Constanța, la începutul veacului XX, devenise un oraș foarte vizitat de către marii oameni de cultură ai României. Ion Luca Caragiale avea mulți prieteni în vechea urbe a Tomisului, iar unul dintre aceștia era inginerul Zossima, la care trăgea peste noapte de cele mai multe ori.

Într-o zi toridă de vară a anului 1902, scriitorul se plimba pe străduțele ce dădeau în Piața Ovidiu, printre tarabele și magazinele pestrițe, unde stăruiau încă farmecul și aromele Levantului și unde se vorbeau de-a valma toate limbile Dobrogei, de la româna celor mai mulți, la turcă, tătară, armeană, greacă sau evreiască…

S-a oprit în fața unui lustragiu bătrân, un tătar plin de ani și de nevoi, pe care îl mai salutase în diverse rânduri, în plimbările sale. Cu chef de glumă, cocoțat pe scăunelul moșneagului, Caragiale începu să își lanseze tirada de întrebări menite să îl încolțească și să îl pună în dificultate pe tătar, care răspundea, de fiecare dată, molcom, în româna sa cu accent specific:

„ – E frumos la voi, dar spune-mi Marea asta Neagră e mare, Osmane?

– E mare, bre boierule.

– Dar Dunărea asta, ce nu-i departe, e mare Osmane?

– E mare, bre.

– Păi stai că nu înțeleg. Dacă Marea e mare, cum să fie și Dunărea Mare? Care e mai mare și cum e Dunărea? Că Dunărea nu are cum să fie și Mare, și mare…”.

Derutat de schimbul de replici, neștiind ce să mai răspundă, bătrânul lustragiu tăcu dintr-o dată, își grăbi lucrul și după ce termină pantofii boierului, luă banii, își strânse scăunelul și se porni să plece acasă, după ce salută politicos. Făcu însă doar doi-trei pași, apoi se întoarse spre Caragiale și cu năduf și ironie, își zise ultima replică, punând punct discuției anterioare, într-un final:

„- Boierule, Marea e Mare, Dunărea e mare, dar și mata ești Mare… Pezevenghi!”

Osman plecă apoi aproape fugind, fără să mai aștepte vreo replică a scriitorului. Caragiale zâmbi amuzat, își aranjă mustața și porni spre casa Zossima, unde povesti, la prânz, fiecare replică purtată între el și bătrânul lustragiu Osman…

Reclama zilei – Afișe, Reclame, Liste de Masă și tot felul de imprimate artistic executate puteți găsi doar la Tipografia Dacia. (1932)

La 3 iunie 1939 s-a născut, în comuna bulgară Gargalâc, arheologul Mihai Bucovală (1939 – 2000), unul dintre veteranii mișcării arheologice și muzeistice din această parte de țară, după cum îl descria Zaharia Covacef în articolul omagial publicat în revista „Pontica”, volumul XXXII.

          Al patrulea copil al țăranului colonist Ion Bucovală, s-a mutat la Constanța împreună cu familia, în anul 1940. A urmat cursurile Liceului „Mircea cel Bătrân”, apoi pe cele ale Facultății de Istorie din cadrul Universității București, unde a optat pentru specializarea istorie veche și arheologie, efectuându-și practica pe șantierele de la Histria și Păcuiul lui Soare.

În anul 1963, imediat după terminarea facultății, a fost repartizat la Muzeul Regional al Dobrogei, devenit ulterior Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, instituție căreia i-a rămas dedicat timp de aproape patru decenii. A participat la organizarea și dezvoltarea colecțiilor muzeale și a contribuit esențial la cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului arheologic dobrogean. De numele său se leagă cercetări importante desfășurate la Tomis (inclusiv la Edificiul Roman cu Mozaic), Callatis, Carsium, Ostrov, Păcuiul lui Soare, iar din anul 1979, la Ovidiu, unde a fost descoperită prima fortăreață romano-bizantină de pe limes-ul vest-pontic.

În contextul studierii materialelor arheologice recuperate din necropole, a acordat un interes aparte materialului vitric, iar teza „Sticla de epocă romană în România”, elaborată sub îndrumarea științifică a academicianului Constantin Daicoviciu, i-a adus titlul de doctor în istorie, la 2 iunie 1977.

Activitatea de cercetare a lui Mihai Bucovală a fost variată, dar orientată cu precădere spre necropolele tomitane și sticlăria antică, cu precădere cea romană, iar studiile sistematice și aprofundate i-au adus afirmarea în lumea științifică din țară și de peste hotare.

Dintre lucrările științifice care poartă semnătura reputatului arheolog se impun a fi menționate „Necropolele elenistice la Tomis”, volum publicat în 1967 și „Vase antice de sticlă la Tomis”, apărut în 1968.

