Strada Arhiepiscopiei nr. 7, Piața Ovidiu, Constanța

Strada Arhiepiscopiei nr. 7, Piața Ovidiu, Constanța

22 noiembrie

22 noiembrie – Sanctuarul zeului Mithras din Peștera lui Adam

În fila de calendar de astăzi prezentăm două monumente sculpturale și epigrafice, legate de cultul mithraic, oferite de “tatăl”, părintele Flavius Horimos, sec.II p.Chr. Descoperite în Cheile Dobrogei, în Peștera La Adam, obiectele fac parte dintr-un altar al zeului Mithras, divinitate de origine orientală, devenită foarte populară și în epocă romană, mai ales în rândul militarilor. Zeul supranumit și Cel Născut în Stâncă era adorat în peșteri sau în subsoluri boltite care păreau grote. Cultul său nu comporta ceremonii publice, ci implica mistere. Participanții la aceste  ceremonii secrete erau toți inițiați și împărțiți ierarhic, pe grade. Fidelilor li se reamintea grota în care s-a născut zeul, dar și locul în care Mithras a târât Taurul, l-a ucis și l-a sacrificat (Tauroctonie), consumând carnea în compania Soarelui.  Cele cinci piese descoperite în Paștera La Adam sunt: două  reliefuri, două  altare  şi o masă  votivă), toate închinate zeului Mithras.

Prima dintre piesele cele mai importante este un basorelief cu o schemă iconografică clasică: zeul este îmbrăcat în costum oriental, sprijină genunchiul pe taur se pregătește să îl omoare (Tauroctonie). El este figurat sub bolta grotei sacre, și îi are de o parte și de alta pe Cautes și Cautopates, purtătorii de torțe  și însoțitori ai zeului. Sub taur apare șarpele, iar din dreapta se repede spre gâtul taurului un câine, ambele animale așteaptând să bea din sângele animalului ucis. În colțurile reliefului, deasupra bolții, sunt figurați Sol (dreapta) și Luna (stânga) Este un basorelief inedit pentru că la finalul inscripției în greacă, apare numele sculptorului, Phoibos din Nicomedia, aceasta fiind singura mențiune a unui sculptor pe monumentele din Dobrogea antică. Datarea piesei este sfârșitul sec. II – început de sec. III p.Chr.

Cea de a doua piesă foarte importantă a sanctuarului este relieful de calcar în care Mithras ucide taurul sub bolta grotei sacre. Zeul îmbrăcat în costum oriental sprijină un genunchi pe spinarea animalului, îi prinde botul și se pregătește să îl înjunghie. Sub taur se află șarpele, în laterale Cautes și Cautopates, iar în colțuri busturile Sol și Luna.

Extrem de popular în Imperiul Roman, cultul lui Mithras (devenit Sol Invictus – Soarele Biruitor) a decăzut la finele sec.IV p.Chr,, după ce creștinismul a devenit singura religie oficială a imperiului  iar celelalte credințe, cele păgâne, au fost interzise.

Reclama zilei – La Drapel – Coloniale – Delicatese – Băuturi. D. Constantinescu&G.Filipescu. Constanța, Strada Carol 32. Cea mai higienică bodegî din oraș. (1924)

Mai mult
21 noiembrie

21 noiembrie. D’ale urbei –  O tragedie aeriană, problema malurilor, un incendiu și alte evenimente

„Accident mortal de aviație! Eri la orele 10 dimineața, hidroavionul tip „Savoia” No. 7, pilotat de către sublocotenentul Grigore Todorescu, de la o altitudine de 866 m, a căzut în vrie. Eforturile depuse de către pilot pentru a restabili aparatul au fost zadarnice. Vertiginos, hidroavionul s-a prăbușit în lacul Siutghiol, în apropierea Palatului Regal. La locul nenorocirii au alergat câteva plutoane și ofițerii de la școala de tir și bombardament. Scafandrii hidroscalei au intrat în apă, unde au căutat să găsească corpul nefericitului aviator. Lucru curios, pilotul, cu toat că era legat de carlingă, nu a mai fost găsit lângă aparat. După trei ore, cadavrul a fost descoperit la 566 m. de locul accidentului, unde a fost târât de curent. O anchetă a fost deschisă de parchetul militar împreună cu comandantul hidroscalei. A fost anunțată telegrafic familia mortului, care locuește în Focșani, precum și inspectoratul aviației. Ancheta continuă.” (Dacia, 1929)

„Noi surpări de maluri! Pericolul permanent ce îl constituie dărâmarea malurilor mării în porțiunea dintre Biserica Elină și Tăbăcărie, pare a se accentua. Săptămâna trecută o nouă deplasare a terenului s-a înregistrat în apropiere de Spitalul Miltar. Faptul acesta e de natură să producă o legitimă îngrijorare a proprietarilor de imobile din partea locului.” (Dacia 1929)

„Patru magazine distruse de incendiu! Astă-noapte, la orele 3.20, un incendiu s-a declarat la imobilul din strada Carol No. 105, ocupat de patru magazine. Flăcările au fost observate la început eșind din acoperișul magazinului „La Capela” a pălărierului C. Spiliadis și grație vântului puternic, înainte încă de sosirea pompierilor, ele s-au propagat cu iuțeală și asupra magazinelor „La Croșeta” a d-lui L. Kahane, a fructăriei d-lui Gh. Pandelidis și a magazinului de ceasornicărie „Cronometru” a d lui N. D. Nșanian. Cu toate eforturile depuse de către posturile de pompieri sub comanda d-lui lt. Picioruș, imobilul a fost consumat de incendiu pân la temelii. Era o clădire veche, cu despărțituri de scânduri, ceace a înlesnit deslănțuirea vertiginoasă a incendiului. Parchetul a delegat pe d. polițaiu Dobrescu cu facerea anchetei. Pagubele sunt considerabile. Toți negustorii dăunați erau asigurați. Imobilul distrus aparținea d-lui A. Bohdjelian.” (1929)

