Capidava se ridică pe malul drept al Dunării, la jumătatea distanței dintre Hârșova și Cernavodă, șoseaua care leagă localitățile trecând chiar pe lângă zidurile cetății. Fortificația are forma unui patrulater cu laturile lungi de la NV spre SE - 105 m x 127 m, cu ziduri groase de peste 2 m și înalte de 5-6 m, cu 7 turnuri de peste 10 m, din care 3 turnuri dreptunghiulare, 2 turnuri în sfert de cerc și 2 turnuri intermediare în forma de potcoavă (U), o poartă lată de 2,50 m situată pe latura de SE care făcea legătura cu restul teritoriului și o ieșire strategică pe latura de SV a turnului dinspre Dunăre, unde era amenajat portul.

Cetatea ocupa un loc important în sistemul defensiv roman făcând parte din seria de castre și fortificații ridicate în timpul Împăratului Traian, la începutul secolului al II-lea , în cadrul măsurilor de organizare a limes-ului dunărean. Locul era deosebit de potrivit, caracterului construcției oferind o vastă arie de supraveghere: un masiv stâncos care se înalță între piciorul pantei ce coboară dinspre NE și Dunăre. Masivul prezenta un avantaj din punct de vedere strategic și anume un șanț natural care pornea din Dunăre, îl ocolea pe partea de NE, până aproape de colțul de est al cetății. De altfel, forma masivului a impus forma și orientarea castrului.

Importanța strategică a locului a determinat instalarea unei stațiuni militare precum și amplasarea și dezvoltarea unui centru civil în epoca romană. Castrul, situat lângă un vad de trecere a fost construit de detașamente din Legiunea V Macedonica și Legiunea XI Claudia. Toponimul getic de Capidava - însemnând cetatea de la cotitură - confirmă o locuire preromană, poziția geografică deosebită explicând însemnătatea așezării băștinașe, loc care permitea comunicația între dacii din Dobrogea și cei din Câmpia Munteană. Tabula Peutingeriana ne oferă date exacte privind distanțele dintre Axiopolis, Capidava si Carsium. Aceste distanțe coincid cu distanțele dintre localitățile actuale Hinog - Capidava și Capidava - Hârșova. În verificarea tabulei vine descoperirea unui stâlp miliar în localitatea Seimenii Mici care dă distanța de 18000 de pași de la Axiopolis la Capidava adică 27 de km.

(www.capidava.ro)

​

​ text extras din proiectul MEDIUL DE VIZUALIZARE INTERACTIVĂ A PATRIMONIULUI CULTURAL ROMAN ANTIC PENTRU ZONA TRANSFRONTALIERĂ BULGARIA ŞI ROMÂNIA - (ARHIVĂ)CODE 15.2.1.038INTERREG V – A ROMANIA - BULGARIA

        Istoria Dobrogei a fost determinată în mare parte de poziția ei geografică, la răscruce de drumuri. Principalele căi care traversează Dobrogea sunt drumul mării, drumul Dunării și drumul care străbate acest teritoriu prin centru, de la nord la sud.

      Deși romanii ajunseseră la Dunăre încă din anul 14 p.Chr., abia în timpul împăratului Domitian Dobrogea a fost inclusă în planurile strategice ale Imperiului, Scythia Minor devenind bază a expedițiilor peste Dunăre împotriva dacilor.

          Traian este însă cel care reușește organizarea durabilă a limesului scitic, construind castre și castele pe malul drept al Dunării și în punctele de trecere, așa cum este și cazul cetății Capidava. Cu rare excepții, limesul scitic astfel organizat a asigurat pacea provinciei pentru mai bine de un secol.

      Cetatea Capidava este situată pe malul drept al Dunării, la jumătatea distanței dintre Hârșova (Carsium) și Cernavodă (Axiopolis), fiind construită cu ajutorul detașamentelor Legiunilor V Macedonica de la Troesmis și XI Claudia de la Durostorum, la începutul secolului al II-lea. Alături de Capidava, din sistemul de fortificații realizat de Traian pe malul Dunării, amintim și Carsium (Hârșova), Cius, Troesmis, Noviodunum, Aegyssus.

