În plină perioadă interbelică, turismul în Constanța cunoaște o mare înflorire. În „Ghidul ilustrat Constanța și Tekirghiol”, editat în 1924 din fondurile administrației locale sunt menționate numeroase hoteluri, de diverse categorii.

          De lux erau Palace și Regnier, în timp ce Grand-Hotel, Regina și Bulevard făceau parte din clasa I. Urmau apoi Elita, Highlife, Metropol, Bristol, Regal, Comercial, Central, Princiar, Minerva, Carol, Paris București – clasa a II-a și alte astfel de hoteluri considerate de clasa a III-a, ultima ( de ex. Balcani).

          În ceea ce privește prețurile practicate de aceste hoteluri, ele variau în funcție de clasă. La cele de lux o cameră cu 2 paturi +baie ajungea până la 240 de lei pe zi iar o cameră cu un singur pat 115 lei. La clasa a I-a costa  minim 120 de lei „dubla”, 70 – la a doua și 50 la ultima clasă.

          Restaurantele de lux și de categoria a I-a erau foarte numeroase și menționăm doar câteva: Regina, Bristol, Elita, Cazino, Mamaia, Gruber, Tataia, Suzana sau Capato. Aceste localuri puteau pune adaosuri de 30% plus suplimente de 25% din prețurile aprobate de Primărie, atunci când dispuneau și de o orchestră.

          Un ordin al administrației locale stipula clar: „În prețuri sunt cuprinse și taxele cuvenite statului, consumatorii nu vor plăti nimic în plus. Prețurile sunt fixate pentru articole adevărate, surogatele nu sunt admise”. Fără comentarii!

          Care erau însă prețurile aprobate în Constanța anului 1924? Și aici avem diferențe în funcție de clasa localului (I, II sau III), unde turistul sau constănțeanul alegeau să meargă.

          Astfel, o plachie de nisetru se găsea la 16 lei, dar putea ajunge și 25 de lei, dacă o serveai la Regina sau la Bristol. Scrumbia de mare ajungea până la 16 lei, o tocană de berbec între 8 și 12 lei iar un șnițel vienez, între 10 și 20 de lei. Celebrii mititei se serveau cu mare plăcere și acum un secol, cel mai ieftin costând 2 lei iar cel mai scump – 4 lei. O cafea Marghiloman (la mare modă) costa între 2,5 și 5 lei.

          Brutăriile vindeau un kilogram de pâine neagră cu 5 lei, iar cea albă 7,5 – kilogramul. Covrigul cu susan era un leu, iar cel fără susan – 75 de bani. Braga se vindea aproape la fiecare colț și costa un leu, la fel și înghețata.

          Nu toată lumea își permitea, evident, să mănânce la restaurante. În piețe și prăvălii, un kilogram de „carne de vacă de rând” costa 22 lei kilogramul, vițelul de lapte – 26 lei, berbecul și oaia – 24 lei, mielul – 30 de lei, slănina – 50 de lei kilogramul, iar litrul de lapte – 10 lei.

          Erau numeroase automobile, dar mijlocul preferat de transport rămânea trăsura. O cursă era socotită ca durată aproximativ 15 minute. Astfel, te puteai plimba prin centru cu 10 lei, iar pentru a ajunge la gară trebuia să scoți din buzunar cam 20 de lei. Pentru a ajunge la Vii (azi aproximativ de la zona Abator spre Port), plăteai 40 de lei. La fel pentru o cursă la Mamaia. Orice plimbare cu trăsura, noaptea, se plătea dublu.

          Dacă turistul vroia să meargă de la Constanța la băile de la Techirghiol Movilă sau Techirghiol Sat își cumpăra un tichet cu automobilul, care putea ajunge la 70 sau chiar 80 de lei. Trăsura era prea scumpă, costa 300 de lei, iar drumul era prea lung.

          Toată lumea venea la Constanța pentru plaje, fie că aceasta se numea Mamaia, Tataia, Duduia, La Vii sau altfel. Cei ce nu aveau timp să meargă la Mamaia mergeau la Duduia și Tataia unde se mergea gratis, iar închirierea unui „costum de bae” era, doar 5 lei.

          La Mamaia începuse deja să meargă mai mult „lumea bună” 7 lei costa biletul, “cu lingerie” iar 4 lei pentru copilul de până în 7 ani. O cabină se închiria însă pentru doar o oră.

          Constanța de la mijlocul anilor 20 era capitală a distracțiilor. Restaurantele aveau mari bucătari străini sau veniți de la București iar grădinile și teatrele erau mereu pline.

          Portul se dezvoltase și de aici se pleca des în străinătate, spre Istanbul (Constantinopole) și spre Orient, la bordul vaselor moderne.