„Cronica sportivă – Sfârșitul primului tur al campionatului de foot-bal. Cu ultima întâlnire dintre Elpis și Marina, s-a terminat primul tur al campionatului de foot-ball al districtului 7, pentru categoria întâia. Rezultatul acestei întâlniri a schimbat însă situația în clasamentul general. De altfel, nu este lucru ușor, ca „Elpis“ să dispună de „Marina“ cu severul rezultat de 9—1.  Pentru a se putea face o constatare justă, vom vedea mai jos situația actuală a grupărilor. În frunte se află „Victoria”,campiona regiunei Muntenia la categoria doua, care are 8 puncte în clasament, fiind la egalitate de puncte deci cu „Kiazim“ care prin situația golurilor date și primite , urmează a doua. În al treila loc se află ,Elpis“cu 6 puncte, la egalitate cu gruparea „Tricolor” care este a patra, aceasta datorindu-se tot diferenței de goaluri primite. Al cincilea loc este ocupat de„Săgeata” care printr-o situație fericită, a obținut două puncte în clasament, în urma unui match câștigat la masa verde din partea „Marinei”. Ultima clasată este gruparea„Marinei” care prin împrejurări nefericite a trebuit să plece pavilonul, în toate celelalte patru matchuri. În urma acestei clasificări, campionatul în primul tur revine grupării „Victoria” La matchurile din turul de primăvară, lupta va fi foarte aprigă, între primele patru grupări clasificate, pentru obținerea titlului de campion al acestui district.” (Dacia, 1929)

Reclama zilei –  „Banca Centrală de Comer’ SA, str. Petru Rare; no.5 face toate operațiunile de bancă Incasso – Împrumuturi – Scont.  Garanții în efecte de stat” (1929)

Mai mult
20 noiembrie

20 noiembrie – Două inscripții de la Tomis – Epifania și micul Lilas

Astăzi continuăm calendarul istoric cu prezentarea a două inscripții funerare deosebite, care se află pe mica alee ce duce din Piața Ovidiu la Edificiul Roman cu Mozaic. Primul artefact este cel al unei  doamne din înalta societate tomitană. Multe femei ale Tomisului antic au rămas în istoria locului grație acțiunilor lor de binefacere și a modului în care au contribuit la viața și dezvoltarea cetății. Este și cazul acestei Epifania, care a trăit în sec.II-III p.Chr.

Din inscripția sa funerară, scrisă în limba greacă, aflăm că era născută în Grecia, din mamă ateniană și tată din Hermione, oraș din sudul provinciei elene Argolis.  A avut o viață plină de aventură, cel puțin un timp: “Am văzut multe ținuturi și am plutit pe tot întinsul mării, căci îmi erau armatori și tatăl și soțul, pe care, după moarte, i-am așezat, cu mâini curate, în mormânt. Cu adevărat fericită îmi era înainte viața”. Potrivit epigrafiștilor care au studiat inscripția, moartea prematură a celor doi bărbați din viața Epifaniei ar fi putut fi provocată de pirații care bântuiau în acele vremuri coastele Pontului Euxin și ale Mediteranei.

După dubla tragedie, Epifania s-a stabilit la Tomis și s-a implicat în binefacerea sărmanilor: “…m-am născut între muze și m-am împărtășit din bunurile înțelepciunii. Ca femeie, unor femei am dat mult ajutor soțiilor părăsite, stăpânită fiind de sentimente pioase. De asemenea, am ajutat mult pe cea reținută pe patul de suferință…”.

Ce se mai cunoaște este faptul că la Tomis, Epifania și-a refăcut viața, căsătorindu-se cu un bărbat născut în Ancyra (astăzi Ankara, Turcia) și care i-a supraviețuit: “Hermogenes, ancyrianul și tomitanul, din tribul Oinopes, plin de recunoștință față de soția sa, a consacrat acest monument, ca amintire.”

Numele grecesc Epifania vine din termenul epifanie care reprezintă o revelație a unei realități sacre sau a unei lumi mistice.

Nu departe de inscripția Epifaniei, pe aceeași alee, se află monumentul funerar închinat unui copil…Altarele funerare de la Tomis fac adesea referire la soartă și la faptul că aceasta nu poate fi nicidecum știută sau schimbată de către muritori. Este și cazul frumoasei stele funerare (probabil din sec.IV p.Chr.) dedicată copilului Lilas, de către tatăl său Bassianus. În relief, copilul este reprezentat alături de părinții săi. Este o epigramă sub formă de dialog: trei versuri îi aparțin copilului defunct, trei părintelui îndurerat, iar ultimul fragment este salutul către trecători. Textul ne spune următoarele:

“Amintire. Nimic nu depinde de oameni, toate se învârtesc sub puterea destinului. Căci și eu m-am străduit să îmi cresc un copil și să îl îndrum spre realizarea speranțelor. Dar voinței mele i-a luat-o înainte hotărârea destinului, prin acest mormânt.”

          După cum e hotărârea destinului, dragii mei, mi-am plătit soarta ce era cuvenită înainte de a ajunge la vârsta maturității și a intra în rândul bărbaților. Fiind eu copil, mic și tânăr, mă numeam Lilas.”

