Familia regală a României venea la Constanța în fiecare sezon estival, mai ales la jumătatea lunii august, când participa la solemnitățile ocazionate de Ziua Marinei și de Serbările Mării. Existau însă și vizite efectuate în sezonul rece. S-a întâmplat astfel pe 12 februarie 1928, când în localitate a sosit Alteța Sa Regală, Principesa Ileana (1909-1991), fiica cea mică a regelui Ferdinand și a reginei Maria. În vârstă de numai 19 ani, Ileana a venit în calitate de președinte al Asociației Creștine a Familiei Române, organizație în care mama sa deținea funcția de președinte de onoare. Această organizație fusese întemeiată în anul 1919, la București și Iași, sub patronajul reginei, iar obiectivul ei principal era acela de a asigura tinerelor o educație solidă, bazată pe principii morale. Asociația primea membre din toate clasele sociale, fără a ține seama de naționalitate, confesiune religioasă sau rasă. În 1919 Asociația pornise cu 250 de membre, pentru ca în 1928 să numere 1250 de membre.
În vizita din 12 februarie, principesa Ileana a fost întâmpinată la gară de autoritățile locale și de episcopul Tomisului. La ora 12.30 a avut loc un dejun oficial, organizat la Restaurantul Francez din fosta vilă Regnier, devenită Hotel Francais după preluarea sa de către elvețianul Husser. De la ora 16.00, Ileana a susținut o conferință, cel mai probabil în sala Elpis, în fața unui numeros auditoriu, format din eleve și elevi constănțeni, membri ai corpului didactic, dar și localnici obișnuiți, interesați de prelegere. Principesa a vorbit despre sufletele tinerelor vlăstare, despre educație, despre necesitatea respectării principiilor morale și despre nevoia de a învăța permanent, iar la finalul conferinței a fost aplaudată la scenă deschisă. În aceeași seară, alteța regală a mers la gară, s-a urcat în trenul special cu care venise și a plecat spre București.
Principesa Ileana a venit de nenumărate ori la Constanța, fiind îndrăgostită de mare și de oraș. În fiecare vară, copil fiind, a petrecut aici săptămâni întregi de vacanță și, evident, multe clipe plăcute. A avut și amintiri dureroase, precum cele legate de fratele său mai mic, Mircea, decedat la doar trei ani, în 1916, din cauza febrei tifoide. În ciuda acestei drame, a continuat să vină în orașul lui Ovidius, fiind pasionată de navigație și iahting, devenind prima femeie din România care a obținut brevetul de căpitan de cursă lungă. Își avea în portul Constanța propriul său iaht, Isprava, o ambarcațiune de 12 metri lungime, cu un deplasament de 6 tone, motor de 35 CP și o viteză de patru noduri marine (sursă informații tehnice – Vocea Dobrogei). Dragostea sa pentru orașul-port nu s-a stins niciodată, iar ea l-a evocat adesea în scrierile sale.
În anul 1928 Constanța a sărbătorit Semicentenarul Dobrogei, marcând 50 de ani de la instaurarea administrației românești în provincia istro-pontică. Cu această ocazie, revista orădeană Cele Trei Crișuri a scos un număr aniversar, axat pe această temă a Semicentenarului. Ileana a scris și ea un scurt articol, intitulat Constanța și din care cităm un fragment: “Constanța evocă pentru mine multe amintiri, încă de când eram de patru ani… Oriunde aș merge, în orice port, cât de mare și frumos, numele de Constanța va evoca pentru mine toate aceste amintiri. Constanța va rămâne pe veci și pentru întotdeauna, Portul Porturilor”.
Reclama zilei – La Luther, Piața Ovidiu nr.7 – În fiecare joi, de la orele 4-6 se va da în elegantul salon de dans Un frumos ceai dansant. Strict familiar, Iar în fiecare sâmbătă de la orele 10 seara Mare Tămbălău de Carnaval – Dans, Cotillon, Tombolă, Confete Serpentine – Numere de atracție – Muzică Militară Intrarea Liberă.
Pe 11 februarie 1924 a avut loc o întrunire a unui cerc artistic din localitate, numit Ion Băjenaru, o organizație afiliată la societatea de cultură Astra Dobrogeană. Despre cele discutate în acea zi aflăm mai multe din ziarul Marea Neagră (numărul din 12 februarie), sub titlul Viața artistică: “În urma frumosului succes obținut cu Lăutarul din Cremona, președintele cercului artistic, dl Dimitriu-Codru a luat în studii cu domnii membri frumoasa comedie în trei acte, Plicul, de Liviu Rebreanu. Să sperăm că reușita obișnuită a spectacolelor date de tânărul cerc de diletanți (n.n. a se citi artiști amatori, nu în sensul jignitor de astăzi) va oferi o nouă ocazie dlui Dimitru-Codru pentru a fi admirat în artisticele domniei sale creațiuni, despre care totuși s-a vorbit atât de puțin la noi.”
Cercul literar purta numele regretatului Ion Băjenaru (1863-1921), tenor român din perioada de început a operei din România, care însă nu avusese niciodată o legătură directă cu orașul Constanța. Se pare că numele cercului fusese ales de către conducătorul lui, Constantin Gheorghe Dimitriu Codru, originar din județul Dorohoi, fost actor la Teatrul Național Iași și la Teatrul de Operetă. Elev al lui Constantin Nottara, Dimitriu-Codru s-a stabilit în 1918 la Constanța, unde s-a angajat ca funcționar public la Primărie. A fost și publicist, poet și regizor, implicându-se activ în mișcarea culturală locală, reușind să conducă trupe de artiști amatori, cărora le-a insuflat dragostea pentru scenă. În 1927 era președintele Casei de Citire „Ion Creangă”, un cerc literar foarte important, iar în 1928, în calitate de înalt funcționar al Prefecturii, a fost numit director al Expoziției Semicentenarul Dobrogei. Asociațiile și societățile din care a făcut parte Dimitriu-Codru au contribuit decisiv, în anii interbelici, la dezvoltarea culturală a urbei noastre.
Tot pe data de 11 februarie 1924, Serviciul Sanitar al Constanței a dispus (pentru a doua oară) închiderea definitivă a fântânilor din oraș. O astfel de decizie fusese luată cu câteva luni înainte, însă modul de aplicare a hotărârii fusese defectuos. Aflăm din ziarul Marea Neagră, de la un gazetar cu pseudonimul Spartacus (!), următoarele: “Din cauză că exploatatorii fântânilor din oraș, neținând seama de dispozițiunile ce li s-au ordonat, ca o condiție sine qua non a redeschiderii acestora, Serviciul Sanitar a dispus din nou închiderea definitivă a acestor fântâni. Între alte abateri ale acestor fântânari este și aceea gravă că au procurat apă brutarilor ce au întrebuințat-o pe aceasta la fabricarea pâinii. Măsura serviciului este binevenită, deși tardivă și nădăjduim că va fi definitivă. E în joc sănătatea publică, cu care nu este îngăduit să ne jucăm. Pentru apărea unor interese, oricât de mari ar fi ele, ale unor persoane, așa se pot compromite interesele generale, mai ales când este vorba de sănătate publică”.
