Strada Arhiepiscopiei nr. 7, Piața Ovidiu, Constanța

Strada Arhiepiscopiei nr. 7, Piața Ovidiu, Constanța

9 noiembrie

9 noiembrie. D-ale urbei – Răscumpărarea portului și a căii ferate și câteva anunțuri inedite

Pe data de 9 noiembrie 1882, statul român a devenit proprietarul căii ferate Constanța – Cernavodă și al portului Constanța, care timp de 25 de ani (din1857) fuseseră deținute în concesiune de către o companie britanică, cu acordul Imperiului Otoman. Transferul de proprietate s-a efectuat după ce Edward Harris, reprezentantul consorțiului DBSR (Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour Co. Ltd și colonelul Nicolae Dabija, reprezentantul statului român, au semnat contractul de răscumpărare a concesiunilor iar managerul britanic a predat convențiile cu Imperiul Otoman din 1857 și 1870 și firmanele imperiale de confirmare a acestora. Pe 10 decembrie 1882 era declarată oficial răscumpărarea liniei ferate în lungime de 65, 237 km, precum și a materialului rulant: 9 locomotive, 1 vagon salon, 2 vagoane clasa a I-a, 3 vagoane clasa a II-a, 5 vagoane clasa a III-a, 1 vagon mixt (cls. II-III), 312 vagoane de marfă, 10 furgoane, 1 vagon pentru cai, 2 pluguri pentru zăpadă. Odată cu acestea trecea în proprietatea statului român și Portul Constanța, iar pentru ambele concesiuni DBSR urma să încaseze suma de 16,8 milioane franci. În această sumă era inclusă preluarea „clădirea de călători” din Kustendjie și a celor cinci gări construite de britanici, în speță Constanța Oraș (Gara Veche), Constanța Port, Murfatlar, Medgidia și Cernavoda Port. Aceste două momente au reprezentat sfârșitul existenței „coloniei” britanice, care a funcționat la Kustendjie timp de 25 de ani.

Angajații DBSR și familiile lor au părăsit orașul și s-au întors în Regatul Unit. Amintirea lor este păstrată însă în vechi pagini de gazete, în cărți, jurnale și scrisori, unele dintre ele încheiate cu cuvintele Greetings from Kustendjie…

„Găsit de dl. Tulea Weissbuch un portofoliu conținând 200 (două sute) lei, un buletin emis de Biroul Populației Frumușica Veche (jud. Cetatea Albă) și alte acte pe numele Jug I. Darlea. Păgubașul le poate ridica oricând de la redacție.” (Dacia, 1926)

„Se închiriază pentru baluri, matineuri, ceaiuri dansante, banchete concerte festivaluri, conferințe întruniri nunți etc. Saloanele Hotelului Regina MATINEURI DANSANTE în fiecare Duminică de la ora 5—8. Muzică JAZZ-BAND.” (Dacia, 1926)

„Biliarde se vând sau se închiriează. A se adresa la berăria „Luther“. Piața Independenței.” (Dacia,  1929)

„Se dă de suflet un copil , de sex masculin. Strada Ion Lahovari 120”. (Dacia, 1929)

„Profesorul George Vintilescu, care a triumfat în Anglia, Austria, Belgia, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Rusia, Spania, Suedia, Turcia, precum și în America de Nord, Sud, Africa și Asia, aflându-se în turneu prin țară, a fost angajat înainte de a se înapoia în străinătate să delecteze și clientela noastră, în fiecare seară, la Berăria Luther, din Piața Independenței 7. Onor publicul constănțean este invitat să audieze sus numitul maestru al arcușului, care prin farmecul talentulu isău a făcut fală țării noastre. Direcțiunea.” (Dacia, 1929)

Reclama zilei – Ideile geniale vin în minte numai când bei vinuri naturale la Cârciuma Ardelenească Ioan Suciu, Restaurant ca la Mama Acasă! Str. Tomis no.5. (1924)

Sursa foto: Portul Kustendjie în anul 1863 – The Illustrated London News, 7 nov. 1863, p. 456

Mai mult
8 noiembrie

8 noiembrie. D’ale urbei. O descoperire lugubră: osemintele militarilor francezi și câteva anunțuri inedite

Ziua de 8 noiembrie 1924 este dedicat unei descoperiri arheologice foarte interesante și în același timp, lugubră, fiind de natură să dea fiori constănțenilor de la acea vreme. La această dată, Dacia a publicat un amplu articol referitor la descoperiri arheologice făcute cu o zi înainte. Se lucra intens pe strada DA Sturza (astăzi Revoluției din 22 decembrie 1989) la fundația viitorului Palat Episcopal și cu această ocazie, muncitorii au dezvelt, la o adâncime de 1,5 metri, peste o sută de schelete. Erau rămășițele unor soldați francezi din Războiul Crimeii (1853-1856), decedați de holeră la Constanța (Kiustenge) în vara anului 1854. Militarii au fost identificați ca membrii ai Corpului de Armată de Zuavi cu ajutorul unor petice albastre și al unor părți ale uniformelor din unitatea respectivă. Unul dintre schelete avea pe un deget un inel gravat cu numele Terese, probabil logodnica sau soția defunctului.

Ziarul Dacia îi cita pe bătrânii Constanței, potrivit cărora descoperirea a fost făcută pe locul unui vechi cimitir turcesc. Zuavii nu erau însă musulmani, ci europeni și chiar catolici. Istoria regimentului de zuavi a început odată cu înființarea sa de către Franța. Inițial, până în 1841 soldații au fost berberi algerieni dintr-un trib numit Zwawa (Zoua) de aici și numele unității. Purtau uniforme exotice și erau renumiți pentru curaj și ferocitate. Din 1842, membrii unității au fost însă exclusiv europeni și catolici dar renumele trupei de elită a fost menținut la același standard. În vara anului 1854, sute de militari ai armatei franceze (zuavi sau nu) au murit de holeră în Dobrogea, în timpul războiului ruso-turc ce avea să continue cu bătăliile din Crimeea. Descoperirea lugubră din 1924 este cea mai mare, dar nu a fost prima de acest gen. Rămășițe ale nefericiților soldați francezi au fost descoperite și la finele sec.XIX și mai ales la începutul sec.XX, pe faleza orașului, în fața viitorului Cazino Comunal.

În continuare, prezentăm câteva anunțuri inedite, publicate în ziarul Dacia, pe 8 noiembrie, în anii 20 ai veacului trecut…

„«Prea răspânditul» și «bine informatul» ziar «Dobrogea Jună» a anunțat într-o ediție specială de eri, moartea d-rului G. Bârzănescu. Un grup de amici ai d-lui dr. G. Bârzănescu, s-a prezintat la redacția ziarului nostru rugându-ne să desmințim îndrăzneață informație. D-rul Bârzănescu, care a fost destul de grav bolnav, e foarte adevărat, merge spre însănătoșire și e de prevăzut că în curând va servi colivarilor, multe complimente.” (Dacia, 1923) (Gheorghe Bărzănescu a fost timp de peste două decenii directorul Spitalului Comunal V. Sion din Constanța, iar în 1924 era încă activ profesional. Casa familiei Bărzănescu poate fi admirată și astăzi pe Bulevardul Elisabeta, fiind un monument istoric realizat în stil Art Nouveau)

„Onoratele mele cliente sunt rugate a nu se deplasa la domiciliul meu, pentru diferite comenzi de burtiere, brasiere, sutiene etc, ci a trimite servanta lor cu o scrisoare, pe care o va depune într-o cutie, fixată în poarta de eșire, aceasta pentru motivul că subsemnata lipsesc tot timpul, din cauza prea multor cerințe de comenzi. Imediat după primirea invitației mă voi deplasa la locul unde voi fi invitată, împreună cu toate modelele. Cu perfectă stimă, Cornelia Schuck, Str. Lascar Catargiu No. 10, vis a vis de variette-ul „Britania”. (1926)

