Prin intermediul calendarului istoric „Astăzi la Constanța”, pentru data de 13 februarie, vă propunem o incursiune în universul spiritual al antichității, așa cum a rămas transpus în piatră și marmură. Anticii și-au sculptat credințele, miturile și idealurile în materiale durabile, lăsând în urmă imagini menite să traverseze secole. Frizele, elemente arhitecturale cu rol decorativ, se transformau adesea în narațiuni sculptate despre zei, eroi și scene mitologice. Ajunse până la noi în fragmente, aceste mărturii și-au păstrat forța expresivă. Colecția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța reunește mai multe frize din marmură, descoperite pe teritoriul așezărilor antice din Dobrogea, pe care pot fi descifrate personaje și episoade din universul mitologic al antichității. Informațiile prezentate se bazează pe studiul de specialitate semnat de Zaharia Covacef, „Sculptura antică din expoziția de bază a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța” (Editura Mega, 2011)

Una dintre piesele arheologice pe care le-am selectat pentru demersul nostru este o friză descoperită la Callatis, în anul 1940. Fragmentul păstrat este din marmură, are o lungime de 0,50 metri și o înfățișează pe zeița vânătorii Artemis în acțiune, cu tolba de săgeți în mâna stângă. Aceasta este îmbrăcată cu chiton încins sub sâni și kolpos (n.r. termeni din vestimentația antică, chitonul fiind asemănătoare unei tunici, iar kolposul partea superioară a acestuia, obținut prin ridicarea materialul și fixarea lui cu o centură), cu o hlamida (n.r. mantie scurtă) fluturând în spate și cu încălțăminte bogat decorată. În fața zeității aleargă câinele care înfruntă un mistreț. Fragmentul de friză este datat secolele II – I a. Chr. și deși are marginile tăiate, pentru a fi reutilizat ca material de construcție – ceea ce a dus la deteriorarea reliefului, își păstrează expresivitate.

O altă piesă arheologică remarcabilă este o friză din marmură de Procones, cu dimensiunile de 0,55 metri lungime, 0,252 metri înălțime și 0,23 metri grosime, descoperită la Histria. Relieful, destul de bine conservat, o înfățișează pe Nike, zeița victoriei (cunoscută în mitologia romană sub numele de Victoria), reprezentată înaripată și surprinsă din profil. Fiica titanului Pallas și a râului Styx, Nike era trimisă să lupte de partea lui Zeus împotriva titanilor sau să medieze neînțelegerile dintre zei și oameni, precum și disputele dintre oameni. În scena de pe friză este reprezentată conducând o bigă spre dreapta, în urmărirea unui alt car de luptă, din care s-au păstrat roata și capătul unei aripi. După cum remarca istoricul Scarlat Lambrino, pe friza completă era redat „un șirag de care cu doi cai mânați furtunatic de Victorii înaripate”. Exponatul este datat în a doua jumătate a secolului al II-lea – prima jumătate a secolului I a. Chr.

De o frumusețe aparte este friza cu divinități (foto): un fragment de 1,32 metri lungime al acestui element arhitectural a fost descoperit la Techirghiol, în temelia vechii geamii, iar mai târziu, a fost găsit la Constanța un al doilea fragment în lungime de 0,82 metri. Datată în epoca elenistică, secolele II – I a. Chr., friza înfățișează o serie de divinități: Diana, Apollo Musagetes, Muzele, Hecate, dar și altele, neidentificate.

Friza cu Erotes la vânătoare, realizată din marmură alb-cenușie, străbătută de ușoare dungi vineții, surprinde o scenă spectaculoasă. Descoperită fragmentar la Constanța (trei fragmente au fost descoperite în anul 1930, pe strada Cuza Vodă, în același loc fiind găsit un al patrulea, în anul 1984), aceasta prezintă o scenă de vânătoare a cărui protagoniști sunt Erotes – genii înaripate asociate de obicei cu iubirea. Sunt reprezentați atacând animale sălbatice: un Eros călare lovește un leu cu sulița, altul este îngenuncheat în fața animalului rănit, iar în jurul lor se desfășoară o adevărată confruntare cu urși, tauri și alte fiare. Decorul este completat de arbori și de un chenar superior bogat ornamentat, sub forma unei ghirlande. Friza, care a aparținut unui mausoleu, este datată între jumătatea secolului al II-lea și prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr.

Reclama zilei – Saia Benzin – Blănar de lux. Cu o practică îndelungată în Rusia și aci în țară, se oferă onoratului public pentru efectuarea oricărei lucrări atingătoare acestei branșe, cu prețuri mult reduse, dat fiindcă lucrează și la domiciliul clienților, – Strada Plevnei, nr.4. Încercați și vă veți convinge! (ziarul Marea Neagră, 1928).

Familia regală a României venea la Constanța în fiecare sezon estival, mai ales la jumătatea lunii august, când participa la solemnitățile ocazionate de Ziua Marinei și de Serbările Mării. Existau însă și vizite efectuate în sezonul rece. S-a întâmplat astfel pe 12 februarie 1928, când în localitate a sosit Alteța Sa Regală, Principesa Ileana (1909-1991), fiica cea mică a regelui Ferdinand și a reginei Maria. În vârstă de numai 19 ani, Ileana a venit în calitate de președinte al Asociației Creștine a Familiei Române, organizație în care mama sa deținea funcția de președinte de onoare. Această organizație fusese întemeiată în anul 1919, la București și Iași, sub patronajul reginei, iar obiectivul ei principal era acela de a asigura tinerelor o educație solidă, bazată pe principii morale. Asociația primea membre din toate clasele sociale, fără a ține seama de naționalitate, confesiune religioasă sau rasă. În 1919 Asociația pornise cu 250 de membre, pentru ca în 1928 să numere 1250 de membre.

În vizita din 12 februarie, principesa Ileana a fost întâmpinată la gară de autoritățile locale și de episcopul Tomisului. La ora 12.30 a avut loc un dejun oficial, organizat la Restaurantul Francez  din fosta vilă Regnier, devenită Hotel Francais după preluarea sa de către elvețianul Husser. De la ora 16.00, Ileana a susținut o conferință, cel mai probabil în sala Elpis, în fața unui numeros auditoriu, format din eleve și elevi constănțeni, membri ai corpului didactic, dar și localnici obișnuiți, interesați de prelegere. Principesa a vorbit despre sufletele tinerelor vlăstare, despre educație, despre necesitatea respectării principiilor morale și despre nevoia de a învăța permanent, iar la finalul conferinței a fost aplaudată la scenă deschisă. În aceeași seară, alteța regală a mers la gară, s-a urcat în trenul special cu care venise și a plecat spre București.

