La început de primăvară, când și cuvintele par să caute mai mult sens, 21 martie aduce cu sine celebrarea Zilei Internaționale a Poeziei. Instituită de UNESCO, această zi este un omagiu adus celor care, prin forța cuvântului, dau formă trăirilor interioare. Prin urmare, dedicăm această zi din calendarul istoric poeziei, ca mijloc de întoarcere spre izvoarele sensibilității umane.

Pentru spațiul dobrogean și, în mod particular, pentru Constanța, această evocare se impune a porni de la figura fondatoare a exilului poetic: Publius Ovidius Naso, a cărui naștere am celebrat-o ieri. Considerat „unicul poet de talent de la sfârșitul epocii clasice”, Ovidius își află refugiul în lirică, Muza fiind cea care îi alină suferința exilului, iar „versurile lui Ovidius reprezintă pentru posteritate un document prețios: în ele aflăm poezie și istorie – a evenimentelor și a oamenilor – , geografie și literatură, mitologie, cultură și civilizație”, după cum consemnează Livia Buzoianu în cuvântul înainte al volumului bilingv (română și latină) „Epistulae Ex Ponto – Scrisori din Pont” (2019), publicat sub îngrijirea specialiștilor Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

„Iar dacă din mulțime se va găsi vreunul

Să-și mai aduc-aminte, să-ntrebe cum o duc,

Să-i spui că sunt în viață, dar mort sunt între oameni,

Și, totuși, că viața-mi e darul unui zeu.

Să taci de-o să te-ntrebe mai multe despre mine,

Și lasă-te citită; să nu vorbești prea mult! (…)

Senin când e la suflet, atunci poetul cântă:

Pe sufletul meu însă nori negri s-au lăsat.

Singurătate cere și tihnă poezia:

Pe mine mă aruncă furtunile pe mări.

Când scrii, să n-ai vreo teamă: eu văd în orice clipă

Cum sabia barbară pândește capul meu.

Și încă-i de mirare c-am scris aceste versuri;

Tot  să le citească un critic iertător”

                                                – Publius Ovidius Naso, Tristia (Tristele), Cartea I

Ecoul versurilor lui Ovidius, scrise pe țărmul Pontului Euxin, se prelungește în creațiile unor personalități locale precum Vasile Canarache, Ioan N. Roman și Gheorghe Dumitrașcu, figuri reprezentative ale vieții culturale constănțene, profund legate de instituțiile orașului, printre care Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. 

 Istoric, arheolog și director al Muzeului Regional al Dobrogei (actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța), Vasile Canarache (1896-1969) a contribuit decisiv la organizarea și valorificarea patrimoniului istoric al provinciei dobrogene. Mai puțin cunoscută este însă latura sa literară. În anii tinereții, pe când avea doar 20 de ani, a publicat în paginile ziarului „Victoria” (al cărui proprietar a fost) creații lirice marcate de frământări interioare, în care marea, vântul sau cerul devin expresia unei sensibilități lăuntrice, dominate de interogații existențiale. În rubrica „Litere”, Vasile Canarache a semnat poezii precum „Așteptând pe malul mărei”, „Într-o noapte de iarnă”, „În ochii tăi e noapte”, „Nu mă mai cunoști”, „N-ai voit să știe lumea”, „Plânge marea că nu vii”, „Ți-am cântat”, „Vântul vieței”, „Trecutul”.

„Norii vin și se destramă ca sfârșitul unui vis

Și se-mprăștie, cuprinde cerul mare, neînvins;

Plumburiu e tot văzduhul și-acest nou născut abis…

Se plec sălcii peste ape și tronează vijelie,

Peste mări întunecate groaznică împărăție

Își trimite oglindirea cu grozava-i semeție –

Tot pe mări turbate valuri se izbesc și iar se sparg

Ș‘apoi duc îmbuchetarea spumegată mai la larg

O izbește iar de maluri, de o stâncă ș‘un catarg

Rătăcit de nebunia vântului tulburător

Ce cufundă ș‘apoi scoate ori și ce rătăcitor

Peste marea mânioasă și sub ceru‘ ngrozitor…”

Vasile Canarache – „Pastel”, ziarul „Victoria” din 17.05.1916

Om de cultură și lider local și județean, spirit fondator al vieții culturale dobrogene, Ioan N. Roman (1866-1931) a cochetat, la rândul lui, cu lirica. Unicul său volum de poezii a fost publicat în 1895, în perioada în care își desfășura activitatea publicistică la București. Ulterior mutării în Dobrogea, a continuat să scrie versuri în publicațiile vremii, sub pseudonimul Rozmarin. Regăsim creații ce poartă această semnătură în ziarul „Dobrogea Jună” și în revista cultural-științifică „Analele Dobrogei” din 1920, precum „Un glas iubit”, „Inimă de mamă”, „Rugăciune” și „Ochii”.

                       „Ninge și ninge mereu – de-o săptămână a tot nins,

                        Albul veșmânt de omăt pe depărtări s‘a întins;

                       Cerul e sur, plumburiu, iar între cer și pământ

                       Necontenit se tot cern valuri purtate de vânt.

                       Încă de mult la oraș corbii sosit-au în stol

                       Și croncănesc a pustiu – paznici ai drumului gol.

                       Trunchiul salcâmului vechiu, de vârf rotund rătezat,

                       Pare-un bătrân în amurd, cu părul alb și curat. (…)

                       Singur, pe gânduri perdut, stau în odae la geam,

                       Și mi-i urât și mi-i frig, – nu mai știu singur ce am;

                      Când amintirile vagi, când năzuințele vin,

                      Cu ne‘nțelesul lor dor, cu nesfârșitul lor chin.”

Rozmarin – „Ianuarie”, ziarul „Dobrogea Jună”, 1929

Istoric, profesor universitar și om politic, Gheorghe Dumitrașcu (1939-2017) s-a impus ca una dintre personalitățile de referință ale Dobrogei contemporane, dedicându-și întreaga activitate cercetării, educației și afirmării valorilor istorice naționale. Dincolo de rigoarea cercetării, Gheorghe Dumitrașcu se dezvăluie și ca autor al unor volume de reflecție lirică, „Paradoxuri lirice” (1995) și „Spice după seceriș” (2009). Discursul său poetic se remarcă printr-o profunzime aparte, iar utilizarea paradoxului și ironia discretă transformă ideile aparent simple în reflecții cu interpretări multiple. Pe prima filă a volumului „Paradoxuri lirice” este plasată deviza „Citiți-ne azi, mâine vom fi aforisme”, expresie a convingerii că poezia contribuie la conservarea memoriei și la transmiterea ideilor peste timp.

„Suntem țăranul care, dintotdeauna,

cu vechiul plug de lemn, cu cel de fier, a-ntors

țărâna,

crezând de fiecare dată că cea de dedesubt e nouă,

deși doar el o acoperise, în urmă

cu o toamnă, două.”

 Gh. Dumitrașcu – „Gând cincisprezece”, volumul „Spice după seceriș”

„Din tot ce-a fost cândva și nu mai este,

reținem câte-un zvon, câte-o poveste.

Și astfel morțile nu dor

și moarte, numele nu mor.

Cuvintele, chiar ele-s treze.

Căci cei trecuți au ocrotit pământul să-i păstreze.

Dar cine să rețină fostele noastre gânduri?

