Când te plimbi astăzi pe Bulevardul Elisabeta, nu poți să nu te oprești preț de o clipă pentru a admira clădirea Muzeului de Sculptură „Ion Jalea”, instituție ce adăpostește lucrări deosebite ale marelui artist dobrogean și care funcționează în această locație din anul 1968. Din păcate, este mai puțin cunoscut faptul că edificiul poartă și numele de Casa Pariano, după o importantă personalitate a orașului de la începutul secolului XX.

Politician de marcă și prefect al orașului, Constantin Pariano (1846-1930) a fost și un mare latifundiar, un vizionar care a fost numit, pentru acțiunile sale, patriarhul agriculturii moderne dobrogene. Pe 14 ianuarie 1930, Constanța se afla în doliu și îl conducea pe ultimul său drum. La înmormântare au participat câteva mii de oameni. A fost un impresionant cortegiu: sicriul a fost dus de funcționarii Prefecturii până la Catedrala Episcopală, unde a avut loc serviciul divin, după care s-a mers la cimitir. Au participat înalte oficialități ai județului, reprezentanți ai principalelor instituții locale, dar și simpli locuitori. Din partea Senatului României a luat cuvântul Ioan N. Roman, fost primar și bun prieten al defunctului. Împreună, în trecut, cei doi luptaseră pentru drepturile politice și civile ale dobrogenilor, care până în 1909 avuseseră un regim special, excepțional și discriminatoriu față de românii din restul țării.

Grec de origine, Pariano s-a născut la Comișani, Dâmbovița, și a învățat meserie pe moșiile deținute de familia sa în Vlașca. În 1893 s-a stabilit în Dobrogea, la Hasancea (astăzi Valu lui Traian), unde deținea o moșie de 2.000 de hectare, o celebră herghelie de cai, turme de vite și peste 11.000 de oi. S-a remarcat ca un pionier în agricultură și zootehnie, implementând concepții moderne și folosind utilaje agricole pe măsură. A introdus rase noi de ovine și a adus inovații în exploatarea pământului, strategii ulterior preluate și de alți agricultori.  

Ca politician, a făcut parte din comisia de încetățenire care a acordat acest drept unui număr de peste 21.000 de locuitori ai orașului. A deținut funcția de prefect al județului Constanța în anii 1904-1905, 1911-1912 și 1921-1922, precum și pe cea de senator. A scris două lucrări importante: Dobrogea și dobrogenii și Din suferințele administrative ale dobrogenilor și a publicat numeroase articole în ziarele locale precum Constanța, Farul sau Dacia.

Casa Pariano, în care funcționează în prezent Muzeul „Ion Jalea”, a fost construită între anii 1913 și 1920 de către cunoscutul arhitect Victor G. Stephănescu, cel care a realizat numeroase edificii emblematice din orașul nostru. Dintre acestea, amintim trei: Palatul Comunal (actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța din Piața Ovidiu nr.12), Marea Moschee Carol I (în colaborare cu Gogu Constantinescu) și Cazinoul Mamaia.

Iubit și respectat de către cei care l-au cunoscut, Pariano rămâne una dintre personalitățile marcante ale județului și ale urbei.

Reclama zilei – Vizitați nou atelier de mode și croitorie de dame La Principesa Elena, Str. Ștefan Mihăileanu no.38, trecut sub conducerea d-nei Constanța Constantinidi. Serviciu conștiincios și mai eftin ca oriunde. Vizitați și vă veți convinge (1925).

În acest calendar al Constanței de altădată încercăm să prezentăm cât mai multe evenimente, din diverse domenii de activitate, precum și personalități marcante ale orașului. Poate din acest motiv am evitat să punctăm în fiecare zi fapte penale, de drept comun, deși acestea umpleau, și atunci, paginile ziarelor. Ne place sau nu, incidente, accidente și tragedii se petreceau și atunci, așa că, uneori, vom reda și astfel de realități ale vremii, sub titlul D’ale urbei.

Astfel, în seara de 13 ianuarie 1936, o sângeroasă încăierare s-a produs între două tabere din portul Constanța. Din ziarul „Dobrogea Jună” (numărul apărut o zi mai târziu) aflăm ce s-a întâmplat:

“La orele șapte seara se aflau chefuind în cârciuma Grivița din strada Ștefan cel Mare mai mulți muncitori din port împreună cu vătaful Fănică Portofel. Când cheful era în toi au intrat în cârciumă 30 de muncitori cari au voit să ocupe mesele rămase libere. Cum cei sosiți făceau parte din altă tabără muncitorească s-au luat imediat la ceartă, care a degenerat într-o încăerare sângeroasă. În timpul încăerării muncitorii au scos cuțitele și revolverele, făcând uz de ele. Au fost răniți grav mai mulți muuncitori din ambele  tabere iar geamurile și ușile localului au fost făcute țăndări. Poliția fiind înștiințată s-a transportat imediat la fața locului dl. comisar Zahiv, șeful poliției judiciare, împreună cu un mare număr de agenți și gardieni, cari au operat peste 30 de arestări.”

Astfel de incidente, mai mult sau mai puțin grave, între grupuri de muncitori din port, nu erau o raritate în perioada interbelică. Însă răfuiala din 13 ianuarie 1936 s-a evidențiat negativ prin numărul mare de protagoniști și prin modul violent în care s-a desfășurat. Nu știm dacă cineva și-a pierdut viața în urma rănilor, însă cu siguranță principalii vinovați au fost deferiți instanței de judecată și pedepsiți pe măsură.

