Pe 28 ianuarie 1943 s-a născut, la București, cel care a fost reputatul numismat Radu Viorel Ocheșeanu (1943 – 1998). A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Șincai”, pe care l-a absolvit în 1960, iar în 1966 a absolvit cursurile Facultății de Istorie a Universității București – Secția Istoria Veche a României, Universală și Arheologie. După o scurtă perioadă în care a fost profesor de istorie la școala din comuna Putineiu, județul Giurgiu, de la 1 iulie 1967 până în august 1977 a fost muzeograf și șef al Cabinetului Numismatic al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

„În această dublă calitate a întreprins săpături arheologice (Adamclisi, Cetatea) și cercetare de cabinet. A inițiat organizarea Cabinetului Numismatic și a realizat expoziții estivale de specialitate sau pe cea de bază, reorganizată de mai multe ori în cadrul instituției amintite. De asemenea, a fost cel care a creat «Cronica numismatică dobrogeană», ducând-o până la numărul V. Peste ani a rămas un colaborator statornic în paginile revistei „Pontica”, alături de colegii constănțeni” – au punctat Gabriel Custurea și Gabriel Talmațchi într-un articol dedicat regretatului numismat, publicat în revista științifică Pontica XXXI (1998).

                                                         ***

La începutul anilor ’30, Constanța era un oraș mare, aflat într-o continuă dezvoltare economică, o urbe care în sezonul estival devenea o adevărată capitală neoficială a României. Vara, aici veneau mari trupe de teatru din țară și din străinătate, aveau loc spectacole deosebite, ținute de actori de calibru. În celelalte sezoane, situația era însă cu totul diferită. Orașul nu dispunea de un teatru permanent propriu, singurele instituții care mai găzduiau reprezentații de calitate erau Teatrul Tranulis, al Ligii Culturale (viitorul Fantasio), și Elpis, al comunității grecești.

În ziarul Dacia a fost publicată o cronică artistică, în cadrul căreia sunt prezentate aceste realitățile din domeniu:

“Turneele teatrale se abat destul de rar pe la noi. Lipsa unui teatru permanent este una din nevoile simțite ale orașului nostru, deși menirea lui ar fi una din cele mai înalte, într-un oraș cosmopolit de importanță primordială pentru întreaga țară, cum e Constanța. Pentru realizarea acestui teatru în acest centru economic, care trebuie să devină și un focar de cultură pentru întreaga Dobroge, niciun sacrificiu din partea oficialităților nu ar fi prea mare… Constanța trebuie să aibă un teatru permanent al ei… Și îl va avea… Până atunci însă, vremea nu trebuie pierdută. S-a introdus de mai multă vreme obiceiul, mai ales la cinematografele de provincie, ca în pauzele dintre acte să aibe loc diverse reprezentații de artiști. Despre calitatea acestora vom scrie altădată. Astăzi însă ținem să răsplătim o inițiativă frumoasă… Este vorba de gustul cu care dl. Tranulis completează reprezentațiile de cinema la Teatrul Ligii Culturale… Astăzi, publicul nostru are rarul prilej de a admira un ansamblu de valoare care în stagiunea trecută a cules repetate succese pe scena Teatrului Liric din București… Acest ansamblu joacă numai teatru, comedii în trei acte, cu actori cunoscuți și care au avut pe scenele din capitală mari succese… Spectacolele se desfășoară într-o montare și un decor de o decență ce merită a fi relevate.”

Trupa de teatru cea lăudată se numea Liliacul și timp de trei luni, în iarna anilor 1930/1931 a ținut reprezentații la Teatrul Tranulis, construit în septembrie 1927 (finalizarea construcției și dotarea completă au mai durat doi ani) cu banii omului de afaceri Demostene Tranulis, sub egida și pe terenul Ligii Culturale (condusă de Nicolae Iorga). Această trupă era condusă de Rolland de Jassy, iar din echipa de actori făceau parte Nelly Caracioni, Tanți Elvas, Dinu Macedonski (fost director al Teatrului de Vest din Oradea) și S. Rădulescu, de la Teatrul Național din Cluj.

Trupa Liliacul a jucat la Constanța mai multe piese precum Năzdrăvăniile divorțului, după Bisson, Grigoraș și Mustachide, de Aslan, Ginerele domnului prefect, de Paul Gusty, Camera 69 de Brandon, Nuntă cu repetiție, după Ann Nichols.

Cel mai cunoscut membru al acestei trupe, Dinu Macedonski, a fost fiul marelui poet Alexandru Macedonski. A activat mult timp la Teatrul de Vest din Oradia Mare, iar după război îl regăsim la Teatrul Odeon din București, în distribuția unor piese precum Zile însorite, Volpone, Un flăcău din orașul nostru sau Mireasa desculță. Reprezentațiile acestei trupe au avut mare succes la Constanța, dovadă că publicul de aici era avid de teatru de calitate, chiar și în afara sesiunilor estivale.

