Tărâmul dintre Dunăre și Mare a fost și este patria multiculturalității, locul în care au conviețuit în pace, secole de-a rândul, oameni de numeroase și diverse etnii și confesiuni religioase. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Dobrogea era pentru mulți un tărâm încă învăluit de mister, despre care nu se cunoașteau foarte multe. Cineva a vrut însă să arate lumii cum este cu adevărat Dobrogea, cine sunt locuitorii ei. Acel cineva a fost Anatole Magrin (1858-1928), primul mare fotograf al provinciei și al Constanței, francez prin naștere, dar român prin devenire. Moștenirea lăsată de el surprinde și astăzi prin complexitate, pasiune și talent, el având o contribuție deosebită la dezvoltarea și imaginea regiunii și a orașului nostru.

Pe data de 12 ianuarie 1928, Magrin a încetat din viață la Constanța, orașul în care a trăit 50 de ani, unde s-a căsătorit și a avut cinci copii. A iubit urbea cu o pasiune extraordinară, ori acest lucru se reflectă și astăzi în fotografiile sale, fie că sunt acestea portrete sau imagini cu locurile din oraș. Stabilit la Constanța chiar în 1878, anul instaurării administrației românești, el a fost un antreprenor de succes și un filantrop. S-a îndrăgostit iremediabil de aceste locuri, și-a deschis imediat un prim atelier (pe strada Traian), iar de-a lungul deceniilor a avut mai multe case în zona peninsulară. A fost pe rând vice-consul onorific al Franței (din 1882), apoi consul onorific și chiar în exercițiu, ajutând astfel la relațiile Constanței cu lumea Hexagonului. Pentru aportul său, Magrin a fost decorat cu diverse distincții de către regii României, Carol I și apoi Ferdinand.

A fost cumnatul medicului britanic Abraham Irwin Bolton, un doctor deosebit de respectat în oraș care, la rândul său, a devenit fiu al Constanței, care i-a fost a doua casă. Decesul lui Anatole Magrin a fost deplâns de întreaga localitate, iar marele pionier al fotografiei a fost înmormântat în parcela franceză a actualului Cimitir Central. În prezent, un cenotaf (mormânt simbolic) al său se află în curtea Catedralei romano-catolice Sfântul Anton de Padova de pe strada Nicolae Titulescu.

Alte evenimente

Pe data de 12 ianuarie 1932, mai mulți constănțeni și câțiva ofițeri cantonați în orașul lui Ovidius au fost implicați într-un eveniment inedit pentru acele timpuri: un duel! Bibliograful Ionel Alexe (Biblioteca Județeană I.N. Roman Constanța) a cercetat cazul și ne-a oferit detalii. Astfel, duelul a avut loc în Pădurea Murfatlar și i-a avut ca principali protagoniști pe sublocotenentul O. Pița de la Regimentul 34 Infranterie și civilul M. Angelescu, fiecare dintre aceștia având câte doi adjuncți, ofițerii Popa și Dobrescu, respectiv avocatul Dan Alecu și inginerul Gheorghiu. A existat și un conducător al duelului, locotenent-colonelul Cârjan, și au fost prezenți și doi medici, Torosian și Holban, pregătiți să intervină. Cauza duelului nu se mai cunoaște. Se știe că cei doi au schimbat inițial câte un foc de pistol, apoi, conform regulilor, încă câte unul. Nu a fost nimeni rănit, amândoi și-au spălat onoarea, iar conflictul a fost închis.

Reclama zilei – Program nou la Cabaretul Britania (Paradisul Constanței). De remarcat, pentru prima oară în Constanța: Duo Helios, dansatori caucazieni, orchestra rusă de balalaice, Domnișoarele Lisse D’Ivan, Renne, Madra, Jaqueline de la Varuna și Lola Czemy Subretta – chanteuze franceze de la Teatrul Alhambra din București, profesor Harold & Garden duett monden de la Paris, Eljvounne& Robert – american step dancers, Duetul Arizona – simplaticul publicului constănțean (1926).

Mențiune – Cabaretul variete Britania a fost creat în 1909 de antreprenorul Mișu Georgescu și a funcționat pe strada Nicolae Titulescu (fostă Lascăr Catargiu), nr.7, vizavi de Casa cu Lei, dar pe partea cu Hotel Intim.

În primele decade ale secolului XX, dreptul la vot era unul inaccesibil femeilor din Europa. Finlanda a spart gheața în 1907, urmată de Norvegia (1913) și Marea Britanie (1918), iar Germania, Polonia, Austria și Olanda au făcut și ele acest pas în 1920. În România, Legea din 1925 privind unificarea administrativă a prevăzut cooptarea femeilor în consiliile comunale, iar în 1929, femeile au obținut dreptul de vot în alegerile locale. Au putut să meargă pentru întâia dată la urne la alegerile din 5 februarie 1930.

Pe 11 ianuarie 1930, Prefectura județului Constanța a afișat ordonanța Președinției Consiliului de Miniștri privind organizarea alegerilor județene și în care se menționau următoarele:

“Au drept la vot toți alegătorii bărbați și femei înscriși pe noile liste electorale… Votarea va începe la 8, până la 17.00 cu întrerupere de două ore în timpul mesei… Se poate prelungi până la ora 22.00…”. Nu toate femeile Constanței puteau vota, ci doar cele cu un anumit statut, cu studii și plătitoare de cens, înscrise deja pe listele de votanți, aspecte ce făceau ca dreptul la vot să fie parțial accesibil. Era totuși o victorie. Aflăm din ziarul Dacia următoarele date: “După ultima statistică a Primăriei municipiului, rezultă că în cursul anului 1929, pentru alegerile la comună (n.n. – comuna urbană Constanța), s-au înscris 7856 votanți și votante. La Cameră și Senat numărul total se citează la 7111”.

Dreptul femeilor la vot era însă contestat de mulți bărbați. 

