Una dintre cele mai importante sărbători legale din România este și astăzi Boboteaza, care celebrează Epifania (Arătarea Domnului), momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. Și în urmă cu un veac, pe 6 ianuarie, această sărbătoare era ținută cu sfințenie în întreaga Românie și, bineînțeles, la Constanța. Cu o zi înainte, de Ajun (5 ianuarie) credincioșii țineau post pentru ca a doua zi să poată primi cum se cuvine apa sfințită – Agheasma Mare. Ca și astăzi, în Ajun, preoții mergeau din casă în casă iar enoriașii ortodocși sărutau icoana cu botezul Domnului. Pe 6 ianuarie avea loc sărbătoarea propriu-zisă, prilej pentru organizarea mai multor evenimente religioase și tradiționale.

Un astfel de exemplu este serbarea Bobotezei din 6 ianuarie 1929, organizată de Primăria Municipiului Constanța, la acea vreme condusă de către Francisc Sachetti, politician țărănist, comerciant și jurnalist de etnie italiană, fost prefect al județului (ianuarie – martie 1920) și mulți ani consilier comunal. Fiu de cioplitor în piatră, Sachetti s-a născut la Topalu, în 1874, și până la intrarea sa în politică se remarcase ca un foarte bun organizator atunci când deținuse funcția de director al Fabricii belgiene de Ciment din  Cernavodă. Aici, a fost iubit și respectat de angajați, cărora le oferea gratuit materiale de construcție pentru case, precum și sfaturi utile privind înființarea de micro-ferme și cooperative agricole.

Serbarea de Bobotează a început la ora 9.30 când la Catedrala Episcopală s-a oficiat Sfânta Liturghie, în prezența autorităților locale, a unor invitați din capitală și a numeroși cetățeni. După slujbă, participanții s-au deplasat pe Bulevardul de Jos, astăzi Faleza Cazinoului, la acea vreme numit și Bulevardul General Averescu. Această artere aflată la nivelul Cazinoului Municipal era numită și De Jos, pentru a nu fi confundată cu celălalt bulevard paralel, Regina Elisabeta.

Cortegiul religios s-a oprit lângă micul golf de lângă Cazino, unde episcopul Gherontie a procedat la Sfințirea Apelor. Civilii, dar și numeroși soldați prezenți au ocupat ambele bulevarde și parcul ce le despărțea. Episcopul a aruncat în ape Sfânta Cruce iar fanfara a intonat imnul național, Trăiască Regele (oficial între 1881 și 1947), după care au fost trase salve de tun. A urmat parada militară, trupele defilând prin fața tribunei oficiale amplasată în dreptul Cazinoului.

Sărbătoarea de Bobotează de la Constanța, din 6 ianuarie 1929, a fost una impresionantă, așa cum merita un oraș balnear în maximă dezvoltare și care ajunsese să aibă o populație de 63.000 de locuitori.

Un aspect interesant: 6 ianuarie 1929 a picat într-o Duminică. Cei care ar fi vrut să meargă pe la magazine imediat după ceremonia religioasă de la Cazino nu ar fi avut prea multe variante, în sensul că era în vigoare Legea pentru reglementarea Repausului Duminical și a sărbătorilor legale, normă emisă în 1925. Astfel, erau închise majoritatea prăvăliilor. Erau deschise toată ziua cofetăriile – în înțelesul strict la cuvântului, bufetul de la gară, agențiile pentru vânzări de bilete de tren și vapoare. Restaurantele și hanurile erau și ele deschise însă nu aveau dreptul de a servi băutură decât în timpul prânzului și al cinei, în anumite intervale orare. De asemenea, erau deschise cafenelele, plăcintăriile și ceainăriile care nu serveau băuturi alcoolice, chioșcurile de jurnale, expozițiile și atelierele fotografice. Măcelăriile, mezelăriile, brutăriile, zarzavageriile și pescăriile au fost deschise doar de la 7 până la orele 10 dimineață.

Legea din 1925 a îmbunătățit și completat norme mai vechi ale repausului duminical și anume cele emise în 1897 și în 1910. Pentru unii era o zi destul de tristă. Însuși marele Caragiale spunea: N-am văzut ceva mai urât pe lume decât un oraș mare în zilele de repaus dominical. Ce somn… Peste tot închis! Să vrei să te spânzuri și n-ai de unde să cumperi un ștreang!

Mai trebuie să spunem că cei care au participat la Sfințirea Apelor pe 6 ianuarie 1929 au dat dovadă de curaj și s-au îmbrăcat gros pentru că a fost o zi mohorâtă. Mult mai greu a fost însă pentru cei aflați pe mare, pentru că au avut parte de o ceață foarte deasă și de hulă. Vasul Principesa Maria, din cadrul Serviciului Maritim Român (SMR) a plecat de la Constantinopol și s-a  rătăcit în zona Capului Caliacra, unde a fost la un pas de a eșua în apă puțin adâncă. A reușit să se refugieze în larg, unde a ancorat pentru zece ore. Abia a doua zi a pornit iar la drum și a ajuns în Portul Constanța la ora 13.00. Un alt vas, Campidoglio, al agenției Lloyd Triestino, aflat în drum spre Odessa a sosit în Portul Constanța cu o întârziere de peste șase ore. Unele vase aflate pe Marea Neagră au suferit și defecțiuni dar nu s-au înregistrat decât pagube materiale și deloc victime umane.

Reclama zilei – „Stop la Bodega și Restaurantul Jubileu, strada Carol 47, peste drum de Poștă. A adus un transport de vinuri speciale de Odobești și Streine – Bufet asortat – Mâncăruri calde și reci la orice oră din zi și din noapte” (1927; a picat într-o zi de joi).