Reclama zilei – Marele depozit en-gros Em Grigoriu – Strada Ștefan cel Mare 57 – Depozit de porcelanuri, faianțerie, sticlărie. Mașini de tocat și de călcat, nichelate, tăvălie, olărie, email și tuciu, tâmplărie de atârnat, servicii de masă, tâmplărie de alpaca. Mașini de călcat Cocoș. (1924)

Sursa foto: Biblioteca Națională Digitală

Orașul Constanța avea în anul 1930 o populație de 58.258 de locuitori (conform unui recensământ), însă potrivit surselor vremii, numărul real se ridica la aproximativ 65.000 de persoane. Orașul se afla în plină ascensiune economică și se dezvolta într-un ritm alert, de la an la an.

          Regulile de conviețuire urbană erau extrem de clare, fiind stipulate în ordonanțe comunale emise de autorități. Vom da citire unor astfel de norme (O.C. 4483 și 4475), emise încă din 1924, dar valabile în întreaga perioadă interbelică. Astfel, era „cu desăvârșire oprită aruncarea sau depozitarea gunoaielor… în strade sau locuri virane”. De asemenea, „fiecare cetățean este dator să măture în fața proprietăței sale, gunoaele se vor depozita într-o lădiță proprie, care se va deșerta direct în furgoanele Primăriei, la trecerea lor…”

          Încălcarea acestor norme era aspru sancționată, cu amendă contravențională, dar și cu închisoare „în caz de recidivă” (cnf. art 385 CP).

          Ordonanțele comunale mai prevedeau: „este cu desăvârșire interzis a se lăsa pe străzi animale domestice”; „orice animal mare se va găsi liber pe străzi se va închide în oborul comunal, de unde nu va putea fi scos decât după plata amenzii și a stricăciunii cauzate”; „porcii care se vor găsi liberi pe străzi vor fi împușcați de agenții Poliției Comunale”; „fiecare cetățean în fața căruia s-au plantat flori are îndatorirea să se îngrijească de ei, supraveghind să nu fie distruși, roși sau dezrădăcinați”.

          Era interzisă ruperea „fiorilor din parcuri” sau călcarea lor, precum și așezarea persoanelor pe gazonul din parcuri. Cei ce încălcau aceste norme erayu amendați dar puteau fi și cercetați penal pentru distrugere.

          Traficul rutier în zona centrală a urbei era de asemenea reglementat în ordonanțe: „Niciun vehicul fie cu tracțiune mecanică, fie cu tracțiune animală nu va putea circula prin Piața Independenței, decât prin partea dinspre Primărie, în ambele direcții. De asemenea, „pe bulevardul de jos, din fața Cazinoului Comunal” era interzis accesul cu autovehicule. 

Reclama zilei – Societatea Asigurarea Românească, recunoscută pentru culanța cu care lichidează clienții, roagă pe toți agricultorii din Dobrogea, ca în interesul lor, înainte de a se asigura contra Grindinei, să treacă pe la birourile societății noastre spre a lua la cunoștință despre tarifele anului 1930. Regionala pentru toată Dobrogea – Gheorghe Eliopol. Constanța, str. Traian no.7.

La prima vedere, un document greoi, cu foarte multe tabele și date seci, „Anuarul Statistic al României – anii 1935 și 1936” este în măsură să ofere informații extrem de interesante, din toate domeniile, despre Dobrogea anilor ’30.

Dobrogea avea, în anul 1930, o populație de 811.000 de locuitori, dar era formată din patru județe: Constanța, Tulcea, Caliacra și Durostor (ultimele două din Cadrilater). Ne vom concentra asupra județelor ce compun Dobrogea de astăzi (n.a unele cifre fac însă referire la provincie cu toate cele patru județe).

Județul Constanța avea la recensământul din 29 decembrie 1930 o populație de 249.914 locuitori, iar județul Tulcea – 183.391. Populația orașului Constanța, la aceeași dată, se ridica la 58.258 de locuitori.

Portul Constanța se dezvoltase foarte mult, iar în anii 1934 – 1935, Serviciul Maritim Român avea aici 14 nave de pasageri care efectuau curse în întreaga lume. În intervalul menționat, vase precum „Regele Carol”, „Principesa Maria”, „Dacia”, „Dobrogea”, „Carpați”, „Durostor„ etc au efectuat 136 de călătorii, fiind transportați peste 40.000 de călători din care aproximativ 28.000 la clasa a III-a.

Rutele cele mai importante erau: Constanța – Varna – Istanbul – Salonic; Constanța – Istanbul – Pireu – Alexandria; Constanța – Istanbul – Pireu – Beyrouth – Haifa etc. Pentru transportul de călători și de mărfuri, SMR a obținut venituri de 141,6 milioane lei.

