Pe data de 26 septembrie 1926, la Teatrul Cinema Popular, constănțenii s-au strâns cu mic cu mare pentru a asista la celebra revistă Nostimă și cu Picățele, jucată de actorii Teatrului Cărăbuș, în frunte  cu celebrul Constantin Tănase. Trupa înființată în 1919 la București era o obișnuită a litoralului dobrogean, știut fiind faptul că Tănase iubea Dobrogea și se auto-proclamase chiar conte de Techirghiol, stațiunea sa preferată unde avea o casă și unde a ridicat Vila Scena, Sanatoriul pentru Artiști. Piesa Nostimă și cu Picățele a fost ultima dintr-o serie de trei reprezentații date la finele lui septembrie 1926, dar era și cea mai populară revistă jucată în ultimul an. În primele două zile, tot la Popular s-au jucat revistele Așa e viața și Este, dar s-a isprăvit!.

Pe 26 septembrie 1924, cu vaporul Regele Carol a sosit un grup de 60 de studenți turci din Constantinopol (astăzi Istanbul), în vizită în România. În port au fost întâmpinați de consilierul local Ciupercescu, de Mamut Celebi, reprezentantul comunității musulmane local, de consulul turc la Constanța, Haydar Bey și de prefectul poliției, Ștefu. Oaspeții au ascultat cuvântările de bun venit ale gazdelor apoi au vizitat Cazinoul, fiind încântați de splendidul edificiu. În fața Consulatului Turc studenții au intonat imnul lor național după care la ora 9 au plecat cu trenul la Mamaia. Aici au vizitat Palatul Regal, aflat în construcție, precum și Stabilimentul Băilor. La ora 12 au revenit la Constanța pentru un banchet pentru ca la ora 3 să plece spre un București cu un tren express. Odată cu studenții din Constantinopol, în aceeași zi și cu același vapor a venit la Constanța și un numeros grup de musulmani dobrogeni, emigranți în Turcia, dar care au preferat să se întoarcă în România, fiind “îngroziți de cele ce au văzut în Anatolia” (Dacia, 1924), provincia turcească în care fuseseră repartizați.

“Cetățenii din Cartierul Demobilizaților au depus la Primărie o plângere împotriva felului în care se administrează acel cartier. Pe lângă faptul că gunoaiele nu se ridică cu săptămânile, noaptea, butoaiele Serviciului Barometric descarcă murdăriile chiar între casele oamenilor. O asemenea stare ar fi de dorit să înceteze”. (Dacia, 1924)

“La Externatul de fete din localitate, patru eleve trecute la concursul de capacitate au fost refuzate a fi primate la cursurile de clasa a V-a pe motivul că nu mai sunt locuri. Aceasta, în timp ce mai multor eleve căzute la examenul în chestiune, li s-a făcut loc la școală. Nu cumva o fi vorba de niscaiva eleve “persecutate”,  fiice de ale unor potențiali guvernamentali? (Dacia, 1925)

Reclama zilei – PROTOS, Cele mai solide mașini de scris – Accesorii și piese de schimb – Atelier special pentru mașini de scris –  Reprezentant general pentru România, I. Tutoveanu, București, Calea Victoriei 60 – Depozit pentru Dobrogea, la Librăria Teodorescu, Constanța. (1923)

Sursă foto: Biblioteca Națională Digitală

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța derulează proiectul editorial “Triptic oriental. Trei ipostaze ale prezenței culturale otomane în Dobrogea”, proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) în cadrul Sesiunii de finanțare III/2026, contract de finanțare pentru proiecte editoriale nr. CALL28-C-35.

În cadrul proiectului va fi editat și tipărit volumul științific “Economie și societate în Dobrogea otomană. Secolele XVI-XVIII”. Proiectul va fi realizat în parteneriat cu Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR), Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și Asociația pentru Patrimoniu Pontos.

Proiectul își propune să valorifice și să aducă în atenția publicului moștenirea culturală otomană din Dobrogea, fiind o încununare a unui ciclu de trei proiecte dedicate acestei teme,  finanțate de AFCN în 2013 și 2023. Volumul dedicat economiei și societății Dobrogei otomane va contribui la aprofundarea cunoașterii unei perioade de peste patru secole de prezență turco-otomană în această provincie, oferind atât specialiștilor, cât și publicului interesat noi perspective asupra evoluției spațiului dobrogean.

Proiectul, implementat în perioada 15 septembrie – 14 noiembrie 2026, continuă preocupările Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța pentru cercetarea și valorificarea patrimoniului cultural otoman al Dobrogei și pentru aducerea acestuia mai aproape de publicul contemporan.

La 25 septembrie 1939 se năștea, la Nisipari, Gheorghe Dumitrașcu (1939-2017) – istoric, profesor, cercetător, muzeograf și om politic, dar, mai presus de toate, un om care și-a pus energia și pasiunea în slujba Dobrogei și a oamenilor săi. Dedicăm această filă de calendar memoriei sale, evocând parcursul unui om care și-a dedicat viața istoriei, educației și culturii dobrogene.