„S-a pierdut un câine lup mic, răspunde la numele de Lupi. Aducătorul va primi o bună recompensă. Adresa: Mircea 34 (parter).”(1928)

„Persoana care a găsit la Biserica Episcopală, duminică seara, o mănușe, e rugată mult s-o aducă la redacția ziarului, unde va primi mulțumiri (eventual echivalentul ei în bani, ori cealaltă mănușe)”. (1929)

Reclama zilei – Atențiune! Pentru deplina reușită a cozonacilor, cornurilor, franzelelor, etc, întrebuințați numai Drojdia Comprimată din Fabrica Frații Neumann, Arad, care este recunoscută ca cea mai sigură în lucrare. 18 lei pachetul. En-detail. Depozit permanent la Constanța, dl El Flamaropol, str. Traian no.11. (1926)

Mai mult
7 noiembrie 1

7 noiembrie. D’ale urbei – Un magazin jefuit de proprii angajați, canari de vânzare și un copil pierdut

Continuăm astăzi filele calendarului nostru cu câteva informații și anunțuri interesante, referitoare la evenimente petrecute în ziua de 7 noiembrie 1931. Acestea au fost publicate în ziarul local Dacia și sunt de natură să contureze, fie și parțial, aspecte de trai cotidian din Constanța acelor vremuri. Pe lângă citate, în paranteze au fost făcute mențiuni, completări și clarificări pentru o mai bună înțelegere a contextului istoric și social.

Pe data de 7 noiembrie 1931 cea mai comentată știre din oraș era jefuirea unui cunoscut magazin de pe strada Carol, nr. 48, deținut de afaceristul constănțean de etnie greacă Chiriac Ralli Frangopol. Ziarele locale au comentat asiduu evenimentul, cu atât mai mult cu cât cei care jefuiseră magazinul erau chiar angajații acestuia!

Astfel, poliția i-a arestat pe funcționarii comerciali Marin Andrei, Ilie Marcu, Costică Tiplică și Mitică Nicodim, acuzați că au prădat sistematic, pe o durată lungă de timp, prăvălia Ralli Frangopol și Fiii. Cei patru s-au constituit într-un grup infracțional, “confundând averea proprietarului, cu propriul lor buzunar”. Frangopol și Fiii comercializa articole de băcănie și coloniale, celebrul cașcaval RF, dar și sticlărie, faianță, fierărie și menaj. Întrucât depozitul era încărcat de produse, cei patru, cu chei potrivite și după plecarea proprietarului, intrau seara și subtilizau diverse bunuri, produse de băcănie, butoaie cu scrumbie, articole de feronerie, cutii și lăzi cu chibrituri și multe altele. Le revindeau apoi și își băgau banii în buzunare.

Aveau atâta marfă furată încât a fost nevoie să își închirieze un depozit pentru că jefuiseră mai mult decât puteau vinde! Totul a ieșit însă la iveală într-o seară, când un paznic de noapte de la o societate privată din apropiere a văzut că prin poarta din dos a magazinului Frangopol iese un bărbat care căra o ladă. Agentul l-a surprins pe angajatul Ilie Marcu însă acesta a spus că se află în timpul serviciului și trebuie să ducă marfa la un beneficiar. Paznicul nu l-a crezut, l-a reținut și a sunat la proprietar.

În fața acestuia, Marcu a mărturisit fapta și și-a denunțat și complicii. Toți patru au fost arestați și și-au mărturisit faptele. Ancheta poliției a stabilit că prin furturile repetate, cei patru au creat un prejudiciu de peste 200.000 de lei.  

Între timp, magazinul Frangopol și Fiii și-a redeschis porțile,  evident, cu alți angajați, mai cinstiți, și a redevenit un „magazin de încredere”, cum apărea în reclamele vremii. Ralli Frangopol (1843-1931) a fost un grec din Mesemvria (Messembria, astăzi Nessebar, Bulgaria) stabilit la Kiustenge (Constanța), fiind unul din primii cetățeni atestați în 1878, la instaurarea administrației românești în Dobrogea. Afacerile sale au fost preluate de fiii săi Chiriac Relli Frangopol (patronul din povestea de astăzi) și de Stavru Frangopol, și el om de afaceri, căsătorit cu Eliza Gheorghiu, prima femeie medic cu doctorat în medicină din Dobrogea.

„Mica Publicitate – Vând Canari!- Rasă Harz, aclimatizată. Cântăreți neîntrecuți. Opt zile de probă. Expedițiuni contra ramburs pe riscul expeditorului în toată țara. Canari, de la lei 500 bucata. Cănărițe, de la lei 150 buc. Perechi pentru reproducere, de la lei 600. Veniți și alegeți! Cereți oferte! E. Georgescu, str. Șt. Mihăileanu 37, Constanța.” (1931)

„S-a pierdut o fetiță de 2 ani cu numele Cornelia. Semnalmente: părul blond, ochi negri, hăinuță bleu-marin, bonetă de lână albă cu negru, ciorapi maron, pantofi de lac. Întrebată a cui e, răspunde „a lu Gogol“. Cine știe ceva, să anunțe părinții. Se găsește la familia Nicolae Grigore, Str. Tudor Vladimirescu nr.45.” (1931)

„Siguranța generală a hotărât expulzarea din țară prin portul nostru, a lui Atanase Anton din Găești, considerat ca instigator. El va fi trimis în Grecia cu vaporul România. Acesta mai fusese expulzat acum o lună și jumătate, prin portul Constanța, dar ajuns la Salonic s-a reîntors în țară cu trenul prin Jimbolia.” (1931)

Reclama zilei – Magazinul I Pantelimonescu & R. Cocea, strada Carol 44. Depozit permanent de articole electrice, apă și canal, țevi de plumb și de fier, telefoane, sonerii, etc. Execută lucrări de Electrică, Apă, Canal. (1931)

Sursa foto: Biblioteca Națională Digitală, 1938

Mai mult
6 noiembrie

6 noiembrie – Marinarii civili, între mămăligă cu brânză, salarii în lei și griji în valută

În toamna anului 1932, într-o perioadă marcată de dificultăți economice și de nemulțumiri sociale, presa dobrogeană aducea în atenția publicului problemele unor categorii profesionale ale căror drepturi salariale și condiții de muncă deveniseră subiecte de dispută. Marinarii civili din marina comercială și membrii corpului didactic se numărau printre cei care solicitau intervenția autorităților pentru îndreptarea situației lor.

Publicația „Aurora Dobrogei”, care se prezenta drept „Organ al Partidului Țărănesc”, prezintă în luna noiembrie articolele „Situația marinarilor civili” și „Revendicările corpului didactic”, în care sunt descrise problemele salarizării, ale stabilității locului de muncă și ale recunoașterii drepturilor profesionale, într-un context economic dificil.

Articolul despre marinarii civili atrăgea atenția asupra condițiilor în care lucrau echipajele vaselor comerciale ale Serviciului Maritim Român (SMR). Autorul critica modul în care era administrată marina comercială și acuza conducerea că neglijează personalul navigant:

„Dacă marina noastră comercială a fost dată spre exploatarea unor favoriți, dacă vasele SMR nu aduc statului decât pagubă și câștig în buzunarele celor interesați, pentru personalul acestor vase nu numai că nu s-a făcut nimic, dar li s-a luat și puținul ce mai avea.

Salariul unui marinar a fost redus la 1000 lei lunar, din care sumă, bineînțeles, să își întreție și familia. Dacă navlul vaselor se socotește în lire sterline, care intră în alte buzunare decât ale statului, de ce nu se socotește și salariul echipajelor tot în proporția cu acest navlu?