Cursele aeriene deveniseră și ele regulate, este drept, pentru elita ce își petrecea vacanțele la Balcic și pe întreaga Coastă de Argint. În 1934, șapte avioane au efectuat curse pe ruta București – Constanța – Balcic – București, transportând 1.402 pasageri și totalizând 1337 de ore de zbor. Modernul acaparase întreaga viață urbană a Dobrogei. În județul Constanța existau deja 463 de autoturisme, 78 de autobuze și 32 de motociclete. Tulcea avea 79 de autoturisme, opt autobuze și șase motociclete. La nivelul întregii Românii (cu Bucovina și Basarabia), Constanța era al nouălea oraș după costul vieții, iar Tulcea, al 69-lea. În 1934-1935 în județul Constanța s-au realizat venituri de aproape 37 de milioane lei.

În ceea ce privește prețurile anilor ’30, ne vom referi la datele publicate pentru anul 1933. Pentru Constanța se raportau astfel de prețuri medii, cu de amănuntul: carne vacă de calit I – 17, 9 lei per kilogram, lapte – 6 lei, crap – 26,6 kg, șalău 37,4 kg, făină „calit 000” – 10 lei, pâine albă 7 lei, orez – 16,6 lei kg, cartofi – 2,5, vin alb – 19,6 lei. Un kilogram de mangal costa 4 lei, unul de petrol la fel, iar benzina ușoară – 9,7 lei.

La Tulcea, prețurile erau mai mici cam cu câte 2 lei la fiecare produs de mai sus, iar la pește, chiar cu jumătate mai puțin (crap – 13 lei kg, șalău 19 lei – kg).

În 1934, în județul Constanța s-au construit 220 de locuințe noi, în valoare totală de 131 de milioane lei. Toate aceste date sunt în măsură să ne ajute să refacem imaginea vieții pe care o duceau dobrogenii în urmă cu aproape o sută de ani…

Reclama zilei – Depozitul de cherestea Muntenia – Gh. Trachtenberg, Constanța, Șoseaua Mangaliei no.6. Bine asortat cu tot felul de lemnărie de construcție și tâmplărie. Prețuri de concurență. Înlesniri de plată.

La 21 mai 1927, în ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, ziarul „Dobrogea Jună” publica un amplu articol omagial intitulat „Din florile recunoștinței. Un glas unanim”, dedicat inginerului Constantin Bușilă (1877 – 1949), unul dintre oamenii care au contribuit la proiectarea și construirea Portului Constanța. Textul era scris de unul dintre vechii funcționari ai portului și mai mult decât o evocare aniversară era o mărturie a respectului și recunoștinței pe care o purtau inginerului foștii colaboratori.

Constantin Bușilă a absolvit șef de promoție Școala Națională de Poduri și Șosele din București, iar ulterior și-a continuat studiile în Belgia. În anul 1901 a ajuns la Constanța, unde a lucrat sub conducerea inginerului Anghel Saligny la construcția portului modern, proiectând centrala electrică Diesel a acestuia. După transferul la București a ocupat diverse funcții importante în domeniile tehnic și administrativ, fiind inclusiv secretar general în Ministerul Lucrărilor Publice în perioada în care Anghel Saligny era ministru. De-a lungul vieții s-a remarcat prin contribuțiile aduse dezvoltării energetice românești și învățământului tehnic, trecând pe la Uzinele Reșița, Societatea „Electrica”, contribuind la înființarea Institutului Român de Energie; la începutul anilor ’40, la insistențele lui Ion Antonescu ocupă funcția de ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor. Ulterior este arestat, alături de alți oameni politici și condamnat la închisoare de Tribunalul Poporului. Destinul său s-a încheiat tragic, murind în detenție la Aiud.

Articolul din „Dobrogea Jună” îl prezintă însă pe Constantin Bușilă mai ales din perspectiva omului apropiat de muncitori decât a savantului. Autorul sublinia că inginerul „și-a legat numele de acest port și de sufletul personalului”. În articol sunt descrise vremurile de început ale portului, când încă nu erau ridicate silozurile, când uzina electrică lipsea, iar în locul clădirilor era numai apă. Munca era grea și slab remunerată, ba chiar drepturile, printre care dreptul la pensie, nu le era recunoscut angajaților tehnici din port. Ajuns secretar general în minister, Constantin Bușilă a susținut adoptarea unui proiect de lege prin care peste 100 de persoane au putut să primească pensii.