Fiul lui Dumitru și al Mariei Dumitrașcu, oameni simpli, dar cu o „bogăție spirituală” pe care a purtat-o cu sine întreaga viață, Gheorghe Dumitrașcu a urmat cursurile școlii din localitatea natală, apoi Liceul „Nicolae Bălcescu” din Medgidia și Facultatea de Istorie a Universității din București. În 1976, și-a susținut doctoratul în istorie, cu teza dedicată Partidului Țărănist Radical – Grigore Iunian.

Drumul său profesional a fost amplu și divers, trecând prin cercetare, muzeografie și catedră. A început ca cercetător științific la Institutul de Istorie al Academiei, Filiala Cluj, iar, în 1966, a revenit la Constanța, unde a devenit asistent/lector universitar la Institutul Pedagogic. Ulterior a fost muzeograf principal și șef de secție la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, profesor la Liceul „Mircea cel Bătrân”, profesor universitar doctor în cadrul Universității „Ovidius” Constanța și al Universității „Andrei Șaguna” Constanța, precum și membru al Societății de Istorie și al Academiei Oamenilor de Știință – Secția Istorie.

          După evenimentele din 1989, Gheorghe Dumitrașcu a intrat în politică, fiind senator în trei legislaturi, între 1990 și 2000. A făcut parte din mai multe comisii parlamentare, a fost vicepreşedinte al Comisiei de Cultură, Artă și Mass-Media a Senatului șipreşedinte al Comisiei de Învățământ şi Cercetare Științifică din Senat și s-a implicat în elaborarea și votarea unor acte legislative importante, printre care Constituția României (1991), Legea Fondului Funciar, Legea Învățământului, Legea de funcționare a Poliției, Legea audiovizualului, Legea arhivelor, Statutului cadrelor didactice etc.  

Unul dintre cei mai importanți oameni de cultură dobrogeni, de pe pozițiile sale politice, Gheorghe Dumitrașcu a contribuit esențial la înființarea Universității „Ovidius” Constanța, a Universității Maritime, a Universității „Andrei Șaguna”, la realizarea Campusului universitar și a căminelor studențești, la evoluția învățământului liceal și universitar din orașul și județul Constanța etc.

Cercetător neobosit, a lăsat în urmă numeroase cărți și peste 1.000 de articole și studii. Istoria Dobrogei, comunitățile românești dintre Dunăre și Mare, presa, învățământul, viața politică și patrimoniul cultural se regăsesc constant în preocupările sale. Dovadă stau volumele: Localităţi, biserici şi mănăstiri româneşti în Dobrogea până la 1878; Locul Partidului Ţărănist-Radical-Grigore Iunian în istoria României (1932-1940);Dobrogea 1884-1885 în 31 de răspunsuri ale comunelor la „Chestionarul Haşdeu” (în colaborare); Gândire şi acţiune politică românească în crearea Statelor Unite ale Europei. De la Mica Antantă la Uniunea Europeană; Raporturi între românii – turcii şi tătarii din România, dinspre sfârşitul secolului al XVIII-lea până la începutul secolului al XXI-lea (în colaborare); Spațiul rural dobrogean la sfârșit de secol XIX. Chestionarele Densușianu (în colaborare) etc.Dar preocupările sale nu s-au oprit la istorie. A scris literatură (Paradoxuri lirice și Spice după seceriș) și memorialistică (Jurnal de credință și speranță; Nu, eu nu regret nimic; Revoluţie şi Destine. Evenimente din Constanţa în documente, memorii şi comentarii (17 decembrie 1989-15 mai 1990) etc.

„Întreaga sa activitate didactică, publicistică și politică, derulată pe parcursul a peste 50 de ani, a fost una de excepție. În calitate de istoric și publicist, Gh. Dumitrașcu a fost artizanul unei opere remarcabile, (…) dedicată «misiei» sale, Dobrogea, și neamului românesc”, nota Gheorghe Hristodol în medalionul comemorativ dedicat omului de cultură.

Dar dincolo de activitatea sa profesională, rămâne imaginea unui om cu o personalitate puternică, generos și cald, care vorbea despre istorie cu pasiune și convingere. Ligia Dima, fostă studentă și masterandă a profesorului – actualmente, directoare a Bibliotecii Județene „Panait Cerna” Tulcea -, îl descria ca pe „un om bun”, a cărui dragoste pentru țară se simțea în glas și în felul în care vorbea. Vocea sa baritonală, patosul și apăsarea cu care își susținea ideile au rămas în memoria celor care l-au ascultat.

„În ianuarie 2017 inima celui care a fost profesorul și istoricul Gheorghe Dumitrașcu a cedat, iar el a plecat în armata cerului, să-și întâlnească prietenii și colegii care au contribuit la cunoașterea Istoriei Dobrogei și la formarea de specialiști în domeniu. Durerea noastră și a familiei a fost nemărginită! Multe lucruri frumoase s-au scris atunci despre Gheorghe Dumitrașcu.”

Pentru generații de elevi și studenți, Gheorghe Dumitrașcu a fost profesorul care a făcut istoria să nu rămână doar în cărți. Pentru Constanța, a fost un istoric care a cercetat trecutul Dobrogei, un muzeograf, un dascăl și un om care a participat activ la viața cetății. Iar pentru cei care l-au cunoscut, a rămas, înainte de toate, un om care a știut să vorbească despre istorie cu pasiune și despre oameni cu suflet.