O explicație a conflictelor între muncitori ar putea fi aceea că, uneori, firmele din port angajau mână de lucru nouă și mai ieftină, evitând să apeleze la lucrătorii vechi, conștienți de drepturile ce li se cuveneau. Astfel de cazuri au fost frecvente în perioada interbelică. Spre exemplu, tot într-o zi de 13 ianuarie dar cu 11 ani în urmă, în 1925, ziarul „Dacia” scria că Ministerul Muncii a demarat o anchetă în port. Se consemnează: “o reclamație adresată de către sindicatul muncitoresc arată că, contrar legii, în rândurile muncitorilor din port s-au strecurat o mulțime de indivizi de altă meserie, cari prin concurența ce o fac, pun pe adevărații muncitori din port, în imposibilitatea de a-și câștiga existența“. Știm că în acest caz din 1925 ancheta a fost demarată dar, din păcate, nu am reușit să aflăm (încă) rezultatele sale. Portul, plămânul orașului și al României Mari, aducea venituri deosebite, dar și probleme de tot felul, de la conflicte muncitorești la infracțiuni grave, precum contrabandă, trafic și alte fapte penale. Dar despre toate acestea vom vorbi, la momentul potrivit, în alte episoade…

Reclama zilei – La farmacia Ioan Berberianu din Constanța se găsesc de vânzare Aparate de dezinfectare prin formol cu prețurile aproape de ale fabricei. Ape minerale streine și indigene din 1898 – Apă de Breaza, Bourboule, Căciulata Ems, Evian, Guber Quelle, Huniady Ianoș, Karlsbad, Slănic, Oreza, Vals Vichy Grande, Gritie, etc plus un mare depozit de specialități streine și indigene (1899).

Tărâmul dintre Dunăre și Mare a fost și este patria multiculturalității, locul în care au conviețuit în pace, secole de-a rândul, oameni de numeroase și diverse etnii și confesiuni religioase. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Dobrogea era pentru mulți un tărâm încă învăluit de mister, despre care nu se cunoașteau foarte multe. Cineva a vrut însă să arate lumii cum este cu adevărat Dobrogea, cine sunt locuitorii ei. Acel cineva a fost Anatole Magrin (1858-1928), primul mare fotograf al provinciei și al Constanței, francez prin naștere, dar român prin devenire. Moștenirea lăsată de el surprinde și astăzi prin complexitate, pasiune și talent, el având o contribuție deosebită la dezvoltarea și imaginea regiunii și a orașului nostru.

Pe data de 12 ianuarie 1928, Magrin a încetat din viață la Constanța, orașul în care a trăit 50 de ani, unde s-a căsătorit și a avut cinci copii. A iubit urbea cu o pasiune extraordinară, ori acest lucru se reflectă și astăzi în fotografiile sale, fie că sunt acestea portrete sau imagini cu locurile din oraș. Stabilit la Constanța chiar în 1878, anul instaurării administrației românești, el a fost un antreprenor de succes și un filantrop. S-a îndrăgostit iremediabil de aceste locuri, și-a deschis imediat un prim atelier (pe strada Traian), iar de-a lungul deceniilor a avut mai multe case în zona peninsulară. A fost pe rând vice-consul onorific al Franței (din 1882), apoi consul onorific și chiar în exercițiu, ajutând astfel la relațiile Constanței cu lumea Hexagonului. Pentru aportul său, Magrin a fost decorat cu diverse distincții de către regii României, Carol I și apoi Ferdinand.

A fost cumnatul medicului britanic Abraham Irwin Bolton, un doctor deosebit de respectat în oraș care, la rândul său, a devenit fiu al Constanței, care i-a fost a doua casă. Decesul lui Anatole Magrin a fost deplâns de întreaga localitate, iar marele pionier al fotografiei a fost înmormântat în parcela franceză a actualului Cimitir Central. În prezent, un cenotaf (mormânt simbolic) al său se află în curtea Catedralei romano-catolice Sfântul Anton de Padova de pe strada Nicolae Titulescu.

Alte evenimente

Pe data de 12 ianuarie 1932, mai mulți constănțeni și câțiva ofițeri cantonați în orașul lui Ovidius au fost implicați într-un eveniment inedit pentru acele timpuri: un duel! Bibliograful Ionel Alexe (Biblioteca Județeană I.N. Roman Constanța) a cercetat cazul și ne-a oferit detalii. Astfel, duelul a avut loc în Pădurea Murfatlar și i-a avut ca principali protagoniști pe sublocotenentul O. Pița de la Regimentul 34 Infranterie și civilul M. Angelescu, fiecare dintre aceștia având câte doi adjuncți, ofițerii Popa și Dobrescu, respectiv avocatul Dan Alecu și inginerul Gheorghiu. A existat și un conducător al duelului, locotenent-colonelul Cârjan, și au fost prezenți și doi medici, Torosian și Holban, pregătiți să intervină. Cauza duelului nu se mai cunoaște. Se știe că cei doi au schimbat inițial câte un foc de pistol, apoi, conform regulilor, încă câte unul. Nu a fost nimeni rănit, amândoi și-au spălat onoarea, iar conflictul a fost închis.

Reclama zilei – Program nou la Cabaretul Britania (Paradisul Constanței). De remarcat, pentru prima oară în Constanța: Duo Helios, dansatori caucazieni, orchestra rusă de balalaice, Domnișoarele Lisse D’Ivan, Renne, Madra, Jaqueline de la Varuna și Lola Czemy Subretta – chanteuze franceze de la Teatrul Alhambra din București, profesor Harold & Garden duett monden de la Paris, Eljvounne& Robert – american step dancers, Duetul Arizona – simplaticul publicului constănțean (1926).