(Mențiune – În anii 20 Jubileu a fost un restaurant de categoria I, situat pe str. Carol (astăzi Bd. Tomis), vizavi de Poșta Veche, actualul Muzeu de Artă Populară și fost sediu de primărie în perioada 1896-1906. Prețuri de cat.I: cotlet de porc -22 lei, șnițel vienez – 20 lei, chiftele prăjite – 10 lei, mici – 4 lei bucata, șalău rasol – 18 lei, crap prăjit -14 lei, guvid prăjit – 14 lei, ciorbă de crap – 8 lei, supă de fasole – 5 lei).

Apa potabilă a fost întotdeauna o problemă la Constanța, de-a lungul veacurilor. Exilatul poet latin  Publius Ovidius Naso se plângea de calitatea ei și vorbea despre dificultatea de a procura apă cu adevărat bună de băut. Se întâmpla așadar în sec.I d.H, în vechea cetate a Tomisului și situația a dăinuit și în epocile viitoare. Este drept că, la un moment dat, romanii au construit apeducte și au reușit să rezolve, pentru un timp, problema aprovizionării. După perioada romano-bizantină, sursele istorice medievale vorbesc puțin despre Constanția sau Constantiniana, noul nume al așezării. Se știe însă că în timpul stăpânirii otomane (1418/1421 – 1878), problema apei a devenit din nou stringentă. Nici în epoca modernă situația nu a fost remediată total.

Redăm mai jos fragmente dintr-un articol apărut pe 5 ianuarie 1895 în ziarul Aurora, material care reflectă situația existentă:

“Chestiunea apei, am mai zis, este una din principale și vitale chestiuni ale orașului Constanța care ar trebui să preocupe nu numai pe autorități, dar și pe fiecare locuitor în special. Populațiunea din Constanța, în lipsă de apă bună, își procură apa din puțurile de la Anadolchioi, de la Ceșmea și de la puțurile particulare din oraș. Toate aceste ape sunt rele pentru faptul că nu sunt păzite regule de higienă pentru ele…”

Cișmeaua menționată în articol este Cișmeaua Otomană, monument istoric ce există și astăzi, la intersecția străzilor Bd. Tomis colț cu Aurel Vlaicu, un obiectiv aflat în proprietatea RAJA. În zona aceasta au existat mereu surse de apă potabilă de bună calitate însă Cișmeaua a fost construită efectiv în anul 1864, în timpul sultanului Abdul Aziz (1861-1876). Un conducător reformator, acesta a mai rămas în istoria Constanței (numită până în 1878 Kiustenge) prin două realizări: în timpul său au fost ridicate Geamia Hunchiar (1867) și Biserica Greacă Methamorphosis (sfințită în 1868), primul lăcaș de cult creștin din localitate. Trebuie menționat că în 1895, Cișmeaua Otomană se afla la o distanță de peste 5 km de orașul Constanța.

“… Apa de la Ceșmea, deși vine de la niște surse bune, totuși, în calea ei, pe o distanță de vreun km, trece prin locuri mlăștinoase, conductele nu sunt bune și apa infectă și plină de microbi se strecoară în conductă și o contaminează iar oamenii o beau de bună…”. Nici celelalte două surse de apă, nu sunt recomandate: cea din puțurile din Anadolchioi (sat la acea vreme) este infectată pentru că fântânile stau deschise și “sunt expuse la necurățenii ridicate de vânturi”, iar cea din oraș (puțurile de pe strada Mangaliei) este extrasă de particulari cu mori de vânt dar depozitată în condiții total neigienice.

Dincolo de originea apei și de modul de captare a acesteia, gazetarii trag un semnal de alarmă și în ceea ce privește transportul și specula. Astfel, ei îi atacă pe sacagii care aduc apa în centrul orașului:

“Sacagii cari transportă apa clienților din oraș, pe lângă că au niște butoaie infecte de ți-e scârbă să bei din ele, încă sunt și așa de mici încât abia conține opt-zece căldări de apă și pentru aceea pretinde 30-50 de bani pentru o saca din oraș, 60-90 de bani pentru cea din Anadolchioi și un 1 leu și 50 de bani, chiar 2 lei, pentru o saca de la Ceșmea. Și când te gândești că totuși te trag pe sfoară aducându-ți în loc de apă de la Anadolchioi apă de la puțurile din oraș cu drept cuvânt te cuprinde indignarea… Nu mai vorbim că de cele mai multe ori sacalele sunt pe jumătate goale…Cu această ocaziune atragem atențiunea autorităților competenteasupra acestora… să ia cuvenitele măsuri de urgență… încât apa să devină mai puțin vătămătoare. Iar în privința sacagiilor, aceștia să fie obligați a avea butoaie mai mari, mai curate, sau să reducă  prețul și dacă se poate, să se pună chiar preț fix, ca la pâine, căci și acesta este un articol indispensabil pentru existență!”

Evident, problema apei potabile la Constanța nu s-a rezolvat în acel an și nici în deceniile următoare. Este drept însă că autoritățile au început să impună reguli dure de respectare a igienei și să prevadă sancțiuni drastice. Pe măsură ce orașul s-a dezvoltat, s-a mărit și s-a modernizat, autoritățile administrative și sanitare s-au asigurat ca apa să fie de bună calitate, pentru a se evita izbucnirea unor epidemii. Schimbarea conductelor, instalarea utilităților aveau să transforme în bine orașul. Sacagiul a rămas mult timp o imagine pitorească a Constanței, o amintire a orașului cu iz oriental.