„Căruia i-am ridicat acest mormânt, așa cum trebuia, eu Bassianus, tatăl, împreună cu soția mea Ianuaria, cea prea mult înlăcrimată, jelind împreună nașterea fără suferință a copilului. Salutare, trecătorule, și iarăși sănătate pentru ceilalți”

Pierderea lui Lilas a fost, categoric, o tragedie. Se întâmpla însă într-o perioadă în care mortalitatea infantilă era extrem de mare din cauza numeroaselor epidemii și boli existente. Procentul copiilor ce ajungeau la maturitate era unul mic iar media speranței de viață la adulți nu depășea 35-40 de ani. Cu toate acestea, aceste texte milenare se încheie mereu în notă optimistă, fiind un îndemn adresat trecătorilor să trăiască cu intensitate, atât timp cât destinul le oferă…

Reclama zilei – Tineri, bătrâni, femei și bărbați! Dqcă vreți să întineriți, beți numai Vin Vârtos de la Restaurant Capato, strada Tomis no.11, colț cu Mircea, unde se găsesc și cele mai variate preparații de pescărie, care au făcut ca ani de zile reputația acestui local să rămână neștirbită. Prețuri moderate. Curățenie ireproșabilă! (1924)

Mai mult
19 noiembrie

19 noiembrie – Sarcofagul tomitanului Alexandros

Fila de astăzi o dedicăm unui monument deosebit, aflat în Micul Parc, în Lapidariumul din vecinătatea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Vorbim despre un sicriu de marmură cu inscripție în limba greacă. Este așa numitul Sarcofag al tomitanului Alexandros, descoperit în anul 1959, pe strada Cuza Vodă, cu ocazia unor lucrări civile. A fost spart încă din antichitate, astfel că astăzi se poate vedea doar relieful ce îl reprezintă pe defunctul ce i-a dat numele. Inscripția aflată pe latura lungă frontală a fost tradusă astfel: „Salutare, trecătorule! Alexandros, fiul lui Zmaragdos, din tribul Oinopes, binefăcător, a făcut sarcofagul, pentru el și pentru soția lui Kyrilla, fiică a lui Philocles…”.

Monumentul a fost datat în timpul dinastiei Severilor, undeva la finele secolului II – începutul sec.III p.Chr, o perioadă de puternică dezvoltare a urbei, care a ajuns să dobândească supranumele de “prea strălucită metropolă a Pontului Stâng”.  Se prespune că în latura stângă, opusă reliefului lui Alexandros, s-a aflat bustul soției Kyrilla, dar acea parte a monumentului a fost spartă, probabil, încă din antichitate. Pe monument se regăsește și imaginea Meduzei, simbol al metamorfozei și protectoare a mormintelor.

Fără îndoială, Alexandros a fost un om de seamă al cetății, bogat și implicat în viața orașului (“binefăcător”),și care făcea parte din tribul Oinopes, unul din triburile Miletului, identificate la Tomis. El și-a permis luxul de a comanda un sarcofag impresionant, realizat pe bani grei, din marmură de cea mai bună calitate, adusă din Grecia mama.

Cuvântul „sarcofag” se traduce din greaca veche ca „devorator de carne”, fiind compus din sarkos (carne) și phagein (a mânca, a devora) Denumirea se datora unei credințe din antichitate potrivit căreia o piatră calcaroasă, luată dintr-o anume carieră din zona Troiei (Nord Vestul Turciei de astăzi), ar fi avut proprietatea de a accelera descompunerea trupurilor. Ulterior, termenul s-a generalizat  însemnând pur și simplu sicriu de piatră.

Tribul Oinopes, din care a făcut parte defunctul, era unul dintre cele șase triburi grecești miletiene atestate la Tomis (celelalte erau Aigikoreis. Argadeis. Geleontes. Hopletes și Boreis. În vremea lui Alexandros al lui Zmaragdos, la Tomis, a existat și un al șaptelea trib, cel al romanilor, noii cuceritori ai lumii civilizate. Tribul Oinopes era format din oameni bogați, cei mai mulți specializați în importul și exportul de vin (oinos).

Reclama zilei – Atențiune! Noul aparat de radio Mende 38. Modelul 1930. Funcționează fără nicio baterie, direct la priză! Recepționează toate stațiunile europene în difuzor. Depozit permanenr – la Magazinul Lumina, strada Carol no.15. (1930)

Mai mult
18 noiembrie

18 noiembrie – Reorganizarea serviciului de pompieri: militarizare și nevoia de rezervoare de apă

Un incendiu izbucnit la hotelul „Călugărul” readucea în atenția publică o problemă serioasă a Constanței anului 1924: starea serviciului de pompieri, insuficiența echipamentelor și lipsa unei organizări capabile să facă față unor situații de urgență.

Subiectul a fost abordat într-un articol intitulat „Reorganizarea serviciului de pompieri”, semnat de Horia P. Grigorescu și publicat în ziarul Dobrogea Jună, în noiembrie 1924. Autorul pornea de la incendiul recent pentru a atrage atenția asupra vulnerabilităților unui serviciu public esențial, într-un oraș aflat în plină dezvoltare. Autorul considera că cele întâmplate la hotelul „Călugărul” reprezentau o dovadă clară a problemelor cu care se confruntau pompierii constănțeni:

„Am avut cu toții o dovadă incontestabilă a stării precare în care se găsește acest serviciu al pompierilor în Constanța, a mijloacelor absolut insuficiente de cari aceștia dispun și mai ales a lipsei de exercițiu și de pricepere, de care au dat și – dacă lucrurile vor continua astfel – vor mai da încă probe.”

Una dintre cele mai mari dificultăți era alimentarea cu apă. Constanța nu dispunea de o rețea care să asigure în permanență apa necesară intervențiilor, iar autorul atrăgea atenția asupra unei situații greu de acceptat pentru un oraș care se considera modern: „Constanța nu are apă. Nu are ea nici apă de băut – darămite apă care să curgă în permanență, ca să te ajute la stinsul unui incendiu.”