Reclama zilei –Librăria universală Gr.M. Grigoriu – Piața Independenței 36 – Papetărie bogat montată, cărți scolastice de sciințe și diferite romane în limbile română și franceză. Articole de pielărie, albume de fotografie și poezii, port-notise, etc. Colecțiuni de diferite tablouri, cornișe pentru fotografii. Jucării de copii și păpuși. Note pentru piane din țară și străinătate.(1896)

Sursă foto: Arhiva Direcției de Cultură, expoziția „Promovare și valorificare turistică a patrimoniului multicultural din Constanța” a Institutului Național al Patrimoniului

Constanța a devenit oficial municipiu la 1 ianuarie 1926, însă integrarea administrativă a fostelor sate Brătianu și Anadolchioi, devenite cartiere, a fost îndelungată din motive neașteptate. O problemă era că unele străzi din Anadolchioi purtau aceleași denumiri precum cele din oraș – Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Principesa Maria sau Mangaliei – , situație ce crea confuzie și necesita remediere. O altă dificultate era că unele din străzile noilor suburbii aveau, în viziunea autorităților orășenești, vechi denumiri nepotrivite. Pentru rezolvarea situației a fost constituită o comisie formată din intelectuali ai urbei, însărcinată să propună noi nume de străzi, pe baza unei analize istorice și sociale. Printre membrii acesteia se număra și Constantin N. Sarry, directorul și proprietarul ziarului Dobrogea Jună.

Pe data de 27 ianuarie 1927, la orele 5 după-amiază, a avut loc ședința Consiliului Municipal Constanța, nomenclatura străzilor din Anadolchioi fiind principalul punct de pe ordinea de zi. Întrunirea a fost prezidată de primarul de la acea vreme, Ion Bentoiu (1883-1952).

Aflăm din ziarul Dacia următoarele: “Anadolchioi – noua suburbie a municipiului păstrează încă și astăzi vechile denumiri ale străzilor, cari în majoritatea cazurilor sunt aidoma celor din vechiul oraș. Bunăoară, Alexandru cel Bun, Vlad Țepeș, Dumbrava Roșie etc. Și mai are Anadolchioiul și străzi botezate cu nume cari într-atât nu se potrivesc situației locului, încât provoacă ilaritate, spre exemplu Strada Parfumului, Răsăritului, Frumoasă, etc. Or, pe strada Parfumului te trăznesc miasmele gunoaielor depozitate de zeci de ani, strada Răsăritului este situată exact la Apus iar strada Frumoasă numai frumoasă, în înțelesul propriu al cuvântului, nu este”.

Constantin N. Sarry a propus ca străzile cu denumiri identice sau considerate nepotrivite să fie înlocuite cu numele unor eroi dobrogeni căzuți în timpul Primului Război Mondial. Inițiativa sa a fost primită cu entuziasm și aprobată, însuși primarul Bentoiu exprimându-și adeziunea față de această propunere.

Ziarul Dacia salută cu entuziasm inițiativa lui Sarry: “Ne bucurăm că, în sfârșit, s-a apelat și la un om de presă, într-o cauză de utilitate generală. Precedentul odată creat, sperăm că va fi perpetuat și în viitor. Căci în Constanța, deși există cea mai bună presă din provincie, totuși, spre deosebire de alte orașe, mai că nu s-a recurs aproape deloc și la concursul ziariștilor în chestiuni care privesc interesul obștesc… Iată, un frumos succes al distinsului reprezentant al breslei noastre în Consiliul Municipal, fapt pentru care îl felicităm călduros.”

Despre Constantin N. Sarry vom mai discuta pe larg și în alte file ale acestui calendar, astfel că astăzi îi vom face un scurt portret primarului Ion Bentoiu, o personalitate a urbei, care, din păcate, nu se bucură de recunoașterea meritată. A fost un om de cultură, profesor, traducător, poet, publicist, avocat și politician țărănist, discipol al lui Titu Maiorescu.

Originar din satul Cocargeaua, comuna Făcăieni, județul Ialomița, Bentoiu a absolvit la București Dreptul și Literele. În 1906 a venit la Constanța, la Gimnaziul Mircea cel Bătrân (ulterior liceu), ca profesor de greacă și română, iar din 1909 a deținut funcția de director al instituției. A semnat traduceri din Heinrich Heine și Dante Alighieri și a editat culegeri de cântece bătrânești, hore și doine (sursă informații – Aurelia Lăpușan, Ion Bentoiu – un primnar susținător al culturii locale). În 1921 a intrat în Baroul Constanța, activând timp de decenii și ca avocat. A fost primar în două mandate: octombrie 1926-iunie 1927 și 7-11 februarie 1941, când a demisionat. În 1952, la vârsta de 69 de ani, a fost arestat de comuniști pentru convingerile sale politice și închis la Penitenciarul Văcărești, unde a murit în august același an, înainte de a fi judecat (sursă informații – Aurelia Lăpușan).

Reclama zilei – Laboratorul de analize chimico-medicale Calderimi – Autorizat prin concurs în anul 1911, Constanța, str. Negru Vodă no.10 (în dosul Cinema-ului Regal). Analize de Urine, Sânge, Microscopie și Ultramicroscopie (1933).