Principesa Ileana a venit de nenumărate ori la Constanța, fiind îndrăgostită de mare și de oraș. În fiecare vară, copil fiind, a petrecut aici săptămâni întregi de vacanță și, evident, multe clipe plăcute. A avut și amintiri dureroase, precum cele legate de fratele său mai mic, Mircea, decedat la doar trei ani, în 1916, din cauza febrei tifoide. În ciuda acestei drame, a continuat să vină în orașul lui Ovidius, fiind pasionată de navigație și iahting, devenind prima femeie din România care a obținut brevetul de căpitan de cursă lungă. Își avea în portul Constanța propriul său iaht, Isprava, o ambarcațiune de 12 metri lungime, cu un deplasament de 6 tone, motor de 35 CP și o viteză de patru noduri marine (sursă informații tehnice – Vocea Dobrogei). Dragostea sa pentru orașul-port nu s-a stins niciodată, iar ea l-a evocat adesea în scrierile sale.

În anul 1928 Constanța a sărbătorit Semicentenarul Dobrogei, marcând 50 de ani de la instaurarea administrației românești în provincia istro-pontică. Cu această ocazie, revista orădeană Cele Trei Crișuri a scos un număr aniversar, axat pe această temă a Semicentenarului. Ileana a scris și ea un scurt articol, intitulat Constanța și din care cităm un fragment: “Constanța evocă pentru mine multe amintiri, încă de când eram de patru ani… Oriunde aș merge, în orice port, cât de mare și frumos, numele de Constanța va evoca pentru mine toate aceste amintiri. Constanța va rămâne pe veci și pentru întotdeauna, Portul Porturilor”.

Reclama zilei – La Luther, Piața Ovidiu nr.7 – În fiecare joi, de la orele 4-6 se va da în elegantul salon de dans Un frumos ceai dansant. Strict familiar, Iar în fiecare sâmbătă de la orele 10 seara Mare Tămbălău de Carnaval – Dans, Cotillon, Tombolă, Confete Serpentine – Numere de atracție – Muzică Militară Intrarea Liberă.

Pe 11 februarie 1924 a avut loc o întrunire a unui cerc artistic din localitate, numit Ion Băjenaru, o organizație afiliată la societatea de cultură Astra Dobrogeană. Despre cele discutate în acea zi aflăm mai multe din ziarul Marea Neagră (numărul din 12 februarie), sub titlul Viața artistică: “În urma frumosului succes obținut cu Lăutarul din Cremona, președintele cercului artistic, dl Dimitriu-Codru a luat în studii cu domnii membri frumoasa comedie în trei acte, Plicul, de Liviu Rebreanu. Să sperăm că reușita obișnuită a spectacolelor date de tânărul cerc de diletanți (n.n. a se citi artiști amatori, nu în sensul jignitor de astăzi) va oferi o nouă ocazie dlui Dimitru-Codru pentru a fi admirat în artisticele domniei sale creațiuni, despre care totuși s-a vorbit atât de puțin la noi.”

Cercul literar purta numele regretatului Ion Băjenaru (1863-1921), tenor român din perioada de început a operei din România, care însă nu avusese niciodată o legătură directă cu orașul Constanța. Se pare că numele cercului fusese ales de către conducătorul lui, Constantin Gheorghe Dimitriu Codru, originar din județul Dorohoi, fost actor la Teatrul Național Iași și la Teatrul de Operetă. Elev al lui Constantin Nottara, Dimitriu-Codru s-a stabilit în 1918 la Constanța, unde s-a angajat ca funcționar public la Primărie. A fost și publicist, poet și regizor, implicându-se activ în mișcarea culturală locală, reușind să conducă trupe de artiști amatori, cărora le-a insuflat dragostea pentru scenă. În 1927 era președintele Casei de Citire „Ion Creangă”, un cerc literar foarte important, iar în 1928, în calitate de înalt funcționar al Prefecturii, a fost numit director al Expoziției Semicentenarul Dobrogei. Asociațiile și societățile din care a făcut parte Dimitriu-Codru au contribuit decisiv, în anii interbelici, la dezvoltarea culturală a urbei noastre.

Tot pe data de 11 februarie 1924, Serviciul Sanitar al Constanței a dispus (pentru a doua oară) închiderea definitivă a fântânilor din oraș. O astfel de decizie fusese luată cu câteva luni înainte, însă modul de aplicare a hotărârii fusese defectuos. Aflăm din ziarul Marea Neagră, de la un gazetar cu pseudonimul Spartacus (!), următoarele: “Din cauză că exploatatorii fântânilor din oraș, neținând seama de dispozițiunile ce li s-au ordonat, ca o condiție sine qua non a redeschiderii acestora, Serviciul Sanitar a dispus din nou închiderea definitivă a acestor fântâni. Între alte abateri ale acestor fântânari este și aceea gravă că au procurat apă brutarilor ce au întrebuințat-o pe aceasta la fabricarea pâinii. Măsura serviciului este binevenită, deși tardivă și nădăjduim că va fi definitivă. E în joc sănătatea publică, cu care nu este îngăduit să ne jucăm. Pentru apărea unor interese, oricât de mari ar fi ele, ale unor persoane, așa se pot compromite interesele generale, mai ales când este vorba de sănătate publică”.

Așa cum am arătat și într-un material din luna ianuarie, apa  de calitate era o problemă în anii ’20, la Constanța. Fântânarii menționați în articol, cei de pe strada Mangaliei și din Anadolchioi, nu extrăgeau și nici nu depozitau apa în condiții de igienă, ceea ce ducea la riscul unor îmbolnăviri grave. Fântânile au fost închise timp de câteva luni, fântânarii sancționați și obligați să respecte anumite reguli și să remedieze unele deficiențe. În cele din urmă, fântânile au funcționat din nou, însă problema a continuat să existe și în următorii ani.