Mențiune – Cabaretul variete Britania a fost creat în 1909 de antreprenorul Mișu Georgescu și a funcționat pe strada Nicolae Titulescu (fostă Lascăr Catargiu), nr.7, vizavi de Casa cu Lei, dar pe partea cu Hotel Intim.

În primele decade ale secolului XX, dreptul la vot era unul inaccesibil femeilor din Europa. Finlanda a spart gheața în 1907, urmată de Norvegia (1913) și Marea Britanie (1918), iar Germania, Polonia, Austria și Olanda au făcut și ele acest pas în 1920. În România, Legea din 1925 privind unificarea administrativă a prevăzut cooptarea femeilor în consiliile comunale, iar în 1929, femeile au obținut dreptul de vot în alegerile locale. Au putut să meargă pentru întâia dată la urne la alegerile din 5 februarie 1930.

Pe 11 ianuarie 1930, Prefectura județului Constanța a afișat ordonanța Președinției Consiliului de Miniștri privind organizarea alegerilor județene și în care se menționau următoarele:

“Au drept la vot toți alegătorii bărbați și femei înscriși pe noile liste electorale… Votarea va începe la 8, până la 17.00 cu întrerupere de două ore în timpul mesei… Se poate prelungi până la ora 22.00…”. Nu toate femeile Constanței puteau vota, ci doar cele cu un anumit statut, cu studii și plătitoare de cens, înscrise deja pe listele de votanți, aspecte ce făceau ca dreptul la vot să fie parțial accesibil. Era totuși o victorie. Aflăm din ziarul Dacia următoarele date: “După ultima statistică a Primăriei municipiului, rezultă că în cursul anului 1929, pentru alegerile la comună (n.n. – comuna urbană Constanța), s-au înscris 7856 votanți și votante. La Cameră și Senat numărul total se citează la 7111”.

Dreptul femeilor la vot era însă contestat de mulți bărbați. 

Tot pe 11 ianuarie 1930, în ziarul Dacia, apărea articolul Primii Pași, semnat de avocat Emilia Armașu, în care erau consemnate detalii privind atmosfera dinaintea alegerilor:

“În alegerile comunale și județene ce vor avea loc în curând vor participa și femeile. Pentru prima dată femeile din România vor vota… E un moment solemn și plin de răspundere, căci greșelile ce le vom face ne vor atinge demnitatea noastră, ne vor pune într-o lumină proastă față de femeile din străinătate care sunt mai bine pregătite pentru viața cetățenească. Avem răspundere față de generațiile viitoare de femei, de copiii noștri și față de țară. Toată lumea se aștepta ca odată cu admiterea femeilor în viața politică să se dea loc la scene lamentabile de dezordine și ridicol. Spre dezamăgirea amatorilor, femeile cu drept de vot s-au înscris în liniște și vor vota la fel. Celor ce ne-au cunoscut prea puțin le spunem că suntem departe de a furniza material revistelor umoristice, că vom păși pragul localului de vot convinse de rolul nostru util și că prin atitudinea noastră demnă și hotărâtă se va schimba în bine mentalitatea alegerilor. Totuși… la unele alegătoare se observă o oarecare timiditate, stau la îndoială dacă să se înscrie într-un partid politic sau nu, dacă să participe acum la alegeri sau să aștepte o altă sesiune. Aceasta le onorează, căci ele dovedesc că chibzuiesc înainte de a face primii pași”.

Alegerile din 1930 au reprezentat un pas important pentru femeile orașului Constanța. În 1938, noua Constituție a României avea să ofere dreptul la vot tuturor femeilor care împliniseră 30 de ani. Acesta a fost un pas înainte, iar aceste exemple ne arată cât de dificil a fost drumul către obținerea unui drept pe care, astăzi, nu îl prețuim întotdeauna așa cum se cuvine.

Reclama zilei – Vizitați vechiul și cunoscutul atelier fotografic Foto Grand B Holștein care execută orice fotografie, cărți poștale Platin, Sepi – culori și mărimi naturale, după orice fotografie veche.

– Din inițiativa domnului prefect Luca Ionescu, secondat cu cea mai mare stăruință de dl.Bănescu, inginerul județului, s-au strâns prin subscripție publică o sumă de lei care a fost împărțită pe timpul sărbătorilor la o sumă de familii sărace din oraș, sumele distribuite prin diverși șefi de servicii variind între 5-20 de lei. Au mai distribuit ajutoare la sărăcime, ca în toți anii, Societatea Francmasonilor, peste 700 de lei și Societatea Românilor Macedo-Albanezi, înființată abia acum câteva luni prin zelosul român dl. Petru Vulcan și distinsul filantrop, dl.Tănasă G. Dabo (ziarul Constanța, 1898).

– Pe 10 ianuarie 1926, ziarul Dacia a publicat articolul Bilanțul Constanței. Redăm un amplu fragment: “După statistica încheiată la finele recensământului din  1921 – ultimul din zilele noastre, Constanța ar fi locuită de 65-70.000 de locuitori. Dacă ținem însă seama de numărul mare de muncitori și meseriași ce s-au stabilit aci în ultimii patru ani, trebuie să socotim această cifră cu mult depășită. După o apreciere sumară, consultând și registrele biroului populației, credem a știi că orașul nostru e locuit de aproximativ 80.000. În anul 1925 au fost 990 născuți…709 decese.. numărul căsătoriilor extrem de redus…50 de divorțuri… Prostituția și adulterul stau pe roze, dacă se poate spune astfel”.

