la organizarea simpozionului intitulat „Artă și Urbanism la frontierele romanității”, desfășurat în perioada 5 – 7 noiembrie 2025 la sediul universităților din Sevilla și Caceres, Spania.

Ajuns la a doua ediție, simpozionul oferă o incursiune în lumea civilizației romane, începând cu perioada împăratului Traian, având ca teme centrale artele decorative și urbanismul. Totodată, obiectivul organizatorilor este de a readuce în atenția publicului contextul istoric, precum și elementele de convergență care unesc România și Spania, două spații geografice aflate odinioară la granițele Imperiului Roman.

În cadrul manifestării vor fi susținute comunicări științifice semnate de dr. Delia Roxana Cornea, manager al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, alături de dr. Aurel Mototolea, dr. Ana Cristina Hamat Georgescu, dr. Ștefan Viorel Georgescu, dr. Cristian Cealera, dr. Ingrid Linda Petcu Levei, dr. Radu Petcu și dr. Irina Sodoleanu, în colaborare cu dr. Cristina-Georgeta Alexandrescu (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București).  Temele abordate de către specialiști vor evidenția repere importante din istoria Dobrogei romane, precum evoluția orașului Tomis de la statutul de emporium la cel de capitală a provinciei Scythia, dar și aspecte legate de patrimoniul arheologic local, reflectat în colecțiile muzeului. Totodată, vor fi analizate simboluri ale tranziției dintre viață și moarte, ilustrate expresiv în cripta pictată de la Tomis.

Evenimentul se desfășoară în cadrul unei colaborări instituționale consolidate între Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și instituții academice și culturale din Spania, având drept scop sprijinirea dialogului cultural și promovarea valorilor istorice comune.

Read more
mostenire culturala otomana la istanbul (7)

Expoziție și comunicări științifice, în cadrul manifestării „Moștenirea culturală otomană în Dobrogea”

Joi, 30 octombrie 2025, la Istanbul, a avut loc manifestarea științifică „Moștenirea culturală otomană în Dobrogea-edificii de cult islamice”. Evenimentul cultural a fost organizat în parteneriat de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Universitatea Rumeli din Istanbul.

Cu acest prilej, a fost vernisată expoziția „Edificii de cult islamice din Dobrogea” care a prezentat monumentele religioase islamice reprezentative pentru regiune, construite atât în perioada administrației otomane (1418 – 1878), cât și după integrarea Dobrogei în granițele statului român. Expoziția oferă informații esențiale despre istoria acestor edificii elementele arhitecturale distinctive și stadiul lor de conservare. Publicul poate vizita expoziția până sâmbătă, 1 noiembrie 2025, la sediul Universității Rumeli din Istanbul (Campusul de Cercetare și Aplicare Haliç – Fuayer Alanı, Piri Paşa, Boduroğlu Sk. No:22, 34445 Beyoğlu/İstanbul).

În cadrul panelului științific, dr. Delia Roxana Cornea, manager al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, și dr. Gabriel-Felician Croitoru, consilier pe probleme de cultură al președintelui Consiliului Județean Constanța, au susținut prelegeri care au evidențiat multiplele influențe culturale reciproce între turci și români, documentate în spațiul dobrogean, cu scopul de a evidenția patrimoniul istoric, material și imaterial de influență islamică din Dobrogea.

Read more
afis mostenirea culturala otomana 30 oct 2025

Dialog cultural româno-turc: expoziție și comunicări științifice despre Dobrogea otomană

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, este onorat să participe, alături de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul și de Universitatea Rumeli din Istanbul, la organizarea manifestării științifice „Moștenirea culturală otomană în Dobrogea – edificii de cult islamice”. Evenimentul cultural va avea loc joi, 30 octombrie 2025, ora 14:00, la sediul prestigioasei Universități Rumeli din Istanbul, Campusul de Cercetare și Aplicare Haliç – Fuayer Alanı.

