Strada Arhiepiscopiei nr. 7, Piața Ovidiu, Constanța

Strada Arhiepiscopiei nr. 7, Piața Ovidiu, Constanța

7 mai

7 mai – Cuplul „Gânditorul și femeia șezând”: o poveste de la începuturile omenirii

În anul 1956, săpăturile arheologice efectuate la marginea de nord a orașului Cernavodă, în punctul Columbia D, scoateau la iveală două figurine de lut care sunt considerate astăzi capodopere ale artei universale: cuplul „Gânditorul și femeia șezând”. Pentru a marca, în mod simbolic, împlinirea a 70 de ani de la această remarcabilă descoperire, dedicăm această filă de calendar cuplului de statuete, care a adus o contribuție esențială la înțelegerea ”Vechii Europe” și la aprofundarea cunoștințelor despre o etapă importantă din evoluția spirituală a omenirii – neoliticul.

          Cu doar câțiva ani înainte, Dumitru Berciu, reputat arheolog al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” București, identifica o nouă cultură arheologică între Dunăre și litoralul Mării Negre: cultura Hamangia. După cum menționa în lucrarea „Cultura Hamangia” (1966), aceasta a fost „numită astfel după numele gării Hamangia de pe linia de cale ferată dintre Medgidia și Babadag – care deservește comuna Baia”.

„Cultura Hamangia din Dobrogea dezvăluie începuturile foarte vechi ale neoliticului din România și aruncă o lumină nouă și surprinzător de clară asupra omului însuși, cu posibilitățile sale de a se cunoaște pe sine și lumea înconjurătoare”, sublinia arheologul. Noua etapă arheologică avea să schimbe perspectiva asupra comunităților de agricultori și crescători de animale din neolitic, cunoscute astăzi mai ales prin realizările lor remarcabile în domeniul ceramicii și plasticii antropomorfe.

          În 1956, la doar patru ani de la identificarea acestei culturi, echipa Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, condusă de Dumitru Berciu (1907 – 1998) și Sebastian Morintz (1927 – 1997), descoperea cele două statuete din lut, atribuite culturii Hamangia. Acestea aveau să devină, în timp, un simbol al civilizației neolitice, fiind considerate unele dintre cele mai expresive creații artistice ale preistoriei.  

          Cuplul „Gânditorul și femeia șezând” s-a numărat printre numeroasele piese de inventar funerar descoperite în necropola Cernavodă – punctul Columbia D, situată la nord de oraș, în vecinătatea șoselei Cernavodă – Capidava. În campaniile arheologice din anii ’50, în zona respectivă au fost identificate peste 400 de morminte, alunecările de teren ducând la distrugerea și dislocarea multor morminte.

Cele două statuete au fost găsite în stare fragmentară, în apropierea unui schelet, deranjat de aceste procese naturale.  Ulterior, piesele au fost reconstituite, păstrându-și expresivitatea inițială. Deși de dimensiuni reduse (Gânditorul are înălțimea de 11,5 cm, iar figura feminină – 11,4 cm), ele impresionează prin simplitatea și forța expresivă a formelor. Prima statuetă înfățișează un bărbat așezat pe un scăunel, cu coatele sprijinite pe genunchi și capul susținut de palme, sugerând o stare de reflecție profundă. Statueta feminină completează scena printr-o postură calmă și echilibrată, exprimând aceeași interiorizare.

Cuplul „Gânditorul și femeia șezând” întruchipează ideea universală a complementarității dintre masculin și feminin – două principii unite într-un echilibru tăcut. Prin aceste figurine, artistul neolitic nu a redat doar forme, ci a surprins o stare profund umană, apropiată de esența însăși a existenței. Fără podoabe sau detalii, figurinele par să comunice dincolo de timp, sugerând o liniște încărcată de sens și o legătură subtilă între om și misterul creației.

O interpretare plină de sensibilitate este oferită de cercetător dr. Valentina Voinea, în volumul „Centrul Hamangia – Muzeul Axiopolis Cernavodă”, a cărui lansare oficială va avea loc miercuri, 13 mai 2026, în cadrul Simpozionului Internațional „Zorii civilizației străvechi europene. Fragmente din lumea Gânditorului”: „Deși suntem departe de a descifra mesajul religios transmis de cele două figurine, simpla lor vizualizare sau atingere ne transpune într-un alt plan, pe cât de incitant, pe atât de ermetic. Genialitatea realizării plastice rezidă tocmai în crearea acestei «stări» nedefinite prin minimum de mijloace, simplitatea formelor amintind de capodoperele lui Brâncuși. Marele artist român, după cum însuși mărturisea, a căutat să redea stări dincolo de limitele materiale, precum starea de a iubi sau de a zbura, ignorând principiile academice ale artei. (…) Sculpturile «Cumințenia pământului» și «Rugăciune» amintesc de aceleași forme, transmit aceleași idei ca și cuplul divin «Gânditorul și femeia șezând» – starea de a fi într-o conexiune cu transcendentul”.

