5 ianuarie 1895 – Problema apei potabile și sacagii
Apa potabilă a fost întotdeauna o problemă la Constanța, de-a lungul veacurilor. Exilatul poet latin Publius Ovidius Naso se plângea de calitatea ei și vorbea despre dificultatea de a procura apă cu adevărat bună de băut. Se întâmpla așadar în sec.I d.H, în vechea cetate a Tomisului și situația a dăinuit și în epocile viitoare. Este drept că, la un moment dat, romanii au construit apeducte și au reușit să rezolve, pentru un timp, problema aprovizionării. După perioada romano-bizantină, sursele istorice medievale vorbesc puțin despre Constanția sau Constantiniana, noul nume al așezării. Se știe însă că în timpul stăpânirii otomane (1418/1421 – 1878), problema apei a devenit din nou stringentă. Nici în epoca modernă situația nu a fost remediată total.
Redăm mai jos fragmente dintr-un articol apărut pe 5 ianuarie 1895 în ziarul Aurora, material care reflectă situația existentă:
“Chestiunea apei, am mai zis, este una din principale și vitale chestiuni ale orașului Constanța care ar trebui să preocupe nu numai pe autorități, dar și pe fiecare locuitor în special. Populațiunea din Constanța, în lipsă de apă bună, își procură apa din puțurile de la Anadolchioi, de la Ceșmea și de la puțurile particulare din oraș. Toate aceste ape sunt rele pentru faptul că nu sunt păzite regule de higienă pentru ele…”
Cișmeaua menționată în articol este Cișmeaua Otomană, monument istoric ce există și astăzi, la intersecția străzilor Bd. Tomis colț cu Aurel Vlaicu, un obiectiv aflat în proprietatea RAJA. În zona aceasta au existat mereu surse de apă potabilă de bună calitate însă Cișmeaua a fost construită efectiv în anul 1864, în timpul sultanului Abdul Aziz (1861-1876). Un conducător reformator, acesta a mai rămas în istoria Constanței (numită până în 1878 Kiustenge) prin două realizări: în timpul său au fost ridicate Geamia Hunchiar (1867) și Biserica Greacă Methamorphosis (sfințită în 1868), primul lăcaș de cult creștin din localitate. Trebuie menționat că în 1895, Cișmeaua Otomană se afla la o distanță de peste 5 km de orașul Constanța.
“… Apa de la Ceșmea, deși vine de la niște surse bune, totuși, în calea ei, pe o distanță de vreun km, trece prin locuri mlăștinoase, conductele nu sunt bune și apa infectă și plină de microbi se strecoară în conductă și o contaminează iar oamenii o beau de bună…”. Nici celelalte două surse de apă, nu sunt recomandate: cea din puțurile din Anadolchioi (sat la acea vreme) este infectată pentru că fântânile stau deschise și “sunt expuse la necurățenii ridicate de vânturi”, iar cea din oraș (puțurile de pe strada Mangaliei) este extrasă de particulari cu mori de vânt dar depozitată în condiții total neigienice.
Dincolo de originea apei și de modul de captare a acesteia, gazetarii trag un semnal de alarmă și în ceea ce privește transportul și specula. Astfel, ei îi atacă pe sacagii care aduc apa în centrul orașului:
“Sacagii cari transportă apa clienților din oraș, pe lângă că au niște butoaie infecte de ți-e scârbă să bei din ele, încă sunt și așa de mici încât abia conține opt-zece căldări de apă și pentru aceea pretinde 30-50 de bani pentru o saca din oraș, 60-90 de bani pentru cea din Anadolchioi și un 1 leu și 50 de bani, chiar 2 lei, pentru o saca de la Ceșmea. Și când te gândești că totuși te trag pe sfoară aducându-ți în loc de apă de la Anadolchioi apă de la puțurile din oraș cu drept cuvânt te cuprinde indignarea… Nu mai vorbim că de cele mai multe ori sacalele sunt pe jumătate goale…Cu această ocaziune atragem atențiunea autorităților competenteasupra acestora… să ia cuvenitele măsuri de urgență… încât apa să devină mai puțin vătămătoare. Iar în privința sacagiilor, aceștia să fie obligați a avea butoaie mai mari, mai curate, sau să reducă prețul și dacă se poate, să se pună chiar preț fix, ca la pâine, căci și acesta este un articol indispensabil pentru existență!”
Evident, problema apei potabile la Constanța nu s-a rezolvat în acel an și nici în deceniile următoare. Este drept însă că autoritățile au început să impună reguli dure de respectare a igienei și să prevadă sancțiuni drastice. Pe măsură ce orașul s-a dezvoltat, s-a mărit și s-a modernizat, autoritățile administrative și sanitare s-au asigurat ca apa să fie de bună calitate, pentru a se evita izbucnirea unor epidemii. Schimbarea conductelor, instalarea utilităților aveau să transforme în bine orașul. Sacagiul a rămas mult timp o imagine pitorească a Constanței, o amintire a orașului cu iz oriental.
Reclama zilei –Societatea Vapoarelor Ellene de Navigațiune pe Mare N. Patrichios&Comp face cunoscut onor, public, că vapoarele sale fac curse regulate în fiecare săptămână, între Constanța și Constantinopol, și atât la ducere cât și la întoarcere ating porturile Varna și Burgas. Pe lângă pasagerii de clasa I și clasa III mai primesc și tot felul de mărfuri ca și animale, cu prețuri convenabile. Pentru orice informațiuni a se adresa la Agenția de la Portul Constanța la domnii Macri &Svoronos. (1895)
-Byron Steamship Company – Linie Regulată și rapidă Constanța – New York cu Megali Hellas, a sosit pe 3, pleacă pe 5 ianuarie – Vapor transatlantic – Vase acomodate cu tot confortul modern. Pentru bilete și informații M. Embiricos – str. Lascăr Catargi no.28. (1922)
(Mențiune – strada Lascăr Catargiu este actuala stradă Nicolae Titulescu, pe care se află monumente importante precum Casa cu Lei, Hotel Intim (fost Regina), Catedrala Catolică Sfântul Anton, Casa Embiricos (fosta companie de navigație). Casa Manicatide, etc.
