Sala Tezaurului

Sub această denumire sunt cunoscute cele 24 de piese sculpturale – statui și basoreliefuri – descoperite pe 1 aprilie 1962, în timp ce se săpa fundația pentru unul dintre blocurile ce s-au ridicat pe locul fostei gări, în centrul orașului. Toate piesele sunt expuse în sala „Tezaur” a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. De la descoperire și până în prezent întregul depozit de monumente sculpturale s-a bucurat de o atenție deosebită, generând numeroase studii, fie pentru întregul lot de piese, fie pentru anumite categorii sau tipuri, cu noi interpretări. Interesul deosebit pe care tezaurul descoperit l-a iscat în publicul larg s-a manifestat chiar în vara anului 1962, când noile sculpturi, expuse în sălile Muzeului Regional de Arheologie Dobrogea, au fost admirate de peste 300 de mii de vizitatori.

Șarpele Glykon (Tomis, sec. II e.n.)

Statuia, lucrată dintr-o singură bucată de marmură împreună cu baza, reprezintă un animal fantastic, cu trup de șarpe, bot de mamifer, ochi ficși ca ai unui câine, urechi și plete umane, coada terminată printr-un smoc de păr (asemănătoare celei de leu). Șarpele încolăcit este așezat pe un postament circular, iar statuia în întregime se înscrie perfect într-un con, ceea ce dovedește că meșterul-sculptor a respectat unele canoane artistice bine definite. Trebuie remarcat că artistul s-a străduit să reproducă aceste detalii și în partea interioară a statuii, lucru foarte dificil și aproape complet realizat, dând astfel dovadă de finețe și minuțiozitate în execuție.

Cultul Șarpelui Glykon, divinitate inventată de falsul profet Alexandros din Abonotheikos, este de origine orientală și a cunoscut o amploare ieșită din comun datorită noutății pe care o aducea. Din Asia Mică cultul lui Glykon s-a răspândit în toată lumea romană.

Statuia descoperită la Constanța constituie o reprezentare unică în lume, fiind unul dintre cele mai remarcabile monumente ale depozitului, atât ca manieră artistică, cât și, mai ales, iconografică.

A fost datată la sfârșitul secolului al II-lea – poate începutul secolului al III-lea p.Chr.

Divinitățile protectoare ale Tomisului: zeița Fortuna și zeul Mării Negre Pontos (Tomis, sec. II-III e.n)

Fortuna este reprezenată în picioare, ținând în mâna stângă cornul abundenței și sprijinind cu dreapta (care lipsește) un sceptru lung. Zeița poartă pe cap o diademă. Este îmbrăcată cu un chiton lung și, pe deasupra, cu un himation amplu, ridicat pe cap ca un văl.

Pontos este reprezentat în stânga, ieșind din valurile mării. Cu mâna dreaptă se sprijină pe un trunchi de arbore, iar cu stânga de prora unei corăbii. Pe cap, zeul are o coroană murală, înfățișând un zid de cetate cu o poartă cu două intrări arcuite, mărginită de turnuri.

Zeița, numită în limba greacă Tyche, iar în latină Fortuna, era personificarea influențelor capricioase. Uneori nefavorabilă, de cele mai multe ori binefăcătoare, această divinitate reprezenta norocul și neprevăzutul. Cu timpul, Fortuna începe să fie considerată fondatoare și protectoare a diferitelor orașe. Cultul său, dezvoltându-se tot mai mult la Roma, se răspândește și în întreg Imperiul Roman. La picioarele ei, apare reprezentată uneori și o altă divinitate, personificare a unui element geografic, care ajută la identificarea orașului respectiv.

Inițial, în mitologia greacă, Pontos personifica toate mările. Treptat, el rămâne însă numai zeul specific al Mării Negre (Pontus Euxinus).

Așadar, grupul statuar expus în muzeul constănțean îi reprezintă pe Fortuna, divinitatea protectoare a cetății Tomis și pe Pontos, care poartă coroana murală în locul ei și capătă același rol de divinitate protectoare a cetății și, mai ales, a activităților legate de mare.

Statuia realizată din marmură albă, fină se încadrează cronologic în a doua jumătate a secolului al II-lea p.Chr.