Pe prima pagină a ziarului Dobrogea Jună, pe 26 ianuarie 1919, este publicată o Scrisoare Deschisă adresată Maiestății Sale Reginei Maria și semnată de asociația Orfanii de război din Dobrogea, ai cărei membri se declarau „ultimii dezmoșteniți ai soartei din lumea întreagă”. Trebuie înțeles contextul istoric: Primul Război Mondial se încheiase, România suferise pierderi considerabile (umane și materiale), dar făcea parte din tabăra învingătorilor. Basarabia, Bucovina și Transilvania se uniseră cu Regatul României (Vechiul Regat), iar la Paris începuse Conferința de Pace ce avea să redeseneze harta politică și administrativă a Europei. Casa Regală a României și membrii Guvernului făceau vizite în orașele tricolore, mult încercate în Marele Război. Printre urbele vizitate s-a numărat și Iașiul, capitală a Moldovei și, totodată, centrul țării în timpul conflagrației mondiale, când Bucureștiul fusese sub ocupație germană.

Ținând cont de aceste aspecte, redăm materialul din ziar: “Profitând de pompa cu care a fost înconjurată vizita Maiestății Voastre în cea de a doua capitală a țării,… Excelența sa George Mârzescu, ministru al trebilor dinăuntru, a ținut să comunice, urbi et orbi, însemnata danie ce urmează a se face, pe provincii, orfanilor de război. Prin gura excelenței sale, vitejii morți din Moldova, Muntenia, Ardeal, Oltenia, Basarabia și Bucovina au primit asigurări că se pot odihni liniștiți: guvernul României Mari are toată solicitudinea pentru urmașii lor, lipsiți fără de vreme de sfatul și sprijinul părintesc. Dar Dobrogea, Majestate, n-a făcut ori nu mai face parte din teritoriul României? Sufletul și graiul nostru, biserica și școala noastră, până și jocurile noastre, ne-au spus întotdeauna că suntem, ne-au învățat neîntrerupt ca să fim români iar părinții noștri au murit ca atare, pentru o cauză de a cărei sfințenie ei s-au îndoit, Măria Ta, mai puțin decât oricare altul… În timp ce Românimea întreagă sărbătorește această isbândă a dreptății veșnice, în ziua în care România Mărită acoperă cu aripile ei protectoare pe fiii săi cei mai depărtați – noi, orfanii de peste Dunăre, ai căror părinți au contribuit, cu viața lor și cu norocul nostru, la făurirea acestei bucurii naționale, noi suntem îndepărtați până și de la mila publică…Nu jinduim la belșugul îmbuibaților… Ținem numai, Majestate, să afirmăm înaintea Tronului și a României întregi, dreptul nostru la existență. o existență demnă, meritorie și românească“.

Scrisoarea este impresionantă și scoate în evidență situația tragică în care se aflau numeroase familii din Dobrogea (județele Constanța, Tulcea, Caliacra și Durostor). Trebuie să facem câteva completări. Pe 1 decembrie 1917, la Iași, s-a înființat Societatea pentru ocrotirea orfanilor de război, iar apoi, pe 22 aprilie 1918, Guvernul României a aprobat Dispozițiile generale referitoare la despăgubirea orfanilor de război. Primarii tuturor comunelor urbane și rurale au fost obligați să identifice toți copiii orfani de război și să îi înregistreze ca atare.

În această categorie intrau cei cu tați decedați în timpul și din cauza războiului, cei cu tații invalizi de război – internați sau în neputință de a se îngriji de ei, cei orfani de tată și cu mama fără posibilitatea de a-i crește și cei cu tați dispăruți în timpul conflagrației. În 1920 s-a stabilit că pe teritoriul existau 296.000 de orfani de război, dintre care 127.135 doar în Muntenia și Dobrogea.

Nemulțumirea publicată pe 26 ianuarie 1919 în Dobrogea Jună a pornit de la faptul că ministrul de interne, Mârzescu, nu a menționat explicit Dobrogea în discursul său de la Iași. Omiterea a fost fie o greșeală, fie a rezultat din considerarea provinciei pontice ca fiind laolaltă cu Muntenia (ambele făceau parte din Vechiul Regat). Dobrogea nu a fost însă exceptată de la despăgubiri, iar orfanii de război de aici au beneficiat de aceleași drepturi ca și cei din alte provincii.

Scrisoarea deschisă, despre care nu știm dacă a ajuns să fie citită de Regina Maria, rămâne totuși un document de natură să prezinte situația extrem de dificilă în care se aflau mii de familii din județul nostru, în acei primi ani de după Primul Război Mondial.

***

La 26 ianuarie 1984, într-o cercetare întreprinsă de către E. Bârlădeanu într-o necropolă plană de la Mangalia, anticul Callatis, a fost documentat un mormânt de inhumație feminin, din al cărui inventar făceau parte și o pereche de cercei din aur.

Bijuteriile sunt păstrate fragmentar în colecțiile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și sunt încadrate tipului de cercei de formă verigă cu pandantiv. Acesta din urmă este lucrat din tablă de aur, cu o formă tronconică, fațetat și din interiorul căruia iese un fir de aur, înnodat la capăt. Pe acesta a fost probabil fixată o mărgică din sticlă, o perlă sau o piatră prețioasă, astăzi pierdută.

Întregul mormânt, împreună cu inventarul său funerar a fost datat între secolele IV-V d. Chr.

Astfel de bijuterii ne amintesc întotdeauna că frumusețea este fragilă, însă în condițiile potrivite, ea poate rezista trecerii timpului.