Reclama zilei – Philips Radio precum și toate produsele Philips se găsesc la Reprezentanța Generală pentru întreaga Dobroge – Dr. Ing. Suren Cedighian, Strada Ștefan cel Mare no.60. Au sosit toate tipurile (1933)

Mențiune – Suren Cedighian a fost un om de știință de origine armeană, născut la Constanța pe 17 martie 1902. Este cunoscut ca fiind cel care a produs în România primele contoare de măsurare a energiei electrice. Specializat în electrotehnică și comunicații, cu studii de specialitate în Germania, la Dresda. A decedat pe 9 martie 1995, la vârsta de 93 de ani.

Vineri, 10 februarie, orele 9 seara, în Sala Liceului Mircea cel Bătrân va avea loc a șaptea șezătoare literar-artistică. Dl. avocat Aurel Vulpe, neîntrecutul causeur (n.n vorbitor), va vorbi despre “înrâurirea saloanelor în literatură”. Dna dr. Ghinea Goldemberg va executa la pian din Chopin. (Dacia, 1928)

Domnul inspector vamal Guralivu, în unire cu prefectura poliției, cercetează în momentul de față o senzațională afacere de contrabandă… Se știe că vagoanele cari sosesc pentru Constanța Port sunt expediate direct din stația Palaz la destinație. Astfel, la sosirea trenului de marfă 3822, un individ bine îmbrăcat s-a prezentat d-lui Pandea Jurgen, impiegat al numitei stații, propunându-i să descarce în mod clandestin cinci colete aduse în tranzit din Viena, pentru Constantinopol. Impiegatul a primit o sumă drept mită, s-a prefăcut că acceptă propunerea, dar imediat a anunțat organele vamale. Individul a dispărut. Cele cinci misterioase baloturi (n.n. ce n-au apucat a fi sustrase) conțin peste 350 de kilograme de mătase și valoarează zeci de milioane de lei. Se fac cercetări pentru identificarea individului (Dacia 1929).

Astă-dimineață, dl. V. Dumbrăveanu din str. Lascăr Catargi (astăzi N. Titulescu) no.17 a reclamat prefecturei de poliție că a fost victima unui furt. Eri a angajat o servitoare iar astăzi dimineață aceasta a dispărut, furând suma de 1500 de lei, un ceas și bijuterii. S-a stabilit că servitoarea este o cunoscută pungășoaică numită Margareta. (Dacia, 1929)

Eri după-amiază, pe când automobilul no.148 al Poștei staționa pe strada Carol i-a înghețat motorul. Vrând să-l dezghețe, șoferul a apropiat un foc de la care s-a incendiat benzina din rezervor, cuprinzând automobilul în flăcări. Sărind trecătorii de pe stradă, mașina a putut fi stinsă. (Dacia, 1929)

Șofer american, vorbind română perfect, specialist Fordist, caută post urgent. A se adresa pe str. Alexandru Lahovari 17. Loco. (Dacia, 1929)

Din cauza plecării din localitate, închiriez apartament cu tot confortul în strada Remus Opreanu no. 11 bis, vis-a vis de Hotel Palace, parter, etc. Vând de asemenea un pian marca Zimermann, cu totul nou. A se adresa la adresa sus-indicată, între orele 2-7 d.a. (Dacia, 1928)

Reclama zilei – Gospodari! Cereți pretudindeni Oțetul Cocoșul Dobrogei, din Fabrica Morunul Constanța. Preparație de fermentațiune din spirt rafinat – Cel mai igienic oțet. Amestecați conținutul unei sticle de oțet cu 4 litri de apă și puteți obține 5 litri de oțet de cea mai bună calitate! Pentru comenzi, transport pe CFR, cu 45% reducere. (1928)

În luna februarie a anului 1933, Școala de gospodărie și îndeletniciri casnice din Anadolchioi (inaugurată pe 22 ianuarie) și-a făcut public regulamentul de funcționare. În următorii șapte ani, acest regulament a fost respectat cu sfințenie, iar școala a avut câteva sute de absolvente ce proveneau din familii sărace sau modeste, până în 1940, când și-a încetat activitatea. Instituția de învățământ funcționa în fostul orfelinat Grănicerul Mușat și fusese înființată de Asociația feministă din Constanța, care o întreținea din propria cheltuială și din subvenții venite de la diverși terți.

Ziarul Dacia a publicat detalii despre modul de organizare al școlii, astfel că vom cita câteva fragmente interesante: “săli spațioase de cursuri și ateliere pentru rufărie, țesături, croitorie, bucătărie, grădină spațioasă pentru flori, zarzavat și pomi roditori. (Sunt primite) eleve absolvente a patru clase primare, care în trei ani vor termina trei clase primare complementare predate de doi învățători… (studiile) se completează și cu cursuri făcute cu alte profesoare la disciplinele: franceză, desen după natură, desen decorativ și stilizat, religie, cor religios, teoria rufăriei, croitorie, țesătorie, economie casnică. Fetele trec prin rotație din atelier în atelier. Gospodărirea școlii, gătitul mesei, totul este făcut de eleve pentru că școala nu are personal de serviciu, decât un om pentru curte și treburi grele. După trei ani, absolventele devin bune gospodine, inițiate în toate îndeletnicirile casei și se întorc, unele în familie – pentru a-și ajuta părinții, iar altele intră ca lucrătoare în ateliere unde, prin meseria învățată, își câștigă existența în mod onorabil. Se primesc interne fiice de săteni care găsesc în această școală gratuită cea mai bună îndrumare și educație sănătoasă”.

Asociația Feministă din Constanța reușea să obțină fonduri pentru școală prin organizarea a numeroase evenimente: concerte caritabile, baluri și matineuri dansante, spectacole și conferințe cu invitați din capitală, toate sumele încasate fiind folosite pentru întreținerea acesteia. Doamnele din Asociație făceau parte din înalta societate, iar soții lor ocupau funcții de vază în conducerea și administrarea orașului. Primăria sprijinea școala din Anadolchioi, asigurând reparații sau materiale necesare. Spre exemplu, pe 21 februarie 1933, Consiliul Municipal acorda școlii un ajutor de 5.000 de lei pentru procurarea de lemne, iar pe 5 decembrie, în același an, accepta ca, împreună cu Asociația, să organizeze pe 20 ianuarie 1934, în saloanele Palatului Municipal (primăria, astăzi sediul MINAC, din Piața Ovidiu), un ceai dansant, în beneficiul Școlii de gospodărie și îndeletniciri.