Printre soluțiile propuse se număra construirea unor rezervoare de beton, amplasate în puncte strategice ale orașului, care să poată păstra apa atunci când alimentarea era disponibilă și să o pună la dispoziția pompierilor în caz de nevoie. Însă autorul articolului considera că problema nu putea fi rezolvată doar prin investiții în infrastructură. El susținea necesitatea reorganizării radicale a serviciului și militarizarea acestuia, după modelul celor din București și Iași. În opinia sa, disciplina, pregătirea continuă și o conducere bine stabilită erau condiții esențiale pentru eficiența intervențiilor. Argumentul său era formulat fără echivoc: „Militarizarea serviciului de incendiu, ca în Capitală și la Iași, se impune ca o garanție de independență, de bună funcționare și de disciplină, de care un asemenea serviciu are absoluta nevoie.”

Articolul aducea în discuție, de asemenea, și situația financiară a instituției. Bugetul general al comunei Constanța pentru anul 1924 prevedea suma de 685.800 de lei pentru serviciul de incendiu. Din acești bani, plata celor 25 de pompieri, remunerați cu câte 1.300 de lei lunar, reprezenta 390.000 de lei anual. Autorul observa însă că, dincolo de cheltuielile cu personalul, erau necesare fonduri pentru materiale, pompe și alte dotări indispensabile.

În încheiere, propunerea sa a fost ca pompierii să beneficieze de o structură de comandă clară, de instruire permanentă și de o disciplină apropiată celei militare: „Pompierii trebuie să nu depindă de nimeni; ei trebuie să fie exercitați ostășește și disciplina e pentru pompieri, mai necesară ca ori­unde. Ei nu pot fi la ordinele nimănui, decât numai a ofițerului comandant care îi instruiește, care e controlat de organele superioare militărești și care are răspunderea bunei funcționări.”

Reclama zilei: „Din cauza incendiului – Marele și cunoscutul Atelier de croitorie pariziană – Georgescu & Gavrilescu s-a mutat din clădirea distrusă de incendiu vis a vis pe strada Ștefan cel Mare no. 5 (proprietatea d-lui Șeitan). Onorata clientelă este rugată a ne încuraja și pe viitor ca și în trecut, asigurându-i atât de corectitudinea cât și de promptitudinea cu cari vor fi serviți”. (Dobrogea Jună, 1924)

Sursa  foto: Darabanth Aukcioshaz, carte poștală de la sfârșitul secolului XIX

Mai mult
17 noiembrie

17 noiembrie – „Arta dentistului”, în urmă cu mai bine de 140 de ani

Un articol intitulat „Arta dentistului”, publicat în anul 1883, în revista Familia, ne oferă o mică incursiune în lumea medicinei dentare din urmă cu mai bine de un secol. Autorul, Dr. M. D., informează cititorii despre progresele înregistrate în fabricarea dinților artificiali, despre cauzele și manifestările cariilor, dar și despre metodele folosite pentru tratarea acestora.

„Sunt trei căi pentru a scăpa de durerea cauzată de găunosire: a linişti durerea, dacă există, a scoate dintele sau partea bolnavă şi a umple gaura. Stiți cât de numeroase sunt mijloacele întrebuinţate pentru a vindeca durerea de dinţi – opium, chloroform, canfor, creosot, piretră, cuişore, etc.; dar toate nu sunt de cât paliative şi se poate că a doua zi durerea se reînvie cu mai mare violenţă.

Altă dată, scoaterea dintelui găunos eră regula; dar astăzi, acesta operaţiune nu se face de cât când nu se poate face altfel. „Nu scoateţi, vindecaţi”, zic dentiştii şi cel dintâiu care a înscris acest aforism în fruntea reclamelor sale s’a îmbogăţit.

Ce fac partizanii acestei metode? Scot găunoşia cu diferite instrumente şi apoi introduc în gaură sau nişte foi de metal forte subţire, sau o compoziţiune care se întărește iute. Aceasta se chiamă a plumbul un dinte. Însă, până să s’ajungă la aceasta operaţiune finală, câte vizite trebue să facă bolnavul la dentistul său! Câtă vreme trebue să piardă! Câte cheltuieli trebuie să facă! Şi operaţiunea nu se poate face totdeuna; spre exemplu, când găunoşia este internă sau între doi dinţi”, se arată în materialul publicat în revistă.

Interesant este că păstrarea dintelui natural devenise deja o preocupare importantă. Dacă altădată extracția era soluția obișnuită, tot mai mulți dentiști susțineau că dintele bolnav trebuie tratat, nu scos. Articolul descrie inclusiv o metodă de reimplantare: dintele era extras, curățat și obturat, apoi așezat din nou în alveola sa. Potrivit publicației, după 10-12 zile, acesta își putea recăpăta soliditatea și funcțiile, iar procedura reușea în 19 din 20 de cazuri:

„Astăzi, după o metodă americană, nu se mai scot dinţii: se culeg, după pitoreasca espresiune a celebrului şarlatan Duchesne. Acésta făcută, dentistul curăţă dintele, îl face frumos, umple gaura şi-l pune iarăşi la loc în alveola sa; este o adevărată implantare.

Reimplântarea se face în cazurile când dinţii au fost scoşi din întâmplare séu din causa unei dureri escesive. Nu este o operaţiune nouă, ci din contră forte vechie; dar eră cu totul uitată. Iată în ce constă acea metodă, despre care s’a vorbit filele trecute la Academia de medicină franceză:

  1. Scóterea dintelui bolnav;
  2. Curăţirea şi umplerea gaurei;
  3. Reintegrarea dintelui la locul lui.

Peste 10–12 zile, dintele s’a altoit şi şi-a reluat soliditatea şi funcţiunile şi este vindecat. Operaţiunea reuşește de 19 ori din 20”.