Pământul ni-i ostil, pădurea n-are scânduri,

Hârtia le refuză, se cancerează-n vid

Memoria ce curge de pe celuloid…

Gh. Dumitrașcu – „Poem douăzeci”, volumul „Spice după seceriș”

Încheiem fila de calendar citându-l pe poetul și sociologul Constantin Lămureanu (1949-2017); se impune să-l invocăm, în special astăzi, și pentru că s-a născut într-o zi de 21 martie, în „prima zi a anului zodiacal, în jurul prânzului”: „O carte de poezie se citește fie de la un capăt la altul, fie la întâmplare, așa cum se deschide Biblia pentru a proroci ce urmează să se întâmple și nu căutând un anume poem după cuprinsul ei. Poemele căutate au, de obicei, în cărțile de poezie citite, semnele lor: se deschide cartea singură acolo!”.

Reclamă – Cumpărați cadouri de logodne și nunți, verighete, cercei, brățări, ceasornice, Omega, Longines 8 zile, lanțuri medalioane numai dela Ceasornicăria „OMEGA”. Str. Ștefan cel Mare No. 42 – Constanța. Atelier special de reparațiuni (Dobrogea Jună, 1929)

Sursa foto: „Ovidiu în exil”, ulei pe carton – Ion Theodorescu-Sion, 1915

Pe 20 martie 43 î.H. s-a născut la Sulmona marele poet latin Publius Ovidius Naso, cântăreț al iubirilor gingașe și simbol al orașului Constanța. El a fost exilat la Tomis din ordinul împăratului Augustus și și-a trăit ultimii ani ai vieții (9-18 d.H.) pe aceste meleaguri. Ovidius a fost condamnat la o formă mai ușoară de exil, numită relegare (relegatio), care însemna surghiunire fără pierderea averii sau a drepturilor cetățenești. Motivul exilului, după cum ne spune chiar poetul, ar fi fost „carmen et error” – „o poezie (un cânt) și o greșeală”.

Ovidius a fost trimis la Tomis, la marginea imperiului, în ținutul istro-pontic, aflat de relativ puțin timp sub stăpânire romană. Poetul a primit ordinul de exil în toamna – iarna anului 8 d.H., a călătorit timp de câteva luni (aproape șase, potrivit unor surse), atât pe mare, cât și pe uscat și a ajuns la Tomis în primăvara anului 9 d.H. A rămas aici până la moartea sa, survenită în anul 18 d.H., pe când avea aproximativ 60 de ani. 

În exil, Ovidius a scris „Tristele” (Tristia) și „Ponticele” (Epistulae Ex-Ponto – Scrisori din Pont), precum și un poem în limba geților (recitat public, după cum chiar el a afirmat), operă pierdută astăzi, din păcate. În aceste scrieri, poetul oferă informații extrem de prețioase despre Dobrogea acelor vremuri: despre ținut, climă, locuitori și viața de zi cu zi.

Înainte de exil, Ovidius a compus „Iubiri” (Amores), un ciclu de elegii, „Heroidele” (Heroides sau Epistulae Heroidum), scrisori fictive de dragoste ale unor eroine mitologice, „Arta iubirii” (Ars amatoria sau Ars amandi) – poem didactic cu tematică erotică, „Metamorfozele” (Metamorphoseon libri) – amplu poem mitologic ce reunește aproximativ 250 de legende, de la crearea lumii până la apoteoza lui Cezar, precum și „Fastele” (Fasti) -calendar versificat al sărbătorilor romane, rămas neterminat din cauza exilului și care cuprinde doar primele șase luni ale anului.

Ovidius a părăsit această lume, doar pentru a deveni nemuritor și pentru a intra, definitiv, în istoria acestui ținut mângâiat de apele bătrânului Pont Euxin. Locul mormântului său, „în fața porților orașului” nu a fost descoperit nici până astăzi…

Ovidius este, în prezent, un simbol al orașului Constanța, iar statuia sa, realizată de Ettore Ferrari și inaugurată în august 1887, veghează piața ce îi poartă numele și întreaga urbe.

***

Pe data de 20 martie 1923, Teatrul Elpis a fost gazda unui recital actoricesc de excepție, susținut de actori ai Teatrului Național București. Piesa oferită publicului constănțean a fost Messalina, de Wilbrand, iar capul de afiș a fost ținut de actrița Marioara Vasilescu, în rolul controversatei împărătese romane din sec. I d.H. (a treia soție a împăratului Claudius, executată sub acuzația de complot). Sala a fost arhiplină, iar spectatorii au fost încântați, aplaudându-i pe protagoniști la scenă deschisă.

O zi mai târziu, pe 21 martie, Marioara Vasilescu a strălucit din nou, pe aceeași scenă, dar de data aceasta în piesa Dansatoarea Roșie, de Henry Hirsch, în rolul celebrei Mata Hari, dansatoare și curtezană, executată în 1917 în Franța pentru spionaj în favoarea Germaniei.

Constănțenii au gustat din plin reprezentațiile oferite de trupa din capitală și au apreciat în mod deosebit jocul vedetei feminine, admirată  în țară și în străinătate. Marioara Vasilescu (1885-1976) a fost actriță (tragediană), regizoare și profesoară de artă dramatică la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București. A fost acceptată la facultate, cu dispensă, la numai 14 ani, grație sprijinului oferit de actorul Zaharia Bârsan. Elevă a celebrilor Constantin Nottara și Aristizza Romanescu, ea și-a terminat studiile la 17 ani și a fost angajată la Național, unde un timp a făcut figurație sau a avut roluri minore. Debutul ei oficial, într-un rol principal, a avut loc pe 13 ianuarie 1904. A continuat să strălucească, adunând în carieră peste 200 de roluri, dintre care enumerăm doar câteva:. Julieta (Romeo și Julieta), Ofelia (Hamlet), Magueritte Gautiere (Dama cu Camelii), Dalila (Samson), Getta (Fântâna Blanduziei), Salomeea, Lucreția Borgia, etc.

În 1912 a preluat trupa de teatru a lui Alexandru Davilla, devenind prima femeie din România care conducea un astfel de grup artistic. De asemenea, a fost și prima româncă care a înființat o companie de film, regizând și jucând în aceste producții. După Primul Război Mondial și-a reînființat trupa de teatru, iar în 1925 a revenit la Teatrul Național, unde a rămas până la pensionare, în 1948. În paralel, a fost profesor de arta actorului la Conservator (1934-1948), printre elevii ei numărându-se Liviu Ciulei, Olga Tudorache, Carmen Stănescu și mulți alții. A fost căsătorită de mai multe ori, prima căsnicie fiind cea cu juristul Ion Ionescu Quintus, împreună cu care a avut un fiu.

Prin realizările sale, Marioara Vasilescu s-a impus ca una din marile actrițe românce din prima jumătate a secolului al XX-lea, iar reprezentațiile sale de pe scenele Constanței, în diverse perioade de timp, au intrat în istoria urbei.