Tot pe 11 ianuarie 1930, în ziarul Dacia, apărea articolul Primii Pași, semnat de avocat Emilia Armașu, în care erau consemnate detalii privind atmosfera dinaintea alegerilor:

“În alegerile comunale și județene ce vor avea loc în curând vor participa și femeile. Pentru prima dată femeile din România vor vota… E un moment solemn și plin de răspundere, căci greșelile ce le vom face ne vor atinge demnitatea noastră, ne vor pune într-o lumină proastă față de femeile din străinătate care sunt mai bine pregătite pentru viața cetățenească. Avem răspundere față de generațiile viitoare de femei, de copiii noștri și față de țară. Toată lumea se aștepta ca odată cu admiterea femeilor în viața politică să se dea loc la scene lamentabile de dezordine și ridicol. Spre dezamăgirea amatorilor, femeile cu drept de vot s-au înscris în liniște și vor vota la fel. Celor ce ne-au cunoscut prea puțin le spunem că suntem departe de a furniza material revistelor umoristice, că vom păși pragul localului de vot convinse de rolul nostru util și că prin atitudinea noastră demnă și hotărâtă se va schimba în bine mentalitatea alegerilor. Totuși… la unele alegătoare se observă o oarecare timiditate, stau la îndoială dacă să se înscrie într-un partid politic sau nu, dacă să participe acum la alegeri sau să aștepte o altă sesiune. Aceasta le onorează, căci ele dovedesc că chibzuiesc înainte de a face primii pași”.

Alegerile din 1930 au reprezentat un pas important pentru femeile orașului Constanța. În 1938, noua Constituție a României avea să ofere dreptul la vot tuturor femeilor care împliniseră 30 de ani. Acesta a fost un pas înainte, iar aceste exemple ne arată cât de dificil a fost drumul către obținerea unui drept pe care, astăzi, nu îl prețuim întotdeauna așa cum se cuvine.

Reclama zilei – Vizitați vechiul și cunoscutul atelier fotografic Foto Grand B Holștein care execută orice fotografie, cărți poștale Platin, Sepi – culori și mărimi naturale, după orice fotografie veche.

– Din inițiativa domnului prefect Luca Ionescu, secondat cu cea mai mare stăruință de dl.Bănescu, inginerul județului, s-au strâns prin subscripție publică o sumă de lei care a fost împărțită pe timpul sărbătorilor la o sumă de familii sărace din oraș, sumele distribuite prin diverși șefi de servicii variind între 5-20 de lei. Au mai distribuit ajutoare la sărăcime, ca în toți anii, Societatea Francmasonilor, peste 700 de lei și Societatea Românilor Macedo-Albanezi, înființată abia acum câteva luni prin zelosul român dl. Petru Vulcan și distinsul filantrop, dl.Tănasă G. Dabo (ziarul Constanța, 1898).

– Pe 10 ianuarie 1926, ziarul Dacia a publicat articolul Bilanțul Constanței. Redăm un amplu fragment: “După statistica încheiată la finele recensământului din  1921 – ultimul din zilele noastre, Constanța ar fi locuită de 65-70.000 de locuitori. Dacă ținem însă seama de numărul mare de muncitori și meseriași ce s-au stabilit aci în ultimii patru ani, trebuie să socotim această cifră cu mult depășită. După o apreciere sumară, consultând și registrele biroului populației, credem a știi că orașul nostru e locuit de aproximativ 80.000. În anul 1925 au fost 990 născuți…709 decese.. numărul căsătoriilor extrem de redus…50 de divorțuri… Prostituția și adulterul stau pe roze, dacă se poate spune astfel”.

– Doamna Elisabeta Dordea din Bulevardul Regina Maria no.3 a reclamat pe un chiriaș al său, anume Ion Frunză, care a dispărut astă-noapte furând bijuterii de mare valoare și suma de 20.000 de lei (Dobrogea Jună, 1930)

– La inspectoratul muncii s-a prezentat azi dimineață o delegație de lucrători brutari cerând a se lua măsuri contra patronilor abuzivi care nu respectă prevederile legii repausului duminical. Ca o urmare a acestei declarații din partea autorității sesizate s-a provocat o anchetă, pentru punerea la punct a acestei chestiuni (Dobrogea Jună, 1930)

– În seara de 10 ianuarie 1930 a încetat din viață Ștefan Iorgulescu, fost judecător al ocolului urban Constanța, cu grad de consilier de curte de apel, unul din cei mai vechi magistrați constănțeni. Judecător corect, cetățean onest, Ștefan Iorgulescu lasă regrete unanime în rândurile acelora cari l-au cunoscut (Dobrogea Jună, 1930)

Reclama zilei – Ceasornicăria Hagi P. Șapira, Str. Carol 22 – Anunț prin aceasta că mi-au sosit mărfurile cumpărate cu ocazia voiajului făcut în străinătate. Cadouri pentru logodne și nunți. Ceasornice, inele, cercei, brățări, broșe, pandantive, service de ceai, cafea și liquere, fructiere, bomboniere, tacâmuri de masă, deșteptătoare, pendule și tot felul de ceasuri de perete. Verighete de logodnă. Ochelari de toate felurile. Profitați de prețurile reduse și vizitați cu toții Magazinul Șapira. Cereți Catalogul care se trimite gratis și franco.

Oraș cu o existență de două milenii și jumătate, Constanța are o moștenire istorică deosebită. Încă de la finele secolului al XIX-lea, imediat după instaurarea administrației românești, autoritățile locale au înființat un muzeu de arheologie în care au fost expuse vestigii deosebite, grecești și romane, descoperite pe raza localității. Inițial un muzeu local, acesta a devenit, în anul 1935, un muzeu regional, aflat în grija Primăriei, și a funcționat în aripa stângă a Palatului Comunal (actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța), din Piața Ovidiu nr.12.

Pe 9 ianuarie 1937, în ziarul „Dobrogea Jună” a apărut articolul intitulat Reorganizarea Muzeului Regional al Dobrogei, din care redăm un fragment:

“Muzeul Regional al Dobrogei, înființat de câțiva ani din inițiativa și prin munca depusă de dl. prof. univ. Constantin Brătescu și căruia i s-a destinat aripa dreaptă a palatului municipal, este în prezent în curs de organizare. Dl. Ion Micu, conservatorul muzeului, lucrează la aranjarea pieselor de care dispune precum și la arangiarea din județ a tuturor rămășițelor istorice, descoperite în urma săpăturilor ce s-au făcut în cursul anului trecut. Pe lângă secțiunea arheologică a muzeului, dl. Micu se străduiește și la aranjarea unei secțiuni etnografice aparte la care vor fi expuse, pe lângă piesele de care dispune în prezent muzeul, și altele care vor fi strânse în cursul acestei primăveri”.

