În fiecare an, pe 24 ianuarie, la Constanța s-a sărbătorit Unirea Principatelor, realizată în anul 1859, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A fost și este un excelent prilej de rememorare și cinstire a istoriei naționale, prin celebrarea acestui prim pas al epocii moderne, anterior marii sărbători din 1918 și făuririi României Mari. Am ales la întâmplare un an și modul în care această sărbătoare a fost celebrată la Constanța. Anul este 1927, când s-au împlinit 68 de ani de la decisivul moment din 1859.

Aflăm din ziarul Dacia următoarele: „Cu obișnuitul fast, aniversarea unirii țărilor române s-a serbat și anul acesta, în orașul nostru. Magazinele, edificiile publice și străzile mai principale au fost pavoazate cu steaguri naționale, prin îngrijirea autorităților și a particularilor. La ora 10 dimineața a avut loc la Catedrala Episcopală un Te Deum în prezența capilor autorităților civile și militare. Compania de onoare cu muzica și Pavilionul Diviziei de Mare, compusă din două plutoane de elevi ai Institutului maritim, a dat onorurile și a defilat… După-amiază, atât la școlile primare, cât și la liceu au avut loc festivaluri ocazionale”.

Doi ani mai târziu, în 1929, s-au împlinit 70 de ani de la Unirea Principatelor. Cu această ocazie, Dobrogea Jună și, cel mai probabil, directorul ei, Constantin N Sarry, publica un mesaj emoționant: “Cel ce vine mai devreme, ia locul întâi. Zicala este veche și de minune potrivită pentru 24 ianuarie. Anul trecut, îndeosebi, am serbat pe rând toate datele unirii provinciilor la sânul țării mame. Am serbat astfel Unirea Basarabiei iubite, a dulcei Bucovine și a scumpului Ardeal. Fiecare ocazie, acolo, în capitala respectivă, a stârnit entuziasm de zile mari, iar în întreaga țară, sărbătoarea cuvenită. (n.n. Ziarul  se referă la celebrarea din 1928 a Zece ani de la Unirea din 1918. Nu se menționează faptul că tot în 1928 a avut loc și Semicentenarul Dobrogei, un moment deosebit pentru istoria provinciei noastre). Era însă o vreme când Unirile de mai apoi apăreau în vis numai. După actul lui Vodă Cuza s-a dat însă ființă într-o bună zi sărbătorei de la 24 ianuarie – și ziua accea, venind cea dintâi să sfințească actul unirii, a rămas și bine este să rămână deapururea, și pentru întregul neam românesc, Sărbătoarea Sărbătorilor – Sfânta și Marea Zi a Unirilor. Astfel, serbîm astăzi a 70 aniversare a Unirii Moldovei cu Muntenia”.

Pe 24 ianuarie 1929, una dintre festivitățile importante din Constanța a fost Festivalul Unirii, organizat de societatea Astra Dobrogeană la Cinema Regal (mai târziu Cinema Popular). După festivitățile din sală s-a mers în Piața Grand, la intersecția bulevardelor Ferdinand cu Carol, unde ceremoniile au continuat cu muzică militară, spre deliciul publicului constănțean, prezent în număr impresionant.

Reclama zilei – Ottoman America Line – Marele Vapor Transatlantic Gul Djemal va pleca din 25 ianuarie din Constanța pentru New York, via Constantinopol și Marsilia. Se primesc mărfuri și pasageri Cls I, II și III. Pentru reținerea locurilor și alte diferite informațiuni rog a vă adresa la Agenția Nico Desalermo, str. D.A. Sturdza 41. (1922)

Pe 23 ianuarie 1900, Comisia Interimară a comunei urbane Constanța a convocat o adunare a brutarilor din oraș, cărora le-a cerut să scadă din prețul produselor oferite, întrucât puterea de cumpărare a constănțenilor și a populației din mediul rural era una foarte scăzută. Criza pâinii se declanșase în contextul unei foamete generalizate ce bântuia în întreaga regiune. Brutarii convocați de autorități nu au fost de acord cu cerința administrației, iar prețurile au rămas aceleași, prohibitive pentru mulți. Era o situație gravă, pe care trebuia să o gestioneze recent numitul (din ianuarie) președinte al Comisiei Interimare, profesorul de istorie și avocatul Ion Bănescu, ulterior primar în perioada 1905-1907.

Referitor la această criză, ziarul Constanța a publicat în aceeași zi un amplu articol intitulat “Foametea și Milioanele Constanței”, în care era prezentată întreaga situație: “Se știe că în Dobrogea bântue foamea, îngrozitor de chinuitoare, și că administrația Constanței, în scopul de a evita o năvălire în oraș a celor flămânziți, a fost nevoită să intervină în mod oficial ca cei ce mai au din provziunile distribuite lor, să împartă celor amenințați mălaiul necesar, ….până pe 15 ianuarie. Termenul  a trecut deja de o săptămână ,fără a se fi contractat măcar cele 20 de milioane de hectolitri de porumb necesare, ce erau de distribuit. Tătarii își taie caii de-i mănâncă iar românii din satele noi, vitele albe, a căror carne o mănâncă fără o bucată de pâine ori legume… administrația s-a văzut nevoită a da ordin să se oprească cu forța venirea sătenilor în oraș… Nu s-a făcut în toamnă o palmă de arătură țărănească, în tot județul, n-are nimenea un bob de orz sau de grâu pentru sămânța de primăvară. Informațiile au fost scrise în Memoriul prezentat Măriei Sale Regelui (Carol), de către delegațiunea județeană, Semănăturile principale de primăvară încep în Dobrogea la sfârșit de februarie, terenul e peste tot nisipos și totdeauna uscat în martie. Și din aceste producte nu se găsesc de vânzare nici zece kile în toate magaziile Brăilei, nici în ale Galaților, nici în tot restul țării românești”.

