Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, participă la un amplu proiect expozițional național, intitulat „Dunărea, fluviul care a modelat o lume. Teritorii romane între Porțile de Fier și Marea Neagră”, inițiat și coordonat de Muzeul Național de Istorie a României. Expoziția este realizată în cadrul unui parteneriat care reunește nouă instituții muzeale din România, într-un demers comun de valorificare a patrimoniului arheologic descoperit de-a lungul Dunării. Alături de muzeul organizator și cel constănțean, participă Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Simion Gavrilă” Tulcea, Muzeul Civilizației Dunării de Jos Călărași, Muzeul Banatului Montan Reșița, Muzeul Județean de Istorie „Paul Păltânea” Galați, Muzeul Regiunii Porților de Fier Drobeta-Turnu Severin, Muzeul Olteniei Craiova și Muzeul Județean Teleorman Alexandria.
Proiectul aduce în prim-plan Dunărea romană, ca axă strategică, economică și culturală a Imperiului Roman, într-o abordare care evidențiază coerența și unitatea acestui spațiu de frontieră, pe sectorul cuprins între Porțile de Fier și Marea Neagră. Selecția de piese arheologice, provenite din colecțiile muzeelor partenere, oferă o viziune comparativă asupra descoperirilor realizate de-a lungul fluviului și le reunește, pentru prima dată, într-o expunere unitară la scară națională a patrimoniului dunărean roman. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța contribuie cu piese arheologice reprezentative provenite din așezările Limesului dunărean, descoperite la Cernavodă, Rasova, Capidava, Topalu, Hârșova, Ostrov – Dervent și Dumbrăveni.
Expoziția îmbină prezentarea pieselor arheologice cu imagini documentare și fotografii ambientale ale siturilor de pe Dunăre, oferind publicului o perspectivă sugestivă asupra acestui spațiu istoric. Vizitatorii sunt purtați într-o călătorie în sensul cursului Dunării, de la vest la est, și au prilejul să descopere trecutul prin prisma cercetărilor recente și a noilor interpretări științifice.
Vernisajul expoziției va avea loc marți, 17 februarie 2026, ora 10:00, la sediul Muzeului Național de Istorie a României, în Holul Central, Aripa Franceză. Expoziția va putea fi vizitată până în toamna anului 2026, de miercuri până duminică, între orele 9:00 – 17:00 (program de iarnă), respectiv orele 10:00-18:00 (program de vară).
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Dobrogea era o provincie multietnică cu un regim excepțional și fără drepturi politice (parlamentari), precum celelalte regiuni ale țării, Oltenia, Muntenia și Moldova. Din punct de vedere instituțional, totul funcționa la fel ca dincolo de Dunăre, același tip de instanțe civile, penale și comerciale, doar că la Constanța și Tulcea existau și două cadiate (judecătorii) musulmane care soluționau cauze legate de familie, căsătorii, divorțuri și moșteniri, pentru credincioșii mahomedani, dar nu și celelalte cauze civile, sau pe cele comerciale și penale.
Instanțele judecătorești din Constanța și din Dobrogea se confruntau cu o problemă inedită, așa cum aflăm din Aurora, ziarul condus de directorul Pericle Constantzianu, din articolul Interpreții de pe lângă justiție, publicat pe 16 februarie 1895. Se specifica faptul că după integrarea Dobrogei la România a fost introdus sistemul de legiuiri române, cu câteva dispoziții excepționale (precum tribunalele mahomedane), care, în timp, urmau să dispară. De asemenea, potrivit legii, pentru că mulți dobrogeni (în special cei de la sate) nu vorbeau decât turcă sau tătară, toate instanțele de judecată trebuiau să aibă interpreți, translatori. Din păcate, ne arată ziarul Aurora, deși trecuseră ani buni de la aceste reglementări, în practica instanțelor existența acestor interpreți era încă o mare problemă. Astfel, în locul interpreților oficiali, la judecătorii erau admiși adesea și interpreți aduși de părțile din proces:
“… Din cauza lipsei lor (a translatorilor oficiali) se fac neînțelegeri și nedreptăți. De cele mai multe ori, ei (neoficialii) esplică insuficient sau cu totul altfel decât li se spune și astfel judecătorii sunt induși în eroare și prin consecință, dau hotărâri nedrepte. Unii se miră că au putut să piardă, deși aveau dreptate. Cu rea credință, pentru bani, unii interpretează cu totul greșit sau omit intenționat din zisele părților, ceea ce pune în confuziune pe judecător și părțile litigante”.