Reclama zilei –Societatea Vapoarelor Ellene de Navigațiune pe Mare N. Patrichios&Comp face cunoscut onor, public, că vapoarele sale fac curse regulate în fiecare săptămână, între Constanța și Constantinopol, și atât la ducere cât și la întoarcere ating porturile Varna și Burgas. Pe lângă pasagerii de clasa I și clasa III mai primesc și tot felul de mărfuri ca și animale, cu prețuri convenabile. Pentru orice informațiuni a se adresa la Agenția de la Portul Constanța la domnii Macri &Svoronos. (1895)

-Byron Steamship Company – Linie Regulată și rapidă Constanța – New York cu Megali Hellas, a sosit pe 3, pleacă pe 5 ianuarie – Vapor transatlantic – Vase acomodate cu tot confortul modern. Pentru bilete și informații M. Embiricos – str. Lascăr Catargi no.28. (1922)

(Mențiune – strada Lascăr Catargiu este actuala stradă Nicolae Titulescu, pe care se află monumente importante precum Casa cu Lei, Hotel Intim (fost Regina), Catedrala Catolică Sfântul Anton, Casa Embiricos (fosta companie de navigație). Casa Manicatide, etc.

În anul 1880, la Constanța a fost înființată Camera de Comerț a Dobrogei (sub denumirea inițială de Camera de Comerț a Circumscripțiunei XV), instituție care, până în 1910, avea să includă membri din ambele județe ale provinciei, Constanța și Tulcea. De-a lungul timpului, a trecut prin numeroase transformări, iar din 1996 poartă numele de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA). La sfârșitul secolului al XIX-lea, șefia acestei Camere de Comerț era o funcție râvnită de marii oameni de afaceri stabiliți în orașul lui Ovidiu, aflat într-o continuă dezvoltare.

Pe data de 4 ianuarie 1895 a avut loc prima adunare generală a instituției din acel an. Aflăm din ziarul Constanța următoarele: “Domnul tipograf Nicolaescu și-ar fi dat demisia din funcția de Președinte al Camerei de Comerciu, în urma votului… Nici că se potrivesce votul domniei sale alăturea cu al celorlalți membri, cari reprezintă o avere de 2-3 milioane”. Deși nu era la fel de bogat ca alți membri ai Camerei, tipograful în cauză era un important reprezentant al economiei constănțene. Născut la Călărași în 1858, Dumitru (Dimitrie) Nicolaescu este înregistrat încă din 1880 cu o tipografie în orașul lui Ovidiu și nu oriunde, ci chiar în centru urbei, în Piața Independenței, cu acces secundar din străzile Traian și Carol (astăzi Bd. Tomis).

De-a lungul timpului, la Tipografia Română Nicolaescu au fost tipărite ziarele locale Farul Constanței, Sentinela Dobrogei, Marina și Dobrogea, toate apărute în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea. Mai mult, chiar Buletinul anual al Camerei de Comerciu și Industrie (numită acum Circumscripția X), edițiile 1892-1896, au fost tipărite la tipografia sa, atât în perioada când el era președinte, cât și după aceea, când a fost înlocuit de Gebrail Frenkian. În cadrul ședinței din 4 ianuarie s-a mai luat o decizie importantă: membrii Camerei au decis “a se da în bani ajutorul țeranilor lipsiți de mijloace specifice traiului.60.000 de lei”.

Anul 1895 este unul foarte important pentru Dobrogea și pentru Constanța: va fi inaugurat Podul Carol I peste Dunăre (pe 14 septembrie) și, nu în ultimul rând, va fi finalizată și inaugurată Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța, sfințită pe 22 mai de către episcopul Dunării de Jos, Partenie Clinceni. Legat de acest ultim eveniment, tot din ziarul Constanța, aflăm că pe 4 ianuarie 1895 “ultimul transport al mobilierului Catedralei Constanța, cu vasele sfinte etc, a sosit la Bucuresci, de unde în curând va fi adus aici”.

Lucrările la Catedrală au început în 1883 și, din varii motive, a fost nevoie de 12 ani pentru a fi finalizate. Episcopia Constanței a fost înființată în 1923 și a avut în componență județul omonim, precum și județele Caliacra și Durostor, din Cadrilater (până în 1940).

Pe 4 ianuarie 1936, în cotidianul Dobrogea Jună, ziar deținut de Constantin N Sarry, a apărut articolul Chestia Zilei – Scuzele domnului Horia Grigorescu, material semnat de gazetarul Matei Popescu. Dobrogea Jună ducea o campanie susținută contra acestui Grigorescu, primar al Constanței, aflat la primul mandat în perioada 20 martie 1934-decembrie 1937. Edilului i se reproșa că nu poate gestiona problemele orașului.

Cităm un fragment din articol: „În ședințele Consiliului Comunal ca și în alte împrejurări s-a făcut de multe ori observarea că starea higienică a orașului lasă de dorit și că Domnia Sa se ocupă prea mult de Mamaia, lăsând în suferință cartierele – și nu numai pe cele perifice – ale orașului propriu-zis…exagerează în zelul său pentru Mamaia”.

În viziunea ziaristului de la Dobrogea Jună, primarul Grigorescu și-ar fi găsit două scuze pentru situația reclamată: “Prima, că orașul este prea întins și că deci nu poate fi bine gospodărit, supravegherea edilului neputându-se face simțită pe o rază atât de întinsă… A doua, că orașul ar fi avut de încasat peste 50 de milioane de lei de la cetățeni și că din cauza răutății de plată a acestora, casa municipiului fiind în suferință, primăria n-are putința să purceadă la lucrări de folos obștesc și de necesitate imediată”. Ziariștii de la Dobrogea Jună nu sunt convinși de legitimitatea acestor scuze și anunță  că abia așteaptă “să îl ia în furculiță”.

În ciuda atacului din 4 ianuarie 1936, Horia P. Grigorescu a rămas în istoria orașului ca unul dintre edilii cu importante și numeroase realizări. Constănțean prin naștere, avocat prin profesie – cu un doctorat luat la Paris, deputat și chiar prefect, el s-a remarcat (în ciuda atacurilor din presă) și ca un bun administrator, care a contribuit la dezvoltarea orașului interbelic. Grație unei legi speciale, bugetul urbei a crescut după ce primăria a început să încaseze o taxă pentru produsele petrolifere exportate prin Portul Constanța, încasând anual peste 60 de milioane de lei. Cu bani în visterie, Grigorescu a investit în infrastructură, a consolidat malurile, a realizat planul cadastral al localității, a inaugurat abatorul pentru export și a reparat peste 200 de străzi. În 1940 a obținut un al doilea mandat de primar, dar a renunțat la el în luna octombrie, prin demisie.