Reclama zilei: „Veste Bună – În curând se va deschide cea mai frumoasă grădină – Teatru-Cinema Popular – str. Ștefan cel Mare colț cu Mircea – sub direcția d-lui D. Vartolomeu și d-na T. Komet. Filmele cele mai frumoase și artiștii cei mai renumiți vor debuta pe scena teatrului „Popular” – Director artisic M Komet” (Dacia, 7 mai 1925)

Read More
MINAC TUR GHIDAT CEALERA

Tur ghidat gratuit organizat de MINAC: „Constanța regală”

Cu ocazia zilei de 10 Mai, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța marchează împlinirea a 160 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Carol, devenit ulterior Regele Carol I al României, prin organizarea unui tur ghidat tematic, intitulat „Constanța regală”.

          Turul va avea loc duminică, 10 mai 2026, începând cu ora 11:00 și va fi susținut de specialistul muzeal dr. Cristian Cealera. Participanții sunt invitați să redescopere istoria orașului printr-un parcurs ghidat care evocă atmosfera unei epoci definitorii și dezvăluie transformările arhitecturale de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, strâns legate de viziunea modernizatoare a Regelui Carol I al României.

Pe parcursul traseului vor fi aduse în prim-plan clădiri emblematice ale Constanței de altădată, martore ale unei perioade de profunde transformări: primul sediu al Primăriei Constanța – actualul Muzeu de Artă Populară, Prefectura, Tribunalul și fostul Palat Regal, Palatul Comunal – actualul sediu al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Moscheea „Carol I”, Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și alte edificii.

Punctul de întâlnire va fi statuia Lupa Capitolina (statuia Lupoaicei, așa cum este cunoscută de constănțeni), amplasată la intrare în zona peninsulară a Constanței.

Turul ghidat este oferit gratuit constănțenilor de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Vă așteptăm cu drag!

Read More
AFIS MINAC MASA ROTUNDA

Expoziție și masă rotundă „Carol I și Dobrogea”

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” – București și Filiala Constanța, alături de Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius” Constanța și Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța, organizează manifestarea culturală „Carol I și Dobrogea”.

Evenimentul va avea loc vineri, 8 mai 2026, la ora 13:00, la sediul muzeului din strada Arhiepiscopiei nr. 7 și va include vernisajul unei expoziții ce marchează două repere esențiale ale istoriei moderne: urcarea pe tron a domnitorului Carol, la 10 mai 1866, precum și adoptarea primei Constituții românești, care a oferit cadrul instituțional necesar modernizării și consolidării statului român.

Expoziția cuprinde o serie de artefacte legate de îndelungata domnie a lui Carol I al României (1866-1914): plachete și medalii din patrimoniul MINAC, volume tematice din patrimoniul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, cărți poștale, fotografii și exponate filatelice puse la dispoziție de reprezentanții Asociației Filateliștilor „Tomis” Constanța.

Un punct central al evenimentului îl constituie masa rotundă, care va reuni specialiști din cadrul instituțiilor organizatoare, după următorul program:

• dr. Gina Ghiață (Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale)

                                – „Semnificația zilei de 10 Mai în istoria românilor”;

• dr. Delia Roxana Cornea (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța)

                                 – „10 Mai la Constanța, reflectat în presa epocii”;           

          • dr. Costin Scurtu (Muzeul Național „Regele Ferdinand I” Filiala Constanța)  

               –     „Aspecte ale carierei militare a Regelui Carol I al României”

• dr. Metin Omer (Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius” Constanța)

–  „Regalitate, diversitate și loialitate: Carol I și comunitatea musulmană din România”.

La manifestare participă, de asemenea, elevii clasei a XI-a F din cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Constanța, coordonați de profesorul Mihai Paris.

Publicul este invitat să participe la această manifestare culturală care îmbină patrimoniul documentar, cercetarea istorică și dezbaterea. Expoziția va putea fi vizitată la sediul muzeului din strada Arhiepiscopiei nr. 7, în perioada 8 – 21 mai 2026.

Partener media al evenimentului este Radio România Constanța.

Vă așteptăm cu drag!

Read More
6 mai

6 mai – D’ale urbei. Școala de Țesătorie și Industrie Casnică, inaugurată la Constanța

Pe data de 6 mai 1930 a fost inaugurată Școala de Țesătorie și Industrie Casnică a Județului Constanța, unitate de învățământ înființată din inițiativa administrației județene. Sediul școlii, pus la dispoziție de municipalitate, se afla pe Șoseaua Viilor, în localul fostului Orfelinat Generalul Dragalina”.