„La 1919, fiind secretar general la Ministerul Comunicațiilor, d. inginer Constantin Bușilă a rezolvat în mod fericit aceste doleanțe, căci printr-un decret de lege ni s-a admis satisfacerea justelor cereri, salvându-se situația a 112 funcționari cari lucraseră la stat fără a fi fost în drept să beneficieze de privilegiul pensionării.

Inginerul Constantin Bușilă, care a știut să-și lege numele d-sale de sufletele noastre nu numai prin această mărinimoasă operă de dreptate, dar și prin multiple alte fapte – pe cari nu le putem enumera aici – a voit și numai d-sa a putut soluționa această chestiune.

Însă un lucru trebuie știut: casa d-sale a fost și este totdeauna deschisă, la orice oră, slujbașilor de la port, pentru care nu există oră de audiență în birourile d-sale și cu toții găsesc refugiu și protecție când nevoia îi mână” se arată în materialul jurnalistic.

Textul din „Dobrogea Jună” se încheie cu o frază care rezumă întreaga sa imagine în memoria contemporanilor: un om „despre care nu s-a spus și nu se va spune niciodată destul”.

Reclama zilei: „Soarele dă viață, dar razele lui ucid vederea și pentru a feri ochii de puterea ucigătoare a razelor de soare vă trebuesc ochelari colorați. Dar dacă aceștia nu sunt fabricați din sticlă specială ei sunt și mai dezastruoși decât razele soarelui De aceia ca să nu vă stricați ochii, cumpărați ochelari speciali de soare care nici nu măresc nici nu micșorează, ochelari cu sticle speciale controlate și astfel de ochelari găsiți numai la cunoscuta fabrică de ochelari P. ȘAPIRA, Str. Carol 22, Casă proprie.”

Cele mai bune prietene ale unei femei sunt bijuteriile ei!

Cu siguranță ați auzit adesea această frază, universal valabilă dincolo de timpul măsurat și spațiul ocupat de umanitate. Prin urmare, astăzi vorbim despre frumusețe, modă și fidelitate în Tomisul secolului al III-lea și vă facem cunoscută o podoabă de mici dimensiuni, dar deosebit de valoroasă pentru înțelegerea simbolisticii acestor obiecte în Antichitatea Romană. Este vorba despre un medalion-pandantiv cu camee, aflat în prezent în colecția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Femeile au purtat bijuterii din cele mai vechi timpuri, nu doar din dorința de a-și accentura frumusețea, ci și ca o modalitate de a-și exprima identitatea, statutul social, credințele sau chiar stările inimii. Pentru perioada cronologică la care facem referire, cea în care pământul se cutremura sub pașii armatelor imperiale romane, bijuteria se transformă din simbol al feminității în talisman sau chiar într-un semn al puterii și al apartenenței purtătoarei și familiei acesteia la o anumită clasă socială.

Piesa noastră a fost descoperită în anul 1962, la Constanța, într-un mormânt de inhumație cercetat pe strada Traian, în zona fostului restaurant Ciuperca. Realizată din aur și sardonix – o piatră semiprețioasă folosită frecvent în antichitate, bijuteria datează de la începutul secolului al III-lea d. Hr. și măsoară doar 2,5 cm., cântărind 2,5 g.

Medalionul este simplu ca structură, însă elegant. Rama a fost realizată dintr-o foaie de aur, ale cărei margini au fost îndoite prin batere la cald pentru a forma o bordură. Ansamblul este completat de un detaliu decorativ discret și rafinat: impresia de împletitură, redată prin gravarea unor liniuțe ușor înclinate.

Elementul central al medalionului este cameea ovală, pe care a fost gravat un portret feminin. Identitatea personajului nu este cunoscută cu exactitate, însă presupunem că poate fi atribuită unei împărătese din dinastia Severilor, un indiciu important fiind reprezentat de coafura specifică epocii respective. Imaginea împărăteselor Plautilla, Iulia Mammaea sau Iulia Soaemias a fost probabil sursa de inspirație pentru bijuteria de la Tomis.

Pe camee, șuvițele sunt redate prin linii paralele și adânci, care urmăresc linia frunții, se așază pe tâmple, fiind date după ureche, formând un rulou cu marginea împletită, așezat pe ceafă și pe baza gâtului. Împărăteasa este reprezentată din profil, sculptată în stratul alb al pietrei. Profilul este elegant, cu o mică greșeală de încadrare în câmp, în zona nasului, motiv pentru care acesta este ușor turtit. Fruntea este înaltă, urechile sunt creionate adecvat, nasul este ușor turtit, iar gura cu buze strânse și o bărbie proeminentă completează linia sprâncenelor și ochii cu detalii pe pleoape și pe zona de sub ochi. Gâtul este lung și elegant, fiind sculptate detaliile stolei, prin faldurile care cad în formă de V în zona pieptului și a cusăturilor veșmântului.