         Toponimul cetății este getic și se traduce prin “așezarea de la cotitură”, atestând astfel, alături de dovezile arheologice, o locuire preromană în acest loc important din punct de vedere strategic pentru contactele dintre geții din Dobrogea și cei din Câmpia Română. Toponimul, ce s-a păstrat întocmai până în ziua de azi, este atestat atât de izvoarele antice și mai apoi bizantine, cât și de trei inscripții: piatra funerară a lui C. Iulius Qadratus din secolul al II-lea, descoperită la Ulmetum; un altar votiv dedicat divinității tracice Hero de către Aurelius Valens,  descoperit tot la Ulmetum și datând de la sfârșitul secolului III – începutul secolului IV;  cea de-a treia este o inscripție funerară fragmentară, descoperită recent la Capidava și îi aparține lui Aurelius ... conducătorul militar al unității cantonate în fortificația de aici.

       Locul ales pentru construirea fortificației este unul deosebit de important din punct de vedere strategic, fiind  vorba de un masiv stâncos, înconjurat din trei părți de apă (Dunărea) și un șanț natural, fapt ce a determinat instalarea stațiunii militare și dezvoltarea unui centru civil alături. Forma masivului stâncos pe care este așezată cetatea a impus și planul patrulater al castrului.

           Fortificația pentru unitatea de auxiliari de la Capidava (castellum) a fost probabil ridicată în preajma celor două războaie daco-romane, cu caracter ofensiv. Era prevăzută cu o instalație portuară, un chei la apă, magazii si alte anexe, precum și termele din afara zidurilor cetății. Tot în afara cetății este atestat și cimitirul tumular, cu morminte de incinerație, cu inventare bogate, dar și o necropolă plană, cu inventare funerare mai modeste.

         Capidava, ca și celelalte cetăți așezate la frontieră, a trebuit să față față numeroaselor atacuri ale populațiilor barbare. Astfel, primul castru roman a fost distrus de carpo-goți, probabil în urma invaziei lor din 248, și a fost refăcut în întregime spre sfârșitul secolului al III-lea, cu caracter pur defensiv. Ruinele cetății pe care le vedem și astăzi au, așa cum am menționat, un plan patrulater, cu laturile de 105x127m, ziduri groase de peste 2m și înalte de 5-6m, cu șapte turnuri, înalte de peste 10m (trei turnuri dreptunghiulare, două în sfert de cerc și două intermediare, în formă de potcoavă – forma literei U). Cetatea avea o poartă lată de aproximativ 2,5m, situată pe latura de SE, care făcea legătura cu restul teritoriului, o poartă strategică pe latura de SV a turnului spre Dunăre și un port amenajat în terase spre fluviu.

         Cetatea a suferit repetate distrugeri, până în secolul al V-lea fiind refăcută în două rânduri, ca urmare a numeroaselor atacuri ce s-au succedat pe parcursul a zeci de ani. În timpul celei de-a doua refaceri sunt incluse în ziduri și capiteluri, arhitrave, statui reprezentând diferite divinități, reliefuri de cult sau funerare. Acest lucru sugerează, pe de o parte, un nivel urbanistic ridicat dar, pe de altă parte, având în vedere faptul că piesele proveneau din așezarea civilă alăturată sau din necropolă, dovedesc urgența cu care s-au făcut reparațiile.

            În secolul VI, după atacul devastator al hunilor ce a pârjolit cetatea, este probabil ca aceasta să nu mai dispus de suficiente fonduri pentru o reconstrucție. În această situație, a fost construit un mic fort patrulater (60x60m) în partea de sud a cetății.

             În urma atacurilor avaro-slave, cetatea este complet distrusă și părăsită în secolul VII, inclusiv de către ultimele corpuri de trupe rămase să supravegheze zona.

             În secolul IX are loc reorganizarea granițelor  Imperiului Bizantin, iar Capidava, prin poziția sa, își găsește loc în strategia de organizare a noului sistem defensiv.  Așadar, peste ruinele fortificației romane, se ridică o cetate țărănească de stratiotai (țărani-grăniceri), care durează până la jumătatea secolului al XI-lea, având și ea parte de refaceri succesive. Cetatea era înconjurată de un zid de piatră cu pământ ce urma traseul incintei romano-bizantine, dublat de  un șanț de apărare.