Imobilul a fost reamenajat pentru a funcționa ca școală, iar în fruntea unității a fost numită ca director doamna Alexandrina Duly, profesor de gospodărie. Având experiența conducerii unei școli similare la Pitești, doamna în cauză a acceptat invitația urbei tomitane de a repeta isprava și la malul Mării Negre.

La inaugurarea din 6 mai, ea și-a prezentat și asistentele, maestra pentru covoare Feldioreanu și maestra de țesătorie Tache. Școala a început să funcționeze cu o singură clasă, formată din 25 de eleve. Dintre acestea, 15 erau bursiere ale județului și locuiau la internatul școlii. În general, cursantele erau fiice de țărani săraci, absolvente de școală primară, dornice să învețe o meserie.

La inaugurarea școlii au participat numeroase personalități ale urbei: președintele Delegațiunii Județene, Victor Fiacescu (viitor primar al Constanței, în 1932), chestorul de poliție Leon Panaitescu, decanul Baroului, Constantin Irimescu, deputatul Lepădatu, Valentin Popescu – președintele Camerei de Comerț – și mulți alții.

Încă din primul an de funcționare, școala a înregistrat performanțe deosebite. Astfel, în aprilie 1931, unitatea din Constanța a câștigat premiul întâi la Expoziția de covoare românești, organizată de Asociația Națională „Țesătoarea” la Casa Femeii din București, în prezența Regelui Carol al II-lea. Această asociație,  „Țesătoarea”, fusese înființată în 1905 sub patronajul Reginei Elisabeta, cea care îi alesese și deviza: „Viitorul țării îl țese femeia”.

La concursul din aprilie 1931, câștigat de Școala de Țesătorie și Industrie Canică din Constanța, au participat 22 de echipe din întreaga țară, care au expus nu mai puțin de 83 de scoarțe românești.

Reclama zileiVizitați Bodega Roata Lumii, din strada Moldvei no.1. Renovată după ultimele cerințe moderne. Bufet și Grătar Special. Vinuri din cele mai renumite podgorii. Bere zilnic proaspătă, adusă din București. Prețuri mai ieftine ca oriunde. Încercați și vă veți convinge. Antreprenor: Ștefan Moscu. (1925)

Read More
AFIS 7 MAI

Simpozion la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu Societatea de Științe Istorice din România Filiala Constanța, organizează joi, 7 mai 2026, începând cu ora 10:00, simpozionul „9-10 Mai – Ziua Independenței (10 Mai); Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial (9 Mai); Ziua Europei Unite (9 Mai), dedicat evocării unei date cu profundă încărcătură istorică. 

 Eveniment de tradiție al muzeului constănțean, simpozionul reunește, an de an, elevi din municipiul Constanța implicați activ în activitățile menite să apropie generațiile tinere de valorile și reperele trecutului. Vor participa elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 22 „I.C. Brătianu”, Școlii Gimnaziale nr. 12 „B.P. Hașdeu”, Colegiului Național „Mihai Eminescu” Constanța, Liceului Teoretic „Traian” Constanța, alături de copii de la Grădinița „2 Pitici” și Grădinița cu Program Normal nr. 29 Brătianu Constanța.

Semnificațiile istorice ale acestor momente de referință vor fi prezentate de dr. Lavinia Dumitrașcu, specialist al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, dr. Luminița Stelian și dr. Anca Angela Dobre, din cadrul Bibliotecii Județene „I.N. Roman” Constanța”, precum și de Roberta Voinea, elevă a Școlii Gimnaziale nr. 22 „I.C. Brătianu” Constanța, conturând, din perspective diferite, imaginea unei zile care a marcat decisiv parcursul României și al Europei. 

Programul va fi completat de momente artistice susținute de Irina Sauca și surorile Valentina Eugenia și Maria Georgiana Nae, eleve ale Școlii Gimnaziale nr. 12 „B.P. Hașdeu”, alături de grupuri de copii de la Grădinița „2 Pitici”, Grădinița cu Program Normal nr. 29 Constanța și Școala Gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu” Constanța.

Moderarea întâlnirii culturale va fi asigurată de dr. Lavinia Dumitrașcu și drd. Oana Grigoruță, cu sprijinul lui Luca Voinea, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Constanța.

Vă așteptăm cu drag!

Read More
5 mai

5 mai – D’ale urbei. Marele incendiu de pe strada Ștefan cel Mare și o catastrofă aviatică

În perioada interbelică, centrul turistic al urbei era, evident, Peninsula – Orașul Vechi -, locul unde funcționau cele mai de seamă restaurante și hoteluri și unde se găseau magazinele și prăvăliile de lux, care ofereau o gamă diversă de mărfuri, la prețuri piperate. Zona comerțului cu amănuntul, cu prețuri mai mici, se afla însă dincolo, în așa-numitul Oraș Nou, dincolo de Bulevardul Ferdinand. Cele mai multe magazine erau pe strada Ștefan cel Mare, arteră comercială extrem de importantă. Negustorii și meseriașii de aici își aveau magazinele la parter, iar locuințele proprii, la etaj.