Cercetător exigent, pasionat și profund atașat de patrimoniul Dobrogei, Mihai Bucovală a lăsat în urmă o moștenire științifică de mare valoare.

Reclama zilei: „Cu începere de la 10 Mai s-a redeschis Terasa și Saloanele Cazinoului Comunal în fiecare seară Dans acompaniat de jazzul „Tivoli”. Intrare Liberă. Bufet bine asortat cu prețuri modeste”. (Dobrogea Jună, 1932)

Se cunoaște faptul că, în Antichitate, cei mici foloseau nucile sau alte fructe rotunde drept jucării, fie pentru a arunca la țintă, fie pentru a construi, similar modului în care copiii moderni folosesc bilele sau cuburile. În Roma antică, expresia „lasă-ți nucile” (nuces relinquere) era utilizată pentru a arăta faptul că cineva crește, își punea deoparte jucăriile și lasă în urmă copilăria.

Vârsta adultă la romani era considerată a fi de 12 ani pentru fete și de 14 ani pentru băieți, ceea ce coincidea și cu vârsta căsătoriei, deși logodna putea avea loc la vârste mai fragede. La pubertate, băieții treceau printr-un ritual care marca tranziția către vârsta adultă. Ceremonia avea un caracter simbolic și implica scoaterea medalionului de tip bulla și a tunicii pe care copilul le purtase în copilărie, urmată de îmbrăcarea unei toga bărbătească. Apoi, însoțit de părinți și de familia extinsă, tânărul le depunea în mod ceremonial pe altarul zeilor.

În general, se consideră că un ritual asemănător exista și în cazul fetelor, odată cu atingerea vârstei adulte. Acestea își depuneau păpușa preferată pe altarul zeilor casei la împlinirea vârstei de 12 ani sau înaintea căsătoriei legitime.

Și de aici încolo începea viața de adult!..

Reclama zilei: „Biciclete de curse Tour de France și de curse – la Zenith Yervant Beyazdjian – str. Ștefan cel Mare (Mangaliei) 48 – Constanța” (Dacia, 2 iunie 1928)

Suntem siguri că, de multe ori, ați auzit expresia „mamă este cea care te crește”, încetățenită, de altfel, în cultura noastră, însă cu siguranță că nu i-ați dat prea multă atenție. De Ziua Copilului, Muzeul de Arheologie și Istorie Națională dorește să vă reamintească faptul că toți copiii cresc cu dragoste și că cea mai mare iubire este cea purtată cei care ne dau viață și ne cresc și noi, copiii mici și mari, de ieri și de astăzi, le suntem recunoscători.

Vă propunem, așadar, o incursiune în lumea antică, prin intermediul unui cunoscut monument votiv, descoperit la Callatis și aflat în colecția Muzeului de Arheologie și Istorie Națională Constanța.

Pentru perioada antică, nu știm foarte multe despre relația dintre mame și copii, însă, cu siguranță, maternitatea era mai degrabă o activitate comună, iar mamele beneficiau de o rețea mai largă de sprijin din partea rudelor, a prietenelor de sex feminin sau a sclavilor casei. Familiile din clasa superioară aveau sclavi care contriuiau la îngrijirea și educația copiilor, iar grija pentru nou-născut sau pentru copilul mic era adesea delegată servitorilor ori sclavilor. Astfel, rutina primelor zile devenea un tipar în toate familiile. Copiii erau spălați, înfășați și apoi hrăniți la sân sau cu ajutorul unui recipient special, din ceramică sau sticlă, numit guttus, iar de la o anumită vârstă, erau hrăniți cu lingurița. Însă nu întotdeauna era posibil ca mama să-și alăpteze copilul. Pe de altă parte, în cazul femeilor din elita societății romane, eticheta impunea ca locul ei să fie luat de o sclavă sau de o femeie liberă angajată – doica de lapte ( nutrix, nutrices la plural) – care îl hrăna și îl îngrijea. Familiile care își permiteau această comoditate angajau, în mod ideal, o doică provenită din lumea greacă, tânără și cu un caracter bun. Caracterul doicii era foarte important, deoarece romanii credeau că acesta se transmite împreună cu laptele matern.

În casele romane, doica era una dintre cele mai prețuite persoane, având un loc important în economia relațiilor de familie. Chiar dacă era sclavă, recunoștința purtată de copilul pe care îl îngrijea o putea scoate din anonimat. Grăitor este un pasaj din opera scriitorului care spune în secolul I d.Chr, că „secundus est a matre nutricis dolor”, ceea ce se traduce prin: „durerea doicii este a doua doar după cea a mamei”.