Reclama zilei – „INVICTA – Regina mașinelor de scris – solidă, rapidă, indistructibilă, perfectă, economică, convenabilă – o Capo d’operă a industriei italiene creată pentru dominare. Reprezentant general și depozitat pentru România Albert Herșcovici – Constanța – strada Traian no. 4” (Dacia, 1928)

Bibliografie

Dima, Ligia, In memoriam: prof. univ. dr. Gheorghe Dumitrașcu, în Ligia Dima, Lavinia Dumitrașcu (coord.), Dobrogea și Marea Unire la Centenar, Editura Tipo Moldova, Iași, 2018, pp. 13–34.

Gheorghe Hristodol – Gheorghe Dumitrașcu (25 septembrie 1939 – 17 ianuarie 2017), secțiunea In memoriam, Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, seria Historica, 2017

În urmă cu exact 100 de ani, pe 24 septembrie 1926, Constanța era gazda Reginei Maria, fapt ce îl aflăm din ziarul local Dacia:

“Astăzi dimineață, la orele 4, cu un tren regal, a sosit în Portul nostru, descinzând direct la Pavilionul de pe dig, Măria Sa Regina Maria, însoțită de Principesa Elena și de doamnele de onoare. Suverana urmează să rămână la Constanța timp de două zile”.

Pavilionul de pe dig la care se face referire este Cuibul Reginei, construit în 1909-1910 după planurile arhitectului Victor Ștefănescu, pentru prima regină a României, Elisabeta, cea cunoscută în lumea literaturii și sub pseudonimul Carmen Sylva. După moartea Elisabetei (1916) și după Primul Război Mondial (când Dobrogea s-a aflat sub ocupație germano-bulgară) Pavilionul a mai fost folosit sporadic de către familia regală.

Regina Maria nu a venit în 1926 pentru a se relaxa aici, ci pentru a merge să inspecteze lucrările de la viitorul Palat Regal din Mamaia, ridicat între anii 1924-1926 după planurile arhitectului Italian Mario Stoppa. Palatul Regal avea să fie inaugurat în data de 22 august 1927, în prezența principesei Elena și a fiului său, viitorul rege Mihai. Regina Maria a absentat de la eveniment, fiind în doliu după moartea soțului său, Regele Ferdinand, decedat pe 20 iulie 1927. De altfel, în decembrie 1927, Regina Maria avea să doneze Palatul din Mamaia principesei Elena, ea păstrându-și doar o mica casă de odihnă din incinta domeniului regal. Maria a preferat ca din 1927 și până în 1938 să își petreacă vacanțele la Palatul din Balcic.

Pe 24 septembrie 1926, Regina Maria încă credea însă că Palatul din Mamaia va  fi locul unde, vara, își va petrece zile liniștite împreună cu soțul ei. Regele Ferdinand începuse însă să aibă deja probleme serioase de sănătate, așa cum aflăm din același număr al ziarului Dacia:

“Regele a fost operat! Suveranul, suferind de pierderi de sânge de natură hemoroidală, a fost supus astăzi, la orele 11.00, unei operații chirurgicale. Operația care a reușit pe deplin a fost făcută de dl. profesor Djuvara, asistat de d-nii profesori Mamulea, Romalo și Cristidi, pe cale de cauterizare”.

Tot pe 24 septembrie, dar în anul 1923, Constanța a fost gazda unui mare concurs de echitație, ziarele urbei relatând detaliile evenimentului:

“După-amiază pe platoul de exerciții al taberei Corpului 5 Armată au avut loc curse de galop cu armăsari și epe (iepe) dobrogene și curse de trap de armăsari și epe înhămate la căruțe, totul în prezența unui public foarte numeros” (Dacia, 25 septembrie 1923)

Din Comisia care a organizat evenimentul au făcut parte prefectul județului N.Negulescu. agronomul Alexiu, directorul zoothenic Gavril Demetrescu și inspectorul veterinar Alexandru Bălășeanu. La finalul concursului au fost acordate premii în bani, “medalii de aur, argint și metal”, precum și diplome toturor celor care au contribuit la îmbunătățirea raselor de animale dobrogene. Tot din Dacia aflăm cine au fost câștigătorii principalelor întreceri. Astfel, la cursa de fond 4000 metri galop, Marin Câlmâc din Caranasuf (astăzi comuna Istria) a obținut locul I și premiul de 2000 de lei, fiind urmat  de Panait Mihalache (locul II – 1000 de lei) și de căpitanul Georgescu (locul III -800 de lei).

O altă probă extrem de populară, cursa de 4000 de metri trap cu căruțe și cai dobrogeni a fost câștigată de Dumitru Ștefănescu, din Murfatlar (premiu de 2000 de lei), urmat de Dobre Dumitru (1000 de lei) și Ivan Colin (800 de lei). Din cauza orei înaintate la care s-au încheiat principalele întreceri, alte câteva probe de echitasție aflate în program nu au mai putut avea loc.