Așadar, nu era de ajuns ca orașul să aibă cei mai imparțiali judecători, din moment ce mulți din oamenii ajunși în fața lor, veniți din mediul rural mai ales, nu cunoșteau limba română. Musulmanii apelau adesea la “scriitori de prin cafenele” ca să le scrie petițiile pentru instanță:
“N-au bani pentru un avocat care să le apere cauza, se prezintă singuri fără a cunoaște regulele, legile și limba, se uită muți la judecători și nu înțeleg nimic. Adesea aduc ca interpret pe primul ieșit înaintea lor, care nu știe nici el limba română și mai mult încurcă. Deci interpreții de ocazie nu pot fi totdeauna și interpreți buni. Ceea ce s-a făcut numind un interpret oficial la Tribunal nu este suficient. Marea masă a justițiabililor îmbulzesc judecătoriile care nu au niciun translator și la procesele acestea nu vine cel de la Tribunal. De aceea (cauzele de la judecătorii) rămân binejudecate, după explicări bune sau rele, drepte sau nedrepte, exacte sau neexacte, după cum le-a dat interpretul de ocazie”. S-a vehiculat ideea că nu au fost numiți interpreți la judecătorii pentru a-i încuraja pe oameni să învețe limba română, însă aceasta nu era soluția optimă.
“Ministerul Justiției trebuie să prevadă în buget suma trebuincioasă pentru numirea a câte unui interpret și la judecătorii, oameni probi, capi de familie și de conduită bună, cari pe lângă limba română, să mai cunoască bine cel puțin turca, de orice origine vor fi ei, căci mai toți locuitorii vechi cunosc limba turcă. Astfel, zisele părților și ale judecătorilor vor fi interpretate exact, iar justiția să nu fie indusă în eroare ca să pronunțe hotărîri nedrepte. Numirea de interpreți pe lângă judecătoriile de pace va umple un gol mare, va aduce servicii imense justiției și va ridica prestigiul ei”.
Aceasta era realitatea din instanțele dobrogene, în anul 1895. Statul român a luat măsuri, a numit interpreți și la judecătorii, iar treptat toți locuitorii au învățat limba română. Automat, postul de interpret a devenit inutil și a fost desființat. Cele scrise mai sus arată însă că drumul spre normalitate a fost unul dificil.
Varietăți – Contra mătreței capului – Mătreața din cap provine din causă de boale grele, din inerția creerului, din nepieptănatul părului, din necurățenie, din obiceul rău de a uda capul… de la săpunul falsificat cu var, care nu numai că produce mătreața dar și fața o umple de pete și roșeață… mătreața este și contagioasă. Pentru a vindeca radical mătreața se întrebuințează următoarea ordonanță (rețetă) făcută la farmacie: Acid Salicilic – 2,0 ml, Acid boric 10,0 ml, spirt – 40 ml, apă de trandafir – 25 ml, apă de flori – 25 ml. Cu acest medicament frecați capul în fiecare seară înaintea culcării, astfel încât să intre lichidul la rădăcina părului. Repetați dimineața, când vă pieptănați, până când se va termina, ceea ce se va întâmpla după 10-14 zile, când vă veți scăpa și de această boală scârboasă. (ziarul Aurora, 16 februarie, 1895)
Varietăți – Nimicirea furnicilor – Acolo unde se adună furnicele se pune burete udat cu o disoluțiune groasă de zahăr, unde ele se adună cu sutele. Adunate cât mai multe se ia buretele și se aruncă în apă fiartă. (ziarul Aurora, 16 februarie, 1895)
Reclama zilei – Simon Alperin&Co. Societate de comandită, Bulevardul Independenței 3, Constanța – depozit permanent de Bere GIB, în butoaie și sticle, precum și tot felul de băuturi spirtoase. Condițiuni și prețuri foarte avantajoase. (ziarul Marea Neagră, 1924).
În prima jumătate a lunii februarie a anului 1930, în orașul Constanța s-au petrecut o serie de evenimente greu de prevăzut. Încă din prima zi a lunii, mulți dintre locuitorii urbei au găsit în cutia poștală un plic misterios, albastru, dreptunghiular, pecetluit în ceară roșie, având desenată o inimă străpunsă de o săgeată. Pe plicurile ce umpluseră orașul nu era trecut niciun expeditor, iar în interior se găsea un simplu carton, pe care erau scrise cuvintele misterioase: „Atențiune! Nu v-au mai rămas decât 15 zile!”.
Mulți au intrat în panică și s-au întrebat ce se va întâmpla peste 15 zile. Unii se temeau pentru viața sau agoniseala lor, în timp ce alții s-au gândit că totul este o farsă. Unii erau înspăimântați, crezând că au devenit ținta cine știe cărui mare criminal. Alții erau supărați că doar vecinii primiseră scrisoarea, dar nu și ei. S-au făcut plângeri la poliție, primărie, prefectură. Autoritățile erau convinse că era o glumă, unii reprezentanți chiar știau în secret despre ce era vorba, dar se prefăceau că tratează cu maximă seriozitate sesizările și căutau “vinovații”. În fiecare zi, plicul misterios a continuat să vină, avertizând că momentul așteptat se apropie: …Atențiune! V-au mai rămas 14…13…12… 10 zile! Starea de alarmare a continuat să crească, la fel panica și emoțiile. Oamenii se tot întrebau ce anume se va întâmpla la împlinirea termenului. Discutau subiectul la telefon, la serviciu, în cafenele și cârciumi, acasă, în fiecare zi, în timp ce plicurile continuau să vină. Atențiune!V-au mai rămas5…4…3… 2 zile…!