– Doamna Elisabeta Dordea din Bulevardul Regina Maria no.3 a reclamat pe un chiriaș al său, anume Ion Frunză, care a dispărut astă-noapte furând bijuterii de mare valoare și suma de 20.000 de lei (Dobrogea Jună, 1930)

– La inspectoratul muncii s-a prezentat azi dimineață o delegație de lucrători brutari cerând a se lua măsuri contra patronilor abuzivi care nu respectă prevederile legii repausului duminical. Ca o urmare a acestei declarații din partea autorității sesizate s-a provocat o anchetă, pentru punerea la punct a acestei chestiuni (Dobrogea Jună, 1930)

– În seara de 10 ianuarie 1930 a încetat din viață Ștefan Iorgulescu, fost judecător al ocolului urban Constanța, cu grad de consilier de curte de apel, unul din cei mai vechi magistrați constănțeni. Judecător corect, cetățean onest, Ștefan Iorgulescu lasă regrete unanime în rândurile acelora cari l-au cunoscut (Dobrogea Jună, 1930)

Reclama zilei – Ceasornicăria Hagi P. Șapira, Str. Carol 22 – Anunț prin aceasta că mi-au sosit mărfurile cumpărate cu ocazia voiajului făcut în străinătate. Cadouri pentru logodne și nunți. Ceasornice, inele, cercei, brățări, broșe, pandantive, service de ceai, cafea și liquere, fructiere, bomboniere, tacâmuri de masă, deșteptătoare, pendule și tot felul de ceasuri de perete. Verighete de logodnă. Ochelari de toate felurile. Profitați de prețurile reduse și vizitați cu toții Magazinul Șapira. Cereți Catalogul care se trimite gratis și franco.

Oraș cu o existență de două milenii și jumătate, Constanța are o moștenire istorică deosebită. Încă de la finele secolului al XIX-lea, imediat după instaurarea administrației românești, autoritățile locale au înființat un muzeu de arheologie în care au fost expuse vestigii deosebite, grecești și romane, descoperite pe raza localității. Inițial un muzeu local, acesta a devenit, în anul 1935, un muzeu regional, aflat în grija Primăriei, și a funcționat în aripa stângă a Palatului Comunal (actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța), din Piața Ovidiu nr.12.

Pe 9 ianuarie 1937, în ziarul „Dobrogea Jună” a apărut articolul intitulat Reorganizarea Muzeului Regional al Dobrogei, din care redăm un fragment:

“Muzeul Regional al Dobrogei, înființat de câțiva ani din inițiativa și prin munca depusă de dl. prof. univ. Constantin Brătescu și căruia i s-a destinat aripa dreaptă a palatului municipal, este în prezent în curs de organizare. Dl. Ion Micu, conservatorul muzeului, lucrează la aranjarea pieselor de care dispune precum și la arangiarea din județ a tuturor rămășițelor istorice, descoperite în urma săpăturilor ce s-au făcut în cursul anului trecut. Pe lângă secțiunea arheologică a muzeului, dl. Micu se străduiește și la aranjarea unei secțiuni etnografice aparte la care vor fi expuse, pe lângă piesele de care dispune în prezent muzeul, și altele care vor fi strânse în cursul acestei primăveri”.

Mai multe detalii despre această reorganizare ne parvin, decenii mai târziu, de la conservatorul Ioan Micu, cel care a publicat în Revista Pontica nr.12 (anul 1972) articolul științific Din trecutul muzeului de istorie națională și arheologie Constanța (1935-1948). Astfel, am aflat că Micu a fost elev al profesorului de epigrafie  Grigore Florescu, a săpat cu acesta la Capidava și Valu lui Traian și a fost angajat al muzeului regional din Constanța în vara anului 1935, an în care instituția a fost deschisă publicului larg. În anul 1937, la câteva luni după apariția articolului de mai sus, Micu semna și ghidul Călăuza vizitatorului în Muzeul Regional al Dobrogei, lucrare tiparită în 2.000 de exemplare. Muzeul Regional ce funcționa în primărie avea exponate aflate în lapidarium și în trei încăperi, iar expoziția era împărțită în cinci mari secțiuni:

1. Preistorie, paleolitic și neolitic;

2. Colonizarea greacă din Pontul Stâng;

 3. Romanii între Dunăre și Mare;

 4. Evul Mediu pe meleaguri dobrogene (dominația romană,  bizantină și otomană);

5. Dobrogea între 1878 și zilele noastre.

Pe lângă acestea, muzeul regional avea și o secțiune de geologie și zoologie. În 1938, muzeul regional a fost mutat într-o clădire de pe strada Ovidiu (ulterior demolată) și apoi în alte sedii, mai mult sau mai puțin potrivite.

În a doua jumătate a anilor 30, Muzeul Regional a fost vizitat de mai multe personalități: viitorul rege al Suediei, Gustav al VI-lea Adolf, arhitecții italieni Silvio Ferri și Giuseppe Lugli, profesorul emerit Charles Upton Clark și de scriitorii Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu, Tudor Vianu și de arheologul Paul Nicorescu.