Ziariștii de la Constanța acuzau administrația constănțeană că nu are bani de provizii pentru înfometații din județ, dar că găsește fonduri pentru angajarea unor avocați în diversele procese civile aflate pe rol la București. Gazeta reproșa faptul că, tocmai în ziua de 23 ianuarie, Primăria aprobase angajarea avocatului Butter (Unt, în traducere!), pentru suma de 500 de lei (plătiți pe loc) și scria cu ironie: “Noua eră la Primărie s-a inaugurat așadar destul de bine😊)), cu pâine și UNT!”.

Trebuie înțeles contextul istoric al problemei. În 1899 fusese foamete în toată țara, însă județele Constanța și Tulcea nu beneficiau de ajutoare din partea statului așa cum se întâmpla în alte zone, Dobrogea fiind încă, la acea vreme, o provincie cu regim excepțional. Foametea din 1899 lovise, așadar, cu mai multă putere spațiul dintre Dunăre și Mare. Seceta prelungită a distrus recoltele de grâne într-o zonă deja săracă, în care se practica preponderent agricultura de subzistență. Recolta precară a condus implicit la inaniție și la acumulări de datorii. Malnutriția slăbea imunitatea indivizilor și favoriza izbucnirea și răspândirea unor epidemii de holeră și tifos, adesea soldate cu numeroase victime. Foametea din 1899 a fost, așadar, una locală, endemică, o criză alimentară ce s-a prelungit și în următorii ani. Autoritățile au încercat din răsputeri să o țină în frâu, dar nu dispuneau de suficiente instrumente pentru aceasta. Chiar și în aceste condiții, oamenii au supraviețuit, au găsit soluții și au mers mai departe. De pe urma crizei alimentare din acele vremuri rămân doar consemnările din ziarele vremii…

Reclama zilei –Anunciu: Avem onore a aduce la cunoștința onorabilului public că s-a deschis în acest oraș, pe strada Mircea cel Mare (fosta farmacie a dlui Bombcheș) o Fabrică de Rahat și Halva – sucursala fabricei noastre din Galați – la care fabricăm și vindem angro și în detail Rahaturi, Halvale, diferite dulcețuri de munte, Bombone, Confeturi, Prăjituri și diferite alte mărfuri de această branșă, cu prețurile cele mai convenabile. Mărfurile acestea le vindem garantând de calitatea lor bună. Primim comandă de orice cantitate, pe care le executăm prompt. Avem mare speranță că onoratul public nu va lipsi a ne da concursul lor. Cu stimă – E. Crondira și V. Limberopulos. (1894)

Pe măsură ce rănile Primului Război Mondial se vindecau, iar negrele amintiri ale ocupației germano-bulgare se estompau, Constanța a intrat pe drumul ascendent al dezvoltării. Orașul s-a mărit, populația a crescut, iar străzile “de sus”, de dincolo de Bulevardul Ferdinand și până în Bd. Regina Maria (astăzi Bd. Mamaia), au devenit tot mai animate. Sute de familii s-au stabilit în această zonă, care, cu doar câteva decenii în urmă, fusese considerată la marginea orașului. Dezvoltarea acestui cartier a venit cu bune și cu rele, pentru că locuințele familiale de pe Mihăileanu, Cuza Vodă, Ștefan cel Mare, Griviței etc., se ridicau acum lângă stabilimente mai rău famate sau în zone cu o activă viață comercială.

Pentru a înțelege mai bine ce se întâmpla în mod concret, cităm dintr-un articol publicat pe 22 ianuarie 1925 în ziarul Dacia și intitulat “O stradă oropsită”, care făcea referire, în principal, la strada Cuza Vodă. Cele afirmate în material sunt confirmate de procesele-verbale ale ședințelor Consiliului Municipal, consultate de către specialiștii MINAC: “Ulița e veșnic inundată în noroi și lături, datorită atât obiceiului rău al unor locatari ce aruncă zoaiele în drum, cât și faptului că la intersecția cu Scarlat Vârnav (n.n. astăzi Răscoalei din 1907) e o stațiune a căruțașilor. De cum se înserează, întunericul domnește pe întreg cuprinsul străzii punând în pericol pe trecători de a cădea în gropile de canalizare fără capace. Furgonetele serviciului de salubritate nu trec cu lunile, ceea ce face ca gunoaiele să zacă tot atât timp prin curțile oamenilor. Apoi, alte delicii: Nu e noapte să nu se întâmple scandaluri pe la casele de prostituție ori pe la șantanele (localuri, bodegi) ce se țin lanț pe stradă… “.