A venit și ziua de 15 februarie 1930… Dis de dimineață, oamenii au ieșit din casă, așteptând cu nerăbdare poștașul. Enigma urma să fie dezlegată! Cu mâinile tremurânde au scos plicul albastru cu inima roșie străpunsă de săgeată, au tras cartonul și au citit cu ochii mari, ultimul mesaj: “Atențiune! Nu v-au mai rămas decât câteva ore! Astă seară, la ora 10.00, la saloanele Teatrului Elpis are loc Marele Bal al Sylogului Ellen, Costumat, Mascat, Nemascat. În program: Dansuri diverse, bătae cu confetii și flori, Surprize diferite, Alegerea Reginei Balului și al celui mai reușit costum. Paradă, Dansuri Naționale, Veritabil bar American, Cafenea oriental cu renumita ghicitoare a Califului din Bagdad, Fotograf în sală. Se acordă premii! Pentru cei mascați, ținută corectă. Pentru cei nemascați – ținută de seară. Cei care își cumpără bilete devreme, se vor bucura de rabat 20%!”.
Enigma fusese dezlegată! Oamenii au răsuflat ușurați, iar mulți dintre ei au început să caute prin șifoniere hainele potrivite pentru… BAL!
Mențiune – Textul de față a fost adaptat după articolul Atențiune, scris în a doua jumătate a lunii februarie 1930, în ziarul Dacia, de către gazetarul Alex. Poni.
Reclama zilei – Mare Restaurant Familiar – La Vaporul Dacia, proprietar Ion Suciu, str. Tomis no.5. Se servește mâncări la fel ca acasă. Vinurile cele mai bune din podgoriile Panciu și Rozoare, Grătar zilnic – Prețuri eftine. Vizitați și vă veți convinge! (ziarul Marea Neagră, 1924).
În noaptea de 13 spre 14 februarie 1923, la orele 00.30, comisarul Leahu și mai mulți agenți ai Prefecturii de Poliție Constanța au descins la hotelul Princiar, din strada Ștefan cel Mare nr. 64. Razia venea în urma unui denunț primit de autorități cu privire la presupuse fapte penale grave care s-ar fi produs la stabilimentul respectiv. Plângerea făcută de un anonim menționa că în hotel își fac veacul o seamă de indivizi fără căpătâi, transformând astfel locul într-unul rău famat. Leahu și oamenii săi au arestat imediat câteva femei de moravuri ușoare care practicau clandestin prostituția, motiv pentru care erau deja puse sub urmărire de către autorități.
Ceea ce a urmat a fost însă mai important: într-una din camerele hotelului au fost găsiți doi bărbați și un copil. S-a stabilit că cei doi adulți, Gabriel Pelichidis și Manuch Benlian, ambii constănțeni cu domiciliul pe strada Miron Costin, îl atrăseseră la hotel pe minorul Puiu D. și îl forțaseră să întrețină relații sexuale, fapt confirmat ulterior de cercetările medicale. Cei doi agresori au fost imediat arestați și deferiți Parchetului. După această razie, Poliția Constanța a decis să efectueze un sever și amplu control al hotelului rău-famat. Și asta pentru că faptele descoperite pe 14 februarie nu erau unele în premieră. Cu doar o săptămână în urmă, în noaptea de 8 spre 9 februarie, același comisar Leahu arestase la Princiar doi indivizi dubioși, muncitorii portuari Mitu Mocanu și Said, care se dovediseră vinovați de viol. Cei doi ademeniseră cu băutură trei minore, Veta R., Maria D. și Ana G., și odată ajunși la hotel le violaseră. Faptele lor ieșiseră la iveală căci le-au lovit pe tinere, iar acestea începuseră să țipe după ajutor. Strigătele lor au alarmat alți locatari ai hotelului, care le-au salvat din ghearele celor doi monștri. Violatorii au fost arestați și deferiți parchetului.
Razia de pe 14 februarie și violurile de pe 9 februarie erau dovezi clare că Hotelul Princiar devenise unul dubios, scenă a unor grave infracțiuni. Asta deși nu era un hotel de cea mai joasă categorie, ci unul încadrat la clasa a doua, așa cum erau și cele de bună calitate precum Elita, High Life, Metropol, Bristol, Regal sau Comercial. Culmea, într-una din camerele de la Princiar își avea sediul Sindicatul Hotelierilor, organizație care avea ca obiectiv respectarea regulilor de bună conduită în clădirile turistice. Președintele ei era un anume Ilie Bărbulescu, chiar patronul hotelului Princiar. Reclamele vremii prezentau localul foarte frumos: „Vizitați Marele Hotel Princiar – Un minut depărtare de stația trenului Mamaia. Situat în centrul comercial al orașului. Instalațiuni moderne – 40 de camere spațioase și foarte curate” (Ghidul Constanța și Techirghiolul, 1924).De liniște și ordine, reclama nu spunea nimic.