Reclama zilei – Vizitați Salonul de Coafură de Dame Lambru, strada Carol no.5. Unic în aplicațiuni cu Henne Oriental, Instantannee, Lambru, etc. Aplicațiunile se execută numai de către patron. Ondulațiuni cu fierul și apă. Masagiu facial și corporal cu aparate electrice. Pensatul sprâncenelor după figură. Maniquere și Pediqure -sistem Chinois. (Salonul este) singurul specializat în Aranjatul Mireselor. După ultimile jurnale: Tunosori ireproșabile, Bogat asortiment de peruci istorice și moderne, care se închiriază la doamne și domni. Mare stoc de diferite  articole de toiletă și parfumerie (1931).

Cotidienele Constanței au anunțat, pe data de 3 ianuarie 1930, faptul că Serviciul Maritim Român (SMR), care conducea flota maritimă comercială română, are un nou director, în persoana comandorului Nicolae Ionescu Johnson. Postul era unul extrem de important, SMR fiind compania de stat înființată încă din 1895, ale cărei nave deserveau rutele maritime din Marea Neagră și Marea Mediterană. Din flotă făceau parte vapoare precum Dacia, Împăratul Traian, Regele Carol I, România și altele, toate fiind vopsite tradițional în alb, motiv pentru care își câștigaseră porecla de „lebedele albe ale Mării Negre”.

SMR-ul își avea, oficial, sediul la București, însă întreaga bază navală, vasele sale, se aflau, evident, la Constanța. Noul director al SMR-ului, numit în funcție din 31 decembrie 1929, era deja o legendă în lumea marinarilor – erou în Primul Război Mondial și fost comandant pe pasagerele SMR, Regele Carol I și Dacia, precum și pe cargoboturile Turnu Severin și Bucegi. Ieșean prin naștere, a fost elevul marelui Ion Creangă, de la care a prins drag pentru scris. Cea mai cunoscută operă a sa este „Însemnările unui marinar”, în care evocă universul maritim de care a fost întotdeauna îndrăgostit. Numele de Johnson i-a fost dat de regina Maria, care l-a onorat cu distincții pentru faptele sale de arme din Al Doilea Război Balcanic și Primul Război Mondial.

Ionescu Johnson a fost, de asemenea, un mare patriot. Astfel, după anul 1920 a refuzat oferta guvernului Turciei de a reorganiza flota maritimă comercială de la Constantinopol, preferând să rămână la SMR. Mai mult, el a refuzat și gradul de amiral și comanda Marinei Militare Române, preferând să rămână comandor în serviciul civil.

Numirea sa ca director la SMR a fost primită cu bucurie de toată suflarea marinărească, care îl aprecia și îl respecta. Pe 3 ianuarie 1930, prin intermediul ziarului Dacia, el a adresat un apel comandanților de vapoare și tuturor marinarilor, pentru a depune o activitate intensă în scopul propășirii SMR-ului. Nicolae Ionescu Johnson nu a stat însă decât un și jumătate în funcția de director, întrucât a încercat să reformeze Serviciul, ceea ce i-a atras antipatia multor politicieni și potentați din capitală. A încercat să eradicheze corupția din sistem, să înlăture samsarii și firmele căpușe ce obțineau venituri uriașe prin intermediul și în detrimentul SMR și să facă profitabilă activitatea Serviciului.

Alte evenimente

Pe 3 ianuarie 1926, în Portul Constanța a sosit vaporul SS Canada, venit de la Marsilia, via Jaffa și Beirut. După două zile, pe 5 ianuarie, vasul cu aburi ce aparținea Liniei Fabre, Cye Francaise de Navigation a Vapeur, urma să plece înapoi pe aceeași rută din Mediterana. Vasul cu aburi construit în 1911 a făcut curse transatlantice din Marea Mediterană la New York, a fost transformat apoi în vas spital în timpul Primului Război Mondial și, ulterior, a redevenit vas pentru pasageri. Navă cu o lungime de 145 de metri și 17 metri lățime, SS Canada putea transporta peste 2000 de persoane. Constănțenii care doreau să călătorească cu SS Canada sau să transporte mărfuri prin intermediul său puteau contacta Agenția ID Grinberg – Tețcani, care funcționa pe strada Virgil nr.1.

Pe data de 3 ianuarie 1927, “în casele domnului P Frangopol din localitate a avut loc… logodna domnișoarei Lucie S Frangopol… cu dl. ID Georgescu, prefectul județului Caliacra (Cadrilater). La logodnă au participat, pe lângă membrii familiei, doamna și domnul general Pătrașcu, senator de Caliacra, cari au schimbat și inelele de logodnă, dna și dl Petrescu – primarul orașului Bazargic, dl Andrei Popovici – prefectul județului Constanța, dna și dl G Papazoglu – președintele comunității elene locale, dna și dl Gerakis din Bazargic, etc. Transmitem logodiților felicitări cordiale” (Ziarul Dacia, 4 ianuarie). Oficialii care au participat la logodnă au venit așadar din cele două județe ale Cadrilaterului, la acea vreme parte a României și a Dobrogei românești.

Caliacra și Durostor erau două dintre cele 71 de județe ale României Mari, fuseseră integrate în 1913, după Al Doilea Război Balcanic și aveau să rămână așa până în 1940, când după Tratatul de la Craiova, sunt date Bulgariei. La recensământul național din 1930, județul Caliacra avea o populație de 166.588 locuitori, o suprafață de 4500 km2, iar reședința sa era orașul Bazargic (astăzi Dobrici, Bulgaria). Județul Durostor avea 211.439 locuitori, o suprafață de 3226 km2 și reședința la Silistra.