Mai multe detalii despre această reorganizare ne parvin, decenii mai târziu, de la conservatorul Ioan Micu, cel care a publicat în Revista Pontica nr.12 (anul 1972) articolul științific Din trecutul muzeului de istorie națională și arheologie Constanța (1935-1948). Astfel, am aflat că Micu a fost elev al profesorului de epigrafie  Grigore Florescu, a săpat cu acesta la Capidava și Valu lui Traian și a fost angajat al muzeului regional din Constanța în vara anului 1935, an în care instituția a fost deschisă publicului larg. În anul 1937, la câteva luni după apariția articolului de mai sus, Micu semna și ghidul Călăuza vizitatorului în Muzeul Regional al Dobrogei, lucrare tiparită în 2.000 de exemplare. Muzeul Regional ce funcționa în primărie avea exponate aflate în lapidarium și în trei încăperi, iar expoziția era împărțită în cinci mari secțiuni:

1. Preistorie, paleolitic și neolitic;

2. Colonizarea greacă din Pontul Stâng;

 3. Romanii între Dunăre și Mare;

 4. Evul Mediu pe meleaguri dobrogene (dominația romană,  bizantină și otomană);

5. Dobrogea între 1878 și zilele noastre.

Pe lângă acestea, muzeul regional avea și o secțiune de geologie și zoologie. În 1938, muzeul regional a fost mutat într-o clădire de pe strada Ovidiu (ulterior demolată) și apoi în alte sedii, mai mult sau mai puțin potrivite.

În a doua jumătate a anilor 30, Muzeul Regional a fost vizitat de mai multe personalități: viitorul rege al Suediei, Gustav al VI-lea Adolf, arhitecții italieni Silvio Ferri și Giuseppe Lugli, profesorul emerit Charles Upton Clark și de scriitorii Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu, Tudor Vianu și de arheologul Paul Nicorescu.

Pe data de 9 ianuarie 1935, în sala mare a Regimentului 9 Călărași din Constanța a avut loc festivitatea de aniversare a Alteței Sale, regina Mărioara a Iugoslaviei (fiica reginei Maria și a răposatului rege Ferdinand). Văduvă după ce, cu un an înainte, soțul său, regele Alexandru, a fost asasinat la Marsilia, Mărioara a rămas regina mamă a Iugoslaviei, iar pe tronul acestei țări s-a urcat fiul ei minor, regele Petru al II-lea. Regina Mărioara (poreclită și Mignon) era născută pe 6 ianuarie, dar a fost sărbătorită de militarii din Constanța trei zile mai târziu, cu ocazia venirii în oraș a atașatului militar al Iugoslaviei la București, colonelul sârb Marko Bary.

Regimentul de cavalerie din Constanța s-a distins prin eroism în timpul Primului Război Mondial, iar regina Mărioara a fost desemnată patroana și proprietara acestei unități militare, care anual îi celebra aniversarea prin ceremonii solemne.

Reclama zilei – Piane și pianine, mărcile cele mai renumite. Gramofoane și gramole originale, His Master’s Voice, Columbia și Odeon. Mare repertoriu de plăci cu imprimările cele mai noi. Cel mai vechi și mai bine asortat magazin cu instrumente, note și accesorii muzicale. Magazinul Limbidi, str. Carol no.33. (1929)

Vasul de pasageri Dacia a fost unul dintre vapoarele comerciale ale Serviciului Maritim Român (SMR), construit în șantierul naval Saint Nazaire, situat în vestul Franței, pe țărmul Atlanticului. Prima sa călătorie a avut loc în anul 1907 pe ruta Constanța – Constantinopol – Pireu – Alexandria (Egipt). A continuat rutele din Mediterana până la izbucnirea Primului Război Mondial, când a fost transformat în crucișător auxiliar și preluat forțat de armata imperială rusă. După încheierea conflagrației mondiale, în 1918, vasul a fost returnat României și a reintrat în serviciul SMR.

Pe data de 8 ianuarie 1924, vaporul Dacia a fost scena unui accident grav, ale cărui detalii au fost publicate în ediția din ziua următoare a ziarului constănțean „Dacia” (!) sub titlul Vaporul Dacia, distrus de incendiu Pagube de peste 50 de milioane lei – Arși de vii!. Nava pasager venise la Constanța de doar câteva zile, după ce fusese supusă, timp îndelungat, unor reparații în șantierul Fernik din Galați. Reparațiile costaseră peste 30 de milioane de lei. Gazetarii Constanței au scris următoarele: “Flăcările au izbucnit cu violență din cabina intendentului Zaharia și s-au propagat cu repeziciune pe întreg bordul vasului. Camerierul Anghel și soția acestuia, Iuliana, știind că intendentul venise cu puțin timp înainte din oraș, se repeziră spre cabina acestuia. Din mijlocul flăcărilor însă ei nu au mai auzit decât gemete ceea ce denotă că nefericitul intendent și-a găsit moartea. Marinarul Selejan Pavel, strecurându-se în mijlocul flăcărilor pentru a salva de asemenea pe intendent, a dispărut. Se crede că și acesta a fost carbonizat…”.

Focul s-a extins rapid și a distrus cabinele de clasa I, restaurantul, comanda vasului și camera hărților. Autoritățile au intervenit prompt, iar echipe de pompieri civili și militari, precum și de grăniceri, au acționat alături de șalupa de incendiu a portului și de remorcherul Julieta. La fața locului au sosit numeroși oficiali, membri ai administrației, ai parchetului și ai poliției, care au declanșat o anchetă. S-a aflat că intendentul Zaharia se întorsese foarte beat din oraș și aprinsese o lumânare care, odată căzută, a provocat incendiul. A fost arestat marinarul Radu, acuzat de rea credință, căci, fiind de serviciu, declarase că nu-l văzuse pe Zaharia urcând la bord.

Au fost evaluate toate pagubele: „În afară de puntea consumată de incendiu vasul Dacia mai prezintă grave avarii din pricina spărturilor ce i s-au făcut cu ocazia localizării focului. Cu aproximație se evaluează pagubele la 50 de milioane de lei” (Dacia, 9 ianuarie 1924).