Pe această stradă s-a consemnat, în noaptea de 5 spre 6 mai 1931, un incident deosebit de grav, care a ținut apoi, zile în șir, prima pagină a ziarelor constănțene. A fost vorba de un mare incendiu izbucnit la imobilul de la numărul 95, identificabil astăzi la aproximativ 10 metri de intersecția străzii Ștefan cel Mare cu strada Atelierelor, pe sensul cum vii dinspre mare. Imobilul în cauză aparținea Comunității armeano-bulgare din Șumla (Bulgaria), care îl închiriase unor negustori. Aici funcționau magazinul de sticlărie, fierărie și coloniale al lui Cristu Vasiliu, cizmăria lui Armenac Berzachian și brutăria lui N. Pughis.

În acea noapte, în timp ce negustorii și familiile lor dormeau în camerele de la etaj, undeva în spatele imobilului a izbucnit focul. Surprinși de flăcări, locatarii au încercat să iasă din camere, dar casa scării era deja blocată. Disperați, oamenii s-au refugiat în balcoane, iar de acolo au sărit. Vecinii au asistat îngroziți la gesturi extreme: părinți aruncându-și copiii de la etajul întâi, convinși că așa au șanse mai mari de supraviețuire decât dacă ar fi înfruntat flăcările.

Ironia sorții: socoteala oamenilor disperați s-a dovedit a fi corectă. Distanța până la sol nu era foarte mare, astfel că locatarii, adulți și copii, s-au ales cu mâini și picioare betege, dar au scăpat cu viață. Au fost preluați de personalul medical și duși imediat la Spitalul Comunal. Deși pompierii au sosit rapid la locul incendiului, focul a distrus, într-o singură oră, toate cele trei magazine, precum și locuințele de la etaj. Din fericire, pompierii au reușit să evite propagarea focului la imobilele învecinate. Pagubele totale (mobilă și mărfuri) s-au ridicat la aproximativ 10 milioane de lei, o sumă uriașă pentru acea vreme. Comerciantul Vasiliu și meșteșugarul Berzachian erau asigurați, așa că și-au recuperat o parte din pagubă. Nu același noroc l-a avut brutarul Pughis, care nu avea asigurare. Ancheta a stabilit că incendiul a izbucnit de la o instalație electrică.

Peste un timp, clădirea de la numărul 95 a fost reparată și închiriată din nou unor familii de negustori. Viața și-a reluat cursul, iar amintirea tragediei din 5 mai 1931 a rămas consemnată doar în paginile ziarelor vremii.

Pe data de 4 mai 1929, pe lacul Siutghiol, la numai 300 de metri depărtare de insula Ovidiu, a avut loc un accident aviatic în urma căruia și-a pierdut viața locotenentul Alexandru Săvulescu. Ofițerul, în vârstă de 25 de ani, absolvent al Școlii Navale Constanța, făcea parte din Grupul de Hidroavioane al Marinei Române.

În dimineața respectivă, la ora 8:50, acesta a decolat la bordul hidroavionului nr.4 Savoia, pentru a efectua un zbor de antrenament. Vremea era bună, iar lacul extrem de liniștit. După ce a survolat băile Mamaia, pilotul a încercat să amerizeze și a efectuat un viraj obișnuit. Din păcate, atunci s-a produs tragedia, cauzat de fenomenul cunoscut de piloți drept „mirajul apei liniștite”.

Luciul apei l-a indus în eroare pe tânărul pilot, care a apreciat greșit distanța față de apă. Hidroavionul s-a lovit violent de apă, aparatul s-a sfărâmat la impact și s-a scufundat imediat, trăgându-l în adâncuri și pe Săvulescu. În urma anchetei efectuate s-a stabilit că pilotul nu a avut nicio șansă de salvare. Trupul său nu a mai fost recuperat. Accidentul a rămas unul din momentele negre ale anului 1929.

Reclama zilei – Pentru casă, grădină, câmp și stradă se preferă bunii și eftinii Pantofi de pânză cu talpă de Cauciuc Dorco. Pentru Domni, Doamne, Domnișoare și Copii. Se găsesc în toate magazinele de încălțăminte. Observați marfa depusă, Dorco (1931)

Read More
4 mai

4 mai – Arhitectul Constanței moderne: Victor G. Ștefănescu

Când ne plimbăm prin Peninsulă, localnici sau turiști, suntem inevitabil încântați de bijuteriile arhitecturale moderne care ne înconjoară. Din păcate, puțini dintre noi cunosc numele arhitecților care ne-au lăsat moștenire aceste edificii emblematice cu care ne mândrim. Ei sunt mai mulți, este drept, dar astăzi ne-am decis să prezentăm portretul celui care și-a adus cea mai importantă contribuție la înfrumusețarea urbei, la început de secol XX, și care merită, dacă nu o statuie în centrul orașului vechi, cel puțin o placă memorială care să amintească realizările sale. Numele acestui om este Victor G. Ștefănescu (Stephanesco) (1877-1950), un artist care s-a născut la București, pe data de 4 mai (și nu pe 14 martie – cum s-a scris greșit mult timp) și care a oferit Constanței edificii extraordinare.