***

În noaptea de 20 spre 21 martie 1923, locuitorii de pe strada Mangaliei au fost treziți din somn de zgomote puternice, pe care, după câteva clipe de confuzie, le-au identificat ca fiind împușcături, Disperați că a izbucnit vreun război, oamenii au sunat la poliție, care a trimis imediat un echipaj la fața locului. Agenții au ajuns repede și l-au găsit  pe stradă pe individul Florea Tudorache, din Ilfov. Beat turtă, acesta era îmbrăcat în haine de vânătoare, prins la mijloc cu o centură de cartușe și cu o pușcă la umăr. A fost dezarmat pe dată și dus la poliție. După câteva ore de somn a devenit comunicativ și a povestit că venise la Constanța pentru a-și vizita o fiică, aceasta fiind căsătorită cu un bărbat din Canara (astăzi orașul Ovidiu). A vrut să meargă pe jos până în această localitate, dar i s-a făcut sete și a intrat într-o cârciumă. A continuat apoi să meargă pe la trei varieteuri din centrul orașului, starea sa de beție accentuându-se treptat. În cele din urmă, în jurul orei 3 dimineața, a pornit spre Canara însă a greșit drumul, ajungând pe Mangaliei. Acolo a constatat că pe firele de telegraf se aflau numeroase prepelițe. Vânător pasionat (și cu permis de port armă) Tudorache s-a apucat să le ia la țintă, declanșând alarma în cartier. După ce a plătit o amendă consistentă, treaz și rușinat, individul a fost lăsat să plece, urmând să fie chemat ulterior în instanță pentru tulburarea ordinei și liniștii publice. În cele din urmă, după varieteuri, străzi și arest, Tudorache a reușit în cele din urmă să își și viziteze fiica…

***

Pe 20 martie 1926, în Portul Constanța a ancorat vasul de pasageri SMR Principesa Maria. În urma unui control de rutină al poliției port asupra pasagerei Marie Jeanne Jitard, din Marsilia, s-au găsit un covor și 12 metri de mătase. Mărfurile nu fuseseră declarate iar femeia încercase să le introducă fraudulos în România. S-a ales cu o amendă de 13.000 de lei pentru contrabandă iar produsele i-au fost confiscate.

Reclama zilei – Fabrica de lumânări T Săndulescu-Focșani – Sucursala Constanța – Aduc la cunoștință onorabilei clientele că pot găsi orice asortiment de lumânări mari și mici, cu prețuri reduse cu 5%. Prețuri avantajoase. Lumânări poleite cu aur veritabil. Se mai efectuează orice formă de lumânări pentru Paști ca: Coșulețe, Fructe, Turte, etc. T Săndulescu. Str. Ion lahovari, nr.69. Constanța (1921).

Sursa foto: Ovidius la Tomis, frescă executată de Gheorghe Popescu și Nuni Dona (1966-1967), în Sala „Adrian Rădulescu” a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Demonii și spiritele se regăsesc pe multe altare funerare din Scythia Minor și implicit din Tomis (Constanța de astăzi). Una dintre piesele reprezentative în acest sens este Stela Palmată, numită astfel pentru că pe monument sunt sculptate două palme, ca semne ale invocației divine. Piesa căreia îi dedicăm fila de calendar din 19 martie face parte din patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

În inscripția în greacă ce împodobește artefactul, un tomitan pe nume Asclepiades le cere “zeilor subpământeni” să îi facă dreptate și să răzbune moartea nedreaptă a celor doi copii ai săi, Flavia Aquilina, de 8 ani, și Iulius Augurinus, de 2 ani, „răpiți”, uciși de un daimon (demon), „cu ochi răi” (sursă – ISM II 173 (9)). Mâinile ridicate spre cer sunt clar semne prin care Asclepiades imploră răzbunarea divină, solicitând zeilor repararea acestei mari nedreptăți făcută atât lui, cât mai ales neprihăniților săi urmași.

Potrivit unor specialiști, Asclepiades o invocă chiar pe Ananke, o zeiță a Destinului – personificare a fatalității și a inevitabilului. De aceasta se temea până și marele Zeus, iar de la numele ei avem astăzi termenul “la ananghie”.

Nu trebuie să ne mire faptul că tomitanul crede că moartea copiilor săi a fost provocată de un demon cu ochii răi. Grecii antici credeau în deochi și în faptul că „ochiul rău” putea provoca decesul unei persoane. Stela palmată nu ne spune însă în mod clar dacă cei doi copii au murit din cauza unui deochi. Să nu uităm însă că mitul lui Ulise ne spune că acesta a fost vrăjit, la propriu, de ochii vrăjitoarei Circe sau că numele zeiței Kora (Persefona), soția lui Hades și fiica Demetrei, își are originea în cuvântul hore – pupila ochiului. Când Kora Persefona a fost răpită de Hades, mama ei, Demetra, a plecat în căutarea acesteia. Cea care a ajutat-o pe Demetra să își găsească fiica a fost nimeni alta decât Hecate, zeița magiei și a vrăjitoriei, protectoare a drumurilor și a răspântiilor.

Hecate avea un cortegiu mare de demoni, iar printre aceștia se numărau și Eriniile. Este posibil ca atât Asclepiades din Stela Palmată, cât și alți tomitani, să se fi gândit la acestea atunci când cereau divinității răzbunarea unor morți nedrepte. Eriniile (Furii la romani) erau trei divinități ale infernului, femei cu părul răvășit și plin de șerpi. Rolul lor era acela de a-i chinui pe cei care săvârșeau un mare păcat și de a îi face să se sinucidă. Eriniile se numeau Tisiphone (Răzbunarea), Megara (Gelozia) și Alecto (Neliniștea).

Stela Palmată este o piesă deosebită, cu o poveste teribilă, dar care ne vorbește, după aproape două milenii despre credințele și spaimele tomitanilor…

Reclama zilei – Nu mâncați! Nu beți! Până nu vizitați Restaurantul Tudorache, proprietar Tudorache Nicolau, str. Mihail Cogălniceanu nr.29, Cel mai renumit grătar național din Constanța. Vinuri alese (1924)

Sursa foto: MINAC

Studierea ziarelor constănțene interbelice ne-a adus în prim-plan o știre interesantă: la data de 18 martie 1926, în sala de recepție a Hotelului Français (Francez), situat pe mica stradă Basarab numărul 1, a avut loc un mare banchet. Evenimentul a fost organizat de un grup de comercianți, bancheri, armatori și agenți maritimi în cinstea lui Gheorghe Gheorghiu, fost șef al Vămii Constanța, numit într-o nouă funcție, șef al Vămii Intrepozite București.

A fost, așadar, o petrecere de rămas bun la care au luat parte unii dintre cei mai influenți și mai bogați oameni ai urbei, cu afaceri de milioane în înfloritorul port Constanța. Dintre aceștia îi remarcăm  pe domnii Guralivu (noul șef al Vămii), Tache Manicatide (șeful Bursei Agricole), armatorul Desalermo, precum și reprezentanți ai Primăriei Constanța, Constantinescu-Pană și Dumitru Rizescu. Au fost rostite alocuțiuni, s-au purtat discuții de afaceri și s-au gustat cele mai rafinate mâncăruri, udate, evident, de cele mai scumpe și mai bune vinuri.

Evenimentul reprezintă pentru noi un minunat pretext pentru a spune povestea Hotelului Francez, un edificiu emblematic al Peninsulei și al orașului Constanța. Istoria sa a început la sfârșitul secolului al XIX-lea, arhivele păstrând un document potrivit căruia, în iunie 1898, francezul Prosper Regnier a obținut autorizația de construcție a unui hotel de lux. Construit în stil neoclasic și având două etaje și terasă, imobilul cunoscut ca Villa Regnier beneficia de o panoramă minunată, fiind ridicat pe țărmul estic al Peninsulei. Cei cazați aici puteau coborî direct pe plajă prin intermediul unei scări. Era considerat perla hotelieră a urbei, rivalizând doar cu Hotel Palace.