În aceeași zi a logodnei din casele Frangopol, în cinematografele orașului Constanța rulau mai multe filme mute, în mare vogă la acea dată. Astfel, la Teatrul Cinema Regal (viitorul Cinema Popular) rula „Minunea Sfintei Tereza”, un film despre care astăzi nu se mai știe nimic, nici distribuția și nici anul apariției. Ce este interesant: la casa de bilete a cinematografului, în ziua de 3 ianuarie, se găsea la vânzare așa-numitul roman al lui Rudolph Valentino, celebrul star de la Hollywood, care decedase cu un an în urmă, la doar 31 de ani. Vedeta din „Șeicul”, „Sânge și Nisip” sau „Cei Patru Cavaleri ai Apocalipsei” era încă iubit în întreaga Europă și implicit la Constanța.

Filmul „Minunea Sfintei Tereza” nu face parte din filmografia starului supranumit Latin Lover ( Iubitul Latin). Cartea pusă în vânzare era probabil biografia sa, compusă din scurte materiale reunite după moartea lui, sub numele de „My Life Story” (Viața mea) sau „My Private Diary” (Jurnalul meu privat).

În aceeași zi, 3 ianuarie 1927, la Parc Arena Grand (situat pe bulevardul Ferdinand de astăzi) rula filmul „Mam-Mon (The Eyes of the Mummy)”, o tragicomedie în șase acte, cu celebrul actor german de origine elvețiană Emil Jannings. Acesta era o mare vedetă a anilor ’20, iar în 1929 avea să devină primul laureat al Premiului Oscar, pentru rolurile din filmele „The Way of All Flesh” (1927) și „The Last Command” (1928). În pauzele proiecției de la Constanța, pe scenă urcau diverși artiști, printre care și duetul Les Primavera.

Tot pe 3 ianuarie 1927, la Cinema Tomis rula filmul „Regele Aventurier” cu Harry Piel, un alt actor german în mare vogă la acea vreme.

Reclama zilei – Casa Ciorapilor Elbe, Deposit al fabricei de ciorapi și tricotaje din Cluj – , Au sosit mari cantități de ciorapi de lână și mănuși de iarnă, fulare de mătase și de lână, baticuri, pulovere, jachete sweter, jambiere bărbătești și jambiere pantaloni pentru copii, în culori și calitate mare, asortate. Notă de preț: Ciorapi copii – de la 9 lei, de damă – de la 19 lei și bărbătești – de la 15 lei, chiloți de mătase – de la 71 lei, fular de mătase – de la 47 lei, vestă de lână – de la 280 de lei, pulover de lână – de la 270 de lei… Vizitați deci cu încredere noul magazin Casa Ciorapilor Elbe, instalat în Palatul Miha, strada Carol, peste drum de Grand Hotel” (1930).

Cazinoul Constanței a fost scena unor evenimente culturale deosebite și în lunile de iarnă, nu doar în mult așteptatul sezon estival. În anii `20, edificiul necesita unele reabilitări, mai ales că orașul se pregătea să găzduiască în 1928 Semicentenarul Dobrogei (50 de ani de la instalarea administrației românești). Totuși, în așteptarea lucrărilor, porțile monumentalului edificiu se deschideau uneori pentru a găzdui spectacole.

În seara de 2 ianuarie 1927 s-a dat startul unui regal de operetă. Ziarul Dacia consemna:

„Aseară, în Sala Cazinoului, compania de opere de sub direcțiunea domnului Rabega, având în fruntea distribuției pe doamnele Ana Dorna și Silvia Dobrescu și pe domnii Belcinii și N Dumitriu, a dat prima reprezentație din ciclul anunțat, cu opereta Sylvia, de Francisc Molnar.  Întreg ansamblul de peste 45 de persoane a fost la înălțime, corul excelent, orchestra sub bagheta maistrului Blum – minunată, montarea și costumația ireproșabile. Sala arhiplină a bisat câteva dintre cele mai plăcute bucăți muzicale, răsplătind cu numeroase aplauze pe interpreți. Autoritățile au strălucit prin absență. La cererea generală Sylvia se va reprezenta și astă seară și mâine seară, urmând ca luni să aibe loc Vagabonzii”.

Cel mai probabil, directorul trupei venite la Constanța era craioveanul Vasile Rabega (1886-1959), tenor emerit și unul dintre fondatorii Operei Române din București (1919), pe a cărei scenă a performat decenii de-a rândul. O altă ipoteză este identificarea directorului de operă cu Nicolae (Nicu) Rabega, cântăreț la modă în anii 20, originar tot din Craiova.

Alte evenimente

Ne întoarcem rapid în timp, tocmai la finalul secolului al XIX-lea. Pe 2 ianuarie 1897, ziarul Constanța publica un material extrem de interesant, din care redăm un fragment:

„Domnul Koiciu, primarul orașului, a parcelat moșia domniei sale de 200 de hectare de la Anadolchioi, în 4000 de loturi la 400-600 de metri fiecare, vânzând deja vreo 100 de parcele la 1 leu metrul, la muncitori și funcționari mici, cari nu pot plăti chiriile scumpe din oraș…”.

Beneficiare ale acestei acțiuni sunt și familii tinere și unele ale veteranilor de război, care își vor construi aici case, creând, practic, ceea ce mult mai târziu se va numi chiar cartierul Coiciu. În epoca interbelică, actuala stradă Poporului se numea de asemenea Mihail Coiciu, după numele fostului edil.

Mihail Coiciu (1842-1914) a fost primar al urbei în patru mandate, trei dintre ele între anii 1886-1897, iar ultimul, în martie – iulie 1910. De numele său se leagă numeroase realizări edilitare, Merită menționat că în 1896, pe timpul mandatului său, Constanța dobândește primul sediu de primărie construit special în acest scop (până atunci, primăria a activat în diverse clădiri închiriate). Acest prim Palat Comunal al Constanței a funcționat ca sediu de primărie timp de zece ani, între 1896 și 1906. Devenind neîncăpător, pe măsură ce Constanța se extindea, Palatul Comunal a fost vândut și transformat în Palatul Poștei (Poșta Veche). Astăzi, în clădirea ridicată pe vremea primarului Coiciu funcționează Muzeul de Artă Populară Constanța.

