
„Astăzi la Constanța” – 365 de file din istoria orașului
Istoria nu este doar o succesiune de date și evenimente, ci o oglindă prin care înțelegem cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm. Cu acest gând, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța propune publicului, în anul 2026, un demers editorial curajos și original: „Astăzi la Constanța” – un calendar istoric conceput să aducă zilnic în atenție câte o filă din trecutul ținutului istro-pontic.
Fiecare zi a anului 2026 va fi un prilej de întâlnire cu fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei: evenimente semnificative, personalități marcante, fapte cotidiene consemnate în presa vremii, descoperiri arheologice sau piese de patrimoniu care spun, discret dar convingător, povestea trecutului local. Accentul va cădea în special pe perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o epocă de transformări profunde pentru Constanța, de la oraș-port la poarta maritimă a României moderne. Totuși, nici alte epoci nu vor fi neglijate, pentru că istoria acestui ținut se întinde pe un arc de timp impresionant, din preistorie până în contemporaneitate.
„Astăzi la Constanța” este, așadar, o invitație la (re)descoperire. Prin acest proiect editorial, dorim să aducem istoria mai aproape de dumneavoastră, publicul nostru, într-un format accesibil, atractiv și consecvent.
Urmăriți-ne începând cu 1 ianuarie 2026, când dăm startul acestei incursiuni zilnice în trecutul Constanței!