De-a lungul vremii, aici au fost găzduite numeroase personalități – regi, prinți, miniștri, politicieni, (P.P. Carp, Ion C. Brătianu, Ion I.C. Brătianu etc.). Principele Ferdinand a locuit aici în verile anilor 1903 și 1904, iar decenii mai târziu a stat la hotel, în mai multe rânduri, și fiul său, regele Carol al II-lea.

Villa Regnier a devenit Hotel Français (Hotelul Francez) după schimbarea proprietarului. La un moment dat, imobilul a fost cumpărat de fostul diplomat elvețian Joseph Husser, care câștigase o sumă considerabilă de bani la cărți, pe când era atașat la Odessa. Stabilit ulterior la Constanța, acesta s-a sinucis în anul 1909,  după ce a rămas falit, hotelul fiind singura sa proprietate. Edificiul a fost moștenit de fiica sa, care a reușit să îl mențină drept cel mai bun hotel al orașului.

În același an, 1909, aici era și sediul filialei locale a Crucii Roșii. Doamnele din înalta societate organizau baluri caritabile, serate și ceaiuri, întruniri în urma cărora strângeau sume de bani pentru activități umanitare. Această activitate a continuat până în 1916, anul în care Dobrogea a intrat sub ocupație germano-bulgară, în timpul Primului Război Mondial (ocupație ce a durat doi ani, până în 1918). Forțele armate bulgare au devastat hotelul și au furat tot ce au găsit.

După război, Hotel Français și-a reluat activitatea. În anul 1924, în Ghidul ilustrat Constanța și Techirghiolul apărea următoarea reclamă: “Hotel Français – Proprietar Husser – Fosta Vilă Regnier, strada Basarab. Local cu splendidă Vedere la mare. Complect renovat. Reputat pentru preparatele sale culinare – Electricitate – Săli de bae – Confort modern. Deschis în tot timpul anului”.

Pe 29 iunie 1925, la Constanța a avut loc inaugurarea cimitirului eroilor francezi morți de holeră în timpul Războiului Crimeii (în intervalul 1854-1855) sau uciși în Dobrogea în timpul Primului Război Mondial. Cu această ocazie au sosit ministrul Franței în România, de Billy, atașații militari Berger, Morvan și Colomb, precum și un detașament de 12 marinari din Hexagon. Ei au fost întâmpinați la gară de consulul Franței la Constanța, Anatole Magrin.

La ora 9 dimineața, oaspeții au participat la o recepție organizată în salonul Hotelului Français, în prezența autorităților locale (prefectul Negulescu, Nițescu – din partea Primăriei) și a unor înalți ofițeri de marină și de uscat. După recepție, participanții s-au deplasat la ceremonia de inaugurare a cimitirului, unde au avut loc solemnități, alocuțiuni și slujbe religioase oficiate de un preot catolic și de un hatip musulman (pentru militarii algerieni din armata franceză).

În vara anului 1927, la Hotel Français au luat masa regina-mamă Elena și micul principe Mihai (în vârstă de 6 ani), întorși din Mamaia, unde inspectaseră stadiul lucrărilor de la Palatul Regal. În primăvara anului 1941, la acest hotel politicianul țărănist Corneliu Coposu a cunoscut-o pe Arletta Marcovici, nepoata lui Joseph Husser. Cei doi s-au căsătorit un an mai târziu, avându-l ca naș pe președintele partidului, Iuliu Maniu.

Cu o existență de aproximativ cinci decenii (până la naționalizarea de către comuniști), Hotelul Francez (fosta Vilă Regnier) rămâne și astăzi un edificiu istoric deosebit, cu povești pe măsură.

Reclama zilei – Toți oamenii politici bea numai vinurile Pietroase – Drăgășani, Steluța și Bordeaux!

Sursa foto: Biblioteca Digitală Națională

Fila de astăzi este dedicată unui moment extrem de important din istoria orașului. Ne întoarcem în timp mai bine de un secol și jumătate, până în luna martie a anului 1863, pe când Constanța (Kiustenge) și Dobrogea făceau încă parte din Imperiul Otoman. Este momentul în care sultanul otoman Abdul Aziz emite un decret împărătesc, un firman, prin care donează comunității grecești din Kiustenge teren pentru construcția unei biserici (Biserica greacă Metamorphosis – târnosită în 1868), a unei școli (Școala greacă, fosta Școală nr. 2) și a unui spital.

Firmanul a fost trimis demnitarilor otomani ce conduceau provincia Dobruca-eli (Dobrogea) și orașul Kiustenge (Constanța): Reșit Pașa – prefectul Tulcei și subprefectului (eparhului) de Kiustenge, Rușdi Pașa, funcționar de gradul IV, precum și celorlalți oficiali ai aparatului administrativ și religios (“înțelepți și învățați și vestiți judecător și muftiu și cinstiți consilieri ai orașului, cărora să le crească cinstea”). Documentul a fost redactat la Constantinopol, în luna musulmană Rebul Evvel (martie), în anul 1280 după Hegira, în speță anul 1863 conform calendarului creștin. Hegira reprezintă începutul erei musulmane, data în care profetul Mahomed a emigrat de la Mecca la Medina. Anul I al Hegirei din calendarul musulman corespunde cu anul 622 din calendarul creștin gregorian.

Actul lui Abdul Aziz confirmă o donație de teren pentru comunitatea greacă, în suprafață de 3380 de coți. Redăm un amplu fragment din firman (Firman împărătesc privitor la clădirea Școalelor Comunității Elene din Constanța), în traducerea sa de pe site-ul comunității grecești Elpis Constanța (sursa https://elpis.ro/fotografii-de-arhiva/#iLightbox[gallery_image_1]/19., https://bisericagreaca.ro/despre-lacas/):

“De indată ce va sosi acest act al meu să luaţi la cunoştinţă de faptul că in apropierea locului de rugăciuni pe care îl deţin deja grecii aflaţi în Împărăţia mea să clădească biserică, spital şi şcoală, există un teren aparţinând statului de 3380 coţi, pe care sus-numiţii l-au solicitat prin a lor jalbă transmisă mie cu cererea Patriarhului, spre a li se dărui acel teren. Cercetând chestiunea conform tipicului şi având în vedere răspunsul primit prin dare de seamă că biserica mai sus menţionată şi anexele sale constituie parte care nu provoacă pejudiciu nimănui, deoarece şi terenul aflat langă el, pe care îl cer în jalba lor să li se acorde şi el, nu produce nicio pagubă şi, pentru că e dovedit că această parte aparţine în intregime statului şi nu se află în posesia cuiva, s-a cerut de la consiliul imperial să se dăruiască acest teren ca fiind absolut necesar pentru construirea Bisericii, Spitalului şi a Şcolii.

Voi, Prefect, Eparh, Naib, Muftiu şi ceilalţi mai sus numiţi, după ce veţi da terenul pentru construirea Bisericii, Spitalului şi a Şcolii, nimeni să nu pună vreo piedică sau obstacol şi să fiţi atenţi să nu permiteţi nimănui să le ia acestora niciun obol, ci să le acordaţi întreaga protecţie necesară şi tot ajutorul.