De cele mai multe ori, relațiile dintre cei doi se încheiau doar odată cu marea trecere, iar numeroase exemplele de astfel de doici au devenit celebre datorită devotamentului lor. Un prim exemplu este Claudia Ecloge, o sclavă care a fost doica lui Lucius Domitius Ahenobarbus, sau așa cum îl cunoaște toată lumea, împăratul Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus. După sinuciderea acestuia, cele care s-au îngrijit de ridicarea corpului celui ajuns urât de toată lumea, de săvârșirea ritualurilor necesare și de așezarea cenușii lui în mormânt au fost doica sa și fosta iubită, Claudia Acte. Tot de la Roma se cunoaște și un altar funerar, datat în secolul al II-lea, care pomenește că cea pentru care este dedicat altarul este Volusia Tertulla, iar dedicantul și, prin urmare, persoana care a cumpărat monumentul este doica acesteia, Eutychia. Ea a așezat inscripția spre amintirea cele mai dulci fetițe. Volusia a murit la o vârstă fragedă, iar doica îi onora astfel amintirea.

Importanța doicilor în lumea romană, în care laptele matern făcea diferența pentru supraviețuirea copiilor, se reflectă și în cultul dedicat acestora, reprezentant prin diferite ipostaze iconografice. Una dintre ele este cultul dedicat zeităților numite Nutrices Augustae, cu rădăcini preromane și originar, sub această denumire, din Pannonia. În urmă cu aproximativ zece ani, erau cunoscute în jur de 40 de monumente dedicate acestora, în tot Imperiul Roman.

În orașul roman Poetovio, unde pare să fi fost centrul acestui cult, deoarece acolo sunt descoperite majoritate monumentelor asociate cu acestea, ele se află în fața multora dintre divinitățile din panteonul greco-roman. Nutrices Augustae sunt divinității din categoria zeităților protectoare ale nașterii, nou-născutului și a mamelor, dar și a familiei. În această calitate, ele sunt înfățișate întotdeauna în număr de trei, așezate și ținând în brațe copii mici, chiar nou-născuți, precum și ofrande de băutură și mâncare.

După cum se poate observa din cele de mai sus, o raritate arheologică pentru lumea romană este reprezentată de monumentul descoperit la Callatis, pe care figurează imaginea zeităților Nutrices Augustae, așa-numitele doici divine, deoarece monumente dedicate acestor divinități au fost descoperite rareori în alte provincii, în afara Pannoniei. Basorelieful a fost lucrat în calcar și poate fi datat, în contextul descoperirilor din Pannonia, la finalul secolului al II-lea și prima jumătate a secolului al III-lea.

Tuturor copiilor, de toate vârstele, vă dorim o zi minunată, pe care să o împărțiți cu părinții și cu cei care veghează să aveți o copilărie lipsită de griji!

Reclama zilei: „De la 1 iunie Fabrica de Mănuși de Piele Monopol a înființat un depozit pentru desfacerea en-detail cu prețuri fixate de fabrică la Casa Ciorapilor vis a vis de Hotel Grand” (ziarul Dacia, 1 iunie 1932)

La 31 mai 1927, un amplu articol publicat în ziarul „Dacia” prezenta vizita la Constanța a generalului Mihail Ionescu, subsecretar de stat în Ministerul Comunicațiilor, sosit pentru a inspecta lucrările feroviare și pentru a stabili ultimele detalii privind inaugurarea noii linii Constanța – Movilă.

În cadrul deplasării, oficialul, însoțit de primarul Ion Bentoiu (1875–1956), prefectul Andrei Popovici și alți reprezentanți ai autorităților locale și centrale, a verificat stadiul lucrărilor la linia ferată către Movilă, localitate cunoscută ulterior sub numele de Carmen Sylva și devenită astăzi Eforie Sud. Autoritățile pregăteau inaugurarea oficială, programată pentru 5 iunie 1927.

„Cu privire la inaugurarea liniei Constanța – Tekirghiol – Movilă, solemnitate ce va avea loc irevocabil duminică 5 iunie, d. general Mihai Ionescu a stabilit următorul program: un tren special pleacă sâmbătă noaptea la orele 11 din București spre Constanța, cu miniștrii și invitați și va sosi la Constanța la orele 8 dimineața. Același tren va pleca din gara locală la ora 8 și va ajunge la Movilă la orele 9. La orele 8 și jumătate un al doilea tren pus în mod gratuit la dispoziția publicului ce ar dori să asiste la solemnități, va pleca din Constanța.