Asociația Feministă din Constanța era condusă de profesoara Maria-Dimitriu- Castano, o personalitate feminină remarcabilă ale acelor vremuri. Doamna Aurelia Lăpușan a cercetat cu minuțiozitate activitatea acesteia, iar grație demersului său avem astăzi date biografice bogate, pe care le-am preluat și le transmitem cu această ocazie. Astfel, am aflat că Maria Dimitriu-Castano a fost prima femeie jurnalist din Constanța și printre primele din țară. Soțul său, Gheorghe I Dimitriu, era magistrat la Curtea de Apel Constanța (la un moment dat chiar președintele instituției) și a fost și consilier municipal.

Maria Dimitriu Castano a înființat și a condus, în calitate de redactor șef, Ziarul Nostru, o gazetă bilunară, “o publicație a femeilor pentru femei”, cu sediul pe strada Decebal nr. 26, care a funcționat în anii 1925-1929, respectiv 1930-1937. Ea a fost, de asemenea, prima femeie din Constanța care a candidat pe listele unui partid politic și a ocupat funcția de consilier municipal pentru o scurtă perioadă de timp. Din această poziție, a inițiat un proiect de regulament pentru funcționarea Asistenței Sociale în municipiu. Președinta Asociației Feministe a luptat intens pentru emanciparea femeii, a condus Legiunea de Străjere din județul Constanța, a înființat un orfelinat la Mangalia și a  organizat tabere de vară la Mamaia. Pe 22 iunie 1930 ea a organizat la Teatrul Tranulis (viitorul Fantasio) ședința de constituire a Asociației pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române. A inițiat numeroase alte evenimente de anvergură, la unele dintre acestea participând și regina Maria. (surse informații biografice – Aurelia Lăpușan).

Reclama zilei – Vizitați Magazinul Bringer, Ștefan cel Mare 37 – Bine asortat în permanență cu ceasornice de precisiune și bijuterii fine în aur, argint și Duble, verighete de aur 14 karate, marcate de Stat. Cadouri și schimburi pentru logodne și nunți. Servicii de masă în argint de China.  Vinde cu prețuri mai eftin ca oriunde! (ziarul Marea Neagră, 1924).

Sursă foto: Florentina Bozîntan

Orașul Constanța avea o viață socio-culturală intensă în anii ’20, existând numeroase asociații și fundații implicate în ajutorarea copiilor și familiilor defavorizate. Trebuie să ne amintim că urbea încerca încă să își revină de pe urma rănilor provocate de Primul Război Mondial și după ocupația germano-bulgară din 1916-1918, care lăsase de asemenea urmări grave. Dacă bărbații din înalta societate se implicau în activități umanitare din postura funcțiilor administrative pe care le ocupau, soțiile și fiicele lor își aduceau contribuția prin organizarea de evenimente culturale la finalul cărora se obțineau sponsorizări pentru locuitorii mai vitregiți de soartă și care aveau nevoie de hrană, îmbrăcăminte, sau educație (obținerea de burse).

Un astfel de exemplu este Balul Asistenței Publice care se organiza anual la Constanța, în primul deceniu al epocii interbelice. Pe 8 februarie 1922, această asociație a organizat un bal la care au participat reprezentanți de seamă ai orașului, din diverse domenii de activitate, împreună cu soțiile sau fiicele lor. Din ziarul Dobrogea Jună aflăm următoarele detalii:  “Se zice că acolo unde sunt două femei laolaltă, este și discordie. Nu două, ci patru doamne muncesc împreună pentru alinarea suferințelor micilor copilași – am numit pe doamnele dr. Al. Pilescu, Eufrosina Erbiceanu, Erna Jurim și Lily Radovici…”.

Trebuie să facem câteva completări: Al. Pilescu era de fapt dr. Alexandra Pilescu, cea care a avut unul dintre cele mai căutate cabinete medicale (de boli interne, de copii și de femei) din Constanţa interbelică. Ea își avea cabinetul de consultații pe strada Grigore Cantacuzino, la nr. 26. A fost o figură feminină proeminentă, fiind implicată în numeroase campanii de ajutorare a copiilor şi persoanelor cu nevoi. Ea a deținut funcția de preşedinte al Societăţii pentru ajutorarea celor lipsiţi de mijloace şi a copiilor, societate care organiza acest Bal al Asistenței Publice.

Familia sa a construit o clădire emblematică a Constanţei (ctitor – medic Nicolae Pilescu, primar în anul 1926), Casa Pilescu (ridicată în 1903), monument ce poate fi admirat şi astăzi pe bulevardul Elisabeta (fost sediu al Băncii Cerealiştilor şi, mai nou, locuinţă arhiepiscopală).

A doua doamnă menționată ca organizator al Balului este Eufrosina Erbiceanu (născută Popovici-Bâznoșanu, dintr-o familie veche de boieri) soția marelui inginer Laurențiu Erbiceanu. Acesta a fost elev al lui Anghel Saligny, a lucrat la modernizarea Portului Constanța și a fost director al Portului. Inginerul Erbiceanu a fost și cel care a construit în 1909, pentru Regina Elisabeta a României, Pavilionul Regal (Cuibul Reginei) din Portul Constanța. Despre celelalte două doamne implicate în Bal nu am reușit (încă) să aflăm informații. Pe lângă aceste patru doamne s-au implicat și multe altele (de ex. Dna Papalanopol, directorul clinicei infantile a Spitalului Comunal, condus de Nicolae Pilescu)

Ne mai spune ziarul Dobrogea Jună următoarele: “…(cu toate) au dovedit că acolo unde există voință, există armonie și deci, se poate lucra cu spor. Balul organizat de numitele doamne a fost o revelație în viața mondenă a Constanței și am putea spune că de mulți ani nu s-a mai văzut o asemenea voioșie între asistență. Nu a fost un bal public, a fost un bal la care fiecare se simțea ca la el acasă. Sala (n.n. nemenționată și neidentificată de noi), splendid decorată cu covoare naționale. Cotilionul (n.n. cotillon – dans popular în epocă) cu surprize nu se mai isprăvea și nu a rămas nimeni care să nu fi plecat măcar cu o amintire…”. Au fost prezenți și mulți domni de seamă, precum Mircea Solacolu Troian (mare moșier, senator și fost primar al orașului în anii 1912-1913), doctorul Nicolae Pilescu, Sever Movilă, fiul marelui boier Ioan I Movilă, întemeietorul stațiunii Techirghiol Movilă (Carmen Sylva, apoi Eforie Sud). Sever Movilă a construit în Carmen Sylva prima școală, un dispensar mare și modern, precum și o statuie a tatălui său.