Hotelul Princiar avea același nume cu un stabiliment similar din București. Și acela era rău famat: un comerciant pe nume Pațac închiriase camere acolo și adusese tinere din Austria pentru a practica prostituția clandestină. Fetele lui Pațac erau poreclite pațachine, un termen care se folosește și astăzi, fără a i se cunoaște originea.
Reclama zilei – Noile Ateliere ale Societății de Transport Constanța, strada Griviței 42, cu instalațiuni moderne, cu mașini noi și perfecționate. Fabrică de trăsuri și căruțe, Reparații de automobile, caroserie. Tapițerie și vopsitorie de lux, forge și turnătorie. Ateliere mecanice ce execută reparațiuni radicale de mașini agricole și industriale. Secția de automobile – Piața Basarab no.1 – Depozite de articole de automobile, turism, camioane, camionete, motociclete, biciclete, etc. Fabrică de mobilă de lux. Case de bani (1926).
Grecii l-au numit Eros, romanii i-au spus Cupido sau Amor, iar numele său semnifica, atât în greaca veche, cât și în latină, dorință pasională sau iubire carnală.
În ambele culturi, acesta a fost considerat fiul zeiței dragostei, Venus, fiind cunoscut deopotrivă ca mesager și călău al mamei sale și absolut neiertător cu ținta impusă sau chiar aleasă. În artă antică, zeul a fost reprezentat fie sub forma unui tânăr delicat, fie al unui copil grăsuț și glumeț. În ambele cazuri, el poate fi recunoscut fie după aripile aurite care îi împodobesc spatele, fie după armele specifice: arcul și săgețile fermecate. Se spune că nimic și nimeni în lume nu se poate împotrivi veninului dulce al dragostei pe care îl răspândesc acestea. Nici chiar zeii nu sunt imuni la armele lui Amor, ceea ce îl face temut până și de către Iupiter.
Legendele povestesc că până și frumoasa Venus a fost rănită într-o zi de una dintre săgețile din tolba sa, pe când își îmbrățișa fiul, și astfel zeița s-a îndrăgostit nebunește de frumosul Adonis. Mai mult, trimis de către mama sa să pedepsească trufia părinților care își credeau fiica la fel de frumoasă ca Venus, Eros s-a înțepat din greșeală cu săgeata destinată lui Psyche și astfel, în loc să execute sentința mamei sale, care o condamnase pe fată să se îndrăgostească de un monstru, s-a îndrăgostit el însuși fără speranță de aceasta. După multe încercări la care sunt supuși amândoi, inclusiv cea prin care Psyche este trimisă de către Venus în infern, cei doi îndrăgostiți vor obține aprobarea lui Iupiter și vor rămâne împreună. Încercările prin care trec cei doi sunt o metaforă pentru chinurile dragostei, care te arde în mii de focuri, te urcă la ceruri și te coboară în infern, însă pentru cei care le depășesc, răsplata este pe măsură.
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța are deosebita plăcere de a prezenta publicului, în luna în care sărbătorim dragostea, un artefact mai puțin cunoscut, aflat în colecția sa. Este vorba despre un mic fragment de statuetă din teracotă, cu o lungime de aproximativ 10 cm.
Acesta a fost descoperit la Mangalia (anticul Callatis) și a făcut parte din colecția Vasile Canarache (MINAC, nr. inv. 1892), fiind donat de către acesta muzeului din Constanța. Statueta de tip Tanagra se datează în epoca elenistică și are reprezentată o imagine a lui Eros redat sub forma unui tânăr în picioare, nud și purtând o cunună pe cap, cu aripile mari semideschise, văzut din față. Ipostaza iconografică ne duce cu gândul la măreția asociată cu prezența dragostei și la faptul că, în calitate de mesager al mamei sale, Eros împarte dreptate acesteia printre muritori și zei deopotrivă.
Cu povestea lui Amor și Psyche în minte și în ajunul acestei sărbători comerciale, să ne amintim totuși cuvintele înțelepte ale poetului roman Publius Virgilius Maro, care spunea omnia vincit amor et nos cedamus amori,în traducere dragostea învinge totul, iar noi să ne lăsăm învinși de ea (Vergilius, Bucolice, X, 69).
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța vă urează să sărbătoriți dragostea în fiecare zi, să vă bucurați împreună cu jumătatea voastră și chiar dacă vă ard chinurile dragostei, să vă amintiți că cei care se iubesc cu adevărat, pot depăși împreună orice încercare.
Nu uitați însă: n-o supărați pe Venus…altfel, acum știți ce se va întâmpla!
Exponatul lunii februarie este prezentat vizitatorilor într-un spațiu special amenajat, în incinta Edificiului Roman cu Mozaic, însoțit de un panou informativ detaliat. Poate fi admirat începând de pe 13 februarie 2026, timp de o lună. Vă așteptăm cu drag!