Pe data de 9 ianuarie 1935, în sala mare a Regimentului 9 Călărași din Constanța a avut loc festivitatea de aniversare a Alteței Sale, regina Mărioara a Iugoslaviei (fiica reginei Maria și a răposatului rege Ferdinand). Văduvă după ce, cu un an înainte, soțul său, regele Alexandru, a fost asasinat la Marsilia, Mărioara a rămas regina mamă a Iugoslaviei, iar pe tronul acestei țări s-a urcat fiul ei minor, regele Petru al II-lea. Regina Mărioara (poreclită și Mignon) era născută pe 6 ianuarie, dar a fost sărbătorită de militarii din Constanța trei zile mai târziu, cu ocazia venirii în oraș a atașatului militar al Iugoslaviei la București, colonelul sârb Marko Bary.

Regimentul de cavalerie din Constanța s-a distins prin eroism în timpul Primului Război Mondial, iar regina Mărioara a fost desemnată patroana și proprietara acestei unități militare, care anual îi celebra aniversarea prin ceremonii solemne.

Reclama zilei – Piane și pianine, mărcile cele mai renumite. Gramofoane și gramole originale, His Master’s Voice, Columbia și Odeon. Mare repertoriu de plăci cu imprimările cele mai noi. Cel mai vechi și mai bine asortat magazin cu instrumente, note și accesorii muzicale. Magazinul Limbidi, str. Carol no.33. (1929)

Vasul de pasageri Dacia a fost unul dintre vapoarele comerciale ale Serviciului Maritim Român (SMR), construit în șantierul naval Saint Nazaire, situat în vestul Franței, pe țărmul Atlanticului. Prima sa călătorie a avut loc în anul 1907 pe ruta Constanța – Constantinopol – Pireu – Alexandria (Egipt). A continuat rutele din Mediterana până la izbucnirea Primului Război Mondial, când a fost transformat în crucișător auxiliar și preluat forțat de armata imperială rusă. După încheierea conflagrației mondiale, în 1918, vasul a fost returnat României și a reintrat în serviciul SMR.

Pe data de 8 ianuarie 1924, vaporul Dacia a fost scena unui accident grav, ale cărui detalii au fost publicate în ediția din ziua următoare a ziarului constănțean „Dacia” (!) sub titlul Vaporul Dacia, distrus de incendiu Pagube de peste 50 de milioane lei – Arși de vii!. Nava pasager venise la Constanța de doar câteva zile, după ce fusese supusă, timp îndelungat, unor reparații în șantierul Fernik din Galați. Reparațiile costaseră peste 30 de milioane de lei. Gazetarii Constanței au scris următoarele: “Flăcările au izbucnit cu violență din cabina intendentului Zaharia și s-au propagat cu repeziciune pe întreg bordul vasului. Camerierul Anghel și soția acestuia, Iuliana, știind că intendentul venise cu puțin timp înainte din oraș, se repeziră spre cabina acestuia. Din mijlocul flăcărilor însă ei nu au mai auzit decât gemete ceea ce denotă că nefericitul intendent și-a găsit moartea. Marinarul Selejan Pavel, strecurându-se în mijlocul flăcărilor pentru a salva de asemenea pe intendent, a dispărut. Se crede că și acesta a fost carbonizat…”.

Focul s-a extins rapid și a distrus cabinele de clasa I, restaurantul, comanda vasului și camera hărților. Autoritățile au intervenit prompt, iar echipe de pompieri civili și militari, precum și de grăniceri, au acționat alături de șalupa de incendiu a portului și de remorcherul Julieta. La fața locului au sosit numeroși oficiali, membri ai administrației, ai parchetului și ai poliției, care au declanșat o anchetă. S-a aflat că intendentul Zaharia se întorsese foarte beat din oraș și aprinsese o lumânare care, odată căzută, a provocat incendiul. A fost arestat marinarul Radu, acuzat de rea credință, căci, fiind de serviciu, declarase că nu-l văzuse pe Zaharia urcând la bord.

Au fost evaluate toate pagubele: „În afară de puntea consumată de incendiu vasul Dacia mai prezintă grave avarii din pricina spărturilor ce i s-au făcut cu ocazia localizării focului. Cu aproximație se evaluează pagubele la 50 de milioane de lei” (Dacia, 9 ianuarie 1924).

Incendiul și dubla tragedie au făcut ca Dacia să fie la un pas de a-și încheia povestea. Uimitor însă, vasul a fost salvat, reparat și repus pe linia de plutire în decembrie 1925. A navigat iar în Mediterana până în 1927, când potrivit surselor, a fost iar victima unui incendiu. A revenit pe mare în 1930, total refăcut și și-a continuat serviciul până la începutul celui de Al Doilea Război Mondial. În 1941 a fost rechiziționat de armată, transformat în Piuitor de Mine, iar după trei ani a fost confiscat de Marina Sovietică. Pe 10 octombrie 1944 s-a scufundat lângă coasta Caucazului, după ce a lovit o mină germană. Astfel s-a încheiat povestea sa de aproape patru decenii…

Reclama zilei – Magazinul cu încălțăminte pentru Bărbați, Dame și Copii “La Țăranu” – strada Carol no. 93 – A adus în vederea sezonului de iarnă un mare asortiment de Șoșoni și Galoși din renumita fabrică Hutchinson (1850) – Prețuri avantajoase. (1925).

Mențiune – Hiram Hutchinson (1808-1869), om de afaceri american mutat în Franța și specializat în încălțăminte de cauciuc. Firma creată de el există și astăzi.