Festivitatea va începe la orele 10 a.m., iar înapoierea ambelor trenuri va avea loc la orele 11 și jumătate și 12 jumătate. La orele 1, va avea loc în saloanele cazinoului municipal un dejun oferit de către prefectură, iar între 5 și 6 d.a. oaspeții se vor înapoia la Capitală” – este detaliat în articolul de presă programul festivității.

Vizita subsecretarului de stat a inclus și discuții privind construirea unui Palat CFR la Constanța. Edificiul urma să fie ridicat pe strada Carol, iar costurile, estimate la aproximativ 40 de milioane de lei, urmau să fie suportate integral de administrația Căilor Ferate. „În acest scop d. general Ionescu însoțit de către d. primar Bentoiu a vizitat terenul la fața locului, decizând ca până la sfârșitul săptămânii acesteia să se aranjeze cazarea celor 16 familii ceferiste ce urmează a evacua casele ce vor fi dărâmate, după care se va pune piatra fundamentală a palatului, astfel ca până la toamnă, construcția să fie gata la roșu”, se precizează în articol.

Relatarea din presa vremii surprinde și un alt aspect important: decizia construirii unei ramificații către Tekirghiol-Sat, actualul Techirghiol. Autoritățile considerau necesară această legătură pentru dezvoltarea stațiunii balneare și pentru integrarea ei în noua rețea feroviară a litoralului. În același timp, articolul amintește de planurile privind continuarea căii ferate către Mangalia, proiect materializat abia peste mai bine de un deceniu și inaugurat la 17 iulie 1938.

Inspecția generalului Mihail Ionescu nu s-a limitat la noua linie spre sudul litoralului. Acesta a analizat și situația căii ferate Constanța – Mamaia, inaugurată încă din anul 1905 pentru a facilita accesul turiștilor către stațiunea de pe malul lacului Siutghiol. Constatând inconvenientele cauzate de traversarea unor zone urbane aflate în plină dezvoltare, subsecretarul Ionescu a decis modificarea traseului. „Ministrul a vizitat apoi linia Constanța – Mamaia pe porțiunea ce trece prin bulevardul Regina Maria. D-sa a coborât în diferite puncte, spre a se convinge de numeroasele desavantagii ce decurg pentru oraș din existența acestei linii și în consecință, a decis strămutarea traseului, astfel ca să iasă direct pe bulevardul independenței de unde o să se racordeze cu linia târgului de vite și să continue până în dreptul fabricei de postav de pe malul lacului, de unde se va uni cu linia existentă în momentul de față”, se mai arată în articolul menționat.

Reclamă: „La Gheata Legantă” – Desfacerea încălțămintelor din renumita fabrică „Derby” – D. Musuris – strada Carol no. 38 Constanța – A fost un mare transport de încălțăminte moderne, pentru bărbați, dame și copii, care se vând cu prețurile cele mai reduse – Garantăm pentru durabilitate – vizitați și vă veți convinge”

Sursă foto: Adevărul

Sfârșitul lunii mai surprinde, în paginile presei constănțene interbelice, atmosfera orașului de altădată: festivități dedicate Zilei Eroilor, vitrine împodobite fastuos, accidente pe litoral și polemici edilitare.

 „Imprudențe fatale” – ziarul „Marea Neagră”, din 29 mai 1924

„Au început băile la mare și sute de elevi aleargă imediat ce au scăpat de pe la școli să facă băi. Este un bine acesta din punct de vedere higienic, dar ar fi nevoie de mai multă pază, pentru că mulți dintre ei nu știu să înoate și sunt adesea în primejdie de moarte.

Iată un caz când numai datorită curajului un seminarist s-a putut salva viața unui copil. Aseară, ca întotdeauna, a venit în dreptul spitalului militar foarte multă școlărime. Deodată jocul vesel al celor ce făceau bae, a fost întrerupt de un disperat strigăt de «Ajutor»! O tăcere mormântală se făcu și nimeni nu îndrăznea să se ducă pentru a salva viața aceluia ce lupta cu valurile. Atunci, din mijlocul mulțimei elevul seminarist Sâmpetru Simion se aruncă spre sinistrat, de unde se întoarce aducând aproape în nesimțire pe un licean a cărui nume ne scapă.

De aceea datori suntem să nu ne lăsăm prea cu încredere în jocul valurilor, căci la fiece pas ne pândește moarte. Și să nu uităm că «paza bună trece primejdia rea»”

„Un cavou lângă poștă” – ziarul „Dacia”, 30 mai 1925

„Un scandal și o rușine pentru orașul nostru. Seria caraghiozlâcurilor, a abuzurilor și a „trebușoarelor” edilitare, pare a nu fi luat sfârșit. Eri dimineață, trecătorii s-au pomenit pe strada Carol la întretăerea cu strada Al. Lahovari, cu o bacară în formă de cavou, mai lată ca însuși trotuarul și așezată alături de poștă, împiedicând circulația pietonilor.