Fiul unui reputat compozitor și dirijor (George Ș., membru fondator al Operei Române), Victor Ștefănescu a studiat la Liceul Sfântul Sava, apoi la Institutul Politehnic din Dresda și la Școala Specială de Arhitectură din Paris, pe care a absolvit-o cu brio, fiind medaliat cu aur pentru lucrarea sa de licență. Membru al Societății Artiștilor Francezi, a preferat să se întoarcă în România ca profesor la Școala de Belle Arte și arhitect-scenograf la Teatrul Național. Timp de peste 30 de ani a fost membru în Comisiunea Monumentelor Istorice și un promotor înfocat al stilului arhitectural neo-românesc. (sursa informațiilor biografice – arhivadearhitectura.ro, respectiv – arh. Radu Cornescu).

Victor Ștefănescu a creat numeroase edificii, în capitală și în alte orașe, dar astăzi enumerăm doar câteva reprezentative: Catedrala Încoronării și Palatul Episcopal de la Alba Iulia, Palatul Artelor, Biserica Anglicană, Poșta și Centrala Telefonică (bulevardul Dacia, București), Gara Cotroceni, Institutul  Geologic, Arcul de Triumf (în colaborare), extinderea Gării de Nord etc.

În mod intenționat, am lăsat deoparte realizările sale de la Constanța, pentru că acestea sunt numeroase și deosebite. În primul rând, când te afli în orașul lui Ovidiu și rostești numele lui Victor Ștefănescu, gândul trebuie să te ducă imediat la Palatul Comunal, primăria orașului de altădată – astăzi Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Un edificiu-bijuterie, simbol al urbei și al Pieței Ovidiu, acesta a fost construit între anii 1912-1921, o perioadă lungă, explicabilă nu doar din prisma dificultății lucrării, ci și prin contextul istoric. Astfel, deși demarată devreme, lucrarea a fost întreruptă de Primul Război Mondial și de ocupația germano-bulgară din Dobrogea, survenită în intervalul 1916-1918. Finalizat după război, Palatul Comunal este și astăzi un exemplu al talentului extraordinar al lui Victor Ștefănescu și un edificiu reprezentativ pentru stilul arhitectural neoromânesc.

Când te afli în Piața Ovidiu, te mai impresionează o altă clădire ce poartă amprenta sa: Moscheea Carol I (a Regelui), cu al său minaret de 47 de metri înălțime și cu prima cupolă din beton armat proiectată vreodată în România. Construită între anii 1910 și 1913, din ordinul regelui Carol I, pentru supușii săi musulmani (turci și tătari) din Dobrogea, moscheea a fost realizată după planurile lui Ștefănescu și ale unui inginer, Gogu Constantinescu (inventator și savant roman, creator al teoriei sonicității și autor a sute de brevete; a plecat în Anglia în anul 1910, unde a murit în anul 1965). Este interesant că Ștefănescu a realizat două lăcașuri de cult importante pentru două religii deosebite, cea creștină – Catedrala Încoronării de la Alba Iulia și cea musulmană – Moscheea Carol.

Ștefănescu s-a ocupat, în anul 1907, și de restaurarea Geamiei Hunchiar (de pe Bulevardul Tomis) și tot el a realizat, în 1909-1910, planurile pentru Cuibul Reginei (Pavilionul Reginei Elisabeta), din Dana 0 a Portului Constanța.  Tot în port a fost ridicată, după planurile sale, și Bursa Nouă, în perioada 1937-1940. O altă clădire pe care o admiri astăzi în Peninsulă este Casa Damadian, din Piața Ovidiu. Construită inițial, la finele secolului al XIX-lea, de familia Wegener, ea a fost cumpărată de o familie de armeni și refăcută în anii ’20 după planurile lui Ștefănescu, cel care și-a pus tușa sa, prin accentele neoromânești.

Când spui Ștefănescu, spui automat și Casa prefectului Constantin Pariano, astăzi Muzeul de Sculptură Ion Jalea, de pe Bulevardul Elisabeta. În 1920-1921 a fost realizată această clădire impresionantă. Se spune că arhitectul a venit din Marea Britanie cu idei de implementare a stilului victorian, dar Pariano l-a temperat și i-a cerut să îi facă casa în stilul tradițional românesc. L-a lăsat însă pe arhitect să proiecteze și o casă în stilul britanic, iar aceasta este astăzi Casa de Piatră, aflată în imediata vecinătate a Muzeului Jalea.