Hrana? Direcția SMR a avut lăudabila grije, printr-o circulară, să o fixeze la „mămăligă cu brânză”! În afară de cei 1.000 lei, fiecare marinar mai primește în plus o monedă străină plătită la cursul zilei. Se poate oare o lipsă de pricepere și o nedreptate așa de mare?

Existența familiei marinarului depinde de scăderea sau de urcarea acestei monede. Or, dacă astăzi lira otomană are un curs ridicat, iar mâine a scăzut, marinarul la întoarcerea din voiaj, nu mai poate cumpăra lemne sau pâine familiei sale, pentru că prețul lirei otomane a scăzut.”

Demersurile lor ajunseseră și la nivelul autorităților centrale. Potrivit articolului, marinarii înaintaseră un memoriu guvernului prin intermediul doctorului Nicolae Lupu, liderul Partidului Țărănesc. Un alt memoriu fusese înmânat ministrului de Interne, Ion Mihalache, cu prilejul unei vizite la bordul vaporului „Ardealul”, aparținând SMR. Răspunsul autorităților întârzia însă să apară.

În aceeași ediție, publicația „Aurora Dobrogei” prezenta și revendicările corpului didactic. Comitetul Federației corpului didactic hotărâse să solicite încadrarea cadrelor didactice în prevederile legii armonizării salariilor, înainte de aplicarea eventualelor reduceri salariale. Printre cereri se aflau includerea gradațiilor în calculul salariilor, recunoașterea drepturilor bănești rezultate din definitivări și înaintări, plata diferențelor salariale și achitarea restanțelor. Erau revendicări legate de aplicarea efectivă a unor drepturi profesionale și de respectarea statutului financiar al personalului didactic.

Reclama zilei: „Doctor Ion Zaidler Medic de spital boli de ochi – strada Carol 22 etaj – Casele Șapira – Consult 3-7” (Dacia, noiembrie 1929)

Sursă foto: Ilustrațiunea Română, 1932

Mai mult
5 noiembrie

5 noiembrie. D’ale urbei –  Un record de viteză, salonul de coafură, școala de dans și brakul pierdut al domnului Magrin

Continuăm astăzi filele calendarului nostru cu câteva informații și anunțuri interesante, referitoare la evenimente petrecute în anii 20, în ziua de 5 noiembrie. Acestea au fost publicate în ziarul local Dacia și sunt de natură să contureze, fie și parțial, aspecte de trai cotidian din Constanța acelor vremuri. Pe lângă citate, în paranteze au fost făcute mențiuni, completări și clarificări pentru o mai bună înțelegere a contextului istoric și social.

„Record de viteză! O grupare a muncitorilor de port, sub conducerea lui Aurel Negulescu din echipa independentă, a bătut maximul iuțelei la descărcarea mărfurilor. Astfel, această echipă a reușit să descarce cele 34 vagoane de pe vaporul italian „Celio“, numai în 4 ore”. (1924) (Vaporul italian (operat de agenția Lloyd Triestino) a fost o prezență constantă și importantă în Portul Constanța în anii 20, făcând parte din rețeaua comercială și de pasageri care lega România interbelică de porturile din Marea Mediterană. În anii 20, Celio efectua curse regulate de pasageri și mărfuri pe ruta Trieste – Veneția – Brindisi – Pireu – Constantinopol – Constanța. Pe lângă pasagerii care alegeau calea mării spre Italia sau Grecia, vasul descărca la Constanța produse manufacturate, textile, uleiuri și citrice, încărcând pentru export cereale românești și produse petroliere.)

„În grădina restaurantului Cochino a avut loc sâmbătă seară, o agapă colegială a corpului avocaților de pe lângă instanțele judiciare locale. S-a petrecut într-o caldă armonie până către miezul nopții.” (1924) (Restaurantul de categoria I se afla pe strada Carol (astăzi Bd. Tomis), nr.101.

„Școala de Dans prof. Achim din București, sala Hotelului „Regina” Constanța, predă lecțiuni particulare în toate zilele. Curs comun: Lunea, Miercurea și Vinerea, între orele 4-6 p. m. și 8-10 seara. Informațiuni zilnic la sală, între orele 10-12 dim.și 4-8 p. m.” (1925) (Hotelul Regina este actualul Hotel Intim, din strada Nicolae Titulescu).

„Pe strada Cuza-Vodă colț cu Atelierelor, s-a găsit astănoapte o căruță de țară cu doi cai. În căruță se afla un copil de 3-4 ani. Păgubașul se poate adresa poliției, unde căruța a fost lăsată in păstrare.” (1926)

„Domnii avocați Selim Abdulachim, fost deputat, și Dan Alecu au deschis birou de avocatură și notariat (acte), pe str. Vasile Alexandri No. 8 (peste drum de poștă).” (1926)

„Cunoscutul salon „Modern” de coafură din localitate, Piața Ovidiu 17, pentru a putea servi cât mai bine onor și distinsa sa clientelă, cu ocazia sezonului de iarnă, a angajat lucrători de la casa de coafura “Ionică“ din București. Specialiști în tunsori de Dame și ondulațiuni pe Apă. Spre convingere, rugăm onor clientelă a vizita salonul nostru.” (1928). (Casa de coafură și frizerie Ionică (sau „La Ionică”) a fost cel mai faimos și exclusivist salon de frumusețe din Bucureștiul interbelic. Fondatorul salonului, Ionică Oprișan, purta cu mândrie titlul oficial de „coafor al celor trei generații din Casa Domnitoare”, fiind așadar furnizor regal. Salonul La Ionică funcționa la parterul celebrului hotel bucureștean Athenee Palace.)

„Fata Catinca Dumitru din Hasiduluc, în urma unei certe avute cu amantul ei Ghiță Stoenescu a aruncat în fața acestuia conținutul unui pahar cu vitriol. Victima s-a ales cu grave arsuri pe față și mâini.” (1928). (Hasiduluc, Hasi Duluk, este vechiul nume turcesc al localității Cumpăna, și se traducea ca Fântâna cu cumpănă, aici fiind un obișnuit loc de popas din stepa dobrogeană, unde călătorii se puteau aproviziona cu apă de bună calitate.)

„Motocicletă de vânzare Douglas trei cai, în perfectă stare. Preț 25.000 lei. Adresați-vă d-lui avocat Al. Mihail Chirănescu, L. Catargiu 28, Constanța”. (1928)

“Părinților! Să nu neglijați sănătatea copilor. DANS RITMIC pentru copii de 5 ani în sus predă d-na Vero. În curând se va deschide și școala de balet (cu preț de 360 lei lunar) și de dansuri moderne, în plin centru. Ziua deschiderii și locul se vor anunța mai târziu.” (1929)

„După cum se știe, în cuprinsul orașului nostru își făcuse apariția un număr considerabil de prostituate. Față de această situație intolerabilă dl. chestor Leon Panaitescu a luat măsuri drastice, dispunând a se efectua razii continue. Numai în noaptea trecută au fost arestate 40 femei de moravuri ușoare, cari au fost trimise imediat la urmă. Pentru combaterea acestei plăgi abătute asupra orașului nostru, dl. Chestor, într-un raport înaintat organelor în drept, a cerut majorarea personalului inferior polițienesc” (1929).