 Interesant este faptul că Primăria Municipiului dăduse dispoziție încă din 1924 ca aceste localuri să fie desființate, iar casele de toleranță să fie mutate la marginea orașului; însă, din motive necunoscute, aceste decizii nu fuseseră aplicate. În finalul articolului, gazetarii conchideau: “… Și tot astfel e situația și pe multe alte străzi centrale ale orașului precum Scarlat Vârnav, Griviții, General Manu, etc.” Problemele de pe Cuza Vodă și de pe străzile învecinate au persistat pe tot parcursul anului, în ciuda eforturilor făcute de administrație.

Rămânem în zona administrării orașului, dar de această dată facem un salt în timp, până pe 22 ianuarie 1931, când are loc o ședință a Consiliului Municipal al Primăriei Constanța, condusă la acea vreme de profesorul Gheorghe Popescu. Informațiile de față au fost culese din Dosarul 45/1931, fond Primăria Constanța, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Constanța. În cadrul ședinței, conform procesului verbal încheiat, ajutorul de primar Dan Alecu a arătat următoarele: “în timpul furtunei de zilele trecute, aproape în întregime liniile firelor electrice s-au rupt, așa că iluminatul public și cel particular rămân întrerupte până la restabilirea lor, urmând ca populațiunea să întrebuințeze petrol. Pentru a pune populațiunea orașului la adăpostul speculei ce s-ar face de către comercianții ce vând petrol propunem să se emită o ordonanță”. Este emisă această ordonanță, aplicabilă din 31 ianuarie 1931 și care prevede următoarele: Prețul petrolului (gaz) lampant să fie unul fix, 3,40 litrul la en-gros și 5 lei litrul, preț cu de-amănuntul; petrolul se va vinde neamestecat cu apă; comercianții ce vând produsul trebuie să afișeze prețul în prăvălie. Cei care nu au respectat prevederile și au făcut speculă sau au provocat ridicarea prețurilor, s-au ales cu marfa confiscată și au fost dați în judecată în conformitate cu legea speculei și a art. 385 Cod Penal.

Încheiem radiografia zilei cu o informație interesantă. Pe data de 22 ianuarie 1933, gazetele urbei scriau despre inaugurarea primei Școli de Gospodine din localitate. Cităm din ziarul Dacia: “ În dorința de a contribui la ridicarea spiritului gospodăresc și social al femeii, preum și la dezvoltarea industriei casnice, Asociația pentru Emanciparea Femeilor, Secția Constanța, de sub conducerea d-nei Maria S Dimitriu Castano, a înființat o școală de gospodărie ce va funcționa în fostul local al orfelinatului Grănicerul Mușat din Anadolchioi”. Inaugurarea școlii a avut loc chiar pe 22 ianuarie 1933, ora 11, în prezența autorităților. “Această școală, având și internat, va primi înscrieri și de la țară, pentru a putea îndemna și pe fiicele de săteni pe tărâmul practic al gospodăriei și industriei casnice” mai consemnează Dacia.

Reclama zilei – Marele Hotel Metropol, str. Elena no.10, lângă Ovidiu. Intrat exclusiv sub direcțiunea dlui Mișu Georgescu și înzestrat cu tot mobilierul nou, cu sobe de teracotă – Sobe ce nu se găsesc la nici un alt hotel din localitate – e pus la dispoziția vizitatorilor Constanței, la orice timp din zi și din noapte. Urmele vechii administrațiuni Gerachi sunt șterse cu desăvârșire. Se dau camere și cu luna. Prețuri modeste (1906).

Mențiune – Clădirea H. Metropol nu mai există astăzi. Paralelă cu str. Ovidiu, Strada Elenă este actuala N. Titulescu (fostă și Lascăr Catargiu în perioada interbelică). Mișu Georgescu este antreprenorul care în 1909 avea să ridice (pe aceeași stradă) Cabaretul Britania.

Luna ianuarie a pus mereu probleme, vremea rea dând bătăi de cap autorităților portuare. Pe 21 ianuarie 1930, valurile bătrânului Pont Euxin au lovit cu putere digul de larg, provocând stricăciuni foarte serioase; în unele locuri, plăcile din structura platformelor de protecție fiind rupte și scufundate în adâncuri. Serviciile portuare au intervenit de urgență, încercând să repare zona afectată și să evite, astfel, alte eventuale pagube. Nu doar portul avea probleme serioase atunci când Constanța se afla sub cod de furtună. Rețeaua telefonică avea și ea de suferit, cu precădere circuitele București – Constanța. Urbea lui Ovidius se modernizase, iar acest serviciu telefonic (intern și extern) era extrem de important pentru buna desfășurare a activităților cotidiene.

Ziarul „Dacia” scria următoarele în acea zi: “În repetate rânduri, prin coloanele acestui ziar, am relevat calamitatea ce o reprezintă situația deplorabilă a circuitelor telefonice București – Constanța. E suficient ca vântul să își mărească intensitatea pentru ca orașul și întreaga regiune a Dobrogei să fie complect izolate de restul țării. Incontestabil, faptul nu este numai alarmant, dar și ridicol în același timp. Pe un traseu de cca. 300 de km, distanța aproximativă dintre capitală și orașul nostru, nu se pot obține convorbiri pe motiv că-i firul deranjat. În fond, există două circuite dintre care unul rezervat exclusiv centralei București. În consecință, cererile de convorbiri locale trebuie satisfăcute de un singur fir. Totuși, din cauze multiple și acest ultim fir nu este în măsură a face față cerințelor de prim ordin, întrucât funcționează în mod detestabil”.