Stabilirea în cea mai principală arteră a orașului a acestei barăci constitue nu numai o rușine, ci și un adevărat scandal. E suspectă această apariție în zilele când în consiliul comunal se discută cu aprindere desființarea barăcilor din oraș și când d. primar Virgil Andronescu și-a dat cuvântul că în termenul cel mai scurt nu vor mai exista barăci în interiorul orașului.

Facem atent pe d. Andronescu că nu vom înceta lupta noastră, începută astăzi, până când publicul nu va căpăta deplină satisfacție, ridicându-se acest cavou și redându-se astfel trotuarul circulației”.

„Sărbătorirea Zilei Eroilor la Constanța” – ziarul „Dacia”, 30 mai 1925

„Serbarea ostășească. După amiază, pe platoul din dosul regimentului 9 Cavalerie, a avut loc o serbare câmpenească organizată de echipele sportive militare și civile. În grădina Gruber de la vii, Ziua Eroilor a fost de asemenea sărbătorită de publicul constănțean. Au făcut o frumoasă impresie vitrinele magazinelor „La fortuna”, și P. Schapira, precum și fațada magazinului federal al cooperativelor sătești, îmbrăcată în covoare naționale.

Seara la ora 9:00 a avut loc o retragere cu torțe, comandată de către d. maior N. Jugureanu. În tot timpul festivităților, în oraș a domnit cea mai perfectă ordine datorită muncii depuse de către d. prefect al poliției, Grigore Ștefu, și a întregului aparat polițienesc”.

Reclama – „Allo! Pentru a satisface onor publicul constănțean Magazinul de Coloniale en gros Frații I. Târpa din strada Carol 56 (sub hotel Bristol) cu începere de la 21 mai a.c. a înființat pe lângă secția engros și una cu endetail cu specialiști rutinați în branșă. Onor, clientela era rugată a ne vizita și a profita de avantajele enorme ale magazinului nostru și cu prețurile cele mai convenabile”.

Sursă foto: Biblioteca Națională Digitală

În ediția din 29 mai 1929, ziarul „Dobrogea Jună” publica articolul „Doleanțele unor funcționari nedreptățiți”, în care era prezentată situația piloților maritimi din Portul Constanța, una dintre cele mai importante categorii profesionale ale activității portuare interbelice.

Textul descria rolul esențial al piloților în funcționarea portului: aceștia conduceau vasele din rada portului către cheuri și invers, asigurând manevrele în siguranță ale navelor într-un bazin portuar dificil, afectat adesea de furtuni și condiții meteorologice severe: „… lor li se încredințează de către comandanții vapoarelor delicata sarcină de a conduce vasele în cursul diverselor manevrări sau deplasări ce se fac în port, pentru că navigatorii străini, ba chiar și majoritatea navigatorilor români nu cunosc suficient diferitele adâncimi ale bazinurilor, distanțele dintre cheuri și alte amănunte topografice, a căror cunoaștere implică o lungă experiență”.

Într-un memoriu adresat Inspectoratului General al Porturilor, cei șase piloți ai Căpităniei Portului Constanța reclamau faptul că nu au mai fost avansați de aproape un deceniu. Ei arătau că activitatea lor se desfășura permanent, zi și noapte, inclusiv în timpul iernii și al furtunilor, fără plata orelor suplimentare, în timp ce alte categorii de personal din sistemul portuar beneficiaseră deja de majorări salariale și avansări.

Piloții solicitau introducerea unei ierarhii profesionale clare – piloți, piloți principali și șefi piloți – precum și salarizare corespunzătoare responsabilităților asumate. Totodată, subliniau necesitatea atragerii unui personal tânăr, bine pregătit și cunoscător de limbi străine, capabil să răspundă cerințelor navigației maritime moderne.

Redăm în rândurile următoare un fragment din memoriu: „Serviciul nostru neregulat ne obligă să muncim zi noaptea, făcând ore suplimentare peste orele legiferate, pentru cari nu primim nicio plată, pe când la serviciul porturilor maritime se plătesc diurne. Parte din noi ne pregătim să eșim la pensie și vedem cu durere că vom avea o pensie prea mică în raport cu viața.

Rugăm respectuos pe toți superiorii binevoitori față de noi, cari vor bine merita de la copiii noștri, să ni se facă dreptatea care ni se cuvine și nouă, avansându-ne și pe noi piloții cu dreptul care ni se cuvine legal, iar nu să-l cerșim; să fim egali la drepturi după cum suntem obligați cu toții la datorii.