„S-a pierdut un câine de vânătoare, Brak german, de 3 ani, cu părul cafeniu închis, coada tăiată, răspunde la numele de Heti. Cine îl va găsi sau va da relații precise unde se află va primi 1000 lei recompensă. M. Magrin, str. Lascăr Catargiu, no. 28.” (1929). (Se poate observa că domnul Magrin locuiește la aceeași adresă la care, în 1928, era oferită spre vânzare o motocicletă, de către avocatul Chirănescu. Este foarte probabil ca acesta (Chirănescu) să își fi lichidat bunurile, după care s-a mutat fie din oraș, fie la o altă adresă, iar fostul său imobil a fost preluat de dl. Magrin. Acest domn este Martial Carol Magrin, singurul fiu al celebrului fotograf al Dobrogei și diplomat francez Anatole Magrin (vice-consul al Franței la Constanța), decedat în 1928. Martial Magrin era cel mai mare dintre copiii diplomatului, el având și patru surori. Martial a fost magistrat, avocat, jurist și chiar consul, o scurtă perioadă)

Reclama zilei – Saci Calcutta și Hessian, nuoi și uzați – Pânză Hessian, prompt și a livrer la prețul zilei – Societatea în nume colectiv LABOR – Strada Ovidiu no.10. (1923)

Sursă foto: MINAC

Mai mult
4 nov

4 noiembrie – Edward Harris al III-lea, ultimul manager britanic al portului (III) – Răscumpărarea concesiunilor și sfârșitul poveștii dobrogene

Vizita lui I Carol la Constanța a avut un efect deosebit, conducând la decizia statului român de a răscumpăra cu orice preț concesiunile deținute de DBSR, calea ferată Constanța – Cernavoda și exploatarea portului Constanța. În scrisoarea trimisă mamei sale după vizita princiară din octombrie 1879, Harris declara că întreținerea princepelui României l-a costat 100 de lire sterline, dar, așa cum el afirmă: “nu am niciun dubiu că societatea (n.a. DBSR) mi-i va deconta, pentru că ei (n.a. acționarii companiei), și nu eu, vor beneficia de pe urma acestei vizite… Opinia favorabilă formată despre Kustendjie va mări dorința Prințului și Guvernului său să cumpere această linie ferată și în felul acesta să fie grăbită tranzacția. Guvernul (n.a. român) este pe cale să cumpere toate liniile ferate din țară, care mai sunt în mâinile străinilor, și probabil că și a noastră va fi inclusă în această operațiune. Nimic nu este însă definitiv stabilit, dar nu m-ar surprinde dacă linia se va vinde în viitoarele șase luni” .

Din rândurile de mai sus reiese clar disponibilitatea celor de la DBSR de a vinde pe bani buni concesiunile, către statul român. De asemenea, este, de asemenea, limpede că guvernul român tatona problema preluării portului Kustendjie. Vizita în port a lui Carol, efectuată desigur sub ghidajul lui Harris, a mărit interesul principelui pentru preluarea și transformarea bazinului într-o amenajare modernă și de mare viitor. Practic, deciziile ulterioare ale statului român s-au întemeiat mult pe impresia creată de starea orașului-port asupra principelui, în acele zile de toamnă din anul 1879. La câteva zile după plecarea lui Carol, Harris a primit o scrisoare de la un membru al Consiliului de Administrație al DBSR, William Tipping, care își manifesta încântarea față de modul în care Harris a gestionat evenimentul (scrisoarea a fost primită de arhitectul Stănculescu de la familia Midgett).

Harris credea că o posibilă răscumpărare a concesiuni căii ferate ar putea avea loc chiar și în prima jumătate a anului 1880. Lucrurile nu au stat chiar așa, iar termenul a fost unul mai larg, birocrația și negocierile repetate având să aducă răscumpărarea abia după aproape trei ani de la vizita lui Carol.

În timpul Congresului de la Berlin (iunie-iulie 1878), inginerul Johnn Trevor Barkley, prezent ca reprezentant al DBSR, îl contactase pe I.C. Brătianu propunându-i ca statul român să cumpere calea ferată în schimbul uriașei sume de 25 de milioane de franci, însă prim ministrul spusese că va înainta propunerea Guvernului, pentru analiză. Așadar, principele României și Guvernul său luaseră în calcul preluarea căii ferate și a portului Kustendjie, cu mult timp înaintea vizitei din 1879 și chiar înainte de instaurarea oficială a administrației românești în noua provincie. Astfel, la 4 august, în ziarul ieșean Steaua României era publicat un  Mesaj Domnesc adresat sesiunii ordinare a Corpurilor Legislative, în care se stipula: “Grabnica unire a sistemului căilor noastre ferate cu calea ferată Cernavoda – Kustendjie este imperios reclamată de interesele noastre politice și comerciale. Ministerul va supune maturei dumneavoastră chibzuiri cuvenitul proiect de lege întru aceasta”.

La finele anului 1878, pe 4 decembrie, Adunarea Legislativă admite un proiect de lege privind unirea căilor ferate din România, proiect de lege care ulterior este adoptat și de către Senat. Un prim obiectiv era alegerea unui loc unde să se construiască podul peste Dunăre și exista deja în acest sens, propunerea Cernavoda, în timp ce al doilea obiectiv era cumpărarea liniei ferate britanice. Presa autohtonă, în special ziare precum România Liberă, Curentul, Românul, erau de partea inițiativei Guvernului, militând pentru răscumpărarea concesiunilor din Dobrogea .

La începutul anului 1880 era publicat argumentul primului ministru Brătianu, în care se punea accentul și pe cumpărarea concesiunii portului: “Portul Constanța este plămânul României, gura prin care România respiră. Prin el vom stabili o legătură cu întreaga lume și vom securiza cea mai importantă rută de comunicare pentru comerțul nostru. Vom cheltui 16, 20 sau încă 25 de milioane, oricât costă pentru a construi necesarul port maritim și podul peste Dunăre, dar asta va fi cea mai bună dovadă că suntem o națiune puternică și că de noi depinde viitorul întregului Orient”.

Pe 21 mai / 2 iunie 1882, Adunarea Deputaților adoptă (47 de voturi pentru, 23 contra) Legea privind răscumpărarea de către statul român a căii ferate Cernavoda – Constanța și a lucrărilor din Portul Constanța, concesionate în 1857 companiei Danube&Black Sea Railway Company Limited.

Articolul 1 prevedea că “România cumpără liberă de orice sarcini calea ferată Cernavoda – Constanța, cu toate dependințele și atenanțele sale de orice natură, toate drepturile și privilegiile acordate companiei de către Guvernul Otoman, atât pentru calea ferată cât și pentru port” . În articolul următor, art.2, se menționa faptul că statul român intra în proprietate deplină și absolută a obiectivelor, după achitarea sumei de 16.800 lei aur.

La data de 9 noiembrie 1882, Edward Harris, reprezentant DBSR, și colonelul Nicolae Dabija, reprezentantul statului român, semnau contractul de răscumpărare a concesiunilor iar managerul britanic preda convențiile cu Imperiul Otoman din 1857 și 1870 și firmanele imperiale de confirmare a acestora.

La 10 decembrie 1882 era declarată oficial răscumpărarea liniei ferate în lungime de 65,237 km, precum și a materialului rulant: 9 locomotive, 1 vagon salon, 2 vagoane clasa a I-a, 3 vagoane clasa a II-a, 5 magoane clasa a III-a, 1 vagon mixt (cls. II-III), 312 vagoane de marfă, 10 furgoane, 1 vagon pentru cai, 2 pluguri pentru zăpadă. Odată cu acestea trecea în proprietatea statului român și Portul Constanța, iar pentru ambele concesiuni DBSR urma să încaseze suma de 16,8 milioane franci. În această sumă era inclusă preluarea “clădirea de călători” din Kustendjie și a celor cinci gări construite de britanici, în speță Constanța Oraș (Gara Veche), Constanța Port, Murfatlar, Medgidia și Cernavoda Port.

Edward Harris a negociat răscumpărarea concesiunilor și a făcut-o cu succes, profitând și de faptul că statul român nu s-a uitat la bani, considerând că tranzacția merită cu prisosință și plătind întreaga sumă aproape imediat. Așa cum ne indică arh. Gheorghe Radu Stănculescu, după vânzare, fostul manager general a fost recompensat de către DBSR, el primind pe 14 februarie 1883 o scrisoare din partea secretarului companiei, Richard Kiduer, care scria următoarele: “Dragă domnule. Am fost rugat de către Administratori să vă trimit alăturat un CEC de 5000 de lire sterline reprezentând partea dvs. din compensația votată pentru personalul Companiei, la Adunarea Generală a Acționarilor, de pe 8, luna curentă. și am fost, în același timp, rugat să vă exprim marea satisfacție pe care au resimțit-o Administratorii pentru modul în care ați îndeplinit funcția de Director General al Companiei…” .