Gazetarii prezintă și cauzele acestei situații de fapt. Organele poștale folosesc materiale de rulment de calitate inferioară și, implicit, au loc dese întreruperi de fiecare dată când se întețește vântul. Se specifică faptul că o ploaie urmată de un îngheț sau o furtună (obișnuită la noi în zilele de iarnă) sunt de ajuns pentru a face imposibile convorbirile. În Constanța anului 1930 există zilnic, în medie, aproximativ 500 de cereri de convorbiri, iar dintre acestea cele mai multe nu pot fi realizate din cauza deselor întreruperi. Acest lucru afectează sectorul economic, tranzacțiile comerciale, dar și transmiterea știrilor și a informațiilor de tot felul către capitală și restul țării. Din cauza rețelei telefonice slabe, orașul este practic izolat de restul țării, la nivel informațional, la fiecare furtună mai serioasă. Ziariștii de la „Dacia” propun și soluția salvatoare – realizarea unui cablu subteran între urbe și capitală, evitându-se astfel orice contact cu intemperiile. Furtunile Dobrogei afectau nu doar telefoanele, ci și transportul poștal, scrisorile (din și spre Constanța) ajungând iarna la destinație cu mari întârzieri.

În ciuda problemelor prezentate mai sus, viața cotidiană își continuă cursul. Gazetele prezintă adesea cancanuri din vremuri de furtună, ca să le spunem așa: “Domnul DC Marcu, din strada GE Grigorescu nr.3 s-a prezentat poliției reclamând că a dispărut de acasă soția sa, în împrejurări misterioase. Rezultatul cercetărilor a fost surprinzător pentru dezolatul soț: consoarta a fost găsită în compania unui tânăr, anume Ghe. Ionescu, cu care intenționa să o șteargă din oraș”. Probabil vremea rea din a noastră Dobroge i-a împiedicat pe cei doi “porumbei” să prindă, la timp, un tren salvator, așa că nu au apucat să evadeze și au fost obligați să suporte oprobriul public!

Reclama zilei – Teatrul Cinema Arena Grand – Cu începere de astăzi și până joi, pe lângă bogatul program de cinema, cu Distrugerea Parisului, se va reprezenta și cele ce urmează. Deci respectați sacrificiile! Trupa de Liliputani, care s-a produs cu un succes formidabil la cele mai mari localuri din lume (1926).

Pe data de 20 ianuarie 1929, ziarul Dacia scria că domnișoara Mariana (Mary) Gănescu urmează să reprezinte țara la Paris, în februarie, la Miss Europa și apoi, probabil, în New York, la Miss Univers. Tânăra fusese aleasă regină a frumuseții la finalul anului 1928, la concursul național “Domnișoara România”, organizat de ziarul Universul.

“Frumoasă, elegantă, distinsă, manierată și cultă, o fată a Constanței s-a impus juriului prin calitățile sale incontestabile. D-șoara Mary Gănescu a fost aleasă pentru a reprezenta cea mai frumoasă femeie română și credem că alegerea sa este din cele mai nimerite. Transmitem deci fericitei câștigătoare a premiului sincerele noastre felicitări”.

Supranumită “Venera cea bronzată de sporturi”, Mary Gănescu s-a născut în 1908 la Techirghiol, a fost educată la Institutul Notre Dame de Sion din Galați și era o pasionată a sporturilor, practicând mai multe discipline. Mary nu a prins podiumul la Paris și nici nu a concurat peste ocean, concursul organizat de către ziarul Universul nefiind considerat eligibil în Statele Unite.

Interesant este că a doua clasată de la “Domnișoara România 1928” a fost tot o dobrogeancă, Magda Demetrescu, fiica unui arhitect. Aceasta avea să cucerească titlul de Miss România în 23 februarie 1929 (primul Miss România de după război) și să reprezinte țara la Miss Univers, în New York, unde a ocupat locul 6, din 40 de concurente internaționale.

                                             ***

În după-amiaza zilei de 20 ianuarie 1926 s-a întrunit  în ședință extraordinară și în premieră Comisiunea Interimară a Municipiului (Constanța devenise oficial municipiu pe 1 ianuarie) pentru aprobarea proiectului de buget pe exercițiul 1926-1927. Primarul dr. Nicolae Mărgărint a evidențiat faptul că în cele trei luni de mandat au fost făcuți pași importanți: “Astăzi Constanța posedă un serviciu de incendiu militarizat, salubritatea nu mai e o ficțiune ca în trecut, din cele 17 milioane cât am moștenit ca datorii… am achitat 12, alimentarea cu apă e pe cale a fi complect și favorabil soluționată iar pentru iluminatam avizat în sensul construirei unei noi uzini electrice… Acum, Constanța se intitulează municipiu și are aspect de oraș. În trecut se intitula oraș și părea câmp de aruncat gunoiul” (ziarul Dacia).