Eros the archer and the torments of love
The Greeks called him Eros, the Romans called him Cupido or Amor, his name meaning both in ancient Greek and Latin, passionate desire or carnal love. In both cultures, he was considered the son of the goddess of love, Venus, being known both as the messenger and executioner of his mother and absolutely unforgiving with the target imposed or even chosen. In ancient art, the god was represented either in the form of a delicate young man or of a plump and playful little child. In both cases, he can be recognized either after the golden wings that adorn his back, or after his specific weapons, the bow with enchanted arrows. It is said that nothing and no one in the world can resist to the sweet venom of love that they spread. Not even the gods are immune to Amor’s weapons, which makes him feared even by Jupiter. Legends tell that even the beautiful Venus was wounded one day by one of the arrows from his quiver, while she embrace her son and thus the goddess fell madly in love with the handsome Adonis. Moreover, sent by her mother to punish the parents who would who thought their daughter to be as beautiful as Venus, Eros accidentally pricked himself with an arrow intended for Psyche and so, instead of executing the sentence of his mother who condemns the young girl to fall in love with a monster, he fell madly in love of this girl. After many trials to which they are both subjected, including the one by which Psyche is sent by Venus to the underworld, the two lovers will obtain the blessing of Jupiter and will eventually be wed. The trials that this two are subjected, are a metaphor for the torments of love, which burns you in thousands of fires, takes you up to heaven and lowers you to hell, but for those who overcome them, the reward is worth it.
In the month in which we celebrate love, the Museum of National History and Archaeology from Constanta has the great pleasure of presenting to the public, a lesser-known artifact from its collection. It is a small fragment of a terracotta statuette (approximately 10 cm long), which was discovered in Mangalia (ancient Callatis), and was part of the Vasile Canarache collection (MINAC no. inv. 1892), having been donated by him to our museum. The Tanagra-type statuette dates back to the Hellenistic era and depicts an image of Eros rendered as a young man standing, with large wings half-open, naked and wearing a crown on his head, seen from the front. The iconographic pose leads us to think of the greatness associated with the presence of love and the fact that as the messenger of his mother, Eros shares her justice among mortals and gods alike.
With the story of Amor and Psyche in mind and in the eve of this commercial celebration, let us not forget the wise words of the Roman poet Publius Virgilius Maro who said, omnia vincit amor and nos cedamus amori, in translation love conquers all, so we too shall yield to love (Virgilius, Bucolics, X, 69).
The Museum of National History and Archaeology Constanța wishes you all to celebrate love in every day of your life, to rejoice together with your other half and even if the torments of love burn you, to remember that those who truly love each other can overcome these torments together.
But don’t forget, don’t anger Venus…otherwise, now you know what will happen!
Prin intermediul calendarului istoric „Astăzi la Constanța”, pentru data de 13 februarie, vă propunem o incursiune în universul spiritual al antichității, așa cum a rămas transpus în piatră și marmură. Anticii și-au sculptat credințele, miturile și idealurile în materiale durabile, lăsând în urmă imagini menite să traverseze secole. Frizele, elemente arhitecturale cu rol decorativ, se transformau adesea în narațiuni sculptate despre zei, eroi și scene mitologice. Ajunse până la noi în fragmente, aceste mărturii și-au păstrat forța expresivă. Colecția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța reunește mai multe frize din marmură, descoperite pe teritoriul așezărilor antice din Dobrogea, pe care pot fi descifrate personaje și episoade din universul mitologic al antichității. Informațiile prezentate se bazează pe studiul de specialitate semnat de Zaharia Covacef, „Sculptura antică din expoziția de bază a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța” (Editura Mega, 2011)
Una dintre piesele arheologice pe care le-am selectat pentru demersul nostru este o friză descoperită la Callatis, în anul 1940. Fragmentul păstrat este din marmură, are o lungime de 0,50 metri și o înfățișează pe zeița vânătorii Artemis în acțiune, cu tolba de săgeți în mâna stângă. Aceasta este îmbrăcată cu chiton încins sub sâni și kolpos (n.r. termeni din vestimentația antică, chitonul fiind asemănătoare unei tunici, iar kolposul partea superioară a acestuia, obținut prin ridicarea materialul și fixarea lui cu o centură), cu o hlamida (n.r. mantie scurtă) fluturând în spate și cu încălțăminte bogat decorată. În fața zeității aleargă câinele care înfruntă un mistreț. Fragmentul de friză este datat secolele II – I a. Chr. și deși are marginile tăiate, pentru a fi reutilizat ca material de construcție – ceea ce a dus la deteriorarea reliefului, își păstrează expresivitate.