Autorul încheie cu o deviză care pare surprinzător de actuală: „Scoateți, umpleți și altoiți” – noul îndemn adresat dentiștilor.

Dincolo de limbajul medical al epocii și de metodele care astăzi ne pot stârni curiozitatea, articolul ne arată cât de veche este preocuparea pentru sănătatea dinților și cât de mult se discutau, încă din secolul al XIX-lea, soluțiile pentru păstrarea lor.

Reclama zilei: „Asigurați-vă viața și avutul la Agricola (una dintre cele mai puternice societăți de asigurări din țară și condusă de Dobrogeni), reprezentată în Constanța prin Agenția Generală Aurel G. Constantinescu – Piața Independenței 10 (Sindicatul Agricol)” (Dobrogea Jună, 1924)

Sursa foto: Dr. Dent. George P. Macarovici – „Istoria Dentară a României. Epoca de renaștere a Dentisticei Noastre 1959-1910” (1924), Dr. Dent. Pavel Macarovici Iași, consultând gratuit bolnavii săraci în Constantinopol în 1876

Mai mult
16 noiembrie

16 noiembrie. D’ale urbei – Expoziția pictorului Iosif Steurer

În prima jumătate a lunii noiembrie 1924, pe lângă obișnuitele spectacole de cabaret și de revistă din stagiunea de toamnă, Varieteul Britania, din Peninsulă (strada Lascăr Catargiu) a găzduit în sălile sale și o deosebită expoziție de pictură. Protagonistul principal al acesteia a fost artistul Iosif Franz Steurer, un austriac născut la Viena în 1885, dar stabilit din 1919 la Constanța, împreună cu familia. Alături de tablourile sale, la Britania au putut fi admirate și pânze create de către soția sa, Maria Ciurdea Steurer, și de cunoscutul profesor de pictură din urbea lui Ovidiu, Nicolae Tahtunov.

Expoziția s-a bucurat de un mare succes printre constănțeni, Steurer fiind deja un pictor consacrat și extrem de iubit de către cunoscătorii de artă. Iată ce a scris ziarul local Dacia pe data de 16 noiembrie 1924, cu ocazia închiderii expoziției: “Expoziția pictorului Steurer s-a închis. N-am vorbit până astăzi nimic despre ea, pentru că am voit să ne convingem dacă publicul nostru apreciază și face deosebire între ce este bun și ce e rău… Pentru cine cunoaște talentul pictorului Steurer, nu e de mirare că în cele șapte zile el și-a desfăcut (n.a. în sensul de vândut) toate cele peste 50 de pânze expuse. Pictura lui Steurer nu este una obișnuită, ea are tendința de a corija natura… Un vizionar, un idealist, el face artă pentru artă, ceea ce e atât de rar astăzi. Coloritul său sobru este atât de natural, are atâta armonie, încât pătrunzând un tablou de al său te întrebi dacă natura nu ar putea lua lecții de la artist… Un mare artist al viitorului, care impune naturii talentul și valorile sale lăuntrice. Tablourile lui Steurer au două calități, sunt decorative pentru profani, dar profund expresioniste pentru acei ce vor să îl înțeleagă. Steurer ne conduce spre tainele artei adevărate.”

Născut la Viena, Steurer a trăit apoi la Merano, în Italia, unde a studiat clasele primare și gimnaziale și la Școala de Arte și Meserii. Și-a continuat perfecționarea profesională la Școala Wass și Wolf, din Munchen, unde a întâlnit-o pe viitoarea sa soție, artista Maria Ciurdea. Cei doi s-au căsătorit, s-au mutat la București și au avut împreună patru copii. A fost profesor de desen și a început să aibă expoziții din 1914, dar în Primul Război Mondial a fost mobilizat în armata română, unde a desenat și pictat portretele camarazilor săi. După marea conflagrație, pentru contribuția sa militară a primit teren (loc de casă) în Constanța, în Cartierul Demobilizaților, pe strada Gogu Constantinescu, astăzi strada Oborului. Familia Steurer a locuit aici din 1919 și până în 1927, când s-a mutat la București pentru ca ai lor copii să beneficieze de cele mai bune școli. Artistul austriac s-a îndrăgostit iremediabil de mare, pe care a pictat-o în diversele ei forme. A creat și desene și caricaturi, a fost redactor la ziarul local Farul, dar a colaborat și cu reviste și ziare precum Rampa, Furnica, Facla sau Dimineața.

Treptat, în epoca interbelică a fost atras și de sculptură și a colaborat cinci ani cu Dimitrie Paciurea, care i-a devenit un bun prieten. Anii 20-30 au fost extrem de buni pentru el, fiind celebru pentru faptul că reușea să își vândă extrem de repede toate picturile expuse, fie ele peisaje marine și terestre, fie naturi statice. În timpul rezidenței la Constanța, Steurer era un obișnuit al Falezei, acolo unde putea fi văzut adesea cu șevaletul său, în diverse  anotimpuri. A continuat să picteze, a devenit cetățean român în 1942, însă după 1946 a fost marginalizat și chiar interzis de către comuniști, întrucât nu a vrut să se ralieze politicilor de partid și noului curent artistic proletar. A decedat pe 9 februarie 1971, la București. Picturile sale pot fi admirate și astăzi în Muzeul de Artă din Constanța sau în diverse colecții particulare. Născut în Imperiul Austro-Ungar, artistul Steurer a devenit un artist român reputat și un fiu adoptiv al Constanței, dar mai ales un pasionat al mării, pe care a iubit-o și a pictat-o în creațiile sale…

Reclama zilei – Biroul de Informațiuni E Mantzavinatos, Casă de schimb. Cumpără și vinde mărci străine, închirieri, vânzări și cumpărături de mobile, împrumuturi de hipoteci. Angajamente pentru construire de clădiri. Strada Carol 42. (1923)