Tot pe Bulevardul Elisabeta se află o altă clădire în stil victorian proiectată de Ștefănescu: Casa lui Titus Cănănău (fost primar al urbei), fost Consulat al Chinei, astăzi un restaurant.

Așa cum a afirmat în spațiul public arhitectul Radu Cornescu este foarte posibil ca Victor Ștefănescu să fi proiectat și celebra Vilă Dalas, fostul sediu al Alianței Franceze Constanța, de pe Bulevardul Ferdinand. Această clădire are elemente specifice stilului Ștefănescu, cum ar fi placajul de piatră de la parter și elemente eclectice (combinații de stiluri) de la etaje. Mult timp s-a crezut că planurile casei au fost realizate de Anghel Saligny, dar această teorie nu are nicio acoperire reală. Încheiem prezentarea creațiilor lui Ștefănescu cu altă nestemată, Cazinoul din Mamaia cu a sa Pasarelă Regală (Debarcaderul), realizate în 1934-1935.

Acestea nu sunt, probabil, toate edificiile proiectate de arhitect la Constanța, dar sunt, de departe, cele mai reprezentative. Victor Ștefănescu ne-a lăsat moștenire clădiri emblematice, cu care ne mândrim și, de aceea, avem datoria de a-i onora, din când în când, memoria…

Reclama zileiPodgoreni, Pomicultori, Horticultori! Stropiți viile, pomii fructiferi, florile și grădinile de zarzavat cu RUSCA (polysulfură combinată), recomandată de Ministerul de Agricultură. Suveran contra Oidiumului și tuturor bolilor. Ploile nu o spală, vântul nu o risipește! Pentru prospecte și comenzi vă adresați la SP Mavrojani Sori, strada Negru Vodă 5, Constanța. (1933)

Sursă foto: arhivadearhitectura.ro

Read More
3 mai

3 mai. D’ale urbei – Mica Publicitate în presa interbelică

Astăzi, 3 mai 2026, ne-am decis să prezentăm aspecte din cotidianul urbei, așa cum era acest trai în urmă cu aproximativ un secol. O posibilitate de a vedea acest lucru este și studierea anunțurilor de mică publicitate din ziarele vremii. Prin intermediul lor aflăm amănunte extrem de interesante, din diverse domenii.

Redăm câteva astfel de anunțuri publicate în ziarul „Dacia”, în ziua de 3 mai, în intervalul de timp 1925-1933:

„Din cauza plecărei mele în alt oraș desfac cafeneaua din strada Ștefan cel Mare no.13. Se găsesc de vânzare la prețuri de ocazie, scaune, mese de lemn și de marmură, biliarduri și alte obiecte de cafenea ca pahare, cești, lungurițe, etc.”

„Cursuri de întărire la limba latină, franceză și română, cu începere de la 4 mai anul curent. A se adresa: profesor G. Toma, str. Brătianu no.31.”

„De vânzare moară sistematizată modernă, deosebit de moară țărănească. Amatorii se vor adresa d-lui Haralambie N Mangoianu din Constanța, str. Traian no.15.”

„Se caută doică pentru copil de două luni. A se prezenta între orele 2 și 4, după-amiaza, pe strd Lascăr Catargiu no.19. Familia Radvaner.”

„Femeie săracă și lipsită de orice ajutor omenesc, de abia putându-și agonisi existența sa și a celor doi copilași, roagă pe oamenii de bine și cu suflet generos să îi ușureze sarcina adoptându-i unul dintre copii. Elena Marinof. Str. Durostor 33.”

„Se caută băiat de birou, etatea 10-12 ani, pentru a se angaja imediat la administrația ziarului nostru.”

„Casa de Împrumut pe Gaj vinde automobil Lancia 45, în bună stare. A se adresa la Banca Națională Constanța.”

„De închiriat camere frumos mobilate, eventual cu pensiune, pe strada Remus Opreanu 6, la dna Manolescu.”

„Pierdut geantă de catifea neagră, conținând acte diferite, o verighetă și o fotografie precum și suma de 200 de lei. Găsitorul este rugat a-și opri banii și să o aducă la Librăria Socec, din strada Carol, unde va primi o bună recompensă.”

„Ouă de găină rasa Plymouth Rock, orice număr, se găsesc de vânzare la Camera de Agricultură Constanța, în orice zi. Preț 3 lei bucata.”

Reclama zileiSplendidul și luxosul pavilion Bristol oferă constănțenilor Joia, Duminica și de sărbători cele mai frumoase distracții familiare. Mari matineuri dansante. Consumațiile cele mai alese și stilat servite. Prețuri excepțional de reduse. Intrarea liberă. (1926)

Read More
2 mai

2 mai – Speculă „neomenească” cu zahăr în Constanța interbelică

Viața economică a Constanței interbelică era marcată de tensiuni și dezechilibre, generate de efectele războiului și de creșterea prețurilor la produsele de bază. În acest context, autoritățile locale încercau să impună reguli stricte pentru a limita abuzurile din comerț.