Ne întoarcem însă în anul 1897. În același ziar Constanța din 2 ianuarie apare o reclamă a unor avocați:“Bănescu și Belcik, avocați la Constanța, strada Mircea cel Mare nr.8. Se însărcinează cu orice procese, înaintea tribunalelor române și streine cu efectuarea împrumuturilor la societățile Creditul funciar urban și rural din București și cu facerea tuturor actelor de notariat. Consultațiuni: 8-12 dimineața și 4-6 după-amiaza”. Aparent, o simplă reclamă. De fapt, o mențiune a două persoane foarte importante ale orașului, cu contribuții deosebite la dezvoltarea acestuia.

Avocatul Alexandru Belcik a fost primar al urbei între 20 decembrie 1891 și 18 aprilie 1892. În scurtul său mandat a luat o decizie foarte importantă: a decis ca Primul Cazin (Cazino al Constanței), așa numita Sală de Cură (Kuursaal), să fie demolat după ce fusese grav afectat de o furtună. Belcik a propus crearea unui Cazino care să rivalizeze cu edificiile asemănătoare din Vestul Europei. A avut chiar și o idee stranie, aceea de a dărâma Farul Genovez pentru ca pe locul lui să se ridice un Cazino care ar fi avut în vârf chiar un mic far. Primul Cazin a dispărut, iar administrația constănțeană a decis construirea unuia nou pe Bulevardul Elisabeta, care a funcționat între anii 1892-1910. Cazinoul imaginat de Belcik, menit să rivalizeze cu cele de la Monte Carlo, actualul Cazinou al Constanței, avea să fie ridicat abia în prima decadă a secolului XX, în timpul altor administrații.

Tot Belcik a avut ideea de a crea stațiunea Mamaia, un plan ce avea însă să fie pus în aplicare de fostul său coleg, avocatul Ion Bănescu.

Bănescu (1851-1909) a fost profesor, politician, istoric, jurist și avocat cu studii absolvite la Berlin. În anul 1900 a fost, timp de câteva luni (ianuarie – aprilie), președinte al Comisiei Interimare – cu atribuții de edil, iar între 7 februarie  1905 – 11 aprilie 1907, primar al orașului. I se datorează numeroase realizări urbanistice, precum și înființarea a numeroase școli, însă contribuția sa majoră, pentru care este și astăzi pomenit, a fost, fără îndoială, crearea și inaugurarea stațiunii turistice Mamaia (august 1906).

Pe lista primarilor avocați de la începutul secolului XX se regăsește și George Benderly (1865-1932), care a condus destinele localității doar pentru câteva luni, în intervalul septembrie – decembrie 1904. Specialist reputat, el s-a remarcat și ca un pasionat al operelor de caritate. Pe data de 2 ianuarie 1922, în ziarul Dobrogea Jună era publicat un amplu anunț, din care redăm cele mai importante fragmente: “Comitetul Societății Ocrotirea Orfanilor din Răsboiu din Constanța aduce viile sale mulțumiri domnului GD Benderly, avocat din Constanța care a binevoit a dona pentru orfanii dobrogeni din răsboiu, prin doamna Esmeralda G Dumitriu, suma de 3000 de lei. Această sumă va servi la împlinirea multor nevoi ale orfanilor, atât de numeroși și atât de lipsiți de îmbrăcăminte, încălțăminte, adăpost și hrană. Domnul Benderly a donat  până acum peste 5000 de lei (în total)… Fapta domniei sale este demnă de toată lauda și este prea frumoasă pentru a nu o aduce la cunoștința tuturor, chiar contra voinței sale, în dorința ca gestul frumos să fie imitat”.

Benderly a fost la un moment dat senator de Constanța și a surprins atunci când și-a dat demisia din funcție. El și-a explicat astfel gestul:

“Scaunul în Parlament constituie un mandat pe care, eu unul cel puţin, înţeleg să-l exercit în limitele în care mi-a fost încredinţat şi cu dispozitivul ce mi-a fost fixat de alegătorii mei. Din momentul în care m-am convins, că nu-mi pot îndeplini întocmai obligaţiunea contractată, am socotit o elementară datorie de onoare şi conştiinţă, din parte-mi, ca să depun acest mandat – şi l-am depus. N-am înţeles şi nu înţeleg că a fi mandatar al naţiunei înseamnă a încasa numai diurne şi a te plimba gratuit pe C.F.R…”.

Fost decan al Baroului Constanța în mai multe rânduri și consul onorific al Țărilor de Jos, George Benderly a semnat înaintea morții un act de donație, oferind Curții de Apel Constanța întreaga sa bibliotecă, 703 volume.

Reclama zilei – “Vizitați Marele Restaurant Grand – Strada Carol 77 bis – Zilnic mâncări de pește proaspăt – Bucătărie națională și franceză – Vinuri alese, indigene și streine. Grătar Special – Bere Șlepingăr Bragadiru – Curățeni exemplară – Prețuri populare – Orchestră națională sub conducerea virtuosului Iancu Constantinescu – Cofetăria Grand, cele mai delicioase confeturi și prăjituri.” (1924)

În urmă cu exact un secol, pe 1 ianuarie 1926, a intrat în vigoare Legea nr.95 pentru unificarea administrativă a statului român. Norma a fost emisă de Parlament în baza Decretului 1972 din 13 iunie 1925 și publicată o zi mai târziu, pe 14 iunie. În urma acestei legi, Constanța a devenit municipiu, un înalt rang pe care Tomisul antic îl deținuse în urmă cu aproape 18 secole, pe vremea stăpânirii romane. Statutul de municipiu se acorda la începutul secolului XX numai orașelor care, prin numărul de locuitori și importanța lor economică sau culturală, aveau o mai mare înrâurire asupra dezvoltării generale a Statului. Marele oraș-port Constanța, aflat în plină dezvoltare după încheierea Primului Război Mondial, îndeplinea cu vârf și îndesat aceste criterii.