Incendiul și dubla tragedie au făcut ca Dacia să fie la un pas de a-și încheia povestea. Uimitor însă, vasul a fost salvat, reparat și repus pe linia de plutire în decembrie 1925. A navigat iar în Mediterana până în 1927, când potrivit surselor, a fost iar victima unui incendiu. A revenit pe mare în 1930, total refăcut și și-a continuat serviciul până la începutul celui de Al Doilea Război Mondial. În 1941 a fost rechiziționat de armată, transformat în Piuitor de Mine, iar după trei ani a fost confiscat de Marina Sovietică. Pe 10 octombrie 1944 s-a scufundat lângă coasta Caucazului, după ce a lovit o mină germană. Astfel s-a încheiat povestea sa de aproape patru decenii…

Reclama zilei – Magazinul cu încălțăminte pentru Bărbați, Dame și Copii “La Țăranu” – strada Carol no. 93 – A adus în vederea sezonului de iarnă un mare asortiment de Șoșoni și Galoși din renumita fabrică Hutchinson (1850) – Prețuri avantajoase. (1925).

Mențiune – Hiram Hutchinson (1808-1869), om de afaceri american mutat în Franța și specializat în încălțăminte de cauciuc. Firma creată de el există și astăzi.

Pe raza municipiului Constanța au funcționat în perioada interbelică numeroase cinematografe precum Arena Grand, Trianon, Regal, Elita, Popular, pentru a pomeni doar de cele câteva aflate în zona Peninsulei. În anii 20 pe ecrane rulau filme mute iar între pauzele acestora aveau loc alte reprezentări artistice, recitaluri, reviste și momente comice. Pe data de 7 ianuarie 1929, la Cinema Regal Palat (viitorul Popular), de pe strada Carol nr. 50, începea o serie de reprezentații “splendide”, filme celebre care urmau să îi țină ocupați pe constănțeni de-a lungul unei întregi săptămâni. Ziarul Dobrogea Jună menționa că ciclul de proiecții începea de Sfântul Ion “cu grandioasa înscenare din 1001 nopți, Tainele Orientului, prelucrarea descrierei Șeherezada, cu magnificii interpreți Ivan Petrovich, Marcella Albani și N. Kolin, cari în cele 11 acte (o singură serie) au creațiuni ce i-au consfințit între primii ași, iubiți și căutați în toată lumea. Se recomandă intelectualilor și tuturor iubitorilor de frumos să nu lipsească de la rularea acestui mare film”. Secrets of Orient (numele real) era un film nou, apărut în 1928, o super-producție franco-germană filmată la Berlin, Nisa și în Tunisia. Starul sârb Ivan Petrovich a fost primul actor din fosta Iugoslavie care a avut o carieră internațională de succes, el lucrând în mai multe țări și chiar în producții de la Hollywood. Partenera sa din film, italianca Marcella Albani a fost la rândul său o mare stea a cinema-ului european al anilor 20.

Tot pe 7 ianuarie, dar în 1927 aflăm că la Biserica Metamorphosis a avut loc o slujbă religioasă ținută de episcopul Constanței, Gherontie. După încheirea acesteia la Consulatul General al Greciei a avut loc o recepție iar consulul elen Jean Frydas a fost felicitat cu ocazia onomasticii. Episcopul Gherontie a adus elogii bisericii eline care “a fost cel mai mare far al creștinismului în Orient, în primele începuturi ale sale”. Consulul Frydas i-a mulțumit episcopului pentru “protegiuirea acordată bisericii eline din Dobrogea, cât și pentru părinteasca ocrotire ce înaltul prelat o acordă credincioșilor greci” (Ziarul Dacia).

Tot pe 7 ianuarie 1927 la Constanța era în plină desfășurare un eveniment sportiv deosebit, un campionat internațional de lupte greco-romane, disciplină olimpică foarte populară la nivel mondial. Competiția începuse joi și avea să se încheie pe 8 ianuarie. Confruntările se desfășurau în uriașul cort al Circului Royal, aflat într-un turneu prin marile orașe ale țării. Participau sportivi străini precum bulgarul Ivan Staveff  și sârbii Petre Lurici și Petr Ivanovici, precum și românii Ion Stroescu și Jean Kirtop (Chirtop). Pe 7 ianuarie Chirtop l-a învins pe Staveff, printr-un tur de cap, la finele unei lupte de 24 de minute și a devenit favorit la câștigarea trofeului pus în joc. În istoria sportului românesc, Chirtop este și astăzi considerat un pionier al luptelor greco-romane și al halterofiliei naționale.

Reclama zilei – Saloanele Hotelului Regina – Școala de dans a profesorului Ionel Mărescu, Singurul Local de dans al elitei constănțene. Marți, Joi și Duminică – Matineuri dansante până la ora 9 – Curs special pentru copii de la 5 ani! Mari reduceri de prețuri pentru domnii ofițeri. Se predau și cursuri separate. Nota Bene: Domnișoarele neînsoțite de familii nu sunt admise!

Mențiune – Regina este vechiul nume al Hotelului Intim. A fost construit la începutul secolului XX și inaugurat în 1906, proprietari fiind frații Târpă. Hotelul Regina a fost ridicat pe locul în care, în trecut, existase Hotel D Angleterre, unde în iunie 1882 se cazase poetul Mihai Eminescu. Numele de Regina a fost înlocuit de către comuniști, ei preferând denumirea de Intim, pusă după un cerc literar ce funcționase aici timp de două decenii.

Una dintre cele mai importante sărbători legale din România este și astăzi Boboteaza, care celebrează Epifania (Arătarea Domnului), momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. Și în urmă cu un veac, pe 6 ianuarie, această sărbătoare era ținută cu sfințenie în întreaga Românie și, bineînțeles, la Constanța. Cu o zi înainte, de Ajun (5 ianuarie) credincioșii țineau post pentru ca a doua zi să poată primi cum se cuvine apa sfințită – Agheasma Mare. Ca și astăzi, în Ajun, preoții mergeau din casă în casă iar enoriașii ortodocși sărutau icoana cu botezul Domnului. Pe 6 ianuarie avea loc sărbătoarea propriu-zisă, prilej pentru organizarea mai multor evenimente religioase și tradiționale.