Așa cum am arătat și într-un material din luna ianuarie, apa de calitate era o problemă în anii ’20, la Constanța. Fântânarii menționați în articol, cei de pe strada Mangaliei și din Anadolchioi, nu extrăgeau și nici nu depozitau apa în condiții de igienă, ceea ce ducea la riscul unor îmbolnăviri grave. Fântânile au fost închise timp de câteva luni, fântânarii sancționați și obligați să respecte anumite reguli și să remedieze unele deficiențe. În cele din urmă, fântânile au funcționat din nou, însă problema a continuat să existe și în următorii ani.
Reclama zilei – Philips Radio precum și toate produsele Philips se găsesc la Reprezentanța Generală pentru întreaga Dobroge – Dr. Ing. Suren Cedighian, Strada Ștefan cel Mare no.60. Au sosit toate tipurile (1933)
Mențiune – Suren Cedighian a fost un om de știință de origine armeană, născut la Constanța pe 17 martie 1902. Este cunoscut ca fiind cel care a produs în România primele contoare de măsurare a energiei electrice. Specializat în electrotehnică și comunicații, cu studii de specialitate în Germania, la Dresda. A decedat pe 9 martie 1995, la vârsta de 93 de ani.
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, invită publicul la manifestarea culturală „Muzeografia dobrogeană: trecut și prezent”. Evenimentul va avea loc joi, 12 februarie 2026, ora 11:00, la sediul instituției din strada Arhiepiscopiei nr. 7.
În cadrul manifestării va avea loc vernisajul unei expoziții dedicate lui Vasile Canarache (1896 – 1969), un gest de memorie și recunoștință, la 130 de ani de la nașterea celui care a fost ctitorul Muzeului de Arheologie Constanța și, totodată, cel care a imprimat un parcurs științific riguros arheologiei dobrogene. Expoziția nu se dorește a fi doar o retrospectivă, ci o reîntâlnire cu o figură emblematică a muzeografiei dobrogene, un om cu o remarcabilă personalitate polivalentă, animat de o energie vizionară și de un devotament față de știință și cultură cu adevărat inepuizabile. Activitatea și contribuția sa vor fi evocate de dr. Aurel Constantin Mototolea, șef Secție Muzeografie și Muzee Locale.
Agenda manifestării culturale va fi completată de lansarea filmului „Tropaeum Traiani – Adamclisi. Istoria scrisă în piatră”, dedicat promovării Complexului Muzeal Tropaeum Traiani – Adamclisi, unul dintre cele mai însemnate monumente de artă provincială romană, nu doar de pe teritoriul României, ci din întreaga arie a lumii romane imperiale. Vor lua cuvântul dr. habil. Gabriel Mircea Talmațchi, responsabil științific al șantierului arheologic Tropaeum Traiani – Adamclisi, și dr. Cristian Cealera, educator muzeal.
Prin această manifestare, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța își propune să creeze o punte de dialog și continuitate între începuturile muzeografiei dobrogene, ilustrate de activitatea vizionară a lui Vasile Canarache, și practicile muzeografiei contemporane, valorificând tradiția, rigoarea științifică și mijloacele moderne de promovare culturală.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 12 februarie – 28 februarie 2026, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, strada Arhiepiscopiei numărul 7.
Vineri, 10 februarie, orele 9 seara, în Sala Liceului Mircea cel Bătrân va avea loc a șaptea șezătoare literar-artistică. Dl. avocat Aurel Vulpe, neîntrecutul causeur (n.n vorbitor), va vorbi despre “înrâurirea saloanelor în literatură”. Dna dr. Ghinea Goldemberg va executa la pian din Chopin. (Dacia, 1928)
Domnul inspector vamal Guralivu, în unire cu prefectura poliției, cercetează în momentul de față o senzațională afacere de contrabandă… Se știe că vagoanele cari sosesc pentru Constanța Port sunt expediate direct din stația Palaz la destinație. Astfel, la sosirea trenului de marfă 3822, un individ bine îmbrăcat s-a prezentat d-lui Pandea Jurgen, impiegat al numitei stații, propunându-i să descarce în mod clandestin cinci colete aduse în tranzit din Viena, pentru Constantinopol. Impiegatul a primit o sumă drept mită, s-a prefăcut că acceptă propunerea, dar imediat a anunțat organele vamale. Individul a dispărut. Cele cinci misterioase baloturi (n.n. ce n-au apucat a fi sustrase) conțin peste 350 de kilograme de mătase și valoarează zeci de milioane de lei. Se fac cercetări pentru identificarea individului (Dacia 1929).
Astă-dimineață, dl. V. Dumbrăveanu din str. Lascăr Catargi (astăzi N. Titulescu) no.17 a reclamat prefecturei de poliție că a fost victima unui furt. Eri a angajat o servitoare iar astăzi dimineață aceasta a dispărut, furând suma de 1500 de lei, un ceas și bijuterii. S-a stabilit că servitoarea este o cunoscută pungășoaică numită Margareta. (Dacia, 1929)
Eri după-amiază, pe când automobilul no.148 al Poștei staționa pe strada Carol i-a înghețat motorul. Vrând să-l dezghețe, șoferul a apropiat un foc de la care s-a incendiat benzina din rezervor, cuprinzând automobilul în flăcări. Sărind trecătorii de pe stradă, mașina a putut fi stinsă. (Dacia, 1929)
Șofer american, vorbind română perfect, specialist Fordist, caută post urgent. A se adresa pe str. Alexandru Lahovari 17. Loco. (Dacia, 1929)
Din cauza plecării din localitate, închiriez apartament cu tot confortul în strada Remus Opreanu no. 11 bis, vis-a vis de Hotel Palace, parter, etc. Vând de asemenea un pian marca Zimermann, cu totul nou. A se adresa la adresa sus-indicată, între orele 2-7 d.a. (Dacia, 1928)
Reclama zilei – Gospodari! Cereți pretudindeni Oțetul Cocoșul Dobrogei, din Fabrica Morunul Constanța. Preparație de fermentațiune din spirt rafinat – Cel mai igienic oțet. Amestecați conținutul unei sticle de oțet cu 4 litri de apă și puteți obține 5 litri de oțet de cea mai bună calitate! Pentru comenzi, transport pe CFR, cu 45% reducere. (1928)
În luna februarie a anului 1933, Școala de gospodărie și îndeletniciri casnice din Anadolchioi (inaugurată pe 22 ianuarie) și-a făcut public regulamentul de funcționare. În următorii șapte ani, acest regulament a fost respectat cu sfințenie, iar școala a avut câteva sute de absolvente ce proveneau din familii sărace sau modeste, până în 1940, când și-a încetat activitatea. Instituția de învățământ funcționa în fostul orfelinat Grănicerul Mușat și fusese înființată de Asociația feministă din Constanța, care o întreținea din propria cheltuială și din subvenții venite de la diverși terți.