Ne permitem a propune ca să fim și noi încadrați, să fie trei clase de piloți, două clase de piloți principali și șefi piloți, ca să poată atrage pe tineretul marinăresc cu mai mare cultură și cari să cunoască și limbi străine și să fie bine retribuiți.

Am fost trei piloți din cei vechi numiți șefi piloți, astăzi am rămas piloți cl. I-a. Nu ținem la titlu, dar să fim și noi încadrați într-o leagă mai mare, căci majoritatea piloților sunt numiți și avansați prin decrete regale.

Având în vedere importanța pe care o au piloții în activitatea portului nostru, precum și dreptatea cauzei lor, socotim că cei în drept vor rezolva favorabil aceste legitime doleanțe”.

Reclama zilei: „Cunoscuta și apreciata CROITORIE Badea Constantinescu s-a mutat tot pe strada Carol însă la no. 117 (Cofetăria Adulis) peste drum de Chioșcul Regal al terenului sportiv din Grădina Publică. Cu ocaziunea mutării, d. Badea Constantinescu a adus un important stok de ștofe noi, din cele mai apreciate desenuri și culori, pentru COSTUME și PARDESIURI – satisfăcând pretenții după jurnalele celor mai noi mode din Paris.

Onorata clientală e rugată să viziteze noul amenajament al Croitoriei d-lui Badea Constantinescu pentru a se convinge de noutatea ștofelor, de serviciul prompt și conștiincios, precum și de avantagiile prețurilor”.

Sursa foto: Florentina Bozîntan

La 28 mai 1932, ziarul Dobrogea Jună publica pe prima pagină un amplu articol dedicat împlinirii a 50 de ani de la adoptarea Legii pentru regularea proprietății imobiliare rurale în Dobrogea, promulgată în aprilie 1882. Articolul analiza efectele reformei funciare introduse de statul român după integrarea Dobrogei în granițele României, în urma Războiului de Independență și a Congresului de la Berlin din 1878.

Legea din 1882, elaborată în timpul guvernării lui Mihail Kogălniceanu, reprezenta una dintre cele mai importante măsuri administrative și economice aplicate în noua provincie românească. Scopul acesteia era unificarea regimului proprietății din Dobrogea cu cel existent în Vechiul Regat, precum și stimularea colonizării și dezvoltării agriculturii.

Conform datelor prezentate în articolul din Dobrogea Jună, în anul 1882 erau recunoscute drepturile asupra a 176.075 de hectare de teren pentru 21.743 de locuitori ai Dobrogei, atât în județul Tulcea, cât și în județul Constanța, dintr-o suprafață totală de 1.327.192 hectare suprafață totală a Dobrogei. Textul amintește și de procesul de delimitare și parcelare a terenurilor, precum și facilitățile acordate de stat pentru cumpărarea loturilor agricole în rate, pe termen lung, respectiv pe o  durata de 20 – 30 de ani. Astfel, la nivelul județului Constanța au fost recunoscute 101.002 hectare pentru 10.637 locuitori, din care 10.538 hectare pentru 1.337 bulgari și 14.624 hectare pentru 2.289 română.

Articolul menționează și modificările legislative ulterioare, în special pe cele din anii 1910 și 1912, prin care autoritățile au încercat să corecteze dificultățile apărute în aplicarea legii inițiale. Printre acestea se numărau drepturile acordate veteranilor Războiului de Independență de a cumpăra terenuri, posibilitatea funcționarilor de a arenda loturile primite și reglementarea situației moștenitorilor proprietăților rurale:

„În anul 1912 se obține legea pentru modificare legei pentru regularea proprietăței imobiliare rurale în Dobrogea cu 4 articole:

1) se dă posibilitatea ofițerilor din campania 1877 – 1978 sau urmașilor lor în linie directă să cumpere până la 150 ha loturi, ce le posedau sub diferite titluri și de care erau deposedați; 100 de ofițeri veterani au cumpărat 903 ha de la stat în județul Constanța.

2) funcționarii au libertatea să locuiască în altă parte decât loturile cumpărate, cu posibilitatea de a le arenda pe câte 3 ani, cât timp vor fi în funcție.

3) Femeile și moștenitorii titlurilor loturilor mari și mici au facultatea să le vândă în temrn de 5 ani de la moartea titularilor etc.

4) Pământurile improductive ale statului, cari se află înfundate în proprietăți străine, se vor putea vinde de minister proprietarilor cu a căror proprietate se găsesc amestecate și cu prețul variind după calitate, de la 80 – 100 ha”.

