Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța deține colecții valoroase de negative și fotografii, realizate fie în propriul laborator, fie achiziționate de la artiști fotografi contemporani. Majoritatea acestor colecții sunt originale, ceea ce determină ca prezervarea și conservarea lor – alături de întreținerea echipamentelor și obiectelor de tehnică fotografică – să reprezinte o prioritate instituțională. Conform registrelor de evidență internă, arhivele fotografice sunt structurate în două părți: clișotecă- fototecă.
Printre cele mai valoroase colecții se numără negativele pe plăci din sticlă realizate de Virgil Nicolau (n.25 martie 1889, Constanța), unul dintre cei mai remarcabili fotografi documentariști ai Dobrogei interbelice. Între anii 1925 și 1960, alături de colegul său Aurel Demetru Lupu, Nicolau a imortalizat fidel complexitatea peisajului instituțional și diversitatea culturală a Dobrogei. Colecția sa, considerată emblematică pentru aniversarea semicentenarului Unirii Dobrogei de la 1928, a fost restaurată și digitizată începând cu anul 2016, în cadrul proiectului cultural intitulat Istoria pe un clișeu: restaurarea, conservarea și revitalizarea patrimoniului fotografic dobrogean de la începutul secolului al XX-lea., lansat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijin financiar oferit de Administrația Fondului Cultural Național. Acest demers important a fost valorificat prin publicarea albumului ISTORIA PE UN CLIȘEU. Dobrogea multiculturală în colecția fotografului Virgil Nicolau (2016), precum si prin organizarea unei expoziții intinerante în 2024: Virgil Nicolau- Fotograful Constanței și Mamaiei de altădată.
În același an, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a inițiat un nou proiect – Povești în argint – dedicat valorificării negativelor și documentelor fotografice din patrimoniul muzeal. Proiectul, finanțat din surse proprii, este gândit ca o inițiativă pe termen lung, urmărind digitizarea arhivelor și facilitarea accesului publicului la aceste resurse vizuale prin intermediul unei platforme online: www.povestiinargint.ro.