Ziarul Dacia a publicat detalii despre modul de organizare al școlii, astfel că vom cita câteva fragmente interesante: “săli spațioase de cursuri și ateliere pentru rufărie, țesături, croitorie, bucătărie, grădină spațioasă pentru flori, zarzavat și pomi roditori. (Sunt primite) eleve absolvente a patru clase primare, care în trei ani vor termina trei clase primare complementare predate de doi învățători… (studiile) se completează și cu cursuri făcute cu alte profesoare la disciplinele: franceză, desen după natură, desen decorativ și stilizat, religie, cor religios, teoria rufăriei, croitorie, țesătorie, economie casnică. Fetele trec prin rotație din atelier în atelier. Gospodărirea școlii, gătitul mesei, totul este făcut de eleve pentru că școala nu are personal de serviciu, decât un om pentru curte și treburi grele. După trei ani, absolventele devin bune gospodine, inițiate în toate îndeletnicirile casei și se întorc, unele în familie – pentru a-și ajuta părinții, iar altele intră ca lucrătoare în ateliere unde, prin meseria învățată, își câștigă existența în mod onorabil. Se primesc interne fiice de săteni care găsesc în această școală gratuită cea mai bună îndrumare și educație sănătoasă”.
Asociația Feministă din Constanța reușea să obțină fonduri pentru școală prin organizarea a numeroase evenimente: concerte caritabile, baluri și matineuri dansante, spectacole și conferințe cu invitați din capitală, toate sumele încasate fiind folosite pentru întreținerea acesteia. Doamnele din Asociație făceau parte din înalta societate, iar soții lor ocupau funcții de vază în conducerea și administrarea orașului. Primăria sprijinea școala din Anadolchioi, asigurând reparații sau materiale necesare. Spre exemplu, pe 21 februarie 1933, Consiliul Municipal acorda școlii un ajutor de 5.000 de lei pentru procurarea de lemne, iar pe 5 decembrie, în același an, accepta ca, împreună cu Asociația, să organizeze pe 20 ianuarie 1934, în saloanele Palatului Municipal (primăria, astăzi sediul MINAC, din Piața Ovidiu), un ceai dansant, în beneficiul Școlii de gospodărie și îndeletniciri.
Asociația Feministă din Constanța era condusă de profesoara Maria-Dimitriu- Castano, o personalitate feminină remarcabilă ale acelor vremuri. Doamna Aurelia Lăpușan a cercetat cu minuțiozitate activitatea acesteia, iar grație demersului său avem astăzi date biografice bogate, pe care le-am preluat și le transmitem cu această ocazie. Astfel, am aflat că Maria Dimitriu-Castano a fost prima femeie jurnalist din Constanța și printre primele din țară. Soțul său, Gheorghe I Dimitriu, era magistrat la Curtea de Apel Constanța (la un moment dat chiar președintele instituției) și a fost și consilier municipal.
Maria Dimitriu Castano a înființat și a condus, în calitate de redactor șef,Ziarul Nostru, o gazetă bilunară, “o publicație a femeilor pentru femei”, cu sediul pe strada Decebal nr. 26, care a funcționat în anii 1925-1929, respectiv 1930-1937. Ea a fost, de asemenea, prima femeie din Constanța care a candidat pe listele unui partid politic și a ocupat funcția de consilier municipal pentru o scurtă perioadă de timp. Din această poziție, a inițiat un proiect de regulament pentru funcționarea Asistenței Sociale în municipiu. Președinta Asociației Feministe a luptat intens pentru emanciparea femeii, a condus Legiunea de Străjere din județul Constanța, a înființat un orfelinat la Mangalia și a organizat tabere de vară la Mamaia. Pe 22 iunie 1930 ea a organizat la Teatrul Tranulis (viitorul Fantasio) ședința de constituire a Asociației pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române. A inițiat numeroase alte evenimente de anvergură, la unele dintre acestea participând și regina Maria. (surse informații biografice – Aurelia Lăpușan).
Reclama zilei – Vizitați Magazinul Bringer, Ștefan cel Mare 37 – Bine asortat în permanență cu ceasornice de precisiune și bijuterii fine în aur, argint și Duble, verighete de aur 14 karate, marcate de Stat. Cadouri și schimburi pentru logodne și nunți. Servicii de masă în argint de China. Vinde cu prețuri mai eftin ca oriunde! (ziarul Marea Neagră, 1924).
Orașul Constanța avea o viață socio-culturală intensă în anii ’20, existând numeroase asociații și fundații implicate în ajutorarea copiilor și familiilor defavorizate. Trebuie să ne amintim că urbea încerca încă să își revină de pe urma rănilor provocate de Primul Război Mondial și după ocupația germano-bulgară din 1916-1918, care lăsase de asemenea urmări grave. Dacă bărbații din înalta societate se implicau în activități umanitare din postura funcțiilor administrative pe care le ocupau, soțiile și fiicele lor își aduceau contribuția prin organizarea de evenimente culturale la finalul cărora se obțineau sponsorizări pentru locuitorii mai vitregiți de soartă și care aveau nevoie de hrană, îmbrăcăminte, sau educație (obținerea de burse).
Un astfel de exemplu este Balul Asistenței Publice care se organiza anual la Constanța, în primul deceniu al epocii interbelice. Pe 8 februarie 1922, această asociație a organizat un bal la care au participat reprezentanți de seamă ai orașului, din diverse domenii de activitate, împreună cu soțiile sau fiicele lor. Din ziarul Dobrogea Jună aflăm următoarele detalii: “Se zice că acolo unde sunt două femei laolaltă, este și discordie. Nu două, ci patru doamne muncesc împreună pentru alinarea suferințelor micilor copilași – am numit pe doamnele dr. Al. Pilescu, Eufrosina Erbiceanu, Erna Jurim și Lily Radovici…”.
Trebuie să facem câteva completări: Al. Pilescu era de fapt dr. Alexandra Pilescu, cea care a avut unul dintre cele mai căutate cabinete medicale (de boli interne, de copii și de femei) din Constanţa interbelică. Ea își avea cabinetul de consultații pe strada Grigore Cantacuzino, la nr. 26. A fost o figură feminină proeminentă, fiind implicată în numeroase campanii de ajutorare a copiilor şi persoanelor cu nevoi. Ea a deținut funcția de preşedinte al Societăţii pentru ajutorarea celor lipsiţi de mijloace şi a copiilor, societate care organiza acest Bal al Asistenței Publice.