Edward Harris a mai venit la Kustendjie cel puțin o dată, după finalizarea răscumpărării, pentru rezolvarea unor probleme administrative. De această dată nu mai era rezident al orășelului turcesc pentru că se mutase deja, împreună cu întreaga familie, acasă, în Anglia. A rămas pentru tot restul vieții în Regatul Unit. Edward Harris al III-lea a decedat pe 15 decembrie 1916, la locuința sa din Carshalton, Surrey, la onorabila vârstă de 81 de ani și a fost incinerat . A lăsat o soție și șapte copii, și o avere de 2419, 2 lire sterline . Consoarta Anne Tattershal (Dunning) Harris l-a urmat în 1927, când a decedat la vârsta de 85 de ani.

Reclama zilei – Ocaziune Rară! 298 de lei un costum bărbătesc de postav pentru iarnă. Mosorele de orice calitate marca Ackerman. La depozitul din strada Scarlat Vârnav no.11 (fostă Dorobanți). (1923)

Mai mult
3 nov

3 noiembrie. Edward Harris al III-lea, ultimul manager britanic al portului (II) – Vizita principelui Carol I

În 1878, ca urmare a Tratatelor de Pace de la San Stefano și apoi Berlin (care au consfințit victoria ruso-română în fața Imperiului Otoman), harta politică a Europei a fost din nou redesenată de către marile puteri. Principatul României și-a obținut independența mult dorită și mai ales recunoașterea internațională de care avea atâta nevoie. În urma Tratatului de la Berlin, România a preluat  Dobrogea, ca o compensație pentru pierderea celor trei județe din sudul Basarabiei (Ismail, Cahul, Bolgrad).

La puțin timp după încheierea Tratatului de la Berlin (13 iulie, stil vechi) principele Carol I îi scria, pe 23 iulie/4 august 1878, tatălui său, principele Carol Anton de Hohenzollern, descriind sudul Dobrogei (din cele spuse de apropiații săi sau citite în rapoarte) și potențialul acesteia: „Orașele de pe Dunăre le cunosc, cu câțiva ani înainte (n.a. iunie 1867) am fost primit la Tulcea și Sulina cu mari demonstrațiuni. Constanța este un port frumos, întemeiat ca și calea ferată la Cernavoda de o societate engleză. Acolo se află instalațiuni de băi de mare și câteva hoteluri bune, poziția este sănătoasă.”

Pe 14 noiembrie 1878 a fost declarată oficial instaurarea administrației românești în teritoriul dintre Dunăre și Mare, cu această ocazie principele Carol emițând la Brăila celebrele sale proclamații, către dobrogeni și către armată , acțiuni care au făcut ca schimbarea administrativă să aibă loc fără nicio problemă. Dobrogea a devenit, așadar, românească, însă acest lucru avea să producă efecte deosebite asupra afacerilor derulate de către DBSR la Kustendjie. Britanicii obținuseră în 1857 două concesiuni, pe o perioadă de 99 de ani, dar partenerul care i le încredințase, Imperiul Otoman, nu mai avea acum niciun drept asupra acestor proprietăți. Edward Harris, ca manager general al companiei, se confrunta așadar cu probleme serioase iar pentru rezolvarea situației, avea nevoie de o mare abilitate diplomatică. Între timp, orașul (încă numit în actele românești Kiustenge și în cele britanice Kustendjie) se afla, de pe 23 noiembrie 1878, sub administrarea unui prim prefect român, Remus Opreanu. Trupele rusești predaseră cheile urbei, dar nu au plecat imediat și aveau să o facă definitiv abia în primăvara anului 1879.

Între timp, britanicii încercau să își vadă de activitate. Edward Harris locuia împreună cu familia sa într-o casă frumoasă de pe malul mării, de pe strada care din 1879 capătă numele de Bulevardul Elisabeta (în cinstea Elisabethei de Wied, principesă, soție a lui Carol I și viitoare primă regină a statului). Imobilul familiei Harris se afla chiar pe locul unde, ulterior, a fost construită Casa Pariano și care astăzi este sediul Muzeului de Sculptură Ion Jalea. Această locuință este cea în care a fost cazat principele Carol I al României, timp de două nopți, în perioada 18/30 octombrie – 20 oct/1 noiembrie 1879, la prima sa vizită la Kustendjie, o vizită care va produce efecte deosebite pe viitor.

Amintirile lui Edward G. Harris, din care cităm ample fragmente, sunt preluate din materialele publicate în ultimele decenii de regretatul cercetător arhitect Gheorghe Radu Stănculescu în reviste de specialitate precum Analele Dobrogei. Ele sunt parte dintr-o scrisoare trimisă de Harris, mamei sale, acasă în Anglia, și în posesia căreia Gheorghe Radu Stănculescu a reușit să intre după o corespondență avută cu moștenitorii managerului DBSR (familia Rosemary și Paul Madgett). Scrisoarea este datată “K. 6 nov. 1879”, iar fragmentele din ea ne ajută să înțelegem mai bine contextul acelei vizite:

„Scumpa mea mamă. Am acum deja de răspuns în două scrisori de la dumneata, dar, dacă îți spun, cum probabil ai văzut din ziare, că am găzduit pe Prințul României, nu vei fi suprinsă că în ultima vreme n-am mai avut timp de scrisori. Alteța Sa Regală a ajuns la Cernavoda devreme în dimineața de joi, 30 octombrie. M-am dus să îi ies în cale și de acolo l-am adus aici cu un tren special. El s-a instalat în casa mea până sâmbătă, 1 noiembrie, când, din nou, l-am escortat înapoi la Cernavoda… La un moment dat, venise vorba să fiu solicitat pentru casa mea, dar ideea căzuse și autoritățile locale au decis să îl găzduiască pe A.S.R., la casa unui grec (n.a. Macri, căpitan al portului); dar se pare că miniștrii din București, care cunoșteau Kustendjie, nu au fost de acord și considerând-o pe a mea ca fiind singura casă potrivită să îl găzduiască pe prinț, au decis să mă roage în acest scop, numai că nu mi s-a solicitat numai casa, ci m-au rugat să primesc Prințul și suita sa, și să le asigur o pensiune completă în timpul șederii lor aici… . Asta a fost o misiune formidabilă, dar nu exista cale de ieșire, deoarece suveranii domnitori (chiar dacă și numai un prinț al României) nu sunt obișnuiți cu refuzurile” .

Familia Harris s-a mobilizat exemplar pentru a-l primi pe principe așa cum se cuvenea. Șase dintre cei șapte copii ai familiei se născuseră deja (cel mai mic dintre ei, Jack Dunning Harris avea puțin peste un an) și se aflau cu toții la Kustendjie. Managerul i-a trimis să locuiască câteva zile în casele altor britanici iar el și soția sa Annie au reamenajat locuința, au curățat-o, remobilat-o parțial și au cumpărat covoare noi . Au fost achiziționate vinuri scumpe iar Harris a angajat un foarte bun bucătar francez din București, precum și câțiva chelneri pentru a servi la masa principelui. Annie Harris s-a ocupat personal de amenajarea camerei de dormit a prințului și de cea de toaletă.

Însoțit de Mihail Kogălniceanu, principele Carol I a plecat din capitală pe 17 / 29 oct. 1879, urmând ruta Brăila – Galați – Isaccea – Tulcea – Ghecet – Măcin – Cernavoda . De aici, el a fost luat cu un tren special (condus chiar de Harris) și care a ajuns în gara Kustendjie la ora 10.00, iar principele a fost întâmpinat de o gardă de onoare formată din roșiori.