Reclama zilei – Aprovizionați-vă de pe acum cu Cărbuni englezești Cardif. Se vinde cu prețuri cari desfid orice concurență. La cantități mari se fac reduceri. M. Embiricos&Comp – Str. Lascăr Catargiu no.28 Constanța. (1924).

Pe data de 25 ianuarie 1931, într-o zi de duminică, în localul liceului Mircea cel Bătrân a avut loc o ședință a Comitetului de acțiune pentru ridicarea pe malul mării a unui bust al poetului Mihai Eminescu. Întrunirea a fost prezeditată de avocatul, politicianul, publicistul și poetul Ioan N. Roman, asistat de jurnalistul Nicolae Sever Cărpinișan, în calitate de secretar. În cadrul întâlnirii au fost citite scrisorile de adeziune la comitet și de participare la conferințe a unor personalități ale culturii românești precum Nicolae Iorga, Alexandru Marcu, Tudor Danu, Remus Cândea și scriitorul Mihail Sadoveanu. În urma discuțiilor purtate la întâlnire, Comitetul a decis ca în cursul lunii februarie să fie organizat un prim festival artistic închinat memoriei lui Eminescu și în cadrul căruia profesorul Cândea să țină comunicarea Protagoniștii ideii naționale. În aceeași ședință din 25 ianuarie, profesorul Constantin Brătescu (cofondator al revistei Analele Dobrogei, alături de I.N. Roman) a fost proclamat membru de onoare al Comitetului de acțiune.

Bustul din bronz al lui Mihai Eminescu, ce tronează astăzi pe faleza Constanței, lângă Farul Genovez și Comandamentul Marinei, a fost realizat în 1930 de sculptorul Oscar Han. Pus pe un soclu de travertin și având o înălțime de 3 metri, monumentul este compus din bustul marelui poet și din statuia unei muze (Thersiphora, Erato sau Calipso), căreia se spune că Han i-ar fi redat trăsăturile poetei Veronica Micle, marea iubire a poetului nepereche. Deși realizată din 1930, statuia de pe faleză a fost inaugurată abia în august 1934. Din păcate, Ioan N. Roman (care îl cunoscuse în tinerețe pe Eminescu) nu a apucat să asiste la acest mare eveniment, întrucât a trecut în neființă pe 12 iulie 1931. El a fost inițiatorul acestei idei, alături de profesoara, scriitoarea și traducătoarea Zoe Verbiceanu. I.N. Roman (1866-1931) a fost la rândul său un poet de valoare, el publicând poeme în ziare sau în reviste precum Analele Dobrogei, sub pseudonimul Rozmarin.

Comitetul Pro-Eminescu a fost creat în primele zile din ianuarie 1931 și chiar și după decesul lui I.N. Roman, a continuat să popularizeze opera eminesciană și să strângă fonduri pentru ridicarea monumentului de la Constanța. Secretarul Comitetului, Nicolae Sever Cărpinișan s-a născut pe 6 ianuarie 1900 la Constanța și a decedat tot aici, pe 25 iulie 1975. Cu un doctorat în jurnalism obținut la Sorbona, el a fost un excelent ziarist, activând la mai multe gazete și reviste din oraș, printre acestea numărându-se și Dobrogea Jună a lui Constantin N. Sarry.

În zilele de 24 și 25 ianuarie 1927, în sala Teatrului Elpis au avut loc două concerte ale marelui compozitor, dirijor și instrumentist George Enescu. Cităm din ziarul Dacia: “Enormul auditoriu, la sfârșit, a făcut o grandioasă manifestație de simpatie genialului maestru“.

De-a lungul vremii, George Enescu (1881-1955) a susținut numeroase concerte în orașul lui Ovidiu, el venind prima oară, în vizită, în anul 1906 A concertat la Elpis și înainte de intrarea României în Primul Război Mondial (4/17 martie 1915 și 8/21 ianuarie 1916), dar și imediat după conflagrație (25 aprilie 1919 și 29-30 mai 1921).

În anul 1923, Enescu a venit iar la Constanța pentru un recital, dar de această dată a avut loc un incident neașteptat. Deși toate biletele la recital se vânduseră de mult, sala era aproape goală. Motivul? În aceeași zi, Constantin Tănase și trupa Cărăbuș au decis cu o zi înainte să vină la Constanța și să țină o reprezentație, motiv pentru care constănțenii au luat cu asalt o altă sală orașului, uitând că au bilete la Enescu! Marele maestru s-a supărat și se spune că ar fi zis: “Ce să-i faci? Constanța! Un oraș de negustori!”

Din fericire, cu timpul, supărarea i-a trecut și deși se jurase că nu va mai ține spectacole la Constanța, a revenit și în următorii ani, pe 24-25 ianuarie 1927, pe 20-21 noiembrie 1928, 13-14 decembrie 1930, pe 28 octombrie 1936 și pe 9 noiembrie 1937. De fiecare dată, spectacolele s-au ținut la Elpis, sală despre care Enescu spunea că are cea mai bună acustică din oraș.

Reclama zilei – Magazinul de pielărie CN Tripos & Fils – Cassa fondată la 1862 – Sucursala Constanța – En gros și En Detail – Fabrică și comerț de pielărie. Taplă, bocs, sevreau și diferite alte articole pentru cismărie. Str. V. Alexandri, no.9 (lângă Poștă) (1924).