Reclama zilei – S-a  deschis Croitoria Bărbătească N. Naghi, strada Traian 23 (între Prefectură și Liceu) – Croială Napolitană – Ultima perfecțiune de la Paris – Taioare și Pardesiuri de Dame – Jurnalele cele mai noi sunt puse la dispoziție – Prețuri convenabile. (1926)

Sursă foto: Florentina Bozîntan

În această filă de calendar, ne oprim asupra femeii din România interbelică, așa cum o putem descoperi în paginile ziarelor și revistelor vremii. Anii ’20-’30 aduc schimbări în viața ei: rămâne preocupată de casă și familie, dar devine tot mai prezentă în lumea profesională, culturală și mondenă. Reclamele și articolele dedicate femeilor vorbesc despre această lume în schimbare. Frumusețea, îngrijirea și eleganța devin parte din cotidian, iar câteva minute în fața oglinzii pot deveni un mic ritual numai al ei.

În „Dacia”, în 1928, o reclamă o înfățișează la malul mării, acolo unde soarele și vântul cereau o grijă aparte pentru pielea delicată: „La soare și la plajă, paza pielei delicate se face doar cu Cremele Elida: Înainte de bae și seara. Coldcream Elida. După bae și la orice oră din zi, contra soarelui și vântului aspru, Creme de chaque heure Elida. Tubul, lei 45. Borcanul, lei 75.”

În paginile publicației „Dobrogea Jună”, un alt produs era recomandat simplu și apăsat: „SĂPUNUL de toaletă ELIDA are renume Mondial.” Iar „Realitatea Ilustrată” promitea, în decembrie 1929, aproape un mic miracol cosmetic: „Petele, coșurile, sbârciturile dispar cu Crema Flora. Laptele de crin albește și catifelează fața, brațele și decolteul. Pentru înfrumusețarea feței, mâinilor și decolteului Crema și Săpunul FLORA rămân neîntrecute.”

Dincolo de produsele de pe rafturile farmaciilor și drogheriilor, revista oferea și rețete pentru doamnele care preferau să-și pregătească singure cremele. Unele dintre ele aveau ingrediente atent măsurate și instrucțiuni precise, ca un mic laborator de frumusețe la îndemâna cititoarei: „ (…) Pentru a avea o cremă bună pentru ten vă recomand să preparați la o farmacie rețeta mea: Cetaceum 3 gr. Ceară 3 gr. Săpun ras 3 gr. Migdale decorticate și sdrobite 50 gr. Apă de rase 25 gr. Ac. salicilic 1 gr. Alcool 50 gr. Cu această cremă lăptoasă veți unge bine cu o bucată de vată obrazul în fiecare seară la culcare. Dimineața veți șterge cu vin alb un pahar, zeama de la 2 lămâi, apă de portocal un pahar.”

În „Realitatea Ilustrată” din 13 octombrie 1928, articolul intitulat „Zece minute zilnic pentru frumusețe” se adresa femeii care avea o profesie și care trebuia să-și împartă timpul între obligațiile zilei și grija pentru propria persoană: „Căci tocmai această categorie de femei au învățat cum să-și împartă vremea, și dacă vor, pot sigur să-și economisească vreo câteva minute, pe care să le dedice exteriorului, pentru frumusețe!”

Urma un mic ritual de dimineață: câteva mișcări pentru obraz, aer proaspăt, baia, îngrijirea corpului și apoi atenția acordată chipului – pudră, sprâncene, gene, cremă și buze. Gesturi simple, repetate zi de zi, care făceau din îngrijire un moment firesc al începutului de zi.

Aceeași imagine a femeii care își împarte timpul între casă și viața din afara ei apare și într-o reclamă Elida din aceeași publicație: „Frumusețea înobilează zilnic. Adeseori, când grațioasa stăpână a casei servește ceaiul, conversația se întrerupe și toate privirile sunt îndreptate spre mâinile și brațele ei fermecătoare. Femeia deșteaptă știe – pe lângă munca casnică – să-și cultive tenul atât de bine, încât să-și poată îndeplini cu grație obligațiunile mondene, în admirația tuturor.”

Bineînțeles, urma recomandarea produselor Elida: „Îngrijirea regulată cu cremele Elida dă oricărei femei certitudinea de a avea întotdeauna un ten impecabil. «Crema de noapte Elida» pentru curățarea și alimentarea pielei în timpul nopții, hrănește pielea uscată cu grăsimea necesară. «Crema de chaque heure Elida» vă apără de asprimea aerului și arșița soarelui. Pătrunde imediat în piele și are un efect curativ surprinzător. Chiar mâini înroșite și o piele neglijată devin, prin întrebuințarea «Cremei de chaque heure Elida» mate și asemănătoare alabastrului. Preferată de mii de doamne ca cea mai bună cremă din lume.”

Dincolo de limbajul reclamelor, aceste pagini ne lasă să descoperim o femeie care își găsește treptat locul într-o lume nouă. Între familie, profesie, casă, plimbări și întâlniri, între pudră, cremă și câteva minute furate dimineții, se conturează chipul femeii moderne. Iar ritualul frumuseții devine, poate, una dintre cele mai delicate mărturii ale acestei schimbări.