Dincolo de rolul estetic, o asemenea bijuterie avea un rol apotropaic esențial (de protecție), fiind în același timp un însemn al apartenenței sociale. Utilizarea cameelor cu reprezentări ale imaginilor împărăteselor romane avea și o dimensiune propagandistică, întrucât purtarea imaginii femeilor imperiale era echivalentul unei declarații de apartenență la clasa militară (așa cum sugerează descoperirile de pe limes-ul dunărean), sau chiar la clasa aristocrației municipale, dar și al unui jurământ de fidelitate”.

Ana Cristina Georgescu-Hamat și Tiberiu Potârniche, Camee de epocă romană, cu reprezentări feminine, aflate în colecția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Pontica 55 (2022), p. 281-296.

Reclama zilei: „DE ÎNCHIRIAT patru prăvălii cu sau fără camerile lor – inclusiv pivnițe, electricitate, apă canal – vis-a-vis Sanatoriul Eforiei. Adresa Vila Lorica Panozza – Carmen Sylva, sau chiar la clădire.”

Dintre toți zeii panteonului grecesc (Zeus, Apollo, Demeter, Hermes, Hera, Atena, Artemis, Afrodita etc.), niciunul nu a fost celebrat cu mai multă bucurie decât Dionysos, zeul vegetației, al vinului, al extazului și al fertilității. Acesta era extrem de popular și printre sciți și traci, aceștia din urmă adorându-l și sub formele proprii Sabazios sau Derzelas, în cazul geților. De altfel, legendele spun că din Tracia muntoasă zeul și-ar fi extins cultul în întreaga lume. Aici, în Munții Balcani, el obișnuia să își desfășoare celebrele și controversatele sale serbări cu nimfe și satiri. Este explicabil, așadar, de ce sărbătorile lui Dionysos au fost extrem de populare în Dobrogea antică, la festivitățile în cinstea acestui zeu participând nu doar grecii din cetăți, ci și alte neamuri ale acestor meleaguri.

Dovezile arheologice privind sărbătorile dionysiace din cetățile Pontului sunt numeroase (epigrafice, arheologice, numismatice). Din secolul V î.H. şi până în sec. III d.H. (romanii au preluat divinitatea sub forma lui Bacchus), au existat în paralel atât cultul tainic orgiastic (dedicat puţinilor iniţiaţi), cât şi cel public. Faima sa a dus la numeroase sărbători publice, desfășurate la Histria, Tomis și Callatis, la Olbia (în Ukraina, pe malul râului Bug), la Odessos (Varna) Messembria (Nessebar), Apollonia Pontica (Sozopol, Bulgaria).

Ştim astfel de Anthisteria (Anthisterii), Sărbătoarea Florilor, dedicată „naturii care renaşte şi a vinului fermentat în butoaie”, organizată în fiecare an, primăvara (luna anthesterion), în cetăţile de la malul Mării Negre. Erau evenimente compuse din procesiuni și libații aduse zeului, sacrificii de animale și alte ofrande, dar și din banchete, concursuri și, mai ales, reprezentări dramatice și de comedie.

          Trei zile dura Anthesterionul în fiecare dintre cetățile pontice. Prima zi era aceea a ceremoniei de deschidere a butoaielor, unde se păstrase vinul ce urma să îi fie oferit zeului, ca ofrandă. A doua era Ziua Pocalelor, atunci când, după procesiunea solemnă de intrare a lui Dionysos în cetate, aveau loc numeroase banchete cu degustarea vinului nou (întreceri de băutură). Ultima zi era Sărbătoarea Marmitelor, numită așa după vasele de pământ pline cu legume fierte ce îi erau oferite Zeului. Această a treia zi era una cu caracter funebru, cu ritualuri legate de cultul morţilor, şi îl preamărea, în paralel, şi pe Hermes, sub forma acestuia de zeu „infernal” ce se îngrijea de sufletele celor trecuţi pe cealaltă lume.