În scrisoarea adresată mamei sale, managerul DBSR scrie: „Când am ajuns la gară, el a mers la biserică (n.a. biserica greacă) pentru un Te Deum iar eu am fugit acasă să văd dacă totul este gata pentru micul dejun, care fusese comandat pentru ora 12.00. Puțin înainte de această oră el a sosit iar Annie și cu mine l-am întâmpinat la ușă și i-am urat bun venit. Apoi l-am condus în dormitorul lui, Annie rezemându-se de brațul lui pe tot parcursul. Eticheta nu permite gazdelor să se așeze la masa persoanelor de rang regal, fără o invitație. Aceasta a venit sub forma unei rugăminți de a lua mereu masa împreună, la micul dejun și la cină”.

Cina din prima seară a fost una festivă, cu participarea mai multor consuli străini printre care și  Harry Guarracino, vice-consulul de la Kustendjie și John Green, consulul general britanic de la București, care ulterior i-a făcut un raport foarte bun lui Harris, către Consiliul de Administrație al DBSR. La cină, Carol i-a mulțumit lui Harris pentru amabilitate și l-a decorat cu Ordinul Steaua României iar managerul a luat masa purtând la gât această medalie.

Programul lui Carol I în cele două zile (pline) 30 și 31 octombrie, a fost unul încărcat de evenimente. Pe lângă Te Deum-ul din prima zi, de la Biserica Greacă Metamorphosis (singurul lăcaș creștin ortodox al orașului, la acea vreme), principele a participat și la o rugăciune la Moschee, unde a fost întâmpinat cu bucurie și bunăvoință de către supușii musulmani .  Moscheea în care a intrat Carol I se numea Sultan Mahmud, fusese construită în 1822-1825 de către guvernatorul Hafuz Hussein Pașa și se afla foarte aproape de locul unde între 1910-1913 avea să se construiască Marea Moschee (Moscheea Carol I, sau Moscheea Regelui), bine-cunoscută și astăzi.

În prima zi, după slujba de la Biserica Greacă, prefectul Remus Opreanu a ținut și el o scurtă alocuțiune în prezența suveranului. Programul excursiei dobrogene a mai inclus în acele zile și alte numeroase activități: dejunuri cu oficialități, o vizită în port (unde Carol se convinge de necesitatea construirii unui port mai mare și mai modern), inspecții la școli și la piața din oraș, vizitarea cazărmii și a escadronului de roșiori de lângă Anadolchioi. De asemenea principele, a pus piatra de temelie a viitorului hotel Carol I/Charles I, pe care inițial DBSR dorise să îl construiască sub numele de Terminus. Serile și le-a petrecut plimbându-se pe bd. Carol (actual Tomis) sau pe bd. Elisabeta, unde în cântec de fanfară militară, a asistat la iluminarea străzii .

Pe 20 oct/1 noiembrie, în dimineața celei de a treia zi, a părăsit Kustendjie, tot cu trenul, până la Cernavoda, garnitura fiind condusă tot de către Harris. De la Cernavoda, Carol s-a oprit și a vizitat Hârșova, a mers apoi la Brăila iar seara a ajuns în București, la Palatul Cotroceni.

(Va urma)

Reclama zilei – Râia de oi se vindecă cu Leșia Electro-Creolinizată, 80 de lei kilogramul. Singurul deposit: Nestor Stefanos, str. Carol no. 29 (1923)

Sursă foto – Familia Harris în anul 1910, (sursă foto – https://www.wikitree.com/photo.php/7/7b/Harris-5731-2.jpg_)

Mai mult
2 nov

2 noiembrie. Edward Harris al III-lea, ultimul manager britanic al portului (I) – Salvarea orașului

În perioada 1868-1882, directorul general al consorțiului britanic DBSR la Kustendjie a fost inginerul Edward Harris al III-lea (1835-1916). Un profesionist abil și un diplomat înnăscut, el este un personaj extrem de important din istoria orașului Kustendjie, din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Așa cum se va putea vedea în continuare, el s-a remarcat ca un real salvator al orașului, într-o perioadă tulbure, iar de numele său se leagă și răscumpărarea concesiunilor britanice de către statul român, în 1882. S-a născut pe 10 noiembrie 1835 într-o casă de pe South Street, Braunton, un oraș din comitatul Devon, în sud-vestul Angliei, într-o familie de comercianți, fiind cel mai mare dintre cei cinci copii.

Edward Harris s-a căsătorit în 1865 cu Annie Tattershall Dunning și au avut împreună șapte copii, cinci fete și doi băieți, care, fie s-au născut la Kustendjie, fie în Anglia, dar cu toții au copilărit în orașul concesiunilor DBSR. Harris a moștenit spiritul de antreprenor al tatălui său comerciant dar, cu siguranță, a absolvit și cursurile de inginer, necesare ulterior pentru postul de manager general al DBSR, pe care îl ocupă începând cu 1868.

Postul de manager al companiei DBSR și al concesiunilor din Dobrogea era unul dificil și implica o mare responsabilitate, dar în 1868, Edward Harris, în vârstă de 32 de ani, nu se sperie și intră în această aventură. Harris a condus DBSR-ul într-o perioadă tulbure, în care relațiile dintre britanici și administrația otomană se deterioraseră. Mai mult, Consiliul de Administrație al companiei londoneze era format din membri tot mai nemulțumiți de dividendele venite din Dobrogea. Managerul de la Kustendjie a reușit însă să țină situația sub control, să obțină profit și să asigure existența micii comunități britanice (aprox.100 – 150 de bărbați, femei și copii) din localitate.

Harris a condus afacerile DBSR din Dobrogea până în decembrie 1882, anul răscumpărării concesiunilor de către statul român. Activitatea sa a mai continuat însă până în 1884, când a finalizat ultimele detalii birocratice, astfel că acțiunile sale de supervisor se întind pe o durată de peste 15 ani. Cele mai dificile momente din acest lung mandat sunt, cu siguranță, cele din timpul războiului-ruso-româno-turc, când el a rămas la Kustendjie pentru a proteja bunurile, mobile și imobile, ale companiei. Interesat de aceste lucruri, el a reușit să salveze de la distrugere chiar și orașul, evident, având interesul ca așezarea în care locuiau și munceau britanicii să nu aibă de suferit de pe urma sângerosului conflict.

Ziarul Illustrated London News prezenta în numărul de sâmbătă, 11 august 1877 câteva desene create în teatrul de război de către Herr Schönberg, un artist austriac, corespondent de război și care însoțea armata rusă în Estul Bulgariei și în Dobrogea. Într-unul dintre desene, erau reprezentați doi britanici aflați pe două scaune, aparent legați, și încojurați de mai mulți soldați ruși (explicația de sub desen era “prizonieri englezi de război” . În articolul din pagina următoare, intitulat The War (Războiul), ziariștii de la The Illustrated explicau ce reprezintă acea imagine:

„Cei doi prizonieri englezi de război care pot fi văzuți în custodia soldaților ruși la Tchernavoda sunt Mr. Harris, traffic manager al Danube Black Sea Railway din Kustendjie și Mr. Roff, inginer șef sau superintendent al locomotivelor. Calea ferată care a fost construită de o companie engleză a fost lăsată intactă de turci atunci când au abandonat această linie de apărare. Domnii Harris și Roff au rămas la conducerea liniei și a materialului rulant, dar când au condus un tren spre Tchernavoda au fost arestați de ofițerii ruși aflați acolo la conducere și care i-au trimis sub escortă la Generalul Zimmerman. După câteva ore cei doi au fost eliberați iar Mr. Harris a urcat pe bordul HMS Rapid la Kustendjie iar rușii au preluat în posesie calea ferată. Micul steamer Evelina, aparținând companiei feroviare, a primit din acel moment însărcinarea la Kustendjie de a transporta fugari refugiați bulgari pe o învecinată coastă.”

