Isis

Lucrarea este de bună calitate și, la prima vedere, dă impresia unui portret, cu pieptănătura, trăsăturile feței și veșmintele cu caracteristicile lor, realizate într-o manieră originală. Părul, foarte bogat, este pieptănat în maniera obișnuită a zeiței: despărțit la mijloc printr-o cărare, care se prelungește și la spate până aproape de ceafă. Pe creștetul capului este redată semiluna, simbol frecvent în reprezentările statuare ale zeiței. Peste chitonul care lasă gâtul dezvelit, zeița are un himation ale cărui colțuri sunt adunate și legate într-un nod tipic („nodul lui Isis”) pe piept, care formează o fundă.
Isis este o divinitate egipteană, care a pătruns în pateonul clasic în epoca elenistică.

Egiptenii o socoteau pe Isis zeiță protectoare a grânelor, a dragostei, a căsătoriei, a fecundității și a sănătății. Cu aceste atribuții de bază este asemănată cu alte zeități precum: Hera, zeița căsătoriei, cu Demeter, zeița grânelor, cu Afrodita, zeița fecundității și a dragostei, cu Hygieia, zeița sănătății.

În complexul concepțiilor mitologice, atributele zeiței se înmulțesc, astfel că aceasta începe să fie văzută ca o divinitate a vegetației, a lunii, a norocului etc. În felul acesta ea este asimilată cu Selena, Fortuna, dar și cu alte divinități, căpătând la un moment dat titlul de Isis Panthea, întruchipare a tuturor divinităților.

De obicei, poartă ca atribute semiluna și floarea de lotus pe cap și un sistrum (mic instrument muzical).

În Dobrogea romană, Isis pătrunde mai târziu (secolul I sau, mai probabil, secolul al II-lea), atunci când se stabilesc aici negustori, soldați și coloniști orientali, adepți ai acestui cult. Zeița este adorată până târziu, devenind și în aceste părți, ca și în alte provincii ale imperiului, una dintre divinitățile oficiale în perioada de sincretism. Bustul datează din prima jumătate a secolului al III-lea p.Chr.

Cavalerul Trac

Basorelieful cu chenar simplu îl reprezintă pe Cavalerul Trac galopând spre dreapta, unde este copacul sacru pe al cărui trunchi se încolăcește un șarpe care-și întinde capul, dintre frunze, spre capul calului. În fața copacului, în colțul reliefului, este realizat un altar rectangular. Sub cal este câinele care-l însoțește pe Cavaler și care înfruntă un mistreț. În spatele calului, ținându-l cu mâna dreaptă strâns de coadă, se află un slujitor. Cavalerul este îmbrăcat cu o tunică lungă până la genunchi; hlamida, înnodată pe piept, flutură la spate. Mâna dreaptă, ridicată în sus, se pregătește să arunce o lance scurtă spre mistreț.

Cavalerul Trac concretizează, sub imaginea unui erou vânător, un concept religios tracic suprem. Motivul călărețului, ca și epitetul de Heros, sunt împrumutate din lumea greacă. Cultul Cavalerului Trac se leagă de credința înfrângerii răului de către întruchiparea binelui, de victoria împotriva dușmanului, precum și de vegetația solului. Era zeitatea cea mai importantă pentru localnici, venerată mai des decât ceilalți zei, aduși cu civilizația greco-romană. Foarte adesea, reprezentarea Cavalerului Trac apare pe morminte.

Cavalerul Trac simbolizează binele și curajul; animalul vânat (de cele mai multe ori un mistreț) este reprezentantul răului, pomul este simbolul vegetației și al rodniciei; câinele, prietenul de încredere al Cavalerului; șarpele, paznic al locurilor sfinte și al altarului. Adesea, călărețul este însoțit de un slujitor care mergea în urmă, pe jos.

Basorelieful se datează în secolul al III-lea p.Chr.