Reclama zilei: „Chiar și trandafirii sunt imitați … forma lor frumoasă, culoarea lor luminoasă… Dar niciodată o floare artificială nu poate înlocui frumusețea trandafirului natural. Tot așa și cu Săpunul Lanolin ELIDA. Mulți se străduesc să-l imite, dar nu tot ce poartă numele de Săpun lanolin este Săpun Lanolin ELIDA. Și aceasta se vede la întrebuințare: calitatea superioară, grație căreia e atât de plăcut, o are numai unul: veritabilul ELIDA SĂPUN LANOLIN” (Dacia, 1933)

Sursa foto: Realitatea Ilustrată, septembrie 1929

În toamna lui 1927, Constanța se pregătea pentru o zi cu o însemnătate aparte în viața culturală a orașului. La 22 septembrie 1927 era programată inaugurarea teatrului ridicat pe Bulevardul Ferdinand, eveniment la care fusese anunțată și prezența istoricului Nicolae Iorga, președintele Ligii Culturale. Ziarul „Dobrogea Jună” a dedicat evenimentului un apel adresat constănțenilor, îndemnându-i să-i facă istoricului o primire pe măsura reputației sale.

Aceeași ediție surprinde și o altă scenă din viața orașului: la Mamaia se filma o producție cinematografică franceză, iar localnicii erau chemați să participe în calitate de figuranți.  În paginile ziarului își găsește loc și un eveniment din viața mondenă a urbei, nunta unei tinere absolvente de Litere și Filosofie cu un profesor bănățean, tânărul cuplu urmând să plece la Oradea. 

„Să-l primim cum se cuvine”

„Pentru ziua de 22 septembrie, orele 11 dim. Liga Culturală secția Constanța a organizat inaugurarea teatrului său, ridicat pe Bulevardul Ferdinand, prin inițiativa d-lui Tranulis, ctitorul acestuia. La festivitate a fost invitat, și a anunțat că participă, și d. Nicolae Iorga, președintele Ligei Culturale din întreaga țară. Vizita marelui nostru istoric, mai ales în împrejurimile în care se produce, trebuie să fie prilej de sărbătoare pentru Constanța și constănțeni. Este prima oară de la război încoace când profesorul N. Iorga ne vizitează pentru o chestiune culturală. Se cuvine deci să fim la înălțimea cinstei pe care ne-o face.

Omul pe care nu numai o țară întreagă îl sărbătorește, ci toată lumea civilizată din apus; savantul care pretutindeni e primit cu flori de admirație și entuziasm, care este socotit ca reprezentantul cel mai calificat al inteligenței și culturei românești, nu poate fi primit cu mai puțină căldură de noi, la noi.

Constanța în special, oraș cosmopolit, e datoare să arate că înțelege și apreciază odată mai mult ceea ce țara re mai calificat culturalicește. Primirea cu entuziasm a d-lui Nicolae Iorga este pentru noi o datorie națională, o delicată și frumoasă datorie. E, ceva mai mult, dovadă de simțământ cultural.

Cetățenii urbei lui Ovidiu vor ști, credem, cum să răspundă acesteia, cum să închine, astă seară, miercuri 21, la orele 8, pe peronul gării, marelui istoric, florile inimei și minții.”

„Înscenări de filme la Mamaia”

„La Mamaia casa de filme «Iris Film» din Paris înscenează un film a cărui acțiune finală se petrece la Constanța. In acest scop d. Fernand Gabriel Rosca reprezentantul metteur en scene francez a sosit în localitate și pentru a se avea o figurație cât mai numeroasă societatea de filme a pus pentru azi și mâine, la dispoziția publicului – în mod gratuit – călătoria cu trenul la Mamaia.”

„Flori de lămâiță”

„Duminica trecută, 18 Septembrie, la ora 8 seara, a avut loc în frumoasele saloane ale hotelului Regina din localitate, ceremonia cununiei religioase a drăguței d-soare Teodora Raicopol, distinsa fiica a d-lui comisar Raicopol, licențiată în litere și filosofie, cu simpaticul profesor bănațean d. Petru Doboşanu. Nuni ai tinerei perechi au fost d-na și d-l Locotenent Panaitescu – o altă tânără și simpatică pereche de curând alcătuită. Intr’ un cerc cu deosebire select, nuntaşii au petrecut cu oaspeții până în zori, când au luat trenul cu destinația pentru Oradia-Mare, unde ambit vor urma să leie în primire posturile de profesori la liceele de acolo. Simpaticei perechi facem și noi cele mai sincere urări.”

Reclama zilei: „Souvenire din Constanța bine asortat cu reducere de 10% din cauza sezonului avansat găsiți numai la Ceasornicăria MERLAUB str. Carol 51 Constanța” (Dobrogea Jună, 22 septembrie 1927)

În 1928, la 50 de ani de la revenirea Dobrogei la România, autoritățile pregăteau la Constanța mai multe proiecte menite să marcheze Semicentenarul. Printre acestea se număra și un monument dedicat celebrării caracterului latin și bimilenar al Dobrogei. Pentru alegerea proiectului a fost organizat un concurs de machete, iar rezultatul acestuia a fost publicat în ziarul „Dacia”, în ediția din 21 septembrie 1928, sub titlul „Rezultatul concursului pentru Monumentul Dobrogei”.