Mai mult
15 noiembrie

15 noiembrie. D’ale urbei – Săpături arheologice, o acțiune salutară a poliției, proteste, evenimente culturale și alte “informațiuni”

Fila de calendar de astăzi vă prezintă câteva anunțuri și știri extrem de interesante, publicate de ziarul local Dacia, la finalul anilor 20 și începutul anilor 30, din Constanța interbelică…

“Dl. prof. univ. Teofil Sauciuc-Săveanu de la Universitatea din Cernăuți se află de mai multe zile la Mangalia unde conduce săpăturile ce se fac la vechea cetate Callatis. Domnia sa este asistat de dl. arhitect Popovici. S-a descoperit până acum aproape tot zidul cetății.” (1931)

“Aseară, s-a întrunit la sediul său, secțiunea locală a Sfatului Negustoresc, sub președinția d-lui Ioan Miga. Luându-se în discusiune adresa calomnioasă față de comercianții membri ai asociației Bursei, pe care a trimis-o ministerului de industrie comisia interimară a Bursei constănțene, adresă reprodusă de ziarul nostru și comentată la timp, membrii Sfatului Negustoresc au protestat energic împotriva celor afirmate în cuprinsul ei pe seama negustorimii locale.” (1931)

“Acum câtva timp, s-a comis un îndrăsneț furt la locuința zugravului Enciu Atanase din str. Ștefan cel Mare, de unde s-a furat suma de 40.000 lei și diferite lucruri de valoare. După îndelungate cercetări, poliția a reușit să identifice și să aresteze pe hoț. El este cunoscutul spărgător Pop Coriolan. Cu actele dresate, a fost înaintat parchetului.” (1931)

„Toți elevii particulari înscriși la liceul „Mircea cel Bătrân” se vor prezenta la liceu (localul vechiu) Luni 17 Noembrie, ora 5 p. m pentru a li se fixa proprogramul lecțiilor de îndrumare. Frecventarea acestor cursuri este obligatorie. (1930)

„Locotenent caută cameră frumos mobilată, eventual pian și garaj. La ziar.” (1930)

„Astăzi după amiază la orele 5, va avea loc în saloanele cercului militar vechi, un ceai dat de școala Profesională de fete din localitate, a cărui reușită o întrevedem strălucită cunoscând râvna depusă de organizatorii ei.” (1930)

 „La Matineul Cultural de mâine orele 10 a.m., în sala Tranulis, al Ateneului Popular Central, va conferenția d-na profesoară BL Ianculescu , d-ra Valentina Crețeanu distinsa solistă de la Opera Română , d nii Pinelis și Zigoicea susțin numerele programului prea bogat și bine alese.” (1930)

„Dl. Leon Panaitescu chestorul poliție, în urma unei revizii făcute vehiculelor cu tracțiune mecanică din oraș, a luat dispozițiuni pentru înlocuirea tuturor autobuzelor de pasageri care deservesc cartierele și satele din județ și a căror stare deplorară pune în pericol viața călătorilor.” (1930)

„D-șoara Lucreția C. Crăciun, fiica d-lui C. Crăciun, concetățeanul nostru, și-a luat licența în litere obținând „Magna cum laudae”.” (1929)

„Serviciul sanitar din port, fiind încunoștiințat că în portul Pireu s-au ivit câteva cazuri de ciumă, a luat măsurile necesare de a se desinfecta vapoarele sosite din această direcție.” (1928)

„D. Fr. Sachetti, primar girant al municipiului, a lucrat eri toată ziua, rezolvind acte ce zăceau neconsultate încă din iarna trecută.” (1928)

„Cerem cu insistență desființarea taxei de intrare la expoziția Semicentenarului Dobrogei. Nu înțelegem rostul acestor taxe, care împedică accesul publicului sărac la o expoziție, care a costat statul multe parale, chiar dacă sumele au intrat în buzunarele comitetului de organizare. (1928)

Reclama zilei – Sosește! 14  noiembrie a.c.! Sosește! Cu mari sacrificii, pentru prima oară la Constanța, Demi-Capela Vieneză „Pasărea Albă” – Compusă din 5 bărbați și 3 domnișoare, toți absolvenți ai Conservatorului din Viena. Sub conducerea maestrului Gustav Ratziu și a domnișoarei Edi Vind, cari au obținut succese formidabile la Londra, Paris, Viena, Berlin. Concertează în fiecare seară, de la 6 jum. – 4 dimineața (cor, câtece naționale, germane și franceze). INTRAREA GRATIS! (1931)

Mai mult
14 noiembrie

14 noiembrie 1878 – Proclamațiile lui Carol I și începutul unei noi epoci pentru Dobrogea

La 14 noiembrie 1878, la Brăila, domnitorul Carol I trecea în revistă trupele Diviziei active, pregătite să se îndrepte spre Dobrogea, teritoriu a cărui integrare în statul român fusese stabilită prin Tratatul de la Berlin din 1878. Cu acest prilej, a fost citită Proclamația către armata română, un document redactat la inițiativa lui Mihail Kogălniceanu, care exprima principiile după care autoritățile române urmau să acționeze în noua provincie.

Mesajul transmis soldaților avea o semnificație aparte. Domnitorul le spunea să nu intre în Dobrogea în calitate de cuceritori, ci ca prieteni și frați ai locuitorilor, care urmau să devină cetățeni ai statului român. Într-o provincie caracterizată prin diversitate etnică și religioasă, Carol I sublinia necesitatea respectării tuturor comunităților și a drepturilor acestora, indiferent de origine sau credință.

„Azi veţi pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! Însă acum veţi merge în Dobrogea, nu în calitate de cuceritori, ci amici, ca fraţi ai locuitorilor, care de azi înainte sunt concetăţenii noştri”, se arăta în proclamația datată la Brăila, la 14 noiembrie 1878.