Luaţi aminte. Respectaţi-mi semnătura.”

Această donație a făcut posibilă ridicarea școlii grecești, o instituție de învățământ importantă pentru istoria orașului, fiind printre primele unități școlare organizate, a cărei clădire continuă să rămână un reper al comunității elene din Constanța.

Frate al nu mai puțin celebrului Abdul Medgid (1839-1861), Abdul Aziz a fost un sultan reformator, adept al modernizării după modelul Occidentului vest-european, iar în timpul domniei sale (1861-1876), la Constanța s-au înregistrat mai multe evenimente benefice dezvoltării urbane. Pe lângă donația oferită comunității grecești (terenul pentru școală, Biserica Methamorfosis și spital), el a ordonat în 1864 construirea Cișmelei Otomane de la Siutghiol (principala sursă de apă potabilă a orașului), precum și ridicarea Geamiei Hunchiar (1867-1868).

În timpul domniei lui, Principatul României a obținut recunoașterea statală din partea Imperiului Otoman. Alexandru Ioan Cuza a fost de două ori la Constantinopol pentru a discuta cu sultanul, în 1860 și 1864, și de fiecare dată a trecut (la dus și la întors) prin Dobrogea. În 1860 a venit de la Brăila la Sulina, unde s-a îmbarcat pe un vas. La a doua vizită, la dus, de la Cernavoda a mers până la Constanța cu trenul condus de managerul DBSR John Trevor Barkley, a stat câteva ore la Hotel Danubius (ulterior Metropol, situat în vecinătatea actualei Case Theiler, de pe strada Titulescu (fostă strada Elenă), după care s-a îmbarcat pentru capitala Imperiului. Foarte probabil, numele localității moderne Agigea își are originea în termenul Azizie („a lui Aziz”, „din vremea lui Aziz”).

Reclama zilei – Casinoul din Constanța – Mari atracțiuni de senzație – Serbări de zi și de noapte – Teatru de comedii românesc sub direcțiunea d-lui Davila. Teatru de comedii francez. Teatru de varietăți și Music-Hall. Orchestra de virtuoși din Monte Carlo sub direcțiunea d-lui Reynaud – Cei mai celebri artiști de pe scenele europene – Restaurant și terase de consumațiuni – Mari serbări, Focuri de artificii splendide -Meeting de aviațiune – Cursee de cai – Curse de regate. Toate atracțiunile marilor casinouri din lume (Dobrogea Jună, 1914)

Sursă foto: Elpis.ro

Pe data de 16 martie 1914, știrea zilei era marele furt produs la Banca Comercială filiala Constanța, unitate financiară ce funcționa în Peninsulă, pe strada Dianei numărul 1. Ce se întâmplase? Cu două zile înainte, un angajat al băncii, încasatorul Andrei Teodorescu, a trimis către filiala din Balcic un grop, un colet mic cu bani ce se expedia prin poștă, în valoare de 50.000 de lei. Cel puțin asta ar fi trebuit să fie.

Coletul a ajuns a doua zi, pe 15 martie, la Balcic, unde s-a constatat că era plin cu hârtii obișnuite și nu cu bancnote. S-a încercat depistarea casierului pentru a da explicații, dar organele legii au stabilit că acesta fugise din Constanța. Imediat după ce trimisese gropul prin poștă, Teodorescu, folosind un pașaport grecesc, s-a urcat pe un vas cu destinația Constantinopol. Coletul cu hârtii a ajuns la Balcic în jurul orei 3 după-amiaza, pe când vasul casierului hoț se depărtase deja de coastele dobrogene. Infractorul a ajuns liniștit în capitala Turciei și s-a făcut pierdut printre milioanele de locuitori.

Mai aflăm din ziarul Dobrogea Jună următoarele: “Cu o oarecare prevedere din partea direcțiunei fapta s-ar fi putut evita… Dacă surprinde ceva la acest însemnat furt ne este confecționarea și înlocuirea gropului, foarte posibil pentru orice funcționar al instituției, ci culpabila neglijență din partea direcțiunii băncii, de a încredința sume atât de însemnate pe mâna unui slujbaș plătit numai cu 100 de lei pe lună – căci atâta era salariul numitului Teodorescu – când toate celelalte bănci din localitate nu expediază și nu ridică sume de bani decât în prezența a doi funcționari totdeauna.“

                                                                     ***

Pe data de 16 martie 1938 s-a născut la Constanța Olga Duțu, ilustru dascăl, creator de școală, scriitor, eseist și critic literar de o valoare deosebită. Absolventă a Liceului „Mihai Eminescu” și apoi a Facultății de Filologie din București, a obținut titlul de doctor cu teza Dezvoltarea comunicării orale la copii. A fost director de liceu, profesor de limbă contemporană și retorică la Universitatea „Ovidius”, președinte al Societății de Științe Filologice Constanța, precum și inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța în perioada 1979-1989. A organizat zeci de simpozioane, conferințe și sesiuni ștințifice, semnând, de asemenea, zeci sau chiar sute de lucrări (cărți, studii, articole) în țară și în străinătate. A decedat pe data de 28 iunie 2022, la vârsta de 84 de ani.

Prin activitatea sa prodigioasă, Olga Duțu a intrat în istoria urbei noastre și va rămâne în amintirea tuturor ca o personalitate ce a contribuit decisiv la dezvoltarea culturii.

Reclama zilei – Farmacia Engleză, Constanța, Strada Carol –  Reorganizată și reaprovizionată din nou cu tote felurile de medicamente farmaceutice, chimice și drogue, din cele mai renumite fabrici din străinătate, precum și cu specialități indigene. Tot felul de material de pansamente de primă calitate, Obiecte de chirurgie, Săpunuri medicinale de toalete, Apă de colonie cu kg. (recomandă preparate proprii). Prepară la cerere orice siropuri, lqueruri și vinuri tonice pentru copii și adulți. Oferă serviciu prompt și conștiincios sub conducerea personală a farmacistului Gh. Constantinide ( Dobrogea Jună, 1914)

Sursă foto: MINAC

Oraș-port aflat în plină dezvoltare în anii ’20 ai secolului trecut, Constanța a devenit și un puternic centru cultural, aici având loc numeroase evenimente de înaltă ținută artistică. Și acest lucru nu se întâmpla doar în perioada estivală, când urbea era luată cu asalt de zeci de vii de vilegiaturiști, ci și în restul anului.

Așa cum am arătat și în alte file anterioare ale acestui calendar, marii actori ai țării și-au făcut un obicei din a da reprezentații pe litoral, în primele luni ale fiecărui an. Așa s-a întâmplat și pe data de 15 martie 1928, când în Sala Ligii Culturale (Teatrul Tranulis, viitorul Fantasio), cu începere de la ora 20:30, a fost pusă în scenă piesa de teatru Pavilionul cu umbre, dramă modernă în trei acte, de Gib I. Mihăescu (1894-1935). Capul de afiș al piesei era marea actriță română Maria (Marioara) Ventura (1886-1954), o veritabilă regină a scenei europene. Vedeta a venit la Constanța cu o trupă de actori, de asemenea consacrați: Gaby Danielopol, Eugenia Zaharia, Olga Țăranu, Romald Bulfinsky, A. Pop-Marțian, Orendi, Polizu și Romano. Direcția scenică a piesei era semnată de reputatul regizor Soare V. Soare.