„București 20. – Juriul pentru alegerea machetei monumentului Dobrogei, ce se va ridica cu prilejul jubileului de 50 de ani de la alipire, s-a întrunit marți seara la Ateneul Român. Juriul n-a acordat premiul I. Au fost distinse cu premiul al doilea, de câte 100 mii lei, machetele cu motto: «Santinela», executată de d-nii Horia Teodoru și Jalea și «Latina Gintă», executată de d-nii N. Ghica-Budești și Baecker. Machetei cu motto: «Tomis» a d-lor Becu și Leonida, i s-a acordat premiul al treilea, în valoare de 50 mii lei. Machetelor cu motto: «Galera», a d-lui Horia Creangă și a d-nelor Horia Creangă și El. Medrea Serova și «Val», a d-lor Gh. Stănescu și Ion Cernescu li s-au acordat mențiuni. Machetele «Victoria» și «Dobrogea» au fost respinse, neîndeplinind condițiunile privitoare la scara de proporție.”

În concurs fuseseră înscrise 16 machete, iar premiul I nu a fost acordat. Potrivit istoricului de artă Doina Păuleanu, proiectele propuneau soluții foarte diferite, de la compoziții cu accente neoclasice până la interpretări inspirate de arhitectura romană. Proiectul „Santinela”, realizat de Horia Teodoru și Ion Jalea, prevedea un turn dreptunghiular, în retragere spre vârf, înconjurat de o spirală de scări și accentuat prin linii verticale fasciculate. Compoziția trebuia să evoce istoria îndelungată a Dobrogei, prin asocierea unor figuri precum Traian, Mircea cel Bătrân și Carol I.

Macheta nu a rămas doar în sala concursului. În mai 1929, la Palatul Ateneului din București, în cadrul Salonului Oficial de Arhitectură și Artă Decorativă, a fost prezentată publicului lucrarea  „Monumentul Dobrogei – Horia Teodoru și Ion Jalea”.

La Constanța, însă, monumentul nu a ajuns să fie construit. Pentru 26 octombrie 1928 a fost anunțată ceremonia punerii pietrei fundamentale, în cadrul programului pregătit pentru Semicentenar, însă monumentul nu a fost realizat.

Sursă foto: Salonul Oficial de Arhitectură și Artă Decorativă, 1929, Vatra MCP.

Bibliografie

– Doina Păuleanu, Valori ale artei românești în Muzeul de Artă Constanța, Constanța, 2001;

– Veronica Turcuș, Studiile de arhitectură în cadrul Școlii Române din Roma, Revista Istorică, XXIV, 2013.

În toamna anului 1928, o măsură adoptată de Căpitănia Portului Constanța ajungea să fie discutată în presa maritimă din Anglia. Ziarul „Dobrogea Jună” relata, în numărul din 20 septembrie, despre ecoul pe care această dispoziție îl avusese peste hotare, după ce o publicație specializată din Glasgow publicase un articol despre situația creată în portul din Constanța.

Căpitănia Portului Constanța hotărâse ca navele petrolifere să nu mai descarce balastul în incinta portului. Măsura urmărea să păstreze apa bazinului cât mai curată și să înlăture pericolul pe care îl puteau reprezenta resturile de petrol, păcură sau benzină ajunse în apă. Potrivit ziarului constănțean, suprafața bazinului era „veșnic murdar de păcură la suprafața apei, dându-i un aspect oribil și mânjind cu negru nu numai albul imaculat al îmbătrânitelor noastre vase poștale, dar și corpul tuturor vapoarele a căror față se menține cu enormă cheltuială”.

Dispoziția avea însă și consecințe pentru vasele care veneau la Constanța pentru a încărca petrol. Publicația britanică „Fairplay”, apărută la Glasgow, „orașul șantierelor navale din Anglia”, dedicată navigației și intereselor armatorilor, considera că regula fusese introdusă fără ca portul să dispună de mijloacele necesare pentru aplicarea ei în condiții de siguranță:

„Căpitănia portului Constanța a lansat o circulară-ordin prin care obligă toate vapoarele cisterne să-și golească balastul (apa) înainte de intrarea lor în port. (…) La Constanța acest ordin al Căpităniei portului a cauzat multe neajunsuri și întârzieri vapoarelor sosite spre încărcare. Acolo nu sunt remorchere puternice și nu există nici un vas separator de petrol (cisternă plutitoare în care să se deșerte balastul). Pe de altă parte poziția bazinului de petrol este de așa natură încât chiar cu savura (balastul) vapoarele nu pot pătrunde în bazin, în plină siguranță, intrarea fiind relativ îngustă cu cotituri și două brațe protectoare la gura bazinului de petrol. Părerea unor experți cu lungă experiență în acest port este că atât iarna cât și vara, vapoarele ce intră în port fără balast sunt expuse avariilor.”

Discuția nu se oprea însă la aplicarea ordinului. Ziarul britanic considera că, înaintea introducerii unor asemenea reguli, trebuiau pregătite și mijloacele tehnice necesare. În cazul Constanței, soluția indicată era amenajarea unui vas separator în care să poată fi primit balastul, „întocmai cum se procedează în alte porturi similare”.