Un astfel de exemplu este serbarea Bobotezei din 6 ianuarie 1929, organizată de Primăria Municipiului Constanța, la acea vreme condusă de către Francisc Sachetti, politician țărănist, comerciant și jurnalist de etnie italiană, fost prefect al județului (ianuarie – martie 1920) și mulți ani consilier comunal. Fiu de cioplitor în piatră, Sachetti s-a născut la Topalu, în 1874, și până la intrarea sa în politică se remarcase ca un foarte bun organizator atunci când deținuse funcția de director al Fabricii belgiene de Ciment din  Cernavodă. Aici, a fost iubit și respectat de angajați, cărora le oferea gratuit materiale de construcție pentru case, precum și sfaturi utile privind înființarea de micro-ferme și cooperative agricole.

Serbarea de Bobotează a început la ora 9.30 când la Catedrala Episcopală s-a oficiat Sfânta Liturghie, în prezența autorităților locale, a unor invitați din capitală și a numeroși cetățeni. După slujbă, participanții s-au deplasat pe Bulevardul de Jos, astăzi Faleza Cazinoului, la acea vreme numit și Bulevardul General Averescu. Această artere aflată la nivelul Cazinoului Municipal era numită și De Jos, pentru a nu fi confundată cu celălalt bulevard paralel, Regina Elisabeta.

Cortegiul religios s-a oprit lângă micul golf de lângă Cazino, unde episcopul Gherontie a procedat la Sfințirea Apelor. Civilii, dar și numeroși soldați prezenți au ocupat ambele bulevarde și parcul ce le despărțea. Episcopul a aruncat în ape Sfânta Cruce iar fanfara a intonat imnul național, Trăiască Regele (oficial între 1881 și 1947), după care au fost trase salve de tun. A urmat parada militară, trupele defilând prin fața tribunei oficiale amplasată în dreptul Cazinoului.

Sărbătoarea de Bobotează de la Constanța, din 6 ianuarie 1929, a fost una impresionantă, așa cum merita un oraș balnear în maximă dezvoltare și care ajunsese să aibă o populație de 63.000 de locuitori.

Un aspect interesant: 6 ianuarie 1929 a picat într-o Duminică. Cei care ar fi vrut să meargă pe la magazine imediat după ceremonia religioasă de la Cazino nu ar fi avut prea multe variante, în sensul că era în vigoare Legea pentru reglementarea Repausului Duminical și a sărbătorilor legale, normă emisă în 1925. Astfel, erau închise majoritatea prăvăliilor. Erau deschise toată ziua cofetăriile – în înțelesul strict la cuvântului, bufetul de la gară, agențiile pentru vânzări de bilete de tren și vapoare. Restaurantele și hanurile erau și ele deschise însă nu aveau dreptul de a servi băutură decât în timpul prânzului și al cinei, în anumite intervale orare. De asemenea, erau deschise cafenelele, plăcintăriile și ceainăriile care nu serveau băuturi alcoolice, chioșcurile de jurnale, expozițiile și atelierele fotografice. Măcelăriile, mezelăriile, brutăriile, zarzavageriile și pescăriile au fost deschise doar de la 7 până la orele 10 dimineață.

Legea din 1925 a îmbunătățit și completat norme mai vechi ale repausului duminical și anume cele emise în 1897 și în 1910. Pentru unii era o zi destul de tristă. Însuși marele Caragiale spunea: N-am văzut ceva mai urât pe lume decât un oraș mare în zilele de repaus dominical. Ce somn… Peste tot închis! Să vrei să te spânzuri și n-ai de unde să cumperi un ștreang!

Mai trebuie să spunem că cei care au participat la Sfințirea Apelor pe 6 ianuarie 1929 au dat dovadă de curaj și s-au îmbrăcat gros pentru că a fost o zi mohorâtă. Mult mai greu a fost însă pentru cei aflați pe mare, pentru că au avut parte de o ceață foarte deasă și de hulă. Vasul Principesa Maria, din cadrul Serviciului Maritim Român (SMR) a plecat de la Constantinopol și s-a  rătăcit în zona Capului Caliacra, unde a fost la un pas de a eșua în apă puțin adâncă. A reușit să se refugieze în larg, unde a ancorat pentru zece ore. Abia a doua zi a pornit iar la drum și a ajuns în Portul Constanța la ora 13.00. Un alt vas, Campidoglio, al agenției Lloyd Triestino, aflat în drum spre Odessa a sosit în Portul Constanța cu o întârziere de peste șase ore. Unele vase aflate pe Marea Neagră au suferit și defecțiuni dar nu s-au înregistrat decât pagube materiale și deloc victime umane.

Reclama zilei – „Stop la Bodega și Restaurantul Jubileu, strada Carol 47, peste drum de Poștă. A adus un transport de vinuri speciale de Odobești și Streine – Bufet asortat – Mâncăruri calde și reci la orice oră din zi și din noapte” (1927; a picat într-o zi de joi).

(Mențiune – În anii 20 Jubileu a fost un restaurant de categoria I, situat pe str. Carol (astăzi Bd. Tomis), vizavi de Poșta Veche, actualul Muzeu de Artă Populară și fost sediu de primărie în perioada 1896-1906. Prețuri de cat.I: cotlet de porc -22 lei, șnițel vienez – 20 lei, chiftele prăjite – 10 lei, mici – 4 lei bucata, șalău rasol – 18 lei, crap prăjit -14 lei, guvid prăjit – 14 lei, ciorbă de crap – 8 lei, supă de fasole – 5 lei).

Apa potabilă a fost întotdeauna o problemă la Constanța, de-a lungul veacurilor. Exilatul poet latin  Publius Ovidius Naso se plângea de calitatea ei și vorbea despre dificultatea de a procura apă cu adevărat bună de băut. Se întâmpla așadar în sec.I d.H, în vechea cetate a Tomisului și situația a dăinuit și în epocile viitoare. Este drept că, la un moment dat, romanii au construit apeducte și au reușit să rezolve, pentru un timp, problema aprovizionării. După perioada romano-bizantină, sursele istorice medievale vorbesc puțin despre Constanția sau Constantiniana, noul nume al așezării. Se știe însă că în timpul stăpânirii otomane (1418/1421 – 1878), problema apei a devenit din nou stringentă. Nici în epoca modernă situația nu a fost remediată total.