              Fiind o stațiune militară, aici au fost cantonate de-a lungul timpului o serie de corpuri de trupă, atestate epigrafic. Este vorba prima dată de cohors I Ubiorum (unitate auxiliară din Germania inferior), staționată aici de la înființarea castrului și până prin 143. A urmat cohors I Germanorum, o altă unitate de germani, staționată în cursul secolului al II-lea și probabil al III-lea p.Chr.  Mai târziu, în epoca romano-bizantină (secolele IV-VII), sunt atestate o vexillatio Capidavensis (un detașament al Legiunii II Herculia), cuneus equitum Solensium și cuneus equitum scutariorum.

                 În circuitul de vizitare sunt cuprinse zidul de incintă, turnurile intermediare în formă de potcoavă, poarta cetății străjuită de turn. Urmează băile publice (termele), care au fost construite în afara zidurilor de incintă ale primului castru, pentru a deservi unitatea de auxiliari staționată aici. Au fost identificate mai multe încăperi cu hipocaust, bazine cu apă rece și piscine și canalul de evacuare al apei.

              Basilica, singura descoperită până în prezent, are trei nave, despărțite prin două șiruri de pilaștri și se încheie cu o absidă semicirculară. Basilica datează din prima jumătate a secolului al VI-lea și prezintă influențe ale arhitecturii religioase syro-palestiniene. Ea a fost suprapusă unei basilici mai mici, construită spre sfârșitul secolului al IV-lea. În secolul al VI-lea, la Capidava funcționa unul dintre centrele episcopale ale provinciei Scythia, poziția strategică a Capidavei în zonă înlesnind, probabil, răspândirea creștinismului.

            Cele mai recente campanii de săpături au scos la iveală un nou turn, care însă nu poate fi vizitat, fiind în conservare. În anul 2015 au fost efectuate cercetări extramuros și în zona portului, iar în 2017 se preconizează finalizarea cercetărilor la terme.

            Locuințele ce datează din perioada medievală timpurie au fost cercetate pe o suprafață mare din cetate. Ele prezintă mai multe niveluri de locuire, ca urmare a refacerilor succesive. O piesă deosebit de importantă pentru istoria locală este un ulcior care datează din secolul X și poartă inscripția cu litere grecești a numelui românesc “Petre”. Această piesă, alături de altele din aceeași perioadă, ilustrează faza de desăvârșire a poporului român.

             Știri despre existența unei cetăți aici aflăm încă din perioada modernă, numele satului turcesc întemeiat în secolul XVIII, purtând numele de “Kale-köy” (satul cetății). Fortificația este menționată și la sfârșitul secolului al XIX – începutul secolului XX de către Mihai Ionescu-Dobrogeanu și Grigore Tocilescu. Vasile Pârvan are ideea unui proiect de cercetare arheologică în întreaga Dobroge, la care urmau sa ia parte elevii săi.

               Cercetările arheologice au fost inițiate în anul 1924 de către Grigore Florescu, asistentul lui Vasile Pârvan, care a condus cercetările de la Capidava până în anul morții sale, 1960. Săpăturile arheologice au fost întrerupte până în 1965, când au fost reluate de Radu Florescu cu sprijinul Muzeului de Arheologie al Dobrogei (azi Muzeul de Istorie Națioanlă și Arheologie Constanța) și au continuat fără întrerupere până în prezent.

                 Șantierul arheologic de la Capidava a avut un rol important în formarea viitoarelor generații de arheologi. El a funcționat încă din 1967 ca un șantier-școală, primind inițial un număr mai redus de studenți, iar apoi, începând cu 1988, au fost creeate condițiile unei participări semnificative în practica arheologică. În prezent, la Capidava își pun bazele în arheologie studenți de la patru universități din țară: Universitatea București, Universitatea creștină “Dimitrie Cantemir” din București, Universitatea “Ovidius” Constanța și Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.