Această inițiativă se înscrie în contextul colaborării instituționale dintre Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, având ca obiectiv promovarea fondului cultural comun româno-turc, cu un accent special pe moștenirea otomană din Dobrogea. Evenimentul urmărește să pună în valoare patrimoniul istoric, material și imaterial de influență islamică al regiunii, printr-o serie de prelegeri științifice și prin vernisarea expoziției foto-documentare „Edificii de cult islamice”.

În cadrul manifestării, dr. Delia Roxana Cornea, manager al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, și dr. Gabriel-Felician Croitoru, consilier pe probleme de cultură al președintelui Consiliului Județean Constanța, vor susține comunicări științifice menite să evidențieze aspecte relevante ale valorilor culturale și civilizaționale transmise de civilizația otomană în Dobrogea.

Expoziția „Edificii de cult islamice” reunește imagini și informații despre monumentele religioase islamice reprezentative pentru spațiul dobrogean, construite atât în perioada administrației otomane (1418 – 1878), cât și după integrarea Dobrogei în granițele statului român. Publicul va putea descoperi numeroase informații despre istoria lor, elementele arhitecturale distinctive și starea de conservare. Expoziția va putea fi admirată la sediul Universității Rumeli din Istanbul până sâmbătă, 1 noiembrie 2025.

Demersul oferă o platformă științifică de colaborare, contribuind la consolidarea relațiilor culturale bilaterale prin facilitarea cooperării academice și de cercetare între istorici români și turci, sub egida inițiativei „Punți culturale între România și Turcia”.

Read more
tururi ghidate 25 si 26 oct 2025 cristian cealera (1)

Istoria prinde glas pe străzile Constanței. Tururi ghidate gratuite și în luna noiembrie

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, continuă în luna noiembrie 2025 îndrăgita serie de tururi ghidate gratuite, parte a proiectului cultural „Toamna la Constanța, în urmă cu un veac”.

Coordonate de dr. Cristian Cealera, specialist al muzeului, aceste plimbări istorice au atras, în luna octombrie, sute de constănțeni interesați să afle detalii captivante despre toamna anului 1925 – o perioadă în care orașul vibra de viață, cultură și transformări urbane. Relatările se bazează pe documente din epoca interbelică și articole din presa vremii, îmbogățite cu întâmplări pitorești și povești surprinzătoare.

Tururile ghidate din luna noiembrie 2025 se vor desfășura după următorul program:

• Sâmbătă, 1 noiembrie 2025 – ora 10:00;

• Duminică, 2 noiembrie 2025 – ora 10:00;

• Sâmbătă, 15 noiembrie 2025 – ora 10:00;

• Duminică, 16 noiembrie 2025 – ora 10:00;

Punct de întâlnire: Statuia Lupoaica (Lupa Capitolina), municipiul Constanța.

Participarea este gratuită și nu necesită înscriere prealabilă!

Vă așteptăm cu bucurie!

Read more
dan mihai ionescu maini de aur (1)

Mâini de aur, suflet de restaurator – Dan Mihai Ionescu și o carieră memorabilă

Gala Restaurării Românești „Mâini de Aur 2025”, desfășurată la Muzeul Național al Țăranului Român la 15 octombrie 2025, a marcat într-un mod simbolic și emoționant semicentenarul înființării sistemului românesc de restaurare și conservare a patrimoniului cultural. Manifestarea a oferit prilejul de a aprecia public excelența, dedicarea și profesionalismul restauratorilor care au contribuit în mod esențial la dezvoltarea acestei profesii, prin decernarea Trofeului „Mâini de Aur 2025” și a diplomelor de excelență.

Restauratorul expert constănțean Dan Mihai Ionescu a fost distins cu Trofeul „Mâini de Aur 2025”, o recunoaștere binemeritată pentru cei 50 de ani de activitate pe care, cu meticulozitate, răbdare și devotament, i-a pus în slujba patrimoniului cultural românesc, în cadrul Laboratorului de Restaurare-Conservare al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Jumătate de veac în care a ridicat la nivel de artă restaurarea de metale, impunându-se drept unul dintre specialiștii de marcă ai domeniului.