Pe raza municipiului Constanța au funcționat în perioada interbelică numeroase cinematografe precum Arena Grand, Trianon, Regal, Elita, Popular, pentru a pomeni doar de cele câteva aflate în zona Peninsulei. În anii 20 pe ecrane rulau filme mute iar între pauzele acestora aveau loc alte reprezentări artistice, recitaluri, reviste și momente comice. Pe data de 7 ianuarie 1929, la Cinema Regal Palat (viitorul Popular), de pe strada Carol nr. 50, începea o serie de reprezentații “splendide”, filme celebre care urmau să îi țină ocupați pe constănțeni de-a lungul unei întregi săptămâni. Ziarul Dobrogea Jună menționa că ciclul de proiecții începea de Sfântul Ion “cu grandioasa înscenare din 1001 nopți, Tainele Orientului, prelucrarea descrierei Șeherezada, cu magnificii interpreți Ivan Petrovich, Marcella Albani și N. Kolin, cari în cele 11 acte (o singură serie) au creațiuni ce i-au consfințit între primii ași, iubiți și căutați în toată lumea. Se recomandă intelectualilor și tuturor iubitorilor de frumos să nu lipsească de la rularea acestui mare film”. Secrets of Orient (numele real) era un film nou, apărut în 1928, o super-producție franco-germană filmată la Berlin, Nisa și în Tunisia. Starul sârb Ivan Petrovich a fost primul actor din fosta Iugoslavie care a avut o carieră internațională de succes, el lucrând în mai multe țări și chiar în producții de la Hollywood. Partenera sa din film, italianca Marcella Albani a fost la rândul său o mare stea a cinema-ului european al anilor 20.

Tot pe 7 ianuarie, dar în 1927 aflăm că la Biserica Metamorphosis a avut loc o slujbă religioasă ținută de episcopul Constanței, Gherontie. După încheirea acesteia la Consulatul General al Greciei a avut loc o recepție iar consulul elen Jean Frydas a fost felicitat cu ocazia onomasticii. Episcopul Gherontie a adus elogii bisericii eline care “a fost cel mai mare far al creștinismului în Orient, în primele începuturi ale sale”. Consulul Frydas i-a mulțumit episcopului pentru “protegiuirea acordată bisericii eline din Dobrogea, cât și pentru părinteasca ocrotire ce înaltul prelat o acordă credincioșilor greci” (Ziarul Dacia).

Tot pe 7 ianuarie 1927 la Constanța era în plină desfășurare un eveniment sportiv deosebit, un campionat internațional de lupte greco-romane, disciplină olimpică foarte populară la nivel mondial. Competiția începuse joi și avea să se încheie pe 8 ianuarie. Confruntările se desfășurau în uriașul cort al Circului Royal, aflat într-un turneu prin marile orașe ale țării. Participau sportivi străini precum bulgarul Ivan Staveff  și sârbii Petre Lurici și Petr Ivanovici, precum și românii Ion Stroescu și Jean Kirtop (Chirtop). Pe 7 ianuarie Chirtop l-a învins pe Staveff, printr-un tur de cap, la finele unei lupte de 24 de minute și a devenit favorit la câștigarea trofeului pus în joc. În istoria sportului românesc, Chirtop este și astăzi considerat un pionier al luptelor greco-romane și al halterofiliei naționale.

Reclama zilei – Saloanele Hotelului Regina – Școala de dans a profesorului Ionel Mărescu, Singurul Local de dans al elitei constănțene. Marți, Joi și Duminică – Matineuri dansante până la ora 9 – Curs special pentru copii de la 5 ani! Mari reduceri de prețuri pentru domnii ofițeri. Se predau și cursuri separate. Nota Bene: Domnișoarele neînsoțite de familii nu sunt admise!

Mențiune – Regina este vechiul nume al Hotelului Intim. A fost construit la începutul secolului XX și inaugurat în 1906, proprietari fiind frații Târpă. Hotelul Regina a fost ridicat pe locul în care, în trecut, existase Hotel D Angleterre, unde în iunie 1882 se cazase poetul Mihai Eminescu. Numele de Regina a fost înlocuit de către comuniști, ei preferând denumirea de Intim, pusă după un cerc literar ce funcționase aici timp de două decenii.

Una dintre cele mai importante sărbători legale din România este și astăzi Boboteaza, care celebrează Epifania (Arătarea Domnului), momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. Și în urmă cu un veac, pe 6 ianuarie, această sărbătoare era ținută cu sfințenie în întreaga Românie și, bineînțeles, la Constanța. Cu o zi înainte, de Ajun (5 ianuarie) credincioșii țineau post pentru ca a doua zi să poată primi cum se cuvine apa sfințită – Agheasma Mare. Ca și astăzi, în Ajun, preoții mergeau din casă în casă iar enoriașii ortodocși sărutau icoana cu botezul Domnului. Pe 6 ianuarie avea loc sărbătoarea propriu-zisă, prilej pentru organizarea mai multor evenimente religioase și tradiționale.

Un astfel de exemplu este serbarea Bobotezei din 6 ianuarie 1929, organizată de Primăria Municipiului Constanța, la acea vreme condusă de către Francisc Sachetti, politician țărănist, comerciant și jurnalist de etnie italiană, fost prefect al județului (ianuarie – martie 1920) și mulți ani consilier comunal. Fiu de cioplitor în piatră, Sachetti s-a născut la Topalu, în 1874, și până la intrarea sa în politică se remarcase ca un foarte bun organizator atunci când deținuse funcția de director al Fabricii belgiene de Ciment din  Cernavodă. Aici, a fost iubit și respectat de angajați, cărora le oferea gratuit materiale de construcție pentru case, precum și sfaturi utile privind înființarea de micro-ferme și cooperative agricole.