Reclama zilei – Cabaretul Britania, pentru a convinge publicul constănțean de enormele sacrificii pe care le face Direcțiunea pentru a-i mulțumi pe cei mai pretențioși spectatori, am angajat și va debuta cu începere de azi și în fiecare seară Copilul Fenomenal Jackie Koogan al II-lea, comic original în Dansuri Step și Internaționale, nemaivăzut, neauzit, neînchipuit, nemaipomenit, Coogan e singurul pe lume fiul lui Dumnezeu! (1926).

Mențiune – Jackie Coogan era copilul vedetă, actor american ce jucase în 1921 cu Charlie Chaplin în filmul Puștiul (The Kid)

Pe data de 19 ianuarie 1903, ziarul Constanța a publicat Recensământul Populațiunei Orașului, efectuat în decembrie 1902, un document care ne ajută să refacem imaginea urbei din acele vremuri. Aflăm astfel că localitatea avea o populație de 13.385 de persoane, din care 5391 erau capi de familie (4937 bărbați și 454 femei). Cităm un prim fragment din acest recensământ: “După protecțiune, avem români 7367, greci 1133, bulgari 335, mahomedani 3096, sârbi 32, italieni 177, francezi 36, englezi 45, germani 132, austro-ungari 926, ruși 66, muntenegreni 1, elvețieni 23, persieni 10, americani 6. După religiune – ortodocși 8239, mahomedani 1966, grigorieni 1133, israeliți 1059, catolici 706, protestanți 273, lutherani 6 (n.n. probabil nu toți și-au declarat confesiunea religioasă)”.

Documentul citat ne indică și larga paletă de meserii practicate de locuitori. Vom menționa doar câteva dintre acestea, lista originală fiind prea lungă: “agricultori 21, muncitori 1137, comercianți 543, funcționari 602… fără profesiune 524,…profesori 35, sculptori 3, pensionari 24,… sacagii 31, zidari 105, moașe 4, musicanți 47,… servitori 554,…tipografi 32, bărbieri 37, avocați 17, timonieri 9, scafandri 4, pescari 25… ingineri 16, bucătari 66, medici 18,…studenți 24, fotografi 6… artiști 7, pictor 1, marinari 59… amploiați comeriali 72,… cafegii 72, lampagii 2, hotelieri 6, … prostituate 44. curățător mațe 1, coșar 1, subchirurgi 1…farmaciști 11, modiste 1, ziariști 1, zarafi 6, etc.”

Cel mai important eveniment al zilei de 19 ianuarie 1903 pare să fi fost, potrivit gazetelor locale ale vremii, o cununie religioasă, care s-a desfășurat în marele salon al Hotelului Carol (actualul Comandament al Marinei). Protagoniștii principali: “gentila domnișoară” Sultana Erusalemi și tânărul Angelo B. Seni, în timp ce nași au fost domnul și doamna Mordu B. Seni, mare armator în port. Cităm din ziarul Constanța: “Ceremonia religioasă a avut loc la orele 3 pm, în asistența unui numeros și distins public de doamne și domni, proprietari, comercianți și funcționari superiori. După săvârșirea benedicțiunei religioase au avut loc felicitările, în mijlocul unui abudent isvor de șampanie”. A urmat apoi la orele 9 seara petrecerea, o splendidă serată dansantă, care a durat până spre ziuă. La eveniment au participat membrii unor familii de rang înalt precum familia prefectului Scarlat Vârnav, familiile Georgescu, Logaride, Coiciu, Zisu, Harris, Deladecima, Goldenberg, Theiler, Spiru Macri, Boscoff, etc, capii de familie fiind toți oficiali, înalți funcționari sau mari oameni de afaceri ai urbei. Mai afăm din ziarul Constanța că: “…s-au distins prin frumusețea și bogăția toaletelor domnișoarele Vârnav și surorile Seni. Această petreere fiind cea mai frumoasă din câte s-au văzut până acum în Constanța și cea mai ireproșabil aranmjată, aducem toate felicitările noastre organizatorilor și urăm tote fericirile tinerei perechi”.

Reclama zilei –  Nu pierdeți ocazia și cereți librăriei Albania să vă servească cu un Toc Rezervor Parker. Întrucât: o scriere frumoasă și perpetuă, o eleganță desăvârșită și o durabilitate neîntrecută le puteți avea întrebuințând Tocul Rezervor Parker în mărimile Senior, Lady, Junior și splendidele culori Sidef, Marmor, Batic, etc. Peniță de aur 18 carate, masivă, cu vârf de iridium, neuzabil. redă la cea mai mică atingere cu hârtia un scris plăcut și elastic, fără ca cerneala să se reverse, să îngroașe scrisul sau să păteze. Sosindu-ne un mare transport cu tocuri și creioane le vindem cu 15% mai ieftin decât prețurile originale (1931).

Furtuna nu îi sperie de obicei pe locuitorii bimilenarului nostru oraș. Ne-am obișnuit cu crivățul, cu valurile și cu vântul puternic ce bate mai tot timpul, în sezonul rece, sau chiar și cu marea înghețată la mal. Există chiar și o glumă pe care o spunem adesea turiștilor, că “la noi, vântul bate o singură dată: din aprilie anul acesta, până în aprilie anul viitor!”. Și totuși, au existat momente în istoria urbei când stihiile naturii au fost mult prea dezlănțuite și au pus în pericol viața localnicilor sau a marinarilor aflați în apropierea portului.