Balul din 1922 s-a încheiat cu donații serioase din partea participanților, în acest fel fiind adunate sume mari, capabile să ajute în mod real copiii săraci din orașul Constanța.

Reclama zilei – Acordor și reparator de piane, Luigi Marighetto – Primul acordor de armonici în România. Repară, cumpără, vine orice instrumente muzicale. Reprezentantul celor mai bune Fabrici Italiene de Armonici, Str. Mircea 62. (1933)

Sursa foto: Florentina Bozîntan

A 32-a duminică de după Rusalii este Duminica lui Zacheu Vameșul, un bogat din Ierihon care a mers să îl asculte pe Isus, a ales mântuirea și astfel, dintr-un om lacom și păcătos, a devenit milostiv și credincios. În anul 1937 Duminica lui Zacheu, sărbătoare cu cruce roșie, a căzut pe data de 7 februarie (luna Făurar, după termenul popular). Ziua a avut aproximativ zece ore, iar noaptea cam 14 ore, pentru că soarele a răsărit la 7:37 și a apus la 17:22. Din această duminică a lui Zaheu, Biserica ortodoxă a anunțat, și anunță și astăzi (pentru prima oară în noul an), apropierea Postului, chiar dacă până la acesta pare să mai fie timp destul. Se face însă acest lucru pentru că este greu să te schimbi rapid iar anunțul este de fapt o invitație de a începe să te pregătești, fizic și spiritual, pentru importantul moment. Sufletul trebuie curățit iar pentru asta trebuie să respecți regulile milenare ale bisericii, dar și înțeleptele vorbe populare ale strămoșilor, ale bătrânilor. Tocmai de aceea am considerat nimerit ca în această zi din an să dăm citire unor proverbe, zicători și sfaturi din bătrâni, care se regăsesc într-un Calendar al anului 1937, editat de Biblioteca Asociației Culturale Cartea sub Icoană și tipărit de tipografia Albania din Constanța (înființată încă din 1915).

Să începem cu câteva vorbe bătrânești, respectate mai ales în mediul rural, care s-au dovedit adevărate în trecut și care se dovedesc așa și astăzi: “Păziți-vă de prorocii cei mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar înăuntru sunt lupi răpitori./ Când vrei să cumperi pământ ori casă, cercetează mai întâi dacă are vecini buni./ Unde nedreptatea stăpânește și strâmbătatea poruncește, fugi de judecată, chiar și dacă ai dreptate./ Cine a plantat un pom, îi iartă Dumnezeu un păcat”.

Calendarul din 1937 de la Constanța a fost un excelent instrument pentru educarea celor care locuiau în mediul rural. Astfel, la capitolul Sfaturi către săteni descoperim câteva reguli de conduită, menite să contribuie la îmbunătățirea vieții din mediul rural: “Nu uitați să primeniți aerul din casele voastre, deschizând ușile și ferestrele un ceas pe zi./ Să știți că dalacul (n.n. antrax sau bubă neagră) trece de la vite la om.Vita bolnavă să o duceți la medicul veterinar iar omul molipsit să facă injecții contra dalacului. Nu mâncați carnea unei vite moarte de dalac. Tot așa, nu mâncați carnea unui porc mort de trichină (n.n.adică trichineloză, boală provocată de trichinella, gen de viermi parazitari)./Dați lenea la o parte și faceți, o dată pe săptămână, o baie cu apă caldă și săpun. Însurați-vă devreme și fiți credincioși soțiilor voastre. Prin abateri de la legile căsniciei se face molipsirea cu boale lumești (venerice). Omul bolnav de o boală lumească, să se arate medicului, agentului sanitar sau moașei din sat. Boalele venerice se vindecă sigur, când sunt îngrijite de la început/ Când se ivește o epidemie în sat, nu ascundeți autorităților pe cei bolnavi, ci lăsați ca ei să fie îngrijiți acasă, la infirmerie sau la spital iar locuințele desinfectate, pentru că numai astfel se stârpesc bolile molipsitoare și sănătatea voastră este la adăpost de primejdie.”

În anul 1937 viața la țară în județul Constanța nu era una foarte ușoară. Oamenii erau adesea victime ale unor epidemii, mortalitatea era încă ridicată, în ciuda faptului că medicina făcuse mari progrese în ultimele două decenii. Fructele proaspete provocau vara boli gastrice grave iar dulciurile erau un lux pentru copiii de la țară. Prăjiturile adevărate se găseau doar la oraș, mai ales la Constanța, unde puteai găsi specialități după model parizian sau bucureștean, însă care erau foarte scumpe. Cu toate acestea, țăranul român era inventiv, așa cum se poate vedea și din Calendarul anului 1937, în care este publicată rețeta unei “delicatese” mai deosebite, numită prăjitura Baba Leanca. Aceasta se făcea cu o jumătate de pâine, o juma de oală cu lapte dulce fiert, zahăr, câteva linguri de magiun și câteva de făină, vreo patru ouă și trei linguri de grăsime. Redăm un fragment din rețetă: “Se taie pâinea în felii frumoase cu coaje cu tot, se înmoaie în lapte îndulcit cu zahăr, se scurg apoi și se ung cu magiun. Se dau prin făină, apoi prin ou bătut cu zahăr și se prăjesc în grăsime bine încinsă. Când sunt rumene, se presară cu zahăr pisat și se dă la masă ca prăjitură. Poftă bună!”