Documentul insista asupra respectării credinței și obiceiurilor populației musulmane, dar și asupra protejării tuturor locuitorilor noii provincii: „Toţi aceştia, care devin membri ai statului român, au acelaşi drept la protecţiunea şi la dragostea voastră!”. Era un mesaj care contura, încă de la început, responsabilitățile administrației românești într-un spațiu multicultural.

Tot atunci a fost lansată și Proclamația domnitorului către dobrogeni, publicată ulterior în „Monitorul Oficial” și în presa română și străină. Pentru ca mesajul să ajungă la întreaga populație, documentul a fost tipărit în foi volante, în limbile română, turcă, greacă și bulgară, și răspândit în localitățile Dobrogei. Carol I le garanta noilor locuitori protejarea vieții, onoarei, proprietății, familiei și libertății religioase, sub ocrotirea legilor statului român.

Pregătirile pentru instalarea noilor autorități fuseseră începute cu mult înainte. La începutul anului 1878, Mihail Kogălniceanu anunțase trimiterea în Dobrogea a două comisii de specialiști, una militară și alta civilă, însărcinate să studieze situația generală a provinciei, instituțiile, serviciile publice, administrația și nevoile imediate ale populației. Informațiile strânse urmau să stea la baza măsurilor administrative și organizatorice necesare integrării teritoriului.

În zilele care au urmat, trupele române au trecut Dunărea și au început să sosească în principalele localități dobrogene. La 17 noiembrie 1878, primele unități au ajuns la Babadag, unde au fost întâmpinate cu bucurie de locuitori și de reprezentanții comunităților locale. La Constanța, sosirea trupelor române a avut loc la 23 noiembrie, orașul fiind împodobit cu drapele tricolore, iar festivitățile reunind, potrivit relatărilor vremii, peste 5.000 de persoane.

Data de 14 noiembrie 1878 marchează, astfel, un moment important în istoria Dobrogei: începutul unei noi etape, în care integrarea în statul român presupunea nu doar preluarea administrației și organizarea instituțiilor, ci și asumarea unor responsabilități față de o populație diversă, cu tradiții, limbi și credințe diferite. Proclamațiile domnitorului Carol I au rămas mărturii ale principiilor declarate la începutul acestui proces istoric.

Reclama zilei: „Aviz – Depozit de petrol – str. Traian no. 4 bis vis a vis de Gară se vinde en detail Petrol, Benzină și Uleiuri – cu prețurile cele mai convenabile” (Dacia, noiembrie 1926)

Bibliografie: Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu – „Istoria Dobrogei”, Editura Ex Ponto, 1998

Sursa foto: „Trecerea Dunării”, ulei pe pânză, aflată în colecția Muzeului Național de Artă

Mai mult
13 noiembrie

13 noiembrie. Farmacii și farmaciști în Dobrogea (1860-1930) (III) – Portrete din vitrina timpului

În 1928, în Dobrogea Mare, cu ale sale patru județe (celor vechi li se adăugaseră Durostor și Caliacra), erau consemnate un număr total de 38 de farmacii. Dintre acestea, 19 erau în județul Constanța, cu 11 dintre ele în orașul propriu-zis, declarat oficial municipiu încă din 1926. Cea mai nouă farmacie a Constanței era cea deschisă la periferie, în fostul sat Anadolchioi, devenit cartier al urbei.

Din cele 38 de farmacii ale provinciei, opt erau în județul Tulcea, dintre care patru în urbea de reședință. În județul Caliacra erau șase farmacii (patru doar în Bazargic), iar în Durostor erau cinci, dintre care trei la Silistra și două la Turtucaia.

Creșterea, chiar dacă nu era una foarte mare, se datora atât transmiterii vechilor unități, cât și creării unora noi. Dreptul de a concesiona vechile farmacii s-a dovedit o inițiativă  care a asigurat păstrarea tradiției și implicit, dezvoltarea activității.

Să vedem ce s-a întâmplat cu cele patru vechi farmacii din Constanța și dacă ele mai existau după cincizeci de ani. Farmacia familiei grecești Kefala a fost condusă, pe rând, de diverși arendatori (chiriași să le spunem), specialiști români care au obținut de la proprietar dreptul de a administra unitatea. Astfel, au lucrat aici farmaciștii Cerbiceanu, Niculescu, Constantinidi și Kaufmes, ultimul deținând-o în 1906. În acel an, însă, bătrânul Kefala a decedat, iar pentru că el nu obținuse cetățenie română, farmacia i-a fost luată de către stat. Concesiunea ei a fost scoasă la concurs și câștigată de Ion Miga. Farmacia lui Miga funcționa la acea vreme tot la intersecția străzii Carol cu bulevardul Ferdinand, dar pe colțul opus clădirii Miga de astăzi (unde a fost apoi hotel Continental). Actuala farmacie Miga s-a mutat în clădirea cunoscută astăzi de noi abia în anii 20, când a fost construită de către familia de evrei Goldenberg.

Ne întoarcem însă în 1906, în primul an de funcționare al Farmaciei Miga. La inaugurare a luat cuvântul Alexandru Pilescu, medicul orașului la vremea aceea, cel care în 1926 avea să și devină primar al urbei, chiar dacă numai pentru câteva luni. La evenimentul din 1906, Pilescu a rostit următoarele cuvinte: “Ziua de astăzi este pentru noi, românii, o îndoită sărbătoare iar eu mă simt mândru de a o prezida în calitatea mea oficială. Căci astăzi trece încă o ramură a activității în mâinile românilor și în al doilea rând, pentru că această inistituție, farmacia, intră și aci în legea comună română.”