În fiecare an, pe 24 ianuarie, la Constanța s-a sărbătorit Unirea Principatelor, realizată în anul 1859, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A fost și este un excelent prilej de rememorare și cinstire a istoriei naționale, prin celebrarea acestui prim pas al epocii moderne, anterior marii sărbători din 1918 și făuririi României Mari. Am ales la întâmplare un an și modul în care această sărbătoare a fost celebrată la Constanța. Anul este 1927, când s-au împlinit 68 de ani de la decisivul moment din 1859.

Aflăm din ziarul Dacia următoarele: „Cu obișnuitul fast, aniversarea unirii țărilor române s-a serbat și anul acesta, în orașul nostru. Magazinele, edificiile publice și străzile mai principale au fost pavoazate cu steaguri naționale, prin îngrijirea autorităților și a particularilor. La ora 10 dimineața a avut loc la Catedrala Episcopală un Te Deum în prezența capilor autorităților civile și militare. Compania de onoare cu muzica și Pavilionul Diviziei de Mare, compusă din două plutoane de elevi ai Institutului maritim, a dat onorurile și a defilat… După-amiază, atât la școlile primare, cât și la liceu au avut loc festivaluri ocazionale”.

Doi ani mai târziu, în 1929, s-au împlinit 70 de ani de la Unirea Principatelor. Cu această ocazie, Dobrogea Jună și, cel mai probabil, directorul ei, Constantin N Sarry, publica un mesaj emoționant: “Cel ce vine mai devreme, ia locul întâi. Zicala este veche și de minune potrivită pentru 24 ianuarie. Anul trecut, îndeosebi, am serbat pe rând toate datele unirii provinciilor la sânul țării mame. Am serbat astfel Unirea Basarabiei iubite, a dulcei Bucovine și a scumpului Ardeal. Fiecare ocazie, acolo, în capitala respectivă, a stârnit entuziasm de zile mari, iar în întreaga țară, sărbătoarea cuvenită. (n.n. Ziarul  se referă la celebrarea din 1928 a Zece ani de la Unirea din 1918. Nu se menționează faptul că tot în 1928 a avut loc și Semicentenarul Dobrogei, un moment deosebit pentru istoria provinciei noastre). Era însă o vreme când Unirile de mai apoi apăreau în vis numai. După actul lui Vodă Cuza s-a dat însă ființă într-o bună zi sărbătorei de la 24 ianuarie – și ziua accea, venind cea dintâi să sfințească actul unirii, a rămas și bine este să rămână deapururea, și pentru întregul neam românesc, Sărbătoarea Sărbătorilor – Sfânta și Marea Zi a Unirilor. Astfel, serbîm astăzi a 70 aniversare a Unirii Moldovei cu Muntenia”.

Pe 24 ianuarie 1929, una dintre festivitățile importante din Constanța a fost Festivalul Unirii, organizat de societatea Astra Dobrogeană la Cinema Regal (mai târziu Cinema Popular). După festivitățile din sală s-a mers în Piața Grand, la intersecția bulevardelor Ferdinand cu Carol, unde ceremoniile au continuat cu muzică militară, spre deliciul publicului constănțean, prezent în număr impresionant.

Reclama zilei – Ottoman America Line – Marele Vapor Transatlantic Gul Djemal va pleca din 25 ianuarie din Constanța pentru New York, via Constantinopol și Marsilia. Se primesc mărfuri și pasageri Cls I, II și III. Pentru reținerea locurilor și alte diferite informațiuni rog a vă adresa la Agenția Nico Desalermo, str. D.A. Sturdza 41. (1922)

Sâmbătă, 24 ianuarie 2026, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța oferă acces gratuit publicului în toate punctele muzeale din structura sa.

Programul de vizitare:

• Edificiul Roman cu Mozaic:                                                       09:00 – 17:00;

• Mormântul Pictat Hypogeu:                                                         09:00–17:00; 

• Cetatea Capidava:                                                                         09:00–17:00;

• Cetatea Carsium Hârșova:                                                            08:00–16:00; 

• Complexul Muzeal Histria:                                                          09:00–17:00; 

• Complexul Muzeal Tropaeum Traiani – Adamclisi:                    09:00–17:00;

• Centrul Hamangia / Muzeul „Axiopolis” Cernavodă:                  09:00–17:00.

Ultima intrare la punctele muzeale va fi la ora 16:30, iar la Cetatea Carsium Hârșova, la ora 15:00.

          Vă așteptăm cu drag!

Pe 23 ianuarie 1900, Comisia Interimară a comunei urbane Constanța a convocat o adunare a brutarilor din oraș, cărora le-a cerut să scadă din prețul produselor oferite, întrucât puterea de cumpărare a constănțenilor și a populației din mediul rural era una foarte scăzută. Criza pâinii se declanșase în contextul unei foamete generalizate ce bântuia în întreaga regiune. Brutarii convocați de autorități nu au fost de acord cu cerința administrației, iar prețurile au rămas aceleași, prohibitive pentru mulți. Era o situație gravă, pe care trebuia să o gestioneze recent numitul (din ianuarie) președinte al Comisiei Interimare, profesorul de istorie și avocatul Ion Bănescu, ulterior primar în perioada 1905-1907.