În articolul reprodus de „Dobrogea Jună”, reprezentanții lumii maritime britanice arătau și că armatorii luau propriile măsuri pentru ca petrolul să nu fie evacuat împreună cu balastul. Totuși, în opinia lor, lipsa unor instalații adecvate putea avea urmări asupra traficului maritim. Ei avertizau că sporirea riscului de avarii ar putea duce la creșterea costurilor de navigație și a primelor de asigurare pentru vasele care operau la Constanța.

Publicarea acestui articol arată cât de atent era urmărită activitatea portului de către lumea navigației europene și cât de strâns erau legate, în epocă, regulile de siguranță, dotările tehnice și desfășurarea comerțului maritim.

Reclama zilei: „De vânzare Moara Victoria din Cernavoda. Se vinde prin licitație publică la Tribunalul Constanța în ziua de 26 septembrie ora 13. Strigările încep de la 1.300.000” (Dobrogea Jună, 20 septembrie 1928)

Sursa foto: Biblioteca Națională Digitală

În anul 1934, Ministerul Agriculturii a inițiat, la nivelul întregii țări, organizarea „Săptămânii Fructelor”, o acțiune menită să încurajeze valorificarea fructelor românești, mai precis „intensificarea consumului intern de fructe”. Camerele de comerț s-au conformat solicitării și au pus la cale, cu ajutorul prefecturilor, diverse activități, respectiv conferințe, chioșcuri cu fructe în diverse colțuri ale orașelor, împărțirea gratuită de fructe elevilor, precum și expoziții de fructe în fiecare reședință de județ.

La Constanța, „Săptămâna Fructelor” a fost organizată în perioada 16-21 septembrie 1934. În unele periodice, precum „Viitorul”, se menționează însă că manifestările au fost organizate în intervalul 14-21 septembrie 1934. Pregătirile au început cu mult timp înainte. Dintr-un articol publicat în „Ordinea”, la 7 septembrie 1934, aflăm că, la Prefectură, a avut loc o consfătuire consacrată organizării manifestării. Cu acest prilej au fost discutate inclusiv „inconvenientele unei expoziții județene, știut fiind faptul că județul nostru nu produce în momentul de față decât struguri și ceva prune”. S-a propus, prin urmare, organizarea unei expoziții de anvergură regională, la care să poată participa și producători din alte județe.  

Despre desfășurarea expoziției aflăm din „Dobrogea Jună”, ediția din 19 septembrie 1934. Inaugurarea expoziției de fructe dobrogene a avut loc duminică, 16 septembrie, în prezența prefectului județului, V. Bellu, a primarului orașului, Sc. Vulcan, precum și a unor reprezentanți ai autorităților locale și ai Camerei de comerț. Printre cei prezenți s-au numărat Anghel Constantinescu, vicepreședintele Camerei de comerț, directorul serviciului agricol Radu Lipatti, Aurel Butu, I. Oancea, Al Bâcleșanu, Gh. Andreescu, general Stan Popescu, colonel Ceaușescu, Gh. Stețcu, dr. chimist Frangopol.

„Cuvântul de deschidere l-a rostit d. Radu Lipatti, care, în cuvinte bine simțite, a scos în evidență rostul fructelor în economia noastră națională, arătând cu cifre ce bogăție posedă țara prin întinderea viilor și a milioanelor de pomi roditori. Bogăția aceasta nu poate fi însă valorificată pentru că producătorul nu știe încă să sorteze produsele pentru a atrage pe cumpărător, iar acesta din urmă nu este stimulat să cumpere din cauză că nici intermediarul – vânzătorul – nu-i satisface gustul de a înfățișa fructe în cele mai bune condițiuni”, se arată în articol.

Expoziția a fost „minunat aranjată” de inginerul agronom D. Gheorghiu, secretarul Camerei Regionale de Comerț, iar printre expozanți s-au aflat Școala de Agricultură Basarabi, Pepiniera Statului de la Basarabi, Cristu Frangopol și Elena Niculescu din Constanța, frații Saditu din Medgidia, Ionescu-Crunțiu din Basarabi, Dobrescu, I. Dumitrescu și Papamihalopol din Cernavoda.

„Expoziția a fost vizitată de un numeros public, instrumentele pentru combaterea dușmanilor pomiculturei au fost cercetate cu mare interes de vizitatori”, se mai menționează în materialul jurnalistic.

Dincolo de caracterul expozițional, „Săptămâna Fructelor” a reprezentat o inițiativă de modernizare a agriculturii și de educare a producătorilor și consumatorilor.

Reclama zilei: „Din cauza bătrâneței ÎNCHIRIEZ un local pentru cârciumă sau cafenea compus din 3 camere de locuit, un grajd, una saia pentru oi, un porumbar, o magazie de cereale, grădină de zarzavat, 10 hectare pământ arabil situat în mereaua Lazmahale. Doritorii se vor adresa la d-l Dima Macale din acea comună”. (Dobrogea Jună, 19 septembrie 1934)

Sursa foto: Viitorul, 19 septembrie 1934, ediție dedicată „Săptămânii Fructelor”

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au contribuit decisiv la dezvoltarea cercetării istorice și arheologice din România. Pentru Dobrogea, numele său este legat de primele cercetări sistematice ale monumentelor antice, de recuperarea inscripțiilor și a pieselor arheologice, dar mai ales de cercetarea Monumentului Tropaeum Traiani, de la Adamclisi. În necrologul rostit de Ion Kalinderu, se sublinia că Tocilescu „a dezgropat din pulberea veacurilor, a studiat și a reconstituit monumentul triumfal de la Adamclisi, care evocă atât de strălucit puterea și gloria strămoșilor romani”.