Reclama zilei – Teatrul Variete Alhambra – Calea Ștefan cel Mare (vis-a-vis de Grădina Publică). Director proprietar Dumitru Vartolomeu – Cu începere de azi și în fiecare searăunță debutul Drei Viorica Călinescu – renumita cupletistă romîncă, care a debutat pe cele mai mari scene din București. Iar trupa simpaticului Jora va juca revista Haremul. Rolurile principale vor fi jucate de dra Viorica Călinescu, dra Lenuța, Dra Luci Tănăsescu, Marioara, Dna Elena Jora, etc.(1923).

Sursa foto: Colecția Florentina Bozîntan

Cuvântul Mecena este astăzi bine-cunoscut, un substantiv comun al cărui sens este acela de protector al artelor. Termenul vine de la Gaius Cilnius Maecenas (70-8 î.H), un nobil roman, sfetnic al împăratului Augustus și care s-a remarcat în imperiu prin sprijinirea artelor și a artiștilor. Astăzi, spunem des despre cineva care încurajează arta că este un mecena și că sponsorizarea tinerilor artiști reprezintă un mecenat.

Pe 6 februarie 1889, la Constanța, într-o casă de pe strada Mircea cel Bătrân s-a născut propriul nostru Mecena, Krikor H. Zambaccian, membru de seamă al comunității armene din urbea lui Ovidius. Fiul unui contabil, Hagop, originar din Cezareea Capadocciei, Krikor a copilărit la Constanța, unde a și studiat în primele clase. A urmat apoi studiile secundare la București, a absolvit școli de comerț la Anvers și Paris iar de-a lungul timpului a continuat să trăiască în capitală, dar să stea adesea și orașul natal. De altfel, el s-a implicat activ în viața Constanței, unde a derulat afaceri împreună cu fratele său Onic și unde, la un moment dat, în anii ’20, a ocupat și funcția de ajutor de primar. În Constanța, familia Zambaccian a locuit și într-o casă situată pe strada Sulmona, nr. 13-15, la intersecția acesteia cu Bulevardul Tomis (fosta stradă Carol).

Colecționar și critic de artă, membru corespondent al  Academiei Române, Krikor Zambaccian a scris monografii ale unor mari pictori români precum Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu sau Nicolae Tonitza, dar și două volume de eseuri, Pagini de artă și Însemnările unui amator de artă. A încurajat operele unor tineri artiști, Tonitza, Iser, Ciucurencu, Petrașcu, Andreescu și Theodor Pallady, cărora le-a cumpărat tablourile înainte de a deveni celebri. Practic, el îi descoperea și îi lansa pe tinerii de viitor, meritându-și astfel titlul de Mecena modern. A strâns o colecție impresionată de tablouri (românești și străine), dar și sculpturi, și a deschis în 1947 un muzeu în casa sa din strada Inginer Alexandru Davidescu 21 bis, București. De altfel, din acel an 1947, el a început să își doneze colecția către stat, în etape, ultimele opere fiind donate în anul morții sale, în 1962. Muzeul Zambaccian este deschis și astăzi, fiind unul dintre cele mai frumoase muzee de artă din România.

În volumele sale, Krikor Zambaccian a scris mereu de Constanța natală, unde de tânăr și-a descoperit pasiunea pentru artă. El a povestit că mergea adesea pe strada Lascăr Catargiu (astăzi Nicolae Titulescu) la Casa cu Lei (proprietar – Dicran Ermizian). Aici locuia în chirie președintele Tribunalului Constanța, magistratul Lazăr Munteanu, și el un împătimit colecționar de artă. Munteanu avea la parterul Casei cu Lei o colecție superbă de tablouri. Când magistratul pleca la muncă, tânărul elev Krikor mergea pe furiș la Casa cu Lei și cu complicitatea femeii de serviciu, intra la parter pentru a admira tablourile. Krikor Zambaccian a inventat conceptul de consignație de artă, după ce, odată încheiat Al Doilea Război Mondial, a deschis primul magazin de acest fel din România, Romarta, pe Calea Victoriei din București.

***

Pe 6 februarie 1908 s-a născut la  Blejoi, Prahova, Geo Bogza (1908-1993) scriitor, jurnalist, poet și teoretician al mișcării suprarealiste. În epoca interbelică, poemele sale foarte îndrăznețe au scandalizat opinia publică și i-au adus chiar ani de închisoare, pentru pornografie (volumul Jurnal de sex). S-a liniștit după Al Doilea Război Mondial, a intrat în Partidul Comunist, și s-a remarcat ca un excelent autor de reportaje. Printre operele sale de seamă se numără Cartea Oltului, Țara de Piatră sau Țări de piatră, foc și pământ și este considerat și astăzi părintele reportajului literar. Geo Bogza a fost mereu apropiat de Constanța, oraș pe care l-a iubit și unde a urmat cursurile Școlii de Marină între anii 1921-1925. Despre Dobrogea și Constanța a scris în volumele Țări de piatră, foc și pământ (1939) sau Priveliști și Sentimente (1972). Geo Bogza a fost fratele nu mai puțin celebrului Radu Tudoran (Nicolae Bogza), scriitor care a evocat în romanele sale Dobrogea și Marea (Un port la răsărit, Toate pânzele sus și Maria și marea, etc.). Geo Bogza își merită locul în calendarul nostru istoric, fie doar și pentru două citate extraordinar despre provincia pontică:

„Nu m-am născut în Dobrogea și nici în Bucovina, dar în respirația mea primă și ultimă, al lor sunt… Dacă Dobrogea nu ar fi existat, cum aș fi fost eu oare?”

„În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul, iar apoi întreaga mea fiinţă, s-a întors de fiecare dată la Dobrogea. Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă. Dobrogea! Dobrogea! Am iubit această fată ciudată, fiică de rege get și de dansatoare tătăroaică, de când umbla desculță prin praf. Cum să n-o iubesc acum! Cum să n-o iubesc acum, când, deși schimbată, se dezvăluie a fi, în esența ei, aceeași… Cum să n-o iubesc acum, când, dându-și o față nouă, rămâne la fel de ciudată, învăluită în imensa ei taină…”.