Redăm mai jos fragmente dintr-un articol apărut pe 5 ianuarie 1895 în ziarul Aurora, material care reflectă situația existentă:

“Chestiunea apei, am mai zis, este una din principale și vitale chestiuni ale orașului Constanța care ar trebui să preocupe nu numai pe autorități, dar și pe fiecare locuitor în special. Populațiunea din Constanța, în lipsă de apă bună, își procură apa din puțurile de la Anadolchioi, de la Ceșmea și de la puțurile particulare din oraș. Toate aceste ape sunt rele pentru faptul că nu sunt păzite regule de higienă pentru ele…”

Cișmeaua menționată în articol este Cișmeaua Otomană, monument istoric ce există și astăzi, la intersecția străzilor Bd. Tomis colț cu Aurel Vlaicu, un obiectiv aflat în proprietatea RAJA. În zona aceasta au existat mereu surse de apă potabilă de bună calitate însă Cișmeaua a fost construită efectiv în anul 1864, în timpul sultanului Abdul Aziz (1861-1876). Un conducător reformator, acesta a mai rămas în istoria Constanței (numită până în 1878 Kiustenge) prin două realizări: în timpul său au fost ridicate Geamia Hunchiar (1867) și Biserica Greacă Methamorphosis (sfințită în 1868), primul lăcaș de cult creștin din localitate. Trebuie menționat că în 1895, Cișmeaua Otomană se afla la o distanță de peste 5 km de orașul Constanța.

“… Apa de la Ceșmea, deși vine de la niște surse bune, totuși, în calea ei, pe o distanță de vreun km, trece prin locuri mlăștinoase, conductele nu sunt bune și apa infectă și plină de microbi se strecoară în conductă și o contaminează iar oamenii o beau de bună…”. Nici celelalte două surse de apă, nu sunt recomandate: cea din puțurile din Anadolchioi (sat la acea vreme) este infectată pentru că fântânile stau deschise și “sunt expuse la necurățenii ridicate de vânturi”, iar cea din oraș (puțurile de pe strada Mangaliei) este extrasă de particulari cu mori de vânt dar depozitată în condiții total neigienice.

Dincolo de originea apei și de modul de captare a acesteia, gazetarii trag un semnal de alarmă și în ceea ce privește transportul și specula. Astfel, ei îi atacă pe sacagii care aduc apa în centrul orașului:

“Sacagii cari transportă apa clienților din oraș, pe lângă că au niște butoaie infecte de ți-e scârbă să bei din ele, încă sunt și așa de mici încât abia conține opt-zece căldări de apă și pentru aceea pretinde 30-50 de bani pentru o saca din oraș, 60-90 de bani pentru cea din Anadolchioi și un 1 leu și 50 de bani, chiar 2 lei, pentru o saca de la Ceșmea. Și când te gândești că totuși te trag pe sfoară aducându-ți în loc de apă de la Anadolchioi apă de la puțurile din oraș cu drept cuvânt te cuprinde indignarea… Nu mai vorbim că de cele mai multe ori sacalele sunt pe jumătate goale…Cu această ocaziune atragem atențiunea autorităților competenteasupra acestora… să ia cuvenitele măsuri de urgență… încât apa să devină mai puțin vătămătoare. Iar în privința sacagiilor, aceștia să fie obligați a avea butoaie mai mari, mai curate, sau să reducă  prețul și dacă se poate, să se pună chiar preț fix, ca la pâine, căci și acesta este un articol indispensabil pentru existență!”

Evident, problema apei potabile la Constanța nu s-a rezolvat în acel an și nici în deceniile următoare. Este drept însă că autoritățile au început să impună reguli dure de respectare a igienei și să prevadă sancțiuni drastice. Pe măsură ce orașul s-a dezvoltat, s-a mărit și s-a modernizat, autoritățile administrative și sanitare s-au asigurat ca apa să fie de bună calitate, pentru a se evita izbucnirea unor epidemii. Schimbarea conductelor, instalarea utilităților aveau să transforme în bine orașul. Sacagiul a rămas mult timp o imagine pitorească a Constanței, o amintire a orașului cu iz oriental.

Reclama zilei –Societatea Vapoarelor Ellene de Navigațiune pe Mare N. Patrichios&Comp face cunoscut onor, public, că vapoarele sale fac curse regulate în fiecare săptămână, între Constanța și Constantinopol, și atât la ducere cât și la întoarcere ating porturile Varna și Burgas. Pe lângă pasagerii de clasa I și clasa III mai primesc și tot felul de mărfuri ca și animale, cu prețuri convenabile. Pentru orice informațiuni a se adresa la Agenția de la Portul Constanța la domnii Macri &Svoronos. (1895)

-Byron Steamship Company – Linie Regulată și rapidă Constanța – New York cu Megali Hellas, a sosit pe 3, pleacă pe 5 ianuarie – Vapor transatlantic – Vase acomodate cu tot confortul modern. Pentru bilete și informații M. Embiricos – str. Lascăr Catargi no.28. (1922)

(Mențiune – strada Lascăr Catargiu este actuala stradă Nicolae Titulescu, pe care se află monumente importante precum Casa cu Lei, Hotel Intim (fost Regina), Catedrala Catolică Sfântul Anton, Casa Embiricos (fosta companie de navigație). Casa Manicatide, etc.

În anul 1880, la Constanța a fost înființată Camera de Comerț a Dobrogei (sub denumirea inițială de Camera de Comerț a Circumscripțiunei XV), instituție care, până în 1910, avea să includă membri din ambele județe ale provinciei, Constanța și Tulcea. De-a lungul timpului, a trecut prin numeroase transformări, iar din 1996 poartă numele de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA). La sfârșitul secolului al XIX-lea, șefia acestei Camere de Comerț era o funcție râvnită de marii oameni de afaceri stabiliți în orașul lui Ovidiu, aflat într-o continuă dezvoltare.

Pe data de 4 ianuarie 1895 a avut loc prima adunare generală a instituției din acel an. Aflăm din ziarul Constanța următoarele: “Domnul tipograf Nicolaescu și-ar fi dat demisia din funcția de Președinte al Camerei de Comerciu, în urma votului… Nici că se potrivesce votul domniei sale alăturea cu al celorlalți membri, cari reprezintă o avere de 2-3 milioane”. Deși nu era la fel de bogat ca alți membri ai Camerei, tipograful în cauză era un important reprezentant al economiei constănțene. Născut la Călărași în 1858, Dumitru (Dimitrie) Nicolaescu este înregistrat încă din 1880 cu o tipografie în orașul lui Ovidiu și nu oriunde, ci chiar în centru urbei, în Piața Independenței, cu acces secundar din străzile Traian și Carol (astăzi Bd. Tomis).

