
10 octombrie – D’ale urbei. „O zi liniștită”, crima din lupanar și un act de caritate
În cadrul acestui calendar, în repetate rânduri, am prezentat elemente legate de rata extrem de ridicată a infracționalității, în orașul Constanța, în perioada interbelică. În anii 20-30, autoritățile (locale și naționale) au făcut eforturi pentru a stopa escaladarea acestui fenomen al criminalității. Au fost obținute numeroase rezultate pozitive, dar într-un oraș-port cu o dezvoltare continuă precum Constanța, și cu o viață tumultoasă pe măsură, fenomenul a fost imposibil de eradicat.
Pentru a înțelege problemele orașului, redăm un articol scurt, apărut în Dacia pe 10 octombrie 1931 și intitulat „O zi liniștită la Constanța!”: „Ziua de miercuri (n.a.7 octombrie) se poate considera cu drept cuvânt ca cea mai liniștită zi din ultimii ani. În decurs de 24 de ore nu s-a înregistrat nicio crimă, niciun furt, spargere sau găinărie. N-a fost nici măcar cel mai mic scandal, care ar fi putut alarma pe cel mai destoinic Curcan. Să fi fost oare vreo grevă generală a asasinilor, a hoților, a borfașilor și a bețivilor?”
Așa cum se menționează mai sus, ziua de 7 octombrie a fost liniștită, dar a fost doar o excepție. Pe 10 octombrie 1930, știrea zilei era legată de o crimă petrecută cu doar câteva zile înainte. Pe data de 10 octombrie, Tribunalul Constanța a emis un mandat de arestare pe numele a două persoane, prostituata Frosina Ivanov și amantul ei Cristache Mătrăgan. Cei doi erau acuzați că, în noapte de 5 spre 6 octombrie, l-au ucis pe patiserul Gavril Grigorenco, într-o cameră a casei de toleranță din strada Bolintineanu nr.17.
Victima, aflată în stare de ebrietate, a venit la bordel și pe fondul unor mai vechi neînțelegeri, s-a certat cu Frosina. Aceasta l-a chemat pe Mătrăgan, iubitul și proxenetul ei, iar acesta l-a ucis pe client cu mai multe lovituri de box, aplicate la cap. Au fost rapid prinși și anchetați. Pe 10 octombrie au fost duși la Tribunal pentru a li se emite mandate de arestare pentru 30 de zile. După primirea acestora, cei doi au fost luați de poliție pentru a fi conduși înapoi la arest. Pe drum s-a consumat însă un grav incident. Pe strada Scarlat Vârnav (astăzi Răscoalei 1907) o sută de persoane, membri și apropiați ai familiei Grigorenco, au încercat să îi linșeze pe criminali și doar curajul agenților de Siguranță a făcut ca acest lucru să nu se producă. Poliția a reușit să blocheze și un alt numeros grup, de această dată format din rudele lui Mătrăgan, care doreau eliberarea acestuia. Incidentul a fost aplanat, mulțimea dizolvată, iar ordinea restabilită. Criminalii au fost conduși la închisoare, iar după un timp condamnați definitiv pentru crimă, și-au ispășit pedepsele.
Unul dintre cei mai bogați constănțeni din perioada interbelică a fost Albert Theiler, vicepreședintele comunității israelite din Constanța. Este cel care a construit și deținut două frumoase case de pe strada Lascăr Catargiu (astăzi Titulescu), așa numitele Case Theiler. Tot el este cel care a ridicat Hotelul Regina (Intim), preluat ulterior de către frații Târpă. Albert Theiler s-a remarcat ca un filantrop, fiind autorul a numeroase acte de caritate. Aflăm din ziarul Dacia următoarele:
“Domnul Albert Theiler a instituit la Liceul Mircea cel Bătrân șapte burse de câte 2000 de lei pentru elevii săraci și merituoși. De asemenea, a donat școlii o casă de bani de mare valoare. Direcțiunea liceului își exprimă pe această cale mulțumirea pentru repetatele acte de generozitate ale domniei sale”. (Dacia, 1931)
Reclama zilei – Pentru elevii și elevele de liceu: Doamna Emily Georgescu-Wuest, fostă profesoară la școlile superioare de comerț din localitate, predă lecțiuni particulare de limbă engleză. Aranjamente avantajoase pentru grupuri de elevi și eleve. Informațiuni la domiciliu, între orele 12-15, în strada Șt. Mihăileanu, 37. (1931)
Sursă foto: Colecția Gheorghe Stănescu, expoziția „Mamaia – 120 de veri, o singură poveste”