O altă piesă arheologică remarcabilă este o friză din marmură de Procones, cu dimensiunile de 0,55 metri lungime, 0,252 metri înălțime și 0,23 metri grosime, descoperită la Histria. Relieful, destul de bine conservat, o înfățișează pe Nike, zeița victoriei (cunoscută în mitologia romană sub numele de Victoria), reprezentată înaripată și surprinsă din profil. Fiica titanului Pallas și a râului Styx, Nike era trimisă să lupte de partea lui Zeus împotriva titanilor sau să medieze neînțelegerile dintre zei și oameni, precum și disputele dintre oameni. În scena de pe friză este reprezentată conducând o bigă spre dreapta, în urmărirea unui alt car de luptă, din care s-au păstrat roata și capătul unei aripi. După cum remarca istoricul Scarlat Lambrino, pe friza completă era redat „un șirag de care cu doi cai mânați furtunatic de Victorii înaripate”. Exponatul este datat în a doua jumătate a secolului al II-lea – prima jumătate a secolului I a. Chr.
De o frumusețe aparte este friza cu divinități (foto): un fragment de 1,32 metri lungime al acestui element arhitectural a fost descoperit la Techirghiol, în temelia vechii geamii, iar mai târziu, a fost găsit la Constanța un al doilea fragment în lungime de 0,82 metri. Datată în epoca elenistică, secolele II – I a. Chr., friza înfățișează o serie de divinități: Diana, Apollo Musagetes, Muzele, Hecate, dar și altele, neidentificate.
Friza cu Erotes la vânătoare, realizată din marmură alb-cenușie, străbătută de ușoare dungi vineții, surprinde o scenă spectaculoasă. Descoperită fragmentar la Constanța (trei fragmente au fost descoperite în anul 1930, pe strada Cuza Vodă, în același loc fiind găsit un al patrulea, în anul 1984), aceasta prezintă o scenă de vânătoare a cărui protagoniști sunt Erotes – genii înaripate asociate de obicei cu iubirea. Sunt reprezentați atacând animale sălbatice: un Eros călare lovește un leu cu sulița, altul este îngenuncheat în fața animalului rănit, iar în jurul lor se desfășoară o adevărată confruntare cu urși, tauri și alte fiare. Decorul este completat de arbori și de un chenar superior bogat ornamentat, sub forma unei ghirlande. Friza, care a aparținut unui mausoleu, este datată între jumătatea secolului al II-lea și prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.
Reclama zilei – Saia Benzin – Blănar de lux. Cu o practică îndelungată în Rusia și aci în țară, se oferă onoratului public pentru efectuarea oricărei lucrări atingătoare acestei branșe, cu prețuri mult reduse, dat fiindcă lucrează și la domiciliul clienților, – Strada Plevnei, nr.4. Încercați și vă veți convinge! (ziarul Marea Neagră, 1928).
Joi, 12 februarie 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, a organizat manifestarea culturală „Muzeografia dobrogeană: trecut și prezent”.
În cadrul manifestării a avut loc vernisajul expoziției dedicate lui Vasile Canarache (1896–1969), la 130 de ani de la nașterea celui care a fost una dintre personalitățile fondatoare ale muzeografiei și arheologiei dobrogene moderne. Activitatea și contribuția sa remarcabilă au fost evocate de dr. Aurel Constantin Mototolea, șef Secție Muzeografie și Muzee Locale, și dr. Cristian Cealera, educator muzeal, care au subliniat importanța moștenirii științifice și instituționale lăsate de Vasile Canarache.
O prezență deosebită și emoționantă la această manifestare a fost cea a nepotului lui Vasile Canarache, inginerul Radu Canarache, care a împărtășit publicului relatări despre viața de familie, amintiri prețioase și pasiunile bunicului său pentru arheologie. Totodată, acesta a pus la dispoziția muzeului imagini din arhiva personală, integrate în expoziție, oferind vizitatorilor o perspectivă autentică asupra personalității omului de cultură Vasile Canarache.
Agenda evenimentului a fost completată de lansarea filmului de promovare „Tropaeum Traiani – Adamclisi. Istoria scrisă în piatră”, dedicat promovării unuia dintre cele mai importante monumente de artă provincială romană din spațiul românesc și european. Despre semnificația istorică și arheologică a complexului monumental a vorbit dr. habil. Gabriel Mircea Talmațchi, responsabil științific al șantierului arheologic Tropaeum Traiani – Adamclisi.
Expoziția dedicată lui Vasile Canarache poate fi vizitată în perioada 12–28 februarie 2026, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, strada Arhiepiscopiei nr. 7.
Familia regală a României venea la Constanța în fiecare sezon estival, mai ales la jumătatea lunii august, când participa la solemnitățile ocazionate de Ziua Marinei și de Serbările Mării. Existau însă și vizite efectuate în sezonul rece. S-a întâmplat astfel pe 12 februarie 1928, când în localitate a sosit Alteța Sa Regală, Principesa Ileana (1909-1991), fiica cea mică a regelui Ferdinand și a reginei Maria. În vârstă de numai 19 ani, Ileana a venit în calitate de președinte al Asociației Creștine a Familiei Române, organizație în care mama sa deținea funcția de președinte de onoare. Această organizație fusese întemeiată în anul 1919, la București și Iași, sub patronajul reginei, iar obiectivul ei principal era acela de a asigura tinerelor o educație solidă, bazată pe principii morale. Asociația primea membre din toate clasele sociale, fără a ține seama de naționalitate, confesiune religioasă sau rasă. În 1919 Asociația pornise cu 250 de membre, pentru ca în 1928 să numere 1250 de membre.