De-a lungul timpului, la Tipografia Română Nicolaescu au fost tipărite ziarele locale Farul Constanței, Sentinela Dobrogei, Marina și Dobrogea, toate apărute în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea. Mai mult, chiar Buletinul anual al Camerei de Comerciu și Industrie (numită acum Circumscripția X), edițiile 1892-1896, au fost tipărite la tipografia sa, atât în perioada când el era președinte, cât și după aceea, când a fost înlocuit de Gebrail Frenkian. În cadrul ședinței din 4 ianuarie s-a mai luat o decizie importantă: membrii Camerei au decis “a se da în bani ajutorul țeranilor lipsiți de mijloace specifice traiului.60.000 de lei”.

Anul 1895 este unul foarte important pentru Dobrogea și pentru Constanța: va fi inaugurat Podul Carol I peste Dunăre (pe 14 septembrie) și, nu în ultimul rând, va fi finalizată și inaugurată Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța, sfințită pe 22 mai de către episcopul Dunării de Jos, Partenie Clinceni. Legat de acest ultim eveniment, tot din ziarul Constanța, aflăm că pe 4 ianuarie 1895 “ultimul transport al mobilierului Catedralei Constanța, cu vasele sfinte etc, a sosit la Bucuresci, de unde în curând va fi adus aici”.

Lucrările la Catedrală au început în 1883 și, din varii motive, a fost nevoie de 12 ani pentru a fi finalizate. Episcopia Constanței a fost înființată în 1923 și a avut în componență județul omonim, precum și județele Caliacra și Durostor, din Cadrilater (până în 1940).

Pe 4 ianuarie 1936, în cotidianul Dobrogea Jună, ziar deținut de Constantin N Sarry, a apărut articolul Chestia Zilei – Scuzele domnului Horia Grigorescu, material semnat de gazetarul Matei Popescu. Dobrogea Jună ducea o campanie susținută contra acestui Grigorescu, primar al Constanței, aflat la primul mandat în perioada 20 martie 1934-decembrie 1937. Edilului i se reproșa că nu poate gestiona problemele orașului.

Cităm un fragment din articol: „În ședințele Consiliului Comunal ca și în alte împrejurări s-a făcut de multe ori observarea că starea higienică a orașului lasă de dorit și că Domnia Sa se ocupă prea mult de Mamaia, lăsând în suferință cartierele – și nu numai pe cele perifice – ale orașului propriu-zis…exagerează în zelul său pentru Mamaia”.

În viziunea ziaristului de la Dobrogea Jună, primarul Grigorescu și-ar fi găsit două scuze pentru situația reclamată: “Prima, că orașul este prea întins și că deci nu poate fi bine gospodărit, supravegherea edilului neputându-se face simțită pe o rază atât de întinsă… A doua, că orașul ar fi avut de încasat peste 50 de milioane de lei de la cetățeni și că din cauza răutății de plată a acestora, casa municipiului fiind în suferință, primăria n-are putința să purceadă la lucrări de folos obștesc și de necesitate imediată”. Ziariștii de la Dobrogea Jună nu sunt convinși de legitimitatea acestor scuze și anunță  că abia așteaptă “să îl ia în furculiță”.

În ciuda atacului din 4 ianuarie 1936, Horia P. Grigorescu a rămas în istoria orașului ca unul dintre edilii cu importante și numeroase realizări. Constănțean prin naștere, avocat prin profesie – cu un doctorat luat la Paris, deputat și chiar prefect, el s-a remarcat (în ciuda atacurilor din presă) și ca un bun administrator, care a contribuit la dezvoltarea orașului interbelic. Grație unei legi speciale, bugetul urbei a crescut după ce primăria a început să încaseze o taxă pentru produsele petrolifere exportate prin Portul Constanța, încasând anual peste 60 de milioane de lei. Cu bani în visterie, Grigorescu a investit în infrastructură, a consolidat malurile, a realizat planul cadastral al localității, a inaugurat abatorul pentru export și a reparat peste 200 de străzi. În 1940 a obținut un al doilea mandat de primar, dar a renunțat la el în luna octombrie, prin demisie.

Reclama zilei – Vizitați Salonul de Coafură de Dame Lambru, strada Carol no.5. Unic în aplicațiuni cu Henne Oriental, Instantannee, Lambru, etc. Aplicațiunile se execută numai de către patron. Ondulațiuni cu fierul și apă. Masagiu facial și corporal cu aparate electrice. Pensatul sprâncenelor după figură. Maniquere și Pediqure -sistem Chinois. (Salonul este) singurul specializat în Aranjatul Mireselor. După ultimile jurnale: Tunosori ireproșabile, Bogat asortiment de peruci istorice și moderne, care se închiriază la doamne și domni. Mare stoc de diferite  articole de toiletă și parfumerie (1931).

Cotidienele Constanței au anunțat, pe data de 3 ianuarie 1930, faptul că Serviciul Maritim Român (SMR), care conducea flota maritimă comercială română, are un nou director, în persoana comandorului Nicolae Ionescu Johnson. Postul era unul extrem de important, SMR fiind compania de stat înființată încă din 1895, ale cărei nave deserveau rutele maritime din Marea Neagră și Marea Mediterană. Din flotă făceau parte vapoare precum Dacia, Împăratul Traian, Regele Carol I, România și altele, toate fiind vopsite tradițional în alb, motiv pentru care își câștigaseră porecla de „lebedele albe ale Mării Negre”.

SMR-ul își avea, oficial, sediul la București, însă întreaga bază navală, vasele sale, se aflau, evident, la Constanța. Noul director al SMR-ului, numit în funcție din 31 decembrie 1929, era deja o legendă în lumea marinarilor – erou în Primul Război Mondial și fost comandant pe pasagerele SMR, Regele Carol I și Dacia, precum și pe cargoboturile Turnu Severin și Bucegi. Ieșean prin naștere, a fost elevul marelui Ion Creangă, de la care a prins drag pentru scris. Cea mai cunoscută operă a sa este „Însemnările unui marinar”, în care evocă universul maritim de care a fost întotdeauna îndrăgostit. Numele de Johnson i-a fost dat de regina Maria, care l-a onorat cu distincții pentru faptele sale de arme din Al Doilea Război Balcanic și Primul Război Mondial.