Serbarea de Bobotează a început la ora 9.30 când la Catedrala Episcopală s-a oficiat Sfânta Liturghie, în prezența autorităților locale, a unor invitați din capitală și a numeroși cetățeni. După slujbă, participanții s-au deplasat pe Bulevardul de Jos, astăzi Faleza Cazinoului, la acea vreme numit și Bulevardul General Averescu. Această artere aflată la nivelul Cazinoului Municipal era numită și De Jos, pentru a nu fi confundată cu celălalt bulevard paralel, Regina Elisabeta.

Cortegiul religios s-a oprit lângă micul golf de lângă Cazino, unde episcopul Gherontie a procedat la Sfințirea Apelor. Civilii, dar și numeroși soldați prezenți au ocupat ambele bulevarde și parcul ce le despărțea. Episcopul a aruncat în ape Sfânta Cruce iar fanfara a intonat imnul național, Trăiască Regele (oficial între 1881 și 1947), după care au fost trase salve de tun. A urmat parada militară, trupele defilând prin fața tribunei oficiale amplasată în dreptul Cazinoului.

Sărbătoarea de Bobotează de la Constanța, din 6 ianuarie 1929, a fost una impresionantă, așa cum merita un oraș balnear în maximă dezvoltare și care ajunsese să aibă o populație de 63.000 de locuitori.

Un aspect interesant: 6 ianuarie 1929 a picat într-o Duminică. Cei care ar fi vrut să meargă pe la magazine imediat după ceremonia religioasă de la Cazino nu ar fi avut prea multe variante, în sensul că era în vigoare Legea pentru reglementarea Repausului Duminical și a sărbătorilor legale, normă emisă în 1925. Astfel, erau închise majoritatea prăvăliilor. Erau deschise toată ziua cofetăriile – în înțelesul strict la cuvântului, bufetul de la gară, agențiile pentru vânzări de bilete de tren și vapoare. Restaurantele și hanurile erau și ele deschise însă nu aveau dreptul de a servi băutură decât în timpul prânzului și al cinei, în anumite intervale orare. De asemenea, erau deschise cafenelele, plăcintăriile și ceainăriile care nu serveau băuturi alcoolice, chioșcurile de jurnale, expozițiile și atelierele fotografice. Măcelăriile, mezelăriile, brutăriile, zarzavageriile și pescăriile au fost deschise doar de la 7 până la orele 10 dimineață.

Legea din 1925 a îmbunătățit și completat norme mai vechi ale repausului duminical și anume cele emise în 1897 și în 1910. Pentru unii era o zi destul de tristă. Însuși marele Caragiale spunea: N-am văzut ceva mai urât pe lume decât un oraș mare în zilele de repaus dominical. Ce somn… Peste tot închis! Să vrei să te spânzuri și n-ai de unde să cumperi un ștreang!

Mai trebuie să spunem că cei care au participat la Sfințirea Apelor pe 6 ianuarie 1929 au dat dovadă de curaj și s-au îmbrăcat gros pentru că a fost o zi mohorâtă. Mult mai greu a fost însă pentru cei aflați pe mare, pentru că au avut parte de o ceață foarte deasă și de hulă. Vasul Principesa Maria, din cadrul Serviciului Maritim Român (SMR) a plecat de la Constantinopol și s-a  rătăcit în zona Capului Caliacra, unde a fost la un pas de a eșua în apă puțin adâncă. A reușit să se refugieze în larg, unde a ancorat pentru zece ore. Abia a doua zi a pornit iar la drum și a ajuns în Portul Constanța la ora 13.00. Un alt vas, Campidoglio, al agenției Lloyd Triestino, aflat în drum spre Odessa a sosit în Portul Constanța cu o întârziere de peste șase ore. Unele vase aflate pe Marea Neagră au suferit și defecțiuni dar nu s-au înregistrat decât pagube materiale și deloc victime umane.

Reclama zilei – „Stop la Bodega și Restaurantul Jubileu, strada Carol 47, peste drum de Poștă. A adus un transport de vinuri speciale de Odobești și Streine – Bufet asortat – Mâncăruri calde și reci la orice oră din zi și din noapte” (1927; a picat într-o zi de joi).

(Mențiune – În anii 20 Jubileu a fost un restaurant de categoria I, situat pe str. Carol (astăzi Bd. Tomis), vizavi de Poșta Veche, actualul Muzeu de Artă Populară și fost sediu de primărie în perioada 1896-1906. Prețuri de cat.I: cotlet de porc -22 lei, șnițel vienez – 20 lei, chiftele prăjite – 10 lei, mici – 4 lei bucata, șalău rasol – 18 lei, crap prăjit -14 lei, guvid prăjit – 14 lei, ciorbă de crap – 8 lei, supă de fasole – 5 lei).

Apa potabilă a fost întotdeauna o problemă la Constanța, de-a lungul veacurilor. Exilatul poet latin  Publius Ovidius Naso se plângea de calitatea ei și vorbea despre dificultatea de a procura apă cu adevărat bună de băut. Se întâmpla așadar în sec.I d.H, în vechea cetate a Tomisului și situația a dăinuit și în epocile viitoare. Este drept că, la un moment dat, romanii au construit apeducte și au reușit să rezolve, pentru un timp, problema aprovizionării. După perioada romano-bizantină, sursele istorice medievale vorbesc puțin despre Constanția sau Constantiniana, noul nume al așezării. Se știe însă că în timpul stăpânirii otomane (1418/1421 – 1878), problema apei a devenit din nou stringentă. Nici în epoca modernă situația nu a fost remediată total.