În vizita din 12 februarie, principesa Ileana a fost întâmpinată la gară de autoritățile locale și de episcopul Tomisului. La ora 12.30 a avut loc un dejun oficial, organizat la Restaurantul Francez din fosta vilă Regnier, devenită Hotel Francais după preluarea sa de către elvețianul Husser. De la ora 16.00, Ileana a susținut o conferință, cel mai probabil în sala Elpis, în fața unui numeros auditoriu, format din eleve și elevi constănțeni, membri ai corpului didactic, dar și localnici obișnuiți, interesați de prelegere. Principesa a vorbit despre sufletele tinerelor vlăstare, despre educație, despre necesitatea respectării principiilor morale și despre nevoia de a învăța permanent, iar la finalul conferinței a fost aplaudată la scenă deschisă. În aceeași seară, alteța regală a mers la gară, s-a urcat în trenul special cu care venise și a plecat spre București.
Principesa Ileana a venit de nenumărate ori la Constanța, fiind îndrăgostită de mare și de oraș. În fiecare vară, copil fiind, a petrecut aici săptămâni întregi de vacanță și, evident, multe clipe plăcute. A avut și amintiri dureroase, precum cele legate de fratele său mai mic, Mircea, decedat la doar trei ani, în 1916, din cauza febrei tifoide. În ciuda acestei drame, a continuat să vină în orașul lui Ovidius, fiind pasionată de navigație și iahting, devenind prima femeie din România care a obținut brevetul de căpitan de cursă lungă. Își avea în portul Constanța propriul său iaht, Isprava, o ambarcațiune de 12 metri lungime, cu un deplasament de 6 tone, motor de 35 CP și o viteză de patru noduri marine (sursă informații tehnice – Vocea Dobrogei). Dragostea sa pentru orașul-port nu s-a stins niciodată, iar ea l-a evocat adesea în scrierile sale.
În anul 1928 Constanța a sărbătorit Semicentenarul Dobrogei, marcând 50 de ani de la instaurarea administrației românești în provincia istro-pontică. Cu această ocazie, revista orădeană Cele Trei Crișuri a scos un număr aniversar, axat pe această temă a Semicentenarului. Ileana a scris și ea un scurt articol, intitulat Constanța și din care cităm un fragment: “Constanța evocă pentru mine multe amintiri, încă de când eram de patru ani… Oriunde aș merge, în orice port, cât de mare și frumos, numele de Constanța va evoca pentru mine toate aceste amintiri. Constanța va rămâne pe veci și pentru întotdeauna, Portul Porturilor”.
Reclama zilei – La Luther, Piața Ovidiu nr.7 – În fiecare joi, de la orele 4-6 se va da în elegantul salon de dans Un frumos ceai dansant. Strict familiar, Iar în fiecare sâmbătă de la orele 10 seara Mare Tămbălău de Carnaval – Dans, Cotillon, Tombolă, Confete Serpentine – Numere de atracție – Muzică Militară Intrarea Liberă.
Pe 11 februarie 1924 a avut loc o întrunire a unui cerc artistic din localitate, numit Ion Băjenaru, o organizație afiliată la societatea de cultură Astra Dobrogeană. Despre cele discutate în acea zi aflăm mai multe din ziarul Marea Neagră (numărul din 12 februarie), sub titlul Viața artistică: “În urma frumosului succes obținut cu Lăutarul din Cremona, președintele cercului artistic, dl Dimitriu-Codru a luat în studii cu domnii membri frumoasa comedie în trei acte, Plicul, de Liviu Rebreanu. Să sperăm că reușita obișnuită a spectacolelor date de tânărul cerc de diletanți (n.n. a se citi artiști amatori, nu în sensul jignitor de astăzi) va oferi o nouă ocazie dlui Dimitru-Codru pentru a fi admirat în artisticele domniei sale creațiuni, despre care totuși s-a vorbit atât de puțin la noi.”
Cercul literar purta numele regretatului Ion Băjenaru (1863-1921), tenor român din perioada de început a operei din România, care însă nu avusese niciodată o legătură directă cu orașul Constanța. Se pare că numele cercului fusese ales de către conducătorul lui, Constantin Gheorghe Dimitriu Codru, originar din județul Dorohoi, fost actor la Teatrul Național Iași și la Teatrul de Operetă. Elev al lui Constantin Nottara, Dimitriu-Codru s-a stabilit în 1918 la Constanța, unde s-a angajat ca funcționar public la Primărie. A fost și publicist, poet și regizor, implicându-se activ în mișcarea culturală locală, reușind să conducă trupe de artiști amatori, cărora le-a insuflat dragostea pentru scenă. În 1927 era președintele Casei de Citire „Ion Creangă”, un cerc literar foarte important, iar în 1928, în calitate de înalt funcționar al Prefecturii, a fost numit director al Expoziției Semicentenarul Dobrogei. Asociațiile și societățile din care a făcut parte Dimitriu-Codru au contribuit decisiv, în anii interbelici, la dezvoltarea culturală a urbei noastre.