Înainte de a analiza și comenta situația, dăm citire unui alt fragment de articol, tot din Illustrated London News, dar datat trei săptămâni mai târziu, pe 1 septembrie 1877 , și intitulat HMS Rapid at Kustendjie (Nava HMS Rapid la Constanța):

„Forreign Office tocmai a publicat corespondența privind relele tratamente aplicate deopotrivă creștinilor și locuitorilor turci din Bulgaria în timpul acestui război, s-au făcut mențiuni privind prezența lui HMS Rapid la Kustedjie în a doua săptămână din iulie și asupra acțiunii în timp util a comandantului Drummond, cel care împreună cu ofițerii și echipajul vasului, a împiedicat populația bulgară să își atace vecinii musulmani. Asta s-a întâmplat după retragerea trupelor turcești și înainte de venirea armatei rusești ce ținea de Divizia a 14-a, sub generalul Zimmerman și care acționa în Dobrogea. Artistul nostru special, Her Schönberg, într-o scrisoare pe care am publicat-o acum trei săptămâni, a vorbit despre prompta și oportuna intervenție a comandantului britanic, care a debarcat cu o echipă de marinari să mențină pacea în oraș, atunci când acesta a fost abandonat de autoritățile guvernamentale obișnuite. Desenul domnului Schönberg, pe care îl reproducem acum, este o ilustrație a acestei scene particulare. Forța maritimă britanică nu a avut nicio dificultate în a menține ordinea, fără să folosească baionetele sau pistoalele și săbiile scurte, care au fost ținute discret în afara vederii. În acest timp, managerul englez al căii ferate (n.a. Harris) a plecat cu un tren la Medjidieh să se întâlnească cu rușii și le-a cerut acestora să vină și să ocupe locul. Generalul (n.a. armatei ruse) i-a spus că Kustendjie nu se află în linia lui de marș, dar pentru a-i mulțumi pe locuitori va trimite un regiment de cazaci care să asiste la menținerea păcii și va desemna pe cineva pentru organizarea unei guvernări locale. Rezultatul a fost sosirea, duminică, pe 15 (iulie?), a Regimentului 29 de Cazaci, a cărui intrare în Kustendjie a fost salutată de întreaga populație, îmbrăcată în haine de sărbătoare și aflată de ambele părți ale drumului ce intră în oraș…” .

Un alt ziar britanic, Daily News, a publicat pe 31 iulie 1877 un articol ce prezintă evenimentele de la Kustendjie, de la jumătatea acelei luni, și unde se menționează că echipajul britanic de pe HMS Rapid și un grup de aproximativ 100 de localnici au organizat o forță de menținere a păcii în oraș În același articol scrie că o delegație locală l-a așteptat pe generalul rus Zimmerman cu pâine și sare și că 800 de cazaci, sub comanda contelui Orloff (Orlov) au rămas în oraș pentru a proteja pacea. O zi mai târziu au fost alese noile autorități municipale și totul s-a petrecut în perfectă ordine. Același ziar Daily News revine cu un articol pe aceeași temă în numărul din 31 iulie, menționând că stăpânirea rusă este completă, în oraș este liniște și ordine, și că rusul M. Belocherevitz (! sic) a fost numit guvernator militar și civil la Kustendjie . De asemenea, Daily News reiterează faptul că managerul căii ferate, Edward Harris, a fost cel care a avut ideea de a-i chema pe rușii aflați la Medjidieh.

Din cele de mai sus reiese clar faptul că Harris, prin acțiunile sale, a influențat decizia armatei ruse și implicit, a contribuit la salvarea orașului. A fost nevoie de mult curaj pentru a face asta, cu riscul de a deveni la rândul său o victimă. Arestarea sa la Tchernavoda a durat câteva ore, dar și-a păstrat sângele rece și a reușit apoi (ca cetățean britanic și reprezentant al unei companii puternice) să îl convingă pe Zimmerman să își schimbe planurile și să meargă spre sud-estul Dobrogei, la Kustendjie. Venirea rușilor, în acel moment, a fost una de bun augur, pentru că a fost de natură să pună capăt degringoladei și să oprească conflictul declanșat între locuitorii bulgari și cei turci.

(Va urma)

Reclama zilei – Cofetăria Princiară Emil Curcan se deschide în curând pe strada Carol No.1 sub direcțiunea maestrului cofetar Emil Curcan, fost șef al renumitei Case Georges, din Iași. Deviza – Bun și eftin!, Reclama firmei – Calitatea mărfii!.Se va lucra exclusiv numai cu material de primă mână și exclusiv numai cu unt proaspăt! Specialitate de înghețate casate, fondante, biscuiți, cozonaci, fursecuri, prăjituri poaspete zilnic. Se primesc comenzi pentru banchete, serbări, baluri, predabile la domiciliu la ora indicată, servite estetic, spre deplina satisfacție a clienților. Este lucru cert că cine o dată ne va vizita, nu ne va mai părăsi niciodată. Încercați și vă veți convinge! (1932)

Sursă foto – Edward Harris și George Lenton Roff, prizonieri de război, Illustrated London News, Sketches of the war by our special artist, 11 august 1877),(Sursă blob:https://babel.hathitrust.org/8aab5913-d71d-407f-8e5b-6a94333d4e4f, Illustrated London News)

Mai mult
1 nov 2

1 noiembrie. D’ale urbei – Deschiderea stagiunii artistice la Varieteul Britania, brevetul principesei Ileana, o trădare în dragoste și alte evenimente

Unul dintre cele mai cunoscute localuri de petrecere din anii interbelici a fost Cabaretul Britania, un teatru de varietăți care funcționa pe strada Lascăr Catargiu (astăzi Nicolae Titulescu), vizavi de Casa cu Lei, colț cu actuala stradă Gheorghe Dumitrașcu (fostă Dianei).

Condus de antreprenorul Mișu Georgescu, localul devenise celebru încă dinaintea Primului Război Mondial, când își câștigase supranumele de „Moulin Rouge-ul Constanței” sau „Paradisul Constanței”. La 1 noiembrie 1924, aici se deschidea stagiunea artistică de toamnă a localului, iar presa vremii anunța că Britania urma să găzduiască, în sezonul rece, spectacole deosebite și recitaluri ale unor mari artiști internaționali.

În ziarul Dacia se menționau următoarele: „Frumoasele seri pe care publicul select al Constanței le-au petrecut în cursul anului trecut în acest local sunt încă în memoria tuturor. Direcțiunea teatrului n-a cruțat niciun sacrificiu pentru a pune la dispoziția publicului constănțean cele mai alese și mai distractive spectacole”.

 Chiar în prima seară a stagiunii, într-o zi de sâmbătă, pe scena cabaretului au urcat artiști de renume, veniți din marile capitale ale Europei. Capul de afiș era ținut de celebra dizeuză (cântăreață de estradă) La Zurka, venită de la Teatrul Olympia din Paris, dar și de duo-ul Maddy et Brezzo, neîntrecuți dansatori și cântăreți aduși de la Palais Royal. Nu erau singurii artiști de marcă, lista era completată de următorii: Paulette Darty – renumită cântăreață internațională, Elli Tollen – cupletistă de la Teatrul Renaucher din Viena, Helene Andresy – cântăreață a Teatrului Trocadero din Berlin, de Manon – cântăreață de limbă rusă și de jargon, dar și de duetul Solte, specializat în dansuri moderne. Alături de toți aceștia, în program mai erau și alte zece numere executate de alți cântăreți și dansatori obișnuiți ai Varieteului Britania.