Maria Ventura juca rolul principal, Liana, o tânără ajunsă la vremea măritișului și al cărei destin este urmărit de umbrele și păcatele făcute anterior de propria-i mamă. Piesa Pavilionul cu umbre era proaspăt publicată, iar Gib Mihăescu era destul de puțin cunoscut în acel moment, având la activ doar volumul de nuvele Grandiflora (debut). El avea să devină celebru în anii ’30, când va publica romanele Brațul Andromedei, Rusoaica, Femeia de Ciocolată, Zilele și nopțile unui student întârziat și Donna Alba. Actorii din trupa Mariei Ventura au dat greutate piesei lui Mihăescu și au fost un adevărat magnet pentru publicul constănțean, dornic să îi vadă jucând pe acești monștri sacri. Sala a fost arhiplină, piesa a fost excelentă, iar actorii au fost ovaționați și aplaudați la scenă deschisă.

Gazetele locale anunțaseră evenimentul cu zile bune înainte și îi invitaseră pe constănțeni să vină să o vadă pe marea Marioara Ventura, cea “care poartă peste graniți, cu atâta grație, faima geniului românismului”. Localnicilor li se recomandase “să vină la data sus-indicată la gară (la 2 și jumătate p.m), spre a o primi cu flori și urale, așa cum merită”.

Româncă cu origini evreiești, Maria (Marioara) Ventura era deja un nume mare al scenei continentale. Fiică a dramaturgului Grigore Ventura, ea studiase la Conservatorul din Paris și jucase acolo alături de legendarii Sarah Bernhardt și Eduard de Max, care o influențaseră puternic. După sfârșitul Primului Război Mondial jucase la Comedia pariziană și avusese roluri în piese de Racine, Moliere, Cehov, Shaw și Mauriac. Actriță cu o voce impresionantă, capabilă să joace atât dramă, cât și comedie, Ventura nu și-a uitat o clipă țara natală și a jucat în numeroase piese autohtone, dând un mare imbold dramaturgiei românești. De altfel, la un an după rolul de la Constanța, cu ajutorul unei subvenții a statului român, ea a înființat la București Teatrul Maria Ventura. În 1938 avea să devină prima femeie care punea în scenă o piesă la Comedia Franceză, Ifigenia, de Racine. A jucat și în câteva filme la Paris, printre care și Les Miserables (1913), după Victor Hugo.

Prezența Mariei Ventura la Constanța și piesa Pavilionul cu umbre reprezintă momente deosebite din calendarul cultural al urbei lui Ovidius, evenimente care trebuie rememorate și apreciate.

***

Pe 15 martie 1957 se năștea, în localitatea brașoveană Zărnești, prof. univ. dr. Octavian Dumitru Unc. Chirurg de vocație și profesor universitar respectat, acesta și-a desfășurat activitatea medicală și didactică în Constanța și s-a remarcat prin introducerea unor tehnici moderne în chirurgia sânului și prin contribuții semnificative la perfecționarea tratamentului cancerului mamar.

Dincolo de bisturiu și de sutele de lucrări științifice publicate, Octavian Dumitru Unc a păstrat mereu o latură profund artistică și sensibilă. Membru al Uniunii Scriitorilor filiala Constanța, autor al mai multor volume de poezie, precum „Elegii euxine”, „Reverii”, „Prea dor de mamă” sau „Versuri pictate”, a transmis în creațiile sale preocuparea constantă pentru găsirea liniștii interioare.

Reputatul chirurg s-a stins din viață la 24 octombrie 2020, după o existență care poate fi privită ca un dialog permanent între două lumi: cea a științei, precisă și disciplinată, și cea a poeziei, liberă și sensibilă. În ambele a lăsat o amprentă puternică, fiind un exemplu de intelectual complet, pentru care medicina și literatura au fost două moduri complementare de a înțelege viața.

Reclama zilei – Federala Cooperativelor Sătești – Sucursala Constanța -Str. Ștefan cel Mare (Mangaliei) No.41 – Vinde mai eftin ca ori-unde diverse mărfuri țărănești, precum și Pânzeturi – Stofe – Ghete – Haine – Tot felul de articole de îmbrăcăminte -Covoare Românești (1924).

Pe data de 14 martie 1922, ziarul Constanța a publicat articolul Reorganizarea pescăriilor, în care se anunța că noul ministru al Domeniilor, avocatul Alexandru Constantinescu, a demarat campania de organizare pe noi baze a acestui domeniu. Pentru ca soluțiile alese să fie unele corecte, s-a cerut avizul specialiștilor, dintre aceștia remarcându-se biologul și naturalistul Grigore Antipa (1867-1944). Acesta condusese Serviciul Pescăriilor de Stat și înregistrase rezultate excelente. Ziarul constănțean a evidențiat însă faptul că, odată consultat, Antipa a uimit pe toată lumea prin virulența declarațiilor sale, el acuzând (într-un veritabil denunț) numeroase nereguli în activitatea desfășurată de funcționarii statului. Principala problemă ridicată de omul de știință era legată de modul deficitar de valorizare a sturionului și a icrelor negre de către organele statului. În declarațiile sale, Antipa spunea că un singur morun cu icre negre are o valoare egală cu cinci perechi de boi, drept pentru care ar putea fi exportat cu mare succes în străinătate.

Redăm din ziarul Constanța:

“Sturionii! Această imensă bogăție pe care o reprezintă pescăriile noastre ar trebui să dea statului venituri foarte mari, cu atât mai mult că sunt pești de lux și cu icre negre… Cu toate acestea, statul nu îi ia în considerare… Prețurile sunt fixate din birouri… În loc a se vinde cega, morunul, nisetrul și icrele la licitație, pentru ca prin prețurile mari ce s-ar obține pe ele, să se sporească veniturile statului și să se dea și pescarilor posibilitatea de a-și cumpăra unelte, Statul fixează prețuri foarte mici…”

Această atitudine curioasă a statului (de a nu profita de situație pentru a-și mări veniturile) avea o altă explicație: corupția și contrabanda. Statul încuraja apariția unor intermediari și traficanți de pește, care obțineau pe sume mici (și adesea prin mită dată unor funcționari) bonuri pentru comercializarea sturionului și a icrelor negre. Ulterior, ei revindeau peștele și icrele la un preț de 7-8 ori mai mare decât cel inițial.

Antipa era de părere că aceste produse trebuiau trimise direct la export, întrucât, fiind de lux, ele nu puteau fi achiziționate de românul obișnuit. În denunțul său, biologul menționa că 1 kilogram de icre negre se vindea pe piața străină cu minimum 100 de franci elvețieni, în condițiile în care România avea o producție anuală de 35.000 kg de icre negre, ce ar fi putut aduce un profit de 3,5 milioane de franci elvețieni.