Unul din episoadele teribile de acest gen a avut loc în noaptea de 18 spre 19 ianuarie 1931, iar în zilele următoare, după numeroase distrugeri, ziarele locale și chiar naționale titrau pe prima pagină titluri și intertitluri precum: “Dezastru la Constanța, cauzat de Uragan – Numeroase imobile dărâmate – Instalații de telefon, telegraf și iluminat electric deteriorate complect – Comunicațiile cu județul, întrerupte – Ciclon pe Marea Neagră – Nu s-a știut nimic de soarta multor vapoare – Trenuri sistate – Pagube în port – Furtună violentă – viteza 150 km/oră – Legătura cu restul țării, întreruptă“.

Pe 22 ianuarie 1931, ziarul Dacia făcea o radiografie completă a ceea ce se întâmplase în zilele de 18 și 19: “Un fenomen neobișnuit – a părut să fie și cutremur. S-au produs descărcări electrice, case au fost distruse la periferie, vântul a desprins acoperișuri de pe mai multe clădiri și chiar în centru a spart vitrinele la prăvălii. S-a produs o panică de nedescris, arbori dezrădăcinați, stâlpi smulși, uzinele electrice au întrerupt furnizarea de curent. Tot orașul în întuneric, iadul a coborât pe pământ iar dimineață era ca după bombardament”. Evident, probleme deosebite au fost și pentru vasele aflate în Marea Neagră, în apropierea coastei constănțene, ele fiind surprinse de ciclon. Navele s-au adăpostit pe unde au putut, unele s-au rătăcit și au trimis prin radiograme SOS-uri și semnale de ajutor. Navele Angora (Germania), Gen. Churchill (Marea Britanie) Unterwalden (Olanda) și Principesa Maria (România) au fost surprinse de furtună și au suferit avarii serioase.  Probleme a avut și vaporul Regele Carol care a avut avarii serioase și s-a rătăcit timp de 48 de ore, ajungând în Portul Constanța abia pe 21 ianuarie.

În tot cursul zilei de 19 ianuarie nu a sosit în oraș niciun tren. Județul și drumurile sale au fost acoperite de troiene de zăpadă, iar multe mașini au fost blocate. Totul a revenit la normal, într-un final, iar viața și-a reluat cursul obișnuit. De pe urma uraganului din 18/19 ianuarie 1931 au rămas doar rândurile consemnate în gazetele vremii.

Pe 18 ianuarie 1935 nu a mai fost furtună la Constanța. Ziarul Dobrogea Jună ne informează că în acea zi a venit într-o scurtă vizită Regina Maria. Ea a ajuns dimineață cu trenul său personal în stația Palas și apoi vagoanele regale au fost decuplate și duse de o nouă locomotivă până în port, la Pavilionul Regal (Cuibul Reginei). “La orele 11 MS Regina Maria a descins din vagon…muzica marineri regale române a intonat Imnul Regal iar o companie de onoare a dat onorurile. Marinarii de pe vasele de război au salutat prin urale…” (Dobrogea Jună, 19 ianuarie.) Însoțită de comandanții Marinei Române, de oficialități locale și de diplomați străini, regina Maria a urcat la bordul crucișîtorului britanic Devonshire, unde a asistat la o defilare și unde apoi a luat prânzul. La orele 17.00, regina s-a întors la Palas și a plecat spre capitală.

Reclama zilei – Hotel Bulevard, trecut sub administrația cunoscutei firme frații Târpa, închiriază Camere cu luna. Prețuri reduse. Camerele fiind elegant mobilate, cu instalațiune modernă, apă curentă, băi în hotel și sobe de teracotă oferă cele mai mari avantaje locatarilor.

Mențiune – Hotelul se afla în Piața Basarab, la intersecția străzilor DA Sturdza (astăzi Revoluției din 22 decembrie 1989), Basarab și Remus Opreanu. Clădirea există și astăzi, vizavi de Direcția pentru Agricultură.

Pe data de 17 ianuarie 1930, de la orele 9 seara, la sediul Liceului „Mircea cel Bătrân” a avut loc o primă șezătoare literară și artistică a anului. În startul acesteia a avut loc conferința „Parisul oglindit în literatura franceză”, coordonată de către scriitorul Ion Marin Sadoveanu, la acea vreme director al artelor și teatrelor. Sala a fost arhiplină. După comunicarea științifică programul a continuat cu un scurt recital muzical susținut de doamna Valeria Cociubanu, acompaniată la pian de doamna Moldova Alexandrescu. Cele două au interpretat arii din opera „La Wally” de Alfredo Catalani și din „Manon” de Jules Massenet.

Au urmat apoi cântecul „Non t’amo piu” de Paolo Tosti și o arie din opera „Ernani” de Giuseppe Verdi, ambele interpretate de către V. Botea, acompaniat de aceeași doamnă Moldova Alexandrescu.