Familia sa a construit o clădire emblematică a Constanţei (ctitor – medic Nicolae Pilescu, primar în anul 1926), Casa Pilescu (ridicată în 1903), monument ce poate fi admirat şi astăzi pe bulevardul Elisabeta (fost sediu al Băncii Cerealiştilor şi, mai nou, locuinţă arhiepiscopală).
A doua doamnă menționată ca organizator al Balului este Eufrosina Erbiceanu (născută Popovici-Bâznoșanu, dintr-o familie veche de boieri) soția marelui inginer Laurențiu Erbiceanu. Acesta a fost elev al lui Anghel Saligny, a lucrat la modernizarea Portului Constanța și a fost director al Portului. Inginerul Erbiceanu a fost și cel care a construit în 1909, pentru Regina Elisabeta a României, Pavilionul Regal (Cuibul Reginei) din Portul Constanța. Despre celelalte două doamne implicate în Bal nu am reușit (încă) să aflăm informații. Pe lângă aceste patru doamne s-au implicat și multe altele (de ex. Dna Papalanopol, directorul clinicei infantile a Spitalului Comunal, condus de Nicolae Pilescu)
Ne mai spune ziarul Dobrogea Jună următoarele: “…(cu toate) au dovedit că acolo unde există voință, există armonie și deci, se poate lucra cu spor. Balul organizat de numitele doamne a fost o revelație în viața mondenă a Constanței și am putea spune că de mulți ani nu s-a mai văzut o asemenea voioșie între asistență. Nu a fost un bal public, a fost un bal la care fiecare se simțea ca la el acasă. Sala (n.n. nemenționată și neidentificată de noi), splendid decorată cu covoare naționale. Cotilionul (n.n. cotillon – dans popular în epocă) cu surprize nu se mai isprăvea și nu a rămas nimeni care să nu fi plecat măcar cu o amintire…”. Au fost prezenți și mulți domni de seamă, precum Mircea Solacolu Troian (mare moșier, senator și fost primar al orașului în anii 1912-1913), doctorul Nicolae Pilescu, Sever Movilă, fiul marelui boier Ioan I Movilă, întemeietorul stațiunii Techirghiol Movilă (Carmen Sylva, apoi Eforie Sud). Sever Movilă a construit în Carmen Sylva prima școală, un dispensar mare și modern, precum și o statuie a tatălui său.
Balul din 1922 s-a încheiat cu donații serioase din partea participanților, în acest fel fiind adunate sume mari, capabile să ajute în mod real copiii săraci din orașul Constanța.
Reclama zilei – Acordor și reparator de piane, Luigi Marighetto – Primul acordor de armonici în România. Repară, cumpără, vine orice instrumente muzicale. Reprezentantul celor mai bune Fabrici Italiene de Armonici, Str. Mircea 62. (1933)
A 32-a duminică de după Rusalii este Duminica lui Zacheu Vameșul, un bogat din Ierihon care a mers să îl asculte pe Isus, a ales mântuirea și astfel, dintr-un om lacom și păcătos, a devenit milostiv și credincios. În anul 1937 Duminica lui Zacheu, sărbătoare cu cruce roșie, a căzut pe data de 7 februarie (luna Făurar, după termenul popular). Ziua a avut aproximativ zece ore, iar noaptea cam 14 ore, pentru că soarele a răsărit la 7:37 și a apus la 17:22. Din această duminică a lui Zaheu, Biserica ortodoxă a anunțat, și anunță și astăzi (pentru prima oară în noul an), apropierea Postului, chiar dacă până la acesta pare să mai fie timp destul. Se face însă acest lucru pentru că este greu să te schimbi rapid iar anunțul este de fapt o invitație de a începe să te pregătești, fizic și spiritual, pentru importantul moment. Sufletul trebuie curățit iar pentru asta trebuie să respecți regulile milenare ale bisericii, dar și înțeleptele vorbe populare ale strămoșilor, ale bătrânilor. Tocmai de aceea am considerat nimerit ca în această zi din an să dăm citire unor proverbe, zicători și sfaturi din bătrâni, care se regăsesc într-un Calendar al anului 1937, editat de Biblioteca Asociației Culturale Cartea sub Icoană și tipărit de tipografia Albania din Constanța (înființată încă din 1915).
Să începem cu câteva vorbe bătrânești, respectate mai ales în mediul rural, care s-au dovedit adevărate în trecut și care se dovedesc așa și astăzi: “Păziți-vă de prorocii cei mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar înăuntru sunt lupi răpitori./ Când vrei să cumperi pământ ori casă, cercetează mai întâi dacă are vecini buni./ Unde nedreptatea stăpânește și strâmbătatea poruncește, fugi de judecată, chiar și dacă ai dreptate./ Cine a plantat un pom, îi iartă Dumnezeu un păcat”.
Calendarul din 1937 de la Constanța a fost un excelent instrument pentru educarea celor care locuiau în mediul rural. Astfel, la capitolul Sfaturi către săteni descoperim câteva reguli de conduită, menite să contribuie la îmbunătățirea vieții din mediul rural: “Nu uitați să primeniți aerul din casele voastre, deschizând ușile și ferestrele un ceas pe zi./ Să știți că dalacul (n.n. antrax sau bubă neagră) trece de la vite la om.Vita bolnavă să o duceți la medicul veterinar iar omul molipsit să facă injecții contra dalacului. Nu mâncați carnea unei vite moarte de dalac. Tot așa, nu mâncați carnea unui porc mort de trichină (n.n.adică trichineloză, boală provocată de trichinella, gen de viermi parazitari)./Dați lenea la o parte și faceți, o dată pe săptămână, o baie cu apă caldă și săpun. Însurați-vă devreme și fiți credincioși soțiilor voastre. Prin abateri de la legile căsniciei se face molipsirea cu boale lumești (venerice). Omul bolnav de o boală lumească, să se arate medicului, agentului sanitar sau moașei din sat. Boalele venerice se vindecă sigur, când sunt îngrijite de la început/ Când se ivește o epidemie în sat, nu ascundeți autorităților pe cei bolnavi, ci lăsați ca ei să fie îngrijiți acasă, la infirmerie sau la spital iar locuințele desinfectate, pentru că numai astfel se stârpesc bolile molipsitoare și sănătatea voastră este la adăpost de primejdie.”