Referitor la această criză, ziarul Constanța a publicat în aceeași zi un amplu articol intitulat “Foametea și Milioanele Constanței”, în care era prezentată întreaga situație: “Se știe că în Dobrogea bântue foamea, îngrozitor de chinuitoare, și că administrația Constanței, în scopul de a evita o năvălire în oraș a celor flămânziți, a fost nevoită să intervină în mod oficial ca cei ce mai au din provziunile distribuite lor, să împartă celor amenințați mălaiul necesar, ….până pe 15 ianuarie. Termenul  a trecut deja de o săptămână ,fără a se fi contractat măcar cele 20 de milioane de hectolitri de porumb necesare, ce erau de distribuit. Tătarii își taie caii de-i mănâncă iar românii din satele noi, vitele albe, a căror carne o mănâncă fără o bucată de pâine ori legume… administrația s-a văzut nevoită a da ordin să se oprească cu forța venirea sătenilor în oraș… Nu s-a făcut în toamnă o palmă de arătură țărănească, în tot județul, n-are nimenea un bob de orz sau de grâu pentru sămânța de primăvară. Informațiile au fost scrise în Memoriul prezentat Măriei Sale Regelui (Carol), de către delegațiunea județeană, Semănăturile principale de primăvară încep în Dobrogea la sfârșit de februarie, terenul e peste tot nisipos și totdeauna uscat în martie. Și din aceste producte nu se găsesc de vânzare nici zece kile în toate magaziile Brăilei, nici în ale Galaților, nici în tot restul țării românești”.

Ziariștii de la Constanța acuzau administrația constănțeană că nu are bani de provizii pentru înfometații din județ, dar că găsește fonduri pentru angajarea unor avocați în diversele procese civile aflate pe rol la București. Gazeta reproșa faptul că, tocmai în ziua de 23 ianuarie, Primăria aprobase angajarea avocatului Butter (Unt, în traducere!), pentru suma de 500 de lei (plătiți pe loc) și scria cu ironie: “Noua eră la Primărie s-a inaugurat așadar destul de bine😊)), cu pâine și UNT!”.

Trebuie înțeles contextul istoric al problemei. În 1899 fusese foamete în toată țara, însă județele Constanța și Tulcea nu beneficiau de ajutoare din partea statului așa cum se întâmpla în alte zone, Dobrogea fiind încă, la acea vreme, o provincie cu regim excepțional. Foametea din 1899 lovise, așadar, cu mai multă putere spațiul dintre Dunăre și Mare. Seceta prelungită a distrus recoltele de grâne într-o zonă deja săracă, în care se practica preponderent agricultura de subzistență. Recolta precară a condus implicit la inaniție și la acumulări de datorii. Malnutriția slăbea imunitatea indivizilor și favoriza izbucnirea și răspândirea unor epidemii de holeră și tifos, adesea soldate cu numeroase victime. Foametea din 1899 a fost, așadar, una locală, endemică, o criză alimentară ce s-a prelungit și în următorii ani. Autoritățile au încercat din răsputeri să o țină în frâu, dar nu dispuneau de suficiente instrumente pentru aceasta. Chiar și în aceste condiții, oamenii au supraviețuit, au găsit soluții și au mers mai departe. De pe urma crizei alimentare din acele vremuri rămân doar consemnările din ziarele vremii…

Reclama zilei –Anunciu: Avem onore a aduce la cunoștința onorabilului public că s-a deschis în acest oraș, pe strada Mircea cel Mare (fosta farmacie a dlui Bombcheș) o Fabrică de Rahat și Halva – sucursala fabricei noastre din Galați – la care fabricăm și vindem angro și în detail Rahaturi, Halvale, diferite dulcețuri de munte, Bombone, Confeturi, Prăjituri și diferite alte mărfuri de această branșă, cu prețurile cele mai convenabile. Mărfurile acestea le vindem garantând de calitatea lor bună. Primim comandă de orice cantitate, pe care le executăm prompt. Avem mare speranță că onoratul public nu va lipsi a ne da concursul lor. Cu stimă – E. Crondira și V. Limberopulos. (1894)

Unirea Principatelor Române a fost celebrată la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța printr-un eveniment plin de emoție, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și în colaborare cu Muzeul Național al Marinei Române și Societatea de Științe Istorice din România Filiala Constanța.

Copiii au avut un rol esențial, aducând în prim-plan semnificația istorică a zilei de 24 ianuarie, prin prezentări, intervenții documentate și momente artistice.

Invitați speciali ai evenimentului au fost muzeografii dr. Silvia Ioniță – Muzeul Național al Marinei Române – și dr. Costin Scurtu – Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Filiala Constanța. Au susținut prezentări elevele Nicoleta Popa (Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța), Roberta Voinea (Școala Gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu” Constanța), Maria Boca (Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța), precum și Luca Voinea (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța).

Publicul a avut prilejul să urmărească momente artistice susținute de Irina Sauca, surorile Valentina Eugenia și Maria Georgiana Nae, Andrei Zelca și Paul Bâtlan (Școala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hașdeu” Constanța), preșcolarii de la Grădinița „2 Pitici” Constanța și Răzvan Decu (Colegiul de Arte „Regina Maria” Constanța).