Un articol publicat în ziarul „Dacia” relatează despre întrunirea Sfatului Negustoresc Secția Constanța – o asociație profesională a comercianților locali, al cărei președinte era Ion Miga – din 2 mai 1923, în cadrul căreia membrilor le-au fost aduse la cunoștință măsurile dispuse de Prefectura Constanța prin „publicațiunea” 1775 din 27 aprilie 1923 pentru stoparea „speculei neomenești”

Se atrăgea atenția tuturor comercianților, dar în special celor care puneau în vânzare zahăr și care „fără nici o justificare, acaparează și vând pe ascuns acest articol cu un preț ce reprezintă aproape de două ori prețul de cost”. Specula cu zahăr în perioada interbelică poate fi explicată prin faptul că, în anii care au urmat Primului Război Mondial, producțiile agricole și industriale erau afectate, iar transporturile erau instabile, astfel că zahărul devenise un produs greu de găsit. Comercianții îl țineau ascuns până la creșterea prețului sau îl vindeau pe sub mână, la prețuri exorbitante.

Noile măsuri le impuneau comercianților să respecte reguli clare privind transparența prețurilor. Aceștia trebuiau să afișeze în magazine, în loc vizibil, atât prețul de achiziție al mărfurilor, cât și pe cel de vânzare, care nu trebuia să depășească un adaos de 30% față de costul de achiziție. „Tablourile cu prețuri” trebuiau să poarte semnătura proprietarului magazinului, iar un exemplar al acestora se depunea la Inspectoratul Comercial din localitate.

Pentru descurajarea acestor practici abuzive, autoritățile au prevăzut sancțiuni severe, de la amenzi usturătoare până la pedepse cu închisoarea, în special pentru cei care acaparau mărfurile sau depășeau limitele legale de profit. Dintre sancțiuni, menționăm: amenzi între 100 și 5.000 de lei pentru neafișarea prețurilor, amenzi între 100 și 10.000 de lei pentru depășirea câștigul legal de 30%, închisoare de 60 de zile pentru „acaparatorii de mărfuri”, precum și amendă triplată și închisoare de șase luni și o zi, în caz de recidivă. Documentul emis de Prefectura Constanța, în fruntea căreia se afla Nicolae T. Negulescu, stipula în mod expres că cei găsiți vinovați nu puteau invoca circumstanțe atenuante pentru a scăpa de sancțiuni.

În întrunirea din 2 mai 1923, comercianții din Sfatul Negustoresc al Constanței au hotărât aplicarea imediată a noilor reguli, stabilind ca listele de prețuri să fie afișate în magazine până la 7 mai 1923.

Acest episod ilustrează eforturile autorităților interbelice de a face ordine în viața economică locală, iar măsurile adoptate reflectă nu doar nevoia de control, ci și o preocupare reală pentru protejarea consumatorilor.

Reclama zilei: „Nu comandați HAINE până nu VIZITAȚI HĂINĂRIA CEHO-SLAVĂ str. ȘTEFAN CEL MARE no. 71 Constanța. Unicul magazin din oraș care cu mare sacrificii s-a asortat cu tot felul de îmbrăcăminte, costume de bărbați, băeți, copii, uniforme școlare, impermiabile, trenscoriuri, pardesiuri și orice atingător de de branșa îmbrăcăminte. Stoc mare de STOFE străine și indigene. Având specialiști execută orice comandă după ultimul jurnal în mod prompt, conștiincios și eftin. NOTAȚI BINE ADRESA (Dobrogea Jună, 1930)

Sursă foto: Florentina Bozîntan

Read More
1 mai

1 mai – În perioada interbelică, sub interdicții, dar nu în tăcere: adunări la halta Medeea, în afara orașului

Ziua de 1 Mai este dedicată sărbătoririi muncii și solidarității celor care contribuie, prin activitatea lor, la funcționarea societății. Cunoscută astăzi drept Ziua Internațională a Muncii, această celebrare își are originile în mișcările muncitorești din anul 1886, din Statele Unite ale Americii, când revendicarea pentru o zi de muncă de opt ore a declanșat proteste de amploare și confruntări violente. În această filă de calendar istoric ne oprim asupra modului în care celebrarea zilei de 1 Mai este reflectată în presa constănțeană interbelică.