În anul 1937 viața la țară în județul Constanța nu era una foarte ușoară. Oamenii erau adesea victime ale unor epidemii, mortalitatea era încă ridicată, în ciuda faptului că medicina făcuse mari progrese în ultimele două decenii. Fructele proaspete provocau vara boli gastrice grave iar dulciurile erau un lux pentru copiii de la țară. Prăjiturile adevărate se găseau doar la oraș, mai ales la Constanța, unde puteai găsi specialități după model parizian sau bucureștean, însă care erau foarte scumpe. Cu toate acestea, țăranul român era inventiv, așa cum se poate vedea și din Calendarul anului 1937, în care este publicată rețeta unei “delicatese” mai deosebite, numită prăjitura Baba Leanca. Aceasta se făcea cu o jumătate de pâine, o juma de oală cu lapte dulce fiert, zahăr, câteva linguri de magiun și câteva de făină, vreo patru ouă și trei linguri de grăsime. Redăm un fragment din rețetă: “Se taie pâinea în felii frumoase cu coaje cu tot, se înmoaie în lapte îndulcit cu zahăr, se scurg apoi și se ung cu magiun. Se dau prin făină, apoi prin ou bătut cu zahăr și se prăjesc în grăsime bine încinsă. Când sunt rumene, se presară cu zahăr pisat și se dă la masă ca prăjitură. Poftă bună!”
Reclama zilei – Teatrul Variete Alhambra – Calea Ștefan cel Mare (vis-a-vis de Grădina Publică). Director proprietar Dumitru Vartolomeu – Cu începere de azi și în fiecare searăunță debutul Drei Viorica Călinescu – renumita cupletistă romîncă, care a debutat pe cele mai mari scene din București. Iar trupa simpaticului Jora va juca revista Haremul. Rolurile principale vor fi jucate de dra Viorica Călinescu, dra Lenuța, Dra Luci Tănăsescu, Marioara, Dna Elena Jora, etc.(1923).
„Lumea străveche, prin verigile de piatră ale secolelor, este și rămâne strâns legată de lumea nouă, de lumea de azi. Iar lumea nouă, lumea de azi, vrea să știe, vrea să cunoască fiecare pas, pentru ca, mergând cât mai departe înapoi, spre capătul pierdut al lanțului cu verigi de piatră, să se îmbogățească și finalmente să poată întrezări cu mai multă ușurință dezvoltarea, viitorul civilizațiilor noastre, a celor de azi. Slujirea unor astfel de idealuri nu se poate oficia decât dacă tu însuți crezi, respecți și iubești. Cu o astfel de credință am deschis ușa lăcașului în care am așezat muzeul nostru și în lumina acestei credințe am început să muncim.”
– Vasile Canarache, „Mărturisiri” în revista Pontica I
Există oameni care nu părăsesc niciodată cu adevărat locurile pe care le-au slujit. Ei sunt prezenți prin ceea ce au construit, prin instituțiile care le poartă amprenta și prin felul în care ne-au învățat să înțelegem trecutul. Vasile Canarache (1896-1969) se numără printre figurile fondatoare ale identității culturale a Constanței, un nume fără de care istoria spațiului dobrogean nu poate fi înțeleasă pe deplin. La 130 de ani de la nașterea sa, evocarea lui Vasile Canarache se impune ca un act de recunoaștere a contribuției sale esențiale la dezvoltarea muzeografiei și a arheologiei din Dobrogea. Printr-o carieră complexă, care a îmbinat pasiunea pentru arheologie, istorie și cultură, Canarache rămâne un reper al cercetării și al punerii în valoare a patrimoniului istoric.
Vasile Canarache s-a născut la 6 februarie 1896, la Galați, într-o familie numeroasă, fiind unul dintre cei nouă copii ai lui Leonida Canarache, funcționar în cadrul CFR Galați. Înzestrat cu o inteligență nativă sclipitoare și cu o putere de muncă ieșită din comun, el a început să lucreze de la o vârstă fragedă, dovedind o capacitate de adaptare impresionantă. „Am fost rând pe rând vânzător de fructe, de ziare, băiat de prăvălie, lucrător tipograf și corector”, își descria el primii ani de activitate. Privit astăzi în perspectivă, Vasile Canarache se conturează ca o personalitate de excepție: autodidact, publicist, poet, cercetător, arheolog, istoric, numismat, colecționar, filantrop și spirit aventurier. În fapt, un om cu un destin complex, a cărui viață ar putea umple paginile unui roman de amplă respirație.
Numele său se leagă de numeroase domenii de activitate. În anii tinereții, și-a făcut un renume solid în publicistică, fiind fondator al gazetei Varda, ulterior redenumită Victoria, și director al publicației Tempo, cunoscută atât pentru tirajul considerabil în condițiile dificile ale vremii, cât și pentru modalitatea inedită de difuzare: ziarul era oferit publicului prin lansarea de la bordul unui avion de mici dimensiuni, care survola zilnic capitala.
Împătimit al ciclismului, începând cu anul 1934 a organizat primele trei ediții ale Turului României la această disciplină, precum și o competiție de nivel balcanic. Pentru aceste merite, a fost desemnat președinte de onoare al Federației Române de Ciclism, iar în anul 1945 numele lui a fost atribuit unui velodrom.
Dobrogea îi datorează, însă, cele mai importante realizări, atât pe plan arheologic, cât și instituțional. Cu „un entuziasm exploziv”, după cum îl caracteriza profesorul Adrian Rădulescu, Vasile Canarache are meritul de a fi reorganizat pe principii moderne Muzeul Regional al Dobrogei, al cărui director a fost în perioada 1957-1969. Din această postură, a inițiat primele cercetări sistematice în Tomis, a propus și a realizat primele planuri de amenajări muzeale și pentru a marca zece ani de la reorganizarea muzeului, în 1967, a organizat prima sesiune științifică a muzeului, consacrată ulterior ca Sesiunea Științifică Internațională Pontica.
„Dacă ar fi să adunăm la un loc pasiunea pentru muncă, perseverența în urmărirea țelurilor propuse, forța persuasivă manifestată în cercul colaboratorilor și clara viziune în tot ceea ce întreprindea, am reconstitui exact personalitatea dispărutului”, scria profesorul Adrian Rădulescu în medalionul dedicat lui Vasile Canarache, publicat în revista Pontica II.
În mod firesc, această personalitate complexă s-a reflectat și într-o intensă activitate pe șantierele arheologice, numele său fiind strâns legat de descoperirea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic, de cercetarea Termelor Romane, precum și de amenajările muzeistice de la Cetatea Histria și Complexul Muzeal Tropaeum Traiani – Adamclisi. Totodată, a contribuit la aducerea la lumină a Tezaurului de Sculpturi, un depozit arheologic de o valoare excepțională, alcătuit din 24 de piese sculpturale, între care se remarcă miticul șarpe Glykon și reprezentarea Fortuna cu Pontos.