A doua farmacie veche, cea a lui Nicolas Cicilianopoulos, a fost condusă de-a lungul anilor, pe rând, de farmaciștii Seltenmeyer, Rigani, Blându, Schinabeck și apoi de Constantinidi, care activa aici în 1906. În 1906 unitatea a fost preluată prin concurs de către Pompei Ciupercescu, specialist prezentat în articolul anterior.

A treia veche farmacie, cea a grecului Valindas, a trecut pe la specialiștii Boemches, Igel-Deleanu, Berberianu iar în 1906 a fost luată prin concurs de Nicorescu, iar apoi (din 1910) de Tomescu.

Cea de a patra veche farmacie a Constanțe, cea Engleză (Bolton) a avut diverși arendatori (Olteanu, Seltenmeyer, Rigani) iar din 1911 l-a avut proprietar pe Constantinidi, care a deținut-o până la război. În 1926, statul român i-a recunoscut văduvei lui Irwin Bolton (decedat în 1909) dreptul de proprietate asupra farmaciei.

În prezentarea de mai sus apare adesea numele Constantinidi. Este vorba despre Gheorghe Constantinidi, un farmacist cunoscut și o personalitate a orașului. Născut în 1864 în comuna Hora, din Tracia (la acea vreme aparținând Turciei), acesta a absolvit Școala Superioară de Farmacie din București. La Constanța a lucrat ca elev la farmacia “Naționala”. După ce a obținut licența de farmacist a fost dirigintele unității din Constanța “Steaua Română” (1902-1906), și a condus ca diriginte și o farmacie din Cernavoda. În 1910 a devenit oficial cetățean român și a obținut astfel dreptul de a fi proprietar de farmacie, ceea ce a și fost. A îndeplinit la un moment dat și funcția de consilier comunal. A decedat pe neașteptate în anul 1922.

În 1924, în ghidul “Constanța și Techirghiolul” (autori Ionescu/Duployen) erau consemnate nouă farmacii în orașul Constanța: Zuchi, Ciomu, Constantinidi, Mihăilescu, Miga, Berbereanu, Stăncescu, Cristescu și Ciupercescu. Numărul lor va crește la 11 în 1926, când obțin concesii de farmacii A. Vasiliu și dra. Sofia Petroniu.

În Dobrogea din primele două decenii ale veacului XX au început să se deschidă treptat farmacii și în localitățile mai mici, la Cogealac, la Hârșova, la Techirghiol Sat, la Carmen Sylva etc. În 1914 și la Murfatlar se deschidea o farmacie nouă. Proprietara acesteia era domnișoara Aurelia Sotirescu, personaj căruia merită să îi acordăm o atenție deosebită. Și asta pentru că ea este una dintre primele trei farmaciste proprietare din România! Astfel, în 1913, pentru prima oară în România, femeile au avut voie să participe la concursul de concesiune în farmacie. Printre cei 61 de concurenți care au reușit s-au numărat Teodosia Zenovici, Maria Pantelimon și… Aurelia Sotirescu!

La mai puțin de un an de la acest examern, domnișoara Sotirescu deschidea farmacia din Murfatlar. Era tulceancă, născută în 1880, absolventă a Liceului Clasic din orașul natal și absolventă a Școlii Superioare de Farmacie din București. Lucrase ca practicantă și internă la spitale din capitală (“Colentina”, “Filantropica”, “Pantelimon”). A obținut licența în 1906 și dreptul de liberă practică în 1908. A mai activat la Spitalul din Sinaia și apoi la Farmacia din Tulcea (1912-1913). Aurelia Sotirescu a deschis farmacia din Murfatlar pe 1 aprilie 1914, dar nu a apucat să se bucure prea mult de această realizare. Farmacia sa a fost distrusă total în toamna lui 1916, în timpul războiului. Este forțată să vină la Constanța, unde este obligată să lucreze în Farmacia de Stat controlată de germani și îndeplinește această activitate în perioada 1 noi 1917-1 noi. 1918. După război s-a mutat un timp în Basarabia, la Ismail, apoi a ajuns la București. În capitală Aurelia Sotirescu a deținut o farmacie pe Șoseaua Ștefan cel Mare, începând cu 1922 și până la naționalizarea din 1949. În perioada comunistă nu i s-a mai acceptat angajarea la farmacii de stat. A decedat pe 29 decembrie 1965, la București”. (n.a. sursă informații –  Suliman / Lucasciuc “Repere farmaceutice…)Farmaciștii perioadei 1878-1930 au contribuit din plin la dezvoltarea Dobrogei, o provincie expusă mult timp paludismului, epidemiilor și altor boli. Eforturile acestor specialiști au ajutat extrem de mult la îmbunătățirea domeniului sanitar, la diminuarea cotelor mortalității și la ameliorarea condițiilor de viață. Portretele acestor specialiști vin să întregească povestea adevărată a unui ținut multi-etnic și mereu tulburat de apele agitate ale istoriei…

Reclama zilei – Fabrica de Mezeluri Oscar Depner, din Hălciu, județul Brașov , PRODUCE: Salamuri de Șuncă Cracau, Tirolez, și De Vară, diferite calități; Slănină albă, sărată afumată și ardeiată; Costițe afumate și carre; Cârnați de bere subțiri și Debrețin în perechi; Jambon afumat, fără os, în rotițe;  Jambon fier, fără os presat; Limbi de vacă și porc, afumate; Tobă de porc, cu și fără sânge; Parizer și Crenviști. Rog comenzile a le încredința reprezentanților mei Mungiuri& Contos, str C. Negri no.3 din Constanța. (1929)

Sursă foto: Colecția Gheorghe Stănescu, expoziția „Mamaia – 120 de veri, o singură poveste”

Mai mult
Sari la conținut
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.