Prezența romancierului și dramaturgului Ion Marin Sadoveanu (1893 – 1964) la Constanța nu a fost deloc întâmplătoare și nici o simplă conferință sau o vizită de curtoazie printr-unul din orașele țării. El a fost îndrăgostit de vechiul Tomis și de Dobrogea și a scris despre ținutul pontic în operele sale. De altfel, un lucru mai puțin știut este că I.M Sadoveanu, pe numele său real Iancu Leonte Marinescu, a copilărit ani buni la Constanța. Tânărul a făcut aici școala primară și gimnaziul (absolvit în 1908), chiar la Liceul „Mircea cel Bătrân”, unde a scris primele sale creații. Familia Sadoveanu a ajuns la Constanța după ce tatăl, doctorul chirurg Nicolae Marinescu, a acceptat postul de medic primar la Spitalul Comunal. Chirurgul era și el pasionat de țărmul pontic și a scis lucrări de specialitate legate de terapiile balneare de la Marea Neagră și Lacul Techirghiol.

Tânărul Iancu a trăit la Constanța pâmă la vârsta de 15 ani, a fost martor la modernizarea urbei și a portului, iar în scrierile sale de maturitate a menționat adesea orașul, locurile și monumentele sale, precum liceul Mircea, Biserica Greacă, vila Șuțu, dar și faleza sau pitoreșcele case turcești, ori oamenii (de ex- evocarea medicului britanic Abraham Irwin Bolton). A locuit în Peninsulă, într-o casă de pe strada Dimitrie Sturdza, astăzi strada Revoluției din 22 decembrie 1989, în spatele Palatului Episcopal (azi Arhiepiscopia). A părăsit Constanța pentru a urma cursurile Liceului „Sfântul Sava” din Capitală, iar apoi a studiat Dreptul, Filozofia și Literele la București și Paris. A fost ziarist, dramaturg, critic, inspector al Teatrelor.

Marea pe care a cunoscut-o în copilărie și-a pus puternic amprenta asupra sa și i-a influențat creațiile ulterioare. Într-o scrisoare adresată amicului și scriitorului Tudor Vianu, I.M. Sadoveanu se confesa astfel: “Cred că marea este singura țară care dacă ți-a intrat o dată în sânge și te-a infectat, te face să nu roșești de sclavia ta. Cred că regionalismul mării e formula cea mai bună pentru a desemna cea mai largă, rodnică și cuprinzătoare stare de spirit… Marea și cartea sunt un amestect dumnezeiesc.”

Această mare o regăsim la I.M. Sadoveanu în articolele din ziarul Timpul sau din revista Boabe de grâu, dar mai ales în romanele sale, Sfârșit de veac în București (1944), Ion Sântu (1957) și Taurul Mării (1962), în acesta din urmă acțiunea având loc în antichitate în cetatea Histria.

Ion Marin Sadoveanu a venit la Constanța de câte ori acest lucru a fost posibil. A murit pe 2 februarie 1964, chiar cu o zi înainte de a se întoarce în orașul copilăriei sale pentru nouă conferință publică. A fost găsit la biroul său, cu stiloul în mână și cu capul pe masă, înconjurat de cărți.

Reclama zilei – Doamna Emilie anunță onorata clientelă că a redeschis vechiul atelier special de corsete, unde execută după măsuri de furnituri fine și croială ireproșabilă orice articol în această branșă, ca maillouri, centuri suple, centuri de sarcină, soutiene medicale, etc. Str. Carol no.7. (1932)

În perioada interbelică, Constanța era marele port al țării, poarta spre restul lumii și, în același timp, oraș cosmopolit în care își găseau adăpost (temporar sau permanent) oameni de toate neamurile, credințele, cu obiceiurile lor – bune sau rele. Prezența atâtor marinari de diverse naționalități a adus și nedoritul fenomen al traficului și consumului de substanțe narcotice. Pe data de 16 ianuarie 1931, autoritățile din Constanța au descoperit în oraș două cluburi clandestine în care se vindeau și se consumau stupefiante.

Din ziarul Dacia aflăm următoarele detalii: “…În urma unui denunț, organele polițienești au făcut două descinderi, una în strada Jupiter iar alta în strada Sfântul Gheorghe, unde se fuma opium și se traficau diverse alte stupefiante. Adepții “beției reci” erau în majoritate marinari chinezi de pe vapoare cu pavilioane americane și englezești, cari făceau escală în portul nostru. Stupefiantele ce se desfăceau în aceste două cluburi erau procurate tot de acești marinari, cari le introduceau în oraș, prin contrabandă“.

În urma celor două razii au fost operate mai multe arestări, printre persoanele reținute regăsindu-se și trei femei, patroanele de club Anica Mihalache și Elena Ștefănescu, precum și domnișoara Alexandrina Nicolopol. Presa vremii nu ne spune dacă cele trei erau implicate și în prostituție clandestină (un alt flagel al vremii), dar acest lucru este foarte posibil, distribuția de stupefiante fiind în general efectuată, în toate porturile mari ale lumii, prin intermediul caselor de toleranță. Cercetările au continuat, iar a doua zi după razie toate persoanele implicate au fost deferite parchetului, pentru audieri. Interogatoriile au condus la noi dezvăluiri și implicit, la mărirea cercului de implicați, pe numele persoanelor în cauză fiind emise mandate de arestare. Bineînțeles, toți cei vinovați au fost deferiți justitiției.

Rămânem în sfera penalului, pentru o altă faptă. Tot în ziua de 16 ianuarie 1931, în același ziar, apărea și o altă informație, de această dată referitoare la un alt gen de infracțiune: “La chestură a fost anchetat hamalul Carani Cadâr, din strada Ion Rațiu 21, acuzat de corupere de minore. În cursul cercetării s-a stabilit că el a fost însurat de cinci ori, înșelându-și imediat soțiile după ce le cheltuia zestrea”.