Tot pe data de 11 februarie 1924, Serviciul Sanitar al Constanței a dispus (pentru a doua oară) închiderea definitivă a fântânilor din oraș. O astfel de decizie fusese luată cu câteva luni înainte, însă modul de aplicare a hotărârii fusese defectuos. Aflăm din ziarul Marea Neagră, de la un gazetar cu pseudonimul Spartacus (!), următoarele: “Din cauză că exploatatorii fântânilor din oraș, neținând seama de dispozițiunile ce li s-au ordonat, ca o condiție sine qua non a redeschiderii acestora, Serviciul Sanitar a dispus din nou închiderea definitivă a acestor fântâni. Între alte abateri ale acestor fântânari este și aceea gravă că au procurat apă brutarilor ce au întrebuințat-o pe aceasta la fabricarea pâinii. Măsura serviciului este binevenită, deși tardivă și nădăjduim că va fi definitivă. E în joc sănătatea publică, cu care nu este îngăduit să ne jucăm. Pentru apărea unor interese, oricât de mari ar fi ele, ale unor persoane, așa se pot compromite interesele generale, mai ales când este vorba de sănătate publică”.
Așa cum am arătat și într-un material din luna ianuarie, apa de calitate era o problemă în anii ’20, la Constanța. Fântânarii menționați în articol, cei de pe strada Mangaliei și din Anadolchioi, nu extrăgeau și nici nu depozitau apa în condiții de igienă, ceea ce ducea la riscul unor îmbolnăviri grave. Fântânile au fost închise timp de câteva luni, fântânarii sancționați și obligați să respecte anumite reguli și să remedieze unele deficiențe. În cele din urmă, fântânile au funcționat din nou, însă problema a continuat să existe și în următorii ani.
Reclama zilei – Philips Radio precum și toate produsele Philips se găsesc la Reprezentanța Generală pentru întreaga Dobroge – Dr. Ing. Suren Cedighian, Strada Ștefan cel Mare no.60. Au sosit toate tipurile (1933)
Mențiune – Suren Cedighian a fost un om de știință de origine armeană, născut la Constanța pe 17 martie 1902. Este cunoscut ca fiind cel care a produs în România primele contoare de măsurare a energiei electrice. Specializat în electrotehnică și comunicații, cu studii de specialitate în Germania, la Dresda. A decedat pe 9 martie 1995, la vârsta de 93 de ani.
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, invită publicul la manifestarea culturală „Muzeografia dobrogeană: trecut și prezent”. Evenimentul va avea loc joi, 12 februarie 2026, ora 11:00, la sediul instituției din strada Arhiepiscopiei nr. 7.
În cadrul manifestării va avea loc vernisajul unei expoziții dedicate lui Vasile Canarache (1896 – 1969), un gest de memorie și recunoștință, la 130 de ani de la nașterea celui care a fost ctitorul Muzeului de Arheologie Constanța și, totodată, cel care a imprimat un parcurs științific riguros arheologiei dobrogene. Expoziția nu se dorește a fi doar o retrospectivă, ci o reîntâlnire cu o figură emblematică a muzeografiei dobrogene, un om cu o remarcabilă personalitate polivalentă, animat de o energie vizionară și de un devotament față de știință și cultură cu adevărat inepuizabile. Activitatea și contribuția sa vor fi evocate de dr. Aurel Constantin Mototolea, șef Secție Muzeografie și Muzee Locale.
Agenda manifestării culturale va fi completată de lansarea filmului „Tropaeum Traiani – Adamclisi. Istoria scrisă în piatră”, dedicat promovării Complexului Muzeal Tropaeum Traiani – Adamclisi, unul dintre cele mai însemnate monumente de artă provincială romană, nu doar de pe teritoriul României, ci din întreaga arie a lumii romane imperiale. Vor lua cuvântul dr. habil. Gabriel Mircea Talmațchi, responsabil științific al șantierului arheologic Tropaeum Traiani – Adamclisi, și dr. Cristian Cealera, educator muzeal.
Prin această manifestare, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța își propune să creeze o punte de dialog și continuitate între începuturile muzeografiei dobrogene, ilustrate de activitatea vizionară a lui Vasile Canarache, și practicile muzeografiei contemporane, valorificând tradiția, rigoarea științifică și mijloacele moderne de promovare culturală.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 12 februarie – 28 februarie 2026, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, strada Arhiepiscopiei numărul 7.
