Strada Arhiepiscopiei nr. 7, Piața Ovidiu, Constanța
Parcul Catedralei
La umbra marelui lăcaș de cult creștin ortodox de la care și-a luat numele, la câțiva zeci de metri distanță de faleza Cazinoului, se află Parcul Arheologic al Catedralei, unul dintre cele mai interesante obiective ale orașului.
Cercetările arheologice de aici s-au derulat în anii 70 ai secolului XX, fiind efectuate de un colectiv al Muzeului din Constanța iar rezultatele extrem de interesante au fost publicate în revista Pontica de către specialiștii Adrian Rădulescu și Constantin Scorpan. Importanța deosebită a sitului rezidă, în primul rând, din descoperirea unor vestigii care pot fi puse în legătură cu ctitorirea așezării (în primele secole – un emporion), de către grecii din Milet, în sec.VI a.Chr. Astfel, a fost descoperită ceramică greacă arhaică prezentă prin tipuri și forme databile în a doua jumătate a sec.VI a.Chr. sau la sfârșitul sec.VI a.Chr. Fragmentele aparțin unor amfore de Chios sau care proveneau din alte centre, nedeterminate, dar și alte tipuri de vase, cupe, opaițe etc. S-a descoperit ceramică de lux, dar și ceramică de uz curent, databile în sec.VI-V a.Chr. Au fost descoperite și foarte multe vârfuri de săgeți din bronz, multe dintre ele cu trei muchii (de tip scitic) – semne premonetare care confirmă existența unei așezări în sec.VI a.Chr., precum și existența unor schimburi comerciale între greci și autohtoni.
Din perioada elenistică pare să dateze organizarea ortogonală a țesutului urban al așezării, ce avea să fie păstrat până în perioada bizantină timpurie (sec V-VI p.Chr.). Locuințele din acest cartier rezidențial sunt așezate la intersecția a două străzi, cu orientare NV-SE, respectiv NE-SV. Acestea sunt axele de organizarea urbanistică după care Tomis se va ghida până în secolul al VI-lea, cel puțin în partea veche a orașului (până în Piața Ovidiu de astăzi).
Dincolo de importanța celor mai vechi dovezi de locuire a peninsulei tomitane din perioada arhaică (sec.VI a.Chr.), Parcul Catedralei oferă vizitatorilor un cartier rezidențial ce prezintă continuitate din perioada elenistică, apoi romană și bizantină timpurie. S-au identificat mai multe straturi și niveluri de locuire din primele secole de după Hristos. Trebuie însă spus că nivelul din sec.V-VI p.Chr. (epocă romano-bizantină) a fost distrus, ras aproape în totalitate, la sfârșitul sec. al XIX-lea, când s-a construit Catedrala Sfinții Petru și Pavel și la începutul sec. XX, când a continuat la Constanța dezvoltarea urbană modernă. Astfel, au rămas în principal complexe de locuințe și o rețea stradală, toate databile începând cu sec. I și mai ales până în sec. IV d.H, cu unele dovezi rămase și pentru sec.V și VI (fundații de ziduri din piatră legată cu pământ, o fântână). Câteva locuințe sunt de sec.II-III d.H, dar cel mai bine este reprezentat sec. al IV-lea. Strada orientată NV/SE, cu o lățimea totală de 5 m, ce a funcționat din perioada elenistică, prezintă trei faze de amenajare, databile în secolele IV-V p.Chr.
Cea mai complexă reamenajare este ultima, cea făcută în secolul V p.Chr., contemporană cu ridicarea clădirilor cu ziduri legate cu mortar, care o flanchează pe latura de E. Strada a doua, care urmează direcția NE-SV, se intersectează în unghi drept cu prima. A fost degajată pe o lungime de 24 m. Are un nivel roman timpuriu (secolele I-II p.Chr.) reprezentat de un pavaj din dale de piatră bine fixate în pământul galben. În secolele III-IV p.Chr. strada a fost însoțită pe latura de est de un trotuar, cu două faze de funcționare, alcătuit din blocuri de piatră de mari dimensiuni.
Din sec. IV-V p.Chr. datează un edificiu termal (băi romane, publice sau private), încălzit, urme ale căruia au mai fost înregistrate și în alte sondaje și săpături de salvare executate pe strada Arhiepiscopiei.