Articolul surprinde și aspectele controversate ale reformei. Deși legea avea drept scop colonizarea și stabilizarea populației în mediul rural, numeroși împroprietăriți nu au rămas să lucreze efectiv terenurile primite. „Mulți au cerut fără să fi văzut pământul și chiar fără să fi avut vreo legătură cu agricultura, iar când au fost somați să achite șase franci pe an, l-au lăsat în părăsire”, se mai arată în materialul jurnalistic.

Totodată, administrația locală și sistemul fiscal au generat nemulțumiri în rândul populației. În acest context, era evocată și opinia lui Mihail Kogălniceanu, care declara în Camera Deputaților, în anul 1885, că legea proprietății „este nedreaptă și mai nedreaptă este cum se aplică”.

Reclama zilei: „Nu vă influențați de reclame ușoare! Adevărata reclamă este realitatea! Voiți a vă convinge? Vizitați expoziția de fotografii a Studioului Fotografic al artiștilor fotografi Aurel Demetru Lupu și Ștefan Bartha din strada Carol 56 (sub Hotel Bristol), unde cu prețuri extrem de reduse obțineți fotografii artistice în toate genurile. Cel mai spațios și bine amenajat pentru orice ocaziune. Laboratoare speciale pentru lucrări de amatori și depozit de materiale și aparate fotografice cele mai renumite mărci. Deci vizitați cu încredere institutul model al artiștilor fotografi cari sunt simpatica atracție a adevăraților amatori de fotografii de artă.” (1932)

Sursa foto: www.ziarulamprenta.ro

Harta Dobrogei – Dicționarul universal de istorie și geografie, editat de profesorii francezi M. N. Bouillet și A. Chassang,

ediția 27, din 1880.

27 mai – Instrumente medicale romane descoperite la Tomis

Romanii au avut un rol important în dezvoltarea medicinei și a chirurgiei, iar descoperirile arheologice demonstrează că au perfecționat și folosit numeroase instrumente chirurgicale, precum forcepsul, bisturiul sau acul chirurgical. Astfel de piese au fost găsite, de-a lungul timpului, și în anticul Tomis, ceea ce atestă practica medicală în ținutul vest-pontic.

Cea mai însemnată descoperire, făcută în anii ’70 în anticul Tomis, este reprezentată de un set de patru instrumente lucrate din metal, datate în a doua jumătate a secolului al II-lea – prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr., descoperite într-un mormânt care a aparținut, cel mai probabil, unui medic. Piesa centrală a ansamblului este un bisturiu cu lama cu tăiș dublu și mânerul ușor pătrat în secțiune, având o lungime de 12 cm și o stare foarte bună de conservare. Ambele fețe ale bisturiului și mânerul sunt decorate cu motive geometrice minuscule, din argint și aur, iar capătul mânerului este modelat asemenea unui capitel decorat cu două volute în extremități.  

Celelalte trei instrumente sunt asemănătoare ca formă și funcționalitate. Primul dintre acestea păstrează încă vârful ascuțit și are o lungime de 15 cm, în timp ce celelalte două au unul sau ambele capete rupte, atingând lungimi de 9,5 cm și respectiv 12,5 cm. Chiar și în această stare, ele pot fi identificate drept mânere pentru fixarea acelor chirurgicale. În general, acele chirurgicale cu mâner erau utilizate în intervențiile oftalmologice, fiind foarte eficiente în operațiile pentru tratarea cataractei – intervenții chirurgicale ai căror pionieri au fost romanii. Cel de-al patrulea instrument, la fel de frumos lucrat și decorat, pare să fi fost un ac specific unui alt tip de operație sau un instrument de cauterizare. Starea sa fragmentară împiedică o identificare certă.

De-a lungul timpului, au mai fost descoperite și alte instrumente sau fragmente, care atestă executarea practicilor medicale în spațiul vest-pontic: un fragment de mâner pentru fixarea acului, o spatulă și un cârlig cu un singur capăt ascuțit, precum și un instrument alungit cu un capăt concav, rotunjit, care poate fi asimilat practicilor ORL.

Irina Sodoleanu – „Instrumente medicale romane descoperite la Tomis (secolele II-III p.Chr)”, publicat în volumul „Comori Pontice. Obiecte din colecția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța” (2024)

Reclama zilei: „Dentist Alex Zosmer execută coroane albe (porcelan). Lucrări în: platină, aur, aur alb și cauciuc după cele mai noi și perfecționate metode. Extracții fără dureri – strada Mangaliei 48, Constanța”

Sursa foto: Comori Pontice (2024)