Lunile noiembrie și decembrie 1924 au fost, așadar, unele de pomină, în fiecare seară, cabaretul fiind luat cu asalt de către iubitorii teatrului de variete, dornici să petreacă până dimineața…

„Luni dimineața, la Balcic, pe bordul distrugătorului „Mărășești”, dl ministru al comunicațiilor, C. Dumitriu și dl comandor St. Popescu, căpitanul portului Constanța, au înmânat principesei Ileana brevetul de ofițer de bord gradul I, obținut în urma examenului dat la școala navală din Constanța. A avut loc apoi o masă pe bordul distrugătorului.” (Dacia, 1 nov. 1928)

„O fugă inopinată – Astăzi dimineața, d-na Paulina Popescu, născută Kanareva, din str. Fericirei No. 16, a reclamat poliției următoarele: Soțul său, Victor Popescu, funcționar la percepția fiscală din localitate, întreținând oarecari relațiuni amoroase cu o femeie de moravuri ușoare, a fugit în tovărășia acesteia, la București. Înainte de a fugi, Popescu profitând de faptul că soața-i dormea, i-a furat toată rufăria și toate bijuteriile ce le poseda. Poliția a luat măsuri pentru prinderea fugarilor.” (Dacia, 1924)

„Atacul banditesc din str. Carol – Un ardelean jefuit de 600 dolari – Domnul Ion R. Ciucu, sosit eri (1 noiembrie) din America, a fost victima bandiților ce operează în nasul poliției, pe străzile orașului nostru. Eșind aseară pe la ora 10 din bodega „Jubileu“, când ajunse în fața Poștei, un necunoscut l-a trântit pe jos acoperindu-l cu un palton, și până să se desmeticeastă, hoțul dispăruse luând cu sine și 600 dolari, pe cari Cincu îi cel avea asupra sa”. (Dacia, 2 nov. 1923) (Poșta orașului funcționa pe strada Carol (Tomis) în primul sediu al Primăriei Constanța, astăzi Muzeul de Artă Populară. În reclamele vremii, restaurantul de categoria I Jubileu funcționa chiar vis-a-vis de Poștă).

„Președintele societății culturale «I. L. Caragiale» de la liceul «Mircea cel Bătrân», d. N. Papatanasiu a scris un memoriu intitulat «Pomul de Crăciun» care va fi jucat de elevele institutului «Louise Anghene». Reprezentarea acestei piese urmând să aibă loc de Crăciun, s-a început de pe acum repetițiile, sub directa conducere a autorului.” (1930)

„În sala teatrului «Elpis» a avut loc duminică după amiază, anunțata șezătoare a Asociației pentru emaniciparea civilă și politică a femeii române. Au conferențiat d-nele Maria Dumitriu-Castano, prezidenta Asociației, tratând subiectul «Drepturile Femeii» și d-na profesoară Zoe Verbiceanu, despre «Feminismul lui Selmer Lagerlöf». Au urmat numeroase producțiuni muzicale, interpretate de d-nele M. Alexandrescu și St. Ghezzo, d-rele Nigoghosia și Agopian, d-nii St. Ghezzo, A. Alexandrescu și Podanowski.” (1930)

Reclama zilei – Camioane și Automobile: Dodge Brothers, Reo – American Motors SA, Fargo – fabricat de Chrysler, De Soto – fabricat de Chrysler, Renault. Se fac înlesniri de plată. Reprezentant Gh. Eliopol. Strada Traian no. 7. (1929)

Mai mult
31 octombrie

31 octombrie. D’ale  urbei – O furtună teribilă pe mare și câteva „informațiuni”

Ultimele zile ale lunii octombrie anul 1929 au adus o extraordinar de puternică furtună, ce a paralizat traficul maritim și activitățile din Portul Constanța. Tempesta, cum era denumită în ziarele constănțene ale vremii, a făcut ravagii și a forțat cele mai multe vapoare să rămână în rada portului și să nu se aventureze în larg.

Schimbarea programului a afectat activitatea și a cauzat pagube economice deosebite. Puținele vase care au avut curaj să își vadă de orarele inițiale și au plecat în cursă au fost la un pas de a deveni epave. Așa s-a întâmplat, de exemplu, cu vasul SMR Regele Carol, surprins de furtuna teribilă în apropierea Capului Caliacra. Puntea navei a fost continuu măturată de valurile uriașe, dar din fericire nu s-a înregistrat nicio pierdere umană.

Pe 30 octombrie, în Portul Constanța a intrat doar un singur vas, GI Churchill, sub pavilion britanic. Alte două vase, Celino – sub pavilion italian și Agatha – sub pavilion olandez, au vrut să își respecte programul și au riscat, părăsind rada portului tomitan. Au avut parte de lupte grele cu valurile uriașe, dar au reușit să rămână pe linia de plutire.

În port, manevrele și operațiunile obișnuite au fost aproape imposibil de efectuat, vântul având o forță de 9 metri pe secundă. Valuri incredibil de înalte au luat cu asalt digul cel mare de apărare a portului. În cursul nopții, marea a făcut prăpăd pe plajele urbei, măturând efectiv numeroase bărci pescărești, neadăpostite la timp. Vijelia a blocat întregul oraș, serviciul telefonic fiind blocat timp de 12 ore.

***

„Doamna Vero, înapoindu se de la congresul profesorilor de dans, a adus cele mai noui dansuri, cari se predau la salonul ,Regina“ și în familie. Înscrierile se fac zilnic la sală între orele 6-8. Duminicile după amiaza, de la orele 4-8, curs de perfecționare cu muzică jaszband.” (1928)

„Dl profesor N. Negulescu prepară în particular elevi și eleve cari nu sunt înscriși la liceul din Constanța, pentru științele fizico-chimice și matematici cari se predau în cursul secundar și eventual pentru examenul de bacalaureat sau examenul de intrare în alte școli. Se va adresa str. L. Catargiu No. 22.” (1931)

„PIERDUT poșetă roșie de piele. Găsitorul este rugat a o aduce la Lloyd Triestino sau la ziar, reținându-și banii.” (1931)

„Scarlatina continuă a face ravagii grozave în oraș. Sunt numeroase cazuri mortale. Bolnavii au fost izolați la pavilionul special de la spitalul local.” (1928)

„Se dărâmă malurile! În ultimul timp s-au înregistrat surpări parțiale ale malurilor mării pe distanța de la Biserica Greacă și tăbăcărie. Acest fenomen după cum se știe este cauzat prin deplasarea periodică a straturilor de loes. Faptul la prima vedere nu are părea îngrijorător dacă nu am avea probă privitoare a dezastrului pricinuit în ultimii ani pe porțiunea orașului dinspre mare. Sperăm că noui edili printre altele vor găsi modalitatea soluționării și a acestei probleme.” (1929)

„Curiozități – Nevoia de Cuvinte: După cele mai noi rezultate ale cercetărilor întreprinse în Anglia, un copil de cinci ani are nevoe pentru a se exprima de 1700 cuvinte, un om matur necesită 3000-10.000 cuvinte, intelectualii au nevoe de 12.000. Shakespeare a întrebuințat în scrierile sale 24 000 cuvinte, iar redactorul șef al unui mare ziar de astăzi trebue să cunoască 45.000 cuvinte.” (1926)

Reclama zilei – Cofetăria Princiară Emil Curcan se deschide în curând pe strada Carol No.1 sub direcțiunea maestrului cofetar Emil Curcan, fost șef al renumitei Case Georges, din Iași. Deviza – Bun și eftin!, Reclama firmei – Calitatea mărfii!.Se va lucra exclusiv numai cu material de primă mână și exclusiv numai cu unt proaspăt! Specialitate de înghețate casate, fondante, biscuiți, cozonaci, fursecuri, prăjituri poaspete zilnic. Se primesc comenzi pentru banchete, serbări, baluri, predabile la domiciliu la ora indicată, servite estetic, spre deplina satisfacție a clienților. Este lucru cert că cine o dată ne va vizita, nu ne va mai părăsi niciodată. Încercați și vă veți convinge! (1932)

Mai mult
Sari la conținut
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.