Anthisteriile nu erau însă singurele sărbători dionysiace. Ştim astfel că la Olbia avea loc iarna Sărbătoarea Tescuitorilor, iar în alte oraşe, sărbători în cadrul cărora aveau loc concursuri între comici. Cei mai buni dintre aceştia erau aleşi să participe la cele mai mari ceremonii în cinstea Zeului, Marile Dionisii (tot primăvara – probabil în martie). Cu aceste ocazii se organizau spectacole de teatru la Tomis, la Histria (nu a fost identificat din păcate teatrul), la Callatis. Toate aceste sărbători publice nu aveau caracterul orgiastic al tradiţiei iniţiale, erau celebrări dedicate întregii comunităţi, pentru că Dionysos era în Dobrogea antică un zeu al tuturor…

Reclama zilei – Apa minerală Phonix din Buziaș. Cu extragerea artificială a ferului. Are un gust acrișor plăcut și este, din cauza conținutului său bogat de acid carbonic, o apă minerală răcoritoare de primă calitate. Depozit permanent la firma Gheorghe Stețcu, Str. Unirei no.9, Constanța. (1927)

Sursă foto: Mozaic reprezentându-l pe Dionysos călărind o panteră. Pella, Grecia, cca. 400 î.Hr. Sursa: Helen Miles Mosaics.

În jurul anului 100 î.H., coasta vest-pontică și orașele sale treceau prin grele încercări. Tomisul era mereu în pericol de a fi atacat, fie de către pirați, fie pe uscat, de către bastarni sau de alte neamuri străine. Viața devenise nesigură, iar poporul disperat făcea mereu jertfe către patronii polisului, Maica Zeilor (Cybele) și Eroii Dioscuri (frații gemeni Castor și Polux), rugându-se pentru mântuirea orașului.

Dintr-un prim Decret dat de Sfatul și Poporul aflăm următoarele: „Pe când era preot Sarapion, fiul lui Dioscurides, arhonții au propus:… din cauza vitregiei vremurilor, poporul, aflat în situație grea și în mare strâmtoare, se găsește într-o foarte mare disperare… Din cauza situației grele, unii au părăsit orașul, iar alții, din cauza slăbiciunii lor, nu pot apăra patria…. De aceea, fiind nevoie de o pază mai puternică și mai mare… trebuie să se instituie anumiți oameni să supravegheze și să apere locurile cele mai expuse ale orașului…” (sursă ISM II, 2).

          Au fost numiți doi comandanți, Apollus, fiul lui Niceratos, și Poseidonios, fiul lui Geron, iar aceștia au ales 40 de tomitani în garda orașului.

          Un al doilea decret, emis ceva mai târziu (poate după câteva luni), ne spune: „Pe când era preot Theophilos, fiul lui Numenios, arhonții au propus: cei doi (comandanți) au înrolat 40 de bărbați de elită ce au depus tot zelul, atât pentru paza la porți, în timpul zilei, cât și pentru strajă și patrulare, în timpul nopții, iar aceștia au apărat orașul…” (ISM II, 2)

Al doilea decret îi laudă, așadar, pe cei 42, care și-au îndeplinit cu succes obligațiile. Misiunea lor a fost una foarte grea, doar 25 din cei 40 de soldați au supraviețuit, așa cum reiese din inscripția ce a supraviețuit timpului. Numele celor doi comandanți și ale celor 25 de supraviețuitori au fost trecute pe o placă de marmură, pentru fi cinstiți în timpul vieții.

          Foarte probabil, cei 15 eroi căzuți la datorie au fost trecuți pe un alt monument, ce le onora amintirea. Acest al doilea monument nu a fost găsit până în prezent.

Reclama zilei – Perla Mării Negre – Cazinoul Constanța. Mari atracții turistice – Teatru în fiecare seară Cabaret – Dancing – Orchestre Jazz. Toate jocurile autorizate de stat: Bacara, Chemin de Fer – Ruletă – Bulă, etc. Terasă minunată cu perspectivă pitorească la Marea Neagră. Bufet de Prim Rang. HOTELUL PALACE: 250 de camere cu tot confortul. Restaurant select. VIAȚA FOARTE EFTINĂ LA CONSTANȚA. București – Constanța, 5 trenuri pe zi. (1930)

Fila zilei de 17 mai ne poartă prin paginile de mică publicitate ale ziarelor constănțene din perioada interbelică. Dincolo de informațiile aparent mărunte, aceste anunțuri recompun fragmente din viața de zi cu zi a orașului de la malul mării – preocupări, meserii, întâlniri, lipsuri sau mici ambiții care animau Constanța acelor ani.

„Dr. H. Wenzel – Chirurgul clinicei universitare din Viena, s-a stabilit în str. Carol No. 155 colț cu B-dul Regina Maria. Tratament special pentru boli chirurgice, ginecologice și urologice.”

„D. C. D. Cambanache, luând reprezentanța renumitelor mașini franceze «Renault», aduce la cunoștința generală și dispoziția onor clientelei, că servește clientela amatoare de aceste mașini cu prețuri excepțional de convenabile punând și un specialist tehnician la dispuția d-lor cu totul gratuit. Pentru orice informațiuni a se adresa la biroul domniei sale din strada Mircea No. 7.”