Aflați la Kiustenge în vacanță, în vara lui 1861, cei doi politicieni români Constantin T Grigorescu și Dimitrie Brătianu sunt martorii unui episod legat de migrația în Dobrogea a tătarilor din Crimeea: „Cât am stat  acolo veneau mereu cete de crimeeni, tătari din Crimeea, a se așeza în Dobrogea și Bulgaria, crimeenii fiind mai civilizați decât turcii. Femeile lor nu se acoperă la față. Ei purtau căciuli negre de miel și în fund la mijloc cu postav verde. Pantalonii mai largi și creți sus. Aveau căruțe ca cele brașovenești, puțin mai simple, învelite cu piele, și cu câte doi cai cu hamuri ordinare (guluri de curele și ștreanguri). Ei cumpărau de la magazinul englezes ceai și zahăr, fiind obișnuiți la băutura ceaiului. Singurul magazin cu mărfuri la gara căii ferate era al fraților Keepp din Liverpool (Englitera). Directorele căii ferate era dl. Barkley (n.a. John Trevor Barkley)”.

 Acest magazin al fraților Keepp era principala sursă de aprovizionare pentru comunitatea britanică (aprox. 100 de persoane – angajații DBSR și familiile lor) și pentru pasagerii străini ce ajungeau la Kiustenge pentru a lua vaporul spre Constantinopol. Evident, în oraș mai existau mici magazine, brutării, băcănii și o piață (târg), însă acestea aparțineau negustorilor greci, armeni și turci și deserveau, în principal, populația nebritanică.  

Despre condițiile oferite la restaurantul hotelului New Railway Constantin T. Grigorescu ne oferă detalii legate de prețuri:

„La hotel la masă ne aflam în societate cu tineri englezi – ingineri și impegați. Am plătit de persoană pentru cameră și mâncare – dejun, prânz și seara, ceai – câte un galben … Tinerii ingineri și funcționari ai companiei engleze, care mâncau ca abonați la masă cu noi, nu știau a vorbi altă limbă decât a lor, englezească. Numai unul dintre dânșii zicea franțuzește, fiindcă învățase la Paris. Cu el numai vorbea câte ceva domnul Brătianu, deși (Brătianu) zicea (știa) englezește .

„Jurnalul de Călătorie în Dobrogea”, scris de Grigorescu și publicat ulterior (parțial) de Petre Țurlea, conține, într-un Post Scriptum (P.S.), încă o evocare plastică a orășelului (și a Dobrogei în general), precum și accentuarea uneia din marile sale probleme: apa potabilă.

„La Kiustenge ca apă de băut nu era decât aceea ce se aducea cu sacaua dintr-un loc depărtat, în susul malului mării, în care loc fântânea (izvora) apă rece și bună de băut. La Kiustenge este și Farul (n.a. Genovez, făcut în 1860 cu fonduri DBSR), pe malul mării; tot în partea de sus a orașului, și o moară de vânt. Pe acolo pășteau cămile cu puii lor, având din cocoașă, ca un voltrap, o piele ce atârnă la o parte. Turcii, care veneau la târg cu pepeni, aveau cămile sau boi ca trăgători, și căruțele lor scârțâiau tare ca nefiind unse. Drumul de fier, coborând la gară, taie prin vechiul cimitir romano-grec, după semnele de morminte și pietre ce se vedeau în mal, de o parte și de alta. Pe partea de apus miază-zi a malului mării se află vii  tăiate scurt și fără haraci (n.a. araci) . “Aerul mare de mare este simțit și pământul aici are culoare cenușie. Puțurile de apă din apropierea malului mării au apă sărată ca cea de mare și nu se poate bea… Pământul Dobrogei este accidentat, din care cauză calea ferată face zig-zaguri; se văd în multe părți ieșituri din piatră albă ca creta (tibișir). Se vedeau la depărtare pe câmpii păstori de oi transilvăneni și puțuri cu apă. Piatra care se aducea cu calea ferată pentru a se arunca în mare pentru facerea cheiului se tăia din niște coline muntoase din apropiere de Cernavoda. Grâul din Dobrogea are culoare aurie, ca a porumbului, și înăuntru miezul este sticlos iar pâinea la față este galbenă și diferă gustul de pâinea noastră și la mâncare, având o asprime puțină, ca a pesmetului” .

Rândurile scrise de Constantin T Grigorescu, puține dar pitorești, ne ajută să refacem imaginea orașului nostru, așa cum arăta înainte de anul 1878.

Reclama zilei – Întrucât lipsește din oraș un salon special de coafură pentru nunți și botezuri a sosit din București dna Dara Mentarian, fosta elevă a domnului Jean Vulpescu, specialistă în coafuri de mirese, peruci și frizuri ondulate. Manichiură 10 lei, Coafat 16 lei.Până la deschiderea salonului, onorata clientelă va fi servită pe strada Cuza Vodă no.8, la frizeria dlui Ilie Naidu Zaharia. (1921)