Originile acestei sărbători sunt prezentate pe larg în paginile ziarului „Dobrogea Jună”. Astfel, în ediția din 1 mai 1930 se arată: „Istoria omenirii ne spune că prima manifestație a muncii stropită cu sânge a fost la 1 Mai 1886 în Statele Unite, unde au izbucnit simultan mii de greve parțiale, ale căror parole au fost: opt ore de muncă, opt ore de odihnă și opt ore de educație”. Același articol urmărește și parcursul spre recunoașterea oficială a acestei zile, subliniind că proclamarea ei ca „simbol al muncii” a avut loc la Bruxelles în anul 1891, apoi treptat în restul statelor europene, în timp ce în România a fost consacrată abia în anul 1920. Tonul articolului este unul explicativ și, în același timp, mobilizator, sugerând că această zi nu este doar comemorativă, ci și încărcată de semnificații sociale. Totodată, se sugerează că 1 Mai nu trebuie privit doar ca o zi a revendicărilor, ci și ca un moment de reflecție asupra echilibrului social: „Ziua de 1 Mai trebuie să fie o ocazie de meditare și revizuire a raporturilor dintre Capital și Muncă, Intelectual și Analfabet, Nobil și Mojic, Stăpân și Slugă, Creștin și Păgân”. Mesajul transmis este că, dincolo de diferențe, această zi ar trebui să invite la dialog și la căutarea unui echilibru.

O imagine concretă a modului în care era marcată această zi la nivel local apare în articolul „Serbarea muncitorească de eri”, publicat în ediția din 3 mai 1924 a aceluiași ziar. Aflăm că muncitorii și meseriașii „obișnuiau să serbeze ziua de 1 Maiu întâi printr-o întrunire în sala sindicatelor din strada Ștefan Mihăileanu, de unde cu toții plecau înspre Vii”. Autoritățile au intervenit, iar printr-un ordin al Ministerului de Interne a fost interzis „dreptul la întrunire și manifestațiuni”. Astfel de restricții nu erau izolate; autoritățile se temeau de revolte și alte tulburări sociale, motiv pentru care limitarea sau interzicerea adunărilor urbane erau o practică frecventă a epocii.  

Cu toate acestea, interdicțiile nu au reușit să anuleze spiritul de solidaritate. După cum consemnează același articol, muncitorii au găsit soluții pentru a se reuni: „muncitorimea constănțeană și-a dat punct de întâlnire lângă halta Medeea din afara orașului și de acolo în număr destul de mare, s-a îndreptat spre platoul parapetului, obișnuitul loc de petrecere. Aci, muncitorii, într-un antrenament și o veselie generală, și-au spus cuvântul și opiniile în aer liber, nestingheriți de nimeni. S-a cerut: libertatea sindicalizării, dreptul la întruniri și organizare, etc. Muncitorii tineri au jucat football. Toată această petrecere muncitorească a decurs în cea mai perfectă liniște”.

Relatarea surprinde capacitatea muncitorilor de a se adapta contextului: schimbă locul, dar nu renunță la întâlnire. În același timp, presa insistă asupra caracterului pașnic al manifestării, contrabalansând discursul autorităților, care asocia adesea astfel de adunări cu riscul de conflict, în contextul temerilor față de influența ideilor sociale și comuniste.  

O perspectivă diferită, chiar critică, asupra modului în care era marcată această zi apare în articolul „1 Mai la Constanța”, publicat în ziarul „Dobrogea Jună” în anul 1928. Autorul notează încă din debut că „sărbătoarea așa zisă «a muncii» a produs o impresie detestabilă în localitate. Critica se concentrează asupra caracterului contradictoriu al măsurilor administrative: ziua este declarată sărbătoare legală, dar nu sunt suspendate toate activitățile. Astfel, fabricile, magazinele, brutăriile și măcelăriile au fost închise, dar școlile nu. La fel, „adunările muncitorești n-au fost permise”, iar tribunalele judecă procesele: „O anomalie mai mare nu se putea. Întâi Mai este o zi de repaos – și atunci trebuie generalizată – sau nu e sărbătoare legală – și atunci bine este să fie desființată. Copiilor fiindu-le impus cursul școlar, negreșit că părinții – muncitori în special – n-au putut serba la câmp, după uz, această sărbătoare a muncii. Singurul bine pe ziua de eri l-a adus tot natura. Vremea urîtă i-a pironit în casă pe toți – astfel că sărbătoarea muncii n-a fost decât o zi de lene, impusă de lege și de poliție deci”.

Reclamă: Vera Violette-Pallace – Constanța – Galați – strada Carol 29. Singura Cassă franceză de galanterie. Lei 2,50 gramul din cele mai renumite și durabile parfumuri. Pudre: Coty, G. Freres, Houbigant, Germandre. Apă de colonia L’origan și Zambile cu Lei 80 litrul. Truse de maniquri – Genți – Portofeuilleuri de piele veritabile – Raion special de cămăși dela 245 – 450 lei.

N.B. Cu Extrasul de Follie Bergere dispar orice pete sau piestrui de pe figură și fața devine albă și fină.

Read More
Sari la conținut
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.