„Regimentul 9 Călărași – Publicațiune – Se aduce la cunoștință generală că în ziua de 1 Iunie 1927, orele 10 se va ține licitație publică la reședința Regimentului garnizoana Constanța, pentru aprovizionarea a: 400.000 kgr. Fân. Condițiunile și caetul de sarcini respectiv se pot vedea și cere Regimentului. Licitația se va ține în conformitate cu art. 72-83 din legea contabilițăței publice. Ofertanții vor depune garanția de 10 la sută din valoarea furniturei pentru care licitează. Comand. Reg. 9 Călărași Colonel Butunoiu”

„Copil de suflet se dă din cauza lipsei de mamă. Doritorii binevojtori se vor adresa în strada Ștefan Mihaileanu No. 5 la Const Ivanoglu.”

„Astra Dobrogeană – Secția de educație fizică – Convocare –  D-nii și drele membri ai secțiunei de educație fizică (cercul sportiv „Astra”) sunt convocați în adunare generală extraordinară potrivit statutelor, pentru ziua de Duminică 19 Mai 1929, ora 10 dimineața precis, în localul Cercului Militar vechi, având a delibera asupra unei importante ordine de zi. Pot participa la adunare și tineri cari nu sunt încă înscriși și ale cărora înscrieri se vor primi înainte de deschiderea ședinței. Împotriva membrilor cari vor absenta nejustificat de la adunare, se va aplica prevederea regulamentului. Președintele secțiunei Al. Demetriad Secretar: O. Olivo”

„Pentru deschiderea Restaurantului Hotelului Bulevard, se caută o îngrijitoare, bună gospodină cu garanție morală, o casieriță prezentabilă, o spălătoreasă cu luna, un băiat pentru băuturi și un ajutor de bucătar. A se adresa d. Aurel Theodorescu personal la hotel.”

„În vederea inaugurării sezonului de vară Cazinoul Comunal de pe bulevard a fost redeschis, reîncepându-se toate jocurile și amenajându-se sălile de jos pentru dancing, bula, etc. Orchestra funcționează dela ora 4 d. a.”

Reclama zilei: „Poduri – Bascule pentru căruțe și autocamioane de la 3000 până la 15000 kgf. putere, vă puteți procura dela Prima Fabrică de Cântare din România VICTOR HESS – Sibiu. Pentru referințe și orice detalii adresați-vă la firma Mungiuli & Contos Str. Cosfache Negri No. 2 – Constanța”

Sursa foto: ziarul „Dacia” – 17 mai 1929

Puține personalități au influențat atât de profund dezvoltarea Dobrogei moderne precum Scarlat Vârnav. Inginer format la Paris și administrator remarcabil, acesta a contribuit decisiv la transformarea provinciei și, mai ales, a Constanței, la începutul secolului al XX-lea. În timpul mandatelor sale de prefect au fost construite peste 100 de școli, zeci de biserici și spitale, iar orașul a cunoscut ample lucrări de modernizare. De numele său se leagă edificarea ansamblului administrativ din zona Gării Vechi, amenajarea bulevardului Elisabeta și susținerea proiectului Cazinoului realizat de arhitectul Daniel Renard.

Scarlat Vârnav s-a stins din viață la 23 octombrie 1919, la Constanța, însă orașul nu l-a uitat. La 15 ani de la moartea sa,  în anul 1934, din inițiativa comitetului parohial, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost oficiat un parastas în memoria fostului prefect. Momentul solemn este consemnat în ediția din 16 mai 1934 a ziarului „Dobrogea Jună”, care publică un amplu articol dedicat comemorării și care include cuvântarea rostită la parastas de Constantin N. Sarry, directorul publicației.

Din materialul jurnalistic aflăm că Scarlat Vârnav își pierduse unicul fiu în timpul războiului și că murise la numai trei zile după ce participase la o ședință a Academiei Române, în cadrul căreia fuseseră evocați tatăl său, doctorul Costachi Vârnav, și unchiul său, călugărul Sofronie. În paginile ziarului, fostul prefect este descris drept un om drept, cult și neobosit în slujba binelui public, iar memoria sa continua să fie asociată marilor transformări ale Constanței moderne. De altfel, actuala stradă Răscoalei 1907 i-a purtat pentru o vreme numele.

Redăm un fragment elocvent din articolul evocator:

„Sunt oameni, cari chiar după ce s-au întors în pământul din care cu toții suntem făcuți – dar totuși aşa de deosebit făcuți! – nu-s morți: ei continuă sã trăiască prin noi, în inimile și în mințile poporului.