Cercetările arheologice și-au găsit expresia într-o serie de volume științifice publicate de colectivul muzeului, sub coordonarea lui Vasile Canarache. Amintim, în acest sens, Măști și figurine Tanagra din atelierele de la Callatis – Mangalia, Tezaurul de sculpturi de la Tomis și Edificiul cu Mozaic din Tomis. Totodată, a coordonat primele două numere ale reputatei reviste de specialitate Pontica, ajunsă astăzi la numărul 58.
O altă dimensiune definitorie a activității sale a fost aceea de colecționar. De-a lungul vieții, a strâns colecții valoroase de statuete și măști de tip Tanagra, de pipe și lulele, precum și o importantă colecție numismatică, toate donate muzeului pe care l-a creat, ca gest de responsabilitate culturală.
Vasile Canarache s-a stins din viață la 4 august 1969, la vârsta de 73 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul Central din Constanța, orașul căruia i-a dedicat o mare parte din energia și viziunea sa. Moștenirea lăsată este una semnificativă: muzeul organizat pe baze moderne, marile descoperiri arheologice din Tomis, acțiunile care au condus la înființarea Acvariului (amenajat în fosta berărie a Cazinoului) și crearea Muzeului de Artă și ale Muzeului „Callatis” din Mangalia.
***
Pentru a evoca memoria și a onora contribuția remarcabilă a lui Vasile Canarache, personalitate care a marcat decisiv constituirea și dezvoltarea instituțiilor muzeale constănțene, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța anunță organizarea joi, 12 februarie 2026, de la ora 11:00, a manifestării culturale „Muzeografia dobrogeană: trecut și prezent”, în cadrul căreia va avea loc vernisajul unei expoziții foto-documentare dedicate acestuia.
Totodată, în contextul celebrării a 130 de ani de la nașterea celui care a contribuit la afirmarea patrimoniului arheologic al regiunii, conducerea muzeului anunță că Edificiul Roman cu Mozaic va putea fi vizitat gratuit până la 1 martie 2026.
Cuvântul Mecena este astăzi bine-cunoscut, un substantiv comun al cărui sens este acela de protector al artelor. Termenul vine de la Gaius Cilnius Maecenas (70-8 î.H), un nobil roman, sfetnic al împăratului Augustus și care s-a remarcat în imperiu prin sprijinirea artelor și a artiștilor. Astăzi, spunem des despre cineva care încurajează arta că este un mecena și că sponsorizarea tinerilor artiști reprezintă un mecenat.
Pe 6 februarie 1889, la Constanța, într-o casă de pe strada Mircea cel Bătrân s-a născut propriul nostru Mecena, Krikor H. Zambaccian, membru de seamă al comunității armene din urbea lui Ovidius. Fiul unui contabil, Hagop, originar din Cezareea Capadocciei, Krikor a copilărit la Constanța, unde a și studiat în primele clase. A urmat apoi studiile secundare la București, a absolvit școli de comerț la Anvers și Paris iar de-a lungul timpului a continuat să trăiască în capitală, dar să stea adesea și orașul natal. De altfel, el s-a implicat activ în viața Constanței, unde a derulat afaceri împreună cu fratele său Onic și unde, la un moment dat, în anii ’20, a ocupat și funcția de ajutor de primar. În Constanța, familia Zambaccian a locuit și într-o casă situată pe strada Sulmona, nr. 13-15, la intersecția acesteia cu Bulevardul Tomis (fosta stradă Carol).
Colecționar și critic de artă, membru corespondent al Academiei Române, Krikor Zambaccian a scris monografii ale unor mari pictori români precum Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu sau Nicolae Tonitza, dar și două volume de eseuri, Pagini de artă și Însemnările unui amator de artă. A încurajat operele unor tineri artiști, Tonitza, Iser, Ciucurencu, Petrașcu, Andreescu și Theodor Pallady, cărora le-a cumpărat tablourile înainte de a deveni celebri. Practic, el îi descoperea și îi lansa pe tinerii de viitor, meritându-și astfel titlul de Mecena modern. A strâns o colecție impresionată de tablouri (românești și străine), dar și sculpturi, și a deschis în 1947 un muzeu în casa sa din strada Inginer Alexandru Davidescu 21 bis, București. De altfel, din acel an 1947, el a început să își doneze colecția către stat, în etape, ultimele opere fiind donate în anul morții sale, în 1962. Muzeul Zambaccian este deschis și astăzi, fiind unul dintre cele mai frumoase muzee de artă din România.
În volumele sale, Krikor Zambaccian a scris mereu de Constanța natală, unde de tânăr și-a descoperit pasiunea pentru artă. El a povestit că mergea adesea pe strada Lascăr Catargiu (astăzi Nicolae Titulescu) la Casa cu Lei (proprietar – Dicran Ermizian). Aici locuia în chirie președintele Tribunalului Constanța, magistratul Lazăr Munteanu, și el un împătimit colecționar de artă. Munteanu avea la parterul Casei cu Lei o colecție superbă de tablouri. Când magistratul pleca la muncă, tânărul elev Krikor mergea pe furiș la Casa cu Lei și cu complicitatea femeii de serviciu, intra la parter pentru a admira tablourile. Krikor Zambaccian a inventat conceptul de consignație de artă, după ce, odată încheiat Al Doilea Război Mondial, a deschis primul magazin de acest fel din România, Romarta, pe Calea Victoriei din București.
***
Pe 6 februarie 1908 s-a născut la Blejoi, Prahova, Geo Bogza (1908-1993) scriitor, jurnalist, poet și teoretician al mișcării suprarealiste. În epoca interbelică, poemele sale foarte îndrăznețe au scandalizat opinia publică și i-au adus chiar ani de închisoare, pentru pornografie (volumul Jurnal de sex). S-a liniștit după Al Doilea Război Mondial, a intrat în Partidul Comunist, și s-a remarcat ca un excelent autor de reportaje. Printre operele sale de seamă se numără Cartea Oltului, Țara de Piatră sau Țări de piatră, foc și pământ și este considerat și astăzi părintele reportajului literar. Geo Bogza a fost mereu apropiat de Constanța, oraș pe care l-a iubit și unde a urmat cursurile Școlii de Marină între anii 1921-1925. Despre Dobrogea și Constanța a scris în volumele Țări de piatră, foc și pământ (1939) sau Priveliști și Sentimente (1972). Geo Bogza a fost fratele nu mai puțin celebrului Radu Tudoran (Nicolae Bogza), scriitor care a evocat în romanele sale Dobrogea și Marea (Un port la răsărit, Toate pânzele sus și Maria și marea, etc.). Geo Bogza își merită locul în calendarul nostru istoric, fie doar și pentru două citate extraordinar despre provincia pontică:
„Nu m-am născut în Dobrogea și nici în Bucovina, dar în respirația mea primă și ultimă, al lor sunt… Dacă Dobrogea nu ar fi existat, cum aș fi fost eu oare?”