Pe 6 februarie 1896 s-a născut la Galați, Vasile Canarache (1896-1969), mare arheolog, numismat, jurnalist și poet, fost director al Muzeului Regional de Arheologie Dobrogea în anii 1957-1969. Această perioadă este considerată una de aur în arheologia pontică, la Constanța având loc o serie de descoperiri uimitoare, precum Edificiul Roman cu Mozaic (1959) sau Tezaurul de Sculpturi (1962) și din care enumerăm acum doar celebrele piese Șarpele Glykon sau Fortuna și Pontos. Vasile Canarache este sărbătorit de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, printr-un eveniment dedicat personalității sale, care se va desfășura joi, 12 februarie 2026.

Reclama zilei – La Constantinople – Magazin de covoare turcești și românești. Atelier special de reparat și curățat orice Covor și Scoarțe. Spălăm și curățim, vopsim covoare și lână cu orice culori. Jean& Georges Kehayoglu, str. Petru Rareș no.6, vis-a vis de Sinagogă (1923).

Sursă foto: Muzeul K.H. Zambaccian

Pe data de 5 februarie 1924 constănțenii au  luat cu asalt Cinema Arena Grand, de pe bulevardul Ferdinand,  pentru a asista la un eveniment inedit, un film documentar despre o călătorie în jurul lumii. Producția de câteva ore se numea With Car and Camera Around the World (Cu mașina și camera în jurul lumii) și era realizată de un aventurier american pe nume Walter (Cap) Wanderwell. Supranumit Căpitanul, datorită uniformei de ofițer și a caschetei pe care le purta tot timpul, acesta era prezent în cinema-ul Constanței alături de doi tovarăși, mecanicii Eddie Sommers și Stefan Javerchi. Filmul prezenta imagini realizate de către Wanderwell în ultimii doi ani, de-a lungul călătoriei făcute prin lume, la bordul unor autoturisme Ford T adaptate. La finalul proiecției cei trei au fost aplaudați la scenă deschisă.

Ce anume căutau însă ei în sala Arena Grand? Aflăm mai multe din ziarul Dacia, chiar din numărul din 5 februarie, în articolul Turiști americani în localitate: „Eri (n.n. 4 februarie) a sosit în oraș căpitanul Wanderwell, celebrul turist american, împreună cu cei doi însoțitori ai săi, venind din București. Numitul a plecat din Statele Unite în 1919 într-un voiaj în jurul lumei, fără niciun ban, având doar automobile speciale pentru turism, cu care străbate continentele. În călătoriile sale căpitanul cinematografiază cele mai interesante aspecte, combinând cu încetul un film, despre toate țările și obiceiurile lumii. Au parcurs până acum 176.000 km…”. În articol se menționează că până în acel moment, Wanderwell parcursese următorul traseu: America de Nord – Hawai – Mexic – America Centrală – America de Sud – Cuba – Anglia – Franța – Italia – San Marino – Elveția – Spania, Maroc – Tanger – Liberia – Portugalia – Belgia – Olanda – Germania și România. După cele două zile petrecute la Constanța, grupul urma să se îmbarce spre Turcia, iar de acolo să își continue călătoria atingând Persia, India, China, Japonia, Alaska și apoi, într-un final, din nou Statele Unite.

Cheltuielile de călătorie ale celor trei erau susținute din banii adunați din proiectarea filmului, așa cum s-a întâmplat și la Arena Grand. Walter Wanderwell era cetățean american, dar se născuse în 1897, la Thurn, în Polonia, iar numele său real era Valerian Johannes Piecynski. A fost cineast, scriitor și automobilist înfocat și susținea că face această călătorie pentru a transmite un mesaj de pace în întreaga lume. Filmul său a fost finalizat abia în anul 1929, astfel că publicul constănțean a văzut doar o parte din statele traversate. Din echipa prezentă la Constanța a lipsit (nu cunoaștem motivul), soția sa Aloha Wanderwell (născută Idris Galcia Hall), și ea cineastă și aventurieră, prima femeie din lume care a condus în jurul lumii un automobil. Ea i se alăturase în 1922 și l-a însoțit pe soț în cele mai multe dintre călătoriile sale. La câțiva ani după popasul de la Constanța, Wanderwell și-a încheiat călătoria și a devenit celebru. Din păcate, a decedat în decembrie 1932, fiind ucis prin împușcare pe iahtul său The Carma, ancorat în portul Long Beach. Autorul nu a fost niciodată identificat, iar împrejurările crimei rămân și astăzi necunoscute.

Prezența la Constanța a aventurierului american a fost unul dintre cele mai apreciate momente ale acelor ani.

***

Pe 5 februarie 2019, s-a stins din viață, „discret și prea repede”, Maria Bărbulescu (1941 – 2019), personalitate științifică remarcabilă, cu o activitate prolifică desfășurată atât în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cât și al Universității „Ovidius” Constanța. Printre contribuțiile sale notabile se numără participarea la reorganizarea și conceperea tematică a marilor expoziții muzeale de la Constanța, Adamclisi și Histria, precum și implicarea în organizarea noului Muzeu Callatis și a Antiquarium-ului de la Capidava. A publicat zeci de studii, articole, rapoarte de cercetare arheologică și note de specialitate. Dintre lucrările sale de referință amintim volumul monografic bilingv Tomis și Inscriptions de Scythie Mineure. Vol VI. 2, Viața rurală în Dobrogea romană (sec. I-III p. Chr.) și Albești. Monografie arheologică (în coautorat cu Livia Buzoianu).

„Domeniul predilect de cercetare era epigrafia; o inscripție nouă era o provocare. Se regăsea în munca migăloasă de la birou, în fața hârtiei de scris, a cărților și dicționarelor. Se bucura pentru orice descoperire nouă: o inscripție nouă, o accepție mai potrivită pentru un termen controversat; o informație bibliografică recentă pentru o investigație în curs. Iar investigația era una riguroasă, informată și logică și, în final, perfectă. De altfel, rigoarea științifică și perfecțiunea sunt elemente de bază de care a ținut seama întreaga viață”, a descris-o elogios Livia Buzoianu într-un articol dedicat, publicat în Pontica 52 Supplementum VI (2019).