Uneori, în ziare sau chiar în anchete, se făceau și erori ce puteau aduce atingere reputației unor persoane nevinovate. De exemplu, pe 16 ianuarie 1921 ziarul Dobrogea Jună publica o dezmințire: “Într-unul din numerele noastre trecute, inserându-se la rubrica Din Oraș arestarea unei prostituate clandestine, anume Ecaterina Popescu, suntem rugați să arătăm că între această femeie și domnișoara Ecaterina I. Popescu, din strada Călugăreni 36, nu există nicio legătură“.

Reclama zilei –  La Colectura Principală AU Bogosian, str. Carol 51 (vis a vis de Poștă) și la GM Andriescu, str. Ștefan cel Mare 34 (vis a vis de Cinema Regina Maria) s-au pus în vânzare lozuri pentru Clasa IV a Loteriei de Stat. Cumpărați deci un loz nou sau reînoiți pe cel vechi de la marea colectură. Câștigul principalului event: 10.000.000 lei. Câștiguri în sumă totală de 240.320.000 de lei. Comenzi din provincie prin mandat  poștal sau cu ramburs. Câștigurile se anunță și se plătesc îndată după tragere.

Astăzi, 15 ianuarie, celebrăm Ziua Culturii Naționale și nașterea marelui nostru poet Mihai Eminescu. În urmă cu un veac nu exista însă oficial această sărbătoare, dar în anii ’30 aveau să se facă, la Constanța, pași uriași în ceea ce privește comemorarea Luceafărului poeziei, eforturi și acțiuni despre care vom scrie de mai multe ori în acest an (de exemplu, pe 15 august 1934 bustul său a fost inaugurat lângă Farul Genovez, în prezența Regelui Carol al II-lea și a principelui Mihai). Constănțenii l-au iubit întotdeauna pe Eminescu și și-au amintit cu drag de sejurul pe care acesta l-a petrecut în iunie 1882 la Kiustenge, la Hotel D’Anglettere. Așadar, astăzi nu vom mai vorbi despre marele poet, ci despre cultură, căci nu se cade a prezenta un episod dintr-un alt domeniu, cel puțin nu astăzi.

Într-un număr al ziarului „Dacia” aflăm că, pe 15 ianuarie 1930, pe strada Traian, la Hotelul High Life, s-a deschis o inedită expoziție de caricatură, sub semnătura unui tânăr avocat pe nume Bonifaciu I. Roman. Aflăm din gazetă următoarele: “Sunt expuse acolo figuri constănțene atât de bine prinse și cu atât humor redate încât nu știi ce să admiri mai mult, talentul desenatorului sau puterea lui de psiholog. Fiecare caricatură este capo d’operă și din prima zi de expoziție publicul care a vizitat-o a rămas adânc impresionat…”

Urmează apoi prezentarea unor personalități ale orașului, pe care, din nefericire, cu unele excepții, le recunoaștem doar parțial astăzi. Descrierea caricaturilor ne ajută, însă, să ne facem câteva idei despre personajele respective și despre funcțiile sau posturile pe care acestea le ocupau în acel moment:

“Vezi acolo pe Belu plin de decorații, pe Niculică Bărbulescu târând cu aerul său serafic și detașat de dificultățile vieții un cârnat de genți avocățești, tablagiul bătând cu ciocănașele un cod al judecătorilor de pace, Frenkian (n.n. președinte al Camerei de Comerț Constanța) mânând grav și încruntat un automobil tras de o gâscă, Ghețu și Bârzan costumați în ruși dansând pe vine o căzăcească turbată pe când Mureșanu le cântă din armonică, preotul Rădulescu grăbindu-se cu poalele anteriului suflecate mai sus de brâu, Irimescu (n.n. Constantin Irimescu, gazetar și fondator al ziarului) cu barba-n vânt scoțând de sub teasc maldăre din Dacia, Oprescu – primul prezident al tribunalului turtind un delicvent sub “dura lex” și câte altele, de un haz sclipitor și înviorător.“

În aceeași zi de 15 ianuarie 1930, și în aceeași locație, pe pereții sălii mari erau expuse picturi ale artistului Kober, “bine cunoscut publicului constănțean, care expune o serie de pânze de valoare unde coloritul și poezia se îmbină în culori vii și efecte luminoase ce atrag admirația. E cea mai reușită expoziție artistică și desigur, va fi cea mai admirată”.

Este posibil ca autorul picturilor să fie Leonard (Leo) Kober (1876-1932), cunoscut pictor ceh activ în România, emigrat în America în anii ’20 și decedat în septembrie 1932, la New York.

Reclama zilei – Atenție! Atenție! Depozitul de vinuri și băuturi spirtoase Ghe. D Despinaki vă așteaptă pe str. Carol 84 – Rachiuri liquerate – Mentă, Trandafir, Alas Kumel (Kimen), Vișine, Portocală, Mastică, Napoleon și Bitter. Specialități! Chartreuse vărsat cu litru, Rhum Jamaica, Coniac grecesc, Mastică de Hio, Țuică de prune naturală, Spumă de drojdie, Secărică de Moldova, Vin alb de masă, Litru 20 și 16 (1925).