Istoria Muzeului
Perioada de utilizare a clădirii ca local al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Un moment important în evoluția clădirii a fost conversia funcțională din clădire pentru birouri administrative în clădire cu destinație de muzeu, la data de 25 Decembrie 1977, când s-a inaugurat Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Clădirea a fost împărțită în două părți, cu funcțiuni diferite:
Acest fapt a dus la noi schimbări în organizarea clădirii, în urma modificărilor fluxurilor de circulație și înființării de noi spații pentru birouri. Cu ocazia acestei reorganizări, au fost închise și sigilate accesele la nivelurile II și III de pe cele două scări balansate, care deservesc, în prezent, numai zonele de birouri de la parter și de la mansardă, în timp ce zonele de expunere au rămas deservite doar de scara monumentală de la intrare. Din această rațiune s-a realizat extinderea scării monumentale până la etajul II. Pentru organizarea optimă a spațiilor pentru birouri, s-au practicat compartimentări din materiale ușoare în încăperile inițiale și s-au închis aproape toate spațiile reziduale care puteau fi transformate fie în birouri, fie în spații de depozitare.
Deoarece în anul 1977 s-a schimbat destinația imobilului, din clădire pentru birouri în clădire cu destinația de muzeu, a rezultat necesară efectuarea unor intervenții la interiorul acesteia. Aceste intervenții au constatat, pe de o parte în practicarea unor goluri noi în pereții portanți structurali din zidarie de cărămidă, iar pe de altă parte, în mărirea altor goluri existente în acești pereți, pentru asigurarea unor noi fluxuri de circulație în clădire. Tot cu această ocazie, scara monumentală care asigură accesul de la parter la etajul I a fost modificată, astfel încât să asigure accesul până la etajul II.
Modificările menționate au făcut obiectul proiectului nr. 528/1976, întocmit de Institutul de Proiectare Județean Constanța. Din planșele acestui proiect reiese clar că toate intervențiile au avut loc asupra pereților portanți structurali din zidărie de cărămidă, acestea contribuind în mod evident la reducerea rezistenței și rigidității suprastructurii construcției. Discontinuitatea elastică și inerțială generată prin extinderea scării monumentale până la etajul II a modificat comportarea turnului de beton armat, în timpul acțiunilor seismice care s-au produs în anii 1977, 1986, 1990. Nu există nici o informație cu privire la un posibil calcul al sistemului structural al clădirii întocmit de către Institutul de Proiectare Județean Constanța, înainte de a fi realizate aceste modificări structurale nu există nici o mărturie cum că cineva ar fi verificat ce se întâmplă cu sistemul structural al acestei clădiri în urma demolărilor de ziduri, practicării de goluri cu dimensiuni mari în pereții de zidărie de cărămidă și mărirea golurilor existente.
După cutremurul de pământ de la data de 4 Martie 1977, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie a solicitat Institutului de Proiectare Județean Constanța să elaboreze un proiect pentru „repararea acoperișului, refacerea fațadei exterioare, reparații capitale la instalațiile sanitare din întregul imobilul, reparații la instalația termică de la subsol și de la etajul III“ al clădirii (Adresa nr. 2484 din 12 Octombrie 1977 și Minuta din data de 31 Ianuarie 1978). I.P.J. Constanța a elaborat proiectul nr. 145/1978, potrivit căruia s-a executat o reparație generală a acoperișului (a fost desfăcută toată învelitoarea, au fost înlocuite „elementele degradate, șarpanta și așterneala”). S-a intervenit și la încăperile de la mansardă, ale cărei ziduri „sunt construite pe fermele șarpantei“ . Au fost înlocuiți toți pereții interiori ai mansardei, construiți, de asemenea, pe structura șarpantei. A fost înlocuită streașina, deoarece aceasta era distrusă în proporție de 90%. La atice, coșurile de fum ale foișorului au fost consolidate și refăcute, astfel încât să-și păstreze forma și aspectul inițial. S-a propus și amenajarea subsolurilor, necesară pentru protejarea acestora împotriva infiltrațiilor și igrasiei. Au fost refăcute toate fațadele clădirii și a fost reparat un portic.
În urma cutremurului de pământ de la data de 30 mai 1990, conducerea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie a solicitat Institutului de Proiectare Județean Constanța să efectueaze expertiza tehincă a clădirii, deoarece a fost avariată zidăria de cărămidă și acopoerișul corpului central. A fost elaborat proiectul nr. 448/1990, intitulat „Raport de expertiză”. În cadrul raportului tehnic au fost prezentate următoarele aspecte:
Pe baza acestui raport tehnic, Institutul de Proiectare Județean Constanța a întocmit proiectul nr. 31/1991, care precizează ca principala avarie apărută în urma acțiunii seismice de la 30 Mai 1990 a fost în zona turlei. A fost întocmit un proiect de consolidare, dar care nu a fost pus în practică.
Deși această clădire a avut o comportare întâmplătoare la acțiunea cutremurelor de pământ care s-au manifestat în perioada 1916-2005, aceasta nu a suferit avarieri importante care să o aducă la situația de prăbușire. O contribuție importantă în acest sens au avut-o pereții groși de zidărie de cărămidă și planșeele clădirii realizate în soluție hibridă, cu grinzi din oțel și plăci de beton armat. Se consideră că o contribuție deosebită pentru comportarea favorabilă la acțiuni seismice au adus-o și grinzile, centura de beton armat construite pentru a ancora toate zidurile (interioare și exterioare) de la parterul clădirii.
Muzeul de Istorie Naționala și Arheologie Constanța nu a putut pune la dispoziție documente care să ateste modul de comportare a clădirii în timpul cutremurelor de pământ pe care le-a suportat de-a lungul existenței sale. Examinarea vizuală a permis o evaluare concludentă a stării tehnice actuale a clădirii. Se poate face aprecierea că fiecare mișcare seismică care s-a exercitat asupra clădirii a accentuat „slăbirea“ fundațiilor și subsolurilor acesteia. În final, pot fi formulate următoarele concluzii cu privire la comportarea construcției în timpul cutremurelor de pământ care s-au manifestat pe durata de existență a acesteia:
Înțelegerea modului în care s-a comportat această clădire, în condițiile severe de solicitare din timpul cutremurelor de pământ, are o contribuție decizivă cu privire la alegerea strategiei de identificare a comportării structurale a acesteia, atât prin investigații numerice, cât și prin evaluări instrumentale.
Existența în timp a acestei construcții care a suportat toate cutremurele de pământ importante ale secolului trecut este marcată de efectele factorilor naturali caracteristici mediului local, care au afectat într-o măsură importantă unele dintre caracteristicile vitale ale acesteia, provocând degradări a căror evoluție pot periclita însăși integritatea construcției. Acțiunea de consolidare/reabilitare are scopul de a stopa această evoluție și a reduce construcția-monument la valoarea sa reală de monument istoric de arhitectură.
În perioada 1965÷1966, în Aula muzeului s-a executat pe toți pereții o pictură cu tematică istorică. Pictura a fost executată de artiștii plastici Ghiță Popescu, prodesor la institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu“ București, și de asistenta lui, Dona Delavrancea, aceiași care au executat și pictura Catedralei „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril“ de la Constanța.