Tocmai acest export ar fi putut aduce rezultate benefice, în sensul că profitul rezultat ar fi putut fi folosit de stat în reorganizarea pescăriilor. Denunțul lui Antipa a ținut capul de afiș al ziarelor românești luni bune. O parte dintre propunerile lui au fost acceptate, dar nu toate. Corupția și intermediarii au continuat să existe, de parcă statul dorea să își facă singur rău, fiind parcă orb la posibilitatea de a câștiga venituri deosebite…

***

Pe data de 14 martie 1930, în Portul Constanța a avut loc un incident inedit. Aflăm din ziarul Dacia următoarele: “În urma unui denunț, funcționarii vămii au făcut o cercetare la bordul vasului SMR România, sosit în cursă de la Alexandria (Egipt). Într-un ventilator de la pupă s-a descoperit un pachet în greutate de 4 kg de hașiș, a cărui proveniență nu a fost încă stabilită. După toate probabilitățile, stupefiantele urmau să fie introduse în țară, însă deținătorul lor, fiind în pericol de a fi surprins, le-a abandonat. La Alexandria a fost arestat un comerciant arab care a debarcat de pe SMR România iar asupra sa s-a găsit o mostră de hașiș pe care intenționa să o negocieze”. Informația de mai sus este doar un exemplu care ne arată că traficul de stupefiante luase deja amploare în Portul Constanța, la începutul anilor ’30.

Reclama zilei – Vreți să fiți frumoase? Întrebuințați renumitele preparate de frumusețe: Seva Si – preparate din suc de plante și glicerină neutră; Pudra Si – albește și catifelează fața; Săpunul Si – excelent pentru întreținerea tenului delicat. Rouge de buze Si și Rouge de theatre Si – De vânzare pretutindeni. (1925)

Sursă foto: Biblioteca Digitală Națională

Pe data de 13 martie 1925, la sediul vechi al Liceului „Mircea cel Bătrân”, de pe strada Traian, a avut loc tragerea la sorți a meciurilor (matchurilor) din cadrul competiției Cupa Eliminatorie de fotbal Asociație “N. Razis”. S-au înscris mai multe echipe ale unor asociații sportive locale, fiecare având obligația de a plăti o taxă de participare de 30 de lei. Din presa vremii aflăm că această cupă fusese pusă în joc de câțiva ani de către clubul Venus din Constanța și că, în 1924, trofeul fusese câștigat de echipa Victoria.

Fotbalul devenise deja o tradiție la Constanța. Se pare că primele matchuri avuseseră loc pe un tăpșan din port încă din a doua jumătate a sec. XIX, când în oraș exista o comunitate britanică formată din angajații companiei Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour (DBSR). În anul 1857, acest consorțiu a primit de la Imperiul Otoman (când Dobrogea se afla încă sub stăpânire turcească) o dublă concesiune: explotarea portului Kustendjie și construcția căii ferate Kustendjie – Tchernavoda (inaugurrată în 1860). Inginerii, intendenții și muncitorii DBSR încingeau în timpul liber meciuri de football, așa cum se obișnuiseră în tinerețea petrecută în Insulă.

Fotbalul în Constanța românească (din 1878) a început însă, cu adevărat, în primele două decenii ale veacului al XX-lea. Din seria de articole semnate de jurnalistul Marian Bocai, Istoria sportului constănțean (2012-2013), aflăm detalii extrem de interesante. Astfel, primele echipe ale orașului au apărut după 1910, în 1913 fiind înființat primul club, Victoria, ai cărui membri erau în general reprezentanți ai administrației locale. În 1914 a luat naștere clubul comunității elene Elpis, iar un an mai târziu, clubul Izvor, devenit după câțiva ani Slavia.

În anii ’20 au continuat să apară asociații sportive, cluburi și echipe precum cea a Liceului Mircea, Ovidius, AF Săgeata (formată din elevi ai Școlii Superioare de Comerț), Tricolor (prima echipă portuară de fotbal) și Artiv (ulterior devenită Vulturul și apoi EFA), echipa comunității armene (sursă informații – Marian Bocai – Istoria sportului constănțean). În 1923 au apărut și echipe filiale ale unor cluburi din București, Venus și AS Prietenii Naturii, pentru ca peste câțiva ani să ia naștere și AS Marina Militară (1927) și Chiazim (1928), o echipă cu sediul în Piața Griviței și formată din etnici turci și tătari.Deși vorbim încă despre fotbal amator, competițiile erau acerbe în acești ani ’20, fiecare întrecere, precum Cupa N.Razis, având parte de o participare numeroasă.

Dintre toate aceste echipe, în perioada de referință, se distingea totuși echipa Victoria, care își adjudeca cele mai multe dintre trofeele puse în joc cu diverse ocazii.

Despre valoarea acestei echipe aflăm dintr-un eveniment petrecut în 1927, tot în martie, luna în care începea sezonul. În a doua jumătate a lunii martie 1927, în portul Constanța se afla în vizită o escadră de nave militare franceze, prilej pentru numeroase activități comune, dineuri, banchete, baluri și alte solemnități. Și prilej de jocuri sportive. Astfel, pe 24 martie 1927 a avut loc meciul internațional de fotbal dintre campioana Constanței, Victoria, și echipa flotilei din Hexagon. Din ziarul Dacia (nr. din 25 martie) aflăm că Victoria s-a impus cu un scor categoric, 6-1 (4-1 la pauză), într-un meci arbitrat de M. Costea și disputat “pe terenul din port” (se pare că acesta a existat undeva în zona actualei Porți 3). Echipa locală a fost formată din următorii jucători: Sibiceanu, Roșculeț, Aligardi, Ciutacu, Bârzan, Vartolomeu, Șoșoiu, Petru Gh., Cristea V., Petru V. și Pamfilescu. Din cronica meciului, publicată de Dacia aflăm și care au fost marcatorii: Petru V. – 3 goluri, Cristea V. – 2 goluri și Pamfilescu – 1 gol.

În ziua meciului internațional, la Constanța au sosit principele Nicolae și principesa Ileana. Cei doi au vizitat construcțiile Palatului Regal din Mamaia și un teren pe care Primăria Constanța i-l donase lui Nicolae pentru ca acesta să își construiască propria locuință de vacanță. Evident, seara, cei doi principi s-au întâlnit și cu oaspeții din Franța, ofițerii flotilei venite în port. Mai întâi, cei doi prinți ai României au participat în salonul vaporului SMR România la un dineu intim, alături de amiralul Bouis, ministrul de externe Mitilineanu, ambasadorul francez Clinchant, amiralii Scodrea și Gavrilescu și alți câțiva înalți ofițeri români și francezi. La dineu au participat și civili locali, prefectul Andrei Popovici și primarul Ion Bentoiu. Dineul s-a încheiat la ora 23:00, după care s-a mers la Cercul Militar, unde a avut loc un bal organizat de Divizia a 9-a.

O zi mai târziu, pe 25 martie, prinții Nicolae și Ileana au mers pe crucișătorul francez Duguay-Trouin unde a avut loc un ceai dansant. Pe 26 martie 1927, după un dejun de adio la bordul vasului-amiral, escadra franceză a părăsit Constanța. Atmosfera a fost una caldă, singurii francezi supărați fiind, probabil, cei pasionați de fotbal, care zile bune n-au putut uita înfrângerea suferită în fața echipei Victoria Constanța!