Redăm mai jos fragmente dintr-un articol apărut pe 5 ianuarie 1895 în ziarul Aurora, material care reflectă situația existentă:

“Chestiunea apei, am mai zis, este una din principale și vitale chestiuni ale orașului Constanța care ar trebui să preocupe nu numai pe autorități, dar și pe fiecare locuitor în special. Populațiunea din Constanța, în lipsă de apă bună, își procură apa din puțurile de la Anadolchioi, de la Ceșmea și de la puțurile particulare din oraș. Toate aceste ape sunt rele pentru faptul că nu sunt păzite regule de higienă pentru ele…”

Cișmeaua menționată în articol este Cișmeaua Otomană, monument istoric ce există și astăzi, la intersecția străzilor Bd. Tomis colț cu Aurel Vlaicu, un obiectiv aflat în proprietatea RAJA. În zona aceasta au existat mereu surse de apă potabilă de bună calitate însă Cișmeaua a fost construită efectiv în anul 1864, în timpul sultanului Abdul Aziz (1861-1876). Un conducător reformator, acesta a mai rămas în istoria Constanței (numită până în 1878 Kiustenge) prin două realizări: în timpul său au fost ridicate Geamia Hunchiar (1867) și Biserica Greacă Methamorphosis (sfințită în 1868), primul lăcaș de cult creștin din localitate. Trebuie menționat că în 1895, Cișmeaua Otomană se afla la o distanță de peste 5 km de orașul Constanța.

“… Apa de la Ceșmea, deși vine de la niște surse bune, totuși, în calea ei, pe o distanță de vreun km, trece prin locuri mlăștinoase, conductele nu sunt bune și apa infectă și plină de microbi se strecoară în conductă și o contaminează iar oamenii o beau de bună…”. Nici celelalte două surse de apă, nu sunt recomandate: cea din puțurile din Anadolchioi (sat la acea vreme) este infectată pentru că fântânile stau deschise și “sunt expuse la necurățenii ridicate de vânturi”, iar cea din oraș (puțurile de pe strada Mangaliei) este extrasă de particulari cu mori de vânt dar depozitată în condiții total neigienice.

Dincolo de originea apei și de modul de captare a acesteia, gazetarii trag un semnal de alarmă și în ceea ce privește transportul și specula. Astfel, ei îi atacă pe sacagii care aduc apa în centrul orașului:

“Sacagii cari transportă apa clienților din oraș, pe lângă că au niște butoaie infecte de ți-e scârbă să bei din ele, încă sunt și așa de mici încât abia conține opt-zece căldări de apă și pentru aceea pretinde 30-50 de bani pentru o saca din oraș, 60-90 de bani pentru cea din Anadolchioi și un 1 leu și 50 de bani, chiar 2 lei, pentru o saca de la Ceșmea. Și când te gândești că totuși te trag pe sfoară aducându-ți în loc de apă de la Anadolchioi apă de la puțurile din oraș cu drept cuvânt te cuprinde indignarea… Nu mai vorbim că de cele mai multe ori sacalele sunt pe jumătate goale…Cu această ocaziune atragem atențiunea autorităților competenteasupra acestora… să ia cuvenitele măsuri de urgență… încât apa să devină mai puțin vătămătoare. Iar în privința sacagiilor, aceștia să fie obligați a avea butoaie mai mari, mai curate, sau să reducă  prețul și dacă se poate, să se pună chiar preț fix, ca la pâine, căci și acesta este un articol indispensabil pentru existență!”

Evident, problema apei potabile la Constanța nu s-a rezolvat în acel an și nici în deceniile următoare. Este drept însă că autoritățile au început să impună reguli dure de respectare a igienei și să prevadă sancțiuni drastice. Pe măsură ce orașul s-a dezvoltat, s-a mărit și s-a modernizat, autoritățile administrative și sanitare s-au asigurat ca apa să fie de bună calitate, pentru a se evita izbucnirea unor epidemii. Schimbarea conductelor, instalarea utilităților aveau să transforme în bine orașul. Sacagiul a rămas mult timp o imagine pitorească a Constanței, o amintire a orașului cu iz oriental.

Reclama zilei –Societatea Vapoarelor Ellene de Navigațiune pe Mare N. Patrichios&Comp face cunoscut onor, public, că vapoarele sale fac curse regulate în fiecare săptămână, între Constanța și Constantinopol, și atât la ducere cât și la întoarcere ating porturile Varna și Burgas. Pe lângă pasagerii de clasa I și clasa III mai primesc și tot felul de mărfuri ca și animale, cu prețuri convenabile. Pentru orice informațiuni a se adresa la Agenția de la Portul Constanța la domnii Macri &Svoronos. (1895)

-Byron Steamship Company – Linie Regulată și rapidă Constanța – New York cu Megali Hellas, a sosit pe 3, pleacă pe 5 ianuarie – Vapor transatlantic – Vase acomodate cu tot confortul modern. Pentru bilete și informații M. Embiricos – str. Lascăr Catargi no.28. (1922)

(Mențiune – strada Lascăr Catargiu este actuala stradă Nicolae Titulescu, pe care se află monumente importante precum Casa cu Lei, Hotel Intim (fost Regina), Catedrala Catolică Sfântul Anton, Casa Embiricos (fosta companie de navigație). Casa Manicatide, etc.