„În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul, iar apoi întreaga mea fiinţă, s-a întors de fiecare dată la Dobrogea. Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă. Dobrogea! Dobrogea! Am iubit această fată ciudată, fiică de rege get și de dansatoare tătăroaică, de când umbla desculță prin praf. Cum să n-o iubesc acum! Cum să n-o iubesc acum, când, deși schimbată, se dezvăluie a fi, în esența ei, aceeași… Cum să n-o iubesc acum, când, dându-și o față nouă, rămâne la fel de ciudată, învăluită în imensa ei taină…”.
Pe 6 februarie 1896 s-a născut la Galați, Vasile Canarache(1896-1969), mare arheolog, numismat, jurnalist și poet, fost director al Muzeului Regional de Arheologie Dobrogea în anii 1957-1969. Această perioadă este considerată una de aur în arheologia pontică, la Constanța având loc o serie de descoperiri uimitoare, precum Edificiul Roman cu Mozaic (1959) sau Tezaurul de Sculpturi (1962) și din care enumerăm acum doar celebrele piese Șarpele Glykon sau Fortuna și Pontos. Vasile Canarache este sărbătorit de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, printr-un eveniment dedicat personalității sale, care se va desfășura joi, 12 februarie 2026.
Reclama zilei – La Constantinople – Magazin de covoare turcești și românești. Atelier special de reparat și curățat orice Covor și Scoarțe. Spălăm și curățim, vopsim covoare și lână cu orice culori. Jean& Georges Kehayoglu, str. Petru Rareș no.6, vis-a vis de Sinagogă (1923).
Conducerea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu avizul Consiliului Județean Constanța și cu acordul constructorului, invită reprezentanții mass-media vineri, 6 februarie 2026, în intervalul orar 12:00 – 13:00, la sediul din Piața Ovidiu numărul 12, pentru realizarea de materiale foto-video în incinta clădirii, în contextul demarării primelor lucrări din cadrul proiectului de reabilitare a imobilului, finanțat din fonduri europene și de la bugetul de stat și derulat de CJC.
Așa cum s-a anunțat deja, Ordinul administrativ de începere a lucrărilor de reabilitare a fost emis de către Supervizor începând cu data de 15 ianuarie 2026 pentru obiectivul de investiție ”Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța”, iar prima etapă, respectiv organizarea de șantier, a fost inițiată chiar din aceeași dată.
Durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni, conform prevederilor acordului contractual încheiat între Consiliul Județean Constanța și Asocierea S.C. Cim Recycling Medical Europe S.R.L. (Lider de asociere) – S.C. Via Carpatia Consult S.R.L. ( Asociat 1 ) – S.C. PRIMASERV S.R.L. ( Asociat 2 ) – S.C. Nova Steel Buildings S.R.L. ( Asociat 3 ) – S.C. Euras S.R.L. ( Asociat 4), valoarea contractată fiind de 36.638.222,84 lei fără T.V.A.
Clădire emblematică pentru istoria orașului, sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a cunoscut în ultimele trei decenii o degradare constantă, fapt ce a făcut improprie desfășurarea activității științifice și culturale specifice și a impus demararea unui amplu și laborios proces de restaurare a imobilului. Proiectul de reabilitare prevede o serie de categorii de lucrări complexe, ce vizează restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea monumentului istoric, prin executarea de lucrări de revitalizare a zidăriilor de piatră şi cărămidă și a bolţilor cu degradări, lucrări de restaurare interioare la spaţiile boltite şi la componentele artistice ale sălilor, restaurarea frescei (pictura murală) din Aula „Adrian Rădulescu”, lucrări de restaurare exterioare la faţade şi acoperişuri, lucrări de arhitectură, lucrări de intervenţie structurală, lucrări de schimbare/înlocuire completă a sistemelor de instalații (electrică, sanitară etc.).
Demararea efectivă a lucrărilor de reabilitare a clădirii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța reprezintă un moment însemnat în evoluția acestui monument istoric, cât și în evoluția instituției noastre și a întregii comunități locale, reprezentând un pas important în revitalizarea culturală și turistică a zonei și a orașului, un demers firesc ce vine să completeze procesul inițiat de Consiliul Județean Constanța de deschidere de noi spații muzeale (Mormântul Pictat de la Tomis) și de reabilitare a celor deja consacrate (Edificiul Roman cu Mozaic). Pe durata desfășurării lucrărilor de reabilitare, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța își desfășoară activitatea în alte spații, în urma relocării temporare a personalului, patrimoniului muzeal și a colecțiilor, realizată printr-un amplu proces logistic.
***
Interesul pentru patrimoniul arheologic al Dobrogei s-a manifestat încă din secolele XVII–XIX, când vestigiile antice ale provinciei au fost semnalate în relatările unor călători și cercetători români și străini, deoarece, așa cum nota Ion Ionescu de la Brad, „Românul în Dobrogea calcă pe ruinele măririi strămoșilor” și „pentru un arheolog român, Dobrogea antică este o mină nouă și înavuțită” (1852). Parcursul organizării unui muzeu de istorie la Constanța a fost de durată, iar etapele sale au fost descrise cronologic și amplu documentate de istoricii Zaharia (Zizi) Covacef, Nicolina Mihail-Ursu, Angela Pop și Adrian Rădulescu, în studiul Centenarul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, publicat în 1980.
Necesitatea înființării unui muzeu de istorie și arheologie în Dobrogea era resimțită încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar inițiativa concretă a aparținut primului prefect al Dobrogei, Remus Opreanu. În anul 1879, acesta a propus Academiei Române ca materialul arheologic adunat în clădirea Prefecturii, prin grija sa și strădania inspectorului școlar Ion Bănescu, să constituie baza unui muzeu. Propunerea lui s-a materializat, cea mai veche atestare documentară a unui mic muzeu constănțean datând din 16 martie 1879 (Copie după Raportul Prefectului de Chustenge cu Nr. 2689 către Ministerul Instrucțiunii Publice), dată la care prefectul Remus Opreanu îl înștiința pe ministrul de resort că „… de la 19 Decembrie 1878 concepusem ideea de a crea pentru orașele Chüstenge și Mangalia câte un museu local, în care să se adune și să se păstreze marmurele și pietrele cu inscripțiuni, statuile și toate obiectele de artă ce am putut găsi și avea la dispozițiune, originare din aceste locuri, în care civilizațiunea greacă, romană, bizantină și italiană a lăsat urme însemnate”.