Grigore G. Tocilescu s-a născut la 26 octombrie 1850, în localitatea Fefelei, în apropiere de Mizil. A urmat cursurile Colegiului „Sf. Sava” din București, apoi a studiat dreptul și filosofia. Încă din tinerețe s-a apropiat de istorie, sub influența lui B. P. Hașdeu, iar studiile făcute la Praga și Viena l-au pus în contact cu cercetători importanți ai vremii. În 1876 și-a susținut doctoratul în istorie la Praga, cu lucrarea  „Dacia înainte de Romani”. În 1881, a devenit profesor de istorie antică, antichități greco-romane și epigrafie la Universitatea din București și director al Muzeului Național de Antichități. Din acel moment, Dobrogea a ocupat un loc central în preocupările sale. Până în 1910, cercetările desfășurate de Tocilescu au dus la identificarea a peste 60 de cetăți, la strângerea a peste 600 de inscripții, alături de sculpturi, monede și elemente arhitectonice, la realizarea primei hărți arheologice a regiunii și la realizarea topografiei amănunțite a valurilor dintre Constanța și Cernavodă, cu traseul principalelor drumuri.

În primăvara anului 1882, Grigore Tocilescu începea cercetările la Adamclisi. Radu Vulpe notează în studiul „Activitatea archeologică în Dobrogea în cei 50 de ani de stăpânire românească”, publicat în volumul aniversar al „Analelor Dobrogei” (1928), intitulat „Dobrogea. Cincizeci de ani de viață românească. 1878-1928”: „Ceea ce l-a atras mai mult pe Tocilescu în Dobrogea și i-a adus apoi o faimă europeană, a fost mărețul monument de la Adamclisi, pe care călătorii și învățații de mai înainte îl socoteau fie o fortăreață, fie un turn de pază, fie mai adesea un falnic mausoleu, atribuindu-l când lui Darius al Perșilor, când Odryzilor tracici din sec. III în. Cr., când în sfârșit lui Traian, generalul lui Valens din sec. IV d. Cr. Un studiu complet al acestei colosale clădiri nu se putea începe pe acea vreme decât printr-un curaj neobișnuit căci, pe de o parte, era nevoie de mari sacrificii materiale, iar pe de altă parte, din punct de vedere științific, problemele care se puneau la fiecare pas erau dintre cele mai dificile, monumentul neavând o perfectă analogie în alte părți.

Tocilescu a avut meritul de a fi luat îndrăzneața hotărâre și – printr-o muncă necurmată, agravată de stăruința ce trebuia depusă pentru obținerea continuă a sprijinului suprabugetar din partea statului și pentru strângerea pieselor risipite ale monumentului de pe o mare întindere a Dobrogei, unele trebuind a fi căutate până și în muzeul din Constantinopol, – a reușit să ducă în sfârșit la capăt, după 12 ani de străduință, opera începută. Desigur, în ce privește reconstituirea monumentului și studiul reprezentărilor figurate, a fost pe deplin ajutat de două somități europene: arhitectul archeolog Niemann și archeologul Benndorf. Dar lui Tocilescu îi revine meritul datării și al interpretării istorice a monumentului, pe lângă imensele sforțări de caracter practic, pe care le-a suportat numai el.”

Grigore Tocilescu a reușit astfel să dezlege „enigma acestui monument colosal”, stabilind că era un trofeu ridicat de împăratul Traian în anul 109. Cercetările au continuat în cetatea Tropaeum, în zona mausoleului și în împrejurimi. În 1895, la Viena, apărea monumentala lucrare „Monumentul de la Adamklissi: Tropaeum Traiani”, realizată împreună cu Benndorf și Niemann. „Carte de vârf, de maturitate științifică” a lui Tocilescu, iar reconstituirea propusă de aceasta a devenit un punct de referință pentru cercetările ulterioare.

La 18 septembrie, ne amintim astfel nu doar de dispariția unui mare istoric, ci de omul care a privit Dobrogea ca pe un vast teritoriu istoric care trebuia cercetat, înțeles și, mai ales, păstrat.

Reclama zilei: „2000 lei dau recompensă aceluia ce-l va prinde sau îmi va da relațiuni despre fostul meu încasator Gheorghe Riza Rapti dispărut din serviciul meu cu o sumă mare de bani” (Dacia, 18 septembrie 1927)

Bibliografie

Ioana Cristache-Panait, Panait I. Panait, „Grigore G. Tocilescu (1850–1909)”, în Studii și Articole de Istorie, XXXIX–XL, 1979, București, pp. 182–190.

Radu Vulpe, „Activitatea archeologică în Dobrogea în cei 50 de ani de stăpânire românească”, în Analele Dobrogei, anul IX, nr. 1, 1928, pp. 117–144.