Ionescu Johnson a fost, de asemenea, un mare patriot. Astfel, după anul 1920 a refuzat oferta guvernului Turciei de a reorganiza flota maritimă comercială de la Constantinopol, preferând să rămână la SMR. Mai mult, el a refuzat și gradul de amiral și comanda Marinei Militare Române, preferând să rămână comandor în serviciul civil.

Numirea sa ca director la SMR a fost primită cu bucurie de toată suflarea marinărească, care îl aprecia și îl respecta. Pe 3 ianuarie 1930, prin intermediul ziarului Dacia, el a adresat un apel comandanților de vapoare și tuturor marinarilor, pentru a depune o activitate intensă în scopul propășirii SMR-ului. Nicolae Ionescu Johnson nu a stat însă decât un și jumătate în funcția de director, întrucât a încercat să reformeze Serviciul, ceea ce i-a atras antipatia multor politicieni și potentați din capitală. A încercat să eradicheze corupția din sistem, să înlăture samsarii și firmele căpușe ce obțineau venituri uriașe prin intermediul și în detrimentul SMR și să facă profitabilă activitatea Serviciului.

Alte evenimente

Pe 3 ianuarie 1926, în Portul Constanța a sosit vaporul SS Canada, venit de la Marsilia, via Jaffa și Beirut. După două zile, pe 5 ianuarie, vasul cu aburi ce aparținea Liniei Fabre, Cye Francaise de Navigation a Vapeur, urma să plece înapoi pe aceeași rută din Mediterana. Vasul cu aburi construit în 1911 a făcut curse transatlantice din Marea Mediterană la New York, a fost transformat apoi în vas spital în timpul Primului Război Mondial și, ulterior, a redevenit vas pentru pasageri. Navă cu o lungime de 145 de metri și 17 metri lățime, SS Canada putea transporta peste 2000 de persoane. Constănțenii care doreau să călătorească cu SS Canada sau să transporte mărfuri prin intermediul său puteau contacta Agenția ID Grinberg – Tețcani, care funcționa pe strada Virgil nr.1.

Pe data de 3 ianuarie 1927, “în casele domnului P Frangopol din localitate a avut loc… logodna domnișoarei Lucie S Frangopol… cu dl. ID Georgescu, prefectul județului Caliacra (Cadrilater). La logodnă au participat, pe lângă membrii familiei, doamna și domnul general Pătrașcu, senator de Caliacra, cari au schimbat și inelele de logodnă, dna și dl Petrescu – primarul orașului Bazargic, dl Andrei Popovici – prefectul județului Constanța, dna și dl G Papazoglu – președintele comunității elene locale, dna și dl Gerakis din Bazargic, etc. Transmitem logodiților felicitări cordiale” (Ziarul Dacia, 4 ianuarie). Oficialii care au participat la logodnă au venit așadar din cele două județe ale Cadrilaterului, la acea vreme parte a României și a Dobrogei românești.

Caliacra și Durostor erau două dintre cele 71 de județe ale României Mari, fuseseră integrate în 1913, după Al Doilea Război Balcanic și aveau să rămână așa până în 1940, când după Tratatul de la Craiova, sunt date Bulgariei. La recensământul național din 1930, județul Caliacra avea o populație de 166.588 locuitori, o suprafață de 4500 km2, iar reședința sa era orașul Bazargic (astăzi Dobrici, Bulgaria). Județul Durostor avea 211.439 locuitori, o suprafață de 3226 km2 și reședința la Silistra.

În aceeași zi a logodnei din casele Frangopol, în cinematografele orașului Constanța rulau mai multe filme mute, în mare vogă la acea dată. Astfel, la Teatrul Cinema Regal (viitorul Cinema Popular) rula „Minunea Sfintei Tereza”, un film despre care astăzi nu se mai știe nimic, nici distribuția și nici anul apariției. Ce este interesant: la casa de bilete a cinematografului, în ziua de 3 ianuarie, se găsea la vânzare așa-numitul roman al lui Rudolph Valentino, celebrul star de la Hollywood, care decedase cu un an în urmă, la doar 31 de ani. Vedeta din „Șeicul”, „Sânge și Nisip” sau „Cei Patru Cavaleri ai Apocalipsei” era încă iubit în întreaga Europă și implicit la Constanța.

Filmul „Minunea Sfintei Tereza” nu face parte din filmografia starului supranumit Latin Lover ( Iubitul Latin). Cartea pusă în vânzare era probabil biografia sa, compusă din scurte materiale reunite după moartea lui, sub numele de „My Life Story” (Viața mea) sau „My Private Diary” (Jurnalul meu privat).

În aceeași zi, 3 ianuarie 1927, la Parc Arena Grand (situat pe bulevardul Ferdinand de astăzi) rula filmul „Mam-Mon (The Eyes of the Mummy)”, o tragicomedie în șase acte, cu celebrul actor german de origine elvețiană Emil Jannings. Acesta era o mare vedetă a anilor ’20, iar în 1929 avea să devină primul laureat al Premiului Oscar, pentru rolurile din filmele „The Way of All Flesh” (1927) și „The Last Command” (1928). În pauzele proiecției de la Constanța, pe scenă urcau diverși artiști, printre care și duetul Les Primavera.

Tot pe 3 ianuarie 1927, la Cinema Tomis rula filmul „Regele Aventurier” cu Harry Piel, un alt actor german în mare vogă la acea vreme.

Reclama zilei – Casa Ciorapilor Elbe, Deposit al fabricei de ciorapi și tricotaje din Cluj – , Au sosit mari cantități de ciorapi de lână și mănuși de iarnă, fulare de mătase și de lână, baticuri, pulovere, jachete sweter, jambiere bărbătești și jambiere pantaloni pentru copii, în culori și calitate mare, asortate. Notă de preț: Ciorapi copii – de la 9 lei, de damă – de la 19 lei și bărbătești – de la 15 lei, chiloți de mătase – de la 71 lei, fular de mătase – de la 47 lei, vestă de lână – de la 280 de lei, pulover de lână – de la 270 de lei… Vizitați deci cu încredere noul magazin Casa Ciorapilor Elbe, instalat în Palatul Miha, strada Carol, peste drum de Grand Hotel” (1930).