Rareori natura și educația s-au asociat într-un chip așa de norocos, ca în persoana scumpului dispărut. Armonia desăvârșită dintre aceste două elemonie făcuseră dintr-însul nu numai un om mare, ci și un om cult, în cea mai cuprinzătoare accepție a cuvântului.

Drept și înțelept, neobosit în a face binele și neînduplecat în a stăvili răul, stăpân al timpului, al spațiului și al cuvântului, cu măsura și cu răbdarea omului de știință, inginer – Scarlat Vârnav nu admitea nici în viață și activitatea publică decât atitudinile rectilinii, nu urmărea decât echilibre stabile și nu concepea tranzacțiuni de conștiință.

Pentru el – după cum ne spunea adesea – politica consta în a trăi viața poporului tău, îi a-i împărtăși durerile, în a-i pricepe aspirațiunile, în a simți până și visurile lui”.

Reclama zilei: „O veste fericită – Ultima noutate a sezonului – Constănțeni, bucurați-vă – Duminică 5 mai s-a deschis în centrul Pieței Ovidiu la no. 7 (fostul local al berăriei Bursa) splendida berărie „Luther” – Local familiar cu bere specială blondă și neagră – bufer bogat și bine asortat – Zilnic pește proaspăt preparat după cele mai renumite rețete culinare – Seara grătar special – excelenți crenvuști cu hrean din fabrici străine și salate de boeuf a la bodega „Mircea” din București – Toate consumațiunile vor fi servite cu promptitudine și prețuri reduse”

Ce preocupa Constanța interbelică într-o zi de 15 mai? Presa dobrogeană surprindea o urbe plină de contraste: oameni care cereau ajutor pentru cei aflați în suferință, planuri pentru dezvoltarea regiunii și destine marcate de nesiguranță.

Pentru inimile caritabile

„În strada Cărămidari 24 zace cu suferință o tânără fată, complect paralizată, Maria Mărgineanu, într-o mizerie de nedescris. Facem un călduros apel la inimile caritabile spre a veni în ajutorul nefericitei copile care este și lipsită de părinți și rude. D. Marin Dascâiescu ne-a și remis în scopul de mai sus 500 lei, iar d. Negulescu 200 lei” (Dobrogea Jună, 15 mai 1927)

Agitație pe chestia liniei ferate Constanța – Mangalia

„Cetățenii din Mangalia au decis să întreprindă o acțiune comună, pentru a decide actualul guvern să continue lucrările liniei ferate dintre Constanța și Mangalia. Se vor ține mai multe întruniri publice la Mangalia și se va face apel la parlamentarii județului Constanța ca să intervie pe lângă forurile competente întru soluționarea importantei probleme, de ordin general dobrogean.

Pe de altă parte, o delegație a cetățenilor din orașul Mangalia se va prezenta d-lui Virgil Madgearu, ministru interimar la comunicații, cerând satisfacerea doleanțelor mai sus formulate”. (Dacia, 15 mai 1929)

Averea defraudatorilor se va sechestra

„Din cauza numeroaselor fraude cari se săvârșesc la diferite instituțiuni publice de către funcționarii incorecți, guvernul actual, pentru a curma acest scandal care a secătuit casele publice și a descurajat pe toți funcționarii cinstiți, va veni cu un proiect de lege pentru asigurarea dreptului Statului de a se despăgubi din averea funcționarului fraudator. Astfel, în cazurile când un funcționar va fi pus sub învinuirea de fraude, se va proceda imediat la sechestrarea întregei averi a funcționarului, până la terminarea cercetărilor”. (Dacia, 15 mai 1929)

Calvarul unor emigranți

„Cu vaporul «Principesa Maria» a sosit un număr de 25 armeni, emigranți din Asia Mică imigrați cu gândul de a se stabili în țara noastră. Poliția portului le-a interzis debarcarea. După cât suntem informați, această dispozițiune a fost luată spre a nu se mai îngrămădi în țara noastră diferite neamuri care fie că se ocupă cu comerțul sau munca, împiedică pe băștinași de a-și mai găsi de lucru sau face o concurență ilicită comerțului național. Consulatul armean a intervenit pe lângă ministerul respectiv ca să permită intrarea acestora în țară ca fiind unii ce au fost maltratați în țara lor. Până la sosirea răspunsului, emigranții vor fi ținuți pe bordul vaporului «Principesa Maria» fără să aibă voie să debarce.” (Dobrogea Jună, 15 mai 1930)

Reclama zilei: „O știre de… 14 carate. Hagi Pincu Șapira, s-a înapoiat în localitate cu un transport de nori și felurite obiecte de arici, aduse din ultima-i călătorie întreprinsă la Praga, Berlin, Hamburg, Bruxelles și Paris.”