La manifestarea culturală au participat elevi de la Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, Școala Gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu” Constanța, Grădinița „2 Pitici” Constanța și Școala Gimnazială nr. 12 „B. P. Hașdeu” Constanța. Aceștia au avut pril

Evenimentul a fost organizat de dr. Lavinia Dumitrașcu și drd. Oana Grigoruță, din cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, care au fost sprijinite de asistenții Luca Voinea (Colegiul Național „Mihai Eminescu”) și Alexandru Popescu (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”).

/

Pe măsură ce rănile Primului Război Mondial se vindecau, iar negrele amintiri ale ocupației germano-bulgare se estompau, Constanța a intrat pe drumul ascendent al dezvoltării. Orașul s-a mărit, populația a crescut, iar străzile “de sus”, de dincolo de Bulevardul Ferdinand și până în Bd. Regina Maria (astăzi Bd. Mamaia), au devenit tot mai animate. Sute de familii s-au stabilit în această zonă, care, cu doar câteva decenii în urmă, fusese considerată la marginea orașului. Dezvoltarea acestui cartier a venit cu bune și cu rele, pentru că locuințele familiale de pe Mihăileanu, Cuza Vodă, Ștefan cel Mare, Griviței etc., se ridicau acum lângă stabilimente mai rău famate sau în zone cu o activă viață comercială.

Pentru a înțelege mai bine ce se întâmpla în mod concret, cităm dintr-un articol publicat pe 22 ianuarie 1925 în ziarul Dacia și intitulat “O stradă oropsită”, care făcea referire, în principal, la strada Cuza Vodă. Cele afirmate în material sunt confirmate de procesele-verbale ale ședințelor Consiliului Municipal, consultate de către specialiștii MINAC: “Ulița e veșnic inundată în noroi și lături, datorită atât obiceiului rău al unor locatari ce aruncă zoaiele în drum, cât și faptului că la intersecția cu Scarlat Vârnav (n.n. astăzi Răscoalei din 1907) e o stațiune a căruțașilor. De cum se înserează, întunericul domnește pe întreg cuprinsul străzii punând în pericol pe trecători de a cădea în gropile de canalizare fără capace. Furgonetele serviciului de salubritate nu trec cu lunile, ceea ce face ca gunoaiele să zacă tot atât timp prin curțile oamenilor. Apoi, alte delicii: Nu e noapte să nu se întâmple scandaluri pe la casele de prostituție ori pe la șantanele (localuri, bodegi) ce se țin lanț pe stradă… “.

 Interesant este faptul că Primăria Municipiului dăduse dispoziție încă din 1924 ca aceste localuri să fie desființate, iar casele de toleranță să fie mutate la marginea orașului; însă, din motive necunoscute, aceste decizii nu fuseseră aplicate. În finalul articolului, gazetarii conchideau: “… Și tot astfel e situația și pe multe alte străzi centrale ale orașului precum Scarlat Vârnav, Griviții, General Manu, etc.” Problemele de pe Cuza Vodă și de pe străzile învecinate au persistat pe tot parcursul anului, în ciuda eforturilor făcute de administrație.

Rămânem în zona administrării orașului, dar de această dată facem un salt în timp, până pe 22 ianuarie 1931, când are loc o ședință a Consiliului Municipal al Primăriei Constanța, condusă la acea vreme de profesorul Gheorghe Popescu. Informațiile de față au fost culese din Dosarul 45/1931, fond Primăria Constanța, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Constanța. În cadrul ședinței, conform procesului verbal încheiat, ajutorul de primar Dan Alecu a arătat următoarele: “în timpul furtunei de zilele trecute, aproape în întregime liniile firelor electrice s-au rupt, așa că iluminatul public și cel particular rămân întrerupte până la restabilirea lor, urmând ca populațiunea să întrebuințeze petrol. Pentru a pune populațiunea orașului la adăpostul speculei ce s-ar face de către comercianții ce vând petrol propunem să se emită o ordonanță”. Este emisă această ordonanță, aplicabilă din 31 ianuarie 1931 și care prevede următoarele: Prețul petrolului (gaz) lampant să fie unul fix, 3,40 litrul la en-gros și 5 lei litrul, preț cu de-amănuntul; petrolul se va vinde neamestecat cu apă; comercianții ce vând produsul trebuie să afișeze prețul în prăvălie. Cei care nu au respectat prevederile și au făcut speculă sau au provocat ridicarea prețurilor, s-au ales cu marfa confiscată și au fost dați în judecată în conformitate cu legea speculei și a art. 385 Cod Penal.

Încheiem radiografia zilei cu o informație interesantă. Pe data de 22 ianuarie 1933, gazetele urbei scriau despre inaugurarea primei Școli de Gospodine din localitate. Cităm din ziarul Dacia: “ În dorința de a contribui la ridicarea spiritului gospodăresc și social al femeii, preum și la dezvoltarea industriei casnice, Asociația pentru Emanciparea Femeilor, Secția Constanța, de sub conducerea d-nei Maria S Dimitriu Castano, a înființat o școală de gospodărie ce va funcționa în fostul local al orfelinatului Grănicerul Mușat din Anadolchioi”. Inaugurarea școlii a avut loc chiar pe 22 ianuarie 1933, ora 11, în prezența autorităților. “Această școală, având și internat, va primi înscrieri și de la țară, pentru a putea îndemna și pe fiicele de săteni pe tărâmul practic al gospodăriei și industriei casnice” mai consemnează Dacia.