Reclama zilei – Modern – Salon de coafură pentru doamne și domni, situat în piața Ovidiu 17 Constanța (fosta cafenea Chinezul), telefon 722. Localul, mărit și renovat, după ultima expresie a confortului și esteticei. Onorata cleintelă este invitată a se convinge de modul ireproșabil în care va fi servită, având la dispoziție un select personal specializat în arta tăerii părului și bărbei. Salon special pentru doamne (Separat). Se execută coafuri moderne pentru nunți, baluri, serate, etc, tincturi pentru păr și orice altceva pentru păr. Raion special de parfumerie. (1926)

Sursa foto: Ziua de Constanța

Reședință de județ și capitală a provinciei pontice, Constanța a înregistrat o continuă dezvoltare economică în prima jumătate a anilor ’20 ai secolului XX. Populația creștea de la an la an, orașul se extindea constant, iar comerțul devenea din ce în ce mai înfloritor. Constanța era un oraș cosmopolit, atât datorită multietnicității istorice tradiționale, cât și grație portului și activităților sale comerciale. Orașul devenise un magnet pentru comercianți, un loc prosper și sigur unde puteai face ușor avere, fie că erai mare industriaș, mic comerciant sau simplu meșteșugar. Era loc pentru toți…

Astăzi ne vom referi la câțiva dintre comercianții, negustorii și meșteșugarii orașului, unii dintre ei specializați în domenii care în prezent ne par inedite. Erau anii ’20, într-un oraș prosper și modern, în care au început să circule numeroase automobile. Vehiculele cu tracțiune animală erau însă încă majoritare, iar cei mai mulți dintre vizitatorii urbei alegeau să se plimbe cu trăsurile și birjele. În același timp, caii și vitele erau folosite intens în agricultură, iar Constanța era înconjurată de terenuri agricole. Am făcut această scurtă prezentare pentru a înțelege mai bine importanța unor meserii. Astfel, în oraș își aveau ateliere meșteri în curelărie și hamuri. Taic Abduraman și asociatul său Bacvarof își aveau atelierul pe strada Miron Costin, la numărul 17, Nicolae Macri activa pe strada Mercur, la numărul 3, Dumitru Tănase putea fi găsit în Piața Griviței, în timp ce Ștrul Vladigher lucra pe strada Ștefan cel Mare.

Memet Cadâr Emin era unul din cei mai căutați rotari din oraș, în timp ce Simion Covaci și Constantin Pălimen erau meșteri caretași, cei care confecționau carete (n.n. careta era o trăsură închisă, un cupeu, cu patru roți). Astăzi, pe strada Atelierelor găsim numeroase service-uri auto, spălătorii și magazine de piese auto. În urmă cu o sută de ani, pe aceeași stradă își aveau ateliere fierarii Constantin Plângu, Anton Fritz, Constantin Lazăr, Mustafa Suliman sau Boris Șașoi. Dintre tinichigiii cu ateliere în oraș îi menționăm pe Toma Dobrescu, pe Enghezi, Rubin, Iosif, Macaropulos, Samiotis sau pe Iosif Lazăr, Nisim Ravona și Iani Șcreta, ultimii trei având magazine pe strada Ștefan cel Mare. Tot pe strada comercială Ștefan cel Mare se găseau fabrici de lumânări deținute de Iosif Atanasiu și Al. Săndulescu, în timp ce Gheorghe Teodor avea un magazin în același domeniu pe strada Cuza Vodă. Familia Calogheros deținea o tăbăcărie, iar asociații Ptrof și Nicolof o alta, cu sediul în strada Ștefan cel Mare, la numărul 30. Printre cei mai căutați zugrafi (zugravi) din oraș se numărau Dumitru Cotis, Fabiani Gentilim, Moriț Finkelstein sau Nicolae Popler.

Cei mai de seamă cojocari erau Mihail Harduc (cu atelier pe strada Mihăileanu), P. Niculescu și Nicolae Stroe, amândoi cu magazine pe Ștefan cel Mare. Meșteri în călđărărie erau Eftimie Beioghi, Iason Iasomitis, H Haralambide, Ion Tomescu sau Otto Henkel.

Surprinde numărul mare al cizmarilor prezenți pe lista comercianților înregistrați în anul 1925 la Camera de Comerț Constanța. Enumerăm o parte dintre ei: Chiriac Andriomenos, Costi Aristide, Hagi Asadurian, Ștefan Blănaru, Dumitru Bărsănescu, Pavel Dumitrescu, Iani Elefterie, Nicu Eustațiu, H. Foundoukas (strada Carol numărul 43), Azuf Garabetian (strada Ștefan cel Mare numărul 55) Levon Ihtarian (strada Scarlat Vârnav numărul 11), Vasile Macovei, Iani Petas, Eufrosina Popescu, Artin Suchiaz, Gheorghe P. Enache, Eduard Kugasian, Constantin Lupu etc.

Pe strada Ștefan cel Mare îi găseai pe cei mai mulți dintre ceasornicari: Abibula Ismail, Gheorghe Biciola, S. Bringer, Abram Garabetian, Merigian Calpaccian sau pe Evant Calpaccian, care mai avea o ceasornicărie și pe strada Carol – actualul Bd. Tomis. Tot pe strada Carol lucrau ceasornicarii Merlaub, Panici, Spiru sau Mogârdici.

Iubitorii de articole orientale puteau intra în magazinele deținute de Hazar Avedisian (pe strada Chiliei numărul 30), Mascut Pelula (strada Ștefan cel Mare), Iani Pascalopol (strada Carol) sau Pincus Șapira (strada Carol și Piața Independenței).

Dintre croitorii foarte căutați (de localnici sau de turiști) îi menționăm pe următorii: Iacob Acrivopoulos (strada Traian) Stela Albahari (strada Carol numărul 18) Filip Albert (strada Alecsandri numărul 28), Amet Ibraim (strada Gen. Lahovari numărul 7), N Banef, Petre Cindrea, Aneta Dumitriu (Piața Independenței numărul 24), Hagiopol (strada Alecsandri numărul 7), Iani Hasapidi, Ștrul Herșcovici (strada Carol), Radu Nedelcu (strada Griviței numărul 25) Pelichidis și Cazrichian (strada Carol numărul 28), Aristotelio Efstațiu Sgwides etc.

Vremurile începeau însă să se schimbe. Constănțenii gustau tot mai mult produsele erei moderne.  Lumea circula pe biciclete și asculta muzică la gramofoane și patefoane. Apar implicit ateliere unde poți repara astfel de vehicule sau de aparate. Este cazul magazinului de pe strada Mercur numărul 8, proprietatea lui Traian Periețeanu. Pălării create după ultima modă se puteau achiziționa de la magazinele Panaitescu, Spiliades sau Weinstock (Osias și Avram).

Indiferent de anotimp, ușile acestor magazine, prăvălii, ateliere erau mereu deschise publicului. Afacerile aduceau venituri pe măsură, iar orașul se dezvolta în fiecare zi. Constanța trăia una dintre cele mai prospere perioade din istoria sa…

 Reclama zilei – Fabrica de lumânări T Săndulescu-Focșani – Sucursala Constanța – Aduc la cunoștință onorabilei clientele că pot găsi orice asortiment de lumânări mari și mici, cu prețuri reduse cu 5%. Prețuri avantajoase. Lumânări poleite cu aur veritabil. Se mai efectuează orice formă de lumânări pentru Paști ca: Coșulețe, Fructe, Turte, etc. T Săndulescu. Str. Ion lahovari, nr.69. Constanța (1921).

Sursa foto: Biblioteca Digitală Națională