O carieră ce se confundă cu începuturile restaurării în România

Astăzi, aflat la pensie, Dan Mihai Ionescu își amintește cu emoție și nostalgie anii de început în muzeu, dar mai ales colegii alături de care și-a construit cariera și cu care a legat relații trainice de prietenie și respect reciproc.

Era un tânăr pasionat de istorie când, în 1974, a pășit în biroul profesorului Adrian Rădulescu, directorul muzeului la acea vreme, și i-a spus, cu entuziasmul caracteristic vârstei, că își dorește un loc de muncă.

„Încă îmi amintesc cât de emoționat eram. De altfel, profesorul Adrian Rădulescu era o persoană cu o inimă imensă, dar cu o atitudine impunătoare, indiferent dacă îl cunoșteai sau nu. M-a primit, m-a ascultat și mi-a spus că mă primește, dar că nu are bani să mă plătească. Ce contau banii la vârsta aceea? Câteva luni am activat voluntar: am făcut ghidaj în special la Edificiul Roman cu Mozaic și la Cetatea Histria, am învățat grafică. Am făcut de toate.

În 1975 au fost înființate, în baza Legii 63/1974, șapte laboratoare zonale de restaurare-conservare, printre care și cel de la Constanța, care avea arondate instituțiile muzeale din Călărași, Ialomița, Brăila, Galați și Tulcea. Mi-am început activitatea în august 1975, m-am specializat în restaurarea metalelor și am activat până în vara anului 2024, când am ieșit la pensie.

Am lucrat cu mulți specialiști remarcabili, de la care am avut șansa să învăț secretele acestei profesii: Dimitrie Vicoveanu și Iosif Korodi – restauratori de excepție, sub coordonarea cărora am urmat cursurile de specializare, la Iași și, respectiv, Cluj; Mathe Kiss Lorand – șeful laboratorului de restaurare între 1974 și 2004; Constantin Carpus, un restaurator autodidact cu o imaginație și o inventivitate excepționale; Margareta Havrileț – alături de care am împărțit biroul ani buni și de la care pot spune că am învățat meserie”, a afirmat restauratorul Dan Mihai Ionescu.

„Monedele sunt adevărate opere de artă”

De-a lungul unei frumoase și îndelungate cariere, a redat strălucirea a zeci de mii de piese arheologice de metal (monede, fibule, săbii, armuri), aflate în colecțiile numeroaselor instituții muzeale din țară, precum Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul Național al Marinei Române, Castelul Peleș etc. Fiecare obiect a reprezentat o provocare, dar restauratorul constănțean mărturisește că a găsit o fascinație aparte în descoperirea detaliilor ascunse ale monedelor.

„Consider că monedele sunt adevărate opere de artă. Nu există două identite, chiar dacă fac parte din aceeași serie, fie că sunt bătute sau turnate. Ce satisfacție imensă aduce să vezi o piesă restaurată și să îi descoperi micile particularități! 

Lucrarea care mi-a rămas la suflet este restaurarea unui tezaur monetar descoperit în anii 2004 – 2005 pe strada București din municipiul Constanța. Acest tezaur conținea aproximativ 7.000 de monede, am lucrat mai bine de un an pentru restaurarea lor”, a povestit restauratorul Dan Mihai Ionescu.

Trofeul „Mâini de Aur 2025” a fost primit de restauratorul expert Dan Mihai Ionescu cu modestie și recunoștință.

„Această distincție este o recunoaștere a celor 50 de ani de muncă în slujba patrimoniului. Este o reală satisfacție să știi că munca noastră nu trece neobservată”, a afirmat expertul.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța își exprimă profunda apreciere față de activitatea restauratorului expert Dan Mihai Ionescu, care, timp de cinci decenii, a slujit cu devotament, migală și pasiune patrimoniul cultural românesc. Mii de artefacte i-au trecut prin mâini, iar fiecare piesă poartă amprenta priceperii și dăruirii sale. Trofeul „Mâini de Aur 2025” reprezintă o recunoaștere binemeritată a unei cariere exemplare, care va rămâne un reper pentru generațiile viitoare. Vă mulțumim, domnule Dan Mihai Ionescu!

Read more
Skip to content
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.