Legea intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926 împărțea teritoriul României, din punct de vedere administrativ, în județe, iar acestea, la rândul lor, aveau în componență comune rurale și urbane. Astfel, municipiul Constanța era, în același timp, și comună urbană reședință de județ. Utilizarea termenului de „comună” a condus la apariția unor denumiri de clădiri păstrate până astăzi și care, uneori, pot ridica semne de întrebare: Cazinoul Comunal sau Palatul Comunal (fosta Primărie a orașului, astăzi sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, din Piața Ovidiu nr. 12).

Până la adoptarea Legii pentru unificare administrativă, regiunile istorice ale României Mari erau împărțite în diviziuni diferite, după modelul imperiilor sau regatelor care le-au stăpânit: județe – în Regatul României (Vechiul Regat, compus din Moldova, Muntenia, Oltenia și Dobrogea), zemstve – în Basarabia, comune politice – în Bucovina și comitate – în Transilvania. Din 1926, toate aceste diviziuni capătă statutul de județe, iar România număra nu mai puțin de 71. Provincia Dobrogea era alcătuită din patru județe: Constanța, Tulcea, Caliacra și Durostor, ultimele două făcând parte din Dobrogea de Sud, Cadrilaterul, care intrase în componența statului român încă din 1913.

În anul în care a devenit oficial municipiu, orașul Constanța avea o populație de peste 50.000 de locuitori (recensământul oficial din 1930 va consemna 59.164 de locuitori). Populația întregului județ era de aproximativ 250.000 de locuitori (253.093 la recensământul din 1930).

Odată cu dobândirea statutului de municipiu, Constanța va prelua conducerea administrativă a localităților învecinate, Brătianu și Anadolchioi, care în următorii ani vor fi integrate și transformate în cartiere ale urbei pontice.

În acel moment, primarul urbei era doctorul Nicolae Mărgărint, membru al Partidului Liberal, aflat la întâiul său mandat de edil.

Alte evenimente

Pe 1 ianuarie 1926, Regatul României se confrunta cu o problemă deosebită: criza dinastică. Chiar în această primă zi a anului, regele Ferdinand a convocat la Sinaia Consiliul de Coroană și a anunțat că acceptă renunțarea la tron a principelui moștenitor Carol, numindu-l urmaș pe principele Mihai. Ferdinand avea să moară în 1927, iar nepotul său, micul Mihai I, a devenit rege, țara fiind guvernată de un Consiliu de Regență. Carol s-a întors în România în 1930, și-a detronat propriul fiu și a devenit regele Carol al II-lea (1930-1940).

Pe 1 ianuarie 1940, în ultimul său an de domnie, Carol al II-lea s-a aflat la Constanța. Ziarul local „Dacia” a consemnat următoarele: „Primul ostaș al Țării a petrecut Anul Nou în mijlocul soldaților din Regimentul de Călărași”. Venit la Constanța în ajunul Revelionului, monarhul a fost primit cu pâine și sare și a petrecut câteva ore la Primărie (actualul Muzeu), în Piața Ovidiu.

Pentru prima dată în istoria Constanței, în noaptea de 31 decembrie1930/1 ianuarie 1931, un restaurant din oraș, Luther, situat în Piața Independenței nr.7, a organizat o Seară de Revelion care s-a bucurat de mare succes. În presa vremii, localul condus de Iancu D. Mungiuri își făcea reclamă astfel: „cel mai mare și elegant local familiar”, care a organizat „marele eveniment al Constanței pe anul 1930. (Trecutul Revelion) a rămas o amintire plăcută participanților, cât și felul cum direcțiunea a știut să administreze, realizând în permanență și până la sfârșit o atmosferă plăcută și veselă. Deci, luând în considerație succesul avut, anunțăm cu plăcere că Revelionul anului 1931 va avea un formidabil succes. Va fi frumos, plăcut și amuzant”.

Cei de la Luther s-au decis deci să repete isprava și de Revelionul 1931/1932: „Unde se poate petrece ca în fiecare an bine și eftin? La Restaurant Luther! Două Muzici – Militară și Jazz Bandul Pasărea Albă din Timișoara. La orele 12 noaptea se servește publicului Șampanie gratis. Dans, Tombolă, Confetti, Cotillon”.

Persoanele care au serbat la Luther trecerea dintre anii 1931/1932 au mai avut parte de o surpriză. După miezul nopții, a avut loc recitalul celebrilor actori danezi Pat și Patachon, pe numele lor reale Harald Madsen și Carl Schenstrom. Nu știm cât a costat reprezentația celor doi comedianți, dar cu siguranță suma a fost considerabilă. Cele două vedete ale filmului mut i-au încântat pe constănțeni cu glumele lor, iar publicul i-a răsplătit cu ropote de aplauze. Expresia „Pat și Patachon” este folosită și astăzi pentru a descrie un cuplu cu fizic și temperament contrastante.

Reclama zilei – „Britania – Variete familiar – Jarz Danzing – Cu începere de astăzi și în fiecare seară vor debuta următoarele numere aduse cu mari sacrificii din străinătate și din Capitală. Pentru prima oară în orașul Constanța – Teatru de păpuși (Marionette) de la Teatrul Olimpia din Paris, care au obținut cele mai mari succese în toată lumea: 150 de păpuși și 300 de costume. Renumita soprană Gloria, adusă cu mari sacrificii din Italia, Duo Selitti – Regele Mandoliniștilor și alte 15 numere noi. După program – Dans Tabarin. Începutul la ora 9 jum, fix. Intrare liberă”. (1924)

Istoria nu este doar o succesiune de date și evenimente, ci o oglindă prin care înțelegem cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm. Cu acest gând, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța propune publicului, în anul 2026, un demers editorial curajos și original: „Astăzi la Constanța” – un calendar istoric conceput să aducă zilnic în atenție câte o filă din trecutul ținutului istro-pontic.