Reclama zilei – Marele Hotel Metropol, str. Elena no.10, lângă Ovidiu. Intrat exclusiv sub direcțiunea dlui Mișu Georgescu și înzestrat cu tot mobilierul nou, cu sobe de teracotă – Sobe ce nu se găsesc la nici un alt hotel din localitate – e pus la dispoziția vizitatorilor Constanței, la orice timp din zi și din noapte. Urmele vechii administrațiuni Gerachi sunt șterse cu desăvârșire. Se dau camere și cu luna. Prețuri modeste (1906).

Mențiune – Clădirea H. Metropol nu mai există astăzi. Paralelă cu str. Ovidiu, Strada Elenă este actuala N. Titulescu (fostă și Lascăr Catargiu în perioada interbelică). Mișu Georgescu este antreprenorul care în 1909 avea să ridice (pe aceeași stradă) Cabaretul Britania.

Luna ianuarie a pus mereu probleme, vremea rea dând bătăi de cap autorităților portuare. Pe 21 ianuarie 1930, valurile bătrânului Pont Euxin au lovit cu putere digul de larg, provocând stricăciuni foarte serioase; în unele locuri, plăcile din structura platformelor de protecție fiind rupte și scufundate în adâncuri. Serviciile portuare au intervenit de urgență, încercând să repare zona afectată și să evite, astfel, alte eventuale pagube. Nu doar portul avea probleme serioase atunci când Constanța se afla sub cod de furtună. Rețeaua telefonică avea și ea de suferit, cu precădere circuitele București – Constanța. Urbea lui Ovidius se modernizase, iar acest serviciu telefonic (intern și extern) era extrem de important pentru buna desfășurare a activităților cotidiene.

Ziarul „Dacia” scria următoarele în acea zi: “În repetate rânduri, prin coloanele acestui ziar, am relevat calamitatea ce o reprezintă situația deplorabilă a circuitelor telefonice București – Constanța. E suficient ca vântul să își mărească intensitatea pentru ca orașul și întreaga regiune a Dobrogei să fie complect izolate de restul țării. Incontestabil, faptul nu este numai alarmant, dar și ridicol în același timp. Pe un traseu de cca. 300 de km, distanța aproximativă dintre capitală și orașul nostru, nu se pot obține convorbiri pe motiv că-i firul deranjat. În fond, există două circuite dintre care unul rezervat exclusiv centralei București. În consecință, cererile de convorbiri locale trebuie satisfăcute de un singur fir. Totuși, din cauze multiple și acest ultim fir nu este în măsură a face față cerințelor de prim ordin, întrucât funcționează în mod detestabil”.

Gazetarii prezintă și cauzele acestei situații de fapt. Organele poștale folosesc materiale de rulment de calitate inferioară și, implicit, au loc dese întreruperi de fiecare dată când se întețește vântul. Se specifică faptul că o ploaie urmată de un îngheț sau o furtună (obișnuită la noi în zilele de iarnă) sunt de ajuns pentru a face imposibile convorbirile. În Constanța anului 1930 există zilnic, în medie, aproximativ 500 de cereri de convorbiri, iar dintre acestea cele mai multe nu pot fi realizate din cauza deselor întreruperi. Acest lucru afectează sectorul economic, tranzacțiile comerciale, dar și transmiterea știrilor și a informațiilor de tot felul către capitală și restul țării. Din cauza rețelei telefonice slabe, orașul este practic izolat de restul țării, la nivel informațional, la fiecare furtună mai serioasă. Ziariștii de la „Dacia” propun și soluția salvatoare – realizarea unui cablu subteran între urbe și capitală, evitându-se astfel orice contact cu intemperiile. Furtunile Dobrogei afectau nu doar telefoanele, ci și transportul poștal, scrisorile (din și spre Constanța) ajungând iarna la destinație cu mari întârzieri.

În ciuda problemelor prezentate mai sus, viața cotidiană își continuă cursul. Gazetele prezintă adesea cancanuri din vremuri de furtună, ca să le spunem așa: “Domnul DC Marcu, din strada GE Grigorescu nr.3 s-a prezentat poliției reclamând că a dispărut de acasă soția sa, în împrejurări misterioase. Rezultatul cercetărilor a fost surprinzător pentru dezolatul soț: consoarta a fost găsită în compania unui tânăr, anume Ghe. Ionescu, cu care intenționa să o șteargă din oraș”. Probabil vremea rea din a noastră Dobroge i-a împiedicat pe cei doi “porumbei” să prindă, la timp, un tren salvator, așa că nu au apucat să evadeze și au fost obligați să suporte oprobriul public!

Reclama zilei – Teatrul Cinema Arena Grand – Cu începere de astăzi și până joi, pe lângă bogatul program de cinema, cu Distrugerea Parisului, se va reprezenta și cele ce urmează. Deci respectați sacrificiile! Trupa de Liliputani, care s-a produs cu un succes formidabil la cele mai mari localuri din lume (1926).