Micul muzeu local a funcționat în Palatul administrativ al Prefecturii (vechiul conac turcesc), amplasat la întretăierea actualelor străzi Traian și Tomis, pe strada Sulmona de astăzi. Din descrierile păstrate, aflăm că obiectele mărunte și 15 monumente sculpturale erau așezate în cabinetul prefectului, iar 27 de piese arheologice, în majoritate inscripții, pietre funerare și fragmente de mozaic, erau așezate pe aleea care lega clădirea de poarta dinspre mare. Micul muzeu se bucura și de vizitatori, așa cum atestă o telegramă trimisă de prefectul Remus Opreanu la 30 august 1879, în care amintea de vizita unui grup de elevi ai Școlii normale din Bârlad, laPrefectură „unde (au) vizitat muzeul și mozaicurile (și) le-am servit de călăuză cu dl. Subrevisor Bănescu, Maior Niculescu și polițaiu”.
Din nefericire, un mare incendiu a distrus vechiul Palat al Prefecturii și odată cu el și micul muzeu constănțean abia înfiripat, piesele salvate fiind mutate în pavilionul din grădina publică. În anii ce au urmat, autoritățile locale s-au străduit să găsească finanțare și o clădire adecvată pentru muzeu, dar abia în 1911 Vasile Pârvan, noul director al Muzeului Național de Antichități din București, a pus problema reorganizării și a funcționării permanente a muzeului constănțean. După ce în perioada 1910-1911 piesele au fost depozitate la Gimnaziul „Mircea cel Bătrân”, în anul 1912 muzeul a fost mutat la Școala Normală de Învățători, directorul acesteia, I. Ghibănescu, fiind numit și custode al lui ( 29 septembrie 1912). Începea astfel o nouă etapă în existența muzeului, care a fost mutat într-o clădire din parcul comunal, avea pază și funcționa după un program de vizitare, respectiv joi și duminică, între orele 14:00-16:30.
Lipsa unui spațiu adecvat, ca și distrugerile din timpul Primului Război Mondial, au întârziat foarte mult dezvoltarea muzeului constănțean. În anul 1928, cu prilejul Semicentenarului Independenței, profesorul Constantin Brătescu a organizat Expoziția Jubiliară a Dobrogei, o expoziție cu caracter arheologic și etnologic amplasată în pavilionul din fața Cazinoului din Constanța. În anul 1937, sub conducerea conservatorului Ion Micu, a fost publicat și primul ghid al muzeului (Călăuza vizitatorului în Muzeul Regional al Dobrogei), fapt ce demonstra existența unei colecții arheologice și numismatice consistente și ordonate după rigori științifice. Spațiul însă a devenit rapid neîncăpător, colecțiile crescând prin donații, achiziții, săpături de salvare sau cercetări organizate, atât în anticul Tomis, cât și la Histria, Capidava sau Adamclisi.
În anii celui de Al Doilea Război Mondial, muzeul și-a întrerupt temporar activitatea, clădirea suferind numeroase distrugeri. Odată cu semnarea păcii, chiar din 1945, s-a acordat o atenție deosebită conservării pieselor și punerii în valoare a tezaurului arheologic al Constanței, iar în cursul anului 1951 muzeul a cunoscut o perioadă de modernizare și îmbogățire a patrimoniului, sub conducerea profesorului Nubar Hamparțumian. Acesta a intensificat activitatea științifică de cercetare în teren și pentru conservarea și ordonarea riguroasă a colecțiilor.
Din anul 1956 a început o nouă etapă în evoluția instituției, pusă acum sub conducerea lui Vasile Canarache, cercetător principal în cadrul Institutului de Arheologie al Academiei București. Pe 22 septembrie 1957 muzeul a fost inaugurat parțial în noul său sediu, în clădirea cunoscută astăzi ca Palatul Arhiepiscopiei, iar după încheierea festivităților, lucrările de organizare au fost reluate, astfel că la sfârșitul anului obiectivul a fost atins: Muzeul Regional al Dobrogei dispunea de o expoziție de bază, laborator de restaurare, bibliotecă de specialitate și mobilier modern. Treptat, muzeul s-a transformat dintr-un simplu depozitar de obiecte arheologice și istorice, într-un autentic centru de cercetare, iar în următoarele două decenii (1957-1977), instituția și-a dobândit recunoașterea la nivel național și internațional.
O altă etapă deosebit de însemnată în evoluția muzeului constănțean l-a reprezentat momentul 25 decembrie 1977, când a fost inaugurat sub titulatura de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în clădirea din Piața Ovidiu numărul 12, „a cărei înfățișare și structură arhitecturală se potrivește perfect funcțiunilor muzeale”, după cum consemnau istoricii Zaharia (Zizi) Covacef și Adrian Rădulescu în lucrarea citată. Atributul „național”, acordat unei instituții provinciale, reflecta pe deplin importanța sa științifică și rolul de promovare a patrimoniului. Clădirea a găzduit muzeul constănțean în ultimii 48 de ani, MINA Constanța devenind prin patrimoniul său impresionant și prin potențialul turistic susținut de ansamblul din apropiere (Edificiul Roman cu Mozaic) un pol cultural al orașului și al județului Constanța.
***
Clădire-simbol a orașului, sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța din Piața Ovidiu numărul 12 impresionează prin aspectul său monumental. Construcția a început în anul 1911, după planurile arhitectului Victor Ștefănescu, însă lucrările au fost întârziate de greutățile Primului Război Mondial. În timpul conflagrației, clădirea a fost grav afectată și a ajuns într-o stare deplorabilă, fiind restaurată între anii 1919-1921.
Până în anul 1977, imobilul a găzduit Primăria Constanța, purtând denumirea de Palatul Comunal. Cu ocazia aniversării Centenarului Independenței, întreaga clădire a fost oferită muzeului, iar la 25 decembrie 1977 a fost inaugurat aici Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Realizat în stil neoromânesc, cu o suprafață la sol de 1.668 mp și o înălțime de 42 m, impozantul imobil care domină Piața Ovidiu se desfășoară pe cinci nivele: subsol, parter, două etaje și mansardă. În prezent, este inclus pe lista monumentelor istorice, având codul LMI CT-II-m-A-02831 și este obiectul unui amplu proces de restaurare, ce urmează să-i redea strălucirea.
În așteptarea acestor viitoare momente, ale revenirii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța în sediul său tradițional, invităm reprezentanții mass-media vineri, 6 februarie 2026, între orele 12:00-13:00 pentru o vizită de documentare foto-video a acestei prime etape de începere a lucrărilor.
Mulțumim pe această cale, încă o dată, Asocierii S.C. Cim Recycling Medical Europe S.R.L. (Lider de Asociere) și Partenerilor săi (S.C. Via Carpatia Consult S.R.L., S.C. Primaserv S.R.L., S. C. Nova Steel Buildings S.R.L. și S.C. Euras S.R.L.) pentru întregul concurs și sprijinul acordat.