Fiecare zi a anului 2026 va fi un prilej de întâlnire cu fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei: evenimente semnificative, personalități marcante, fapte cotidiene consemnate în presa vremii, descoperiri arheologice sau piese de patrimoniu care spun, discret dar convingător, povestea trecutului local. Accentul va cădea în special pe perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o epocă de transformări profunde pentru Constanța, de la oraș-port la poarta maritimă a României moderne. Totuși, nici alte epoci nu vor fi neglijate, pentru că istoria acestui ținut se întinde pe un arc de timp impresionant, din preistorie până în contemporaneitate.

„Astăzi la Constanța” este, așadar, o invitație la (re)descoperire. Prin acest proiect editorial, dorim să aducem istoria mai aproape de dumneavoastră, publicul nostru, într-un format accesibil, atractiv și consecvent.

Urmăriți-ne începând cu 1 ianuarie 2026, când dăm startul acestei incursiuni zilnice în trecutul Constanței!

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța informează publicul că, în perioada 24 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026, cu prilejul sărbătorilor de iarnă,  sediul administrativ al instituției și expozițiile permanente din municipiul și județul Constanța vor funcționa după următorul program:

• Edificiul Roman cu Mozaic:  în perioada 24.12.2025 – 07.01.2026 – închis

• Mormântul Pictat Hypogeu: în perioada 24.12.2025 – 07.01.2026 – închis

• Complexul Muzeal Tropaeum Traiani – Adamclisi: în perioada 24.12.2025 – 05.01.2026 – închis

• Cetatea Capidava: în perioada 24.12.2025 – 07.01.2026 – închis

• Cetatea Carsium – Hârșova:    în perioada 24.12.2025 – 05.01.2026 – închis

• Complexul Muzeal Histria:     în perioada 24.12.2025 – 07.01.2026 – închis

• Muzeul „Axiopolis” Cernavodă  – Centrul Hamangia: în perioada 24.12.2025 – 07.01.2026 – închis

• Sediul administrativ MINA Constanța:

         ▪ 25 – 28 decembrie 2025 – închis

                   ▪ 29 – 31 decembrie 2025 – program  normal

                   ▪ 01 – 04  ianuarie 2026 – închis

                   ▪ 05 ianuarie  2026 – program  normal

                   ▪ 06 – 07 ianuarie 2026 – închis

                   ▪ 08 ianuarie 2026 – reluarea programului de lucru.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, împreună cu Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța, a organizat vineri, 19 decembrie 2025, un eveniment cultural de marcă, dedicat uneia dintre cele mai remarcabile realizări inginerești din istoria României moderne: Podul peste Dunăre de la Cernavodă, construit sub coordonarea lui Anghel Saligny.

Cu această ocazie, a fost vernisată expoziția „Podul de la Cernavodă – 130 de ani peste Dunăre și timp”, care aduce în atenția publicului o selecție de litografii de o valoare documentară și estetică deosebită, provenite din colecțiile membrilor Asociației Filateliștilor „Tomis” Constanța. Totodată, a fost lansat albumul „Podurile lui Anghel Saligny în imagini”, ce reunește aproximativ 150 de ilustrații ce documentează istoricul zonei Cernavodă, precum și procesul de construcție, inaugurarea și etapele de funcționare ale complexului de poduri de peste Dunăre proiectat de Anghel Saligny.

La manifestarea culturală au susținut alocuțiuni autorii volumului, respectiv dr. Delia Roxana Cornea, manager al muzeului, ing. Gheorghe Stănescu, ing. George Grigore și ing. Constantin Șișman, membri ai Asociației Filateliștilor „Tomis” Constanța, alături de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, reputat istoric.

Acest demers cultural are loc în contextul celebrării mai multor momente semnificative legate de Anghel Saligny: 130 de ani de la finalizarea construcției Podului peste Dunăre de la Cernavodă, 135 de ani de la începerea respectivelor lucrări și 100 de ani de la trecerea în neființă a marelui inginer.

Albumul „Podurile lui Anghel Saligny în imagini” beneficiază de sprijinul și recunoașterea Academiei de Științe Tehnice din România și al Asociației Generale a Inginerilor din România și oferă cititorilor o perspectivă accesibilă și documentată asupra unui simbol al progresului tehnic și al modernizării României la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Muzeul Regional de Istorie Varna marchează o jumătate de secol de parteneriat cultural și științific, o colaborare care în timp a devenit o punte solidă între două comunități muzeale cu bogate tradiții.

În perioada 16 – 17 decembrie 2025, o delegație a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, condusă de managerul instituției, dr. Delia Roxana Cornea, participă la un eveniment special organizat la Varna pentru celebrarea îndelungatei colaborări. Primul protocol a fost semnat în anul 1975, când în fruntea instituției muzeale constănțene se afla prof. Adrian Rădulescu, și a stat la baza unei cooperări active, continuate de trei generații de specialiști.

La evenimentul festiv au participat arheologul dr. Valeri Yotov, fost director al instituției muzeale bulgare, precum și arheologul dr. Alexander Minchev, care a rememorat cu nostalgie momentele de la semnarea primului protocol de colaborare dintre cele două muzee, la care a fost de față.

Marți, 16 decembrie 2025, un nou protocol de colaborare a fost semnat de dr. Delia Roxana Cornea și de dr. Igor Lazarenko, directorul Muzeului Regional de Istorie Varna, menit să consolideze parteneriatul dintre cele două instituții în domeniul muzeologiei, precum și în ceea ce privește conservarea, cercetarea și promovarea patrimoniului cultural.