Reclama zilei – Bristol – Variete, Cabaret, Dancing – Constanța, Piața Independenței no.8, Direcțiunea artistică CE Scarimbas, Contesa Rita de Gaterborg – stea dansatoare, Trupa Elizarow – celebrii dansatori din Georgia, acrobații de saalon Duo Korda, dansatoarele Maria Antuaneta și Mia, Comicul româno-rus Zalski, Lelia și Marcela – jocuri naționale din Regat. Jazz Band Original – The Schonbrun Six Boys – Se servesc soupeuri artistice. (1923)

Dobrogenii s-au obișnuit cu iernile grele și cu crivățul necruțător, ce amplifică gerul și face ca traiul cotidian să fie dat peste cap. La Constanța, lucrurile au fost mereu astfel. Chiar și în urmă cu aproape 19  veacuri, exilatul poet Publius Ovidius Naso, relegat la Tomis, scria în operele sale de exil, Tristele și Scrisori din Pont, despre cât de grele erau iernile aici: „Așa de tare-i vântul, că dezgolește case/Și turnurile nalte le surpă la pământ… Aice vinu-ngheață și el păstrează chipul/Ulciorului, și nu-l bei, ci-l farămi în bucăți… Când geru-ncremenește albastrele talazuri/Sub acoperiș de gheață își mână apa lui/ Pe unde au mers corăbii se merge cu piciorul… Chiar și noianul mării eu l-am văzut că-ngheață… Nu numai c-am văzut, mi-a și călcat piciorul…Genunea-i ferecată, nu poți vedea un val! Rămân înțepenite corăbiile în gheață/Și vâsla nu mai poate talazul despica/Eu am văzut cu ochii și peștii prinși în gheață/Ba unii chiar ș-atunce erau, dintr-înșii ,vii”.

O astfel de iarnă grea, precum cea descrisă de Ovidius, a fost cea de la începutul anului 1929, probabil cea mai cruntă perioadă invernală din Dobrogea ultimului secol, cunoscută sub numele de Marele Îngheț. Frigul, ninsorile și crivățul începuseră încă din decembrie 1928 și s-au menținut și în prima lună a noului an. Februarie însă avea să aducă și o situație greu de imaginat.

Pe 4 februarie 1929, când termometrele indicau valori sub minus 20 de grade, Marea Neagră a înghețat pe o distanță uriașă, până la peste 15 km depărtare de mal (8 mile marine). De această dată, nu corăbiile antice descrise de Ovid, ci vapoarele solide ale epocii moderne au rămas pur și simplu blocate în gheață, între sloiuri venite parcă de la Polul Nord, și în imposibilitatea de a se mai deplasa.

Digurile portului s-au înveșmântat în haină albă, iar vântul le-a modelat țurțuri uriași, asemănători stalactitelor din peșteri. Vântul, și el un Demiurg pornit să sculpteze, a creat uriașe statui bizare, din zăpadă și gheață. Valurile au rămas și ele neclintite, paralizate de gerul năprasnic care le-a frânt dansul obișnuit.

Locuitorii Constanței, cei mai curajoși dintre ei, au ieșit să facă poze pe uriașa întindere albă care acoperise, deopotrivă, urbea, portul și chiar marea. Nu se putea sta însă prea mult afară, iar gerul îngrozitor bloca totul. Am aflat de la bibliograful Ionel Alexe (Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța) și despre victimele Marelui Îngheț: un tânăr fotograf amator și-a pierdut viața după ce marea l-a tras în adâncuri, valurile măturându-l de pe digul de larg; doi căruțași lipoveni au murit înghețați, cu tot cu caii lor, în apropiere de Canara, iar un bărbat necunoscut a murit de frig în subsolul Liceului Mircea, unde se adăpostise să doarmă.

Gerul a ucis animalele în curți, dar și câinii de pripas, iar pe plajele de la 2 Mai și Vama Veche au fost găsiți mii de guvizi înghețați și eșuați la mal. Mai la nord, în județul Tulcea, lupii înfometați au profitat de marea înghețată și au traversat-o pentru a ajunge în sate. Imaginea fiarelor sălbatice, venite dinspre larg în căutarea prăzii, i-a bântuit pe nord-dobrogeni decenii de-a rândul. Lacurile Tăbăcărie și Siutghiol au înghețat la rândul lor, iar înghețul a durat zile și săptămâni întregi. Pe 10 februarie 1929 s-au înregistrat aproape -30 de grade, cea mai scăzută temperatură de până atunci, demnă de clima Siberiei.

Activitatea cotidiană a suferit mult în acea lună februarie, comercianții au fost la un pas de faliment, armatorii au pierdut averi, iar muncitorii din port au rămas fără slujbă, întrucât operațiunile de încărcare-descărcare nu mai putea fi efectuate. Treptat, iarna a început să își ascundă ghearele, Soarele a revenit ușor-ușor, iar crivățul a încetat să mai bată. Marea s-a dezghețat, vasele și-au reluat dansul pe valuri, iar viața a revenit la normal.

Amintirea acelei ierni nu a dispărut însă, chiar dacă Dobrogea s-a mai confruntat cu înghețuri asemănătoare și în alte decenii, în 1953/1954, în anii ’70 sau în iarna 1984/1985. Fotografiile realizate de constănțeni temerari în acele zile din 1929 vin să întărească puterea slovelor…

***

Pe data de 4 februarie 1906, într-o casă din cartierul Viile Noi s-a născut Nicolae Georgescu-Roegen (1906-1994), matematician, statistician, profesor și economist de renume mondial. Roegen este pseudonimul ales, fiind un cuvânt anagramat, compus din litere ale numelui real (NE GEOR inversat). Este considerat fondatorul unei noi științe, bioeconomia, care are la bază raționalitatea folosirii resurselor naturale. A scris numeroase cărți, studii și articole dar lucrarea sa de referință rămâne Legea entropiei și procesele economice. A studiat la București, dar și în Italia și în Franța la Sorbona. În 1948 a emigrat în Statele Unite iar de-a lungul deceniilor a predat în mari universități din SUA, Elveția și Franța. În 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A decedat pe 30 octombrie 1994, la Nashville (statul Tennesse) iar urna cu cenușa sa a fost adusă în țară și depusă pe Aleea Academicienilor din Cimitirul Bellu, București.

Reclama zilei – La Magazinele Frații Simu – din strada Carol – se găsesc în permanență Brânzeturi și Mezeluri din renumita fabrică Rocus. Articole de coloniale, delicatese și conserve din fabricile Grivița și Știrbey. Specialități de untdelemnuri și făină de lux, etc. (1926)

Sursă foto: Vocea Dobrogei